Duminica insorita.

Planul de lupta pentru ziua de astazi a fost desfasurat in Parcul Izvor.

Inceputul a fost dulce. Am primit dulcele meu preferat (la patrat) ... dupa care cu mult entuziasm am pornit alaturi de Mister EL catre locul magic cu biciclete de inchiriat, dar cum aiurita de mine nu umbla cu buletinul in geanta, nu am putut sa obtinem doua biciclete.

Am plecat putin dezamagita de acest incident neplacut, dar pastrez in suflet o posibila data viitoare.

Despre parc pot sa spun ca are o intindere mare, dar nu foarte mare. Este plin de verdeata si aleei. Poate in cativa ani o sa se dezvolte pe mai multe planuri, inceputuri promitatoare exista, dar nu stiu cat de durabile sunt.

In centrul parcului se afla un loc special amenajat pentru copii, iar cum eu sunt un copil mare ... am mers impreuna cu insotitorul meu cat mai aproape de acest castel.

Cum toate bancile erau ocupate de mamici, tatici si bunici ... am luat hotararea nu cea mai inteleapta de a ne aseza pe iarba, caci nu mai este interzis de aproximativ doi ani calcarea pe iarba.

De aici priveam entuziasmata energia debordanta a copiilor. In minte imi imaginam ca peste cativa ani si eu o sa fiu alaturi de copii mei in parc.

Incercam sa cuprind intreg locul de joaca in vizor, nu ma saturam sa ii admir.

Toate bune si frumoase pana cand vad un copil cum paraseste locul de joaca si se uita dezorientat in dreapta si in stanga, dupa care incepe sa strige: "mamiiiii!! tatiiiii!".

Am zis sa nu ma aproprii brusc de el, imi era teama sa nu il sperii sau sa nu creada cineva ca vreau sa ii fac vre-un rau, asa ca am ramas sa il privesc. Copilul a inceput sa planga si sa se invarta pin aceleasi locuri, atunci Mister El s-a hotarat ca trebuie sa se duca la copil sa il ajute.

Asa cum ne-am imaginat si noi, se pierduse de parinti. Stia ca mama lui este imbracata cu o bluza verde (bine ca nu s-a intamplat ca in filmele de groaza, unde atunci cand intorci privirea toata lumea este imbracata in aceasta culoare).

Ne-am uitat toti trei prin parc, i-am propus baiatului sa faceam un mic ocol pe langa locul de joaca pentru a ii cauta pe parintii lui, dar nu a mai fost nevoie sa facem asta.

Din intamplare am vazut o doamna care avea un tricou verde, o geaca de blugi si un ghiozdan in spate.

L-am intrebat pe copil daca mama lui are vre-o geanta ... m-am gandit ca daca intreb direct de ghiozdan s-ar putea ca in panica lui sa spuna Da.

Si copilul mi-a spus ca are un ghiozdan. Atunci l-am rugat sa se uite spre leagane si sa imi spuna daca doamna in verde este mama lui.

Asa cum va asteptati era chiar mama lui.

El a alergat catre ea.... dar ea il cauta cu privirea in alta directei.

L-am privit pe copil pana cand a ajuns in bratele mamei. Entuziasmat ii povestea ceea ce a patit si i-a aratat cu degetul catre noi.

Luca, caci asa il chema pe copil a avut ceva de invatat din aceasta poveste.

Nu stiu de el, dar cu siguranta noi o sa ramanem cu gandul la aceasta intamplare;

Sfarsit!