Surpriza

Abatere de la regula, dar chiar am ceva de notat, un amanunt despre care nu vreau sa trec cu vederea.
Este o zi memorabila.
A ajuns marele cadou! :)

Sunt la clinica de dezintoxicare!

Astazi este prima zi in care nu vreau sa mai postez. Am ajuns la concluzia ca nu am nimic important de zis. Poate ca pana acum am exagerat fiecare sentiment, am folosit de prea multe ori hiperbole ... sau poate m-am repetat in mod constant.
Da, pare ciudat ca sustin faptul ca nu postez, dar totusi scriu aici ... Adevarul este ca inca ma simt legata de aceasta lume virtuala.
Aceste ganduri vreau sa ramana mult, un timp nefinalizate.
Acum pot sa spun ca totul este doar pentru mine.
Nu mai conteaza nici macar o clipa ce cred ceilalti, cat de interpretabil scriu, cat de copilaresc sau cat de prost;

Citisem intr-o carte ca "tăcerea este o durere conștientă ce nu poate fi exteriorizată.", eh intr-un fel sau altul acum o sa tac si eu.
Recunosc ca m-am gandit cateva clipe daca o sa imi simta cineva lipsa, daca o sa observe faptul ca nu mai scriu constant... ca am disparut din aceasta lume pe care am considerat-o inca de la inceput Casa Mea.

Inca sunt putin surprinsa de decizia radicala pe care am luat-o. Cu siguranta o sa am cateva zile/saptamani in care o sa fac ceea ce am facut astazi, dar intr-o si o sa imi revin.
Sunt ca un copil ce are nevoie de sustinere pentru a face acest pas.

In cautarea unor raspunsuri

Trec printr-o perioada in care simt ca am nevoie de acalmie. Vreau sa imi ascult bataile inimii si sa zambesc ca un copil.
Intr-un fel sau altul m-am gandit de foarte multe ori sa iau aceasta decizie, doar ca imi era teama sa o pun in practica.
Am avut nevoie de un simplu mesaj pentru a imi da seama de ceea ce este bine sa fac in viitor.
Chiar daca o sa imi fie greu, stiu sigur acest lucru. O sa fac tot posibilul sa acumulez cat mai multe invataturi si sa nu uit niciodata de unde am plecat.
Inceputul a fost greu, treptat am invatat sa fiu darnica si vorbareata ... acum a venit momentul sa pun o pauza in randuri si in ganduri.
Schimbarile aduc de la sine cateva noutati.
Astazi sunt putin nehotarata, poate maine o sa fie mai bine. Nu vreau sa ma abat de la subiect, trebuie sa pot sa pun punct acestei situatii, mi-am dat seama de ceva vreme ca totul a mers mult prea departe si ca nu am putut sa ma opresc.
Acum m-am hotarat. Acum ori niciodata!

Gand la gand...

(...) cu bucurie.

In ultima perioada a venit frigul destul de apasator, chiar daca s-au ratacit si cateva zile insorite tot se simte toamna neprasnica.

Picura inca de dimineata cu picaturi marunte. Vantul rece ne ameninta si totu-i mohorat.

Eu sunt vesela. Miroase a sarbatoare. Mereu miroase asa cand in cuptor se afla ceva bun.

Astazi este randul cozonacului sa imprastie mireasma puternica si imbietoare.

Ce poate sa fie mai bun intr-o astfel de zi, decat o felie de cozonac aburind si o cana cu ciocolata calda?

Toate acestea imi confera o stare de bine. Sunt ca o pastila colorata intr-o lume plina de non-culori.

As vrea sa impart fericirea, nu sunt de felul meu egoista ... dar am o problema uriasa. Nu stiu cum sa fac asta.

Poate ca daca m-as imbraca asemeni unui clovn, as fura cateva zambete de pe chipul celor dragi, dar nu ma pricep sa spun glume sau sa fac gimbuslucuri.

Daca le-as povesti intamplari hazlii din viata mea, ar uita pe moment de durerile lor, dar nu garantez ca nu s-ar plictisi destul de repede.

Dar daca i-as invita la o ciocolata calda si i-as lasa pe ei sa isi spuna durerea, sa strige, sa se confeseze ... poate ca aceasta este rezolvarea. Caci majoritatea oamenilor se simt mai bine dupa ce impartasesc problemele;

Invitatie oricand, oricum, oricine, oriunde la o cana cu ciocolata calda.

Viitorul - Un algoritm matematic

Sunt zile ... poate chiar saptamani in care nu ascult zgomotul ritmic al ceasului batran. Astazi a fost o zi aparte, am auzit strigatul tic-tacului intr-un mod insistent.
Poate si faptul ca ma gandesc din ce in ce mai mult la un posibil viitor ma face sa fiu putin dezorientata si atenta la lucuri nesemnificative.
Trebuie sa recunosc ca imi este teama de pasii ce urmeaza sa ii fac. Nu spun asta din motivul ca vreau sa fug din calea unui obstacol, ci o spun pentru ca nu stiu ce urmeaza sa fie in spatele acestei usi numite viitor.

Chiar daca nu am decizii importante de luat, stau si analizez situatia la rece pentru a spune un rezultat. Incerc pe cat posibil sa evit decizile luate pe ultima suta de metrii, caci de cele mai multe ori sunt pripite si aduc de la sine consecinte.
Privesc in urma si nu gasesc realizarile palpabile. Doar in amintirea mea sunt anumite momente ce imi zambesc cu drag si imi amintesc de ceea ce am facut.

"Theres no story left to tell. No answers left to find. Theres no use in looking back"

Damn!

Am tot auzit in dreapta si in stanga expresia: " Lasati un numar de telefon si o sa va sunam noi! ". In cele mai multe cazuri o expresie de genul acesta inseamna un refuz diplomatic.
Uneori este foarte greu sa i se explice omului in fata ca nu au nevoie de el? Ca experienta lui nu corespunde cu ceea ce cauta ei? Sau pur si simplu sa i se spuna direct ca nu are nici o sansa?
Oare oamenii acestia nu au trecut niciodata prin situatia celor ce primesc refuzuri?
Ma gandesc cu dezgust la acest subiect. Refuzuri sunt la tot pasul.
Am cateva cunostinte care sunt de parerea ca un loc de munca il gasesti la tot pasul.
Dar aici intervine diferenta de perceptie a acestui lucru;
Personal nu vreau doar un loc unde sa plec dimineata, pentru a avea de unde sa ma intorc seara si sa primesc un salariu mai mult sau mai putin egal cu munca depusa.
Eu imi doresc ceva special. Vreau sa am un loc de munca care sa imi reprezinte caracterul si sa fie indreptat catre inclinatiile pe care le am.
Sincer nu as putea sa lucrez ca promoterita - tin sa mentionez ca nu este un loc de munca rusinos sau dizgratios, doar ca nu mi se potriveste mie.
Eu vreau ca viitorul meu sa fie construit prin experienta dobandita la locul de munca. Sa primesc un salariu potrivit pentru ceea ce fac. Sa fiu mereu intr-o continua miscare.
Da, cred ca visez cu ochii deschisi.

Duminica insorita.

Planul de lupta pentru ziua de astazi a fost desfasurat in Parcul Izvor.

Inceputul a fost dulce. Am primit dulcele meu preferat (la patrat) ... dupa care cu mult entuziasm am pornit alaturi de Mister EL catre locul magic cu biciclete de inchiriat, dar cum aiurita de mine nu umbla cu buletinul in geanta, nu am putut sa obtinem doua biciclete.

Am plecat putin dezamagita de acest incident neplacut, dar pastrez in suflet o posibila data viitoare.

Despre parc pot sa spun ca are o intindere mare, dar nu foarte mare. Este plin de verdeata si aleei. Poate in cativa ani o sa se dezvolte pe mai multe planuri, inceputuri promitatoare exista, dar nu stiu cat de durabile sunt.

In centrul parcului se afla un loc special amenajat pentru copii, iar cum eu sunt un copil mare ... am mers impreuna cu insotitorul meu cat mai aproape de acest castel.

Cum toate bancile erau ocupate de mamici, tatici si bunici ... am luat hotararea nu cea mai inteleapta de a ne aseza pe iarba, caci nu mai este interzis de aproximativ doi ani calcarea pe iarba.

De aici priveam entuziasmata energia debordanta a copiilor. In minte imi imaginam ca peste cativa ani si eu o sa fiu alaturi de copii mei in parc.

Incercam sa cuprind intreg locul de joaca in vizor, nu ma saturam sa ii admir.

Toate bune si frumoase pana cand vad un copil cum paraseste locul de joaca si se uita dezorientat in dreapta si in stanga, dupa care incepe sa strige: "mamiiiii!! tatiiiii!".

Am zis sa nu ma aproprii brusc de el, imi era teama sa nu il sperii sau sa nu creada cineva ca vreau sa ii fac vre-un rau, asa ca am ramas sa il privesc. Copilul a inceput sa planga si sa se invarta pin aceleasi locuri, atunci Mister El s-a hotarat ca trebuie sa se duca la copil sa il ajute.

Asa cum ne-am imaginat si noi, se pierduse de parinti. Stia ca mama lui este imbracata cu o bluza verde (bine ca nu s-a intamplat ca in filmele de groaza, unde atunci cand intorci privirea toata lumea este imbracata in aceasta culoare).

Ne-am uitat toti trei prin parc, i-am propus baiatului sa faceam un mic ocol pe langa locul de joaca pentru a ii cauta pe parintii lui, dar nu a mai fost nevoie sa facem asta.

Din intamplare am vazut o doamna care avea un tricou verde, o geaca de blugi si un ghiozdan in spate.

L-am intrebat pe copil daca mama lui are vre-o geanta ... m-am gandit ca daca intreb direct de ghiozdan s-ar putea ca in panica lui sa spuna Da.

Si copilul mi-a spus ca are un ghiozdan. Atunci l-am rugat sa se uite spre leagane si sa imi spuna daca doamna in verde este mama lui.

Asa cum va asteptati era chiar mama lui.

El a alergat catre ea.... dar ea il cauta cu privirea in alta directei.

L-am privit pe copil pana cand a ajuns in bratele mamei. Entuziasmat ii povestea ceea ce a patit si i-a aratat cu degetul catre noi.

Luca, caci asa il chema pe copil a avut ceva de invatat din aceasta poveste.

Nu stiu de el, dar cu siguranta noi o sa ramanem cu gandul la aceasta intamplare;

Sfarsit!

Astept ziua in care...

Sunt momente in viata in care imi vine sa ma fac mica, cat o particula de praf si sa ma ascund de ochii oamenilor. Nu imi este rusine cu ceea ce fac, cu ce spun sau ce sunt.
Dar in anumite conjuncturi stiu ca oamenii nu stiu sa particularizeze fiecare individ in persoana, ci ii baga in aceeasi oala.
Eu afirm cu tarie ca am avut de invatat din aceasta adolescenta zbuciumata. Stiu ce nu imi doresc sa fac niciodata. Si stiu ce vreau sa nu faca cei dragi mie.
Recunosc ca mi-ar fi placut sa nu trec prin astfel de intamplari, chiar daca intr-un fel sau altul mi-au prins bine... deoarece exista si o parte negativa, aceea de a suporta cu greu momentele de acest gen;
Inchid ochii si respir adanc, nu stiu de unde am puterea sa accept tot ce se intampla.
Uneori cred ca fac asta doar pentu ca stiu ce drum urmeaza sa fac peste cativa ani. Chiar daca nu stiu numarul exact al anilor, stiu cu siguranta ca sunt mai putini ca anii care au trecut.
Ma doare cand ma gandesc la amintirile mele.
Vreau sa ma consolez ... sa dau uitarii, dar vreau ca cineva, candva sa asculte macar franturi din poveste, sa ia aminte la aceste lucruri nocive.

Intr-o zi o sa ma descalt de aceste "incaltari" grele si o sa iau viata de unde vreau, o sa trec peste introduceri, o sa persist in prezent si o sa ma bucur de fiecare clipa din viitor.

Tracy Chapman - Fast Car


Westlife - Home

Toamna in casa.

Astazi a fost o zi total dezorganizata. Nu mi-am planificat nimic, dar cu toate acestea am avut cateva lucruri de facut.

Timpul a trecut fulgerator;

Am privit prin fereastra geamului soarele ce a vrut sa pacaleasca persoanele putin mai credule. In aparenta parea frumos si cald, dar per ansamblu a fost rece.

Aerul rece a facut ca mirosul tomnatic sa se impregneze in haine si era nevoie doar de cateva minute ca sa simti ca esti intr-o lume speciala.

Vizitele inopinante imi fac placere, mai ales ca reusesc sa aduca un zambet pe chip.
Discutii diverse si ganduri razlete.

Ascult: The Fallen - Bury Me Alive

Ne vedem joi!

Astazi este iar joi, o zi mult dorita de sufletul meu.
Cuvintele sunt insignifiante pentru a descrie ceea ce simt.

Totusi o sa povestesc cate ceva despre tot ce am simtit, am vazut si am admirat... cateva ganduri ravasite care vor ramane amintire pentru zilele cu ploaie.

"Solicelul" - asa cum imi place mie sa il alint atunci cand ma binedispune - a iesit timid de dimineata, treptat si-a facut curaj si a aparut in toata splendoarea.

Am iesit de brat cu Mister EL, ne-am plimbat printre frunze, norisorii pufosi ne-au fost alaturi la fiecare pas, ii simteam aproape dar nu ne-am temut de ei.

Pot sa spun ca mi-am indeplinit pe jumatate o dorinta tomnatica. Am facut poze intr-un decor natural, colorat si vesel. Mi-ar fi placut sa fac un buchet de frunze si flori pe care sa-l pun in vaza si sa il privesc intreaga iarna.

Frumos peisaj, deosebita companie... minunata zi!

C'est la vie

Vorbele ajung usor acolo unde trebuie, gesturile se interpreteaza in nenumarate feluri, gandurile se intensifica, dar cu toate astea lumea se indeparteaza.

Privesc dintr-un colt ceea ce se petrece in jurul meu, nu-mi place dar nu gasesc o alta alternativa.

Frigul a inghetat sentimentele ... sau poate vantul a luat o parte din ele. Tot ce a fost frumos legat de acest subiect a disparut in neant. Oare doar eu simt asta?

Vreau sa cred ca nu imi mai pasa, desi stiu bine ca o sa imi treaca starea aceasta de nepasare si o sa ajung iar la sentimente melancolice.

Zambesc ironic cand ma gandesc la toate cuvintele ce au fost rostite de niste infantili... ce sperante desarte, ce vremuri ciudate, ce momente nedefinite.Picaturile astea marunte au umplut paharul mai repede decat imi imaginam. Mai are vre-un rost sa ne mintim? Tot ce a fost nu o sa mai fie... la fiecare astfel de moment se pierd multe amintiri si sentimente frumoase si o sa ajungem niste straini intr-o lume plina de necunoscut.

Pic...pic

Picaturile se scurg precum secundele. Vantul rece imi patrunde usor prin fiecare loc ramas neacoperit de hainele tomnatice.
Ce vreme ciudata, ce toamna rece si ce ganduri ma incearca.
Astazi o sa fac ceva in privinta viitorului meu, poate ca nu o sa fie chiar ceva promitator, dar macar o piatra de temelie o sa reprezinte. Un inceput. O demonstratie personala ca pentru acesta dorinta o sa fac un mic efort.
Asteptarea ma macina ... as vrea ca totul sa se petreaca intr-un timp mai alert, sa nu am timp sa simt emotiile pana la un posibil raspuns final.
Sunt multe de spus, dar nici eu nu stiu cand, cum sau unde o sa fie pasul de debut. Tot ce stiu este ca imi doresc sa fie cat mai repede.
Inchid ochii, imi imaginez ca suflu intr-o papadie si imi pun o dorinta - nu stiu de ce aceste plante ma duc cu gandul ca dorinte.

Ma simt odihnita, dar cu toate acestea nu am chef sa fac anumite lucruri care se afla pe lista de "must do". Cred ca o sa le aman pentru ziua urmatoare... dar daca fac acest lucru inseamna ca maine trebuie facute obligatoriu, fara nici o alta amanare.
Am atasat aceasta poza, sa fie in contract cu peisajul de afara. :)

Ascult : Mike Tompkins Music - ma inveseleste.

Encore un fois!

O noua zi, un nou gand, un nou sentiment si un nou post.
Am venit cu detalii de la locul faptei ... de acolo de unde imi era teama sa ma duc. Frica de necunoscut si emotiile imi intepau sufletul plapand.
Trebuie sa recunosc ca inceputul a fost placut. Am avut parte de multe discutii de care nu stiam ca sunt capabila sa le duc la bun sfarsit. Stiam ca fiecare cuvant gresit pe care il gandesc si il spun poate sa ma coste mai tarziu.
Am incercat sa pastrez naturaletea, sa evit momentele de timiditate sau orice alte copilareli ce mi se permit doar in grupuri restranse - stiu ca desi eu asa ma comport, anumite persoane trebuie sa vada doar partea putin mai serioasa a mea - nu consider ca ma indepartez de la naturalete, ci mai degraba omit sa arat o anumita parte din mine.
Am cunoscut persoane noi cu care am vorbit de parca ne cunosteam de foarte mult timp. Cu aceasta ocazie mi-am pus in practica capacitatea de a vorbi cu oameni de varste si niveluri sociale diferite.
Din vorba in vorba am aflat ca una dintre fete stie sa cante. La inceput ne-a aratat pe internet cateva filmulete in care apare si ea, dar eu imi doream ceva mai mult de atat. Cu ajutorul celor din jur am convins-o sa ne faca o demonstratie.
Prima melodie a reusit sa ma lase fara cuvinte, dar acesta a fost doar inceputul... am ascultat cam zece piese cantate de ea; Are o voce speciala, tonalitate impunatoare, jongleaza frumos cu intonatia cuvintelor si cel mai important traieste fiecare melodie de parca canta despre viata ei.

Timpul a zburat usor, ne-am distrat intr-un mod banal pentru ceilalti, dar aparte pentru mine. Niciodata nu-mi puteam imagina ca o sa ajung sa stau in fata unui calculator si sa rad.
Timpul ne schimba sau poate conjunctuta a fost de asa natura.
Asa cum spune o vorba din popor :" Omul vine, sta oleaca, mai discuta, dar si pleaca ! " .
A urmat intalnitrea cu Mos Ene, desi eram obosita parca nu-mi doream sa adorm asa usor... aveam chef de vorba, de impartasit pareri, de privit lumina ce conferea un model peretelui verde;
Dar inevitabilul s-a produs, am dormit ca un copil langa un suflet cald. Am visat frumos, m-am simtit aparata de toate lucrurile rele.
Dimineata m-a gasit intr-o poveste. Totul era real. Traiam la intensitate maxima fiecare secunda.
Nu m-am uitat inapoi atunci cand am plecat, caci aveam tot ce era mai important alaturi de mine: amintirile in suflet si motivul tuturor sentimentelor mele frumoase .

I feel...

In clipa de fata ma simt relativ bine, pot sa spun ca bine in comparatie cu acum cateva ore.
Am trecut peste noaptea grea si lunga pe care am trait-o aseara.
Starile implicite unei boli de sezon m-au vizitat. Am simtit tot felul de sentimente... aveam momente in care imi venea sa ma ridic din pat si sa-mi strig oful, sa-mi exprim frica care ma cuprindea;
Acum stau si privesc coroana pomilor. E placut sa ma aflu la etajul 3. De aici pot sa ma simt putin mai aproape de nori.
La radio canta o melodie placuta "can you feel that love".
Eh, eu pot sa spun ca simt multe lucruri in clipa de fata ... chiar si iubirea aceasta. Prind aripi cand ma gandesc ca sunt una dintre norocoasele care au reusit sa simta fluturasii in stomac si sa ii pastreze mult timp.
Viata ne rezerva multe nepravazute, dar pana atunci nu vreau sa ma gandesc la lucruri rele. Pretuiesc fiecare clipa si atunci cand ceva nu-mi convine strag din dinti putin in timp ce imi calculez cuvintele pe care urmeaza sa le spun... apoi rabufnesc intr-o calmitate ciudata, dar care ma face sa trec cu bine peste tot.
Aici la etajul 3 ma simt bine, imi place decorul si simt o liniste sufleteasca.
Te parasesc blogutule, dar maine o sa revin cu detalii de la locul in care ma aflu.
Te imbratisez cu drag, a ta sufletista R.

Ciocolata calda pentru toti.

Astazi am fost la cumparaturi, am plecat cu lista de acasa ... dar pe langa ceea ce aveam trecut am mai luat cate ceva folositor. Incerc sa evita cumpararea lucrurilor care stiu ca ma atrag pe moment, dar mai tarziu sa nu le gasesc utilitatea.

Sunt zgarcita in anumite privinte, as putea sa imi trec zgarcenia ca fiind al treilea prenume al meu, nu?

Cand vad aglomeratia din marile magazine ma intreb ce poate sa fie placut la cumparaturi ... eu nu vad nimic interesant. Pierdere de timp si umplere de nervi;

Cel putin astazi am reusit performanta de a vrea cu ardoare sa ajung cat mai repede acasa.

Nu stiu daca oamenii din jur au fost putin mototoli sau doar raceala mea isi spune cuvantul.

Mi se pare foarte ciudat faptul ca reusesc de foarte multe ori sa ma imbolnavesc in primele zile de cand incepe perioada friguroasa. Chiar daca ma imbrac bine si evit sa ies mult pe afara... uneori am impresia ca organismul meu este foarte sensibil si trebuie sa folosesc un glob de sticla pentru a nu mai trece prin astfel de situatii.

Acum ma doare groaznic gatul, capul si oasele. Trebuie sa fac ceva pentru a ma pune pe picioare intr-un timp reletiv scurt.

Maine vreau sa fiu bine, sa ma simt in largul meu si sa zambesc.

Imediat ce termin de scris aici, o sa imi fac ceva cald de baut si o sa iau cateva pastile.

Urasc senzatia care mi-o ofera raceala. Nici cand eram mica nu imi placea, chiar daca scapam de scoala si primeam rasfat in plus.

Totu-i trecator

Mi s-a intamplat de cateva ori sa ma simt foarte singura, desi sunt inconjurata de multi oameni.

Ziua in aglomeratie ma pierd si totul pare mai usor de suportat, dar noaptea cand vine rece si intunecata imi aminteste de singuratatea ce ma apasa cate-o data.

Nu stiu cum sa ma destainui, imi este frica de reprosuri ... imi e dor de momentele in care stiam sa vorbesc orice, oricand, cu oricine si durerea disparea de pe suflet. Acum sunt foarte rezervata in vorbe, nu vreau sa impovarez pe nimeni cu problemele mele, nu vreau sa ma acuze nimeni ca eu sunt vinovata ... vreau doar pe cineva care sa ma asculte si ca raspuns sa imi ofere o imbratisare, sa stiu ca ma intelege, chiar daca nu e asa. Pentru mine ar insemna mult in ridicarea moralului.

Daca tot mi-am facut un obicei din a scrie axiome, nu o sa incalc nici astazi "regula". Personal mi se pare ca se potriveste cu ceea ce simt in momentul de fata : "a defini un cuvant este ca a prinde un fluture in zbor".

Oricat de daramata ma simt, parca inca mai pastrez un strop de veselie si de entuziasm pentru descoperirea pasilor viitori. Am invatat ca trebuie sa imi accept prezentul pentru a merge spre viitor. Daca eu nu fac nimic spre fericire atunci cine sa o faca in locul meu?
Am inceput sa vorbesc cu mine insami, sa ma cert, sa ma incurajez sau chiar sa-mi scriu anumite notite doar pentru a le insemna in catastiful vietii mele.
Valul acesta tomnatic reuseste sa ma molesasca, dar tot el ma face sa respir un sentiment placut.
Miroase a toamna, a fericire, a ceva frumos.

Repede...

Pentru ziua de astazi imi planuisem multe activitati, dar sincera sa fiu nu am reusit sa fac ceea ce imi doream deoarece au intervenit cateva treburi mai casnice de care a trebuit sa ma ocup repede.
Cand am terminat m-am uitat la ceas si am ramas putin uimita, nu stiu cum a trecut timpul.
Oricat de obosita ma simteam mi-am dorit sa fac fac ceva dulce, asa ca am realizat un tort cu banane. Reteta este simpla, as putea sa spun ca este cheia succesului pentru ceea ce inseamna dulce.

Restul lucrurilor au primit un "pas" pentru ziua urmatoare. Chiar daca acum stau si pierd vremea pe net, nu imi vine sa ma apuc la ora aceasta sa fac anumite treburi. Poate ca sunt ciudata, dar sunt lucruri pe care daca nu le fac la un anumit interval din zi, mai tarziu nu le mai fac, ci le aman pentru ziua viitoare.
Astazi nu am chef sa vorbesc foarte mult, o sa ma duc sa pregatesc materiale potrivite...si maine sa le cos, sa realizez home-made-uri dragute si vesele.

Viitor fara ei.

Zilele acestea insorite m-au facut sa ma bucur iar de plimbarile lungi si discutii interminabile.
M-am gandit sa profit acum cat inca mai este vreme de stat in parc pe banca, asa ca am iesit cu fetele ... chiar daca au venit si cativa baieti, mie imi place sa spun ca am iesit cu fetele - pentru ca ele imi sunt dragi.
Inevitabil se intampla ca de fiecare data cand ne vedem sa ne amintim si implicit sa povestim intamplari din trecutul nostru petrecut in perioada liceului.
Parca timpul se opreste in loc pentru noi in acele momente ... bine, asta nu inseamna ca nu discutam si despre lucruri din prezent sau nu ne impartasim gandururi despre viitor.
Imi pare rau ca nu ne mai strangem toate, asa cum faceam in urma cu mult timp;
Cu toate ca mi-ar placea ca macar odata la doua luni sa facem o mica reuniune de grup, m-am ambitionat si mi-am propus sa nu mai fac eu primul pas.
Nu, nu sunt orgolioasa, doar ca atunci cand inca mai pastram o legatura putin mai apropiata am incercat sa organizez trei astfel de iesiri ... dar mereu existau cateva persoane care nu puteau sa vina, din motive mai mult sau mai putin cunoscute.
Asa ca am preferat sa nu ma rog de nimeni sa imi fie alaturi; Ies cu cine vrea sa iasa afara, ne plimbam, discutam, povestim atat cat vrem fiecare sa spunem ... dar undeva in suflet se pastreaza o distanta de siguranta.

Adevarul este ca nu pot sa pastrez o legatura daca oamenii vor sa se rupa de trecutul acesta. Nu ma lupt cu morile de vant daca stiu ca nu am nici o sansa de reusita.
Viata merge inainte ... soarele rasase atunci cand vrea si primeste pe oricine sa se plimbe sub razele lui calduroase.
Companii placute sunt destule, doar nu sunt o salbatica care nu are oameni dragi!
Chiar daca multi dintre cei pe care ii admir nu sunt si cei cu care ies la plimbare ... dar cu toate acestea am persoane care ma fac sa ma intorc acasa fericita.

Viitor fara ei!
Prezent fara ei!

"Nu cunoastem decat ceea ce imblanzim. Iar oamenii nu mai au timp sa cunoasca nimic. Cumpara lucruri gata facute de la negustori. Si cum nu exista negustori de prieteni, oamenii nu mai au prieteni." – Antoine de Saint Exupery

Copilarie...

Astazi am rascolit amintirile copilariei;

Am descoperit o cutie plina cu diverse jucarii cu care m-am jucat atunci cand eram mica. Recunosc ca le-am privit cu mandrei, chiar daca nu sunt niste lucruri performante si nici nu au o stare tocmai "noua". Pentru mine ele reprezinta usa catre o lume colorata si jucausa.

Imi amintesc ca ma suparam daca nu primeam masinute, nu faceam asta din invidie, doar ca avand si eu masinute, se inmultea colectia si asa ma puteam juca impreuna cu fratii mei. Eram o copila...

Poate ca acesta este motivul pentru care acum am o adevarata colectie de jucarii de plus. Am inceput in ideea de a face o gradina zoo, apoi am zis ca nu ar strica sa cumpar si personaje din desene animate....si rezultatul se vede in dormitorul meu si in poza alaturata.Ce sentiment placut am simtit cand am gasit o parte din lucrurile pe care le imbracam in perioada respectiva. Parca ceva mi-a deschis cutia cu amintiri si m-a transformat iar in copila bucalata si zambitoare.

Au fost vremuri frumoase, chiar daca nu se gaseau "de toate" ca acum ... dar si cand se gasea ceva era de calitate, ieftin si bun.

Rar se intampla sa gasesti lucruri facute pe banda rulanta. Din acest motiv eu am fost mereu speciala, pentru ca mama imi confectiona rochite, fustite si orice mai vedea prin revistele de moda. Poate intr-o zi o sa fac si eu acelasi lucru pentru mine...sau poate pentru fata pe care mi-o doresc.

Atat am avut de impartasit, restul sentimentelor le pastrez in suflet... e mult prea personal sa intru in detalii, oricum nimeni nu ar intelege o iota din ce vorbesc.

La o MicA discutie

Astazi este o zi speciala. Nu spun asta doar pentru faptul ca vremea s-a incalzit, iar multe raze de soare au patruns in inima mea.

Nu stiu exact din ce motiv ma simt energica si fericita.

Poate ca starea aceasta de veselie pe care o eman vine de undeva din interiorul meu si este hranita cu prezentul calduros si cu multe momente speciale.

Recunosc ca am un regret in ceea ce priveste aceasta zi. Imi pare rau ca nu sunt alaturi de Mister EL sa petrecem aniversarea lui impreuna.

Dar trec repede peste acest impediment, gandindu-ma ca intr-o alta zi o sa facem ceea ce astazi este imposibil.

Mi-ar placea sa ii pot ura cele mai frumoase ganduri din lume, dar cuvintele sunt mult prea mici pentru a descrie ceea ce se petrece in inima mea.

Sper ca i-am demonstrat in nenumarate randuri ca inseamna mult pentru mine;

Cu siguranta daca nu tineam atat de mult la EL nu mai reuseam sa trecem peste toate obstacolele care ne-au cazut in drumul vietii noastre impreuna.

Cat despre cadoul pe care l-am pregatit, pot sa spun ca a fost plin de peripetii. Avand in vedere ca m-am hotarat sa realizez o surpriza "homemade", nu stiam cum sa il fac sa ma anunte din timp cand urma sa ne vedem ... greu de explicat prin ce emotii am trecut.

Dar "totul este bine cand se termina cu bine".

Am aflat si ce impact a avut surpriza ... tot ce pot sa mai spun este ca ma bucur ca a fost ceva la care nu se astepta.

10.10.2010

Vremea a fost de partea mea, picaturile de ploaie au incetat sa mai cada inca de dimineata ... iar soarele a inlaturat norii si ne-a zambit larg intreaga zi.
Din diverse motive greu de inteles de mine, nu am reusit sa fiu punctuala – lucru care ma scoate din minti si ma face sa incerc ca data viitoare sa plec mult mai devreme de acasa pentru a nu mai trece prin astfel de momente;
Cand am ajuns in bratele Misterului meu, m-am simtit foarte fericita si entuziasmata. L-am imbratisat mult si il priveam lacoma ... imi venea sa il mananc din priviri.
Recunosc ca atunci cand il vad uit de toate momentele grele din viata mea.
Planul pe ziua de astazi a fost unul simplu, dar bun de memorat pe lista de “vizite”.
Am ajuns la “Muzeul Taranului Roman” – un loc in care am impresia ca am mai pasit in urma cu mult timp, dar imi amintesc rupturi de peisaje.
Acum totul a fost diferit, am privit toate obiectele de acolo si am avut cu cine sa impartasesc parerile.
E placut sa faci lucruri noi in doi.
Cu siguranta acesta este motivul pentru care nu ne-am plictisit pana acum unul de celalalt; Am incercat impreuna sa nu ducem o viata monotona, sa nu cadem in lucruri banale facute din obisnuinta, ci sa incercam mereu sa aducem ceva nou la intalnirile noastre.
Asa cum spuneam la inceputul acestui post, vremea a tinut cu noi, am putut sa ne plimbam pe strazi necunoscute, sa admiram toamna si sa simtim compania soarelui. Nu ma asteptam sa fie asa frumos, am avut multe emotii in ceea ce privea aceasta zi. Ma simt putin obosita, asta pentru ca nu am dormit aseara prea bine, m-am gandit intens cum sa fac pentru a imi duce surpriza la capat.
Nu stiu inca in ce masura am facut acest lucru, dar acum pot sa pun capul pe perna si sa ma odihnesc.
Maine o sa fie o zi speciala ... dar nu o sa spun mai mult acum.

Toamna in doi

Nu imi dau seama cum a trecut ziua de astazi, caci daca privesc in urma nu a ramas nimic memorabil.
Mi-am petrecut intreaga zi la bucatarie... am facut cate putin din toate si m-am ales cu o durere de spate. Despre preparate astept parerea celorlalti, caci eu nu sunt pretentioasa si poate din acest motiv risc sa nu ma ridic la asteptari marete. Pentru mine atat timp cat este mancabil si arata intr-un fel apetisant aranjat in farfurie pot sa spun ca treaba este incheiata;
Nu ma simt obosita. Am observat ca atunci cand stiu ca fac un lucru pentru ceilalti reusesc sa spicuiesc energie din diverse lucruri... ma incarc cu bucurie sufleteasca si astfel reusesc sa ma invart o zi intreaga fara sa obosesc. Dorul ma apasa pe suflet usor. As vrea sa-l scot de acolo cu o singura contitie: sa mi-l aduca alaturi pe Mister EL.
Mi-ar placea sa nu mai ploua, macar maine... sa fie vreme de plimbare.
Nu vreau sa treaca perioada colorostica fara sa fac cateva poze alaturi de EL intr-un decor natural si mistic.
As vrea sa ma plimb printre frunze la bratul lui si sa ii ascult gandurile.
Sunt multe lucruri pe care as vrea sa le fac, dar nu depind de mine...
Toamna iubirea se respira, prinde culoare, se simte intens, emana caldura sufleteasca, aduce imbratisari patimase... iubirea se simte la o alta intensitate.
O sa pun punct acestei discutii, ramane sa detaliez maine asta in cazul in care o sa am parte de o zi asa cum mi-o doresc.

Daca vremea nu tine cu mine o sa ma gandesc la aceste randuri si o sa zambesc printre lacmiri: "TU desi nu esti mereu langa mine, esti prezenta in gandurile si in sufletul meu, ( Tu esti sufletul meu, pentru tine respir...pentru tine traiesc...pentru tine exist..doar pe tine te doresc...doar pe tine te vreau...doar pe tine am ). ".
Devin usor melancolica atunci cand vremea este urata, cand citesc mesaje dulci, cand ma gandesc la Mister EL, cand ascult muzica "de sezon"... nu ma manifesc urat, dar parca nici nu mai sunt copilul zbenguit si agitat. In astfel de momente mi-ar placea sa ma zguduie cineva si sa ma trezeasca la realitate.
Atat am avut de spus despre aceasta zi. Acum nu am decat sa astept sa treaca noaptea pentru a vedea ce-mi rezerva ziua de maine.

Ascult :The Weepies - Can't Go Back Now

Moment de infantilitate

Stopi de ploaie cad din cer, picura marunt. Aerul este rece ... dar cu toate acestea are ceva placut pentru ca mangaierea lui lasa urme impregnate in piele si confera o culoare placuta si foarte naturala.

Pe mine ma face sa simt ca nu sunt singura oriunde m-as plimba ... ii simt prezenta si imi da incredere sa pasesc catre nicaieri fara sa imi fie teama de acest necunoscut.

Stau si ma gandesc ca am momente in care sunt foarte infantila si credula. Chiar daca pe moment rabufnesc in interior si ma macin gandindu-ma la anumite acuzatii nefondate sau la lucruri similare... stau cateva momente si incep sa ma calmez, analizez situatia la rece si imi dau seama ca poate oricine sa zica cu usurinta lucruri rautacioase.

Nu trebuie sa dau satisfactie nimanui si la drept vorbind nici nu rezolv nimic daca ma enervez sau mai ales ma exteriorizez.

O replica celebra din filmul romanesc "Buletin de Bucuresti" spunea cam asa :"Tragi aer in piept, numeri pana la 5 si respiri adanc".

Ma trezesc usor la realitate si ma mustrez pentru faptul ca reusesc cate-o data sa dau importanta unor ganduri de moment.

Viata e scurta si nu are rost sa pastram ranchiuna.

"Lasa lumea sa zica ce vrea...nu o mai crede asculta-ti inima(...)"

Zambet

Astazi, este o joi in care sunt bucuroasa. Am motive despre care imi voi aminti cu placere.
Pot sa spun ca uneori primim un semn divin atunci cand aveam nevoie de ceva anume... chiar daca noi nu mai credem in astfel de minuni la momentul respectiv. Poate ca acesta este un impuls sa ne amintim ca minunile exista si trebuie sa nu ne pierdem niciodata speranta.

Se spune ca o zi frumoasa se cunoste inca de dimineata. Ce-i drept cu cat mai devreme cu atat mai mult ore reusim sa ne bucuram de aceste sentimente deosebite.
Nu stiu daca am mai mentionat de faptul ca in perioada liceului "uram ziua de joi"... iar in timpul orelor de geografie scriam acest mesaj in mod repetitiv doar pentru a imi distrage atentia de la povestile personale ale profesoarei;
Dupa doua saptamani de "mesaje" mi-am dat seama ca nu uram aceasta zi in totalitate, ci doar imi era antipatica profesoara. Acceptam cu durere in suflet ca trebuie sa supraviestuiesc doua ore in care nu auzeam nimic interesant despre geografie.

In perioada facultatii adoram ziua de joi, era una dintre zilele care ma faceau sa simt ca este mereu vacanta si ca fericirea exista in orice fel de "sticlute" - asemeni esentelor tari.
Nu stiu cum sa explic, dar uneori ma las influentata de ziua calendaristica ... poate ca nu sunt singura care fac acest lucru, am mai auzit persoane care se comporta diferit in zilele de luni.

Ascult: (DSDS) - We Have A Dream

Somn usor..

Am pus capul pe perna si am adormit usor, a fost un somn linistit ... poate ca prea linistit. M-am trezit pe la patru dimineata, m-am uitat la telefon si m-am gandit la Mister EL - inevitabil gand, dar foarte placut.

Imi amintesc ca am mai avut intr-o dimineata un sentiment aidoma, doar ca atunci eram pe punctul de a ii trimite un mesaj. Noroc ca m-am dezmeticit la timp si nu am mai facut inca o victima a "nesomnului".

Acum pot sa spun ca nu imi mai pasa ca ziua este mohorata si rece, pentru ca in sufletul meu este soare si inima imi bate tare gandindu-ma la Mister EL. Inima emana o caldura speciala si ceva putin halucinogen.

In minte imi vin in mod repetat versurile din poezia "Si totusi" a lui Adrian Paunescu : "Si totusi exista iubire. Si totusi exista blestem. Dau lumii, dau lumii de stire. Iubesc, am curaj si ma tem.".

Zambesc larg, ma gandesc doar la EL ... nu-mi dau seama cum a zburat timpul si cum am ajuns sa simt toate aceste sentimente;

Am eu o vorba pe care o spun de multe ori "viata e un intreg lant de compromisuri", daca vrei ca sa traiesti intr-o armonie trebuie sa stii sa lasi de la tine, dar si cat sa lasi... pentru a nu ajunge carpa de sters pe jos a nimanui.

Azi poate ca lasi de la tine, maine... poate ca lasa celalalt - numai asa se poate convietui in armonie.

In viata trebuie sa te intregrezi precum un gandacel de Colorado in cultura de cartofi :) .

Despre oameni...

De foarte mult timp vreau sa scriu despre acest subiect, dar de fiecare data intervenea ceva si lasam subiectul balta.
Mult timp am crezut ca totul se intampla in mintea mea, dar acum tind sa cred ca este o realitate dura la care nu am vrut sa fac parte in mod intentionat, dar cu toate acestea am fost prinsa la mijloc.
Gata, m-am hotarat acum o sa demasc acest subiect, il dezgolesc de picanterii si scriu ce imi trece prin gand, fara sa ma gandesc ca maine o sa am iar impresia ca aberez mult.
Am observat de foarte multe ori ca oamenii ranesc intr-un mod involuntar. Undeva in subonctientul lor ceva ii impinge sa faca acest lucru... fie ca este vorba de binele lor, invidie sau pur si simplu un alt detaliu pe care nu stiu cum sa il definesc.

Adesea am lasat timpul sa curga peste intamplari, sa simt sentimentul de uitare, sa nu-mi amintesc ce se intampla... ma robotizam fara sa imi doresc asta. Ma afundam in lucruri stupide doar pentru a nu arata cu degetul greselile lor.
Cand am reusit sa rup filmul si sa ies din acest joc ciudat, mi-am dat seama ca tot nu pot sa fac nimic impotriva acestor "fenomene";

Oamenii ranesc, dar concluzionand ca si eu sunt un suflet omenesc... cred ca undeva in lumea asta este un fel de "reversul medaliei", esti ranit si intr-o zi o sa ranesti si tu, asa cum si cel ce te-a ranit sa o fie ranit. Suna nebunesc, dar pentru mine reprezinta o fata a adevarului.

"Omul trebuie să treacă uneori ca un lup prin frunze. Să nu lase urme. Prea multe urme încep sa miroasă a trecut. "(Octavian Paler)
"Omul trăieşte de două ori: prima oară în realitate şi a doua oară în amintire." (Honore de Balzac)

Toamna se numara bobocii

Este toamna iar, o toamna zgribulita care ma face an de an sa privesc la tot pasul peisajele deosebite si simt mirosul placut al frunzelor.
Acest anotimp mai semnifica pentru mine ceva, caci in urma cu sase ani am reusit sa pun baza unei prietenii durabile cu una dintre persoanele care mi-a ramas alaturi si acum, chiar daca timpul ei nu ne mai permite sa ne vedem si sa vorbim la fel de des ca pana acum.
Imi amintesc cu drag de acele momente.
Am primit o gutuie ingalbenita ce emana un miros placut, iar sclipirea din ochii mei a facut ca aceasta persoana sa nu ma uite an de an... si sa imi aduca mereu o gutuie de dragul bucuriei mele copilaresti.

Astazi a inceput facultatea, cred ca bobocii sunt cei mai entuziasmati... eu sunt putin rezervata despre acest subiect, sunt in ultimul an si urmeaza licenta. Nu vreau sa cred ca imi este teama de acest examen, doar ca sunt multe lucruri de pregatit pana atunci. Trebuie sa realizez un proiect de licenta, sa imi gasesc un profesor indrumator, sa fac practica si sa invat pentru examene. Poate ca mai sunt detalii peste care am sarit, dar in mare o sa fie un an universitar plin.

Dar sa revenim la subiecte mai vesele, caci nu ma opresc in loc pentru fiecare groapa care rasare peste noapte in strada.

In timp ce ii schimbam hainele stimatului meu blog, am realizat cum o melodie frumoasa imi incanta auzul. Pur si simplu imi da energie, ma inveseleste si ma face sa dansez, chiar daca nu sunt eu adepta dansatului... acum fac o exceptie de la regula si dansez in timp ce cant :"Ah la la la la la la life is wonderful (...) life goes full circle ".

Ador florile de toamna!

Sfarsit de saptamana

A mai zburat o saptamana fara sa imi dau seama. Chiar daca am facut lucruri interesante, idedite, amuzante, delicioase si uneori monotone, parca trebuia sa mai gasesc o clepsidra cu multe ore pe care sa o intorc si sa profit din plin de acest timp. Am cautat prin buzunare, sertare, cutii de cadouri ... am cautat chiar si in frigider, dar nu am gasit ceea ce cautam.

Renunt! nu vreau sa pierd ultimele ore din aceasta saptamana cautand trecutul. Ce-a fost, a fost.

S-a dus timpul si nu-l pot recupera.

Aseara am primit si o veste buna ... adevarul este ca intreaga zi mi-am stors gandurile pentru a rezolva in alt mod problema, dar se pare ca cineva s-a gandit la mine si mi-a trimis un mesaj vesel - problema rezolvata verbal. Astept sa se concretizeze si material.

Poate ca a sunat putin ciudat.Nu... nu sunt materialista si nici nu imi face placere sa cer ceva. Prefer sa imi zbat mintea pentru a face in asa fel incat sa nu fiu nevoita sa cer. Chiar daca stiu ca la randul meu am ajutat si o sa mai ajut persoana care ar putea sa ma ajute material... prefer sa fac orice, numai sa nu ajung in punctul de a cere. Daca o alta solutie nu exista fac si asta, dar cu rusine mare si cu un sentiment de neputinta in suflet.

Astazi am facut cateva lucruri de care sunt mandra, dar parca nu se putea ca totul sa fie asa "roz"... trebuie sa spun si de micul incident care ma face sa lupt cu virusii astia mici si incolori. M-am trezit cu dureri ingrozitoare de cap, gat si oase. Am tras concluzia ca raceala ma pandeste. Vreau sa ii fac fata, sa o infrunt si sa ii arat ca nu ma las doborata. Am pregatit armata mea de vitamine colorate si am zis ca este momentul sa incep razboiul.In clipa de fata sunt mult mai bine, am o stare putin melancolica... dar asta este deja o alta poveste.

Priveam pe geam mai devreme si am observat cum toamna si-a intrat in drepturi.

Missing you

Imi este dor de V.F. Nu stiu din ce motiv l-am pierdut intr-o conjunctura ciudata si intr-un timp indepartat.
Disparitia s-a simtit inca de a doua zi. Mult timp am trait cu speranta ca el ma priveste si analizeaza in tacere tot ceea ce spun eu; Nu stiu daca acesta este adevarul.
Asa este viata, fara sa vrem pierdem oameni dragi ... nu ma refer doar la pierderea fizica, ci si la cea sentimentala si sufleteasca. Oricat de mult am incerca sa tinem pe cineva alaturi de noi, nu o sa putem daca sentimentul de uniune nu este reciproc.
Lupta cu morile de vant este grea, uneori chiar imposibila, cel putin pentru mine ... caci sunt o persoana sensibila, foarte sentimentala si imi place sa pun pe primul plan fericirea celuilalt - asta ma indeamna mereu sa nu fiu genul de persoana care sa atarne de un sentiment vechi. Daca nu se poate sa mergem impreuna mai departe, nu vreau sa ajung o pacoste pe umerii cuiva.
Prefer sa sufar o perioada (chiar daca asta inseamna luni de amaraciune si suferinta), dar sa stiu ca cei dragi sunt fericiti. Poate ca nu este tocmai bine sa reactionez mereu asa, dar asta sunt eu... si nu am de gand sa ma schimb. Adica de ce as face-o? Daca cuiva ii este bine fara mine, intr-o zi si eu o sa simt acelasi lucru... suferinta este un sentiment trecator, trebuie doar sa invatam sa spicuim lucrurile frumoase ale vietii si sa lasam prada uitarii tot ce ne necajeste.
Nu sunt delasatoare... chiar lupt pentru ceea ce imi doresc, dar incerc sa imi impun o limita pana unde imi permit sa "fur clipe".

Nu am numarat zilele de cand m-ai parasit virtual, stiu doar ca am avut de multe ori nevoie de sfatul tau... de prezenta ta. Pentru mine erai incurajarea de a face urmatorul pas.
Ratacesc ca o straina cautand urma pasilor tai ... ma intreb adesea "Unde esti v.f.?". Oare cauti drumul spre soare?
Te astept oricat de mult pot sa pastrez amintirea ta in suflet.

Iti dedic: Wildboyz feat. Ameerah - The Sound Of Missing You

Locuri minunate - Toamna

Ador sa ma plimb prin parc, nu tin cont de anotimp pentru ca nu am unul preferential - am mai spus eu despre frumusetea fiecarui sezon.

De cele mai multe ori imi place sa am companie, recunosc ca sunt si momente in care plec singura fara sa rog pe cineva sa imi fie alaturi, atunci inseamna ca este o zi mult prea ciufuta si imi este teama sa simt compasiunea cuiva.

Dintre locurile dragi mie as putea sa enumar cateva. Un loc fruntas il ocupa Parcul Bazilescu, dupa parerea mea acesta gazduieste cel mai bine toamna an de an. Oriunde privesti gasesti un coltisor inedit, plin de culoare... un loc linistit, care poate sa te faca in cateva minute sa simti o liniste interioara.
Un alt parc care drag mie este Cismigiu, chiar daca este putin mai populat are un farmec care il face sa fie aparte si ii ofera o nota de muzicalitate omeneasca. Aici ador sa stau pe marginea lacului si sa visez cu ochii deschisi. Poate si faptul ca am multe amintiri legate de acest loc ma face sa il indragesc mai mult si sa simt de fiecare data cand pasesc in el ca sunt aidoma primei amintiri din acest loc.
Palatul Mogosoaia, desi nu am fost de foarte multe ori in acest loc... tot se incadreaza in topul preferintelor mele. Este diferit fata de alte locuri despre care am tot povestit ... aici istoria are o amprenta semnificativa. Imi place ceva, dar nu pot sa descriu in totalitate ce anume, asa ca prefer sa spun doar ca imi place si atat.

Intr-un mod ciudat imi plac ploile de toamna, dar prefer sa ploua seara sau in zilele in care am chef de creatie;
Daca tot am vorbit intr-un mod excesiv despre acest anotimp, mi-am amintit de faptul ca am adunat prima castana pe anul acesta, am sa o pastrez intr-un loc de cinste pentruca este plina de amintiri;

Pe lista de lucruri pe care imi doresc sa le fac, adaug astazi :"sa vizitez gradina botanica in fiecare anotimp".