Povesti de toamna

M-am asezat pe banca fara nume, fara sentimente si plina de povesti. Mult timp am privit in gol si am ascultat o poveste veche, dar interpretata de alt povestitor ... astflel incat totul parea sa capete o alta infatisare, iar accentul pica pe alte detalii.

Multe dintre intamplari mi se pareau cunoscute ... le traisem si eu candva, doar ca intr-un alt decor.

Cuvinte multe nu am avut sa spun despre tot ceea ce auzeam, am ramas doar sa reflectez asupra intamplarilor si sa aprob in tacere.

Cate-o data ma gandesc ca avem momente in viata cand cineva sau ceva ne fura vederea si ratiunea, facem anumite lucruri involuntar si credem ca totul este bine... dar cand ni se descopera privirea realizam ca multe lucruri gresite erau evidente.

Din fiecare astfel de moment trebuie sa invatam ceva. Chiar daca e dureros, poate pe viitor o sa ne ajute astfel de invataturi.

Frunzele cadeau, parca dansau la auzirea momentelor culminante.

Timpul le rezolva pe toate, poate ca nu in favoasrea noastra, dar.... le rezolva!