Zambet de copil strengar...

Daca ziua de ieri m-a ingrijorat din multe puncte de vedere, astazi pot sa spun ca este una dintre zilele in care soarele mi-a facut cu ochiul inca de cand am deschis ochii adormita.
Mi-am zis in gand ca "o sa fie bine" si ... am asteptat ca timpul sa treaca pentru a vedea cum decurg anumite 'chichite' ce nu-mi dadeau pace.
Se pare ca totul este asa cum mi-am dorit - nu ma vait ca decorul nu este foarte insorit si calduros, nu conteaza asta acum. Totul este sa ajung acolo, departe si sa fiu imbratisata, sa simt ca toate momentele grele au disparut.
Astazi sunt copilul mic care asteapta sa manance pentru a primii desertul mult dorit.
Dupa multe zile m-am asezat la masa fericita, spun asta pentru ca in cea mai mare parte a timpului mancatul reprezinta o corvoada pentru mine... nu imi place sa mananc daca nu imi este foame... acesta este primul impuls care imi vine in minte, dar stand putin sa imi amintesc cate ponoase am avut de trans de pe urma acestei gandiri copilaresti... mananc, dar nu o fac din placere, ci din necesitate.
Privesc ceasca de cacao cu lapte, ma inec ca intr-un abis. Delirez de fericire!

Fara sa imi dau seama, coincidenta sau nu, astazi este ziua magica :).
In timp ce fredonam versurile celor de la Green Day : "I walk a lonely road, The only one that I have ever known"... mi-am amintit ca ar trebui sa ma trezesc; Da, asta trebuie sa fac pentru ca " September ends" si deviza lunii septembrie este "wake me up when September ends!".
Ce trezire la realitate. Imi place locul unde ma gasesc. Imi place ceea ce simt. Stiu ca este momentul mult asteptat de mine si asta ma face sa am emotii copilaresti.
Asta este iubire, un dulce sentiment si o acra suferinta.

Pentru viitor

Cand eram mica nu credeam in iubire ... imi facusem o idee preconceputa si ma gandeam intens la drumul catre o manastire, desi nu stiam ce implica asta spuneam mereu ca vreau sa devin maicuta (poate silmul Dulce Maria a avut o oarecare influenta - acolo maicutele erau foarte vesele).

Cu trecerea anilor am descoperit sentimentele frumoase si apoi marea iubire, am renuntat la acesta idee ciudata si m-am indreptat catre o alta viata, dar cu toate acestea nu ma vedeam niciodata "mama".

Ma uitam cum copii din jurul meu nu se lipesc de mine, nu aveam atractie la ei de nici o culoare... ma dezamageam pe zi ce trecea.

Dar, aseara a fost altfel ... am avut parte de cateva ore pline de atentie copilareasca. Am ras alaturi de micutul copil, ne-am jucat ca de la egal la egal si i-am promis ca o sa ne revedem, iar el in schimb mi-a oferit un pupic.

Cu trecerea anilor am inceput sa cred ca intr-o zi o sa fiu "mama", chiar daca o sa fiu ceva de genul "copil cu copil"... cu siguranta amprenta sotului o sa se vada intr-o mare masura - o sa aibe grija de mine si de bebel.

Copii sunt ca o jucarie foarte performanta in primii ani, caci aduc zambetul pe chipul nostru, bucuria in suflet si satisfactia de a ajunge la un alt prag.
Vezi cum pe zi ce trece minunatia evolueaza si face din ce in ce mai multe lucruri.

Ma gandesc cat de multe s-au schimbat in aproximativ 20 de ani... eu am doar cateva poze de pe vremea cand eram mica, jucarii am avut destule, dar nu erau asa inteligente ca cele din prezent... si sunt multe alte lucruri care au aparut pentru a ii face pe micuti mai fericiti.
Intr-o zi... o sa fiu mama.

Aleea cu ganduri - fosta sosea.

O zi insorita de toamna. M-am plimbat pe aleea cu ganduri, fosta sosea. Mi-am amintit de momente despre care uitasem cu desavarsire pana astazi.
Nu stiu cum sertarele gandurilor raman inchise mult timp, si brusc parca tot ce se afla inauntru rabufneste afara - imi amintesc despre multe sentimente, intamplari si nu pot decat sa ma intreb: " de ce mi se intampla asta? ".
Oamenii pe care ii intalnesc cel putin de doua ori pe luna si cu care nu mai vorbesc acum nimic concret, ci doar lucruri protocolare... nu pentru ca asta imi doresc eu, undeva legea firii a facut ca aceste lucruri sa decurga asa.
Sunt cazuri in care nu imi pare rau ca situatia a luat o intorsatura catre aceasta cale, dar sunt si persoane despre care am avut o parere buna si nu inteleg cum s-a produs ruptura. Uneori ma gandesc ca poate eu sunt in categoria lor de "persoane negative" si acesta este motivul departarii.
Chiar daca timpul trece, amintirile vor ramane undeva intiparite... uneori cerneala este transparenta, alteori colorata si vizibila. Daca in clipa de fata nu ne amintim ceva, nu inseamna ca este uitat pentru totdeuna.
Privesc in gol, ma gandesc la... nimic, intorc iar clepsidra si vad cum nisipul roz patrunde printr-o mica crapatura.
Undeva usa este mereu deschisa
Trecutul vine in prezent, prezentul concepe treptat viitorul...

Septembrie

Aseara am stat si am copt un gand intens, imi era teama sa nu iasa fum si sa stric intreg ansamblul, dar curiozitatea m-a impins sa deschid usa si asa am reusit sa realizez un "preparat" minunat.

Acum astept sa vina ziua in care sa degust cireasa de pe aceasta prajitura ganditoare.

Mi-a fost teama sa imi iau inima in dinti si sa incerc pe cat posibil sa duc la bun sfarsit ceea ce imi trecea prin minte. Sunt o copila cand vine vorba de surprize, nu pentru ca as putea dezvalui fara sa imi dau seama vre-un detaliu... ci doar pentru ca sunt stangace si aiurita in ceea ce priveste organizarea.

In momentul de fata ma simt visatoare. Imi doresc cu ardoare sa vina ziua magica. Nu imi fac planuri in ceea ce priveste cum o sa decurga totul, caci in cele mai multe cazuri planul de acasa nu se potriveste cu ceea ce gasesti pe teren.

Multe lucruri frumoase se petrec atunci cand vrei sa vezi cu adevarat ceea ce se intampla in jurul tau. Chiar daca apar si gropi in strafa fericirii, trebuie sa le ocolim si sa ne bucuram cat mai mult de toate momentele adorabile.

Am vorbit adesea despre acest subiect. Asta este parerea mea si mi-ar placea ca multi sa gandeasca spre aceeasi posibilitate... poate asa am ajunge o lume mai vesela si mai sensibila. Am invata sa pretuim si sa oferim mai des.

Ascult: Daughtry - September

Iubirea este o lege nescrisa.

Adesea am auzit spunandu-se fraza : "nu am nevoie de dragoste pentru a fii fericit/a" ... niciodata nu am stiut daca acesta propozitie este adevarata sau, sunt doar niste vorbe spune in vant.

Personal mult timp am incercat sa fiu independenta in ceea ce priveste partea sentimentala, credeam ca eu sunt singura care ma pot apara de ceea ce urma dupa perioada de sentimente frumoase si clipe minunate. Vedeam in jurul meu ca nici o dragoste nu este asemeni celor din povesti... aveam impresia ca dupa fiecare inceput frumos urmeaza o viata tumultoasa si vroiam cu tarie sa evit acest drum...

Chiar daca am lasat garda jos de cateva ori, nu imi pare rau caci astazi am ajuns departe si mi-am demonstrat cate ceva de care numai personal imi puteam da seama daca este bine sau nu. Niciodata nu este bine sa luam ca atare ceea ce pateste "vecinul peste gard", caci nu aveam de unde sa cunoastem intreaga poveste si detaliile care l-au facut pe vecin sa ajunga in X moment tragic sau fericit.

Revenind la ideea initiala, astazi in timp ce vorbeam cu un prieten de familie ... mi-am dat seama ca sunt persoane care cred cu ardoare ca o viata implinita ar fi numai alaturi de o jumatate.

Adevarul este ca aceasta este una din "misiunile" pe care le-am primit... sau mai bine zis este o lege nescrisa cu care traim intreaga viata : sa ne realizam o familie si sa ne vedem la randul nostru copii facandu-si o familie a lor;

Iubirea este un sentiment esential in viata .

Nu spun ca nu conteaza prietenii sau banii in viata noastra... dar un loc fruntas si chiar important il poarta iubirea... fara de care am fii anosti, tristi si nu am indeplinii rolul nostru pe Pamant.

Ne nastem din iubirea parintilor (in cele mai multe cazuri ... caci mai sunt si povesti nefericite), invatam sa iubim ceea ce ne inconjoara, intalnim persoane pe care la inceput le indragim si mai tarziu descoperim ca le iubim intens ... lasam timpul si destinul sa isi vada de treaba si la sfarsitul vietii zburam catre cealalta lume cu gandul la tot ceea ce am iubit. Dedic: Connect-R - Nu iti pierde dragostea

Alex & Connect-R - Daca Dragostea Dispare

Un fugar prin lume

In lume exista nenumarate sentimente pe care oamenii le simt in diverse imprejurari. Chiar daca poarta nume simple, ele sunt complicate si se manifesta diferit la fiecare persoana. Unii inteleg niste semne intr-un anumit mod, altii nu le percep si ajung la un alt ... iar altii percep semnalele cu o alta intensitate, iar rezultatul este diferit.
Cand eram mica ii invidiam pe cei care scriau romane, caci aveam impresia ca ei sunt creeatorii sentimentelor si implicit a descrierilor precum :emotii, fiori, iubire, dragoste...
Nu puteam sa inteleg de ce eu nu sunt capabila sa descopar ceva si sa ii ofer un nume care peste putin timp sa devina o eticheta, un trend.
Ganduri puerile.
Acum cand am o varsta mai considerabila, imi dau seama ca totul este diferit fata de povestea si lumea aceea din copilarie.

Intr-o zi o sa realizez ceva de care o sa fiu mandra. Stiu asta si nu o sa ma las batuta nici macar in clipa in care am indeplinit acest standard al meu, caci mereu este loc si de mai bine.
Nu trebuie niciodata sa spuneam ca "atat pot, atat fac" ... undeva in interiorul nostru exista o forta nebanuita.
Lupt cu tot ce pot ca sa ajung ... undeva, departe.

Sentimente

Dupa ce saptamanile trecute am avut cateva zile pline cu "nori de furtuna", incat credeam ca o sa ma scufund intr-o despresie greu de imaginat ... acum, dupa nenumarate eforturi am ajuns intr-o lume frumos colorata.
Am realizat ca daca imi doresc cu ardoare sa vad un zambet pe chip, trebuie sa lupt putin cu sentimentele negative ce vor sa imi acapareze ratiunea si sa le arat ca sunt puternica.
Ma simt libera, plutesc, zambesc si vreau sa cred ca daca imi propun ceva, intr-o zi o sa se indeplineasca.

Am momente in viata in care cred ca doar putine lucruri conteaza cu adevarat pe acest Pamant.

Nu stiu daca este sau nu adevarat acest gand al meu...

Uneori imi spun ca din clipa imediat urmatoare o sa fiu altfel. O sa lupt pentru dreptul meu la cuvant, nu o sa mai accept anumite lucruri pe care acum le tolerez, desi nu stiu de ce fac asta ... poate ca trebuia sa fac ceva la inceputul "povestii".

Timpul trece, vindeca, astupa ranile dar sunt si momente in care imi da impresia ca ne pune rabdarea la incercare. Nu vreau sa spun mai mult decat este cazul, dar urasc sa astept ceva - orice.

Incerc sa imi dovedesc ca nimic nu este de neinlocuit...

Priveam astazi diverse randuri scrise de oameni dragi sufletului meu, nu stiu daca cuvintele sunt suficiente pentru a descrie sentimentele ce imi napadeau sufletul in acele clipe;
Am observat ca peste noapte pot aparea noi caractere, dorinte, surprize sau chiar ganduri nebanuite.
Privind dintr-o anumita perspectiva pot sa spun ca ma bucur pentru tot ce se petrece, caci asa descopar lucruri noi despre ei... imi dau seama ca niciodata timpul nu este suficient pentru a cunoastre pe cineva.


Maine este doar o alta zi!

Buna-dispozite

Dimineata imi place sa ma trezesc mangaiata de razele soarelui, am observat ca de fiecare data cand trec prin astfel de momete reusesc sa am o zi energica si vesela.

Parca ceva imi ofera o dispozitie agreabila, dornica de a exersa multe si putin anormala as putea sa spun. Recunosc ca ador zilele acestea, caci reusesc sa fac multe intr-un timp relativ scurt.

Ce daca nu este nimic laudabil? Trebuie ca eu sa pierd timpul cu folos. Sa simt ca mi-am indeplinit obiectivele pentru ziua de "azi" si chiar sa imi concep lista pentru "maine".

Mi-ar placea sa transmit aceasta stare si celor dragi. Sa le trimit sageti de energie si clipe de veselie.

As vrea sa opresc timpul in loc, sa ramana "astazi" cat mai mult timp... sa profit aceasta stare si safac toate lucrurile pe care mi le doresc, sa creez cat mai mult, sa zambesc si iubesc tot ceea ce ma inconjoara; Poate ca pot sa faca asta si in alte zile, doar ca astazi parca totul este mai intens si mai jucaus. Soarele zburdalnic imi mangaie parul si adierea fina a vantului ma imbratiseaza. Dansez, nimeni nu ma vede. Melodia Lenny Kravitz-I'll be waiting este pe lungimea mea de unda.

Intr-o buna zi poate o sa postez micile lucruri pe care le-am realizat in astfel de momente. Nu sunt ele realizari marete in ochii celorlalti, dar pentru mine reprezinta mult, mai ales ca doua maini stangace reusesc sa dea viata unor lucruri imprastiate si rezultatul sa fie admirat... e ceva pentru o persoana aflata la inceput de drum, nu?

Am plecat, trebuie sa imi consum energia. :)

Dragostea mea este:

Un proverb suedez spune ca :" O viata fara dragoste este asemeni unui an fara primavara " . Dragostea are termen de valabilitate. Atat timp cat "produsul" este valabil, putem tolera greselile si defectele, amplificam fara sa ne dam seama calitatile si momentele frumoase;

Viata pare un basm devenit realitate pentru suflete. Ceva frumos ce a aparut peste noapte in viata noastra.

Voalul de pe ochi, ne intareste intensitatea sentimentelor.

Atunci cand intervine momentul nefericit de "expirare", totul devine anost, fiecare pas inegal ne enerveaza, calitatile se pierd in neant si treptat minunata poveste devine istorie.

Un lucru interesant exista cu acest produs sentimental numit "dragoste", caci termenul de valabilitate este influentat de unul sau ambii parteneri.

Trebuie sa luptam pentru ceea ce ne dorim.

Liviu Rebreanu spunea ca :" Dragostea care nu sfarseste la oficiul starii civile are vicii de forma ".

Prezentul ma gaseste prinsa in bratele acestui sentiment. Cate-o data simt cum usa inimii mi se inchide si totul se napadeste asupra mea, poate sunt doar iluzii sau realitatii - nu stiu care este adevarul ... cert este ca lupt pentru aceasta iubire pe care am descoperit-o cu greu.

A trecut un an si jumatate de la primul sarut, prima imbratisare in calitate de "jumatati".

Nu vreau sa ma mai trezesc din acest vis ferice;

Intr-o zi romanul meu o sa fie gata, o sa citesc despre NOI si o sa zambesc amintindu-mi de inceputurile stangace, pragurile peste care vom trece si intamplarile ce vor ramane mereu scrise cu cerneala colorata pe inima mea.

Iubirea este ceva mai mult relativ, palpabil in proportii mici, incolora, inispida pe de-o parte, dar totusi spunem ca este dulce.

Eu imi imaginez iubirea mea ca fiind o combinatie intre verde si albastru, cu gust dulce - acrisor, nebadaioasa dar uneori statornica.

Rabdare

Soare, nori pufosi si un zambet sincer ... este tot ce am acum in jurul meu. Uneori imi doresc cu ardoare sa simt cat mai aproape caldura sufleteasca, dar trebuie sa am rabdare. Poate ca sunt eu putin mai sensibila in aceasta perioada si imi doresc mereu mai multa atentie si imbratisari cat mai dese.

"Cu rabdarea trecem marea", asa spune o vorba din popor ... dar oare nu s-a gandit nimeni cat de dureros este sa te trezesti in miez de noapte gandindu-te la toate momentele frumoase si la faptul ca uneori ele devin istorie fara voia noastra?

Oare de cata rabdare trebuie sa dai dovada pentru a redescoperii aceste momente?

Nu stiu daca am ales cuvintele potrivite, poate ca totul suna prea dramatic ... dar in sufletul meu este un gol ce imi apasa peste sentimente.

Dorul acesta ma face sa devin din ce in ce mai neputincioasa si slabita psihic. Intr-un fel pot sa zic ca am ajuns la momentul de care imi era cel mai tare frica, la iubirea aceea sincera care lasa urme zi de zi.

De cele mai multe ori sentimentul este placut, dar sunt si clipe care te fac sa iti fie frica de toata aceasta furtuna de sentimente. Eu sper cu ardoare ca dupa acest val de frig o sa vina vremea buna si o sa imi incalzesc sufletul.

Aum ma incalzesc doar cu cuvinte si dorinte... sper ca in cel mai scurt timp sa revin la realitatea aceea care imi place cel mai mult: imbratisari, sarutari si bataile inimilor alaturate.

Astazi sunt un suflet plapand ce cauta alinare in cuvinte. Ma afund in ganduri si invat fara sa vreau ce inseamna "rabdarea";

Astept mana ce o sa ma ridice din aceasta stare si o sa ma duca intr-o lume plina de.... iubire.

Miros de toamna

Imi place sa ma plimb si sa admir natura in fiecare anotimp ... niciodata nu am stiut care este anotimpul meu preferat, caci in fiecare "sezon" gasesc ceva atractiv si unic;
Toamna imi plac gutuile coapte si peisajele minunate ce se astern sub picioarele noastre pretutindeni.
Ploaia este un fenomen pe care desi il asteptam, reuseste sa ne induca multe stari sufletesti. Uneori pe mine personal ma face sa devin melancolica, alteori ma intristeaza pentru ca imi strica planurile si cate-o data ma bucur de picaturile de ploaie - le privesc lacoma si imi imaginez dansul lor.
Cand eram mai mica credeam cu tarie ca anotimpurile reci ii fac pe oameni sa fie reci sufleteste.
Dar adevarul este ca oamenii sunt reci doar din cauza caracterului lor. Unii sunt reci fara sa isi dea seama, iar altii o fac din instinct de aparare.
Am intalnit multe persoane cu caractere diferite, cred ca doar 2-3 persoane mi se pare ca au ceva similar in comportament si in gandire, in rest totul este diferit la oamenii pe care i-am cunoscut;
Asa cum si frunzele sunt in miliarde de forme si culori... asa suntem si noi oamenii.
Nu pot sa condamn pe nimeni pentru ceea ce spune sau face, caci nu am de unde sa stiu daca o face sau nu cu rautate. Trebuie sa ne toleram sau sa ne ignoram cand vedem ca situatia se inrautateste.
Uneori nu stiu daca eu sunt cea care intelege gresit sau poate felul oamenilor de a se exprima impinge sageti fix acolo unde doare mai rau - in inima, implicit in sentimente.

Ma gandesc la multe intamplari, cuvinte rostite si ideei care stau inca in stadiul de ganduri. Poate ca maine o sa fie mai bine... Pana atunci va las sa ascultati o melodie care mie imi place mult si ma face sa plutesc intr-o lume numai a mea: Nick Jonas - Introducing Me .

Duminica posomorata.

Cand obiceiul nu se mai respecta, ajung sa ma simt ciudat si sa-mi doresc sa mai zboare inca o saptamana doar pentru a ajunge la ziua mult dorita de sufletul meu.
Nici eu nu ma inteleg cate-o data... dar, astazi sunt debusolata si suparata pe vremea aceasta ciufuta, mai ales pentru ca aceasta zi nu a fost nici alba, dar nici neagra.
Am avut momente in care am simtit o stare mai putin placuta, un fel de dezgust. Dar, o bombonica alpenlibe face minuni.

Am plecat!
Ganduri negre si urate, nu ma cautati... nu sunt disponibila pentru voi.
Astazi vreau sa sfarsesc ziua intr-un mod placut.
Ma duc sa ma bucur de frunzele ruginii si colorate.
Cri cri cri toamna gri...

Dorinta

Adesea am fugit de responsabilitati sau de lucruri ce implica antentia maxima;
Astazi mi-am dat seama ca imi doresc intr-un fel ciudat sa dau de carnet de sofer(ita). Sa imi cumpar o masina mica si sa plec oriunde imi doresc fara a depinde de cineva anume.
Sa plec si sa ma intorc cand imi pofteste inima. Sa vizitez ce vreau, cand vreau si chiar sa ma refugiez singura intr-un loc special.
Intr-un camp de floarea soarelui as face un prim popas, as scoate aparaul de fotografiat din geanta si as imortaliza decorul.
Cum norii sunt mai zburdalnici in locurile unde nu sunt cladiri multe, sunt sigura ca as putea sa prind cateva forme ciudate pe care sa mi le imaginez a fii diverse obiectre traznite sau amuzante.
As urca in masina, pentru a ma duce intr-un loc plin de verdeata si m-as intinde pe iarba frumos mirositoare... din geanta minunata as scoate cartea pe care am plimbat-o in ultima perioada si pe care nu am apucat sa o citesc - "Iubirea secreta - de Paola Calvetti".
Poate ca intre timp imi realizez si un jurnal de calatorie, in care sa detaliez drumurile pe care le-am parcurs si intamplarile ce imi vor captiva atentia.

Pana o sa ajung sa dau de carnet... ma duc sa faco parte din aceste lucruri mergand pe jos... o sa ma bucur mai mult de apusul soarelui, caci ma pot uita doar la el :) .

Sclipiri din realitatea fericita

Mi-am intors gandurile pe toate partile si am luat nenumarate decizii, desi posibilitatile nu sunt multe. De fiecare data cand credeam ca aceasta este decizia cea mai buna sau mai bine spun "decizia finala", imi dadeam seama ca trebuie sa ma mai gandesc.

E un adevarat razboi al gandurilor in capul meu. Ma macin si ma mustrez caci sunt nehotarata si indecisa in ceea ce priveste viitorul meu.

Am impresia ca trebuie sa ma trezeasca cineva la realitate... imi este teama de mine, de ganduri si chiar de ziua de maine.

Imi vine sa imi strig durerea sufleteasca, poate ma aude cineva si ma indruma pe drumul cel bun. Dar pana imi voi strange puterile pentru a face acest lucru, o sa strang din dinti si o sa indur cu stoicim soarta.

Maine e o noua zi... poate una mai vesela ca acest "azi".

Mi-am amintit de un citat: "secretul nemuririi este o viata de care merita sa-ti amintesti..."

Sincer, nu-mi dau seama cum a trecut timpul ... am ajuns la jumatatea lunii septembrie si privind in urma sunt putine lucruri de care imi amintesc.

Ma plimbam astazi prin oras, pe aleea cu castani ... priveam cerul azuriu si ascultam cearta catorva pasari. Uitandu-ma pierduta printre copaci am revazut castanii infloriti, pentru cateva momente am avut impresia ca tot acest lucru este normal si firesc in acest anotimp ... dar lipsa funzelor verzi mi-a dat de gandit.

Ceva straniu se petrece... nu era vorba de o floare-doua, ci de copaci plini de flori.

Mi-am amintit ca zilele trecute am observat cateva flori de visin.

Este o toamna mai ciudata, plina de lucruri neobinuite dar care nu ma inspaimanta;

Nu-mi ramane decat sa ma bucur de toamna lunga ce se anunta - caci in popor am inteles ca asta inseamna reaparitia florilor in acest sezon.

Toamna dulce...

Ma simt asemeni unui spiridus ce face fapte bune. Am reusit sa aduc zambetul pe chipul unor oameni ce vesnic sunt seriosi si parca dezamagiti de tot ceea ce este in jurul lor.

Un simplu gest reuseste sa deschisa cutia sufletului si sa gadile coarda sensibila pentru a aparea un zambet sincer pe chip;

Macar altor oameni sa le aduc bucuria, daca eu sunt prinsa in panza grea a gandurilor de viitor. Am incercat sa descos in sens invers ata aceasta ce m-a imbratisat fortat, dar este ceva ce ma incurca si nu ma lasa sa duc la bun sfarsit totul.

Sunt momente in care ceea ce imi doresc pare simplu, dar gandind in ansamblu povestea se complica si calea catre rezolvare este din ce in ce mai indepartata.

Imi doresc sa ajung acolo...undeva - departe, dar imi este teama de inceput, de forta de care dispun si de orice alte piedici ce ar putea sa apara in calea mea.

Sunt inca un copil ce isi doreste anumite lucruri dar se teme sa vorbeasca din cauza faptului ca cei din jur nu ii inteleg nevoile.

Toamna dulce... mi-ar placea ca tu sa fii deschizatoarea drumurilor mele. Sa imi amintesc mereu ca "intr-o zi de toamna" am reusit sa imi indeplinesc dorinta mult asteptata.

Motivatia zilei

Purtand o conversatie telefonica, despre multe lucruri banale ... vocea grava de la capatul celalalt al firului mi-a spus :"Important este sa imbatranim frumos si sa privim in urma cu mandrie!".
Am ramas fara cuvinte cateva secunde, dupa care i-am spus ca este o vorba inteleapta pe care imi doresc sa nu o uit.
Nu stiu pentru ceilalti daca reprezinta ceva, in schimb eu pot sa vad multe lucruri ascunse in acest aforism; Ma indeamna sa pretuiesc clipa si sa memorez doar lucrurile frumoase.
Timpul zboara mult prea repede pentru a mai lasa lor de rautati si ranchiuna;
Cate-o data este bine sa lasi de la tine chiar si atunci cand stii ca nu esti tu cel ce a gresit - nu te gandi ca o sa fii perceput ca fiind un om delasator si iertator in sensul negativ... ci trebuie sa stii ca atunci cand ierti pe cineva o faci pentru ca asa simti tu, atunci cand faci un prim pas spre impacare este si spre binele tau ... gandeste-te ca maine-poimine nu se stie ce se poate intampla si ajungem sa ducem "prostiile de moment" intr-un stagiu mult prea indepartat, iar logica ne intreaba: "pentru ce sa facem tot acest circ?".

Adesea se intampla sa traim cu gandul la trecut ... si cate-o data suntem de cealalta extrema - speram la niste iluzii din viitor ... dar acestea exista cu adevarat? Eu am invatat un lucru sigur, exista prezentul - (ziua de astazi).
Nu mi-a placut niciodata sa ma afund intr-o stare de negativism, de aceea dupa numai cateva zile in care gandurile rele imi napadesc mintea ... reusesc sa gasesc puterea necesara pentru a gasi motivatia potrivita momentului.
Lupt cu gandurile si imi fixez un "punct" pentru care merita sa fiu vesela.
Astazi am facut un lucru bun! O sa privesc in urma cu mandrie acest moment :)

"In esenta omul ramane neschimbat"

Despre ziua de astazi as putea sa spun multe, dar uneori imi dau seama ca o impresie poate sa fie gresita sau poate sa fie adevarul gol-golut, niciodata nu stii care varianta este in momentul de fata.
Timpul a zburat cu amintiri, momente placute, sentimente diverse, ganduri intortochiate si reveria clipelor din trecut - "Tot ce a fost nu o sa mai fie".
Fiecare a schimbat cate ceva la propria persoana... multi chiar si fizic s-au schimbat.
Nu stiu daca sa o iau ca pe un compliment sau doar ca pe o remarca... mi s-a spus ca sunt aidoma copilei din clasa a 8-a pe care au lasat-o sa mearga timida catre un viitor necunoscut... fizicul nu mi s-a schimbat deloc, poate ca lipsa machiajului strident, hainele decoltate si a gesticulatie exagerate ma face sa par "o copila".
Adesea mi s-a intamplat sa ofer aceasta impresie celor din jur, putini sunt cei care mi-au cunoscut si farama de maturitate pe care am lasat-o la iveala. Adevarul este ca nu imi place sa arat ca o persoana vesnic serioasa si artagoasa, prefer sa fiu mai aeriana si vesela.

Au existat momente cu adevarat frumoase, pe care o sa le pastrez in suflet. Mai ales imbratisarea calda si sfaturile pe care le-am primit.

O sa imi amintesc cu placere de toate intamplarile de care am ras cu pofta.

Ideea e ca "In esenta omul ramane neschimbat", aceasta este o replica pe care o spun adesea si pe care o consider foarte adevarata. Degeaba vor oamenii sa para cine nu sunt ei defapt, caci adevaratul caracter le iese usor la iveala. Cu aceasta ocazie mi-am dat seama de un lucru - timpul ne schimba partial;

Toamna se numara bobocii... asa ca ma duc afara sa numar frunzele ce-mi zambesc in plimbarea lor fugara.

Cuvinte fara rost

Astazi cand am deschis blogul simteam ca am mult elan "muncitoresc"... gandurile imi inundau mintea si parca aveam multe sa povestesc, dar m-am luat cu alte treburi si am reusit sa ma molesesc.

Mi-am pierdut o parte din sperante, dar cu ultimele farame imi doresc sa cred ca intr-o zi totul o sa fie asa cum imi inchipui eu.

Sunt o studenta grabita sa ajung intr-o lume pe care doar mi-o imaginez mai buna, desi am auzit de la oamenii mari ca este plina de ascunzisuri si lucruri urate. Poate ca am nevoie sa ma lovesc singura cu capul de aceste detalii urate ale vietii si dabea atunci sa spun ca era mai bine aici...in acest prezent.

Uneori viata ne pune la incercare. Trebuie ca noi sa scoatem armele potrivite pentru a castiga razboiul acesta.

In viata trecem si prin strari de acest gen:

Chiar daca...

Ascult melodia "nothing gonna change", gandul imi zboara inevitabil la o singura persoana ... era evident sa fie asa, dar vreau sa mentionez ca nu ma asteptam sa ajung la ziua in care sa spun ca "daca nu TU, atunci nimeni".
Am auzit povesti de dragoste, iubiri adolescentine si multe alte feluri de a simpatiza pe cineva de sex opus... dar, eu cred ca oricat de mult ai vrea sa uiti o iubire adevarata nu o sa poti. Chiar daca timpul desparte cuplul, sentimentele vor ramane undeva in suflet si, asa cum spune si melodia "nimic nu v-a schimba" iubirea ce candva a fost ca aerul pe care il respira zi de zi.
Recunosc ca am avut clipe in care m-am gandit ca este imposibil sa existe iubirea aceasta adevarata, sentimente de tristete si dor nebun ... dar viata ne loveste atunci cand suntem mai necredinciosi, si ne atinge cu betisorul magic si ne arata ca lucrurile frumoase sunt langa noi, dar trebuie sa vrem sa le vedem cu alti ochi.
Eu am fugit un an de dragoste, m-am afundat intr-o minciuna trecatoare si cand mi-am dat seama de gafa pe care am facut-o, am batut la usi inchise si... chiar daca nu eram inca convinsa de ceea ce aveam de gand sa fac, am mers ca intr-un joc de-a "baba oarba".
Am descoperit un om deosebit, care tinea in taina la mine inca de la prima interactiune pe care am avut-o. Eram confuza, imi negam sentimentele, pentru ca eu nu credeam ca tot ceea ce simt este aidoma in carti.
Acum dupa un an si jumatate sunt fericita, am invatat sa trec peste dealuri si vai. Nu este totul mereu "roz bon-bon", as fi ipocrita sa spun asta, totul este ca cineva sa lase de la sine pentru ca situatia sa decurga mai bine. Trebuie sa ne toleram greselile.
Caci... daca au existent sentimente, flacara iubirii se poate reaprinde oricand.
Uneori este nevoie doar de rabdare, alteori este bine sa "ajuti" putin destinul si sa ii amintesti de primele momente de "impact sentimental" - sa te aranjezi ca la primele intalniri, sa te comporti aidoma acelor momente, mai bine spus "sa fii Tu dar intr-o alta maniera".

Asculta: The Kooks - Young Folks

Emotie de toamna

Soarele a aparut inca de dimineata. A reusit sa ma trezeasca intr-un mod placut si sa imi aduca dispozitia pe care o pierdusem ieri.

Am un chef nebun sa ma plimb printre frunzele uscate si sa ma joc cu vantul ce adie usor. Ma simt ca un copil ce isi doreste sa fuga in lumea mare si sa faca lucruri insignifiante, dar cu toate acestea pentru el sunt marete si impresionante.

Ce sentiment placut imi ofera zilele insorite si racoroase. Pot sa spun ca renasc cu fiecare astfel de zi.

Am observat ca daca eu ma simt vesela, lucrurile din jurul meu par mai simple si situatiile tensionate sunt mai usor de depasit.

Ma tot gandesc la multe lucruri si cu cat le analizez mai mult imi dau seama ca raspunsul este tot mai departe de mine... intr-o zi, cand o sa ma fac mare ... o sa aflu raspunsul potrivit, pana atunci nu-mi ramene decat sa imi storc mintea in cautarea unui posibil raspuns corect.

Da, astazi ma multumesc cu lucruri mici, astept ziua de maine si sper sa fie la fel de frumoasa ca si aceasta.

Viata-i scurta...pe zi ce trece oamenii din jurul meu imi demonstreaza acest lucru. O sa povestesc intr-o zi mai in detaliu ceea ce simt mereu cand aud vesti terifiante.

Dar, nu vreau sa las aceasta zi sa treaca fara sa ma bucur de ea. Asa ca "am incalecat pe-o sa si v-am spus povestea asa".

Lepasa 12

"Reguli":
Spune de la cine ai acest premiu:
Am primit aceasta leapsa de la Suspecta, alias Niko - cool girl... nu pot sa trec fara sa spun cateva cuvinte despre ea. Chiar daca nu o cunosc de foarte mult timp, o citesc cu placere si pot sa spun fara nici o ezitarea ca este matura in gandire.

Insira 10 lucruri care iti plac:
1. imi place sa fiu rasfatata, chiar daca nu este chiar "un lucru" ci mai degraba un sentiment...o stare.2. sa creez lucruri noi, fie ca este vorba de prajituri, accesorii sau orice alte decoratiuni.
3. sa ma plimb, mai ales daca am pe cineva alaturi.
4. sa privesc natura si fenomenele naturale.
5. sa ascult muzica, mai ales atunci cand ma simt trista sau visatoare;
6. culorile, mai ales cele pastelate;
7. pepenele, cred ca as putea sa mananc mai mult de trei ori pe zi.
8. sa citesc, mai ales romane de dragoste sau carti psihologice.
9. sa fac poze, ador sa surprind momente pe care sa le privesc mult timp.
10. sa iubesc... sentiment mai placut ca acesta nu am intalnit pana acum.

Ofera acest premiu altor 10 persoane & let them know.
Prefer sa las pe oricine sa faca aceasta "leapsa", cu vesnica conditie sa anunte dupa ce a indeplinit-o.

Franturi de sentimente

Toamna rece. Frunze prafuite. Sperante dezmortite. Cuvinte otravite. Sentimente dezgolite. Ganduri ratacite.
In ultima perioada am vorbit despre multe intamplari din viata mea, dar cu toate acestea am lasat planul sentimental doar pentru sufletul meu.
Am avut multe momente in care vroiam sa ma destainui blogului, dar sentimentele erau confuze, cuvintele imi fugeau din minte si rezultatul final nu era deloc similar cu ceea ce simtea sufletul meu.
Timpul a zburat fara sa ii iau seama. Privind in urma nu stiu unde au trecut zilele in care puteam sa vorbesc despre NOI, sa pun accentul pe toate detaliile si sa dezgolesc sentimentele.
Nu stiu ce mi-a venit aseara sa te intreb "ce insemn eu pentru tine?"... te-am rugat sa imi raspunzi prompt, iar raspunsul tau a fost: "Insemni cam tot ce am eu nevoie pentru a trai. Fara tine... nimic nu are sens si nu isi are rostu'".
Recunosc ca pe mine personal m-a impresionat raspunsul... chiar daca stiu cat de mult tii la mine, uneori simt nevoia sa aud de la tine ca "NOI suntem completi doar impreuna";
Poate ca uneori sunt exagerata... dar cate-o data situatia este privita din unghiuri diferite si asta face ca rezultatul sa fie unul mai putin placut. Asta ma face sa imi fie frica de mine si de propriile reactii.
Nu vreau sa te indepartez de mine, dar nu stiu cum sa fac sa fie totul ca la inceput...
Mereu mi-au placut inceputurile, caci sunt pline de sperante si pare ca totul este asa cum visezi peste noapte.
Realitatea este putin diferita dupa ce timpul trece ... caci defectele se inmultesc sau poate rabdarea de a tolera scade. Nu, nu vorbesc numai despre viata mea aici ... caci am vazut asta in nenumarate cazuri. Trebuie ca cineva sa stie sa cedeze si sa faca ca relatia sa mearga bine.

Cat despre viata mea sentimentala pot sa spun ca inima imi bate intr-un ritm potrivit cu starea pe care o am... sunt indragostita si asa mi se poate vedea in privire;

Povesti de toamna

M-am asezat pe banca fara nume, fara sentimente si plina de povesti. Mult timp am privit in gol si am ascultat o poveste veche, dar interpretata de alt povestitor ... astflel incat totul parea sa capete o alta infatisare, iar accentul pica pe alte detalii.

Multe dintre intamplari mi se pareau cunoscute ... le traisem si eu candva, doar ca intr-un alt decor.

Cuvinte multe nu am avut sa spun despre tot ceea ce auzeam, am ramas doar sa reflectez asupra intamplarilor si sa aprob in tacere.

Cate-o data ma gandesc ca avem momente in viata cand cineva sau ceva ne fura vederea si ratiunea, facem anumite lucruri involuntar si credem ca totul este bine... dar cand ni se descopera privirea realizam ca multe lucruri gresite erau evidente.

Din fiecare astfel de moment trebuie sa invatam ceva. Chiar daca e dureros, poate pe viitor o sa ne ajute astfel de invataturi.

Frunzele cadeau, parca dansau la auzirea momentelor culminante.

Timpul le rezolva pe toate, poate ca nu in favoasrea noastra, dar.... le rezolva!

Zambetul este ingrendientul forte.

Regula: daca vrei sa iti iasa o prajitura buna nu trebuie sa uiti de ingrendientul principal - BUNA-DISPOZITIE.
Nu sunt o novicie in ale bucatariei, dar nici experta nu ma consider.
Astazi a fost pentru prima data cand nu m-am simtit in apele mele in bucatarie. Imi doream sa fac ceva dulce, rapid si cu un aspect placut. M-am hotarat asupra retetei si m-am apucat de treaba, doar ca nu a mers conform planurilor mele.
Familia sustine ca prajitura este buna si arata bine si asa, dar pe mine ma apasa gandul ca stiu ca puteam sa o fac mai bine si mai buna;
Ma mustrez acum ... caci pe viitor sotul nu stiu daca o sa fie asa tolerant cu experimentele mele.
Imi amintesc de "chec-ul glazurat" pe care l-am mancat prima data la proful de mate din liceu, si mi-a placut atat de mult incat nu am rezistat sa nu ii cer reteta. Printre ingrendiente scria ca trebuie sa fii bine-dispus cand prepari acest chec.

Mi-am zis ca sunt doar cuvintele unui profesor glumet si plin de pilde... dar astazi mi-am dat seama ca avea dreptate.

Pe zi ce trece realizez ca oamenii sunt din ce in ce mai posomorati;

Eu vreau sa eman fericirea de care dispun ... sa ii incarc si pe ceilalti cu energie pozitiva.

Totul este ca si ei sa isi doreasca schimbarea, caci nu poti sa obligi pe nimeni sa faca ceva ce nu doreste, nu?

Asa cum spunea si cantecul "love is the answer"...eu spun "smile is the answer"

Franturi de ganduri

Se spune ca "Ochii care nu se vad, se uita", intr-un fel sau altul am simtit asta pe propria-mi piele. Au trecut multe saptamani in care nu am mai dat de anumite persoane, iar acum... la revederea lor mi-am dat seama ca nu mai sunt asa cum mi le aminteam eu.
Nu pot sa precizez daca schimbarea este in bine sau nu, cert este ca a intervenit o schimbare! Timpul vrea sa ne schimbe pe toti - pe unii a reusit mai mult, pe altii mai putin...iar pe ceilati deloc, poate pentru ca au fost puternici sau pentru ca sunt asa de slabi incat si schimbarile fug de ei;

Astazi mi-am pastrat veselia ... ma simt foarte bine. Nu stiu ce se petrece cu adevarat, oare tot ceea ce traiesc este real sau doar eu imi impun anumite stari sufletesti.
Am terminat de facut treburile migaloase. Am facut recensamantul anual...am ajuns la 424 ochi in dormitorul meu.

Nu am multe lucruri de spus. Totul e banal, dar frumos... fiecare zi e frumoasa in felul ei.

Ma pot bucura de vremea frumoasa, de timpul liber pe care il petrec citind, margelind sau facand alte lucruri care imi plac. As mai scrie, dar timpul ma preseaza...trebuie sa ies.

Ascult: No Good by Kate Voegele

Septembrie - luni

E septembrie - luni, o zi frumoasa din multe puncte de vedere, chiar daca a fost o zi agitata, aglomerata sau chiar obositoare. M-am trezit mai tarziu, am levenit cateva minute dupa care am inceput sa prind energie. De foarte mult timp nu am mai trait un inceput de saptamana la aceasta intensitate... Nu am facut nimic special sau iesit din comun, doar ca mi-am propus sa fac din fiecare zi o sarbatoare, un eveniment pe care sa nu-l uit prea usor... sa nu las timpul sa zboare pe langa mine fara rost.

Chiar daca nu am avut companie la o ceasca de ciocolata calda, am incercat pe cat posibil sa ma simt bine si sa ma gandesc la tot ceea ce imi trecea prin minte. Am dezbatut singura multe probleme existentiale pentru viitorul meu ... chiar mi-am amintit de o anumita perioada din viata mea despre care nu prea am vorbit;

Timpul trece, apa curge... iar eu... eu inca sunt aici, la Etajul 3 incercand sa ma descopar pe zi ce trece mai mult, sa analizez evolutia sufletului si a comportamenutului meu.

Astazi, nu stiu din ce motiv... dar imi place sa intuiesc sau sa imi imaginez "de ce", am primit multe daruri. Poate pentru ca am radiat de veselie, am atras lucrurile bune mai aproape de mine.

Printre cadouri s-au enumerat: o scrisoare, margelute, turta dulce, acadele si halvita;

"Dimineti de septembrie, cu aroma de cafea"

Sfarsit...

S-a mai incheiat o saptamana in care sentimentele mele au jucat ping-pong cu mine. Am variat de la stari de dor, la clipe de fericire, tristere, lacrimi, zambete, iubire, dezamagire si am incheiat intr-o nota de speranta;

Vreau sa merg pe deviza:"Tot raul spre bine! ". Imi doresc ca intr-o buna zi sa imi amintesc de aceste clipe, dar sa traiesc unele mult mai speciale si mai emotionante.

Uneori nu este totul roz, chiar daca lasam de la noi mai mult decat ar fi cazul. Petele de murdarie reusesc sa se impregneze si totul sa aibe un aspect inestetic.

Ce-i drept am obosit... nu vreau sa ma vait, doar ca simt cum varsta isi spune cuvantul. Pe zi ce trece imi pierd din energie si veselie.

Inca reflectez la toate lucrurile pe care le-am trait si le-am auzit in ultima perioada. Nu stiu ce sa cred, ce sa simt sau cum sa ma comport.

E greu sa iti doresti ceva, dar sa nu stii ce!

Am multe de spus, dar nu astazi ... caci nu am dispozitia necesara.

Nu, nu's trista sau suparata ci doar confuza.

Timpul vindeca ranile

Prima zi de sambata din aceasta toamna ce se anunta lunga si frumoasa - din punct de vedere meteorologic. Adevarul o sa il scriu pe parcurs, caci nu am incredere in tot ceea ce se spune la "stiri".

Astazi ma simt usor de ranit. Poate ca privesc eu cuvintele dintr-un alt unghi... sau poate persoana de la capatul celalalt nu a cizelat suficient fraza pentru a suna intr-un mod mai putin dur. Nu mai conteaza, las iar de la mine pentru ca situatia sa ramana atarnata de un fir de speranta.
Recunosc ca situatia in sine ma bulverseaza dar... nu vreau sa vorbesc despre asta acum, sau poate nu o sa vorbesc nici mai tarziu. Sau mai bine nu o sa vorbesc niciodata!

Sa trecem la peripetii din viata mea banala.
M-am apucat sa conserv diverse legume pentru iarna. Nu o sa scriu retete, nici nu am specificat acest lucru pentru a demonstra intr-un fel sau altul partea mea de fata gospodina, ci am tinut sa mentionez acest detaliu pentru a face o mica introducere a felului in care ma simt.
O sa sune cu adevarat ciudat, poate chiar bizar... dar este cat se poate de serios si dureros ceea ce am patit.
Printre legume, au fost si cateva kilograme de ardei kapia , nu m-am gandit nici o clipa sa folosesc manusi pentru a ii prepara. Asa ca i-am taiat, spalat, maruntit si "finisat" fara sa simt nimic aparte. Tot ce se raspandea in jur era mirosul lor de ardei si putina iuteala - nimic de speriat.
Dupa ce am terminat toata treaba, am simtit ca mainile imi iau foc in adevaratul sens al cuvantului. Simt pielea cum ma arde si acum, dupa ce au trecut mai bine de doua ore;
Am incercat toate metodele de calmante pe care le stiam, am apelat si la internet sa caut cateva indicatii despre ceea ce as putea sa fac in asemenea situatie.
Tot ceea ce am gasit a fost ca :" Se stie ca ardeiul iute poate cauza arsuri de gradul I ".
Am incercat sa cred ca tot ceea ce simt nu este adevarat, ca traiesc un cosmar mult prea dureros. Se spune ca :"Timpul vindeca ranile", intr-un fel sau altul mie timpul mi-a calmat durerile.

Viata ca o ecuatie matematica

De multe ori m-am surprins deschizand calculatorul doar pentru a scrie in aceste foi virtuale. Adesea m-am intrebat care este motivul pentru care revin zi de zi cu ganduri si sentimente pe care tin mortis sa le transpun in cuvinte.
Am ajuns la un raspuns, unicul pe care am putut sa mi-l ofer : Tot ceea ce fac pentru acest blog, ma ajuta sa vorbesc cu mine insami atunci cand gandurile mi se plimba agitate prin cap sau cand inima este sufocata de apasari grele si tensionare. Oboseala sufleteasca dispare treptat atunci cand elimin cuvintele in scris.
Pana in prezent am avut o viata scurta si lipsita de evenimente insemnate. Cu siguranta am calcat in multe gropi si am luat decizii pe care le-am regretat mai tarziu; Am gresit in multe privinte, m-am lasat calcata in picioare... dar am stiut sa ma ridic. Am trait mereu cu speranta ca oamenii se pot schimba.
In unele situatii mi-au demonstrat acest lucru: In esenta sunt minunati oamenii, doar ca trbuie sa fie mangaiati si dadaciti intr-un anumit fel pentru a isi arata aceasta latura.

Eu am o problema cu gandurile mele. Vor sa imi intinda o capcana... vad cum totul este cusut cu ata alba pe un fundal negru. Vreau sa cred ca nimic din ceea ce presimt nu o a se adevereasca.
Am avut cateva saptamani ce mi-au framantat gandurile in mii de feluri.
Am avut momente de incertitudine. Clipe in care nu imi venea sa cred ca ceea ce traiesc este o realitate ... si inca una mult prea dura.

Cert este ca nici ce simt acum nu mai este atat de intens... gandesc de doua ori fiecare pas pe care urmeaza sa-l fac. Stiu ca oricum as pasii cineva o sa fie nemultumim de felul meu de a "merge".
Imi vreau copilaria inapoi. Imi lipsesc momentele in care tot ceea ce faceam era sa ma ingrozesc de ziua de maine pentru ca era un pas mare spre inceperea scolii - implicit a orelor de matematica.
In prezent matematica reprezinta un mare nimic, pe langa toate problemele vietii ce trebuie sa le rezolv prin diverse metode.
Nimeni nu a descoperit formula pentru a trece prin ecuatia numita viata fara a intampina probleme...

Povestea lui "Madame M"

Tind sa cred ca anumite persoane sunt atat de inapte sa faca orice, chiar si lucruri ce par relativ simple.
O anumita persoana - sa ii spuneam "Madame M"... trece de cativa ani printr-o perioada debusolata a vietii sale.
Inceputul povestii o gaseste ca fiind o persoana normala, ca oricare alta. Cu probleme de familie si un trecut bogat in amintiri placute si nunumai, caci asa este viata;
Cum timpul trecea si problemele se adunau intr-un numar din ce in ce mai impresionant. Madame M s-a gandit la anumite solutii sa treaca peste aceste "hopuri".
Prima data a incercat sa plece de acasa, reusitat zero ... dupa numai cateva ore se intorcea cu gandul la barbatul ei batran si la nepotul pe care il considera "lumina ochilor".
A doua solutie la care s-a gandit a fost sa se apuce de bauturi alcolice intr-un mod excesiv. Se trezea dimineata cu gandul de a bea ceva... cu timpul si-a gasit si doua prietene cu care isi ineca amarul. Nu le mai placea sa stea acasa la una dintre ele si sa se "racoreasca", incepusera sa plece la coltul strazii si sa bea.
Inchipuiti-va o femeie de varsta inaintata care sa bea peste masura.
- Parere personala: Urat decor.
A treia si ultima de pana acum, a fost solutia pe care a urmat-o doar ca sa ameninte personele dragi ei - supradoza de medicamente.
Daca isi dorea cu adevarat sa scape de tot, sunt sigura ca ar fi luat niste medicamente pe care le stia puternice, nu ar fi incercat cu niste pastilute amarate care luate in exces provoaca stari de somnolenta;
Ma gandesc ca daca i se pare viata asa dura si ... greu de trecut peste aceste obstacole din viata, incat sa recurga la aceste "scapari", de ce nu incearca ceva radical ... ori pleaca definitiv, ori sa faca ceva sa ii fie mai bine.

Nu vreau sa fiu rea sau sadica, desi Madame M mi-a distrus o parte din amintiri prin comportamentul ei deplasat, atat dupa aceste vestii, cat si inainte.
A denaturat cuvantul "madame".
Sincer... la aflarea vestii ca a luat medicamente "fara stire" nu am avut nici o reactie; Imi era indiferent, ca si cum nu o cunosteam.

Wake me up

Astazi m-a cuprins o stare in care imi vine sa recitesc versurile:" A venit toamna, acopera-mi inima cu ceva. Cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta..." sau mai bine spun: "Wake me up when september ends" caci starea mea se rastoarna intr-un abis greu de descris.
Cand eram mai mica si treceam prin astfel de stari, credeam ca inceperea anului scolar ma face sa fiu melancolica si aeriana ... acum am impresia ca gandul acela nastrusnic ma face adesea sa ma gandesc ca nu am un loc unde sa ma duc zi de zi... o motivatie de a ma trezi dimineata.
Sunt ciudata. Stiu asta, multi si-ar dosi sa profite de vacanta si de momentele acestea fara griji, dar nu e asa usor cum se vede din exterior. Grijile exista pretutindeni.
Uneori tind sa cred ca si bogatii au griji serioase... caci intr-un fel sau altul, e greu sa ai bani si sa nu stii pe ce sa ii irosesti, sau sa ai nenumarate intalniri si sa nu stii unde sa te duci mai repede.
Eu ma simt agatata de un fir de speranta, imi doresc cateva lucruri, uneori cred ca am multe dintre ele, dar cateodata realizez ca defapt nu am nimic.

Ma intreb unde zboara timpul acesta hoinar? S-au dus 21 de ani din viata mea. Privind in urma am lasat o scoala generala, un liceu si o facultate. In rest? Ce sa spun despre realizarile mele?
Adesea incerc sa imi amintesc detalii din trecut, dar nu pot decat sa imi ravasesc inutil gandurile.
A, da... am contribuit la realizarea unor articole si poate am lasat amprenta asupra unor suflete, dar asta nu se poate intr-un curiculum vitae.
Ma simt inutila.
Am prins cea mai proasta perioada de pana acum - criza finaciara - o inventie dezamagitoare ce a reusit sa inchida multe usi in fata tinerilor.
Nu numai ca ma face sa ma simt inutila, ci de multe ori ma face sa ma gandesc cat de jos a decazut lumea.
In ritmul acesta tind sa cred ca am ajuns la jumatatea vietii mele - incep sa ma indoiesc din ce in ce mai tare de longevitatea mea.
Stresul apasa puternic pe ganduri si inima. Acum pot sa indur, dar maine ce fac?

Sa ma trezeasca cineva din visul acesta groaznic, alungati actorii acestia ce perinda prin visul meu... aduce-ti gandurile copilariei sau macar maturitatea varstei ... nu ma tineti pe jar, m-am saturat!