Here comes the sun!

Soarele a zambit intreaga zi. Am zumzait ca o albinuta. Nu imi incapeam in piele de fericire...ma simteam de parca am castigat un premiu pe care mi-l doream foarte mult, poate ca razele soarelui erau "pastilele" de care aveam nevoie pentru a ma bucura ca un copil inconstient.
Inca mai am o urma de raceala in trup, dar vreau sa ii arat ca sunt mai puternica decat ea si nu o las sa ma doboare mult timp. Trebuie sa ma comport ca si cum nu exista in interiorul meu, caci am lucruri mai bune pe care vreau sa le las sa imi intre in suflet... momente deosebite pe care le gravez cu inima.
Ziua mi-a fost foarte frumoasa si cuvintele simple, dar cu directie mi-au colorat sentimentele ce incercau sa intre in incertitudine, insa acum sunt sigura de ceea ce vreau si nu dau inapoi.
Primavara se anunta ca o "dulceata".
Privesc spre ceea ce am trait in aceasta zi si nu gasesc nici un lucru negativ...chiar pot sa marturisesc ca am avut parte de momente speciale.

Noc, noc?!

Sunt sentimente ce imi bat la usa. Privesc in jurul meu si simt ca sunt momente in care este bine sa nu spun nimic si sa ma las purtata de val.
Caut in jurul meu o privire sa ma linisteasca si sa imi confirme ca nu fac nimic gresit.
Astazi am fost confuza, insa nu am lasat asta sa mi se vada pe chip. Am zambit si am emanat un entuziasm greu de egalat. Cred ca ai fi putut sa ma ranesti cu cele mai dure cuvinte ca nu as fi schitat nici un gest de durere.
Sunt aici si ma simt bine...surprinzator sau nu, zambesc din suflet.

Durere sau realitate?

Te-as intreba, dar mai bine nu o fac. Imi este teama de un posibil raspuns... imi amintesc ca ultima data cand ti-am adresat intrebarea am ramas incurcata intr-un raspuns ambiguu, insa astazi vreau totul sau nimic.
Lasa-o cum a picat, e tot ce am cerut.
Stiu ca nu ai putea sa te avanti intr-un prezent/viitor necunoscut asa ca eu nu imi gasesc locul aici, cel putin nu acum. In clipele astea imi venea sa plang, sa ma arat deranjata de situatie si sa ma retrag cat inca nu este prea tarziu...nu vreau sa ma las goala de sentimente in fata oamenilor, insa nu puteam sa fug, asa ca m-am gandit la momente frumoase si mi-am intors privirea pana ce ochii mi s-au uscat de lacrimile ce incercau sa imi inunde chipul.
Uneori cred ca lucruile bune au un defect, inevitabil ajungem sa fugim de atata dulceata in viata, caci un strop de amaraciune ne inunda mai repede sufletul.
Astazi nu stiu ce vreau...cel putin m-am trezit la realitate, o realitate ce nu-mi apartine.
Mi-ai spus sa nu mai gandesc in profunzime sentimentele, trebuie sa ma bucur de ele si atat. Eu nu sunt asa, chiar deloc...crede-ma omule! Eu vreau totul sau nimic ... am incetat sa mai ma multumesc ca o vrabiuta cu frimituri...nu vreau sa cer imposibilul, insa te rog ai grija de mine!
Simt cum ma ridic pe culmi inalte si atunci cand cred ca mi-am gasit stabilitatea de care aveam nevoie sa raman acolo, ceva sau cineva ma trage de picior si alunec intr-o prapastie, dar este bine ca ii gasesc capatul si invat mereu sa ma ridic si sa merg mai departe. Perseverenta este mama invataturii.
Ce-ar fi fost sa nu mai caut iubirea niciodata din motivul ca am pierdut-o ? Stiu ca undeva, candva, cineva o sa imi fie alaturi si o sa ma aline cand durerile vor fi insuportabile si eu nu o sa mai fiu capabila sa mi le ascund.

Cu siguranta nu este problema mea...

Ma gandesc la subiectul acesta de cateva zile... gandul m-a fulgerat cand am fost lovita frontal de faptul ca un om la care nu ma asteptam a trecut de cealalta bariera, acolo unde ma forta sa nu ma duc eu pentru nimic in lume, cat despre el nici nu se punea problema...era vehement si parea convins ca nu isi dorea asta.
Nu stiu ce este in interiorul sufletului sau...poate ca nici nu imi permit sa imi imaginez, nu cred ca mai este treaba mea sa fac asta, nu vreau sa intru cu bocancii in viata nimanui...daca are nevoie stie ca usa mea este tot timpul deschisa, desi eu doar cu empatia, sfaturi si pura mea prezenta pot sa il ajut pe omul acesta...in rest sunt inapta.
Sunt de parere ca oricat de multe probleme ar avea nu trebuia sa se afunde in lumea tigarilor...e mult prea nociva si greu de stapanit. Imi este teama sa mi-l imaginez facand asta...dar din pacare este adevarat.
As vrea sa ii spun ca nu trebuie sa se afunde in lumea asta, ci ar fi mai bine sa caute momentele de liniste in alta parte sau alaturi de o companie.
Oare reusesc sa ma fac inteleasa? Stiu ca nu vroiam sa mai revin la o postare legata de omul acesta, insa oricat de mult am vrut eu sa pun lacat asupra sentimentelor, nu pot sa neg ca nu ma doare cand aflu lucruri ce ma frapeaza si ma lasa masca. E inevitabil, am tinut la persoana aceasta si nu pot sa schimb asta si nici nu as vrea. Nu regret nimic,chiar daca am suferit enorm.
Recunosc, era cat pe ce sa cad ispitei si eu, insa am fost mai puternica decat dorinta trecatoare de a ma apuca de fumat pentru a gasi un moment de liniste si intelegere in fumul si in gustul respectiv.
Durerile mele le-a stiut blogul si sufletul meu...atat si nimic mai mult, iar suferinta mi-a fost alinata de muzica si clipele in care ieseam la alergat...da, pe cat suna de bizar pe atat de bine m-am simtit, parca ma eliberam de negativism si fugeam de lumea in care traiam o poveste sfarsita.
Imi doresc sa pot face un lucru bun in aceasta problema...dar simt ca nu as fi inteleasa, asa ca ma retrag in liniste.

Teoria cospiratiei?

Se intampla adesea sa trecem prin momente in viata cand ne gandim intens la un lucru...si parca totul in jurul nostru ne impinge sa intalnim mai multe cazuri similare sau ne pune pe tava lucruri ce ne amintesc de ceea ce ne macina pe noi in interior.
Cel putin, eu asa patesc... ca de exemplu, astazi ma gandeam eu la "nemurirea sufletului" si ascultam muzica la radio si aud piesa: "nici o zi fara tine" . A reusit sa ma rascoleasca in cele mai intunecate colturi dureroase ale sufletului.
Nu stiu de ce ma rascoleste mesajul. Ma gandesc ca atatea momente ce au existat si au disparut pe apa sambetei intr-un trecut indepartat...cel putin vreau sa cred ca am depasit momentul.
Nu stiu de ce mi se pune in minte un gand straniu, un fel de roller coaster al amintirilor. 
Astazi ma doare amintirea, vars lacrimi si nu stiu exact ce simt. Durerile acestea sunt atat de familiare incat am impresia ca nu au disparut niciodata, ci doar au fost ascunse de o patura de optimism.

Fluturi printre ganduri

Ultimele zile m-au facut foarte mult sa analizez ceea ce am avut, ce am si ce imi doresc sa am pe viitor, poate o sa sune bizar, dar totul a pornit de la o discutie muta pe care am privit-o din spatele ferestrei si din care am putut doar sa imi imaginez despre ce se discuta, iar grimasele, mimica si gesticulatia mainilor m-au facut sa imi dau seama cat de ciuat ar fi sa traiesc intr-o lume in care nu as putea sa ascult cuvintele.

 Ma gandeam cum poate o intamplare banala sa imi rascoleasca amintirile, gandurile si sa ma faca sa analizez anumite lucruri din scoarta in scoarta.
Se pare ca viata nu este ca o carte, sa traiesti cu emotii si intensitate maxima ceea ce citesti, dupa care...sa inchizi cartea si sa nu mai simit nimic. Imi este greu sa exprim ceea ce simt, in interiorul meu se da o lupta...o parte din mine regreta ii pare rau pentru anumite decizii si cuvinte rostite, insa o alta parte se gandeste ca tot raul a fost spre bine. Cert este ca nu imi doresc sa am o satisfactie interioara si atat, prefer sa lamuresc ceea ce simt si sa trec mai departe, fara sa mai simt golul acesta si dorinta de a cauta raspunsuri printre lacrimi.

Dimineti...cu roua

Alarma incerca sa ma trezeasca, am amanat-o de cateva ori...insa mi-am dat seama ca nu o sa fiu gata la timp, asa ca m-am urnit din loc cu greu. Am privit pe fereastra, ploua marunt, clar planurile mele vestimentare au fost inlocuite intr-un minut cu ceea ce mi-a cazut in mana cand am deschis usa sifonierului. Nu ma simt bine, atat din cauza faptului ca tinuta mi se pare nepotrivita, cat si pentru faptul ca raceala nu vrea sa ma lase...chiar se incapataneaza sa imi ofere toate formele ei.
Ma simt ingrozitor. Am adormit cu lacrimi pe obraz. Nu stiu motivul exact pentru care am plans...sunt multe momente ce s-au adunat in interiorul meu, ganduri despre care nu am indraznit sa povestesc si acum vor sa iasa...sa ma curete de venin si sa o iau de la capat. Nu stiu daca este bine sau nu, vreau sa iau o pauza de mine, sa nu ma pripesc si mai ales sa nu iau decizii in clipe de incertitudine.
Imi amintesc de momente similare si sufletul ma preseaza cu usa.
Copila draga, esti sigura de ceea ce faci, ce simti si mai ales cum iti gestionezi timpul?
Poate ca aveam dreptate, poate ca totusi m-am pripit si nu trebuia...dar nu mai pot sa repar lucrurile facute.

Ganduri

Ascult: Keith Urban - You'll think of me  stiu ca am recomandat-o si serile trecute, insa reuseste sa ma impinga pe un drum plin de sentimente frumoase, amintiri si dureri ce s-au cicatrizat, ritmul ei ma linisteste si imi provoaca lacrimi ce dor dar intr-un mod straniu, ca niste ciupituri superficiale.
Am obosit! Astazi a fost o zi plina din toate punctele de vedere, am terminat tortul cu mousse de ciocolata, de care sunt foarte mandra, am preparat de mancare si am avut parte de o seara in familie.
Munca de teren nu este neaparat solicitanta, insa...uneori aduce de la sine un stres in plus.

Mi-am amintit mai devreme de perioada "sunt bine" - nu inteleg de ce vroiam sa par puternica si orgolioasa. Oare nu stiu si eu cat de slaba de inger sunt si cata nevoie am de oameni in jurul meu? Cert este ca nu sunt in apele mele nici acum...ma scald in rauri reci si boala nu ma scapa din ochi. Ma simt bolnava, atat in interior cat si la exterior.
Bucuria soarelui nu a durat mult, acum ma resemnez si ma vindec de dureri, iar vocea mea incearca sa ma aduca la realitate, insa nu o recunosc.
Fug cat mai pot, e timpul sa ma odihnesc, astazi cuvintele nu sunt pentru mine.

Telefonul fara fir..

Astazi a sunat de nenumarate ori. Nici nu apucam sa trag aer in piept si sa respir adanc, caci il auzeam iar cum suna...si de fiecare data cand imi propuneam sa nu raspund, priveam spre telefon si nu puteam sa fiu indiferenta.
Am primit o intalnire legata de un interviu pentru maine. Mi-au sosit cartiile prin curierat. Oamenii ma sunau sa imi povesteasca sau sa ma intrebe cate ceva si uite asa...nu mi-a tacut glasul prea mult.  
Ma resimt acum, vocea mea se cam pierde fara sa pot sa o aduc inapoi, imi este teama ca iar o sa am nevoie de pauza vocala.
Raceala asta isi gaseste numai zile nepotrivite sa se istaleze in viata mea. Poate ca trebuie sa imi asum vina, caci nu vreau sa o tratez cu medicamente, insa am incetat de mult timp sa mai inghit pastile daca nu este musai necesar. Da, durerile sunt uneori insuportabila, dar ma gandesc ca sunt trecatoare si rezist cu stoicism.

 Gata pentru ziua aceasta, vreau sa adorm devreme si sa imi revin cat de cat pana maine.

Ia-ma de mana si hai !

A fost o zi frumoasa si plina de activitati, chiar daca au fost solicitante nu ma vait. Am facut lucruri care imi plac si ma implinesc sufleteste.
Si la drept vorbind, ce poate sa fie mai frumos decat sa gatesti dulciuri si dupa toate acestea sa primesti un mesaj pozitiv?
Da, titlul spune sa ma iei de mana si...sa mergem la plimbare, sa ne uitam la stele si sa povestim lucruri banale, dar totusi pline de insemnatate pentru noi, doi visatori.
Ma simt bine, chiar daca m-a cuprins o melancolie. Nu stiu de ce, insa am o vaga impresie ca sentimentele  ce ma rascolesc si cele ce incep sa prinda radacini sunt vinovate pentru starea mea confuza. Imi este teama sa expun ceea ce simt, nu inteleg prea mult ce se petrece, dar sper sa fie totul bine...atat in prezent cat si in viitorul indepartat. Vreau sa ma stabilizez si sa nu mai trec prin inceputuri, desi sunt frumoase, cu timpul nu mai sunt atat de confortabile.

Vibratia sufletului

Astazi a rasarit soarele, a sclipit atat de frumos incat nu am rezistat sa nu ies pe afara. Am facut poze ghioceiilor ce pareau la fel de incantati ca si mine de aceasta schimbare.
Mi-am luat la plimbare ghetutele albastre si una dintre fuste. Simt ca primavara este aproape si asta ma face sa ma simt atat de energica si fericita.
As vrea sa pot exprima starea pe care o simt, insa imi este destul de greu...e ceva placut, dar nu gasesc cuvintele necesare sa descriu cu exactitate aceasta bucurie.
Imi place sa cred ca m-am nascut din iubire si acesta este motivul pentru care ochii imi sclipesc, inima imi bate alert si sunt completa sufleteste doar atunci cand iubesc si sunt iubita. Cuvintele in sine nu sunt necesar sa fie rostite, caci comportamentul si gesturile spun mult.
Ma simt inteleasa si rasfatata. Imi place ca dorintele mele sunt indeplinite si omul asta incearca sa imi satisfaca micile mofturi pe care le am...si reuseste sa ma surprinda. Ma asculta atunci cand am impresia ca nu e langa mine si cand nu ma astept imi demonstreaza ca tot ceea ce spun eu este important pentru el.

Inima de piatra?

O piatra dura, rece si singuratica are suflet, stie multe povesti, a trait prin nenumarate intamplari si mereu a pastrat durerile pentru sine... chiar daca avea nevoia de o lovitura sa se trezeasca la viata, a preferat sa taca si sa isi unga durerile in liniste.
Astazi si-a amintit de rani ce incep sa se cicatrizeze, insa mici portiuni sunt inca deschise si mai dor cand le atingi cu amintiri ce au insemnat mult intr-un trecut nu foarte indepartat.
Oricum, spre marea ei suprindere durerile sunt mai usoare si mai suportabile. Cu siguranta tratamentul si antidotul pe care le-a primit fara sa le doreasca (la inceput) au avut un efect benefic.
Chiar daca mai varsa cate o lacrima, in interiorul ei inima inca traieste si a invatat sa bata la intensitate normala. Vreau sa cred ca poate sa iubeasca din ce in ce mai mult si sa fie iubita pe cat ofera.
Fiecare piatra are jumatatea ei, acel suflet ce se apropie si sterge praful de peste fruntea ei, ii lumineaza zambetul si ii face inima sa produca scantei;

Curcubeu de sentimente

Zambetul nu mi se mai sterge de pe chip cand esti langa mine. Am inceput sa simt ca faci parte din mine, din prezentul meu constant si alaturi de tine descopar un sentiment necunoscut.
Nu stiu cum faci, insa ma ridici pe culmi inalte cu o singura privire...si sunt convinsa ca nu m-am aruncat cu capul inainte, am analizat bine situatia si este ceea ce imi doresc pentru mine, vreau sa impartim momentele de fericire si greutate impreuna, simt ca alaturi de tine sunt speciala.
Nu m-am gandit nicioadata ce asteptari am de la tine...sau tu de la mine. Nu inteleg de ce ma placi, insa ma bucur ca sunt eu aleasa, pana acum nu mi-as fi putut da seama de toate calitatile pe care le are omul acesta misterios. Astazi ma bucur pentru tot ce am trait pana acum, nu regret nimic....nici macar suferintele si lacrimile varsate...toate acestea m-au adus sa traiesc prezentul in acest decor.
Uneori ma gandeam ca avem preocupari si teluri diametral opuse, si imi era teama ca nu suntem potriviti, insa simt ca aceste lucruri ne aproprie si ne face sa ne atragem ca doi magneti.
Nu vreau sa arunc cu vorbe mari, insa in ultima perioada plutesc...viata mea parca se rezuma doar la noi.
Astazi te priveam cum gateai, erai atat de dedicat in ceea ce faceai si rezultatul a fost pe masura. Calitatile multiple ma fac sa ma indragostesc si sa iti sar de gat, sa te imbratisez si sa ma las sarutata pe frunte.
Omule, mi-ai facut ziua mai frumoasa.

Tic-tac

Ador momentele in care te privesc si zambetul ce rasare pe chipul tau stiu ca imi apartine doar mie. Am ajuns sa ma uit la tine si sa ne intelegem din priviri.
Ma simt atat de intreaga cand esti langa mine, ca si cum pana acum sufetul mi-a fost gol si pustiu. Esti strainul ce mi-a dat aripi si m-a invatat sa fiu calma atunci cand situatia se precipita si m-ai ridicat de la pamant cand unii ma calcau, ai sters praful de pe hainele mele si mi-ai fost alaturi cu rabdare si atentie.
Nu-mi explic de ce, si poate ca nu trebuie sa mai analizez sentimentele, ci pur si simplu sa le traiesc.
Ai reusit sa imi educi zambetul si sa imi dezgheti inima. Ai facut din mine o persoana vesela, asa cum uitasem sa mai fiu... mi-ai dat motiv sa adorm cu gandul la un intreg si sa ma trezesc completa.
Iti multumesc pentru toate acestea si te rog, lasa-ma sa pasesc in viitor alaturi de tine; Nu stiu ce se ascunde dincolo de usa prezentului, insa tinandu-te de mana ma simt in siguranta.
Intr-o zi poate sa o citesti aceste randuri, nu stiu cum o sa le interpretezi, insa crede-ma ca am inceput sa simt mai mult decat mi-as fi imaginat ca mai poate inima mea sa o faca. Esti special si nu pot sa neg asta, esti diferit si imi place, esti intelegator si ma linisteste prezenta ta, esti doar al meu si asta ma face fericita.

Sunt...

Astazi am mai primit o invatatura de la oameni viata purul hazard. Poate ca nu este ceva ce ar fi meritat cateva randuri pe blog, insa mi-am propus sa nu ma mai descarc sufleteste pe umarul nimanui, asa ca o sa imi vars dezamagirea in scris.
A mai trecut o zi pe care nu mi-am imaginat-o in nici un fel, am lasat ca totul sa vina de la sine si nu pot sa spun ca regret, mai degraba as spune ca imi pare rau ca m-am lasat afectata de nimicuri trecatoare.
Sunt mult prea atenta cu oamenii din jurul meu, uneori lasandu-ma pe mine pe un plan indepartat. Renunt la fericirea mea, doar pentru a ii vedea pe ceilalti ca se simt bine. In interiorul meu sunt doua stari ce se bat cap in cap... ma bucur ca pot sa las locul meu unui om pe care pot sa il vad zambind, insa mi-as fi dorit ca si persoana in cauza sa se gandeasca macar din complezenta la mine.
Nu arat cu degetul si nici nu garantez ca pe viitor o sa ma schimb. Mi-am facut-o cu mana mea si acum imi e dor si doare.
 Ascult o melodie sentimentala, ma gandesc la tot ce am simtit astazi si plang, atat de ciuda, dezamagire...insa sunt si cateva lacrimi de fericire.
Straine ce faci tu din mine?

Say something

"Sunt bine." - asa am terminat postarea de ieri, adevarul este ca ma simt intr-o forma de zile mari.
Prind aripi si incep sa plutesc pe taramuri necunoscute. Imi lipseau aceste sentimente si acum vreau sa ma bucur la maxim de ele ... sa imi construiesc o viata de care sa fiu mandra si sa am alaturi de mine persoana care sa ma faca sa zambesc chiar si atunci cand simt ca cerul ma apasa pe umeri cu greutatile vietii.
Ma simt inca cu picioarele pe Pamant, nu stiu daca o sa fie o stare permanenta...asa cum mi-am propus, caci multe dintre dorintele pe care le impamantenisem adanc in interiorul meu, le-am cam incalcat si le-am modificat pe parcurs, cu gandul sa traiesc clipa, fara sa ma gandesc in detaliu la consecinte. Nu poti sa traiesti viata doar dupa reguli stricte, nu suntem roboti, trebuie sa lasam inima sa bata si sa ne lovim de pragul de sus cand nu aveam incotro, dar nu e nici o problema, o sa vedem si pragul de jos si pe urma invatam sa mergem iar drept.
Trebuie sa scoatem cuvintele potrivite din jobenul magic atunci cand simtim ca lucrurile nu sunt tocmai asa cum ar trebui, caci lasandu-le sa se amestece cu multe alte litere, silabe si cuvinte o sa fie un amalgam de neinteles. Daca ar fi sa spun ce am invatat din trecutul meu tumultos, as spune ca nu trebuie sa astepti si sa te musti de buza cand ceva nu iti pica bine, poate cei de langa tine nu realizeaza ca te-au suparat sau te-au ranit acolo unde te doare.

I feel blue today

Primavara te astept cu drag.
Vremea mohorata ma intristeaza. Incerc de cateva ore sa scriu cateva  randuri cu sufletul, insa totul pleaca de la lipsa de soare...
Astazi am cautat caldura cu privirea, m-am saturat de timpul petrecut intre patru pereti, fie ca sunt cei ai camerei mele sau din alte locuri - ideea e ca tot nu este suficient aer care sa imi umple plamanii cu relaxarea unei zile senine.
Am incercat sa inlocuiesc aceasta dorinta copilareasca. Mi-am facut doua codite rasucite, imi era dor ... parca a trecut un car de vreme de cand nu am mai facut acesta banalitate.
Ma bucur ca nu mai asociez lucrurile cu momente trecute si pot sa ma bucur de clipele pe care le traiesc ca si cum sunt noi, speciale si mereu unice in viata mea.
Timpul a vindecat rani pe care nu le banuiam din interiorul meu, astazi ma simt un alt om, cu alte perspective si cu o gandire mult mai deschisa. Nu stiu daca oamenii din jurul meu sunt principalii "vinovati" (intr-un sens bun al cuvantului) sau impactul pe care l-au avut trairile interioare m-au schimbat.
Chiar daca astazi nu am entuziasmul necesar, sunt bine!

Nu, astazi nu sunt eu

Sunt zile in care pur si simplu nu realizezi cum timpul trece, privesti in urma si parca nu ai lasat nimic palpabil sau remarcabil.
Astazi este una dintre acele zile pentru mine. Imi facusem cateva iluzii si se pare ca se naruiesc cu fiecare ticait al ceasului din perete.
Nu sunt nervoasa, nici dezamagita ... insa  i-am rugat din suflet sa nu ma intrebe lucruri evidente, am nevoie de inimitate personala pe care vreau sa mi-o respecte si sa nu intrate cu bocancii in viata mea. Cand o sa am nevoie de ceva sau de cineva, promit sa apelez!
S-au strans sentimente in sufletul meu si am simtit ca am nevoie de un moment de singuratate. Dupa mult timp, am vrut sa ies singura, sa ascult muzica si sa ma plimb. Poate ca imi facea mai bine o persoana care sa imi asculte off-ul si durerile ce le striga inima, insa imi este greu sa fac ordine si sa sortez pe categorii ceea ce pot sa spun si ceea ce trebuie ingropat in suflet.
Simt ca lacrimile bat la usa si vor sa se rastogoleasca pe obraji, incerc sa fiu puternica...vreau sa nu ma las prada negativismului.

Mi-am propus sa incep ziua de maine diferit, sa fac tot ce pot sa ma simt mai bine!
Nu imi place de mine asa trista si debusolata. Am nevoie sa gasesc nimicul pierdut sa fiu intreaga.

Picaturi

M-am trezit cu o durere groaznica de cap si un gol sufletesc. Am stat cateva clipe gandindu-ma ce se petrece cu mine si am realizat ca am visat urat, un vis pe care mi-l amintesc partial si care m-a facut sa realizez ca pana si in viata inconstienta sunt o persoana protectoare si as face orice imi sta in putere sa ii protejez pe cei dragi;
Astazi este o zi mohorata. Ploua si bate vantul, nu am chef de zgomot si agitatia unui loc public ... as sta in casa sa citesc cartea pe care mi-am cumparat-o de curand, cea pe care am amanat-o in speranta ca o sa vina vremea buna si o sa ies in parc sa ascult muzica cantata de parasele, sa ma las mangaiata de soare si sa ma bucur de textul lecturii. Insa inca este iarna, cel putin asa se pare ca vrea sa is impuna prezenta.
A nins cu fulgi mari si in numai cateva minute aratam asemeni unui om de zapada.
Cat de schimbatoare este vremea...zilele trecute purtam tricou si astazi am fost nevoita sa ma imbrac gros. Imi pare rau ca imi facusem deja planul vestimentar pentru saptamana ce vine, dar se pare ca trebuie sa il refac.
Astazi n-am avut dispozitie si nici putere sa imi revin.

Intrebari fara raspuns...

Cum este posobil sa intalnesti un om anost, fad si aparnt plictisitor din expresia mimicii pe care o analizai doar de la distanta. Insa, oferindu-i timpului timp realizezi ca omul acesta este special si are multe calitati pe care vrei sa le descoperi intr-un mod inexplicabil.
Ajungi sa ii cauti prezenta, sa te intrebi cat timp mai dureaza pana sa il reintalnesti, sa  îi doresti compania si sa îi dezvelesti calitatile rand pe rand vazand ca sunt ca un izvor ce nu se mai termina si te surprind mereu.
Te gandesti ca a dat norocul peste viata ta si ai descoperit un om care nu te lasa sa te plictisesti si iti arata ca este langa tine atat fizic cat si psihic..dar o face in felul lui misterios, care te atrage mult.
Dar, apare o problema...ce te faci cand realizez ca incepi sa te indragostesti si simti ca e iremediabil? Sa dai inapoi acum ... sa spui ceea ce simti sau sa incerci sa te prefaci a ai inima de gheata?
Exista teama de sentimente, o teama ce se lupta cu dorinta de necunoscut.

Un fel de "vineri 13"

Nu sunt superstitioasa de felul meu, insa astazi toate mi-au mers prost. Orice faceam bun disparea in spatele meu ca si cum a fost doar o iluzie de moment.
S-au intamplat lucruri ce m-au lovit frontal desi consider ca nu sunt vinovata, cel putin nu total...si la urma urmei chiar daca as fi facut eu ceva gresit, nu a fost ceva atat de grav incat sa nu poata fi iertat. Nu vreau sa intru prea mult in subiect, caci imi vine iar sa plang. Am mai plans de ciuda, nervi si suparare, nu stiu cum sa ma exprim...ideea este ca nu mi-a picat bine deloc situatia. Nu stiu daca sunt de vina eu ca sunt prea sufletista sau poate chiar m-am simtit cu musca pe basca.
Lacrimile nu isi au rostul pentru ceilalti, insa eu vreau sa ma descarc, sa ma linistesc si sa imi pun in ordine gandurile.

O intalnire mi-a inveselit putin aceasta zi intunecata, atat la propriu cat si la figurat. A nins cu fulgi mari, dupa care a plouat marunt si a fost mohorat.
Stiu, viata e construita din cuvinte si trebuie sa jonglez si sa le folosesc atunci cand le simt...asa ca astazi printre momente "dubioase" am simtit ca este momentul sa marturisesc.
Am primit si raspunsuri neasteptat de placute, insa si unul ce m-a pus pe ganduri...as fi plans in clipele acelea, eram confuza, imi era teama sa cer lamuriri, asa ca am ramas cu indoiala.

Ganduri de noapte buna

Play !

Devin sentimentala in ultima perioada. Fie ma comport ca o adolescenta indragostita, vesela si plina de entuziasm, fie sunt melancolica si ingandurata - ceva se petrece in interiorul meu si nu pot sa imi dau seama concret ce anume.
As vrea sa gasesc o portita de scapare, sa nu ma simt pusa la zid si pregatita de "ziua cea mare".
Imi este atat de greu sa vorbesc despre sentimentele acestea, nu imi mai gasesc cuvintele si ma simt inapta sa le tes frumos.
Ideea este ca simt ceva special, stiu pana unde vreau sa ajung si mai ales astept momentul potrivit pentru tot, nu mai vreau sa fac greseli, prefer sa merg molcom si sa fac lucruri de calitate.
Ma bucur de libertatea ce mi se ofera si incerc la randul meu sa las increderea sa pluteasca in aer si sa imi confere liniste in zilele tumultoase.
Cred ca am defect butonul pentru "cearta" ... am observat ca in aceasta perioada desi sunt lucruri care ma supara si ma intristeaza, nu reusesc sa reactionez vulcanic si sa ma isterizez ... acum nu va ganditi ca sunt o persoana agitata de felul meu si arunc cu vorbe grele, caci este total opusul ... prefer sa vorbesc cu calm si sa spun concret ce m-a lovit, ranit si dezamagit.

Astazi vreau sa dorm cu piesa aceasta in minte.

Amalgam de sentimente

Oh, astazi am trecut prin atatea stari incat nu pot sa trag linie si sa spun cum ma simt.

Am plans, m-a emotionat un  caz umanitar. Am vazut un om simplu care se bucura pentru un tort, era primul pe care il primea, pentru el acest dar a insemnat enorm. Mi-am dat seama ca noi uitam sa ne bucuram de lucruri marunte si ne intindem mai mult decat ne este plapuma.
Il priveam printre lacrimi si realizam cat de fericit este ca are parte de sanatate si mai ales de faptul ca isi castiga lunar banii pentru hrana, chiar daca nu avea o slujba impresionanta, pentru el era ceva maret si se dedica in ceea ce facea. Primea un salariu mic, dar suficient cat sa ii ajunga (asa cum declara el) plus ca lunar cumpara alimente pentru copii de la centrul de plasament.
Eh, aici vroiam sa ajung, oare noi restul de cate ori rupem de la gura noastra si ne gandim la cei mai putini fericiti?
Personal ma simt vinovata pentru momentele in care eram nemultumita ca mi s-a terminat laptele sau fructele preferate ... sunt oameni care gasesc aceste alimente foarte rar pe masa si atunci le privesc cu venerare.
Pentru ei chiar exista grija zilei de maine. Acestea sunt dureri interioare ce nici macar timpul nu le vindeca. Ranile se cicatrizeaza, insa urmele raman si au impact asupra viitorului.
Un om simplu este inzecit mai special in ochii mei, fata de unul care isi cauta fericirea in lucruri materiale si cumpara prietenii cu bani.

Resursele mele de energie au fost indreptate catre cei dragi, oamenii care imi vorbesc despre ceea ce traiesc si se multumesc sa fiu persoana care le spune ce as face in locul lor sau cum vad eu situatia din exterior. Poate ca uneori gresesc, insa sunt momente in care sunt dura tocmai pentru a le deschide ochii si a ii face sa inteleaga ca sunt probleme si probleme. Cele sentimentale se vindeca cu timpul si trebuie sa ne lasam sufletul sa incerce noi iubiri, toate vor fi diferite, unice si speciale in felul lor.
Nu ma plang, chiar nu vreau sa fiu inteleasa gresit...daca nu vroiam sa ajut puteam sa ma prefac ocupata sau sa fug, insa alegerea mea o sa fie mereu in ajutorul oamenilor de langa mine. Imi place sa ii ajut atunci cand pot si sa le fiu alaturi. Recunosc, astazi s-au strans multe povesti si dezamagiri sufletesti... cuvintele au fost singurele pe care puteam sa le ofer acum, insa promit solemn sa imbratisez acesti oameni si sa ii fac sa inteleaga ca viata e frumoasa cu suisuri si coborasuri si zambetul, optimismul si personalitatea noastra ne reprezinta si ne eticheteaza pe viitor.

Ultimul sentiment despre care o sa scriu acum, este mai special...mai personal si imi da putere sa ma ridic dimineata cu energie si entuziasm.
Am gasit echilibrul si locul unde sa fiu Eu, sa nu ma incomodeze nimic si sa ma simt speciala.
Oare este real ce simt?

Oare cum zboara timpul?

Am ajuns deja in luna februarie fara sa imi dau seama prea mult. Trec zilele si odata cu ele si gandurile mele se inmultesc si sentimentele se intensifica. Ma trezesc brusc si realizez ca pot sa privesc in trecut, am cateva realizari de care sunt mandra si multe lucruri pe care le-am facut si ma reprezinta in viitor.
Daca in urma cu ceva vreme ma minteam atat pe mine cat si pe ceilalti ca sunt bine, acum pot sa declar in fata intregii natiuni  cu mana pe inimioara ca ma simt excelent si nu ma mai doare nimic acolo in interior. Nu stiu daca "la carte" scria ca o sa imi revin atat de repede sau daca oamenii vor crede neadevaruri, insa nimeni nu stie in totalitate ce a existat in sufletul meu si cum am reusit sa depasesc perioada ... o perioada care nu a fost deloc usoara, caci am schimbat multe lucruri la mine, la stilul de viata si la activitati, practic sunt o alta Eu intr-un trup putin modelat.
Inca mai sunt persoane ce ma intreaba lucruri ce pe mine ma rascolesc, dar nu ma mai dor;
Curiozitatea si "nevoia de informare" de care dau dovada ma lasa rece... nu inteleg de ce oamenii se hranesc din povesti triste. De ce nu simt nevoia ca si mine sa caute, sa traiasca si sa inteleaga frumusetea vietii. Ce se altereaza il indepartam si pastram doar partile bune.
Viata e ca un fruct, astazi iti plac portocalele, maine grapefruit-ul si poate intr-o alta zi merele verzi - nimic nu este constant; Asa cum nici o zi nu seamana cu cealalta.

Cum, cand si mai ales cui?

Adesea m-am surprins gandindu-ma cum este mai bine sa ne deschidem sufletul, cand este momentul potrivit sa spunem ce simtitm si mai ales cui?
Cand ajungem sa consideram ca omul de langa noi este cel potrivit?

In relatiile pe care le-am avut inceputurile au fost similare, am avut o teama sa imi deschid sufletul brusc, am preferat sa fac pe inabordabila, sa supun omul de langa mine anumitor teste si cand am simtit ca situatia este potrivita mi-am facut ordine in sentimente si le-am marturisit.
Consider ca daca isi doreste o relatie alaturi de mine, trebuie sa fie dispus sa lupte putin, nu vreau sa par o printesa sau o persoana speciala...stiu ca nu am calitati iesite din comun si nici trasaturi fizice spectaculoase nu am ... insa undeva in lumea asta am si eu alesul meu care o sa ma apecieze asa cum sunt ... si pana o sa il gasesc, imi permit sa fac alegeri si sa incerc relatii pe care le consider potrivite sau care ma atrag in mod misterios.
Poate gresesc prin modul meu de a gandi si a reactiona, insa nu vreau sa daruiesc de la inceput luna si stelele, caci pe parcurs sunt sanse sa se instaleze monotonia pana ajungem sa ne cunoastem. Prefer sa ofer putin cate putin si cu timpul sa fiu surprinzatoare... daca omul de langa mine imi impune sa ofer totul sau nimic, atunci inseamna ca nu este potrivit pentru mine.
Am ascultat multe povesti de viata, diverse situatii si intamplari. Ideea este simpla, orice si oricum ai face sunt guri care nu vor fi multumite, dar omul se pricepe la toate si totusi la nimic, asa ca fiecare face cum il taie capul si cum considera ca este bine pentru a pastra langa el ceea ce isi doreste.
Fie ca ofera totul din prima clipa, fie ca gestioneaza sentimentele, le primeste fara sa ofere ceva in schimb sau impartaseste ceea ce simte - orice ar face omul simplu, cei din jur vor judeca, de aceea este bine ca relatia sa ramana in doi si nimic mai mult.
 Mie nu imi place sa judec sau sa arat cu degetul pe ceilalti, nu alerg sa descopar ce se afla dincolo de gardul gradinitei mele cu flori colorate, nori pufosi si parfum de fericire.

Soare de duminica

Ciudat sentiment ma cuprinde...
Sunt fericita si imi vine sa strig in gura mare acest lucru, insa o mica teama ma opreste, ma gandesc cum o sa fiu interpretata sau ce eticheta o sa mi se puna. Adesea mi-am spus ca nu trebuie sa imi mai pese de oamenii nesemnificativi... dar, sunt inca prea copila sa le intorc spatele si sa fiu doar pentru mine.
Poate ca viata mea nu este atat de palpitanta si interesanta pe cat o vad si o simt eu, insa anumite lucruri imi fac inima sa vibreze si asta inseamna pentru mine multe sentimente sublime si pretioase.
Ma hranesc cu momente speciale. Dupa mult timp rad cu adevarat. Privesc cu alt ochi oamenii si radiez de fericire. Doamne cat de mult m-am schimbat intr-un interval atat de scurt. Simt ca ceea ce am trait pana acum nu imi apartine.
M-am schimbat ca si comportament, mi se spune adesea si nu stiu datorita cui sau a ce mi se trag aceste schimbari. Vreau sa cred ca timpul mi-a modelat vocabularul, gandurile si comportamentul.

Ziua portilor deschise

Am decis ca este timpul sa imi deschid portile...atat pentru blog cat si pentru suflet.
S-au intamplat atat de multe lucruri incat simt ca este cazul sa ma scutur de praf si sa merg mai departe. Nimic nu ma poate face sa renunt la ceea ce ma face fericita.
Privesc si imi dau seama ca sunt bine, poate mai fericita decat mi-as fi imaginat ca pot sa fiu intr-un timp atat de scurt. Fiecare farama de regret a inceput sa se retraga si sa lase loc unor sentimente sublime.
Am descoperit oameni de care sunt foarte incantata ca sunt alaturi de mine oricand si ma inteleg cu bune si cu rele, ma accepta cand sunt posomorata sau cand sunt pusa pe baterii si radiez de fericire.
Caz concret astazi, m-am simtit atat de bine incat am dat frau liber sentimentelor, am zambit mult, am ras si nu mi-a pasat de nimic.
Poate ca a venit timpul sa imi asum sentimentele si sa recunosc ca sunt slaba si usor vulnerabila... dar nu-i nimic, aceasta este frumusetea vietii.
Am un dor nebun sa va povestesc ceea ce am mai facut, de parca tot ce am scris in aceste patru luni s-a sters si nu se mai vede nimic gravat, ci doar in amintirile mele sunt pastrate aceste intamplari.
Oare am ramas singura in lumea aceasta online? Sa ridice doua degete sus cine ma mai viziteaza :D .
Ne auzim maine blogutule drag, este timpul sa ma odihnesc...maine este o noua zi.

Ganduri

Mi-am calcat pe inima si am facut un compromis, cel putin eu asa il numesc...caci am luat o decizie doar de dragul anumitor persoane si nici nu am vrut sa le scot ochii sau sa le atrag atentia ceea ce am facut pentru ei. Vreau ca putin cate putin sa imi arat si eu sentimentele si gesturile. Nu imi place sa imi vad sufletul impietrit si gol.
Am purtat discutii care mi-au lasat un semn de intrebare sau o continuitate imaginabil de bogata printre ganduri. Nu stiu ce se petrece cu mine, insa incep sa fiu foarte sociabila si energica cand ma simt in compania unui anumit om... e ca si cum mi-ar da incredere ca sunt speciala si ca pot sa fac orice.

Cat despre blog, din ce in ce mai mult vreau sa revin la normal. Am o mica retinere, insa cat de curand vreau sa mi-o infrunt si sa imi reiau viata pe care o aveam. Imi este dor de oamenii acestia virtuali care imi paseau pragul, parca am fugit nedrept de ei. Imi pare rau pentru disparitie...