sick

A fost o zi speciala ... am fost alaturi de cei dragi sufletului meu; Imi pare rau ca starea de sanatate nu mi-a permis sa ma bucur la capacitate maxima de fiecare moment.
Recunosc, sunt ciudata, ciufuta si nervoasa fara motiv atunci cand raceala imi acapareaza intreg corpul. Sper ca sa trec cat mai repede de acest moment din viata.
Am mai spus eu de cateva ori ca nu ma consider o persoana frumoasa, uneori poate nici draguta... dar astazi m-am considerat cu adevarat urata, caci arat precum rudolf in ceea ce priveste nasul, ochii sunt tristi si zambetul nu isi gaseste locul pe chip.

Nu am reusit sa gasesc magia potrivita pentru a radia, desi am fost fericita fizicul meu nu a putut sa se schimbe in aceste monete.
Hainele, parul si putinele farduri pe care le folosesc nu au reusit sa ma faca sa fiu putin mai simpatica, ci mai degraba am aratat ca o sorcova trista si impopotonata.

O alta zi

Nu stiu ce inseamna pentru voi sfarsitul de an ... in schimb pentru mine reprezinta multa munca in bucatarie, curatenie si oboseala fizica.
Problema mea principala este ca nu sunt in forma maxima, caci raceala m-a lovit tare si am nopti nedormite, zile pline de "hapciu" si dureri de cap.
Am incercat sa nu imi las familia la greu, asa ca m-am inarmat cu ultimele forte si am intrat pe terenul de lupta, bucataria, locul in care munca nu se observa niciodata.

Desi am facut multe prajiturele ... am ales sa va arat sala de boeuf, caci restul inca nu le-am taiat ca sa le fac o sedinta foto.
Acum e timpul sa respir adanc, sa beau un ceai fierbinte si sa ma relaxez - maine este o zi lunga.

Ganduri

Cuvintele mele sunt asteptate ca painea calda. Nu stiu de ce dar imi este teama, nu stiu cu adevarat ce se petrece si sunt dezorientata.

Am sperat ca totul sa ramana un mister.

Cu cat inainteaza zilele ma cufund mai adanc in sentimente nerostite si in ganduri urat colorate.

Sunt dezamagita de mine, e tot ce pot sa spun.

Viata-i imprevizibila, uneori e necesar sa intampinam probleme diverse pentru a putea trece in stagiul urmator al acestui "joc" numit viata.

Sunt racita, fara chef si....

Povesti pline de trecut

M-a izbit un sentiment ce aducea de la sine multe amintiri din copilaria mea. Intamplari si boacane pe care le faceam ... si despre care acum povestesc cu zambetul pe buze.
La varsta de 3-4 ani mi-am spart capul, am ajuns in sala de operatii sa imi coasa rana, acolo am tipat cat am putut de tare, nu eram obisnuita sa stau fara mama in situatii dureroase. Nu stiu ce era in mintea mea, imi inchipuiam ca vrea sa ma paraseasca ... tipam, poate asa o puteam aduce langa mine, dar doctorii nu au fost de acord.
In scurt timp am adormit si s-a rupt firul povestii.
M-am trezit alaturi de parintii mei. Au vrut sa ma faca sa uit de durere si mi-au cumparat o ciocolata Africana, pe atunci era cea mai buna dintre toate existente pe piata Romaneasca.
Am tinut ciocolata in mana si am venit acasa sa o impart cu "flatiorii" mei - chiar Big Brother nu prea merita.
Ma gandesc cum la o varsta asa de frageda ma gandeam si la ei, cum de nu aveam instinctul sa fiu lacoma, calica sau pur si simplu inconstienta ?

P.s. de curand am aflat ca intamplarea a avut loc pe 3 sau 4 decembrie, desi in mintea mea aveam impresia ca era o zi de vara, un soare puternic si... tot ceea ce a ramas vizibil este semnul.

In clasa a III-a, tot in iarna la sfarsitul lunii februarie era sa dau foc la casa - poveste nu este asa S.F. pe cat pare la inceput. Esentialul este ca am oprit micutele flacari inainte sa se extinda.
M-am ales cu o arsura la mana dreapta si cu o saptamana de "vacanta scolara".
O vecina mai in varsta a venit sa stea cu mine pana veneau ai mei de la serviciu, cand a vazut rana de la mana mi-a spus sa dau cu "vaselina" (cu siguranta s-a gandit la crema speciala pentru maini), dar eu ma uitam la dansa si nu intelegeam ce treaba are arsura cu vaselina.
Spre surprinderea mea cu trecerea timpului semnele de pe degete au disparut.

Moment F

" Punct ochit, punct lovit. "

Am reusit sa fac ceea ce mi-am dorit. A fost ceva de genul "dorintele" devin realitate.

Nu ma vait de nimic, chiar daca vremea de afara reuseste sa ma faca visatoare si aeriana cate-o data, reusesc sa trec peste aceste momente si sa devin harnicuta.
Imi place sa imi propun cate ceva si apoi sa indeplinesc, astfel reusesc sa ma simt folositoare in anumite privinte; As putea sa spun ca am indatoriri pe care vreau sa mi le indeplinesc, desi nu sta nimeni la spatele meu sa ma impinga.
Poate ca aceasta este cea mai buna motivatie, sa faci din proprie initiativa, nu sa te oblige sau sa te roage cineva.

O picatura de inspiratie

M-a lovit o raza de inspiratie. Prin minte a trecut fulgerator o imagine cu un model pe care mi-as dori sa il "imprim" pe tricou.

Sper ca dupa sarbatori sa gasesc o picatura de talent si materiale necesare pentru a imi duce la capat dorinta de moment.

Cand am spus "imprimat", m-am gandit defapt la a scoate in relief modelul utilizand materiale pentru a ii oferi o personalitate aparte.

Imi este greu sa exprim ce imi trece prin minte. Sper doar sa reusesc ceea ce se plimba prin mintea mea in momentul de fata.

Am luat notite, am desenat in mare modelul si acum ramane sa gasesc dispozitia necesara sa incep treaba.

Daca termin inainte de sesiune ma declar fericita.

Sarbatoare

Astazi este o zi linistita, relaxanta si plina de caldura sufleteasca. A venit si Craciunul fara sa imi dau seama, parca zilele trecute ma aflam in anul precedent in asteptarea mosului... a zburat timpul si acum pot sa spun ca a mai trecut inca un an fulgerator de repede.

De dimineata am gasit si cadouri de la Mos Craciun - lucruri materiale caci pe cele sentimentale ma lasa pe mine sa mi le indeplinesc.

Adevarul este ca acest cadou imi protejeaza trupul sa nu se imbolnaveasca. Adica pot spune ca mi-a adus si un strop de sanatate intr-un alt ambalaj.

Priveam in jurul meu cum oamenii nu mai stiu sa se bucure de mici cadouri, uneori ma gandesc ca sunt eu mult prea entuziasmata de tot ceea ce se numeste "cadou". Mie mi se poate darui si o bomboana mica, banala si ieftina - pentru mine reprezinta mult si sunt fericita.

O singura dezamagire am in suflet (nu gasesc un cuvant mai potrivit). Mi-ar fi placut sa mai am parte de zilele de sarbatoare in care ne adunam langa masa si povesteam despre amintiri, momente frumoase si ne faceam planurile pentru anul ce urma sa vina.
Acum parca cuvintele sunt putin mai timide si cu greu ies din gandurile noastre.
Nu stiu cum vad ceilalti aceasta zi, dar pentru mine e diferita fata de ceea ce imi amintesc .

Copilaria plai de amintiri si momente hiperbolizate.

Liniste

Gata...a venit momentul de relaxare. Plec la concert.

Craciun fericit tuturor :)

Sa va aduca Mos Craciun macar un lucru din cele pe care vi le doriti ... sa va bucurati de sarbatori si nu uitati adevarata semnificatie a Craciunului.

Doar ganduri

Timpul a trecut in diferite trepte astazi, cate-o data mai repede si alteori prea incet.
A inceput sa se simta miros de sarbatoare ... cand spun asta ma gandesc la sarmalute, carnati de casa si alte preparate traditionale.
Chiar daca nu sunt o gurmanda, trebuie sa recunosc ca imi plac aceste miresme - mereu imi amintesc de momentele frumoase ce apar necontenit in fiecare iarna in perioada Sarbatorilor.
Mi-ar fi placut sa ninga, sa vina mosul alaturi de renul Rudolf si sa privesc asemeni unui copil pe geam in asteptarea cadourilor, sa surprind lumina instalatilor cum zambeste fulgilor de nea.


Concertul de ieri a fost de milioane... mai vreau :D

Timpul - un drum cu sens unic

Jumatate din ziua aceasta a trecut parca pe nevazute.
M-am apucat de retusat mici detalii prin casa, dar cand privesc in urma sunt convinsa ca nimeni nu o sa observe munca depusa de mine... nu imi doream nici laude si nici aplauze... dar parca uneori ar fi bine ca ceilalti sa stie sa aprecieze o zi de munca migaloasa. Sa vada pe propria piele cum e sa te straduiesti in anumite lucruri si la final sa privesti in urma si sa nu poti vedea nici tu treaba pe care ai executat-o cu sarguinta, caci altii "redecoreaza" in urma ta.
In fine, o sa treaca si perioada aceasta ... o sa vina ziua in care o sa am propria-mi casa pe care sa o ingrijesc singura si de care ma ocum cum stiu eu.
Pun punct acestui monolog.

Ca sa ma recreez, ma duc la un concert de colinde - de cand asteptam momentul acesta.
Ador aceasta perioada.

Nu te mai vreau

De cateva zile ma doare ingrozitor capul - simptom de care nu sufar in mod constant.

Initial am crezut ca are legatura cu faptul ca in ultima perioada am cam evitat sa port ochelarii la momentul potrivit, dar am luat si aceasta masura de precautie si tot simt o explozie.

Nu inteleg cum reusesc sa capat un virus mic si neastamparat care sa nu imi dea pace. Este ciudat mai ales pentru ca ma imbrac foarte bine atunci cand este frig, am toate masurile de precautie: caciula, manusi, fular, incaltaminte de iarna ... si cu toate acestea nu scap niciodata.

Nu sunt o persoana crescuta in puf care sa ma imbolnavesc repede.

Acum mai mult ca oricand imi doresc sa stiu un lucru: ori ma ia raceala si ma tine sechestrata in casa, ori pleaca de la mine ... caci nu suport aceasta stare.

Pleaca, de maine vreau sa imi treaca!

O alta musca capturata

Gandurile acestea sunt scrise de foarte mult timp, au fost scrise mult mai multe randuri si apoi sterse, mereu am sperat ca totul o sa se transforme ca odionioara. Am sperat ca un copil, dar adevarul ne loveste atunci cand credeam ca suntem capabili sa il infruntam si doar atunci realizam ca nu putem nici macar sa ne prefacem capabili de asa ceva.
Este ciudat sa vad cum anumite persoane devin niste muste prinse in capcana unui paianjen care poate sa faca tot ce vrea cu prada sa. Musca devine o marioneta care gandeste ceea ce i se impune si face doar ceea ce i se da voie.

Imi pare rau cand ma uit in dreapta si in stanga si vad o multime de oameni transparenti - fara sentimente. Totul este gri pentru ei, iar eu pata de culoare nu am ce cauta in peisajul acesta;

"Daca voi nu ma vreti, nici eu nu va mai vreau." M-am restras de ceva vreme din peisajul acesta, nu ma incadrez in decor.

Am trecut de perioada in care am simtit cum un colt din acest Pamant a disparut ... un amalgam de amintiri s-au destramat. Imi pare rau, dar nu regret nimic, poate ca a fost vina mea ... sau poate nu - nu mai conteaza acum. Ce a fost nu o sa mai fie.

Credeam ca cineva anume o sa inteleaga ceea ce simt si o sa ma incurajeze spre un drum plin cu flori colorate - stia cat de mult imi doresc sa vad totul lin si frumos. Dar, nu... nu a fost asa, am simtit o raceala.

Am pus punct. Nu vreau consecinte, nu vreau reprosuri nu vreau nimic din ceea ce urmeaza.

Copil ciudat

Nici nu stiu cum sa incep povestea despre aceasta zi... caci de dimineata totul parea sa fie gri si infumurat, dar cu timpul a iesit soarele si dispozitia a aparut instantaneu.
Am plecat zambitoare de acasa, eram asemeni unui copil cu codite si ciucurel in par. Mi-am pus si manusile mele inconfundabile - care trebuie sa recunosc, ma caracterizeaza in intregime.
Mergand eu strengareste, am observat cum lumea ma privea putin diferit, dar nu am aflat nici pana acum motivul pentru care ma "mancau din privire".
Toate bune si frumoase ... am ajuns la jumatatea drumului si mi-am dat seama ca am uitat sa fac un lucru esential - sa imi iau bilet pentru mijlocul de transport in comun. Pff, urasc cel mai mult sa fac asta... mi se pare ciudat ca exista locuri in acest Bucuresti mare in care nu ai de unde sa cumperi un bilet - dar la o adica tot noi, cetatenii suntem vinovati.
Norocul meu ca inca mai cred ca Mos Craciun exista, asa ca mi-am sunat elful sa ma ajute - astfel in doi timpi si trei miscari am reusit sa trec peste starea de "ciululeala".

Ajungand la Etajul 3 starile mele s-au amestecat : eram vesela, incantata, emotionata si fericita - un amalgam de sentimente frumoase pe care le-am dobandit in foarte putine clipe.

Seara s-a terminat intr-un mod frumos... am adormit zambind.
Maine poate ziua o ia de la capat cu acest zambet straniu de pe chipul meu.

Globuri de bulgari

Am impodobit si bradutul, chiar daca asta s-a intamplat ieri, pot spune ca inca am ramas cu cateva colinde in gand si multe discutii amuzante din jurul bradului.

An de an am pastrat traditia de a "deschide" usa catre sarbatori in familie. Fiecare contribuie cu cat poate - chiar daca unii o fac mai intens si altii superficial. Conteaza sa fie amprenta tuturor, sa simtim ca se aproprie sarbatorile de iarna.

Colindele cantate de colindatori prevestesc venirea unor zile speciale ... poate ca ar trebui sa ii ascultam mai incantati si sa ne amintim de momentele frumoase pe care le traiam atunci cand noi eram in locul lor. Cu siguranta fiecare dintre noi pastram in suflet amintiri si ne este dor de acele perioade. Copilaria este unica, caci ne permite sa facem lucruri fara sa ne gandim mult la consecinte.

Zambesc, privesc in jur si ma simt iar copila cu codite buclate si privirea inocenta care il astepta pe Mos Craciun sa ii aduca o jucarie de plus. Crad ca in fiecare dintre noi exista un mos Craciun si puteam sa aducem zambete celorlati, totul este sa ne dorim acest lucru.

Chiar daca

Am inceput pregatirile pentru Sarbatorile de iarna: curatenie, brad, colinde, dispozitie vesela, energie si un sentiment aparte.
Desi am facut multe lucruri nu ma simt obosita, parca am primit o energie necunoscuta care ma face sa zbor ca un fluturas si sa simt in asta o placere.
Poate ca o singura clipa am avut intentia sa las colturile gurii in jos, dar in clipa imediat urmatoare mi-am dat seama ca nu are rost sa imi stric dispozitia pentru niste lucruri de moment. "People change" cum mi-ar spune cineva.

Astazi am avut o surpriza placuta din partea unui articol pe care l-am scris in urma cu cateva saptamani. Desi la inceput am fost putin sceptica, acum pot sa spun ca am incredere in ceea ce se intampla in mass-media si vreau sa ii multumesc elfului meu care m-a incurajat adesea sa fac acesti pasi marunti.

In alta ordine de idei mi-am ridicat coletul de la posta si sunt foarte incantata de continut. Parca totul este mai frumos cand il tin in mana si il privesc stiind ca este al meu. Cadoul meu. Chiar daca nu mai astept ca in anii precedenti sa vina Mos Craciun, bucuria mi-a ramas neschimbata atunci cand primesc cadouri - fie ca este vorba de o simpla bomboana cumparata de la magazinul din coltul strazii. Gestul conteaza si felul in care este oferita.Intr-un final spun ca a fost o zi buna.

Sentimente frumoase.

Bucurie - cuvantul care a definit aceasta zi.
Am facut un lucru nou care m-a entuziasmat foarte mult si mi-a dat de gandit pentru viitor.
In rest totul a fost minunat, am avut parte de momente frumoase, sentimente adorabile si o companie placuta.
Mi-ar placea ca toata lumea sa aibe macar o zi pe saptamana asa de speciala cum am simtit-o eu pe cea de astazi. Poate ca ceilalti ar considera ca am facut lucruri banale sau mai bine spus intrate in monotonie, in schimb pentru mine fiecare zi este unica in felul ei.

Am invatat ca daca eu nu deschid usa spre fericire, ceilalti degeaba incearca sa ma inveseleasca si sa imi arate ca exista lucruri pentru care merita sa zambesc cu adevarat.
Cum spunea cineva "totul porneste de aici - si in acest timp degetul aratator indica capul" , caci in cutiuta aceasta pe care o purtam zi de zi pe umeri aveam multe ganduri care ne bulverseaza cate-o data si atunci parca totul devine gri.
Dar sa nu uitam zilele in care cutiuta parca este un cadou plin de veselie care pare sa fie interminabila.
Cutiuta asta este asa cum ne impunem noi sa fie.

Vin Sarbatorile si se simte o stare specifica. :)

Nici nu mai stiu

In ultima perioada visez din ce in ce mai urat...de la persoane care peste noapte au disparut din viata mea, la momente de confuzie in care simt ca nu mai sunt in propriul corp - fac lucruri involuntare si dimineata ma trezesc cu un sentiment ciudat, ca si cum as fi gresit in viata reala.
O viata tumultoasa as putea spune.


Istoria se repeta, mereu se schimba actorii dar actiunea este la fel. Imi pare rau cand spun anumite lucruri pe care nu le gandesc cu sufletul, ci doar la suprafata. Mi se pare nedrept fata de ceilalti sa ii mint, dar imi pare si mai rau sa stiu ca sunt suparata pe oameni in general. Prefer sa sterg cu buretele la suprafata, sa ma prefac ca nimic nu s-a intamplat ... desi in suflet nu reusesc sa iert toate aceste gafe. Dar cui ii mai pasa de ce simte sufletul meu daca celorlalti le este bine?
Am remarcat ca la nervi se spun cele mai ascunse ganduri... pentru mine acestea sunt dureroase, cand ies la iveala si realizez ca am trait cu impresia ca "omul" credea cu totul altceva despre mine. Degeaba vine si se scuza apoi ca nu a gandit "asta" si ca fraza a fost spusa intr-un moment de nervozitate... nu pot sa cred aceasta scuza.
Nu vreau.

Daniel Powter - Give me life
Lady Gaga - Eh Eh (Nothing else I can say)

Viata este plina de momente confuze.

Astazi am simtit nevoia sa las ca lucrurile sa se intample cum vor altii.
De foarte mult timp imi doream sa vad cum reactioneaza cei din jurul meu daca eu nu fac primul pas... Adevarul este ca au existat momente in care nu aveam nici cea mai mica idee de cum imi imaginez ca o sa se termine totul, dar si cazuri in care rezultatul m-a surprins intr-un mod placut si cazuri in care ma asteptam sa se intample "asa".

Am inceput sa fiu mai nepasatoare atunci cand situatia o ia razna ... acum nici nu mai pun la suflet foarte mult cand se intampla sa fiu dezamagita de cineva anume, poate ca timpul a facut ca sentimentele sa se diminueze sau poate ca o anumita parte din comportamentul acestei persoane a produs aceasta racire si ... "voila la creme" sunt diferita si totusi la fel pentru cei ce stiu sa bata la usa mea oricand;
Consider cu tarie ca oricine merita a doua sansa... poate si a treia, dar mai mult niciodata.
Totul este sa stie cand sa profite de aceste sanse, sa nu fie prea tarziu.

Stereophonics - Maybe Tomorrow

Zambesc

Am venit incet in apartamentul meu de la etajul 3 , am deschis fereasta plina de colinde si am simtit cum casa se umple de Sarbatoare. Mirosul de mandarine si capucino ofera o mireasma de poveste, as putea sa ma pierd printre ganduri.
S-a asternut o liniste placuta in casa, pot sa imi ascult cu usurinta bataile inimii. Zambesc, radiez de fericire si spun asta cu toata sinceritatea posibila. Nu vreau sa ma mint, nu am de ce... mi-am gasit centrul de echilibru si acum nu ii mai dau drumul. Am avut nevoie de o pauza pentru a imi da seama ca ceea ce ma face fericita in totalitate este sa scriu despre tot ce simt.
Aici este casa virtuala pe care o ingrijesc enorm, nu exista zi in care sa nu imi las amprenta si sa curat sufletul de tot ceea ce ma apasa.

Luna decembrie ma conduce usor pe un taram de poveste, unde exista tot felul de spiridusi... iar lumea este neaparat mai buna .
Daca in anii precedenti imi faceam un obicei din a incerca pe cat posibil sa ma impac cu oamenii pe care eram suparata... anul acesta este cu totul diferit, nu m-am certat cu nimeni, nu mai exista nimeni in "lista neagra" si sunt impacata cu mine.

Astept zapada sa se astearna usor, dupa care o sa inceapa povestea ce o are pe Creiasa zapezii in prin-plan.

Sper sa fie asa.

Astazi plec la drum cu o stare de veselie. Vreau sa eman numai sentimentele frumoase pe care le port in suflet, sa fiu asemeni unui spiridus mic si verde.

M-am trezit cu o energie pozitiva ... imi doresc ca la sfarsitul zilei sa fiu la fel ca acum;

Nu am multe cuvinte de scris, desi mintea imi este inundata cu ganduri diverse - acum ma pregatesc sa ies la plimbare, sa ma bucur de razele soarelui, de imbratisarea calda, de zambetul lui si de NOI.

Frigul de afara patrunde usor in trup si ma trezeste la realitate, poate cu aceasta ocazie o sa imi vina mintea la cap si o sa ma port adecvat, fara sa fiu mofturoasa sau ciudata.

Ganduri

Mi-am dat seama ca am lasat timpul sa zboare fara sa fac anumite lucruri pe care in urma cu ceva timp le faceam involuntar, dar ma binedispuneau intr-un mod ciudat.
Acum m-am cufundat intre treburile casnice, facultate si momente ce reprezinta "doza de sentiment". Nu am mai avut timp sa ma relaxez printre randurile unui roman de dragoste, sa ma prostesc in fata dulapului proband fel si fel de combinatii de haine sau sa ma joc cu jucariile mele (margele si materiale).
Imi lipsesc iesirile pe afara cand o simpla ora devenea un roman de poveste. Reuseam sa vorbim cate-n luna si in stele si cu toate astea ramaneau subiecte pe care le treceam pe lista de "next time".

In ceea ce priveste restrictile pe care mi le-am impus, am observat ca in mare masura pot sa ma tin departe de tentatii si ispite fara sa imi fie greu. Poate ca trebuia de mult timp sa pun STOP la aceasta nebunie pe care o faceam din obisnuinta.
Nu vreau sa mai aud cuvinte rostite doar de dragul de a parea discutia mai dulce, nu mai cred in sentimentele anumitor persoane... Realitatea a fost dura la inceput, acum este adevarata si linistita.

O brad frumos

Sunt nehotarata si mofturoasa. Mi-ar placea sa ninga, dar intr-un colt al sufletului nu sunt incantata, ceva ma indeparteaza de aceasta bucurie copilareasca.

Astept bradul de Craciun ... sper ca acesta sa imi aduca sentimentul pe care il caut.

Ador sa impodobesc bradul in timp ce ascult colinde iar in casa se simte un miros de cozonaci.

Am inchis ochii si pentru cateva clipe mi-am imaginat ca a venit acest moment.

In copilarie totul parea simplu si frumos ... insa cu trecerea anilor simt cum se pierde din farmecul acestor sarbatori, apare un fel de stres in plus, un gand rau ce nu imi da pace.

Nu mai gasesc unica semnificatie, acum ma gandesc la tot ceea ce inseamna Sarbatoare.

Anul acesta nu am descoperit inca magia care sa ne loveasca pe toti, sa ne faca sa radiem de fericire si sa gasim bunatatea din sufletele intunecate.

Oare?

Sunt uneori asa de mototoala inapta incat nu stiu sau poate ca nu pot sa ma bucur de lucruri care consider ca nu mi se cuvin in totalitate.
Imi doream anumite obiecte, dar parca nu ma simt bine cand stiu ca le primesc fara sa le merit.

Oare este bine cum procedez?
Ma gandesc ca multe persoane in locul meu ar sari in sus de bucurie sa primeasca daruri pe care si le doresc... in schimb eu stau si ma framant la foc marunt.

E usor sa jignesti

Pentru mine cuvintele negandite sunt mult mai dureroase. Desi imi plac frazele cizelate... uneori e bine sa primesc si o propozitie dura, sincera si care ma faca sa ajung cu picioarele pe pamant.
Traiesc intr-o realitate in care oamenii care ma cunosc cu adevarat pot fi numarati pe degetele de la o singura mana.
In rest, ceilalti sunt doar niste tracatori care stiu despre mine lucruri banale si evidente: cum ma numesc, unde locuiesc, cati ani am sau sora cui sunt... in rest, nu au habar ce se ascunde in spatele chipului meu vesel.
Chiar daca multe persoane si-au petrecut timp alaturi de mine, nu au reusit sa ma cunoasca... si nu pentru ca nu le-am dat eu voie, ci din motive numai de ei cunoscute.

Recunosc ca ma simt jignita atunci cand cineva imi spune subtil sau brut despre un anume subiect. Ma simt lovita, desi nu este vina mea... poate ca la inceput am crezut ca merit sa fiu "intepata", dar dupa ce am incercat cateva variante si nici un rezultat, am hotarat sa iau o pauza si am povestit despre acest lucru.
Oamenii acestia au auzit decizia pe care am luat-o, dar cu toate acestea nu sunt multumiti de mine.
Mi se adreseaza cuvinte despre un subiect imposibil. Nu depinde de mine si asta ma doare cel mai tare.

Imi este...

greu. Uneori imi este atat de greu sa ma despart de lucruri care mi-au apartinut perioade indelungate. Multe amintiri ma gasesc alaturi de respectivul lucru si parca ceva dispare odata cu indepartarea lui.

Mi-ar placea ca pentru cateva clipe sa pot renunta fara sa ma uit in trecut, dar ceva ma indeamna sa privesc si sa imi amintesc multe intamplari.

Poate ca sunt eu mult prea sentimentala si ma atasez usor...

Ascult: Glen Hansard & Marketa Irglova - Falling Slowly

Sentimente de Sf Nicolae

Sunt momente in care ma ascund si astept intr-un colt tacuta sa vad cine tine la mine cu adevarat. Poate ca uneori sunt asteptarile nesfarsit de lungi, dar sunt si momente in care anumite persoane ma surprind placut.

Viata mea a inceput sa fie plina de evenimente mirobolante.

Chiar daca uneori hiperbolizez sentimentele, ador sa fac asta... ma face sa simt intens minunatiile prin care trec. Imi confera o stare necontenita de bine.

Colindand prin magazine am descoperit niste mini-prajiturele cu ravas. Nu o sa spun despre aroma de vanilie care mi-a ramas mult timp impregnata in minte, ci vreau sa povestesc despre mesajele pe care le-am descoperit.

Adevarul este ca eu am ales si prajitura lui Mister EL, dar se pare ca am avut mana buna pentru ca mesajul suna cam asa: " Your patience pays! " - nu stiu la ce s-a gandit EL, dar eu mi-am indreptat instantaneu gandul la "Povestea mea de iubire".

Ravasul meu a fost la fel de potrivit, caci suna cam asa "Sie haben fur viele Dinge eine Begabung." si traducerea - varianta in engleza " You have a talent fos many things. " - nu vreau sa ma laud sau sa exagerez, dar uneori simt cum pot sa fac putin din toate si rezultatul sa fie placut.

Imi doream inca din copilarie sa descopar un ravas in prajiturele - acum am gasit ocazia si parca mi-am deschis apetitul la astfel de joc.

The bad things gone away

Chiar daca a picurat si vremea a fost perfecta pentru stat in casa, eu m-am hotarat sa fac contrar a ceea ce se face in mod normal, asa ca m-am imbracat corespunzator si am plecat.
In masina priveam pierduta pe fereastra... ascultam franturi de povesti, dar parca gandurile mele erau mai puternice si ma chemau necontenit sa fiu atenta la ele.
Am fost toata un zambet, motivatia pe care am regasit-o ma face sa radiez. Nu stiu cati oameni m-ar intelege daca le-as spune despre ceea ce este vorba, dar eu stiu ca pentru mine inseamna o comoara acest sentiment.

In anii precedenti, aceasta seara reprezenta pentru mine venirea Mosului Nicolae ... insa in acest an am luat hotararea ca trebuie sa pastram finantele pentru lucruri mai serioase.
Adevarul este ca in ultimii doi ani primesc cadouri fara sa fie o zi speciala - asa ca surprizele pot sa apara in orice zi.
Imi pare rau ca nu am putut sa le aduc un zambet celorlalti, dar fac o promisiune pentru anul ce urmeaza : o sa cumpar o atentie tuturor celor dragi si nu ma refer la cuvinte, ci la lucruri simbolice pe care ... (ah Doamne, imi venea sa fiu rautacioasa, dar parca nu e locul si momentul potrivit).

Pun punct pentru astazi, revin maine caci vreau sa punctez o idee pe care o am acum in minte.

Ascult : Eurithmics - I saved the world today

Basmul meu

Astazi am avut o revelatie, am simtit cum descopar un drum vechi dar cu prioritati noi.
Mi-am dat seama ca stiu ce imi doresc de la viitorul meu, chiar daca nu in totalitate ... dar farama pe care am descoperit-o ma face fericita.
Am privit in jurul meu si dragostea pe care am vazut-o mi-a dat putere sa lupt si sa ma gandesc la posibilitati.
Mii de etaloane demne de urmat sunt pretutindeni - trebuie sa ne dorim sa le vedem si mai tarziu sa invatam sa traim in asa fel incat si noi sa devenim etalon pentru alti "strangaci in viata".

Priveam si visam cu ochii deschisi.
Intr-o zi o sa fie ca in basmul din visul meu.

Il iubesc intens, il iubesc cu dor si sentimente colorate. Desi uneori sunt inapta sa ii demonstrez ceea ce simte inima mea mica si albastra, sper ca EL sa stie si sa ma ierte atunci cand sunt rasfatata si nesuferita.
Zambesc copilareste cand ma gandesc la NOI... si as vrea sa pot spune mai multe, dar sunt mult prea aiurita astazi.

Ceata in ganduri

Vremea de afara imi influenteaza starea de spirit, desi incerc sa fac abstractie de ea... observ cum ma deprima si imi fura usor fortele si cheful de "nou".
Priveam in trecut si parca nu mai am energia respectiva sa scriu mult, sa heperbolizez sentimentele, sa descriu in ansamblu si sa gasesc o usurinta in toate acestea.
Acum lucrurile parca merg pe un drum drept, stiu ce simt, ce imi doresc si scriu ceea ce imi este greu sa spun in cuvinte.
Am descoperit ca ma pot ascunde usor in spatele unor cuvinte, ca timpul ne arata foarte multe fete ale oamenilor si ca oricat de mult ne dorim sa credem ca ne cunoastem pe noi insine, adevarul nu este deloc acesta.

La sfarsitul saptamanii trecute, mi-am facut planuri pe care imi doream sa le indeplinesc in aceasta saptamana. Printre "obligatiuni", se afla si inceperea unui proiect pentru facultate... trebuie sa recunosc ca am avut cateva ezitari, adesea deschidem un document, dupa care il lasam de izbeliste.
Cu greu mi-am adunat fortele si am inceput cu pasi mici, dar siguri.

Las timpul sa treaca, sa dispara aceasta patura de ceata si sa aduca zambete de undeva din suflet.

Poate ca eu...

sunt de vina in anumite momente.

As vrea sa inteleg intr-un ritm alert atunci cand situatia iese de sub control.
Imi este teama sa ma gandesc la multe lucruri acum, prefer sa trag aer in piept si sa imi indrept atentia catre alte lucruri .
Ma simt ca o frunza uscata in bataia vantului.

Leapsa 13 - despre viata

Am preluat leapsa de la Morena, o fata sincera, vesela si realista.
In aceasta leapsa trebuie sa povestesc putin despre viata mea structurata pe etape sau asa cum imi amintesc despre momente semnificative.

M-am nascut intr-o zi de sambata din vara anului 1989.
Primii ani de viata au ramas un mister pentru mine, am ascultat povesti de la parinti si rude ... dar vizual nu am ramas cu nimic.

La varsta de 4 ani m-am ales cu un semn vizibil de buna purtare, fix in frunte. Recunosc ca am fost vinovata caci intrecusem gradul de enervare pe care putea sa il suporte fratele meu putin mai mare decat mine.
Ma jucam cu aprinzatorul de la lumina, facea un zgomot placut pentru mine... dupa multe insistente si rugaminti sa ma potolesc, fratele meu a vrut sa ma dea jos de pe scaun, lunadu-ma in brate ... nu stiu exact ce s-a intamplat, caci m-am trezit undeva pe covor. Atunci cand am cazut m-am lovit de o bucata din scaunul de lemn, fapt ce a rezultat o interventie medicale, o radiografie craniana si o rana cusatura cu nu stiu cate copci.

Varsta de 7 ani reprezinta o noua etapa, mai concret inceperea cunoasterii unui colectiv de colegi, caci eu nu am fost la gradinita.
O intamplare semnificativa pentru mine a fost prima zi de scoala, nu pentru insemnatatea care o are in sufletul fiecarui copil, ci pentru faptul ca am lesinat in timp ce mama ma pregatea pentru "marele eveniment".
La scoala eram o fetita cuminte, timida si sufletista - donam sandwichurile mele copiilor de la centrul de plasament, iar ei ma rasplateau cu zambete si multumiri. Eram foarte putini colegi care ne gandeam si la ei, caci lor nu le dadeau pachete la scoala si atunci cand se intorceau "acasa" nu puteau sa manance la discretie ca noi;

In clasa I am stat cu o fata in banca, dar nu imi amintesc cand ne-am "despartit destinele".
Mult timp am fost instabila in ceea ce privea colegii de banca, si nu pentru ca asa imi doream eu.
Intr-o zi m-am trezit in banca cu Cezar, un coleg cu probleme de cominicare, vorbea foarte incet in timpul orelor, dar in rest se comporta normal.
Dupa o alta perioada am stat in bacna cu un anume Iulian, de la el am primit un martisor frumos ... nu stiam cum sa reactionez, dar el mi-a luat-o inainte si m-a pupat.

In pauze eram foarte energica, invatasem ca trebuie sa pun baietii la punct atunci cand ma supara. Din aceasta cauza, un coleg a hotarat sa le spuna parintilor ca il bat, dar nu a specificat si de ce fac acest lucru ... si parintii lui au vrut sa ma "puna la punct", vorbind cu tatal meu.
Cum eu nu prea discutam cu tata astfel de lucruri, el le-a spus acestor oameni ca o sa vorbeasca cu mine sa vada care este situatia. Bineinteles ca am avut castig de cauza, si in clasa a 5-a colegul meu s-a mutat la o alta scoala invocand motive deloc plauzibile.

Clasa a 6-a a reprezentat inceputul "notelor preferentiale". Orice as fi facut, aveam profesori care nu ma aveau la suflet sau pur si simplu nu vroiau sa imi dea nota pe care o meritam cu adevarat. Nu aberez, dar au fost lucrari la care am facut la fel cu "desteapta clasei" si ea lua 10 si eu 8.
Poate mi-au ajuns diplomele pe care le primisem pana atunci.

Pe parcursul scolii generale am urmat cursul de croitorie, judo si informatica (pe atunci se invata pe niste calculatoate HC...si un singur pentium, dar era o realizare in aceea perioada).

Examenul de capacitate a fost trecut cu brio.
M-am inscris la profilul Real - Stiintele Naturii, am sperat ca o sa scap de anumite materii dar cu timpul m-am mai calmat sufleteste caci mi-am dat seama ca aveam un geniu in familie pe partea de stiinte exacte.
Asa ca il luam pe"nu stiu" in brate si il rugam pe fratele meu sa ma ajute la matematica, fizica si uneori chimie.

La liceu am luat an de an premiu, chiar daca uneori era vorba de mentiune. Eram constienta ca notele nu reprezinta ceea ce stiu eu, ci ceea ce vor profesorii sa vada.
Exemplu elocvent, am dat o lucrare la geografie, eu nu ma pregatisem si am fost sincera, nu am scris nimic...am luat un 2, iar colega mea o alta "cea mai desteapta" a fost prinsa cand copia, a luat nota 1 (scrisa si in catalog). Dar nu a fost mult timp situatia asa, caci peste nici o saptamana ea avea nota 10. Rasplata, nu?
Au mai fost cazuri de nedreptate. Dar am trecut cu vederea.

La varsta de 19 ani am devenit studenta la Facultatea de Jurnalism, Comunicare si Relatii Publice - Bucuresti. De aici povestea este usor de citit din postarile blogului.

Cu siguranta mai sunt momente importante de povestit, dar cu alta ocazie.

Trimit leapsa tuturor celor care vor sa isi aminteasca de trecut.