Copil ciudat

Nici nu stiu cum sa incep povestea despre aceasta zi... caci de dimineata totul parea sa fie gri si infumurat, dar cu timpul a iesit soarele si dispozitia a aparut instantaneu.
Am plecat zambitoare de acasa, eram asemeni unui copil cu codite si ciucurel in par. Mi-am pus si manusile mele inconfundabile - care trebuie sa recunosc, ma caracterizeaza in intregime.
Mergand eu strengareste, am observat cum lumea ma privea putin diferit, dar nu am aflat nici pana acum motivul pentru care ma "mancau din privire".
Toate bune si frumoase ... am ajuns la jumatatea drumului si mi-am dat seama ca am uitat sa fac un lucru esential - sa imi iau bilet pentru mijlocul de transport in comun. Pff, urasc cel mai mult sa fac asta... mi se pare ciudat ca exista locuri in acest Bucuresti mare in care nu ai de unde sa cumperi un bilet - dar la o adica tot noi, cetatenii suntem vinovati.
Norocul meu ca inca mai cred ca Mos Craciun exista, asa ca mi-am sunat elful sa ma ajute - astfel in doi timpi si trei miscari am reusit sa trec peste starea de "ciululeala".

Ajungand la Etajul 3 starile mele s-au amestecat : eram vesela, incantata, emotionata si fericita - un amalgam de sentimente frumoase pe care le-am dobandit in foarte putine clipe.

Seara s-a terminat intr-un mod frumos... am adormit zambind.
Maine poate ziua o ia de la capat cu acest zambet straniu de pe chipul meu.