sick

A fost o zi speciala ... am fost alaturi de cei dragi sufletului meu; Imi pare rau ca starea de sanatate nu mi-a permis sa ma bucur la capacitate maxima de fiecare moment.
Recunosc, sunt ciudata, ciufuta si nervoasa fara motiv atunci cand raceala imi acapareaza intreg corpul. Sper ca sa trec cat mai repede de acest moment din viata.
Am mai spus eu de cateva ori ca nu ma consider o persoana frumoasa, uneori poate nici draguta... dar astazi m-am considerat cu adevarat urata, caci arat precum rudolf in ceea ce priveste nasul, ochii sunt tristi si zambetul nu isi gaseste locul pe chip.

Nu am reusit sa gasesc magia potrivita pentru a radia, desi am fost fericita fizicul meu nu a putut sa se schimbe in aceste monete.
Hainele, parul si putinele farduri pe care le folosesc nu au reusit sa ma faca sa fiu putin mai simpatica, ci mai degraba am aratat ca o sorcova trista si impopotonata.

O alta zi

Nu stiu ce inseamna pentru voi sfarsitul de an ... in schimb pentru mine reprezinta multa munca in bucatarie, curatenie si oboseala fizica.
Problema mea principala este ca nu sunt in forma maxima, caci raceala m-a lovit tare si am nopti nedormite, zile pline de "hapciu" si dureri de cap.
Am incercat sa nu imi las familia la greu, asa ca m-am inarmat cu ultimele forte si am intrat pe terenul de lupta, bucataria, locul in care munca nu se observa niciodata.

Desi am facut multe prajiturele ... am ales sa va arat sala de boeuf, caci restul inca nu le-am taiat ca sa le fac o sedinta foto.
Acum e timpul sa respir adanc, sa beau un ceai fierbinte si sa ma relaxez - maine este o zi lunga.

Ganduri

Cuvintele mele sunt asteptate ca painea calda. Nu stiu de ce dar imi este teama, nu stiu cu adevarat ce se petrece si sunt dezorientata.

Am sperat ca totul sa ramana un mister.

Cu cat inainteaza zilele ma cufund mai adanc in sentimente nerostite si in ganduri urat colorate.

Sunt dezamagita de mine, e tot ce pot sa spun.

Viata-i imprevizibila, uneori e necesar sa intampinam probleme diverse pentru a putea trece in stagiul urmator al acestui "joc" numit viata.

Sunt racita, fara chef si....

Povesti pline de trecut

M-a izbit un sentiment ce aducea de la sine multe amintiri din copilaria mea. Intamplari si boacane pe care le faceam ... si despre care acum povestesc cu zambetul pe buze.
La varsta de 3-4 ani mi-am spart capul, am ajuns in sala de operatii sa imi coasa rana, acolo am tipat cat am putut de tare, nu eram obisnuita sa stau fara mama in situatii dureroase. Nu stiu ce era in mintea mea, imi inchipuiam ca vrea sa ma paraseasca ... tipam, poate asa o puteam aduce langa mine, dar doctorii nu au fost de acord.
In scurt timp am adormit si s-a rupt firul povestii.
M-am trezit alaturi de parintii mei. Au vrut sa ma faca sa uit de durere si mi-au cumparat o ciocolata Africana, pe atunci era cea mai buna dintre toate existente pe piata Romaneasca.
Am tinut ciocolata in mana si am venit acasa sa o impart cu "flatiorii" mei - chiar Big Brother nu prea merita.
Ma gandesc cum la o varsta asa de frageda ma gandeam si la ei, cum de nu aveam instinctul sa fiu lacoma, calica sau pur si simplu inconstienta ?

P.s. de curand am aflat ca intamplarea a avut loc pe 3 sau 4 decembrie, desi in mintea mea aveam impresia ca era o zi de vara, un soare puternic si... tot ceea ce a ramas vizibil este semnul.

In clasa a III-a, tot in iarna la sfarsitul lunii februarie era sa dau foc la casa - poveste nu este asa S.F. pe cat pare la inceput. Esentialul este ca am oprit micutele flacari inainte sa se extinda.
M-am ales cu o arsura la mana dreapta si cu o saptamana de "vacanta scolara".
O vecina mai in varsta a venit sa stea cu mine pana veneau ai mei de la serviciu, cand a vazut rana de la mana mi-a spus sa dau cu "vaselina" (cu siguranta s-a gandit la crema speciala pentru maini), dar eu ma uitam la dansa si nu intelegeam ce treaba are arsura cu vaselina.
Spre surprinderea mea cu trecerea timpului semnele de pe degete au disparut.

Moment F

" Punct ochit, punct lovit. "

Am reusit sa fac ceea ce mi-am dorit. A fost ceva de genul "dorintele" devin realitate.

Nu ma vait de nimic, chiar daca vremea de afara reuseste sa ma faca visatoare si aeriana cate-o data, reusesc sa trec peste aceste momente si sa devin harnicuta.
Imi place sa imi propun cate ceva si apoi sa indeplinesc, astfel reusesc sa ma simt folositoare in anumite privinte; As putea sa spun ca am indatoriri pe care vreau sa mi le indeplinesc, desi nu sta nimeni la spatele meu sa ma impinga.
Poate ca aceasta este cea mai buna motivatie, sa faci din proprie initiativa, nu sa te oblige sau sa te roage cineva.

O picatura de inspiratie

M-a lovit o raza de inspiratie. Prin minte a trecut fulgerator o imagine cu un model pe care mi-as dori sa il "imprim" pe tricou.

Sper ca dupa sarbatori sa gasesc o picatura de talent si materiale necesare pentru a imi duce la capat dorinta de moment.

Cand am spus "imprimat", m-am gandit defapt la a scoate in relief modelul utilizand materiale pentru a ii oferi o personalitate aparte.

Imi este greu sa exprim ce imi trece prin minte. Sper doar sa reusesc ceea ce se plimba prin mintea mea in momentul de fata.

Am luat notite, am desenat in mare modelul si acum ramane sa gasesc dispozitia necesara sa incep treaba.

Daca termin inainte de sesiune ma declar fericita.

Sarbatoare

Astazi este o zi linistita, relaxanta si plina de caldura sufleteasca. A venit si Craciunul fara sa imi dau seama, parca zilele trecute ma aflam in anul precedent in asteptarea mosului... a zburat timpul si acum pot sa spun ca a mai trecut inca un an fulgerator de repede.

De dimineata am gasit si cadouri de la Mos Craciun - lucruri materiale caci pe cele sentimentale ma lasa pe mine sa mi le indeplinesc.

Adevarul este ca acest cadou imi protejeaza trupul sa nu se imbolnaveasca. Adica pot spune ca mi-a adus si un strop de sanatate intr-un alt ambalaj.

Priveam in jurul meu cum oamenii nu mai stiu sa se bucure de mici cadouri, uneori ma gandesc ca sunt eu mult prea entuziasmata de tot ceea ce se numeste "cadou". Mie mi se poate darui si o bomboana mica, banala si ieftina - pentru mine reprezinta mult si sunt fericita.

O singura dezamagire am in suflet (nu gasesc un cuvant mai potrivit). Mi-ar fi placut sa mai am parte de zilele de sarbatoare in care ne adunam langa masa si povesteam despre amintiri, momente frumoase si ne faceam planurile pentru anul ce urma sa vina.
Acum parca cuvintele sunt putin mai timide si cu greu ies din gandurile noastre.
Nu stiu cum vad ceilalti aceasta zi, dar pentru mine e diferita fata de ceea ce imi amintesc .

Copilaria plai de amintiri si momente hiperbolizate.

Liniste

Gata...a venit momentul de relaxare. Plec la concert.

Craciun fericit tuturor :)

Sa va aduca Mos Craciun macar un lucru din cele pe care vi le doriti ... sa va bucurati de sarbatori si nu uitati adevarata semnificatie a Craciunului.

Doar ganduri

Timpul a trecut in diferite trepte astazi, cate-o data mai repede si alteori prea incet.
A inceput sa se simta miros de sarbatoare ... cand spun asta ma gandesc la sarmalute, carnati de casa si alte preparate traditionale.
Chiar daca nu sunt o gurmanda, trebuie sa recunosc ca imi plac aceste miresme - mereu imi amintesc de momentele frumoase ce apar necontenit in fiecare iarna in perioada Sarbatorilor.
Mi-ar fi placut sa ninga, sa vina mosul alaturi de renul Rudolf si sa privesc asemeni unui copil pe geam in asteptarea cadourilor, sa surprind lumina instalatilor cum zambeste fulgilor de nea.


Concertul de ieri a fost de milioane... mai vreau :D

Timpul - un drum cu sens unic

Jumatate din ziua aceasta a trecut parca pe nevazute.
M-am apucat de retusat mici detalii prin casa, dar cand privesc in urma sunt convinsa ca nimeni nu o sa observe munca depusa de mine... nu imi doream nici laude si nici aplauze... dar parca uneori ar fi bine ca ceilalti sa stie sa aprecieze o zi de munca migaloasa. Sa vada pe propria piele cum e sa te straduiesti in anumite lucruri si la final sa privesti in urma si sa nu poti vedea nici tu treaba pe care ai executat-o cu sarguinta, caci altii "redecoreaza" in urma ta.
In fine, o sa treaca si perioada aceasta ... o sa vina ziua in care o sa am propria-mi casa pe care sa o ingrijesc singura si de care ma ocum cum stiu eu.
Pun punct acestui monolog.

Ca sa ma recreez, ma duc la un concert de colinde - de cand asteptam momentul acesta.
Ador aceasta perioada.

Nu te mai vreau

De cateva zile ma doare ingrozitor capul - simptom de care nu sufar in mod constant.

Initial am crezut ca are legatura cu faptul ca in ultima perioada am cam evitat sa port ochelarii la momentul potrivit, dar am luat si aceasta masura de precautie si tot simt o explozie.

Nu inteleg cum reusesc sa capat un virus mic si neastamparat care sa nu imi dea pace. Este ciudat mai ales pentru ca ma imbrac foarte bine atunci cand este frig, am toate masurile de precautie: caciula, manusi, fular, incaltaminte de iarna ... si cu toate acestea nu scap niciodata.

Nu sunt o persoana crescuta in puf care sa ma imbolnavesc repede.

Acum mai mult ca oricand imi doresc sa stiu un lucru: ori ma ia raceala si ma tine sechestrata in casa, ori pleaca de la mine ... caci nu suport aceasta stare.

Pleaca, de maine vreau sa imi treaca!

O alta musca capturata

Gandurile acestea sunt scrise de foarte mult timp, au fost scrise mult mai multe randuri si apoi sterse, mereu am sperat ca totul o sa se transforme ca odionioara. Am sperat ca un copil, dar adevarul ne loveste atunci cand credeam ca suntem capabili sa il infruntam si doar atunci realizam ca nu putem nici macar sa ne prefacem capabili de asa ceva.
Este ciudat sa vad cum anumite persoane devin niste muste prinse in capcana unui paianjen care poate sa faca tot ce vrea cu prada sa. Musca devine o marioneta care gandeste ceea ce i se impune si face doar ceea ce i se da voie.

Imi pare rau cand ma uit in dreapta si in stanga si vad o multime de oameni transparenti - fara sentimente. Totul este gri pentru ei, iar eu pata de culoare nu am ce cauta in peisajul acesta;

"Daca voi nu ma vreti, nici eu nu va mai vreau." M-am restras de ceva vreme din peisajul acesta, nu ma incadrez in decor.

Am trecut de perioada in care am simtit cum un colt din acest Pamant a disparut ... un amalgam de amintiri s-au destramat. Imi pare rau, dar nu regret nimic, poate ca a fost vina mea ... sau poate nu - nu mai conteaza acum. Ce a fost nu o sa mai fie.

Credeam ca cineva anume o sa inteleaga ceea ce simt si o sa ma incurajeze spre un drum plin cu flori colorate - stia cat de mult imi doresc sa vad totul lin si frumos. Dar, nu... nu a fost asa, am simtit o raceala.

Am pus punct. Nu vreau consecinte, nu vreau reprosuri nu vreau nimic din ceea ce urmeaza.

Copil ciudat

Nici nu stiu cum sa incep povestea despre aceasta zi... caci de dimineata totul parea sa fie gri si infumurat, dar cu timpul a iesit soarele si dispozitia a aparut instantaneu.
Am plecat zambitoare de acasa, eram asemeni unui copil cu codite si ciucurel in par. Mi-am pus si manusile mele inconfundabile - care trebuie sa recunosc, ma caracterizeaza in intregime.
Mergand eu strengareste, am observat cum lumea ma privea putin diferit, dar nu am aflat nici pana acum motivul pentru care ma "mancau din privire".
Toate bune si frumoase ... am ajuns la jumatatea drumului si mi-am dat seama ca am uitat sa fac un lucru esential - sa imi iau bilet pentru mijlocul de transport in comun. Pff, urasc cel mai mult sa fac asta... mi se pare ciudat ca exista locuri in acest Bucuresti mare in care nu ai de unde sa cumperi un bilet - dar la o adica tot noi, cetatenii suntem vinovati.
Norocul meu ca inca mai cred ca Mos Craciun exista, asa ca mi-am sunat elful sa ma ajute - astfel in doi timpi si trei miscari am reusit sa trec peste starea de "ciululeala".

Ajungand la Etajul 3 starile mele s-au amestecat : eram vesela, incantata, emotionata si fericita - un amalgam de sentimente frumoase pe care le-am dobandit in foarte putine clipe.

Seara s-a terminat intr-un mod frumos... am adormit zambind.
Maine poate ziua o ia de la capat cu acest zambet straniu de pe chipul meu.

Globuri de bulgari

Am impodobit si bradutul, chiar daca asta s-a intamplat ieri, pot spune ca inca am ramas cu cateva colinde in gand si multe discutii amuzante din jurul bradului.

An de an am pastrat traditia de a "deschide" usa catre sarbatori in familie. Fiecare contribuie cu cat poate - chiar daca unii o fac mai intens si altii superficial. Conteaza sa fie amprenta tuturor, sa simtim ca se aproprie sarbatorile de iarna.

Colindele cantate de colindatori prevestesc venirea unor zile speciale ... poate ca ar trebui sa ii ascultam mai incantati si sa ne amintim de momentele frumoase pe care le traiam atunci cand noi eram in locul lor. Cu siguranta fiecare dintre noi pastram in suflet amintiri si ne este dor de acele perioade. Copilaria este unica, caci ne permite sa facem lucruri fara sa ne gandim mult la consecinte.

Zambesc, privesc in jur si ma simt iar copila cu codite buclate si privirea inocenta care il astepta pe Mos Craciun sa ii aduca o jucarie de plus. Crad ca in fiecare dintre noi exista un mos Craciun si puteam sa aducem zambete celorlati, totul este sa ne dorim acest lucru.

Chiar daca

Am inceput pregatirile pentru Sarbatorile de iarna: curatenie, brad, colinde, dispozitie vesela, energie si un sentiment aparte.
Desi am facut multe lucruri nu ma simt obosita, parca am primit o energie necunoscuta care ma face sa zbor ca un fluturas si sa simt in asta o placere.
Poate ca o singura clipa am avut intentia sa las colturile gurii in jos, dar in clipa imediat urmatoare mi-am dat seama ca nu are rost sa imi stric dispozitia pentru niste lucruri de moment. "People change" cum mi-ar spune cineva.

Astazi am avut o surpriza placuta din partea unui articol pe care l-am scris in urma cu cateva saptamani. Desi la inceput am fost putin sceptica, acum pot sa spun ca am incredere in ceea ce se intampla in mass-media si vreau sa ii multumesc elfului meu care m-a incurajat adesea sa fac acesti pasi marunti.

In alta ordine de idei mi-am ridicat coletul de la posta si sunt foarte incantata de continut. Parca totul este mai frumos cand il tin in mana si il privesc stiind ca este al meu. Cadoul meu. Chiar daca nu mai astept ca in anii precedenti sa vina Mos Craciun, bucuria mi-a ramas neschimbata atunci cand primesc cadouri - fie ca este vorba de o simpla bomboana cumparata de la magazinul din coltul strazii. Gestul conteaza si felul in care este oferita.Intr-un final spun ca a fost o zi buna.

Sentimente frumoase.

Bucurie - cuvantul care a definit aceasta zi.
Am facut un lucru nou care m-a entuziasmat foarte mult si mi-a dat de gandit pentru viitor.
In rest totul a fost minunat, am avut parte de momente frumoase, sentimente adorabile si o companie placuta.
Mi-ar placea ca toata lumea sa aibe macar o zi pe saptamana asa de speciala cum am simtit-o eu pe cea de astazi. Poate ca ceilalti ar considera ca am facut lucruri banale sau mai bine spus intrate in monotonie, in schimb pentru mine fiecare zi este unica in felul ei.

Am invatat ca daca eu nu deschid usa spre fericire, ceilalti degeaba incearca sa ma inveseleasca si sa imi arate ca exista lucruri pentru care merita sa zambesc cu adevarat.
Cum spunea cineva "totul porneste de aici - si in acest timp degetul aratator indica capul" , caci in cutiuta aceasta pe care o purtam zi de zi pe umeri aveam multe ganduri care ne bulverseaza cate-o data si atunci parca totul devine gri.
Dar sa nu uitam zilele in care cutiuta parca este un cadou plin de veselie care pare sa fie interminabila.
Cutiuta asta este asa cum ne impunem noi sa fie.

Vin Sarbatorile si se simte o stare specifica. :)

Nici nu mai stiu

In ultima perioada visez din ce in ce mai urat...de la persoane care peste noapte au disparut din viata mea, la momente de confuzie in care simt ca nu mai sunt in propriul corp - fac lucruri involuntare si dimineata ma trezesc cu un sentiment ciudat, ca si cum as fi gresit in viata reala.
O viata tumultoasa as putea spune.


Istoria se repeta, mereu se schimba actorii dar actiunea este la fel. Imi pare rau cand spun anumite lucruri pe care nu le gandesc cu sufletul, ci doar la suprafata. Mi se pare nedrept fata de ceilalti sa ii mint, dar imi pare si mai rau sa stiu ca sunt suparata pe oameni in general. Prefer sa sterg cu buretele la suprafata, sa ma prefac ca nimic nu s-a intamplat ... desi in suflet nu reusesc sa iert toate aceste gafe. Dar cui ii mai pasa de ce simte sufletul meu daca celorlalti le este bine?
Am remarcat ca la nervi se spun cele mai ascunse ganduri... pentru mine acestea sunt dureroase, cand ies la iveala si realizez ca am trait cu impresia ca "omul" credea cu totul altceva despre mine. Degeaba vine si se scuza apoi ca nu a gandit "asta" si ca fraza a fost spusa intr-un moment de nervozitate... nu pot sa cred aceasta scuza.
Nu vreau.

Daniel Powter - Give me life
Lady Gaga - Eh Eh (Nothing else I can say)

Viata este plina de momente confuze.

Astazi am simtit nevoia sa las ca lucrurile sa se intample cum vor altii.
De foarte mult timp imi doream sa vad cum reactioneaza cei din jurul meu daca eu nu fac primul pas... Adevarul este ca au existat momente in care nu aveam nici cea mai mica idee de cum imi imaginez ca o sa se termine totul, dar si cazuri in care rezultatul m-a surprins intr-un mod placut si cazuri in care ma asteptam sa se intample "asa".

Am inceput sa fiu mai nepasatoare atunci cand situatia o ia razna ... acum nici nu mai pun la suflet foarte mult cand se intampla sa fiu dezamagita de cineva anume, poate ca timpul a facut ca sentimentele sa se diminueze sau poate ca o anumita parte din comportamentul acestei persoane a produs aceasta racire si ... "voila la creme" sunt diferita si totusi la fel pentru cei ce stiu sa bata la usa mea oricand;
Consider cu tarie ca oricine merita a doua sansa... poate si a treia, dar mai mult niciodata.
Totul este sa stie cand sa profite de aceste sanse, sa nu fie prea tarziu.

Stereophonics - Maybe Tomorrow

Zambesc

Am venit incet in apartamentul meu de la etajul 3 , am deschis fereasta plina de colinde si am simtit cum casa se umple de Sarbatoare. Mirosul de mandarine si capucino ofera o mireasma de poveste, as putea sa ma pierd printre ganduri.
S-a asternut o liniste placuta in casa, pot sa imi ascult cu usurinta bataile inimii. Zambesc, radiez de fericire si spun asta cu toata sinceritatea posibila. Nu vreau sa ma mint, nu am de ce... mi-am gasit centrul de echilibru si acum nu ii mai dau drumul. Am avut nevoie de o pauza pentru a imi da seama ca ceea ce ma face fericita in totalitate este sa scriu despre tot ce simt.
Aici este casa virtuala pe care o ingrijesc enorm, nu exista zi in care sa nu imi las amprenta si sa curat sufletul de tot ceea ce ma apasa.

Luna decembrie ma conduce usor pe un taram de poveste, unde exista tot felul de spiridusi... iar lumea este neaparat mai buna .
Daca in anii precedenti imi faceam un obicei din a incerca pe cat posibil sa ma impac cu oamenii pe care eram suparata... anul acesta este cu totul diferit, nu m-am certat cu nimeni, nu mai exista nimeni in "lista neagra" si sunt impacata cu mine.

Astept zapada sa se astearna usor, dupa care o sa inceapa povestea ce o are pe Creiasa zapezii in prin-plan.

Sper sa fie asa.

Astazi plec la drum cu o stare de veselie. Vreau sa eman numai sentimentele frumoase pe care le port in suflet, sa fiu asemeni unui spiridus mic si verde.

M-am trezit cu o energie pozitiva ... imi doresc ca la sfarsitul zilei sa fiu la fel ca acum;

Nu am multe cuvinte de scris, desi mintea imi este inundata cu ganduri diverse - acum ma pregatesc sa ies la plimbare, sa ma bucur de razele soarelui, de imbratisarea calda, de zambetul lui si de NOI.

Frigul de afara patrunde usor in trup si ma trezeste la realitate, poate cu aceasta ocazie o sa imi vina mintea la cap si o sa ma port adecvat, fara sa fiu mofturoasa sau ciudata.

Ganduri

Mi-am dat seama ca am lasat timpul sa zboare fara sa fac anumite lucruri pe care in urma cu ceva timp le faceam involuntar, dar ma binedispuneau intr-un mod ciudat.
Acum m-am cufundat intre treburile casnice, facultate si momente ce reprezinta "doza de sentiment". Nu am mai avut timp sa ma relaxez printre randurile unui roman de dragoste, sa ma prostesc in fata dulapului proband fel si fel de combinatii de haine sau sa ma joc cu jucariile mele (margele si materiale).
Imi lipsesc iesirile pe afara cand o simpla ora devenea un roman de poveste. Reuseam sa vorbim cate-n luna si in stele si cu toate astea ramaneau subiecte pe care le treceam pe lista de "next time".

In ceea ce priveste restrictile pe care mi le-am impus, am observat ca in mare masura pot sa ma tin departe de tentatii si ispite fara sa imi fie greu. Poate ca trebuia de mult timp sa pun STOP la aceasta nebunie pe care o faceam din obisnuinta.
Nu vreau sa mai aud cuvinte rostite doar de dragul de a parea discutia mai dulce, nu mai cred in sentimentele anumitor persoane... Realitatea a fost dura la inceput, acum este adevarata si linistita.

O brad frumos

Sunt nehotarata si mofturoasa. Mi-ar placea sa ninga, dar intr-un colt al sufletului nu sunt incantata, ceva ma indeparteaza de aceasta bucurie copilareasca.

Astept bradul de Craciun ... sper ca acesta sa imi aduca sentimentul pe care il caut.

Ador sa impodobesc bradul in timp ce ascult colinde iar in casa se simte un miros de cozonaci.

Am inchis ochii si pentru cateva clipe mi-am imaginat ca a venit acest moment.

In copilarie totul parea simplu si frumos ... insa cu trecerea anilor simt cum se pierde din farmecul acestor sarbatori, apare un fel de stres in plus, un gand rau ce nu imi da pace.

Nu mai gasesc unica semnificatie, acum ma gandesc la tot ceea ce inseamna Sarbatoare.

Anul acesta nu am descoperit inca magia care sa ne loveasca pe toti, sa ne faca sa radiem de fericire si sa gasim bunatatea din sufletele intunecate.

Oare?

Sunt uneori asa de mototoala inapta incat nu stiu sau poate ca nu pot sa ma bucur de lucruri care consider ca nu mi se cuvin in totalitate.
Imi doream anumite obiecte, dar parca nu ma simt bine cand stiu ca le primesc fara sa le merit.

Oare este bine cum procedez?
Ma gandesc ca multe persoane in locul meu ar sari in sus de bucurie sa primeasca daruri pe care si le doresc... in schimb eu stau si ma framant la foc marunt.

E usor sa jignesti

Pentru mine cuvintele negandite sunt mult mai dureroase. Desi imi plac frazele cizelate... uneori e bine sa primesc si o propozitie dura, sincera si care ma faca sa ajung cu picioarele pe pamant.
Traiesc intr-o realitate in care oamenii care ma cunosc cu adevarat pot fi numarati pe degetele de la o singura mana.
In rest, ceilalti sunt doar niste tracatori care stiu despre mine lucruri banale si evidente: cum ma numesc, unde locuiesc, cati ani am sau sora cui sunt... in rest, nu au habar ce se ascunde in spatele chipului meu vesel.
Chiar daca multe persoane si-au petrecut timp alaturi de mine, nu au reusit sa ma cunoasca... si nu pentru ca nu le-am dat eu voie, ci din motive numai de ei cunoscute.

Recunosc ca ma simt jignita atunci cand cineva imi spune subtil sau brut despre un anume subiect. Ma simt lovita, desi nu este vina mea... poate ca la inceput am crezut ca merit sa fiu "intepata", dar dupa ce am incercat cateva variante si nici un rezultat, am hotarat sa iau o pauza si am povestit despre acest lucru.
Oamenii acestia au auzit decizia pe care am luat-o, dar cu toate acestea nu sunt multumiti de mine.
Mi se adreseaza cuvinte despre un subiect imposibil. Nu depinde de mine si asta ma doare cel mai tare.

Imi este...

greu. Uneori imi este atat de greu sa ma despart de lucruri care mi-au apartinut perioade indelungate. Multe amintiri ma gasesc alaturi de respectivul lucru si parca ceva dispare odata cu indepartarea lui.

Mi-ar placea ca pentru cateva clipe sa pot renunta fara sa ma uit in trecut, dar ceva ma indeamna sa privesc si sa imi amintesc multe intamplari.

Poate ca sunt eu mult prea sentimentala si ma atasez usor...

Ascult: Glen Hansard & Marketa Irglova - Falling Slowly

Sentimente de Sf Nicolae

Sunt momente in care ma ascund si astept intr-un colt tacuta sa vad cine tine la mine cu adevarat. Poate ca uneori sunt asteptarile nesfarsit de lungi, dar sunt si momente in care anumite persoane ma surprind placut.

Viata mea a inceput sa fie plina de evenimente mirobolante.

Chiar daca uneori hiperbolizez sentimentele, ador sa fac asta... ma face sa simt intens minunatiile prin care trec. Imi confera o stare necontenita de bine.

Colindand prin magazine am descoperit niste mini-prajiturele cu ravas. Nu o sa spun despre aroma de vanilie care mi-a ramas mult timp impregnata in minte, ci vreau sa povestesc despre mesajele pe care le-am descoperit.

Adevarul este ca eu am ales si prajitura lui Mister EL, dar se pare ca am avut mana buna pentru ca mesajul suna cam asa: " Your patience pays! " - nu stiu la ce s-a gandit EL, dar eu mi-am indreptat instantaneu gandul la "Povestea mea de iubire".

Ravasul meu a fost la fel de potrivit, caci suna cam asa "Sie haben fur viele Dinge eine Begabung." si traducerea - varianta in engleza " You have a talent fos many things. " - nu vreau sa ma laud sau sa exagerez, dar uneori simt cum pot sa fac putin din toate si rezultatul sa fie placut.

Imi doream inca din copilarie sa descopar un ravas in prajiturele - acum am gasit ocazia si parca mi-am deschis apetitul la astfel de joc.

The bad things gone away

Chiar daca a picurat si vremea a fost perfecta pentru stat in casa, eu m-am hotarat sa fac contrar a ceea ce se face in mod normal, asa ca m-am imbracat corespunzator si am plecat.
In masina priveam pierduta pe fereastra... ascultam franturi de povesti, dar parca gandurile mele erau mai puternice si ma chemau necontenit sa fiu atenta la ele.
Am fost toata un zambet, motivatia pe care am regasit-o ma face sa radiez. Nu stiu cati oameni m-ar intelege daca le-as spune despre ceea ce este vorba, dar eu stiu ca pentru mine inseamna o comoara acest sentiment.

In anii precedenti, aceasta seara reprezenta pentru mine venirea Mosului Nicolae ... insa in acest an am luat hotararea ca trebuie sa pastram finantele pentru lucruri mai serioase.
Adevarul este ca in ultimii doi ani primesc cadouri fara sa fie o zi speciala - asa ca surprizele pot sa apara in orice zi.
Imi pare rau ca nu am putut sa le aduc un zambet celorlalti, dar fac o promisiune pentru anul ce urmeaza : o sa cumpar o atentie tuturor celor dragi si nu ma refer la cuvinte, ci la lucruri simbolice pe care ... (ah Doamne, imi venea sa fiu rautacioasa, dar parca nu e locul si momentul potrivit).

Pun punct pentru astazi, revin maine caci vreau sa punctez o idee pe care o am acum in minte.

Ascult : Eurithmics - I saved the world today

Basmul meu

Astazi am avut o revelatie, am simtit cum descopar un drum vechi dar cu prioritati noi.
Mi-am dat seama ca stiu ce imi doresc de la viitorul meu, chiar daca nu in totalitate ... dar farama pe care am descoperit-o ma face fericita.
Am privit in jurul meu si dragostea pe care am vazut-o mi-a dat putere sa lupt si sa ma gandesc la posibilitati.
Mii de etaloane demne de urmat sunt pretutindeni - trebuie sa ne dorim sa le vedem si mai tarziu sa invatam sa traim in asa fel incat si noi sa devenim etalon pentru alti "strangaci in viata".

Priveam si visam cu ochii deschisi.
Intr-o zi o sa fie ca in basmul din visul meu.

Il iubesc intens, il iubesc cu dor si sentimente colorate. Desi uneori sunt inapta sa ii demonstrez ceea ce simte inima mea mica si albastra, sper ca EL sa stie si sa ma ierte atunci cand sunt rasfatata si nesuferita.
Zambesc copilareste cand ma gandesc la NOI... si as vrea sa pot spune mai multe, dar sunt mult prea aiurita astazi.

Ceata in ganduri

Vremea de afara imi influenteaza starea de spirit, desi incerc sa fac abstractie de ea... observ cum ma deprima si imi fura usor fortele si cheful de "nou".
Priveam in trecut si parca nu mai am energia respectiva sa scriu mult, sa heperbolizez sentimentele, sa descriu in ansamblu si sa gasesc o usurinta in toate acestea.
Acum lucrurile parca merg pe un drum drept, stiu ce simt, ce imi doresc si scriu ceea ce imi este greu sa spun in cuvinte.
Am descoperit ca ma pot ascunde usor in spatele unor cuvinte, ca timpul ne arata foarte multe fete ale oamenilor si ca oricat de mult ne dorim sa credem ca ne cunoastem pe noi insine, adevarul nu este deloc acesta.

La sfarsitul saptamanii trecute, mi-am facut planuri pe care imi doream sa le indeplinesc in aceasta saptamana. Printre "obligatiuni", se afla si inceperea unui proiect pentru facultate... trebuie sa recunosc ca am avut cateva ezitari, adesea deschidem un document, dupa care il lasam de izbeliste.
Cu greu mi-am adunat fortele si am inceput cu pasi mici, dar siguri.

Las timpul sa treaca, sa dispara aceasta patura de ceata si sa aduca zambete de undeva din suflet.

Poate ca eu...

sunt de vina in anumite momente.

As vrea sa inteleg intr-un ritm alert atunci cand situatia iese de sub control.
Imi este teama sa ma gandesc la multe lucruri acum, prefer sa trag aer in piept si sa imi indrept atentia catre alte lucruri .
Ma simt ca o frunza uscata in bataia vantului.

Leapsa 13 - despre viata

Am preluat leapsa de la Morena, o fata sincera, vesela si realista.
In aceasta leapsa trebuie sa povestesc putin despre viata mea structurata pe etape sau asa cum imi amintesc despre momente semnificative.

M-am nascut intr-o zi de sambata din vara anului 1989.
Primii ani de viata au ramas un mister pentru mine, am ascultat povesti de la parinti si rude ... dar vizual nu am ramas cu nimic.

La varsta de 4 ani m-am ales cu un semn vizibil de buna purtare, fix in frunte. Recunosc ca am fost vinovata caci intrecusem gradul de enervare pe care putea sa il suporte fratele meu putin mai mare decat mine.
Ma jucam cu aprinzatorul de la lumina, facea un zgomot placut pentru mine... dupa multe insistente si rugaminti sa ma potolesc, fratele meu a vrut sa ma dea jos de pe scaun, lunadu-ma in brate ... nu stiu exact ce s-a intamplat, caci m-am trezit undeva pe covor. Atunci cand am cazut m-am lovit de o bucata din scaunul de lemn, fapt ce a rezultat o interventie medicale, o radiografie craniana si o rana cusatura cu nu stiu cate copci.

Varsta de 7 ani reprezinta o noua etapa, mai concret inceperea cunoasterii unui colectiv de colegi, caci eu nu am fost la gradinita.
O intamplare semnificativa pentru mine a fost prima zi de scoala, nu pentru insemnatatea care o are in sufletul fiecarui copil, ci pentru faptul ca am lesinat in timp ce mama ma pregatea pentru "marele eveniment".
La scoala eram o fetita cuminte, timida si sufletista - donam sandwichurile mele copiilor de la centrul de plasament, iar ei ma rasplateau cu zambete si multumiri. Eram foarte putini colegi care ne gandeam si la ei, caci lor nu le dadeau pachete la scoala si atunci cand se intorceau "acasa" nu puteau sa manance la discretie ca noi;

In clasa I am stat cu o fata in banca, dar nu imi amintesc cand ne-am "despartit destinele".
Mult timp am fost instabila in ceea ce privea colegii de banca, si nu pentru ca asa imi doream eu.
Intr-o zi m-am trezit in banca cu Cezar, un coleg cu probleme de cominicare, vorbea foarte incet in timpul orelor, dar in rest se comporta normal.
Dupa o alta perioada am stat in bacna cu un anume Iulian, de la el am primit un martisor frumos ... nu stiam cum sa reactionez, dar el mi-a luat-o inainte si m-a pupat.

In pauze eram foarte energica, invatasem ca trebuie sa pun baietii la punct atunci cand ma supara. Din aceasta cauza, un coleg a hotarat sa le spuna parintilor ca il bat, dar nu a specificat si de ce fac acest lucru ... si parintii lui au vrut sa ma "puna la punct", vorbind cu tatal meu.
Cum eu nu prea discutam cu tata astfel de lucruri, el le-a spus acestor oameni ca o sa vorbeasca cu mine sa vada care este situatia. Bineinteles ca am avut castig de cauza, si in clasa a 5-a colegul meu s-a mutat la o alta scoala invocand motive deloc plauzibile.

Clasa a 6-a a reprezentat inceputul "notelor preferentiale". Orice as fi facut, aveam profesori care nu ma aveau la suflet sau pur si simplu nu vroiau sa imi dea nota pe care o meritam cu adevarat. Nu aberez, dar au fost lucrari la care am facut la fel cu "desteapta clasei" si ea lua 10 si eu 8.
Poate mi-au ajuns diplomele pe care le primisem pana atunci.

Pe parcursul scolii generale am urmat cursul de croitorie, judo si informatica (pe atunci se invata pe niste calculatoate HC...si un singur pentium, dar era o realizare in aceea perioada).

Examenul de capacitate a fost trecut cu brio.
M-am inscris la profilul Real - Stiintele Naturii, am sperat ca o sa scap de anumite materii dar cu timpul m-am mai calmat sufleteste caci mi-am dat seama ca aveam un geniu in familie pe partea de stiinte exacte.
Asa ca il luam pe"nu stiu" in brate si il rugam pe fratele meu sa ma ajute la matematica, fizica si uneori chimie.

La liceu am luat an de an premiu, chiar daca uneori era vorba de mentiune. Eram constienta ca notele nu reprezinta ceea ce stiu eu, ci ceea ce vor profesorii sa vada.
Exemplu elocvent, am dat o lucrare la geografie, eu nu ma pregatisem si am fost sincera, nu am scris nimic...am luat un 2, iar colega mea o alta "cea mai desteapta" a fost prinsa cand copia, a luat nota 1 (scrisa si in catalog). Dar nu a fost mult timp situatia asa, caci peste nici o saptamana ea avea nota 10. Rasplata, nu?
Au mai fost cazuri de nedreptate. Dar am trecut cu vederea.

La varsta de 19 ani am devenit studenta la Facultatea de Jurnalism, Comunicare si Relatii Publice - Bucuresti. De aici povestea este usor de citit din postarile blogului.

Cu siguranta mai sunt momente importante de povestit, dar cu alta ocazie.

Trimit leapsa tuturor celor care vor sa isi aminteasca de trecut.

C'est la vie!

Adevararul acesta este cusut cu ata colorata pe un material incolor... vizibil pot sa spun, dar totusi atat de intunecat pentru unii.
Zambesc sec, nu ma mai doare acest lucru... doar ca ma dezamageste faptul ca se intampla din ce in ce mai des in jurul noastru astfel de intamplari stranii.
Undeva exista o lege a compensatiei, dar cand aceasta nu se aplica tuturor apare sentimentul de nedreptate.
Sunt mandra ca prin forte preprii am ajuns departe, m-am facut remarcata si am iesit in glorie, atunci cand situatia a inceput sa se faca sesizabila intr-un mod negativ.
Chiar daca nu s-a terminat asa cum mi-am dorit, sunt fericita ca undeva, candva o sa se faca dreptate.

Pentru multi o experienta similara nu ar fi insemnat nici macar cat sa scrie un rand, in schimb eu sunt mult mai implicata sufleteste in toate lucrurile pe care le fac.
"Pentru ca multi oameni scriu ceea ce nu pot rosti" ... acest citat l-am citit chiar astazi pe un blog si am considerat ca se potriveste cu starea in care m-am cufundat eu. Mi-ar fi placut sa spun cuiva toate dezamagirile pe care le am, sa ma asculte si sa ma aprobe atunci cand am dreptate... dar din anumite motive necunoscute nici macar de mine, am preferat sa zambesc atunci cand zapez prin aceasta poveste si sa ma abtin la a spune multe cuvinte, impicit detalii.
Stiu ca sunt oameni care m-ar intelege, dar nu vreau sa fiu in centrul atentiei.

Un premiu nu inseamna bogatie, dar un adevar cinstit face cat multe lucruri pretioase.

Doamne, ce naiva sunt uneori.

La inceput a fost doar entuziasm, cu timpul a aparut pasiunea, mandria, lupta pentru cunoastere ... si am ajuns intr-un punct de repaus.
Am crezut ca aici trebuie sa ma opresc involuntar .... cu putina strangere de inima mi-am acceptat destinul.
Sunt sigura ca as fi trecut aproape indiferenta peste acest prag, daca as fi stiut ca este adevarat. Dar, atat timp cat sforile se trag de undeva din departari si nimeni nu observa ilegalitatile vizibile, mi se pare nedrept.
Dintr-un punct de vedere consider ca mi-am taiat singura creaca de sub picioare.
"Tot raspul spre bine", o devizie inteleapta. Am avut ceva de invatat si mai ales de gandit asupra anumitor sentimente sufletesti.
Mi-am lamurit lista de prioritati.

Cat de mult reusesc sa ma implic in astfel de povesti trecatoare

I'm Singing in the rain

I'm Singing in the rain :)

Ma simt fericita!

In timp ce conversam cu cineva despre lucruri mai mult sau mai putin personale, am inceput sa deviem catre ceea ce credem noi ca trebuie sa faca un cuplu pentru a rezista in timp.

Dupa ce mi-am exprimat parerea referitor la o intamplare din viata interlocutorului meu, el mi-a spus :" e norocos prietenul tau ca te are" .

Am zambit cu sufletul si m-am intrebat in sinea mea daca si EL este de aceeasi parerea ... stiu ca tine la mine, ca ma adora si ca sunt persoana care il face fericit... dar oare este chiar asa norocos ca ma are?

De fiecare data cand ajung la acest subiect reflectez asupra tuturor schimbarilor pe care le-am facut amandoi pentru a depasi toate incidentele sau pentru a le evita intr-un mod mai placut.

Ne-am schimbat atat involuntar cat si intr-un mod voit ... este o lege nescrisa, asa cum vorbeam si cu interlocutorul meu ... este necesar ca fiecare sa isi modeleze comportamentul si personalitatea atfel incat sa se imbine perfect cu a jumatatii.

Iubirea este un sentiment aparte pentru fiecare.

Trebuie doar sa ne lasam purtati de val, sa deschidem usa sufletului si sa lasam oamenii sa ne cunoasca ... cu timpul "the right person" o sa intre in casa inimii, o sa acapareze incet dar sigur sentimentele placute.

Orgoliul nu are ce cauta in acest "joc" numit iubire.

Uof

Timpul trece dar anumite evenimente se repeta in mod constant ... picaturile incep treptat sa depasasca paharul si se transforma intr-un mic lac de sentimente dureroase.
Greselile din trecut nu se pot repara in intregime, dar intr-o oarecare masura se poate interveni si schimba putin... macar cat sa stiu ca a meritat sa indur tot acest amalgam.
Sunt convinsa ca in viitor o sa aibe repercursiuni tot acest "balamuc" ... oricat de sufletista sunt, exista momente in care nu pot sa trec cu vederea rautatile si comportamentul inexplicabil al oamenilor.
Suspin adanc, evit un scandal de proportii ... dar ma gandesc cu groaza ca intr-o zi tot ce se intampla o sa ma loveasca frontal, o sa ramana urme adanci care nu se vor cicatriza niciodata.

Cand eram mica ma intrebam cati oameni simt ceea ce simt eu ... imi doream sa fiu inteleasa fara sa vorbesc despre aceste lucruri, ma dureau ingrozitor si imi era teama de felul in care o sa ma perceapa cei din jur.
In clipele de fata, imi doresc sa nu fie multi oameni care sa simta asa intens rautatile...
Adesea mi-am spus ca imi doresc un viitor diferit, dar daca rabdarea ma paraseste nu stiu in ce masura o sa pot sa imi indeplinesc acest vis.

Beautiful day

Miercuri plina de bucurie ... ploaia a incetat inca de dimineata sa mai loveasca asfaltul rece. Soarele vesel si-a facut loc printre nori si a radiat intreaga zi.
Buna dispozitia a venit la mine inca de aseara, cand m-am hotarat sa imi croiesc o rochita colorata. Este prima experienta de acest gen... asa ca am fost putin sceptica in ceea ce priveste rezultatul.
Dupa ce am cusut o parte din ea, mi-am zis ca incepe sa arate a ceea ce mi-am propus.
Mai am foarte putin de finisat, dar rezultatul se anunta promitator.
Oricum, sunt mandra de ceea ce am reusit. Chiar daca nu este "ca la carte" o sa o port cu placere, caci este creatia mea si ma mandresc cu ea.

Daca ma intreba cineva in urma cu ceva timp daca sunt in stare sa imi fac ceva de imbracat, cu siguranta raspunsul meu ar fi fost unul negativ.
Imi amintesc ca intr-o zi mi-a spus cineva ca este simplu sa faci orealizare dintr-un material, dar eu nu am crezut, cum nici acum nu sunt de aceasta parerea. Mai ales ca persoana in cauza mi-a spus doar ca sa ma incurajeze, caci nu are nici cea mai mica experienta in astfel de domeniu.
As vrea ca cei ce spun astfel de lucruri mai intai sa incerce singuri si apoi sa vorbeasca.
Nu sunt nici eu o experta, poate nici o incepatoare nu sunt... ma declar o amatoare de incercari.

Citatul pentru aceasta zi: " Nu este pentru cine se pregateste, ci pentru cine se nimereste!" :)

Help ME

Este vorba despre concursul "Decoreaza-ti iarna, cu Breslo" despre care am mentionat in postarea : " In spiritul Sarbatorilor " .
Vreau sa multumesc celor ce mi-au acordat sprijinul aratandu-mi ca imi sunt alaturi atat prin comentarii cat si prin voturi.

Pana in momentul de fata voturile curg neincetat si lupta este stransa.
Eu ocup un loc destul de bun, dar cu ajutorul vostru as putea urca in top 3.
Daca vreti sa ma ajutati, este foarte simplu:
Pe site-ul acesta: http://www.breslo.ro/Register va faceti un cont, dupa care primiti un mail de confirmare. Dati click pe el...dupa care va logati pe contul creat si dati un simplu click aici: http://www.breslo.ro/Concurs/Frosty-The-Snowman_i215 .

Va multumesc pentru timpul acordat.

O alta stare

Am impresia ca ceva scartie zgomotos ... as vrea sa-mi spun durerea din interior, dar imi este teama sa nu devin stresanta pentru cei din jurul meu.
Ma lupt cu o stare de spirit inconfortabila.
Vreau sa incep noi proiecte dar ceva ma trage inapoi ... ma loveste o stare aparte si nu imi permite sa fac primul pas.
Nu vreau sa stagnez, dar simt cum intreg corpul nu mai este controlat de mine. Parca cineva se joaca cu mintea mea si ma obliga sa fac lucruri care nu imi aduc nici un beneficiu.
Astazi tind sa cred ca lupt cu morile de vant.

Nu vreau sa ma cufund in aceasta "stare de nestare", o sa ies pe afara sa simt mirosul pe care ploaia l-a adus, o sa privesc picaturile mari de ploaie si o sa ma trezesc la realitate.

Arborele fericirii

Zambeste tuturor.
Construieste un album de familie.
Numara stelele. Imita o persoana pe care o iubesti.
Suna-ti prietenii. Spune-i cuiva “Mi-e dor de tine!”
Vorbeste cu Dumnezeu. Redevino… copilul de altadata.
Sari coarda. Uita cuvantul “ranchiuna”. Spune “DA”.
Tine-ti promisiunile. Razi! Cere ajutor. Schimba-ti pieptanatura.
Fugi……. Canta……. Aminteste-ti de o aniversare. Ajuta un om sarac.
Termina un proiect. Gandeste! Iesi pentru a te distra. Ofera-te voluntar.
Rasfata-te intr-o baie cu spuma. Fa cuiva o favoare. Asculta cantecul greierilor.
Viseaza cu ochii deschisi. Inchide televizorul si vorbeste. Fii amabil!
Da-ti voie sa gresesti. Iarta! Multumeste-i lui Dumnezeu pentru soare.
Arata-ti deschis fericirea. Fa un cadou. Accepta un compliment. Priveste o floare.
Interzice-ti sa spui “Nu pot!” timp de o zi. Traieste-ti clipa! Continua o traditie
a familiei. Incepe o alta zi. Astazi nu iti face griji! Exerseaza curajul in lucrurile mici.
Ajuta un vecin la greu. Mangaie un copil care sufera. Asculta un prieten.
Priveste fotografiile vechi. Imagineaza-ti valurile marii. Joaca-te cu jucaria ta
preferata. Da-ti voie sa fii simpatic. Saluta-ti primul noul vecin.
Fa pe cineva sa se simta bine-venit. Promite cuiva ca il vei ajuta.
Aminteste-ti ca nu esti singur. Lauda intreit o fapta buna.
Primeste in sufletul tau si in casa ta un catel de pe strada.
Hraneste-l! Vorbeste-i! Pastreaza-l!
Sterge lacrimile de pe un obraz.
Cumpara-ti o ciocolata.
Imparte-o cu un
pofticios. Fii iar
curios. Gaseste
un lucru nou,
ceva frumos,
ceva interesant.
Da-te in leagan.
Citeste o poveste.
Povesteste-o unui
copil. Scrie o poezie.
Daruieste-o “jumatatii” tale.
Stai drept. Sadeste un copac.
Multumeste-le celor de la care ai invatat.
Sadeste si tu un arbore al vietii in inima si sufletul cuiva!

"Nimic nu e ceea ce pare dar totul e asa cum vrei sa-l vezi."

Astazi sunt:

La plimbare cu elful lui Mos Craciun :) .
Ne-am propus sa trecem pe la diverse targuri ... eu mai mult o sa privesc cu atentie si pe cat posibil sa fiu chibzuita, caci criza afecteaza destul de mult buzunarele mele de studenta.
Trebuie sa cumpar cateva cadouri si... sper sa gasesc ceea ce am eu in minte.

Am plecat la:

- Targul International Gaudeamus.

- Targul de Cadouri.

- Targul de antichitati.

Sweet november

Sunt cuprinsa de niste stari ciudate. As vrea sa spun multe cuvinte dar in clipa urmatoare imi dau seama ca nu au nici un rost.

Nu vreau sa pastrez momente de rautate in suflet, dar in acelasi timp nu-mi doresc sa rostesc cuvinte ce ar putea sa doara mai tarziu.

Privesc in urma, vad doar un trecut. Imi amintesc iar despre realizari, doar ca acum am ceva de care sunt mandra. Dintr-un anumit punct de vedere am reusit sa fac un prim pas.

Timpul zboara uneori fara sa apuc sa il imortalizez ... chiar daca in ultima perioada am inceput sa colectionez multe fotografii din prezentul meu, parca nu este suficient sa imi amintesc toate momentele frumoase. Pierd pe parcurs din amintiri si as vrea sa am timp sa le ratraiesc.

A trecut si noiembrie cu frumusetea lui... se anunta venirea iernii friguroase, cu zapada subtila ... dar cum eu nu ma incred in astfel de preziceri astept viitorul sa ma loveasca.

Recunosc ca a fost o toamna minunata, plina de peisaje, poze, imagini colorate, miresme, raze de soare si intamplari dragi;

Lista de dorinte se mareste pe zi ce trece. Am realizat ca fiecare noua dorinta este din ce in ce mai serioasa ... m-am indepartat treptat de la doleantele puerile.

M-as plimba pe strazi pustii cu oameni putini. As asculta muzica in casti si as dansa sufleteste. Ma intreb ce ma retine sa fac toate astea?

Gandul ma preseaza si ma indeamna sa las prostiile de-o parte si sa ma indrept spre o carte citita.

Apelez la aceasta varianta... revin "next time".

Omul e vesnic in schimbare.

Oamenii - ce fiinte naive, ce personalitati multiple.
Cate-o data stau si ma gandesc ca un singur om poate sa se schimbe de la minut la minut.
Acum poate sa iti fie prieten si in minutul urmator sa te vorbeasca de rau sau pur si simplu sa uite de tine.
Poate ca acum zambeste, mai tarziu e tist.
Inteleg ca este normal sa ne maturizam, sa ne comportam adecvat fiecarui moment dar sunt momente in care nu inteleg schimbarile buste. Nu pot sa ma acomodez cu trecerile de la un zambet larg prietenesc ... la o privire dura si taioasa.
Probabil faptul ca eu nu folosesc astfel de treceri intre stari ma face sa fiu mai putin intelegatoare, sa privesc cu ochi straini situatia ... dar mereu iertatoari.

De cand ma stiu am adorat oamenii care sunt foarte carismatici.
Oameni carora ochii le sclipesc intr-un mod straniu, dar frumos.
Oamenii care se bucura sa te vada in preajma lor.
Oamenii care te imbratiseaza cald si sincer.
Acele persoane care lasa totul de-o parte pentru a te asculta.
Nu mai spun nimic de logoreea verbala atunci cand povestesc despre pasiunile lor. ... dar mai ales oamnii care stiu sa puna stop atunci cand stiu ca nu sunt ascultati.

In spiritul Sarbatorilor.

In urma cu doua saptamani va povesteam despre un concurs de creatie... am reusit sa particip si acum a inceput votarea.
Adevarul este ca am nevoie de sprijinul celor ce vor sa ma ajute.

In cazul in care exista doritori o sa explic in ce contsa ajutorul pe care il cer.
Trebuie sa faceti un cont Aici (nu sunt necesare multe date de contact), apoi primiti pe adresa de mail o confirmare pentru a va activa contul .
Dupa care este nevoie doar de un simplu click Aici


Va multumesc anticipat!

Poate ca...

Poate ca nu ma asteptam ca parerea mea sa fie impartasita si de catre alte persoane. Nu pot nici sa ma bucur, nici sa fiu indiferenta... e un sentiment neutru.
Nu astept o zi aparte... las destinul sa se joace cu vietile noastre.
Cred ca fiecare isi ajuta destinul mai mult sau mai putin... in functie de ceea ce ne dorim pentru viitorul nostru.
Marionete sunt pretutindeni, oare vrem sa ajungem ca ele?

Concluzia este simpla: cuvintele sunt usor de rostit, dar ce sa faci atunci cand iti calci singur pe orgolii, principii si pe sentimente?

"Am zis:" eu nu o sa ajung niciodata in situatia asta!

Ce pot spune este ca:

"Romania este oarba in anumite privinte."! Plimbarea pe care am facut-o a reusit sa imi dea jos valul de pe ochi. Chiar daca nu imi face placere trebuie sa spun ca sunt momente in care oamenii trec nepasatori fara sa faca ceva benefic pentru ei. Nu mai spun nimic de a face ceva pentru semenii lor.

Daca as fi nevoita sa spun ceea ce mi-a ramas in minte dupa o zi de plimbare, as spune fara nici o ezitare ca nu imi pot scoate din gand traficul infernal. Atentie: "la oglinda din dreapta, la oamenii ce trec fara sa se uite nici o clipa din jurul lor, la copii care sar in fata masinii de nicaieri, la oglinda din stanga, la masina care vrea sa intre pe sens unic, la masinile parcate care pe unde a apucat" . Un balamuc se desfasura in fata ochiilor mei. Am inchis ochii pentru catevasecunde, dar un claxon m-a fortat sa deschid ochii si sa privesc in jurul meu. Cu inima cat un purice, am sperat ca totul sa se termine cat mai repede. Imi era frica de cei din jurul meu. O axioma potrivita cu aceste ganduri :" Afara-i vopsit gardul, inauntru badigardul leopardul ". Gradina Zoologica Bucuresti - un loc despre care am auzit multe povesti frumoase, caci realitatea arata diferit. Observ ca trecerea anilor nu aduce schimbari in bine in ceea ce priveste acest loc. Anul trecut in mai cand am fost situatia se prezenta putin mai bine. Prezentul este dezgustator. Nimic nu mai are sclipirea veseliei acolo ... totul se cufunda intr-o tristete imensa. Micutele fiinte au ramas undeva pe planul secund in gandurile mele. Imi amintesc vag despre ele, poate ca mi-am impus sa le uit, deoarece aratau foarte urat. Cred ca ingrijitorii au luat ca atare ceea ce scrie pe diverse panouri "nu dati hrana animalelor"- chiar daca acest mesaj era cu trimitere la vizitatori... probabil si cei care trebuiau sa se ocupe au zis ca nu trebuie sa incalce regula. Sunt dezamagita! Nu are rost sa imi arat frustrarea aici... trebuie sa vedeti cu ochii vostrii tot ce se intampla in jur. Cuvintele sunt insignifiante.

Astazi vreau:

Sa profit de ultimul weekend care se anunta insorit.

Sa zambesc din suflet.

Sa gasesc calmitatea.

Sa ascult muzica buna.

Sa ma intalnesc cu oameni dragi.

Sa surprind peisaje deosebite.

Sa fotografiez cu ochii si cu sufletul.

Sa ofer bezele unui singur om.

Sa fiu darnica in sentimente.

Sa simt valul.

Sa nu supar pe nimeni.

Sa imbratisez.


Sa fac ceva ce imi doream de mult.

Despre sezon

Astazi am dat o fuga prin magazinele mari. Am realizat ca deja se simte apropierea sarbatorilor... nu spun asta numai din prisma faptului ca au aparut articole de sezon, dar cat si pentru faptul ca lumea s-a inmultit ca ciupercile dupa ploaie.
Aglomeratie, nu gluma. Fiecare e in lumea lui - unii fac pregatiri de iarna, altii profita de reducerile articolelor de vara ... iar cei ca mine se uita fara nici un scop.
Imi place sa spun ca ma uit dupa un anumit produs inexistent.
Trebuie sa recunosc ca am vazut un set de globuri speciale ... nu am indraznit sa il cumpar, ma gandesc ca trebuie sa fiu chibzuita si sa strang cureaua.
Placerile personale nu isi au locul acum. Poate intr-o zi cand o sa "ma fac eu mare si o sa am locul meu de munca bine platit" o sa imi permit sa ma rasfat mai des, pana atunci raman cu privitul la astfel de lucruri.

Mereu mi se intampla sa ma uit cum parintii alearga dupa cadouri pentru cei mici. Ma gandesc la bucuria pe care o simt in suflet atunci cand ii vad pe acestia bucurandu-se de cadouri.
Dar, in astfel de momente nu uit nici de cei care nu au bani suficienti pentru a duce traiul de azi pe maine si se gandesc cu groaza ca sarmanii copii or sa sufere si anul acesta ca nu primesc nimic.
Viata e nedreapta!

Copilaria mea a fost undeva intre "mult" si "putin"... cuvantul "moderat" cred ca descrie cel mai bine cadourile pe care le primeam.
Adesea lucrurile de sub brad erau exact ceea ce aveam nevoie, dar Mos Craciun nu uita sa imi lasa cateva dulciuri si o jucarie de plus, cat de mica.
Nu intelegeam pe atunci de unde stia mosul ca eu nu mai am acuarele, pixuri, blugi sau mai stiu eu ce... :)
Zambac larg, ma gandesc ca am avut parte de o copilarie plina de mister ... nu se auzea la colt de strada ca Mosul nu este chiar mos.

Si s-a dus.

O parere?
Nu, nu pot sa spun doar o parere. Sunt multe lucruri care m-au deranjat vizibil. Multe secrete spuse in public, multe cuvinte ce nu isi aveau rosul si locul - multe diferente.
Poate ca intr-un fel sau altul era de asteptat sa se comporte fiecare in felul lui de distant, sa isi pastreze grupul aproape si pe ceilalti cat mai departe.
Am mai spus eu despre ceea ce ma deranjeaza in astfel de momente, dar nimeni nu m-a inteles pana cand nu a trecut de cealalta parte. Acum imi da dreptate :"mai tii minte cand spuneai ca te simti in plus? asa ma simt si eu acum". Nu vreau si nici nu imi permit sa spun celebra fraza: "ti-am spus eu!" poate ca trebuia sa faca schimbarea sa inteleaga pe propria piele cum e sa ajungi acasa dupa o zi incarcata si sa plangi de ciuda, nervi, ura personala. Sa iti pui intrebari de ce nu te integrezi si sa nu gasesti raspunsuri.

In clipa de fata nu imi mai pasa. Am descoperit cu adevarat anumite detalii ce imi fac viata colorata; Stiu cine este alaturi la bine si la greu fara sa aibe ceva de castigat.
Asta inseamna prietenia pentru mine. Chiar daca nu vorbim o saptamana, stim una de cealalta. Ne dam mesaje oricand fara sa ne gandim "poate o deranjez" - prietenia inseamna o incredere si o usa mereu deschisa.


Astazi am vazut dincolo de machiaj. Adevarul este ca "machiajul este pur si simplu o extensie a personalitatii, iar culorile, hainele si machiajul, toate exprima si spun cate ceva despre persoana" bine a spus Gene Simmons.
Nu stiu cand o sa mai fie o "data urmatoare" sau mai bine spus ... nu stiu daca o sa mai existe o "alta data".
Ceea ce ma incanta este faptul ca eu am fost organizatoarea. Cu siguranta nu sunt un sef de grup senzational... dar atunci cand imi propun ceva, bat omul la cap atat cat este necesar pana il conving sa spuna da. Am argumentele intr-o punguta colorata - aici tin mesaje dulce-amuzante.

A fost doar o alta zi!

Zambet sincer

" Joi" cred ca acesta este cuvantul care ar putea sa defineasca simplu si concis starea mea.
Mi-am luat portia de nebunie, poate chiar o supradoza. :)

Am simtit cum lumea e cu sus-ul in jos, un sentiment ciudat imi cuprinsese intreg corpul. Am incercat sa strig dar parca glasul nu vroia sa ma mai asculte.
Traiam o frica dar si o placere in acelasi timp.
In ultima perioada se comporta colipareste; Ma face sa il indragesc mai mult si sa il astept mereu ca la prima intalnire.

Oare dragostea chiar dureaza doar 3 ani? Eu as vrea sa fie asa o eternitate...

Calvar

"Ce tare iti bate inima" - e tot ce am putut sa spun.

Nici nu mai stiu daca ma doare sau ma enerveaza situatia. In minte aud toate cuvintele, e o galagie greu de descris in cuvinte... vreau un strop de liniste;

As pleca pe afara, sa ma plimb doar eu cu mine. Nu vreau sa iau cu mine balamucul acesta.
Nu vreau sa dau dreptate nimanui.
Nu ma gandesc la mine, ci la ceilalti.
Cet este ca nu inteleg nimic, si ma doare tot.

Atat de real, dar totusi ireal..

Aseara m-am apucat sa citesc "Sotia Calatorului in timp" de Audrey Niffenegger - cine a citit-o sau a vazut filmul o sa inteleaga in mare masura despre ce vorbesc.
Am adormit inainte de miezul noptii, prin minte imi treceau multe probleme existentiale referitoare la timp. Ma gandeam ca in ultima perioada din ce in ce mai des gasesc axiome despre "viata scurta".
Nu a fost char un somn lin, pentru ca m-am trezit de nenumarate ori. Am visat mult, o parte dintre intamplari au fost uitate in mod involuntar.
Ceea ce m-a frapat este visul de dimineata, in care multe lucruri stranii s-au petrecut.
Intamplarea se dasfasura in casa parinteasca. Aici locuia si bunicul meu - cel care este inca in viata, dar bolnav - desi in viata reala el are o alta casa.
Trebuie sa precizez ca relatia bunic-nepoata nu a existat niciodata ... mereu a fost ca un strain care venea pe la noi doar la ocazii speciale si mereu trebuia sa plece repede.
Visul m-a surprins privind cum o "doamna doctor" ii administra niste medicamente, ceva imi spunea ca medicamentele urma sa il ajute, dar nu sa traiasca , ci sa ii curme durerile.
Am privit neputincioasa, dupa care, cu lacrimi in ochi m-am dus sa il imbartisez, lucru pe care nu l-am facut de foarte mult timp - aproape ca ma indoiesc ca am facut-o vre-odata.
Asteptam sa ma respinga, dar spre surprinderea mea am inceput amandoi sa plangem cu sughituri. Aerul mi se taia, regretam toata distanta ce a stat intre noi atatia ani.
Il simteam slabit. Arata altfel, ca si cum el nu era omul pe care il stiusem eu intreaga viata.
Amintirile din suflet se imputinau cu fiecare clipa. Inima imi batea din ce in ce mai putin ... stiam ca sunt ultimele clipe si....

si....m-am trezit cu fata plina de lacrimi, cu respiratia sacadata si cu gandul la prezent.

Liniste

Stau si ma intreb de cate ori este nevoie sa ii spui unui om o fraza pentru a intelege ceva din ea. E straniu cum o simpla propozitie, deloc complexa poate duce la stari de nebunie.

Cred ca este insuficient sa ii explic unui om care nu vrea sa asculte. Pacat ca nu exista posibilitatea sa trec cu vederea peste toata aceasta poveste urata.

Incerc sa imi pastrez calmul, dar trebuie sa recunosc ... as tipa pana si la musca care bazaie pe aici de cateva minute.

Din obligatie este greu sa iasa ceva bun. Se acumuleaza o caruta de nervi si un praf de reusita;

Am dat "skip" la fiecare melodie ... pana cand m-am oprit la melodia formatiei Westlife - Miss you nights - am stat in loc si am ascultat fiecare vers, fiecare acord si m-am linistit, cel putin pentru moment.

Lumea mea

"Tic-tac" imi sopteste ceasul desteptator. Eu ma uit nervoasa catre el si ma gandesc ca timpul trece fulgerator, dar parca pentru mine astazi este mult prea lent... merge agale, doar ca sa imi faca in ciuda.

Nu vreau sa ii cad in plasa;

O sa astept rabdatoare, nu ma grabesc catre lumea necunoscuta. Nu vreau sa imi fac iluzii, desi in sufletul meu sper ca o sa reusesc.

Punctul final este din ce in ce mai indepartat, cert este ca nici o munca nu este in zadar ... oricand se poate transforma in ceva benefic - cel putin eu asa consider, viata asa mi-a demonstrat.

Astazi lumea mea este ca o bula de aer ... nimic nu poate sa imi strice dispozitia.

Chiar daca am fost putin melancolica, dezamagita, trista, nervoasa, vesela, ganditoare sau orice alta stare am trait, au fost starile pe care mi le-am indus intr-un mod ciudat,dar voit. Nu am lasat nici un om sa se aproprie de lumea mea;

Am considerat ca totul este trecator si orice lovitura o sa treaca. Nu trebuie sa opresc lumea in loc pentru problemele mele.

Desi undeva in suflet pastrez o emotie pana cand o sa aflu raspunsul ... nu vreau sa arat nimanui ca sufletul mi se macina.

Se spune ca: "Cea mai mare frumusete este cea invizibila pentru ochi, dar vizibila pentru inima."

Dimineata

Incep ziua cu ganduri bune!

Asteptarea ma omoara

... incet dar sigur o sa merg pe drumul cel bun.

"Uneori nu trebuie sa ma avant cu capul inainte si sa inchid ochii! " - este o regula pe care trebuie sa mi-o repet zi de zi pana o sa imi intre bine in minte.
In situatia de fata nu am pierdut un intreg razboi, ci doar m-am demoralizat putin si stau ca pe ace cateva zile pana cand sper sa reusesc sa rezolv incidentul neplacut.
Imi doresc din suflet sa pot face ceva bun, si cand spun asta nu ma gandesc doar la ego-ul meu.
Am muncit trup si suflet la foc intens, iar aceasta usa inchisa ma scoate din minti.
Chiar daca zavorul nu se v-a deschide nici peste cateva zile, stiu ca nu a fost inutila munca depusa.
In viata mai sunt si piedici, ciudat este faptul ca intreaga noapte am avut cosmaruri legate de acest subiect ... a fost ca o premonitie. Merita vazut si ascultat : Cele doua cuvinte

O perioada vesela.

E ireal de frumos. Am avut parte de cateva zile minunate, am respirat adanc, m-am bucurat de fiecare clipa si am gasit un moment de respiro in care am reflectat la multe intamplari.
Adevarul este ca aveam nevoie de o pauza. De o vreme frumoasa si un sprijin alaturi.
Cu siguranta sprijinul il am mereu, doar ca nu stiu sa il cer sau sa mai bine spun nu ma pricep sa imi exprim nevoie disperata de a avea pe cineva alaturi in momente dificile.
Mi-am amintit cat de trista eram in urma cu doi ani, cat de rar zambeam din suflet si mai ales faptul ca nu stiam sa rad cu adevarat;
Este o vorba care spune ca : " Vine un moment in viata cand realizezi: Cine conteaza, Cine nu a contat niciodata, Cine nu va mai conta....si cine va conta intotdeauna! ".

Desi am o mica teama in suflet, vreau sa cred ca totul o sa treaca cat mai repede si ca acest lucru nu v-a apasa greu cantarul sufletului.
Am ajuns sa cred ca fiecare zi este o minune; Un dar primit de undeva de sus... poate ca multi nu ma vor intelege, dar atunci cand or sa simta ceva similar cu ceea ce port eu in suflet o sa isi dea seama ca nu vorbesc cuvinte, ci fapte.

Un alt motiv pentru fericirea mea este faptul ca inca trei articole mi-au fost publicate in reviste. Acest lucru ma face sa imi doresc mai mult, dar sa nu uit niciodata ca si putinul acesta conteaza.
Un pas marunt o sa ma duca intr-o zi intr-o lume plina de cuvinte si lucruri minunate. Am primit o parte din pozele pe care le-am facut in aceasta toamna. Una dintre preferate este cea de sus, unde reflexia coloristica este minunata.
Poate ca am vorbit mult si fara sens ar spune unii... dar pentru mine fiecare cuvant vine din suflet si din momente reale.
Trebuie sa recunosc ca am un dor nebun sa vorbesc mult zi de zi, dar prefer sa las cortina sa cada din cand in cand asupra cuvintelor rostite in graba.

Sper sa pot!

Vreau sa ma inscriu la un concurs de creatie, dar nu indraznesc pana nu finisez decoratiunea. Sansele sunt de 80% sa particip ... doar ca o sa am nevoie de sustinere din partea celor ce vor sa ma ajute;

De indata ce postez produsul o sa inserez un link pentru cei ce vor sa ma voteze... sau doar sa isi arunce o privire.

Sunt putin sceptica si emotionata in acelasi timp. Stiu ce imi poate mie imaginatia si nebunia de creatie, dar cate-o data nu asta conteaza ... ci cati sustinatori ai.

"Zambet de moment"

Astazi am fost la "un pahar de vorba" cu fetele. O zi banala ar spune multi, in schimb la noi se petrece din ce in ce mai rar, iar atunci cand se intampla mi se pare ciudat. Ceva scartaie.
Am vorbit putin, am ascultat mult si am analizat gesturile. Nu mai suntem asa cum eram in urma cu cateva luni. Nu neg faptul ca si eu m-am schimbat si am devenit egoista in sentimentele pe care le impartasesc... dar nu sunt singura care procedeaza asa.

Nu merg nici o clipa pe principiul ca "sa moara si capra vecinului". Daca simt ca nu trebuie sa povestesc, nu o sa fac asta... e foarte simplu sa divag de la subiect si sa mut atentia pe alte campii inflorite.


Tot timpul in care am fost cu ele m-am gandit la Mister EL. Mi-am dat seama cat de norocoasa sunt ca l-am lasat sa imi intre in viata. Mi-a colorat zilele si m-a facut sa pretuiesc viata.
Da, EL a reusit sa imi descopere zambetul interior si sa il pretuiasca.
Ascult Janson Mraz - Y'm yours ... prin minte imi trec atatea ganduri si emotii.

De moment: Wildboyz feat. Ameerah - The Sound Of Missing You
Zero - Sunny days

Schimbarea

Tot ce se petrece ma deruteaza. Nu stiu ce sa mai cred, ce sa fac sau cum sa fac ca totul sa fie bine.
Ipocrizia unor persoane reuseste treptat sa ma lase rece. Dar cu toate astea imi este greu sa ma despart de ea... persoana in cauza. As vrea sa nu imi pese deloc acum, sa pot sa ii intorc spatele asa cum a facut si ea, dar stiu ca sunt mai sufletista ca ea si asta ma face sa las de la mine o usita deschisa.

Am invatat dintr-un cerc vicios ca fiecare om are un destin conturat, iar atunci cand gresesc revin cu coada intre picioare la persoanele pe care le-au ranit.
Nu imi place sa le rad in fata sau sa le spun "ti-am zis eu", dar cate-o data asa ar merita.
Inca ma mai gandesc daca sa trimit sau nu un mesaj in aceasta seara... poate ca las decizia sa vina de la sine, sa vad cand intervine cu adevarat dorul - dar inca nu am o decizie pe care vreau sa o urmez.

Surpriza

Abatere de la regula, dar chiar am ceva de notat, un amanunt despre care nu vreau sa trec cu vederea.
Este o zi memorabila.
A ajuns marele cadou! :)

Sunt la clinica de dezintoxicare!

Astazi este prima zi in care nu vreau sa mai postez. Am ajuns la concluzia ca nu am nimic important de zis. Poate ca pana acum am exagerat fiecare sentiment, am folosit de prea multe ori hiperbole ... sau poate m-am repetat in mod constant.
Da, pare ciudat ca sustin faptul ca nu postez, dar totusi scriu aici ... Adevarul este ca inca ma simt legata de aceasta lume virtuala.
Aceste ganduri vreau sa ramana mult, un timp nefinalizate.
Acum pot sa spun ca totul este doar pentru mine.
Nu mai conteaza nici macar o clipa ce cred ceilalti, cat de interpretabil scriu, cat de copilaresc sau cat de prost;

Citisem intr-o carte ca "tăcerea este o durere conștientă ce nu poate fi exteriorizată.", eh intr-un fel sau altul acum o sa tac si eu.
Recunosc ca m-am gandit cateva clipe daca o sa imi simta cineva lipsa, daca o sa observe faptul ca nu mai scriu constant... ca am disparut din aceasta lume pe care am considerat-o inca de la inceput Casa Mea.

Inca sunt putin surprinsa de decizia radicala pe care am luat-o. Cu siguranta o sa am cateva zile/saptamani in care o sa fac ceea ce am facut astazi, dar intr-o si o sa imi revin.
Sunt ca un copil ce are nevoie de sustinere pentru a face acest pas.

In cautarea unor raspunsuri

Trec printr-o perioada in care simt ca am nevoie de acalmie. Vreau sa imi ascult bataile inimii si sa zambesc ca un copil.
Intr-un fel sau altul m-am gandit de foarte multe ori sa iau aceasta decizie, doar ca imi era teama sa o pun in practica.
Am avut nevoie de un simplu mesaj pentru a imi da seama de ceea ce este bine sa fac in viitor.
Chiar daca o sa imi fie greu, stiu sigur acest lucru. O sa fac tot posibilul sa acumulez cat mai multe invataturi si sa nu uit niciodata de unde am plecat.
Inceputul a fost greu, treptat am invatat sa fiu darnica si vorbareata ... acum a venit momentul sa pun o pauza in randuri si in ganduri.
Schimbarile aduc de la sine cateva noutati.
Astazi sunt putin nehotarata, poate maine o sa fie mai bine. Nu vreau sa ma abat de la subiect, trebuie sa pot sa pun punct acestei situatii, mi-am dat seama de ceva vreme ca totul a mers mult prea departe si ca nu am putut sa ma opresc.
Acum m-am hotarat. Acum ori niciodata!

Gand la gand...

(...) cu bucurie.

In ultima perioada a venit frigul destul de apasator, chiar daca s-au ratacit si cateva zile insorite tot se simte toamna neprasnica.

Picura inca de dimineata cu picaturi marunte. Vantul rece ne ameninta si totu-i mohorat.

Eu sunt vesela. Miroase a sarbatoare. Mereu miroase asa cand in cuptor se afla ceva bun.

Astazi este randul cozonacului sa imprastie mireasma puternica si imbietoare.

Ce poate sa fie mai bun intr-o astfel de zi, decat o felie de cozonac aburind si o cana cu ciocolata calda?

Toate acestea imi confera o stare de bine. Sunt ca o pastila colorata intr-o lume plina de non-culori.

As vrea sa impart fericirea, nu sunt de felul meu egoista ... dar am o problema uriasa. Nu stiu cum sa fac asta.

Poate ca daca m-as imbraca asemeni unui clovn, as fura cateva zambete de pe chipul celor dragi, dar nu ma pricep sa spun glume sau sa fac gimbuslucuri.

Daca le-as povesti intamplari hazlii din viata mea, ar uita pe moment de durerile lor, dar nu garantez ca nu s-ar plictisi destul de repede.

Dar daca i-as invita la o ciocolata calda si i-as lasa pe ei sa isi spuna durerea, sa strige, sa se confeseze ... poate ca aceasta este rezolvarea. Caci majoritatea oamenilor se simt mai bine dupa ce impartasesc problemele;

Invitatie oricand, oricum, oricine, oriunde la o cana cu ciocolata calda.

Viitorul - Un algoritm matematic

Sunt zile ... poate chiar saptamani in care nu ascult zgomotul ritmic al ceasului batran. Astazi a fost o zi aparte, am auzit strigatul tic-tacului intr-un mod insistent.
Poate si faptul ca ma gandesc din ce in ce mai mult la un posibil viitor ma face sa fiu putin dezorientata si atenta la lucuri nesemnificative.
Trebuie sa recunosc ca imi este teama de pasii ce urmeaza sa ii fac. Nu spun asta din motivul ca vreau sa fug din calea unui obstacol, ci o spun pentru ca nu stiu ce urmeaza sa fie in spatele acestei usi numite viitor.

Chiar daca nu am decizii importante de luat, stau si analizez situatia la rece pentru a spune un rezultat. Incerc pe cat posibil sa evit decizile luate pe ultima suta de metrii, caci de cele mai multe ori sunt pripite si aduc de la sine consecinte.
Privesc in urma si nu gasesc realizarile palpabile. Doar in amintirea mea sunt anumite momente ce imi zambesc cu drag si imi amintesc de ceea ce am facut.

"Theres no story left to tell. No answers left to find. Theres no use in looking back"

Damn!

Am tot auzit in dreapta si in stanga expresia: " Lasati un numar de telefon si o sa va sunam noi! ". In cele mai multe cazuri o expresie de genul acesta inseamna un refuz diplomatic.
Uneori este foarte greu sa i se explice omului in fata ca nu au nevoie de el? Ca experienta lui nu corespunde cu ceea ce cauta ei? Sau pur si simplu sa i se spuna direct ca nu are nici o sansa?
Oare oamenii acestia nu au trecut niciodata prin situatia celor ce primesc refuzuri?
Ma gandesc cu dezgust la acest subiect. Refuzuri sunt la tot pasul.
Am cateva cunostinte care sunt de parerea ca un loc de munca il gasesti la tot pasul.
Dar aici intervine diferenta de perceptie a acestui lucru;
Personal nu vreau doar un loc unde sa plec dimineata, pentru a avea de unde sa ma intorc seara si sa primesc un salariu mai mult sau mai putin egal cu munca depusa.
Eu imi doresc ceva special. Vreau sa am un loc de munca care sa imi reprezinte caracterul si sa fie indreptat catre inclinatiile pe care le am.
Sincer nu as putea sa lucrez ca promoterita - tin sa mentionez ca nu este un loc de munca rusinos sau dizgratios, doar ca nu mi se potriveste mie.
Eu vreau ca viitorul meu sa fie construit prin experienta dobandita la locul de munca. Sa primesc un salariu potrivit pentru ceea ce fac. Sa fiu mereu intr-o continua miscare.
Da, cred ca visez cu ochii deschisi.

Duminica insorita.

Planul de lupta pentru ziua de astazi a fost desfasurat in Parcul Izvor.

Inceputul a fost dulce. Am primit dulcele meu preferat (la patrat) ... dupa care cu mult entuziasm am pornit alaturi de Mister EL catre locul magic cu biciclete de inchiriat, dar cum aiurita de mine nu umbla cu buletinul in geanta, nu am putut sa obtinem doua biciclete.

Am plecat putin dezamagita de acest incident neplacut, dar pastrez in suflet o posibila data viitoare.

Despre parc pot sa spun ca are o intindere mare, dar nu foarte mare. Este plin de verdeata si aleei. Poate in cativa ani o sa se dezvolte pe mai multe planuri, inceputuri promitatoare exista, dar nu stiu cat de durabile sunt.

In centrul parcului se afla un loc special amenajat pentru copii, iar cum eu sunt un copil mare ... am mers impreuna cu insotitorul meu cat mai aproape de acest castel.

Cum toate bancile erau ocupate de mamici, tatici si bunici ... am luat hotararea nu cea mai inteleapta de a ne aseza pe iarba, caci nu mai este interzis de aproximativ doi ani calcarea pe iarba.

De aici priveam entuziasmata energia debordanta a copiilor. In minte imi imaginam ca peste cativa ani si eu o sa fiu alaturi de copii mei in parc.

Incercam sa cuprind intreg locul de joaca in vizor, nu ma saturam sa ii admir.

Toate bune si frumoase pana cand vad un copil cum paraseste locul de joaca si se uita dezorientat in dreapta si in stanga, dupa care incepe sa strige: "mamiiiii!! tatiiiii!".

Am zis sa nu ma aproprii brusc de el, imi era teama sa nu il sperii sau sa nu creada cineva ca vreau sa ii fac vre-un rau, asa ca am ramas sa il privesc. Copilul a inceput sa planga si sa se invarta pin aceleasi locuri, atunci Mister El s-a hotarat ca trebuie sa se duca la copil sa il ajute.

Asa cum ne-am imaginat si noi, se pierduse de parinti. Stia ca mama lui este imbracata cu o bluza verde (bine ca nu s-a intamplat ca in filmele de groaza, unde atunci cand intorci privirea toata lumea este imbracata in aceasta culoare).

Ne-am uitat toti trei prin parc, i-am propus baiatului sa faceam un mic ocol pe langa locul de joaca pentru a ii cauta pe parintii lui, dar nu a mai fost nevoie sa facem asta.

Din intamplare am vazut o doamna care avea un tricou verde, o geaca de blugi si un ghiozdan in spate.

L-am intrebat pe copil daca mama lui are vre-o geanta ... m-am gandit ca daca intreb direct de ghiozdan s-ar putea ca in panica lui sa spuna Da.

Si copilul mi-a spus ca are un ghiozdan. Atunci l-am rugat sa se uite spre leagane si sa imi spuna daca doamna in verde este mama lui.

Asa cum va asteptati era chiar mama lui.

El a alergat catre ea.... dar ea il cauta cu privirea in alta directei.

L-am privit pe copil pana cand a ajuns in bratele mamei. Entuziasmat ii povestea ceea ce a patit si i-a aratat cu degetul catre noi.

Luca, caci asa il chema pe copil a avut ceva de invatat din aceasta poveste.

Nu stiu de el, dar cu siguranta noi o sa ramanem cu gandul la aceasta intamplare;

Sfarsit!