Povestea unui suflet

Am descoperit o combinatie placuta de ciocolata fierbinte si aroma de banana...trebuie sa incerc asa ceva acasa. Ultimele zile au fost pline de experiente noi...de plimbari si sentimente confuze. Mi-am propus ca sa ma bucur de fiecare clipa, fara sa ma gandesc prea intens...nu se stie niciodata ce pot sa patesc si sa imi para rau ca nu am incercat. Am limite...mi-am impus limite si atat timp cat stiu ca nu le depasesc totul este sub control.

Pe zi ce trece sunt mai confuza. Ma intorc seara acasa cu sufletul plin si cu o indoiala mare vis-a-vis de mine. Am inceput sa am pretentii doar la mine, nu vreau sa le cer celor din jurul meu nimic...vreau sa fiu mai intai multumita de mine, dupa care imi voi permite sa caut defecte sau cusur celor din jur. Mai sunt cateva zile din acest an..si daca ar fi sa privesc in urma nu am facut mare lucru. Defapt sunt mici amprente asupra vietii mele: M-am indragostit, am vazut marea, am muncit, am iesit din ritm... Imi pare rau ca lucrurile frumoase au uneori un final neasteptat. Mi-a ramas doar iubirea de care ma leg mereu, mai ales cand ma simt confuza si singura. Astazi fug de mine...ma intorc in bratele tale iubire!

Timpul a zburat foarte repede.Sarbatorile au trecut pe nevazute... daca ar fi sa trag linie nu stiu ce sa pun in cap de lista. Am primit cadouri minunate de la toti oamenii dragi, mi-am marit colectiile de: plusuri, oja, accesorii...si am fost surprinsa de gesturile frumoase pe care le-au facut pentru mine;

Este ziua de Craciun...ma simt singura. Am lacrimi in ochi si nu stiu ce sa fac...nu vreau sa arat nimanui ca sunt debusolata...desi as avea nevoie de un ajutor, de cineva care sa ma asculte si sa imi fie alaturi acum. Am plans toata noaptea... mi-am imbratisat noul plus cu care dorm si am incercat sa ii transmit durerea mea... am crezut ca un somn bun o sa ma faca sa imi revin, dar nu a fost asa. Cosmarul nu se termina niciodata. Mereu apare ceva nou..ceva ce ma dezamageste si ma sperie in viata de noapte. Mi-ar fi placut ca cineva sa se comporte altfel, sa reactioneze intr-o alta maniera...dar cu toate astea, nu am ce sa ii reprosez in mod direct. Mi-am luat angajamentul ca il accept in intregime si acum e tarziu sa stramb din nas. Recunosc, si eu am defectele mele...poate prea multe...mai ales stiu cat de egoista sunt si cat de mult as vrea sa am oamenii alaturi de mine in astfel de momente. Maine incerc sa fiu mai bine...am nevoie de o gura de aer si totul o sa fie bine!

Dezamagita. Lacrimi. Incertitudini. Ganduri...

  Asta noapte m-am pus la somn cu gandul la aceasta zi. Imi doream sa am parte de o zi linistita, o imbratisare calda, cuvinte suave, de zambetul inconfundabil despre care am vorbit in ultima perioada si de linistea interioara.  Dar uneori lucrurile nu decurg asa cum imi planuiesc in gand, caci telefonul a sunat incontrolabil, am primit invitatii pe care le-am refuzat dragut; In incapatanarea mea aceasta zi trebuia sa fie speciala..sa ma faca sa plutesc iar in lumea mea. Chiar daca nu a fost intocmai cum mi-am imaginat aceasta zi, pot sa pun ca oricum a fost linistitoare sufleteste.  M-am simtit ca intr-o noua familie...obiceiuri noi pentru mine pe care le simt ca parte din trecutul omului la care tin, iar asta ma face sa incerc sa cunosc mai mult anumite traditii. Pe zi ce trece descopar gesturi care ma atrag enorm, priviri ce ma inalta spre cer si zambetul acesta...uff sunt indragostita.

Imi place mult mesajul din poza de mai sus...iar asocierea cu un ceas este de milioane. Ma gandesc din ce in ce mai serios sa imi fac o lista de dorinte..sau cum spune americanul "wish list". Am vazut in ultima perioada cateva lucruri care imi plac si as vrea sa nu imi fie greu sa le gasesc in momentul in care o sa am bani suficienti sa ii risipesc din portofel. Saptamana aceasta am fost urmarita de "indicii" despre cadourile mele de Craciun, mi-am pus imaginatia la contributie... insa nu am idee ce poate sa fie. Recunosc ca sunt curioasa, dar pot sa mai astept pana in ziua cea mare. Am in minte cateva lucruri pe care le-am spus in mod repetat in ultima perioada si ma gandesc ca poate a inspirat pe cineva sa imi faca cadou, dar nu este nimic ce sa imi doresc in mod special. Ador cadourile, dar nu tin mortis sa le primesc.

A sosit clipa sa imi revin si sa imi scot la inaintare zambetul, veselia, sufletul bland si sa imi las prietenia sa fie folosita de ceilallti asa cum considera ei...sa nu mai analizez totul in detaliu. Am purtat o discutie cu un om drag, iar acesta m-a facut sa realizez ca nu trebuie sa fiu artagoasa si sa pun mereu ceea ce m-a ranit la inaintare, ci trebuie sa ma bucur de clipele frumoase...de clipele in  care zambesc cu sufletul si de momentele in care oamenii astia imi sunt alaturi. As putea sa rezum aceasta lectie prin a spune: "Bucura-te de ceea ce ai , atunci cand ai!". Mi-am dat seama ca orice as face sunt inconjurata de oameni si trebuie sa fiu si eu la randul meu omenoasa... chiar daca nu mereu am simtit acelasi lucru din  partea lor. Dar, cum spuneam... suntem oameni gresim dar si iertam. Nu stiu daca perioada sarbatorilor de iarna m-a facut mai "pacifista" sau mi-au venit sentimentele calde inapoi in suflet... ideea este ca vreau sa ma intorc la obic...

Ma apuca noaptea tarziu cu laptopul in brate. Am inceput sa vizionez filme...sa caut nimicuri cu personalitate si sa ma joc. Nu stiu ce se petrece cu mine, dar trebuie sa ma odihnesc...asta-i clar. Cearcanele incep sa isi faca aparitia pe chipul meu din ce in ce mai des. Noapte buna!

Incerc sa imi revin. Trenuie sa inteleg ce se petrece...pentru asta investighez si pun intrebari. Astazi am fost mai bine...dar totusi imi lipseste ceva

Play M-am ascuns intr-un colt al camerei, am luat laptopul in brate, mi-am pus castile, am dat drumul la muzica si am inceput sa ma gandesc la ceea ce simt. Sunt dezamagita de mine ... ma simt singura si ignorata. Uneori am impresia ca traiesc intr-un glob de vise. Ma doare ca ceea ce simt nu este ceea ce mi-am construit in imaginatie. Toate aceste momente ma fac sa ma gandesc de doua ori inainte de a fac urmatorul pas ... ma indeamna sa imi revizuiesc comportamentul si mai ales sa analizez daca in prezent este o eroare sau totul pana acum a fost doar o poveste frumos conturata. Plang si ... nu pot sa imi opresc gandurile sa mi se plimbe prin cap. Ma lovesc si ma dor sentimentele. Chiar daca nu imi place trebuie sa recunosc ca a fost o situatie la care nu ma asteptam ... poate acesta este si motivul pentru care ma simt debusolata, totul a fost din senin si mi-a amintit de momente petrecute in trecut. As vrea sa dau timpul inapoi si sa port o discutie, dar acum este tarziu...eu r...

Cand vine vorba de mesaje am tendinta sa ma pierd printre cuvinte, sa imi fie teama sa ma ating de taste si sa raman incurcata timp indelungat. Desi trebuie sa fie usor cand totul vine de acolo, din locul cel mai intunecat si mai cald al sufletului... insa tocmai asta ma impiedica sa fiu prompta. As vrea ca cel ce primeste mesajul sa inteleaga cuvintele la intensitatea pe care o simt si eu cand ma gandesc la el. Trebuie sa recunosc ca niciodata nu am putut sa citesc un mesaj cap-coada daca este "copy - paste", prefer sa mi se spuna un simplu "la multi ani !" decat sa mi se insiruiasca un pogon de cuvinte ce nu au nici o intensitate si nici un sentiment.

Astazi ascult: Leo Sayer si visez cu ochii deschisi. Sfarsitul de saptamana a fost deloc echilibrat... in ideea in care sambata am avut o zi plina si memorabila, in schimb astazi am lenevit si nu am facut nimic special.

Timpul a zburat mai repede decat ma asteptam. Imi pusesem baza in aceasta zi...aveam nenumarate planuri si dorinte pe care le pastram de mult timp, insa... timpul hain nu m-a ajutat sa le indeplinesc. Lucruri memorabile ... tortul surpriza pentru omul drag... si de lunga discutie cu dandelion. Daca tot am mentionat despre discutii ...vreau sa spun ca lovindu-ma de multe praguri, am invatat sa privesc mai atent, acum stiu cum trebuie sa reactionez daca cineva ma raneste din cuvinte...stiu ca oricat as vrea sa uit - cuvintele raman in amintiri si dor.  Daca sufletul imi este ranit, nu pot sa acopar cu plasturi, ci trebuie sa invat sa ma debarasez de venin si sa merg mai departe...chiar daca o perioada o sa ma doara enorm. In ultimele zile am recitit franturi din gandurile trecutului si mi-a stat inima in loc... m-au rascolit, insa am mers pe drumul meu. Acum sunt independenta de tot.

Sarbatorile se apropie cu pasi repezi. Starea mea interioara este putin confuza. Am momente in care imi amintesc de trecut intr-un mod obsesiv... ma gandesc la momnte dulci si ma trezesc cu un gol in suflet. Nu este vorba ca acum imi lipsesc anumite gesturi..doar ca regret trecerea asta rapida a timpului. Nu stiu cum s-a mai sfarsit un an, cum am ajuns sa iubesc, sa ma simt visatoare...

Totul a mers bine in aceasta zi aparent simpla. Am reusit sa cumpar cadourile pentru sarbatorile ce urmeaza, mi-am luat de pe cap aceasta grija...caci stau in sah-mat pana ma vad cu micuturile daruri impachetate frumos asteptand sa le duc catre destinatar. Am reusit sa rezolv si problema legata de "petrecerea surpriza"... nu am adoptat tocmai cea mai asteptata metoda, insa asta conteaza mai putin...important este ca totul o sa fie bine.  Tortul din imagine imi apartine. A fost o creatie colorata pe care am pus-o in sfarsit in practica. Desi gatesc de cativa ani buni, trebuie sa recunosc ca in ultima perioada aprecerile din partea oamenilor au inceput sa se intensifice si sa ma indemne spre un curs in acest domeniu.. Imi doresc sa ajung cunoscuta pe acest plan si sa ii fac pe cei de langa mine mandrii .

Ce greu imi este cand am o zi grea si omul drag imi este departe. Imi lipsesc inzecit imbratisarile sale si zambetul linistitor.

La sfarsit de an am un obicei de a trage linie si de a incerca sa astern pe hartie lucrurile de care sunt multumita, insa si dezamagirile pe care vreau sa le transform pe viitor in realizari. Anul acesta a fost diferit...am avut parte de experiente noi, din care am avut de invatat si de pe urma carora am cladit o treapta de lansare pentru ziua ce urmeaza. Au fost luni in care am "intrat in rand cu lumea" daca pot sa ma exprim asa... cu siguranta nu era asa cum imi imaginam inainte, insa nici rau nu este. Din cauza faptului ca am deschis ochii larg, am reusit sa ma simt singura... sa descopar ca oamenii de langa mine m-au lasat pentru posibile noi prietenii sau batai ale inimii.Nu pot sa condamn pe nimeni, cu atat mai putin sa tin cu forta langa mine. Viata este trecatoare...oamenii sunt doar niste colindatori ai sufletului. Am invatat sa fiu mai calculata si sa acord credite tuturor, sa nu fac acuzatii inainte sa cercetez cu atentie terenul...asta in cazul in  care era vo...

Ma simt iubita, dorita si fericita. Aceasta zi a fost ca o raza de soare intr-o zi friguroasa. Fara sa isi dea seama omul acesta m-a facut sa imi revin. Mi-a fost alaturi sa ma imbratiseze cand afara vantul batea, sa imi ofere o mangaiere peste chipul trist atunci cand imi venea sa plang, sa ma sarute cand buzele imi erau uscate... sa ma indulceasca atunci cand simteam amaraciunea interioara. Probabil nu aveam nici un motiv intemeiat sa ma simt singura si trista, insa undeva in interiorul meu aveam nevoie de o confirmare  ca situatia este asa cum imi doresc. Cu siguranta noi fetele suntem niste visatoare, ne dorim cuvinte multe si dese... uitam sa ne multumim cu gesturi evidente, le vedem si le consideram ca pe niste lucruri simple si normale...ne dorim mai mult, mai concret. P.S. Ninge cu fulgi mari si noi ne iubim...maxim am spus.

Am fost in capitala sa privesc beculetele de Craciun.

Play:  Boyce Avenue acoustic cover   Il ascult pe omul acesta si nu ma satur de tonalitatea vocii sale. Fiecare piesa pare sa il reprezinte in totalitate. Este dimineata lui Mos Nicolae, ma simt ciudat, imi amintesc de copilarie si imi pare rau ca nu am pretuit asa cum trebuia acele momente din viata.  Acum timpul a zburat, mosul nu mai vine cu aceeasi discretie... iar ghetutele mele nu mai sunt lustruite asa cum erau candva;  Poate este vina mea ca nu mai simt cu aceeasi bucurie in suflet acest inceput de "sezon". Schimbarile din jurul meu ma fac sa realizez ca nu mai sunt un copil cocolosit de familie, ci am ajuns un om pe picioarele mele, un stalp de rezistenta pentru cei din jurul meu...chiar daca tot ceea ce pot sa "sprijin" este moral, nu material.   Astazi m-as cufunda in pilota, as lua in brate ursuletul pe care il am de la 14 ani si m-as teleporta in trecut macar printre ganduri...

In camera mea miroase a mandarine...este o mireasma speciala pe care o ador in anotimpul rece, la fel de mult pe cat ador scortisoara si cana mea zilnica de cacao cu lapte. In ultima perioada m-am incarcat cu multe sentimente si ganduri. Am momente in care imi vine sa pun mana pe agenda rosie si sa scriu ce imi trece fulgerator prin minte... (sunt ganduri pe care nu mai pot sa le reproduc cu acelasi impact cand ajung in fata laptopului), dar mereu intervine ceva si las dorinta de a scrie "pe mai tarziu"... un "mai tarziu" care intarzie sa mai vina. Sunt intr-o situatie destul de incurcata, cel putin eu asa o simt. Ideea este destul de simpla privita din exterior, insa foarte grea pentru mine, caci ma simt presata sa las garda jos, sa ascund durerea sub pres si fie ca vreau sau nu, trebuie sa pun mai presus de dorintele mele pe ceilalalti, caci "asa esti tu, mai intelegatoare". Decembrie mereu a fost o luna frumoasa si plina de schimbari pentru mine. In...

S-a mai dus o etapa din viata mea. Astazi am plans atat de mult incat imi simt obrajii cum ma ustura din cauza lacrimilor ce mi-au sarat pielea. Nici nu stiu cum sa reactionez. Imi pare rau ca s-a terminat, insa in acelasi timp o parte din mine era constienta ca acest final o sa vina mai devreme sau mai tarziu... insa nu ma asteptam sa vina asa devreme   in acest mod. Se spune ca in viata totul are un inceput, pentru mine acest inceput a fost benefic si plin de lucruri noi si folositoare in viata. Chiar si acum imi amintesc cat de speriata eram acum cateva luni si cum imi venea sa dau inaoi, sa ma retrag din aceasta hora... insa de dragul oamenilor de langa mine am luptat si le-am aratat ca pot sa ma descurc si sa fiu puternica. Am avut multe momente in care am clacat, am plans, m-am suparat sau pur si simplu oboseam psihic, dar niciodata nu renuntam, era o lupta cu mine. Ma doare ca a picat aceasta situatie intr-un moment nepotrivit...acum vin sarbatorile si simt cum o parte d...

De curand mi-am propus sa imi schimb stilul de viata, sa fiu iar omul vesel si jucaus, iar rezultatele nu au intarziat sa apara. Sunt atat de mandra de ceea ce am ajuns acum. Uneori ma gandesc pentru ce fac eu astfel de "schimbari", insa in secunda urmatoare imi amintesc ca am invatat sa ma bucur de prezent fara sa pun multe intrebari. Fiecare fapta e o consecinta a trecutului. Atunci cand intorc spatele cuiva, nu o fac din rautate...ci pot sa spun ca este o arma de aparare, o urmare a ceea ce m-a ranit vis-a-vis de persoana in cauza.  Chiar daca vreau sa uit si sa las de la mine in anumite cazuri, imi amintesc cat de mult m-au ranit si m-au dezamagit anumite lucruri...iar asta nu se sterge cu buretele peste noapte. Am nevoie de siguranta zilei de maine, de certitudinea ca nu o sa mai patesc la fel. Imi pare rau ca nu am avut timp mai mult sa scriu, dar imi dorec sa revin curand cu mai multe ganduri.

Am zambit larg. Mi-am lasat inima sa se joace langa tine si sa se bucure de clipele minunate, de momentele tandre si de tine. Esti omul special din viata mea si asta ma face fericita. Ma trezesc adesea privindu-te si nu imi vine sa cred ca viata m-a adus in bratele tale. Reusesti sa ma temperezi si sa ma aduci pe linia de plutire cand uit sa mai fiu draguta si ma exteriorozez vulcanic. As vrea sa pot transforma sentimentele in cuvinte, sa scriu o postare dulce si draguta asa cum esti tu, insa tastele sunt mult prea grele si nu lasa cuvintele sa formeze propozitii frumoase.

Curand intentionez sa imi redeschid blog-ul...sa las usa deschisa sa primesc invitati. Imi este dor sa gasesc motivatia de a scrie, de a coresponda cu oamenii din spatiul virtual si mai ales de a avea unde sa imi descarc tolba de cuvinte cand sufletul imi este plin. Realizez ca am pierdut multe amintiri din pricina faptului ca nu le-am scrijelit la momentul oportun...acum totul este rece si nu mai gasesc intensitatea momentului...

Am inceput sa fiu "aricioasa" ... cel putin cu mine insami, am incercat sa ma comport asa cum nu imi sta in caracter, aceasta reactie o am doar pentru ca am fost ranita de oameni dragi si ma gandeam ca o ignoranta din partea mea o sa imi faca bine, insa tot timpul dupa ce ma comportam urat mai putin frumos simteam o usoara durere si o agitatie sufleteasca. Astazi am avut o revelatie de moment, mi-am dat seama ca defapt nu ma razbunam  ci reactionam corect, caci fiecare actiune aduce de la sine si o reactiune... sau pot sa spun ca faptele din trecut acum au o amprenta impunatoare in prezent si aici nu este doar vina mea. Nu ma simt vinovata pentru comportamentul meu rece. Vreau sa cred ca asa imi este mai bine... am incetat sa mai ii pun pe ceilalti pe primul plan, caci am simtit-o din plin ca ei nu au fost langa mine cand am avut nevoie maxima. Nu pun la socoteala zilele acele minore in care sunt suparata pe soare ca nu vrea sa iasa, ci ma refer la perioade de timp in care...

Au trecut multe zile de cand nu am mai scris...poate ca am intrat intr-o rutina de ganduri sau poate nu ma mai simt capabila sa las cuvintele sa curga prin atingerea rapida a tastelor. Astazi mi-a fost dor de gandurile mele, am stat cateva minute si m-am gandit la multe lucruri si totusi acum realizez ca nu m-am gandit la nimic. In ultima perioada am inceput sa fiu mai zgarcita in sentimente rostite. Simt mult, poate mai mult ca pana acum, insa nu mai declar asta. Vreau sa fiu iar rationala si sa spun doar cand este cazul ceea ce simt. Am fost ranita de oameni dragi si tebuie sa am grija de sufletul meu. Uneori ma simt singura, noroc ca am jumatatea sufletului meu langa mine, insa fara el ma simt pierduta.

Uneori ma simt singura si imi vine sa plang, sa ma ghemuiesc intr-un colt si sa imi las lacrimiile sa curga pe obraji, sa se rastogoleasca si sa imi stearga fardul usor. As vrea sa gasesc buretele magic, acel sentiment care face ca tot raul sa dispara intr-o clipa. Poate ca am cedat si am uitat sa trec cu vederea peste miciile detalii ce ma calca pe bataturi, insa nu sunt de piatra si reactionez cand ma simt rau.

Iti multumesc dragul meu pentru tot ceea ce faci pentru mine. Apreciez enorm ca stii ai invatat sa ma suporti chiar si in zilele mele in care pana nici eu nu as vrea sa stau cu mine. Ma gandesc la ceea ce am fost pana sa iti deschid usa sufletului si... unde am ajuns acum, alaturi de tine. Simt ca m-am schimbat mult in bine. Am invatat sa fiu mai rationala, mai calculata si mai superficiala cand vine vorba de supararile trecatoare pe oamenii din jur - trebuie mereu sa ma gandesc ca poate chiar a existat o motivatie pe care eu nu am cunoscut-o si din acest motiv m-au ranit, dar nu au facut-o intentionat. Viata e chiar mai scurta decat mi-am imaginat, asa ca nu se merita sa stau suparata... te priveam si mi-am dat seama cat de mult te apreciez pentru acest lucru si ti-am spus ca vreau sa ma inveti sa fiu ca tine. Ai reusit sa ma aduci pe drumul cel bun si sa ma inveti ce e bine pentru mine. Nu mi-as fi imaginat niciodata ca o sa reusesc sa aud de la tine cuvinte dulci, mereu te-am as...

Nu a fost o zi asa cum mi-o imaginam, insa imi pun baza in viitor. Poate ar fi trebuit sa las destinul sa ma loveasca in plin...sa nu visez la nimic si sa ma las surprinsa de ceea ce urmeaza.

Astazi am fost dezamagita si am plans. Aveam nevoie de o imbratisare...de prezenta cuiva. A fost o zi groaznica.

Cine ar fi crezut ca un "cineva" poate sa schimbe radical doua persoane...sa le transforme de la cer la Pamant...  E greu de povestit in cuvinte ceea ce simt. Situatia s-a petrecut cu pasi marunti si a picurat ca sarea din solnita. Fiecare intalnire ma facea sa fug in sens opus si sa nu ma uit in urma. Am vrut sa fiu convinsa ca ceea ce simt nu este ceva de moment, asa ca am acordat nu una, nici doua si nici macar trei sanse...au fost nenumarate sanse in care am vrut sa ma las convinsa ca exagerez eu si ca oamenii sunt neschimbati, insa raspunsul pe care l-am primit prin atitudine m-a lovit frontal. Adesea m-am trezit spunand ca stiu ce ma deranjeaza la oameni si am preferat sa le spun cele trei mari dezamagiri pe care le am : sa vorbim un lucru si sa nu ne tinem de cuvant, sa spun un lucru de doua ori si punctualitatea. Acum o sa trec un alt lucru care ma dezamageste : sa ma simt in plus langa niste oameni pentru care eram dispusa sa renunt la fericirea mea.

Timpul a inceput sa devina hain si sa fuga mult prea repede, nu pot sa il mai prind de la urma. Simt ca raman lucruri restante in viata mea si nu le mai fac fata. Incerc din rasputeri sa ies din acest circuit. Fac pasi mici dar siguri. Am inceput "terapia sufletului" . Vreau sa scot la iveala persoana vesela si energica pe care am lasat-o in trecut. Imi lipsesc momentele in care radeam necontenit si zambeam usor. Prezentul ma gaseste usor irascibila, cu energie pentru munca si putin dezinteresata de ce se petrece in jurul meu...e o reactie pe care o resimt din cauza oamenilor din jurul meu, ei ma fac sa fiu asa dura si rece. Trebuie sa lupt cu mine si sa fiu mai buna, sa nu fac lucruri doar pt ca asa imi inspira decizia de moment, ci trebuie sa analizez mai intai ... la urma urmei, tot ceea ce fac e pentru binele meu.

Discutii si povesti frumoase. Inca putin si urmeaza o zi speciala...ma tot gandesc cum sa ma bucur mai mult de ea si sa o imortalizez printre amintiri, poate ca o sa las totul de la sine si o sa ma bucur de ea ca atare. Am ajuns sa iubesc atunci cand inima credeam ca imi este inghetata... astazi ma simt mai iubitoare ca niciodata.

"- Te iubesc enorm! - Si eu te iubesc... mai mult! - Cum poti sa spui asa ceva? Explica-mi te rog. - Adica te iubesc enorm si inca mai am loc sa te iubesc si mai mult decat ma iubsti tu pe mine!" "-Daca as putea sa dau timpul inapoi... - Ce ai face? -Te-as accepta mai devreme in viata mea si nu ti-as fi dat drumul pentru nimic in lume. - (zambet larg, urmat de un sarut lung si... o imbratisare puternica ) "

Dispozitia mea este din ce in ce mai proasta. Ma simt un nimeni pe langa oamenii importanti din viata mea. Simt ca nu am reusit niciodata sa ii fac mandrii de mine...sau macar sa ii fac sa considere ca am facut un singur lucru bun. Ma doare si plang. Imi vine sa imi fac bagajele si sa plec de aici. Simt ca nu sunt ceea ce isi doreau ei . Am incercat sa ma schimb si sa fac lucruri despre care intelesesem ca sunt utile pentru a ajunge si eu pe o treapta mai inalta, insa in loc sa urc...se pare ca eu sunt in decadere. Plang de cateva zeci de minute si nu pot sa ma opresc... vreau sa ma descarc si sa imi revin. Ma gandesc la ce s-a intamplat si acumulez mai mult rau in interior. Sunt dezamagita de mine si imi e rusine cu ceea ce am construit pana acum...defapt cu ceea ce nu am reusit sa fac. Sunt un nimeni si atat.

Sunt atatea lucruri despre care nu am vorbit in ultima perioada, lucruri care m-au durut, m-au facut fericita sau care m-au lasat fara cuvinte; Imi este dor sa scriu, sa revizuiesc zilele din jurnal si sa evoluez. Nu stiu de ce am renuntat la blog, probabil oboseala si lipsa timpului sa fie de vina...sau poate nu mai aveam nimic nou de spus. Asa cum am spus in cateva cuvinte in posturile precedente, revin la ideea ca prietenia este departe de mine. Nu stiu daca sunt pe deplin vinovata sau lucrurile ce s-au petrecut m-au facut sa deschid ochii la realitatea din jurul meu. Am incercat si incerc sa ma port frumos, cel putin de fatada...o perioada pana imi dau seama ce este mai bine sa fac. O sa fiu o falsa, dar prefer asa decat sa dau cu piciorul unei posibile comori. Cat despre inima mea pot sa spun ca imi este bine. Am avut timp mai mult pentru noi si ne-am rasfatat in doi. Am devenit egoisti, asa cum si altii au fost la randul lor...insa nu am uitat sa lasam usa deschisa mereu si a...

Intepaturi si discutii in contradictoriu cu fata pe care o consideram prietena mea cea mai buna... insa aceasta titulatura s-a schimbat in aceasta vara cand mi-a dovedit ca m-ar lasa pentru primul baiat pe care il intalneste in cale. Nu vreau sa fiu egoista, dar au fost doua saptamani de groaza pentru mine si nimic nu s-a schimbat in acel timp. Am incercat sa nu arat ca ma doare, desi ajungeam seara acasa si plangeam ca un copil... Acum au inceput cuvintele sa fie aruncate ca zarurile pe masa. Nici nu stiu ce sa mai spun despre acest subiect... sunt multe de spun si totusi nimic.

Trec printr-o perioada agitata si obositoare. As vrea sa gasesc putin timp in care sa stau doar eu si omul drag, sa ne imbratisam si sa ne spunem gandurile. Simt ca timpul este destul de hain cu noi si nu ne mai permite sa ne bucuram de noi. Iar sunt sensibila si plang usor. Ma gandesc la un lucru si imi este teama...as vrea sa vorbesc cu cineva, dar nu stiu cine poate sa ma inteleaga. Plang si imi sterg lacrimiile, e tot ce pot sa fac in lipsa ta.

Am avut parte de un accident in trafic. Pagube exista, dar ii multumesc lui Dumnezeu ca nimeni nu a patit nimic.

Imi este dor de timpul nostru liber, de momentele de tandrete si de ceea ce insemna inceputul nostru de anul trecut. Uneori munca si stresul ne face sa uitam sa ne aratam sentimentele si sa ne lasam romantismul sa iasa la suprafata, insa cand nu ne asteptam unul dintre noi face un pas si il trezeste la realitate pe celalalt si ii aminteste ca ne iubim si trebuie sa ne aratam asta, oricat de obositi si stresati suntem. Vreau sa ma trezesc in bratele lui si sa ma sarute cu dor. Vreau sa ma joc in parul lui. Vreau sa fie totul bine... vreau liniste si pace.

Trecut-au zilele. Au fost si bune si rele, dar nu ma vait acum. Am avut momente in care am plans, am vrut sa cedez, dar cineva m-a ridicat de la pamant si m-a ajutat sa merg mai departe. Acum, apele s-au linistit. Mi-am gasit echilibrul si stau pe o linie de plutire. Poate ca nu e ceea ce visam pentru viitorul meu, insa nu este nici ceva rusinos. Atat timp cat oamenii dragi ma inteleg si ma accepta asa, eu sunt fericita. Defapt chiar sunt fericita, am cel mai dragastos iubit si ma face sa il iubesc pe zi ce trece mai mult. Stie cand ma supara si face in asa fel incat sa il iert si sa nu stau suparata. Ce frumoasa-i viata!

Trec zilele si eu nu fac nimic nou. M-am robotizat si am ajuns sa ma comport iar ca o copila plangacioasa. Sunt multe nedreptati...dar nu pot sa schimb lumea.

Dezamagita de reactia celorlalti... Am venit acasa atat de incantata ca mi-am luat primul salariu si asteptam sa fie o zi speciala, dar a fost o dezamagire. Nici nu am cuvinte sa descriu ceea ce am simtit, imi venea sa plang...dar in acelasi timp sa ma revolt si sa strig durerea. P.s. Multumesc pentru mesaj!

Trecut-au zilele... nu mai am timp de blog, nu stiu ce este cu mine, incep sa ma robotizez. Astept sa intru la programul meu stabil si sa vad atunci cum o sa fie. E putin bizar ca nu stiu ce o sa fac, adica pana acum mi s-au tot adus zvonuri despre o posibila functie, insa nici una nu se potriveste cu cealalta.  Timpul o sa decida si o sa imi arate ce am de facut. Cat despre inima mea, e putin complicat. Simt ca pierd lupta cu mine. Poate e doar o perioada...sper sa fiu doar eu exagerata si sa se indrepte lucrurile. E ciudat cum peste noapte imi dau seama cat de frica imi este sa nu il pierd. El imi spune ca exagerez... este posibil, simt nevoia de  afectiune in perioada asta, chiar si acum imi vine sa plang si sa imi i-au campii. Imi este dor de viata mea.

Luni - munca - lucruri noi - ganduri - sentimente Imi este teama sa nu periclitez relatia personala. Vreau sa fac in asa fel incat sa pastrez focul viu.

Trec printr-o perioada incarcata si apasatoare emotional. Omul drag este departe de mine si simt ca nu mai vine ziua in care sa o ne vedem. Nu stiu cum sa ma exprim... cert este ca imi lipseste enorm si simt ca cineva imi fura zambetul cand el este plecat, poate ca fara sa isi dea seama ia ceea ce e mai frumos din mine si ma lasa ca o frunza uscata batuta de vantul tomnatic. Nu stiu daca este vina mea, dar am ajuns sa ma simt singura ... am vazut cum rand pe rand oamenii care insemnau totul pentru mine si pentru care eram dispusa sa renunt la fericirea mea, uita de mine si ma fac sa ii evit. Nu mi-a placut nicioadata sa intru cu bocancii in viata cuiva, cu atat mai putin sa le stric planurile oamenilor... asa ca prefer sa stau cuminte in banca mea si sa imi vad de viata personala. E un paradox cum ei spun una si fac contrariul. Pentru mine vorbele nu au valoare daca nu sunt insotite de fapte. Stiu ca eu o sa par vinovata pentru tot, dar nu pot sa ma avant cu bratele deschise doar pe...

Tic-tac....hai timpule bate repede si adu duminica mai aproape de mine. Vreau sa simt bratele puterice si iubitoare. Sa ma incalzeasca buzele fierbinti si sa ma masaoare privirea blanda. Imi este dor si am nevoie de El. Il iubesc si il  vreau langa mine.

Nu e grea munca pe cat de greu e sa stai in colectiv alaturi de niste oameni care uita ca si ei au fost la inceput si nu e tocmai confortabil sa te integrezi in grup. Incerc sa nu ii bag in seama si sa imi vad de treburile mele, caci nu am venit sa imi fac prieteni...ci sa muncesc sa castig experienta si un salariu. Am avut momente in care imi venea sa plang, sa imi iau hainele si sa plec... dar m-am pus pe picioare cu gandul la omul drag.

Maine este prima zi de munca in acest loc. Am emotii si cateva temeri. Aveam nevoie mai mult ca oricand de sustinere morala si incurajari....dar se pare ca cineva este mereu acolo sa ma ajute si sa ma imbarbateze cand sunt la pamant. Am cel mai grozav prieten de pe pamant... si cand ma gandesc ca ne-am cunoscut din intamplare si am ajuns sa ne spunem totul. Pur noroc! Cat despre inima mea...este bine, au trezut doua zile fara omul drag si inca am putere pentru ceea ce o sa urmeze. Mi-a demonstrat ca tine la mine si la ceea ce ii spun. Insemn enorm pentru el si asta e tot ce conteaza. Il iubesc si ma iubeste asa cum sunt. Timpul si distanta ce ne despart sunt doar niste motive sa ne dam seama ca suntem perfecti impreuna si capabili sa trecem peste greutati.

Am terminat de pregatit dosarul cu acte pentru "job". L-am dus si acum astept sa incep munca... oare chiar astept asta? Sper sa ma descurc si sa fac treaba buna. Am ajuns la concluzia ca nu e nimic din ceea ce imi imaginam ca o sa fac, sau ceva ce mi-ar fi placut in copilarie, insa este un loc de unde sa curba un venit stabil. Nu ma ajuta nici oboseala sa imi gasesc cuvintele, in ritmul asta  o sa renunt la blog sau o sa il vizitez doar in zilele in care am ceva important de memorat in cuvinte. Pana acum, pot sa spun ca varsta de 24 de ani a adus cateva schimbari in viata mea. Sper sa fie in bine si sa fie de durata.

M-am intors de la mare acum cateva minute si nu imi incap in piele de fericire. Am vazut pentru prima data nisipul fin, am atins apa cu valurile ei speciale, m-am trezit alaturi de omul drag sa vedem rasaritul. Marea este speciala in felul ei. Poate pare incredibil, dar am avut nevoie de 24 de ani sa ma bucur de acest loc... insa a meritat asteptarea. A fost o experienta pe care nu o sa o uit niciodata, si ... asa cum ii spuneam si omului drag, orice s-ar intampla o sa imi aminteasca de el. Cand ma gandesc cat de grijuliu si atent a fost cu mine, imi vine sa strig in gura mare cat de fericita ma simt, insa trebuie sa pastrez pentru mine toata bucuria si sa o consum usor in aceasta saptamana ce o sa ma gaseasa iar fara el. E ciudat cum mi-a intrat in suflet si plutesc pe zi ce trece mai mult.

Am fost la pescuit de dimineata. Nu mai facusem acest lucru de acum cinci ani... si imi era dor, ce-i drept e relaxant si linistitor. Si cea mai buna veste... o sa merg la mare maine. O sa am trei zile alaturi de omul drag si... o sa vad marea.

Se anunta o noua viata pentru mine. Am fost la un interviu si pana acum suna bine. Am primit ok-ul si urmeaza sa imi duc actele pentru inceperea contractului de munca.  Da, recunosc munca este pe masura si s-ar putea sa nu mai am timp sa fac lucrurile care imi plac, dar...macar o sa am salariul meu si asta ma bucura enorm. Am spus ca sunt dispusa sa invat si sa fac ceea ce mi se cere. Am emotii si imi este teama.

Maine ma duc la un interviu, nu e ceva ce sa ma incante foarte mult... dar asa cum am spus de multe ori in ultima perioada "vreau un venit lunar stabil si sigur". Cu siguranta nu o sa ma sustina nimeni in aceasta cauza personala...asa ca o sa accept si critici si nemultumiri...cred ca a venit vremea sa imi folosesc aripile si sa zbor. Numai eu stiu de cate ori am fost refuzata in dorinta mea de a pleca cateva zile departe de casa... ultima dorinta este un weekend la mare, pe care sper sa reusesc sa il am, desi pana acum lucrurile merg din prost in mai prost. Vreau sa schimb ceva, sa incep sa ma responsabilizez, am ajuns la 24 de ani si regret ca nu am facut nimic laudabil.

Am fost sa imi schimb buletinul, dupa o ora de stat la coada, cu peripetii caci asa se intampla mereu cand e agitatie si lumea se inghesuie sa ajunga la comoara. Am primit un compliment din partea domnului de la ghiseu, fara sa stie ca face asta.... mi-a spus ca pentru primul buletin cel de la 14 ani cum il fac eu, mai este  nevoie de niste acte...si i-am explicat ca eu il schimb si ca am defapt 24 de ani. Restul e pastrat in suflet! Poate la anu' o sa ii fac mandrii de mine, anul asta se pare ca am gafat...iar.

Ma simt obosita...atat fizic cat si in interior, acolo unde inima bate si suspina de dor. Mai este putin,dar parca timpul bate pasul pe loc. Am avut timp suficient sa imi clarific sentimentele si sa imi fac ordine in ganduri, insa nu sunt chiar multumita de anumite lucruri, dar sper sa le clarific acum cat inca e situatia calda. Sunt destul de confuza si nu stiu cum sa pornesc discutia sau cum sa reactionez ca totul sa fie inteles asa cum vreau eu, cu calmitate si dorinta de remediere.  Astazi s-au schimbat cateva detalii, dar nu suficiente.

RIPD - Copoi pentru strigoi

In momente de singuratate iti dai seama cat de mult ai avea nevoie de cei pe care ii credeai apropiati... si parca doare mai tare acum disparitia lor. Cel putin eu am simtit-o pe propria-mi piele. Sunt a nimanui cand omul drag nu e langa mine ... nu ma asteptam niciodata sa fie asa, mai ales ca am lasat mereu loc de buna-ziua. Ma rog, nu mai conteaza ... astazi am mai primit o lovitura. Mult timp am vrut sa dau vina pe mine: ca exagerez sau poate ca vad doar partile negative la oamenii acestia, insa greselile repetate in mod constant m-au facut sa vad ca situatia este periclitata si eu sifonata. Am ajuns sa ma plimb pe drumuri prafuite, sa ascult muzica, sa ma consolez, sa imi ung ranile si sa imi cer singura sfaturi...ca in filmele cu prosti, nici cel mai puternic om nu poate sa faca asta, cu atat mai putin eu. Iar plang seara de seara ca sa ma descarc de negativismul si tensiunea acumulata pe parcursul zilei. Ma uit la ceas si vreau sa treaca orele mai repede, sa vina ziua magica...

Punct si de la capat. Ma simt ca o cersetoare de sentimente. Nu stiu ce-i cu mine...as vrea sa cred ca sunt bine, dar stiu ca nu e adevarat. Incerc sa imi explic ca situatia o sa se indrepte si ca e doar o chestiune de timp... insa refuz sa inteleg cum de nu se gasesc trei minute libere sau macar doua in care sa imi dea puterea pe care o cersesc. Stiu ca nu e bine sa fac lucruri impotriva dorintei mele interioare, insa vreau sa vad o chestie...oricat de dureroasa ar fi pentru mine. Sunt foarte sensibila saptamana asta, nu am mai spus-o niciodata dar o patesc an de an inainte de ziua mea. Mi-a fost teama de momentul acesta si se pare ca ma confrunt singura cu el. Plang de minute bune si simt ca lumea mea e debusolata si confuza. Stiu ca tot ce simt acum o sa fie sters cu un burete cand o sa vina ziua magica, pana atunci incerc sa supravietuiesc singura. Dor si doare! Sorry - Daughtry

Ma duc la concert... cu gandul plecat departe, dar am promis ca o sa fiu puternica si o sa imi gasesc in fiecare zi un motiv de bucurie. Trebuie sa nu arat ca inima deja imi este stoarsa de puteri si se ofileste la gandul ca mai sunt atatea zile in care nu o sa bata la unison... Mergeam pe strazi si ma gandeam la noi, la clipele frumoase si mai ales la cum ne-am apropiat destinele. P.s - concertul nu a meritat timpul pierdut, nici compania nu m-a ajutat sa ma simt mai bine. Nu stiu daca problema este la mine... astazi nu ma lua in seama, sunt pierduta in lumea mea.

Vreau sa ma comport normal, insa vad cum toti cei din jurul meu im fac "bucurii" si nu sunt puternica acum sa infrunt, asa ca pun privirea in pamant si incerc sa prind putere sa trec cu vederea. Este foarte grea singuratatea, numai cine nu a trecut prin asta nu o sa inteleaga despre ce vorbesc. Am nevoie fie de liniste si intimitate... fie de iesiri agitate cu oamenii, insa nu imi doresc o cale de mijloc, iar cum prietenii se evapora pe caldura aceasta, cred ca este cazul sa ma descurc singura. Au trecut abia doua zile si incep sa risipesc si rezerva de zambete pe care o tineam sub presul de la intrare, nu stiu cum o sa ma descurc in zilele urmatoare.

Sunt bine. Mi-a fost teama de aceasta zi...dar aproape ca s-a terminat. vreau sa cred ca sunt puternica si o sa depasesc aceasta saptamana de singuratate. Ma simt putin dezorientata. Am plans si mi-am spus dorintele. E greu de explicat in cuvinte ceea ce simt. Atunci cand iubesc, sunt dependenta de omul de langa mine. Astazi ne'am spus cuvinte si ne-am declarat sentimentele pentru a ne face reciproc curaj sa inchidem ochii si sa ne trezim saptamana urmatoare. E prima perioada indelungata in care nu este langa mine si o sa profit de aceasta departare sa imi confirm mie cat inseamna pentru mine. Astazi sunt puernica...dar, nu promit nimic.

Plimbare Biciclete. Sentimente frumoase si ganduri de viitor. P.S. "Cum am ajuns sa te iubesc?"

Plimbare parc Herastrau. Vizita Palat Brancovenesc Concert Bere Gratis.

Film in aer liber : Parc Tineretului -  "Nascut a doua oara".

Ce nu te omoara te face mai pternic!

N-am avut nimic pe timpul zilei, m-am comportat normal si m-am simtit ca atare... insa spre seara m-a apasat o stare de singuratate, asa ca m-am schimbat si am purces la drum cu castile in urechi. Greseala pe care am facut-o a fost ca am ales drumul cel mai frecventat de oameni...astfel au oprit doua masini in care se aflau cunoscuti de ai mei sa ma intrebe unde am plecat singura. Explicatia mea a fost simpla si adevarata "am iesit sa iau o gura de aer". Nu inteleg de ce oamenii nu pot sa accepte ideea ca sunt momente in care vrei sa ai parte de singuratate si sa te plimbi putin sa iti faci ordine in ganduri. Ma rog, le-am refuzat compania si m-am dus la locul meu de relaxare... aici m-a apucat un plans copilaresc, plangeam si nu imi dadeam seama ce este cu mine, ce-am patit. Cand m-a sunat omul drag, dupa voce si-a dat seama ca nu sunt bine...dar nu am putut sa ii explic nici lui ce am patit. Am apreciat faptul ca a venit sa ne vedem si mi-a adus zambetul pe buze.

Trebuie sa dai play , dupa care sa citesti aceste randuri. Stii uneori sunt momente in care ma gandesc ca problema este la mine, ca eu sunt vinovata pentru ceea ce mi se intampla si ca trebuie sa schimb ceva la mine ... insa, dupa ce analizez in detaliu ceea ce mi se intampla realizez ca nu sunt singura vinovata si nu trebuie sa iau totul asupra mea; Poate au fost pure coincidente sau doar destinul imi pune piedici in viata, nu stiu ce sa mai cred. Ideea este ca vad cum pe zi ce trece raman tot mai singura si mai nevorbita. Am acumulat in interiorul meu multe amintiri pe care as fi vrut sa le impart cu cineva, insa nu mai gandesc momentul, locul si persoana potrivita sa fac asta. M-am saturat sa ma simt chemata din mila sau din plictiseala. Nu mai simt cu adevarat dorinta aia de "dor". Astazi nu ma simt bine... am nevoie de o imbratisare.

Uneori am impresia ca lucrurile merg doar intr-o singura directie. Incerc sa caut macar detaliile ce pot sa imi aduca un zambet pe chip...ceva ce sa ma scoata din starea mea melancolica. Astazi am fost in stare de pace cu tot ce se intampla in jurul meu, nu stiam cum sa reactionez...asa ca, preferam sa las loc de interpretari si sa zambesc discret. Seara a fost in schimb speciala. Am auzit lucruri frumoase si am spus ceea ce mintea imi dicta in acele moment. Recunosc, imi este teama de ceea ce simt si as vrea sa pot sa fiu mult mai sigura pe mine. E o stare pe care nu stiu sa o explic. E ca si cum, stii ca o sa primesti ceva, e pus de-o parte pentru tine...insa pana nu primesti exista o mica teama ca se pot intampla lucruri neprevazute. Vreau sa ma gandesc la cateva cuvinte pe care mi le-a spus un om drag, sa reflectez asupra lor si sa ma agat de ele ca si cum ar fi o raza de soare pentru viitor.

Dupa multe lupte cu mine, am reusit sa scot cateva cuvinte inteligente si sa ii spun in fata persoanei pe care o consideram "mbff". Nu stiu de ce dar pe zi ce trece parca ne indepartam si o sa ajungem "viitoare - foste prietene". Imi pare nespus de rau. Nu vreau sa cred ca am stat cu mana in san si nu am incercat sa ii atrag atentia ca ne-am pierdut momentele noastre ca intre fete, discutiile interminabile si clipele in care ne intelegeam din priviri. Am ajuns sa ne vedem destul de rar si atunci sa mai fie cineva cu noi. Ea are o vorba "nu te mariti cu mine" - asta inseamna ca pentru ea cel mai important e sa isi petreaca timpul cu prietenul ei, nu zic ca nu este un principiu bun in viata, insa ... uneori e bine sa lasi loc de buna ziua si sa nu le dai cu piciorul oamenilor de langa tine. Ma gandeam astazi... daca ea isi mai da seama cand sunt eu suparata sau cand as vrea sa vorbesc cu cineva despre ceea ce ma macina ... oare stie de cate ori am avut ne...

Astazi am fost placut surprinsa de omul drag.  Ma rugase aseara sa merg cu el aceasta dimineata sa rezolve niste probleme personale, asa ca m-am imbracat ca atare si am fost gata la ora programata... doar ca, planul de lupta nu era acesta, ci a fost doar un pretext. Adevarul este ca mi-a facut o surpriza si m-a dus la aeroport, stia cat de mult imi doream sa mergem impreuna acolo si a facut acest moment si mai frumos. Ma uitam la el si nu stiam cum sa ii multumesc pentru faptul ca este atent cu mine si face ceea ce poate sa ma stie fericita. Il ador! Nu stiu daca am invatat sa ii arat cat de mult inseamna pentru mine,dar imi promit mie ca o sa fac tot ce imi sta in putere sa rasplatesc aceste fapte frumoase... vreau sa il vad mereu zambitor si fericit. A fost o zi speciala. Seara ne-am petrecut-o la mine acasa - zambete si o atmosfera placuta.

Am terminat de aranjat camera mea. Am pus totul inapoi si am lasat sa arate copilareste inca. Mi-ar fi placut sa fac o schimbarem insa nu am putut, ceva m-a oprit si ma intreb ce anume. Nu vreau sa ma laud, dar e cea mai plina de personalitate camera pe care am vazut-o pana acum la oamenii de langa mine. In fiecare colt se gaseste ampreunta mea sau ceva ce ma caracterizeaza. E o camera colorata si vesela...poate prea colorata, dar imi place si asa. Simt ca ma intampina cu bratele deschise ori de cate ori sunt franta de oboseala. In rest, totu-i bine. :)

M-am trezit cu gandul la tine, am pus mana pe telefon si ti-am scris cateva ganduri si ti-am expediat un mesaj la care imi doream sa imi raspunzi cu un simplu zambet, insa ai facut mai mult de atat si iti multumesc. Toata ziua am fost ca o albinuta de zambitoare si energica. In toata agitatia zilei as fi mancat o inghetata, asa ca ai fost prima persoana la care m-am gandit sa o invit sa imi fie companie. Sa spunem ca a fost "gand la gand cu bucurie" caci ti-am ghicit o dorinta, o pofta pe care ne-am satisfacut-o la magazinul cu nenumarate sortimente de inghetata. Eram molipsitor de fericita, astfel incat am reusit sa radem zgomotos impreuna, sa vorbim despre lucruri minore dar care trebuiau clarificate de mult timp. Pe seara am venit sa te sustin, sa te privesc cum te lupti pe terenul de fotbal sa inscrii un gol pentru NOI. Imi aminteam ca am mai facut asta in urma cu multi ani, insa atunci erai langa mine si ma tineai de mana...dar aceasta activitate, ceea legata de me...

Incerc sa fiu independenta, sa nu ma comport ca si cum ma simt singura intr-o multime de oameni... trebuie sa ma descurc in orice situatie. Recunosc, nu a fost una dintre acele zilele de care sa imi amintesc cu zambetul pe buze, insa am mai invatat ceva astazi... asa ca o sa pun capul pe perna gandindu-ma ca nu s-a scurs timpul inutil pe langa mine. Mentionez lansarea de lampioane plutitoare pe care am facut-o si degetelele mele jucause care s-au tinut departe de tastele telefonului. Incerc sa ma pun pe picioare singura si sa nu cad prada tentatiei cand nu este cazul. E o lupta in interiorul meu, as vrea sa fac ce imi dicteaza inima si sa ma las purtata de valul implusului de moment, insa mintea imi spune ca nu este bine sa fiu agasanta si ca este cazul sa ma las cautata... sa se astearna dorinta din ambele parti.

Daca ar fi sa trag o linie asupa a tot ce a insemnat aceasta zi, nu stiu daca as putea sa gasesc un singur cuvant care sa caracterizeze starea mea. Am simtit nevoia sa fiu singura, sa  ma plimb si sa privesc spre nicaieri. Mi-am cautat locul preferat, insa...nu mai era - apa s-a napustit asupra lui si au ramas doar amintirile acolo. Am pornit in gasirea unui alt loc de liniste...si se pare ca l-am gasit. M-am asezat pe iarba verde si calda, in fata aveam apusul soarelui si in casti imi canta "Ed sheeran". Dupa mult timp  mi-am dat seama ca eu fara EL sunt chiar singura. Cel putin asa ma fac cei din jurul meu sa ma simt...ajung sa cred ca nu este imaginatia mea cea care vede aceste lucruri, ci sunt o realitate.... o realitate de care fug cat pot, dar uneori ma prinde de picior si ma raneste. As vrea sa le spun oamenilor ca s-au schimbat, dar nu vor intelege...au ochelarii de cal pusi la ochi si eu voi fi cea care pare "nebuna". Mai bine stau in banca mea si imi v...

Astazi te vroiam doar pentru mine si atat. Egoism, dorinta sau pura iubire...nu stiu ce este, dar te doresc din ce in ce mai mult. Imi plac si zilele in care suntem inconjurati de oameni, sau atunci cand ma simt ca intr-o familie alaturi de tine ...dar ador cand suntem doar noi si atat. Am inchis ochii pentru cateva clipe sa ma gandesc la tine si in minte mi-au trecut versurile melodiei "cum am ajuns sa te iubesc?" - adevarul e ca nici eu nu stiu cum, insa nu regret asta. Trecut-au 9 luni impreuna, cu bune si cu foarte bune. Sper sa nu se termine niciodata aceasta frumoasa poveste de iubire. Las postarea neterminata, este timpul sa ma odihnesc...maine incep treaba de dimineata si am nevoie de putere si odihna.

Vara e perioada plina de activitati cu prietenii, de onomastici si intalniri in aer liber. Imi plac astfel de zile, insa ma epuizeaza foarte mult...  nu sunt obisnuita sa pierd noptiile si uneori nu pot sa inteleg ca nu toti oamenii sunt cu bun simt, cel putin eu consider ca atunci cand vine vorba despre activitati la comun, toti trebuie sa participe, nu unii sa munceasca si altii sa fie serviti. Poate exagerez eu, nu stiu ce sa mai cred. Am incercat sa nu bag in seama ceea ce se petrecea in jurul meu si sa nu le arat celorlalti cat de deranjata eram de situatia creata. Am incercat sa vad doar de oamenii ce imi erau dragi, sa le arat ca sunt acolo doar pentru ei si toata energia mea o impart cu ei. Uneori cred ca sunt eu exagerata... astazi nu m-am simtit bine, vreau sa sterg ziua aceasta din amintiri.

Astazi am avut parte de o plimbare neasteptata in Cismigiu. Nu ma simt prea bine, raceala isi spune cuvantul si ma imbratiseaza cu putere. Vreau sa ma odihnesc, ma simt stoarsa de puteri.

Astazi imi este dor... un dor greu de explicat. Simt ca nu imi gasesc locul, as vrea sa evadez sa fug si sa ascult muzica...sa fiu doar eu si omul drag, pe el l-as vrea si in clipele mele grele, simt ca m-ar intelege si m-ar pune pe picioare. Chiar daca m-am vazut cu el, nu mi-am incarcat bateriile...ci mai degraba le-am descarcat, caci gandul inca imi este la el...nu se simtea deloc bine, dar cu toate acestea nu mi-a spus si a venit sa ne intalnim. Stia ca l-as fi certat dulce si l-as fi rugat sa se duca acasa sa stea linistit. Acum as vrea sa il sun, dar nu e o ora potrivita...asa ca o sa adorm cu gandul grijuliu la el. Am ajuns sa fiu atat de mamoasa cand vine vorba de el, incat imi este teama sa nu il sperii...il pun pe primul plan si e foarte important pentru mine, prefer sa il stiu pe el bine si sa fiu eu mai putin, caci eu stiu cat pot sa indur, si pentru mine nu imi fac griji. Adevarul este ca ma cam paste o raceala. De cateva zile ma simt slabita, ma doare capul si in gat....

Astazi am fost la facultate, sa imi depun o cerere pentru ridicarea diplomei de licenta...stiu ca trebuia sa fac de mult timp acest lucru, insa nu mi-am mai dat interesul pentru aceasta "foaie cartonata" . Am fost delasatoare, desi imi este rusine sa recunosc... insa am mers pe principiul ca nu imi trebuie, desi nu imi strica nici sa o am. Ideea e ca am avut o surpriza sa descopar ca mi s-a schimbat sediul facultatii. Am luat Bucurestiul la pas...ca sa ajung de acolo de unde am plecat in anul I de facultate. Doamne, cate amintiri m-au napadit astazi...cate ganduri mi-au fost alaturi si cat de teama imi era sa nu pic intr-un moment nepotrivit. Am trecut pe acasa doar sa fac o baie, sa ma schimb si sa mananc pe fuga. Am plecat sa cumpar un cadou pentru ziua unui prieten, nu stiu cum se face ca iar a ramas responsabilitatea pe aceeasi umeri...desi suntem o gasca destul de mare, mereu...dar mereu doar doi dintre noi am fost trimisi speciali pe teren si s-a mers pe gusturile no...

Lasa-ma sa plang, e tot ce imi doresc acum. Am avut o zi agitata, plina de oameni care nu au fost pe lungimea mea de unda si au reusit sa ma faca sa imi ies din pepeni... intr-un fel dau vina pe irascibilitatea pe care o am in ultima perioada, insa consider ca am avut si eu partea mea de adevar si dreptate. Am plans ca un copil, am incercat sa imi sterg lacrimile discret...sa nu fiu vazuta, insa am simtit cand m-a privit si a schimbat traseul ... am mers la locul nostru si m-a imbratisat in timp ce plangeam. Se uita la mine si ma intreba ce am patit. Isi dorea sa ma ajute, sa ii spun ceva...orice. Nu e prima data cand ma descarc de tensiunea ce m-a lovit brusc si nu stie cum sa reactioneze. E atat de grijuliu si temator in acelasi timp. Sunt bine...acum.

Astazi am avut energie creativa. Mi-am modificat cateva hainute, m-am jucat cu margelutele si am facut lucruri pe care nu le mai facusem de mult timp. Imi era dor de activitatile mele. Am o stare de liniste interioara. Zambesc din senin si ma gandesc la timpul petrecut cu oamenii dragi, la momentele speciale si mai ales la NOI. Nu stiu daca ploaia ce a inceput sa cada a reusit sa ma faca sa fiu mai docila.  Mi-am dorit sa nu ies din casa, sa stau in linistea dormitorului meu si sa ma gandesc la tot si...la nimic. Am facut o ciocolata calda, am pregatit un film, castile si locul cel mai intim din camera ...  intuiam ca o sa plang, asa patesc la filmele romantice - iar astazi am ales Safe Heaven si nu m-am inselat. Ma gandeam mai devreme, in timp ce ma uitam la film, la faptul ca uneori doar visele ne mai raman. Ne construim niste iluzii si idealuri pe care doar in lumea viselor reusim sa le atingem. Nu e vorba ca nu ne luptam suficient de mult sa le ducem la indeplinit, i...

Somnul lung si odihnitor m-a transformt intr-o zana adormita si in viata reala. Ma miscam de parca cineva ma conducea pe drum si imi spunea ce trebuie sa fac. Nu puteam nici macar sa ma opun. Un sentiment ciudat, dar real. Mi-am propus sa imi schimb stilul de viata, dar cu siguranta nu astazi trebuie sa iau decizii importante. Nu ma simt capabila de lucruri marete, asa ca m-am oprit la mizilicuri caznice. Muzica a cantat, eu am valsat printre haine si hartii....

Astazi s-au finalizat niste activitati si am inceput sa las din povara ce imi apasa pe umeri. Am reusit sa clarific problema de ieri si sa discut despre ceea ce ma durea mai mult. Priveam in urma si nu imi venea sa cred ca eu cea de acum...am putut sa reactionez atat de vulcanic acum cateva ore. Starea de spirit mi s-a mai imbunatatit, insa undeva in interiorul meu ceva lipseste. Vorba cuiva "nu ai toti piticii acasa". Imi pare rau pentru comportamentul meu. Vreau sa multumesc omului darg ca ma asculta si imi este alaturi chiar si in momente de genul acesta.  Nu stiu daca eu as fi putut sa trec cu vederea si sa ma comport la fel de frumos cum o face el...cu siguranta as fi luat pozitia de suparata si as fi simtit nevoia sa fiu impacata daca cel drag reactiona vulcanic, asa cum am facut eu. Plimbarea de seara m-a linistit si m-a trimis la odihna devreme.

M-am trezit de dimineata cu ochii mai mult inchisi decat deschisi, insa am vrut sa nu arat oboseala pe care o resimteam. Intr-un fel sau altul, ma simteam vinovata pentru faptul ca nu am reusit sa adorm la o ora mai potrivita. Singurul defect al starii mele de oboseala, este faptul ca sunt usor irascibila. Reactionez ciudat in cazuri minore. Am plans astazi. mult si cu lacrimi de crocodil. Am spus lucruri pe care le gandeam dar intr-un mod mai delicat. M-am agitat si am dat din maini nervoasa. Vroiam sa fiu singura sau mai bine spus as fi vrut ca situatia sa fie altfel. Ma rog, am venit acasa si am incercat sa ma odihnesc, dar ma invart in pat de cateva ore bune.

Dupa cateva zile in care semnalul telefonului meu a cam dat rateuri, se pare ca astazi a cedat definitiv. Am avut o mica peripetie cand m-am dus sa schimb cartela sim, insa totul s-a rezolvat gratuit in numai 15 minute de cand am pasit in magazinul potrivit...caci cel din cartierul in care locuiesc nu poate sa faca nimic bun in aceasta privinta. Ma rog, e poveste lunga si nu am dispozitia necesara.

Momentan abonatul  orange nu poate fi contactat. Nu, nu sunt suparata...desi ma dezamageste putin telefonul meu care a inceput sa isi arate personalitatea.  N-am incotro, trebuie sa il suport sau mai bine, sa ma invat sa supravietuiesc fara el. Cat despre restul sentimentelor pot sa spun ca sunt bine. Am recuperat si m-am simtit speciala in compania omului meu. Am observat ca atunci cand ma neglijeaza intr-o zi... face ce face si a doua zi isi spala pacatele. Il inteleg si il apreciez, mai ales ca oboseala lui e acumulata pe termen lung si face ceea ce ii sta in puteri sa nu imi arate cand nu e bine. Ma surprinde mereu. Ma simt indragostita si iubita. sper sa pot arata cat de mult il ador si il apreciez. Relatia aceasta e ceva neasteptat penttu mine. Imi place si vreau sa nu se mai termine. Asa cum am mai spus, mi.ar placea ca aceasta relatie sa fi fost ultimul inceput.

Astazi a fost una dintre zilele in  care m-am simtit singura si am incercat sa nu arat asta. Am vrut sa par entuziasta, vesela si puternica...insa in interiorul meu imi venea sa plang si sa ascult muzica. Am o stare de neputinta, trebuie sa accept ceea ce se petrece in jurul meu. Cu siguranta starea mea de spirit lasa de dorit... nu sunt in cele mai bune momente, dar totu-i trecator. Ma duc sa plang, sa ma descarc sufleteste si sa imi incarc bateriile pentru ziua ce vine.

Play Astazi am simtit sa ii multumesc pentru ca este alaturi de mine. Am ajuns sa ii caut prezenta in clipele grele si sa ma linistesc cand e langa mine. Fara sa ne vorbim, se pare ca astazi amandoi am simtit nevoia de o schimbare. Eu nu l-am mai asteptat in locurile in care il obisnuisem...am decis sa imi caut locul de liniste. Asezandu-ma pe o banca, acolo unde nu am mai stat de acum 9 luni, am simtit ca mi se umple sufletul de amintiri. Telefonul a sunat la fix cat sa ma trezeasca la realizate. I-am spus ca ma gaseste "pe banca unde am avut noi prima intalnire neoficiala" - eram sceptica ca o sa vina curand in acest loc special pentru mine, dar se pare ca si-a amintit unde a fost marea intalnire. El a vrut sa mergem intr-un loc pe care il frecventa el in timpul facultatii... intr-un  parc din Otopeni, asa ca ne-am plimbat si ne-am incarcat sufletele.

Am avut parte de un weekend special. Mi-am petrecut mult timp cu omul drag si am simtit ca iubesc cu inima si sufletul.  Sentimentul acesta imi da aripi si ma intareste sa lupt. E greu sa explic ceea ce simt, e ca si cum lumea imi apartie si nu mai conteaza nimic cand e El langa mine. Nu mi-am imaginat niciodata ca o sa ajung in aceasta clipa speciala. Mereu mi-am dorit ca fiecare inceput sa fie aparte si sa fie de lunga durata, dar asa cum am mai spus... nu tine niciodata aceasta situatie doar de o singura persoana...in fiecare cuplu sunt Doi. Trecut-au luniile si inca mai avem lucruri de descoperit si de oferit. Sper sa fie ultimul inceput....sa reusesc sa pastrez ceea ce am pentru vesnicie si sa fie totul macar la fel de bine ca acum; Trebuie sa ma recuperez din oboseala in care am picat in ultima luna, sa ma energizez si sa merg mai departe cu proiectele pe care le am in minte.

Ganduri despre ziua de ieri. Uh, am atatea de spus, insa bateria ma cam lasa. Am nevoie de un somn lung si odihnitor. Chiar daca imi este teama sa recunosc, nu regret nici o secunda din ceea ce am facut sau ce am simtit. Imi pare rau ca nu a fost timpul mai indulgent cu noi, insa..."nu au intrat zilele in sac".

Despre ziua de ieri pot sa spun ca m-am simtit bine, am simtit ca lumea e a mea si m-am distrat atat cat am putut. Mi-a lipsit o companie pe masura energiei mele si mai ales omul drag.

B'Estfest here i come!  O poveste lunga, dar pana la urma se pare ca ajung acolo. :X

Intreaga zi am avut impresia ca este vineri...poate ca astept destul de mult aceasta zi, desi undeva in sufletul meu este un gol. Ma gandeam astazi cat de mult se poate schimba viata mea de saptamana viitoare... dar, fiecare zi trebuie sa ma faca mai puternica; Ultima perioada mi-a aratat ca sentimentele exista chiar si atunci cand ele se ascund intr-o monotonie sau un voal de prietenie. Am observat schimbari in bine, nu stiu daca eu am facut ca acestea sa existe sau poate ca lucrurile vin de la sine. Ideea este ca imi este teama sa nu pierd ceea ce m-a facut sa ma simt indragostita. Sunt destul de greu de inteles in ultimele zile, dar o sa imi revin!

Se pare ca oamenii din jurul meu incearca sa imi aduca zambetul pe buze. Nu stiu daca sunt eu exagerata sau ceva se intampla. Nimic nu imi mai este confortabil si nu ma multumeste. Astazi am facut ceea ce am putut ca sa fiu draguta si sa imi imbunatatesc starea...desi imi venea sa plang si sa fug de ochii lumii. Am apreciat eforturile celor din jur si sper sa inteleaga si ei ca m-au ranit de data aceasta...nu este un ifos de al meu, acum chiar ma doare situatia in sine... stiu si apreciez ca vor sa remedieze situatia, insa nimic nu m-ar fi inveselit mai mult decat situatia pe care mi-o imaginasem eu la primirea vestii; Sunt obosita! Ma retrag.

Unele lucruri vin in viata atunci cand nu te astepti, au un impact puternic si fericit...insa rare sunt momentele in care aceasta stare tine mult. Astazi m-am bucurat pentru faptul ca bro mi-a daruit bilet la B'est fest - un concert de muzica rock... imi doream foarte mult sa merg si anul acesta, asta in ideea in care anul trecut am avut o oarecare indoiala ca o sa imi placa, insa dupa prima zi eram deja foarte incantata si nu vroiam sa se mai termine. Ideea este ca acum nu am cu cine sa merg la concert. Imi vine sa imi iau campii si sa ma duc singura, insa imi este putin teama... Sunt dezamagita caci imi dau seama de anumite lucruri...imi este si teama sa le recunosc sau sa le scot din ganduri si sa le astern pe hartie. Dupa mult timp imi vine sa plang si sa arat ca sunt suparata...asta simt si ma feresc sa fiu vulnerabila. Astazi am terminat prost.

Astazi a iesit soarele in orasul natal. M-am bucurat ca un copil ce primeste ceva dulce. Treburile ne asteptau si trebuia sa le rezolvam cat mai curand. Caldura, praf, stres, oboseala, zgarieturi si alte mici incidente...toate acestea m-au epuizat. Cand am luat pauza, nu mai eram buna de nimic, ascultam ce vorbeau ceilalti dar eram total pe langa, nu ma simteam capabila sa leg doua propozitii inteligente. Tot raul spre bine. In curand se vor vedea rezultatele. Dubios este ca in toata agitatia, am avut chef de dans - lucru total bizar pentru mine, caci dansez doar la ocazii foarte speciale.

Ieri am fost la un pahar de vorba buna si un gratar bine condimentat, am ajuns acasa destul de tarziu... insa nu regret nimic. Am avut o noapte speciala. Am ras si am filmat cateva momente demne de povestit intr-o zi a amintirilor. Chiar daca nu am facut ceea ce m-am asteptat, pot sa spun ca acest sfarsit de saptamana a fost frumos si special. Invat treptat sa ma bucur de anumite momente chiar daca sunt lipsuri pe care nu am cum sa le acopar. E greu de explicat. E ca si cum as spune "adio, dar ramai cu mine". Dupa mult timp am zis ca astazi este timpul sa raman acasa si am facut-o. Spre surprinderea tuturor, nu as fi plecat nici daca ma suna omul drag, am avut nevoie de timp pentru mine si intimitatea gandurilor mele...si vreau sa precizez ca asta nu inseamna ca nu il mai iubesc sau ca nu mai tin la el enorm, ci doar am avut o zi a mea...si uite asa creste dorul nostru. Adevarul e ca ma atrage pe zi ce trece mai mult, si inca am fluturi in stomac cand ma suna sa ne inta...

Intreaga zi am avut o atitudine calma si entuziasta. Dupa mult timp am reusit sa intru in bucatarie si sa imi fac de cap, in sensul ca am gatit cu drag, chiar am avut timp si de o prajitura. Am reusit sa imi incarc bateriile si sa imi trezesc dorinta de a face lucruri noi. App de lucruri noi - astazi am purtat o discutie mai serioasa cu bro, si m-a facut sa realizez ca in viata trebuie sa ne impamantenim cateva teorii si planuri pe care ne dorim sa le indeplinim, orice s-ar intampla. Sa avem un trecut de care sa nu ne fie rusine si sa putem oricand sa spunem ca am avut o viata frumoasa si plina de activitati. M-am simtit foarte inferioara lui, caci intre noi este o diferenta mica de varsta. Pe zi ce trece imi dau seama ca eu nu am nici un tel in viata, pe cand el este foarte planificat si are deja multe realizari la activ si foarte multe dorinte pentru ziua ce urmeaza. Incerc sa imi propun si eu anumite lucruri pe care sa le fac pana in perioada "x" sau sa renunt la obice...

Dupa multe zile, m-am hotarat sa ma intorc la blogul meu de suflet, nu imi explic nici eu de unde pana unde aceasta schimbare, poate ca am ajuns sa realizez ca nu mai conteaza cine sau ce citeste, viata mea doar eu am dreptul sa o critic. Imi este intr-o mica masura teama ca poate o sa fiu o carte deschisa, dar merg si pe ideea ca sunt sanse mari ca sa nu mai exist nici macar in amintirile indepartate ale oamenilor despre care mentionez acum. Viata mea s-a schimbat foate mult de la prima postare si pana in prezent, poate ca o sa se mai invarta cateva perioade grele...dar eu tind sa alerg spre cele fercite si frumoase. Astazi m-am simtit putin dezorientata, dar o sa treaca.

Nu mi s-a mai intamplat niciodata sa am un lapsus atat de mare, incat sa nu imi amintesc o parola, recunosc de doua luni nu am folosit-o niciodata...aveam setata bifa pentru retinerea datelor si imi era foarte bine asa. Nu stiu ce mi-a venit astazi sa ma deloghez de pe site-uri. Cand mi-am dat seama de prostia pe care am facut-o nu imi venea sa cred . Off cat de mult as vrea in clipa asta sa fi notat undeva datele. Trebuie sa imi amintesc...chiar trebuie. L.E. - mi-am reamintit parola, insa am decis ca este mai bine sa ma intorc la lucruri mai comode pentru mine. O sa fie vizibila in curand aceasta schimbare.

Alerg de oboseala, dar se pare ca ma prinde de la urma. Vreau sa nu arat, dar ma simt destul de neplacut, ma dor muschii, spatele si simt cum ochii sunt din ce in ce mai greu sa ii tin deschisi. Am ajuns sa dorm cel mult 5 ore pe noapte. Viata mea e dezordonata, cel putin asta simt acum. Singurul lucru organizat vine din partea omului drag, care este mult mai rational si mai calculat... atunci cand vine vorba de timpul nostru.  Recunosc, imi e dor sa citesc, sa ma joc, sa alerg, sa vorbesc mult si sa plutesc. Nu visez la lucruri iesite din comun, insa ceva ma retine momentan sa duc la indeplinit aceste dorinte. Am inceput sa scriu din ce in ce mai putin si mai greu. Privesc spre blogul vechi si nu ma mai recunosc...aveam un stil diferit de a scrie, abordam mai multe subiecte si eram mult mai vesela. Acum, de cand  am deschis acest blog, stiu pe fuga, scriu ceea ce ma doare si nu mai gasesc cuvintele potrivite. Ma simt o incepatoare.

Stiu ca mai este mult timp pana la ziua mea, mai bine de o luna...insa deja am fost intrebata ce imi doresc, iar raspunsul meu a fost cat se poate de sincer si rapid. Imi doresc foarte mult sa il am pe omul drag langa mine...restul cadourilor trec pe plan secundar, as fi ipocrita sa spun ca nu imi plac surprizele si cadourile, insa nu fac din asta un moft. Imi doresc sa vad marea vara aceasta, dar nu stiu daca o sa imi permit financiar. Lucruri materiale palpabile.... nu stiu, nu am nimic care sa fie pe lista de dorinte. Vreau ca sa ii las pe ceilalti sa se gandeasca ce ma caracterizeaza si sa ma surprida cu o atentie, o acadea, o bomboana...orice, dar cel mai important: prezenta. Deja ma gandesc ca a mai trecut un an in care nu am realizat mare lucru. Am facut schimbari in viata mea, insa este loc si de mai bine. Trec printr-o perioada in care ma trezesc inainte sa rasara soarele si energia mea este intinsa la maxim.

"Sunt la tine la usa si vreau...o imbratisare,o sarutare" Ajung sa cred ca dozajul mic este potrivit pentru o zi de vara. Am reusit fara sa imi dau seama sa nu mai simt furie pentru anumite persoane pe care le simteam vinovate pentru starea mea.  Mi-am dat seama ca exageram si am inceput sa merg pe drumul cel bun...mai am putin pana la marele pas spre fericire.

Astazi imi propusesem sa stau acasa fara nici o activitate, insa planurile mi s-au schimbat inca de dimineata. Am "trebaluit" putin prin bucatarie, dupa care am iesit la plimbare prin cismigiu cu bro si cativa prieteni. Am schimbat decorul si oamenii iar asta mi-a prins bine, desi... mereu am simtit golul din dreapta mea. Ma gandeam in timp ce eram la concert, daca sunt singura care simt un dor si o nevoie de a fi impreuna. Raspunsul a venit in drum spre casa cand dragul meu mi-a trimis un mesaj neasteptat in care imi declara ca ma iubeste mai mult ca oricand. Pentru mine a insemnat foarte mult ceea ce mi-a spus, caci el este cat se poate de retinut cand vine vorba de a exprima in cuvinte ceea ce simte. Am o stare de beatitudine. Imi venea in clipa respectiva sa ies din masina si sa alerg de fricire. Vroiam sa fie langa mine si sa il imbratisez tare si sa il sarut apasat. Imi pastrez energia si entuziasmul pentru ziua in care ne vom revedea. Astazi zambesc.

Si o durere de cap. Inca am momente in care ma simt singura...desi in jurul meu sunt multi oameni ce imi sunt dragi. E o stare de moment, sper sa nimi revin pana maine. E foarte cald si ma molesesc. Incerc sa imi gasesc activitati si sa ma fac putin disparuta din peisaj, poate este timpul sa ma fac dorita prin absenta...e ciudat ce simt, dar vreau sa existe putin senzatia de dor. Inima inca bate cu putere, dar ceva imi lipseste sa ma simt pe culmea cea de sus. Poate ca sunt eu mult prea rationala sau... inca mai am de cunoscut o lume ce ma duce spre treapta cea mai inalta. Astazi sunt obosita si nu am putere sa zambesc.

Astazi am trebaluit prin bucatarie. Imi era dor, insa ma simt obosita. Am robotit inca de dimineata si nu ma mai tin balamalele. Starea mea psihica este agravata de ceea ce se intampla in jurul meu. Problemele celor de langa mine se adauga peste starea mea interioara. M-am simtit singura si am plans. Cat de mult mi-as dori sa pot schimba ceva in viata mea acum. Sunt stari ce se bat cap in cap. Bucuriile nu tin mult si starile nevative ma invaluie atunci cand nu ma astept. Incerc sa fiu puternica si sa rezist cu stoicism weekendul acesta...caci pe urma am un plan in minte. Trebuie sa fac intr-un fel sa cuceresc lumea aceasta. Ascult: Passenger - 

I feeling good. Nu am nici un motiv aparte, m-am trezit de dimineata cu o dispozitie de zile mari si am pastrat-o chiar si atunci cand m-am fript la mana..si cum sunt o incapatanata, nu am vrut sa dau cu nimic si acum mi-au aparut bubite.  Ma rog, asta este un mic detaliu ce ar fi putut sa imi strice ziua, dar nu m-am lasat coplesita de negativism. Astept sa sune telefonul, in rest nimic nu am de spus astazi.

Astazi nu m-am gandit la problemele mele. Am pus prioritate pe ceea ce traiesc ceilalti... vreau sa dezleg un mister si sa rezolv o problema destul de grava dupa care urmeaza sa ma retrag in glorie. Consider ca am reusit sa fiu la locul potrivit atunci cand a fost nevoie si vreau sa arat ca se poate ca eu sa fiu umarul pe care sa se descarce oamenii dragi. Acum, cat inca mai pot sunt dispusa sa ascult. Recunosc, am momente in care cedez si pic in lumea mea. Ma simt singura uneori si simt ca sunt neinteleasa. Dupa mult timp am iesit pe afara cu intreaga gasca.Imi era dor de o astfel de incarcare pozitiva... nu mai este asa cum a fost, dar poate e doar o parere eronata a mea. Am reusit printre picaturi sa imi spun oful si sa ii multumesc omului de langa mine ca are mintea deschisa. Mi-a declarat intr-o zi ca ma apreciaza pentru faptul ca sunt intelegatoare. Zilele trecute ma gandeam daca oare chiar sunt asa :-??

Cat de apasator este sentimentul in care te simti singur printre oameni pe care ii cunosti de cand lumea si pamantul. Astazi am avut o zi grea, cel putin sfarsitul a fost cat se poate de urat. M-am simtit singura, nedorita si mi-ar fi placut sa ma evapor ca apa de pe asfalt intr-o zi caniculara. Cred ca a fost picatura ce a umplut paharul. Am incercat sa nu arat asta astazi, insa m-a durut enorm acest comportament... oricat ar nega ei, au facut in asa fel incat eu am picat la mijloc si mi-au aratat asta din priviri. Nu sunt oarba si nici nesimtita, de aceea o sa am grija pe viitor sa nu mai sun si sa nu mai raman alaturi de ei pentru mai mult de zece minute. Sunt suparata si dezamagita. Un singur lucru bun am invatat astazi, am un om special langa mine, intelegator si deschis la minte. Ascult: Sometimes a lie is the best thing

Ma simt undeva la mijloc, intr-o poveste ce nu imi apartine...dar in care sunt implicata fara voia mea. E destul de greu sa spun cu perdea despre ce este vorba, iar daca ar fi sa spun verde in fata povestea...risc sa dau prea mult din casa. Ideea e destul de simpla, subiectul o complica. Mi s-a destainuit un secret, unul ce poate sa schimbe viata unor oameni pentru vesnicie. Sunt legata de maini si de picioare sa nu spun ceea ce stiu nimanui. Insa, ma gandesc ca sunt momente in viata in care omul aflat in prim-plan nu este suficient de lucid sa gaseasca cea mai buna solutie. Este exact ca atunci cand pentru ceilalti gasesti un sfat,iar daca tu esti in situatie similara nu mai reusesti sa te pui pe picioare si sa folosesti ceea ce candva stiai. Nu stiu daca este bine sa vorbesc cu cineva despre acest lucru ... ma gandesc ca nu este problema si povestea mea, insa undeva ma gandesc ca as putea sa ajut. Nu stiu, sunt confuza. Sunt oameni dragi mie, atat persoana in cauza, cat...

De cateva zile stau cu un document deschis. Am reusit sa scriu doar sapte randuri pentru motivatia alegerii temei de licenta. Se pare ca nu am o motivatie suficient de puternica sa termin acest proiect. Nu este vorba ca nu stiu ce vreau sa scriu, insa atunci cand ma apuc de tastat parca ideeile fug si totul e o ceata imensa si se strang multe informatii pe care nu le tastez la momentul potrivit si le pierd. Astazi am avut o mica disputa cu o persoana draga mie..si m-a facut sa imi amintesc cat de incapabila sunt. Cel putin asa ma simt in fata celorlalti. Parca nu reusesc sa imi gasesc si eu drumul in viata... Ma simt inutila astazi!

O scurta plimbare dupa ce ploaia abia s-a oprit, soarele incearca sa iasa printre norii negrii si mirosul florilor de tei omniprezent pe aleea ce duce pretutindeni... cata relaxare. Bateriile mi se incarca vazand cu ochii in ultima perioada, nu stiu daca gandirea mea pozitiva sau medicamentele pe care le-am luat pentru vindecarea ultimei patanii au reusit sa ma puna pe picioare in acest mod. Ideea este ca sunt mult mai zambitoare si mai vesela. P.s.: Am cumparat o carte cu multe prajiturele apetisante pe care vreau sa le probez in bucatarie cat de curand. Ma simt de parca am abandonat de mult timp aceasta pasiune. Nici nu imi amintesc cand am "prajiturit" ultima data.

O scurta plimbare dupa ce ploaia abia s-a oprit, soarele incearca sa iasa printre norii negrii si mirosul florilor de tei omniprezent pe aleea ce duce pretutindeni... cata relaxare. Bateriile mi se incarca vazand cu ochii in ultima perioada, nu stiu daca gandirea mea pozitiva sau medicamentele pe care le-am luat pentru vindecarea ultimei patanii au reusit sa ma puna pe picioare in acest mod. Ideea este ca sunt mult mai zambitoare si mai vesela. P.s.: Am cumparat o carte cu multe prajiturele apetisante pe care vreau sa le probez in bucatarie cat de curand. Ma simt de parca am abandonat de mult timp aceasta pasiune. Nici nu imi amintesc cand am "prajiturit" ultima data.

Mi-am petrecut dupa amiaza alaturi de omul drag. App de asta, am remarcat ca pe blog nu i-am pomenit niciodata nici macar initiala...nu stiu de ce evit sa ii dezvalui identitatea, oricum i-am gasit o titulatura potrivita. Cand sunt alaturi de el pierd notiunea timpului. Ma simt atat de bine in compania lui si sentimentul este reciproc, chiar este - am simtit asta in ultima perioada mai mult ca oricand. Poate ca e uimitor ca dupa atatea luni declar asta, stiu ca era normal sa fie asa..insa in cazul lui este mai greu sa aflu verbal ce simte vis-a-vis de mine...este un om mai misterios, isi declara sentimentele prin gesturi si fapte. Eu sunt putin mai exploziva, fac gesturi si spun sentimente atunci cand simt ca ard din interiorul meu.

Music here: M-am trezit cu sunetul ploii la fereastra...am stat cateva zeci de minute cu ochii pe tavan, dupa care am fost furata de somn...starea mea de ieri si-a lasat amprente asupra mea. Somnolenta nu imi da pace, dar pe la ora noua, mi-am auzit telefonul sunand si prima grija a fost sa ma uit spre fereastra, cand am vazut ca este un soare stralucitor, parca totul s-a inseninat in viata mea. Am incercat sa ma pun pe picioare. Am mancat desi foame nu imi era. Sunt pe tratament saptamana aceasta, chiar daca nu imi place nu obiectez. Acesta este un motiv pentru care sa ma cert ca nu stiu sa pretuiesc zilele in care sunt sanatoasa. Am lasat laptopul cateva ore fara sa termin postarea. Acum este aproape miezul noptii si m-am apucat de facut curatenie printre amintiri. M-am uitat la fotografii vechi si acum am realizat ca in ochii mei se poate citii cu usurinta felul in care ma simt, caci zambetul si expresia fetei pot sa le controlez mai usor. Am gasit fotografii despr...