Ultima zi de iarna

De cand am inceput viata de studenta, mi-am facut un obicei sa citesc in maxi-taxi, astazi m-am apucat de Octavian Paler - Viata pe un peron...in urma cu un an am vrut sa o citesc, dar nu gaseam niciodata dispozitia necesara sa inteleg ceea ce incerca autorul sa exprime in cuvinte.
Nu am apucat sa lecturez decat 2 pagini, caci telefonul a sunat si gandul meu a zburat pe campii indepartate.
Ajungand in Bucuresti mi-am aruncat o privire asupra multitudinii de martisoare de la "1 mai", inceputul se anunta dizgratios, pana cand am vazut ceva ce mi-a captat atentia...nu am putut ezita si mi-am luat un martisor ce il reprezenta pe Tweety - personajul animat pe care il ador.
M-am dus vesela in statie la "105" pentru a ma indrepta catre Herastrau, unde urma sa ma intalnesc cu EL.
Dat fiind faptul ca asteptam nerabdatoare sa ies in parc, am plecat mai devreme de acasa, asa ca am ajuns inaintea lui;
Am profitat de aceasta ocazie sa ma plimb singura pe soseaua Kiseleff... in aer plutea o stare de liniste.

Oare i-am mai spus ca imi place sa fiu surprinsa?...cert este ca atunci cand a venit, a reusit sa ma faca sa plutesc si sa ma simt in al 9-lea cer. S-a purtat copilareste, dar cu toate astea m-a imbratisat cu putere.

Am purces catre parc impreuna, ne aminteam cu placere de prima noastra intalnire ce a avut loc in urma cu 2 ani in acelasi loc.
Ne-am plimbat, am facut multe poze, am fost la 2 cm distanta de a pune mana pe o veverita - frica din mine a fost mai puternica si m-a ajutat sa o ating.
Dupa multi ani am mancat pufuleti colorati, chiar daca nu mai sunt asa dulci cum imi aminteam eu, tot buni sunt.
Pentru cateva minute am lasat gandul kilogramelor in plus si am mancat cu pofta cartofi aromati. Consider ca numai EL este de vina ( :-"), caci nu am putut sa ii rezist privirii [verzi] pe care mi-a aruncat-o, nu mai pun la socoteala faptul ca sunt deliciosi de buni.

Nu in ultimul rand vreau sa mentionez faptul ca am primit un minunat martisor de la EL, am lasat aceasta fraza la sfarsit pentru a il tine pe jar - ca si cum am uitat acest detaliu al zilei de ieri. Nu stiu cu certitudine daca noua poza a blogului l-a inspirat sau pur si simplu faptul ca stia admiratia mea pentru fluturasi...l-a ajutat in alegerea martisorului.
Iti multumesc pentu acest pandantiv minunat, chiar daca sunt adepta martisoarelor...recunosc ca nu le mai port in piept de ani buni.

Nu a fost o duminica asa cum mi-am imaginat-o eu, am trecut cu vederea peste detaliile ce au facut ca aceasta zi sa fie uratica...adica nu vreau sa spun ca a fost frig, ci mai degraba nu am fost eu imbracata adecvat acestui anotimp :D;

Ordine in ganduri.

Imi doresc cu ardoare sa ies la plimbare, sa privesc natura, oamenii si nu in ultimul rand sa ma bucur de muzicalitatea pasarilor si rasul copiilor.
Nu am mai avut de foarte mult timp un moment in care sa ajung seara acasa, foarte obosita si sa ma doara ingrozitor picioarele de la mers, dar cu toate astea sa nu imi para rau;
De cateva saptamani il amenint pe EL ca o sa ies la alergat... vreau sa am parte de stropul de sanatate ce se castiga cu ajutorul sportului.
Vremea nu prea este de partea mea. Acum ploua, desi nu ma incanta acest lucru, imi dau seama ca ma linisteste cantecul ploii.
Am o stare nu tocmai normala, atunci cand am crezut ca am scapat de raceala ceva inevitabil s-a intamplat si acum parca am luat-o de la capat.
Am baut un ceai de tei, chiar daca nu este preferatul meu. Uneori imi doresc sa nu mai aud de cuvantul 'ceai', caci de mai bine de doi ani beau zilnic ceai de plante. Daca mi se intampla sa uit o zi sa il beau...a doua zi ma resimt si ma mustrez pentru gafa pe care am comis-o.
Adevarul este ca de multe ori cand beau ceaiul am o companie mai mult decat placuta, chiar daca nu este prezenta cu mine la masa, persoana ma face sa uit ca nu beau din placere, ci din necesitate.

Mi-am dat seama ca a trecut mult timp de cand nu m-am mai jucat cu fardurile. Nu sunt genul de fata care nu iese din casa pana nu arunca un strat-doua de fond de ten, un kilogram de rimel, un tub de ruj, niste pudra si mult fard de ploape.
Nu sunt absurda in ceea ce priveste machiajul, in anumite situatii acesta poate infrumuseta (cand nu este folosit in exces).
Poate daca vremea se imbunatateste, o sa ma "pastelez" cu nuante primavaratice.
Vreau sa port fuste, dresuri colorate, tricouri si sa-mi fac nelipsitele codite. Sa ies in parc ca un copil...si sa ma port ca atare.
Uneori cred ca am avut o copilarie mult prea scurta, iar acum pentru a recupera pierderea - evit sa ma maturizez...

Inceput de astenie

Ador primavara, dar uneori imi da impresia ca este sezonul cand oamenii sunt mai predispusi tristetii. Ceva ii deprima. Cineva le inlocuieste privirea calda cu un venin dureros.
Poate ca sunt momente in care presiunea atmosferica este vinovata pentru aceste situatii dureroase prin care trec oamenii.
Fiecare individ sufera diferit...din motive diferite, la intensitati diferite, durate de timp total diferit si reactioneaza in moduri diferite;
In atmosfera plutesc stari de cearta, predispozitii si indispozitii. Se simte o presiune pe umeri...oare cerul asta gri de astazi ne preseaza?
Pretutindeni sunt contraste: bine-rau, iubire- tristete, zambete-lacrimi, cer senin-nori...si multe altele, toate acestea ma fac sa ma gandesc de doua ori inainte sa fac ceva, din teama de a nu trece de de la un pol la celalalt.

Sunt ganduri ce nu vor sa depaseasca cutia craniana, ele raman nerostite... dar adunand astfel de franturi, o sa ajung intr-o zi in care o sa rabufnesc...Incerc pe cat posibil sa aman venirea acestei clipe, din motive intemeiate;

Fara sa imi dau seama, in timp ce scriam acest articol vremea gri a disparut, lasand loc unui soare stralucitor...ce incearca sa dreaga busuiocul unei zi pierdute.
P.S. La multi ani surioara...m-am gandit ca niste cuvintele nu ar fi fost demne pentru tine, asa ca am renuntat la aceasta idee si m-am rezumat la o imbratisare...

Imi doresc ca in fiecare an, multi ani de acum inainte sa ne petrecem aceasta zi impreuna.

:-??

Sunt momente in care calmitatea mea dispare fara sa imi dau seama. Nu imi pot sesiza calmul interior, iar din exterior cu certitudine par o crizata in aceste momente...

Clipele in care simt cum lumea se prabuseste deasupra mea, ma fac sa ma ascund intre peretii trupului si sa imi apar sufletul.

Cealalta "Eu" imi displace. Nu vreau sa ma cert, nu-mi place... vreau sa tac atunci cand simt miros de discutii aprinse.
Sufletului meu ii este bine atunci cand EL il strange in brate, il incalzeste cand ii este frig, il apara de ploaie....si adora clipele petrecute impreuna.

Cand EL este alaturi caldura poate sa vina si dintr-un cub imens de gheata...

Imi este greu cand ma simt singura, astept acele brate sa ma incalzeasca, buzele sa ma indulceasca si trupul sa pluteasca langa al meu.

Cand nu ma simt EU in propriul trup incep sa ma gandesc la ceea ce spunea Confucius :"Cand vezi un om bun, imita-l, cand vezi un om rau, analizeaza-te".

Incep sa am dubii in ceea ce ma priveste...

Sunny days

Dimineata picura marunt...m-am gandit ca planurile mi se naruisera, ma asteptam ca picaturile sa se transforme in picuri mari si dese...dar nu a fost asa.
Uitandu-ma spre cer am vazut cum soarele se lupta cu norii ce vroiau sa aduca ploaia cea rea.
M-am bucurat de frigul rece al diminetii, amintindu-mi de zilele de vara in care asteptam cu drag o astfel de zi racoroasa.

Astazi, dupa mult timp am iesit afara cu fetele; Daca cineva m-ar intreba ce parere am despre aceasta iesire, nu cred ca as putea sa ii raspund.
Totul s-a intamplat ca si cum eu nu am fost acolo, imi amintesc chipurile lor si franturile de discutii pe care le-am purtat.
Imi doream ca totul sa nu se termine asa repede, pot spune ca am ramas la perioada de acomodare si nu am avut cand sa radem, glumim si sa fabulam, asa cum faceam in zilele bune.
Nu, nu sunt dezamagita...nu imi pusesem speranta in aceasta zi;
Am invatat sa las timpul sa ma surprinda.

Intalnind chipuri cunoscute, mi-am dat seama ca timpul trece dar noi ramanem neschimbati dintr-o anumita perspectiva;
Chiar daca cuvintele nu se mai rostesc cu aceeasi usurinta de demult, exista impactul revederii. Zambetul acela de reverie. Sentimentul de amintire.

Nu ma simt in stare acum sa vorbesc mult - in ultimul rand, vreau sa mentionez ca azi se sarbatoreste "Dragobete"(sarbatoare romaneasca in care se celebreaza dragostea si iubirea indragostitilor)... ma intreb de ce oare nu este la fel de mediatizat ca "Sf Valy"?
Noi romanii de ce nu suntem iubitori de ceea ce este al nostru? Cred ca se mege pe principiul "e mai bun ce are vecinul in curte".

Eu nu sarbatoresc nici una dintre ele, dar ma seaca ideea ca pe zi ce trece se importa tot mai mult din alte tari, iar traditia noastra dispare treptat, dar sigur.

Verde crud - plin de viata si speranta

Calendaristic vorbind nu este inca primavara, dar vremea de afara ne ofera o sperata ca aceasta o sa vina in curand.
Cerul azuriu, razele calde si dezmierdatoare, verdele primelor flori ce incep sa isi faca aparitia...toate ma incurajeaza ca gandurile si planurile mele vor avea o reusita garantata (daca florile au trecut de geroasa iarna, asa pot invinge si eu obstacolele ce vor aparea in calea mea..

Ma incanta renasterea naturii. Fiecare coltisor de pamant capata o alta infatisare.
Astept cu nerabdare sa respir mirosul tuturor florilor de primavara, mai ales al polilor ... anul acesta am avut parte deja de mirosul de ghiocei,narcise, zambile roz, albastre si albe.
Fiecare inceput e placut... ma comport de parca este prima primavara de care am parte. Ma bucur de fiecare detaliu din jurul meu si astept sa pot face multe lucruri in viitorul imediat.
Ma simt asemeni unui copil ce invata anumite lucruri noi si interesante ... ma incanta ideea de a ma imbraca mai lejer si mai ales de a ma incalta in tenesi.

Intr-un colt de suflet pastrez speranta ca intalnirea pe care o astept o sa fie placuta si o sa aibe loc in curand.
Poate ca nimic nu s-a schimbat, cu exceptia decorului.
Comportamente similare in trupuri diferite... Chipuri vesele si chipuri triste... Ganduri rostite si sentimente neimpartasite.

Imi doresc sa ajung in parc sa fac o sesiune foto cu anotimpul insorit, cu pomii inmuguriti si florile pregatite sa iasa la cochetat.

Sunshine

Nici nu se putea o trezire mai frumoasa in aceasta dimineata...soarele dadea semne de aparitie inca de la ora 7 si cateva minutele.

Am deschis ochii si instantaneu am zambit, am realizat inca un motiv in plus pentru a fi fericita.

Oare cand au trecut aceste 11 luni impreuna?

Nu a existat nici o clipa in care sa ma plictisesc de relatie, sa vreau sa renunt la tot sau lucruri similare ce se intampla in viata de zi cu zi, la cuplurile ce se despart brusc.

Ma simt bine alaturi de EL. Am constatat ca nu avem nevoie de bani pentru a fi fericiti, ci este nevoie de prezenta amandurora ca un simplu loc sa devina un palat ca in povesti.

Sunt multe intamplari minunate ce imi inunda mintea in clipa de fata;

Astazi s-a intors (f)oita ratacita...chiar daca nu imi apartinea, ma macina disparitia acesteia... dar acum ca a venit acasa sper sa nu mai plece fara sa anunte.

Am primit un cadou neasteptat de la Iasi.

Multumesc Mada pentru minunata bratara, am sa o port mereu gandindu-ma la tine.
Iti spun un secret, pe mine una m-a impresionat mult cadoul pentru "antipaticus", ai avut o idee ingenioasa.

In alta ordine de ideei, am avut parte si de un mic rasfat din partea lui bro.

Mi-a facut paine prajita si specialitatea lui - capucino :X. Cum sa nu tin la el?

Caldura soarelui ne indeamna sa iesim, eu nu am putut rezista tentatiei si am fost pe afara sa ma bucur de aceasta vreme minunata.

Primavara ciufulita, bine ai venit si in orasul in care locuiesc eu.

Sfarsit de saptamana

Sunt vesela dar si trista in acelasi timp....ma bucur ca ma intalnesc cu EL, dar ma dezamageste vremea ciufuta de afara. Ma deprima, ma molesteste si cel mai rau ma face sa urasc anotimpul.

As vrea sa fac ceva, dar nu prea indraznesc... probabil sunt intr-o perioada de redescoperire a Eu-ului meu.

Dupa o discutie pe care am avut-o aseara, am simtit nevoia sa spun ce inseamna :a placea, a dori si a iubi, din punctul meu de vedere.

Cand spui a placea gandul zboara inevitabil la o persoana pe care o admiri pentru ceea ce este, ceea ce face sau felul in care isi exprima sentimentele si gandurile.

A dori, este lucrul, pe care ti-ar placea sa il gasesti la celalat. Gandul ala naravas care are tendinta sa ceara mai mult si mai mult, dar uita ca suntem oameni, ca avem orgoliu si o limita a capacitatilor;

A iubi - este reactia ce vine dupa placut si ca urmare a dorintei inimii.

Este un sentiment placut si puternic. Se spune ca este limitat pentru fiecare individ in parte...nu poti sa iubesti doua persoane in acelasi timp...inima ta bate doar pentru o alta inima.

Cu un soare se face primavara

Daca saptamana trecuta am spus ca viata este ca o prajitura, astazi am mai descoperit un gand ce se poate preschimba intr-o poveste copilareasca...dar adevarata.

Pentru asta este nevoie de Soare, primavara, floricele, copacei si suflet uman.

Ingrendientele se amesteca alaturi de toate sentimentele sufletesti: iubire, dragoste, pace, simpatie, adoratie... Se amesteca foarte bine;

Substanta ce rezulta se alatura celor trei luni de primavara si se toarna peste copaci si flori - pentru a ajunge de la culoarea trista ce o au astazi, la verde si nu in ultimul rand culoarea nedefinita si multicolora a florilor.

Pentru ca starea de beatitudine sa dainuiasca pretutindeni, se adauga cate un strop de dragoste din sufletele oamenilor ce stiu sa iubeasca si pretuiasca (consider ca este suficient, caci sunt milioane de oameni ce iubesc...Strop cu strop se face lac).

Caldura soarelui va dospi compozitia...cand aceasta se va coace suficient se orneaza cu venirea verii.Pentru ca reteta sa aibe un real succes, incercati sa va bucurati de fiecare coltisor de Rai Pamantesc.
Ascultati valsul primaverii cantat de pasari si lasati-va cuprinsi de mireasma florilor.

Ascult: Taxi - Niste raspunsuri

Taxi - Tacerea din ochi

Holograf - Primavara incepe cu tine

Vino primavara, te astept cu drag.

Nici nu mi-am dat seama cand ceasul a trecut peste atatea ore.
Am intrat de dimineata in bucatarie, iar atunci cand am terminat am indraznit sa ma uit la ceas, acesta indica o ora mult prea inaintata.
Daca privesc in urma nu am facut mare lucru;
In cateva zile nu vor mai ramane decat amintirile prajiturilor pe care le-am facut...

Intr-un mod bizar ma incanta ideea ca maine se anunta o zi frumoasa, insorita si calduroasa.
Cred ca cel mai mult imi doresc sa se topeasca zapada si mai ales sa dispara baltile.
Vreau sa ma plimb in parc tinandu-te de mana. Impreuna sa privim natura si sa ne bucuram de mireasma primaverii. Calendaristic mai sunt cateva zile pana vine "primavara", din punct meteorologic asteptam cu nerabdare un deznodamant fericit. Astept ca totul sa infloreasca si sa inverzeasca...
Anul acesta am inca un motiv in plus pentru care ador primavara.

Alaturi de tine

Poate ca acesta este inceputul unor zile mai bune ... sau poate ca reprezinta o amagire pentu toti visatorii...nu stiu cu exactitate raspunsul, dar il voi afla in curand;
Imi doresc sa vina primavara cat mai repede, sa privesc florile inflorite si soarele stralucind.

Esti langa mine, chiar daca sub razele becului si nu al soarelui asa cum mi-ar fi placut...cu toate astea sunt fericita, un astfel de detaliu nu mai este asa important cand ma imbratisezi si ma pivesti cu ochii mari [si] verzi.
Pe zi ce trece te ador si mai mult...imi pare rau ca uneori te supar si trebuie sa induri toate ifosele mele. (Mi-ar placea sa nu ma auzi atunci cand vorbesc aiurea.) Stii mai bine ca oricine ca urasc mancarea, dar cand esti cu mine mananc de drag, de dragul tau si al sentimentului ce mi-l aduce compania ta alaturi de mine la masa.
Ma uit la tine, te asemeni unui copil ce are o jucarie noua...si cand spun asta nu este un lucru rau, ci mai degraba ceva pozitiv, deoarece copii sunt mereu adorabili.

Sunt stangace atunci cand vine vorba de aratat sentimente sau spus declaratii.
Te imbratisez dragul meu...si iti multumesc pentru aceasta minunata zi.

Tricotez timpul

Am constatat ca sunt persoane care folosesc in mod excesiv fraza "m-am plictisit", dar nu fac nimic pentru a inlatura aceasta stare. Se complac in situatie si se vaita de cate ori au ocazia.

Oare de ce nu incearca sa citeasca, gateasca, distreze intr-un fel sau altul sau poate chiar sa sa creeze ceva.

Eu nu m-am plictisit decat de vremea mohorata, dar nu pot face nimic...mi-am gasit activitati prin casa astfel incat sa nu ajung in categoria celor impohondrii de plictiseala.

Luni seara m-am jucat cu margelele. Am reusit sa imi fac o pereche de cercei acceptabili si un singur cercel cu modelul pe care il aveam eu in minte, caci s-a dovedit a nu fi chiar asa de impresionant pe cum ma asteptam.

Dar joaca nu m-a captivat si aseara, asa ca m-am gandit sa fac altceva...dar ce sa fac?

Eh, m-am apucat de tricotat. Pentru inceput nu este asa usor pe cum pare, dar nici greu incat sa imi prind degetele pe acolo.

E placut sa vad cum dintr-o lana dezordonata iese ceva mult mai palpabil si estetic.

Chiar daca nu arata inca intr-un mod de milioane, repetand rand cu rand o sa fiu capabila sa trec la mai mult.

Ce am mai facut :-?

Am ajuns la jumatatea articolului despre care povesteam zilele trecute, dar nu am nici o inspiratie pentru a putea termina...
Consider ca o astfel de tema nu merita gandita in profunzime, as putea sa insir multe cuvinte...caci nimeni nu va citi despre subiectul acesta.

Dar imi place sa fac treaba asa cum trebuie;

Nu-mi ramane decat sa gandesc, analizez si tiparesc gandurile.

O picatura cu... amintiri

De cateva saptamani imi doream sa citesc postarile vechi ... sa analizez de unde am plecat si mai ales - unde am ajuns in ceea ce priveste scrisul pe blog.
Poate cei ce au cunoscut toate etapele vietii mele de blggerita, pot observa cu usurinta schimbari radicale.
Din punctul meu de vedere schimbarea apare in primul rand din aparitia postarilor zilnice (asta nu inseamna ca tot ce e mult e si bun), diversitatea de subiecte, cantitatea si calitatea.
E ciudat cum niste cuvinte insiruite intr-un loc virtual iti pot pastra amintirile vii.

Ce voal transparet foloseam sa maschez dezamagirile...si cu toate acestea, se intampla in multe cazuri ca gandurile mele sa fie interpretate cu dublu inteles.
Daca la inceputul nebuniei mele de a scrie (pe la sfarsitul anului 2007), nu stiam ce anume aveam sa scriu...cu timpul mi-am dat seama ca fiecare nimic banal, intr-o zi poate insemna o comoara sufleteasca.
Nu vreau ca ceea ce scriu sa impresioneze pe cineva, caci nu sunt in masura sa fac acest lucru... nu sunt inca o jurnalista care sa aiba capacitatea de a jongla cu niste cuvinte si rezultatul sa fie impresionant.
Ma consider un suflet umil printre multitudinea de suflete ce isi exprima gandurile in scris...

Cu ocazia "re-aducerii aminte" am realizat ca maine se implineste un an de cand am vazut pentru prima data marea... cu siguranta multi dintre adolescentii de varsta mea, sunt satuli de soare, mare si alte distractii de acolo.
Chiar daca nu am facut rost de pozele de atunci...pot spune ca undeva in sufletul meu pastrez imaginile vii.
Imi doresc ca urmatoarea data cand o sa ajung, sa imortalizez nisipul batut de soare, apusul, rasaritul si nu in ultimul rand imensa mare.

Impactul pe care o sa sa il aibe actualul blog la batranete, cand il voi citi alaturi de mosul meu, mi-as dori sa fie la fel de surprinzator si plin de sentimente.

Inca de cand am pasit pe aceasta adresa mi-am propus sa nu mai plec de aici, pentru nimic in lume. Chiar daca apar si ochi cunoscuti (cunostinte) si citesc...nu ma mai afecteaza, viata mea imi apartine, deciziile pe care le iau si gandurile pe care le marturisesc nu vreau sa afecteze pe cineva voit, dar daca acest lucru se intampla rog persoanele care nu se simt bine in compania gandurilor mele sa evite usa de la etajul 3.

Asa's oamenii

Pana acum aceasta zi a insemnat pentru mine o harababura totala...
Nu vreau sa fiu ipocrita, recunosc ca putin m-a demoralizat micutul esec pe care l-am avut, chiar daca vina nu a fost a mea, ci a "emitatorului" care una spune si alta isi doreste sa primeasca...ma conformez si rescriu articolul pentru revista...c'est la vie.

Ma tot gandesc cat de superficiali pot fi oamenii...vad, aud sau pur si simplu isi imagineaza ceva despre cineva si incep sa puna o stampila gresita.
Majoritatea nu au rabdare sa cunoasca omul nici macar pe jumatate si se asteapta ca "lumea" sa spuna despre ei numai lucruri adevarate. De ce isi doresc ceva ce nici ei nu sunt capabili sa faca?
Asculti cat asculti dar parca se umple paharul cate-o data si te gandesti "daca despre X se vorbeste asa...despre mine ce-or zice?", chiar daca vrei sa fi nepasator nu poti sa induri la nesfarsit astfel de zvonuri.
Imi este greu sa vorbesc despre acest subiect, caci nu sunt eu in masurasa critic oamenii...dar incerc sa deschid ochii si sa ii invat ca trebuie sa aibe grija ce si cum vorbesc, pentru a avea o sansa mai mare sa se vorbeasca frumos despre ei;
Intr-un fel sau altul imi place ca m-am debarasat de barfele orasului si mai ales ca atat timp cat nu cunosc o persoana nu vreau sa vorbesc ceva despre ea.

Oamenii au infatisari diferite, dar in sange exista un instinct de turma...peste care se pote tece cu vointa si dorinta sufleteasca.

Soare-Zapada-Flori

Ador genul acesta de zile, in care soarele zambeste frumos, iar razele ating zapada ... pentru cateva clipe ai impresia ca esti intr-o lume de cristal.
Incet dar sigur se aproprie sezonul florilor...eu am avut deja sansa sa miros zambilele si sa le privesc inflorind anul acesta.

Strazile sunt invadate de "inimici", ursuleti de plus si alte lucruri pe care comerciantii le recomanda pentru a fi oferite intr-o asemenea zi 'fastuoasa'.

Nu vreau sa spun nimic despre moda de a darui inimioare si alte dulcegarii de genul acesta, sunt dezgustata de tot ceea ce inseamna "Valentine's day".

Printr-o pura coincidenta, fara a avea nici o legatura cu ceea ce am povestit mai sus...EL stia ca imi plac ghioceii, iar acum s-a ivit ocazia sa gaseasca si, bineinteles - sa imi cumpere.
I-am pus in vaza, dar cred ca o sa ii pastrez in cutia cu amintiri.
Ma simt obosita, as vrea sa povestesc cum a decurs aceasta zi, dar cuvintele se impiedica inainte de a fi scrise...
Sunt lucruri dubioase despre care as vrea sa vorbesc...dar poate maine;

Viata ca o prajitura

Totul a fost decat un fum negru ce a disparut la aparitia intunericului.
Nu mai simt nimic din ceea ce ieri ma apasa pe suflet ... a fost o pasa proasta asa cum mi-am inchipuit.
Poate ca fara sa imi dau seama am ajuns sa ma cunosc si sa realizez ceea ce este cu adevarat iremediabil si ceea ce e asemeni unui val ce apare brusc si dispare aidoma.

Un alt indiciu, daca il pot numi asa... care ma face sa cred ca am inceput sa realizez anumite "mistere" este faptul ca primind tot felul de mesaje amicale le triez pe categorii sincere si mincinoase prefacute mai putin sincere (lucru pe care in trecut nu il faceam...pentru ca aveam incredere in oameni).
Am invatat ca nu exista "nu pot", ci defapt este un "nu vreau"...caci pana de curand evitam sa gatesc, spunand ca nu ma pricep, dar nu este chiar asa de greu pe cat pare cate-o data.
Treptat mi-am descoperit curajul si placerea de a sta la bucatarie pentru a experimenta diverse gustari.
Uneori este nevoie doar sa vezi ca sa iti dai seama din ce aluat este facut... intr-un fel sau altul regula aceasta se aplica si la oameni.
Dar ca sa nu te inseli, trebuie sa gusti...respectiv sa cunosti...si mestecand descoperi arome, gusturi, calitati si defecte.

Not in my mood

Pentru inceput vreau sa povestesc despre parerea pe care am avut-o dupa ce am terminat de citit cartea lui Anton Holban - O moarte care nu dovedeste nimic.

Daca inceputul se anunta plictisotor, saracacios in detalii si putin incurcat ... spre sfarsit am citit cu sufletul la gura pentu a afla deznodamantul.

Actiunea se petrece in jurul sentimentelor lui Sandu, un baiat asemeni celor din zilele noastre...cand spun asta ma refer la faptul ca neaga sentimentele sufletului, vrea sa para un cuceritor si un intangibil. Dar se framanta fara sa isi dea seama de situatia Irinei.

Nu are rost sa neg faptul ca Irina o sa moara, acest lucru il intuiam si inca din momentul in care am luat cartea din biblioteca. Dar cum o sa moara? Nu va spun...cititi si o sa aflati;

Despre mine pot spune ca de cand m-am trezit simt o stare depresiva de neimaginat, sunt momente in care nu ma suport nici macar pe mine, ma dor toate oasele (sportul este de vina - dar nu ma las), ma agita fiecare miscare brusca din jurul meu.
Pluteste in aer o stare apatica...nu ma incanta nici macar ideea pe care mi-a propus-o C. de a merge la cumparaturi.

Nici nu vreau sa ma gandesc la peisajul strazilor pline [de] apa si resturi de zapada murdara.

Soarele incearca sa imi inveseleasca ziua...intr-un fel a reusit, doar ca mai am nevoie de ceva pentru a intra in modul normal al vietii, dar nu stiu sa explic ce anume vreau.

Sper ca este doar o pasa poastra si o sa imi revin cat mai repede...mi-am dat seama ca am pierdut jumatate din zi fara sa fac ceva impresionant, poate cautarile mele vor aduce intr-o zi o comoara...dar cu certitudine nu astazi.

Am zapat printre siteuri cu hand-made-uri si retete ce par a fi delicioase.

Cam atat pentru astazi draga blogutule, ma apuc de scris articolul pentru revista... totusi nu pot amana la nesfarsit, in curand vine ziua in care trebuie sa apara si eu nu l-am terminat.

Fericire

Sunt fericita...nu-mi mai pasa de vreme si alte detalii ce pana acum ma intristau.

Esti langa mine si asta este tot ce conteaza...ma simt ca un copil ce a primit multe dulciuri si jucarele.

Imi manifest aceste trairi asa cum stiu...poate ca cei din jur o sa considere ca am luat-o razna...se poate spune si asa, dragostea ne face sa parem mult mai visatori si puerili.

Tu esti pentru mine fericirea, alaturi de tine pot sa descopar toate sentimentele ce ma fac sa plutesc.

Intotdeauna am impresia ca tot ce este frumos si placut se termina mult prea repede...

Atunci cand vine clpa despartirii simt cum ceva din mine pleaca, iar inima ramane singura, batand in alt ritm gandindu-se la clipele petrecute impreuna.

Chiar daca e apasatoare despartirea, consider ca are un beneficiu, caci dupa o lunga perioada in care ochii nu se vad fata in fata, acum la contactul vizual se aprinde scanteia ce produce sentimentul de iubire nebuneasca;

Parca in momentele acestea se simt toate trairile de la inceput, fiorii primei atingeri si emotia asteptarii urmatoarei miscari.

Ma bucur ca nu a fost un vis, ci a fost realitatea mea de astazi.

Tic-tac lent

Este inca iarna...afara se simte aerul rece si vantul ce adie usor dar simtitor.
Privind pe strazi descopar gheata, mocirla si multa zapada... imi vine sa inchid ochii si sa pasesc controlata de lumea gandurilor. Sa-ti aud vocea si sa tremur de emotie, sa vorbesc cu tine si sa uit de tot ceea ce ma inconjoara.
Tic-tac lent ... spune ceasul fara nici o graba.
Imi doresc sa zboare timpul pana in clipa in care o sa te revad si toate dorintele, amintirile, copilarelile si restul sentimentelor se vor amesteca, iar eu...ma las in voia lor.
Chiar daca imi este teama ca nu pot controla anumite reactii...nu ezit sa imi doresc cu ardoare ziua de maine.

Am incercat sa grabesc venirea noptii prin discutii ciudate si interminabile cu diverse persoane... Printre subiectele zilei s-a aflat si inconstienta unora de a fi raniti in repetate randuri de carte asa numitii "prieteni".
Concluzionand ideea la care am ajuns, ar suna cam asa: Orice individ are 'un set' de motive bine intemeiate pentru a lua in viata niste decizii sau din contra, pentru a le evita. Totul depinde de modul in care a crescut si de conditiile in care a invatat sa supravietuiasca acestei lupte cu viata.
Trecand prin diverse probleme in repetate randuri, ne asteptam ca sa invete lectia si sa nu o ia de la capat....dar orbit de situatie o sa creada ca nu a ales drumul potrivit si o sa o ia de la capat, inconjurat de aceeasi oameni si o sa faca greseli similare.
Ar trebui ca problemele prin care trece sa ii accentueze anumite sisteme de aparare sau macar o trasatura mai puternica, dar...
Nu, nu condamn pe nimeni pentru nimic, chiar daca nu imi pica bine anumite "detalii" ce se intampla voluntar sau nu... Nu este dreptul meu sa le cer celorlalti sa fie asa cum mi-ar placea mie, dar le pot cere sa aibe o farama de bun simt si mai ales sa se gandeasca inainte sa loveasca pe cineva.

Uof...greu e cu timpul asta, am vorbit, am povestit si inca este lumina afara, cum sa aduc noaptea mai repede la mine?
Astept nerabdatoarea clipa in care te voi vedea...

Pentru viitor:

Nu stiu cum gandesc altii, dar eu chiar daca nu sunt in totalitate multumita de locul in care traiesc, nu le-am reprosat nimic alor mei.
Poate ca nu se pricep sa faca din piatra o comoara...sau poate standardele lor sunt deja indeplinite, nu stiu ce sa cred, cert este ca ma complac in situatie;
Am avut multe de invatat de la ei, ma bucur ca nu am primit totul de-a gata, caci altfel - acum nu as mai fi stiut sa pretuiesc valoarea banilor munciti.
Cand o sa fiu "mare"...si o sa am locuinta proprie (in sensul ca nu o sa mai stau sub acelasi acoperisi cu ai mei, chiar daca o sa fie casa sotului...sau o locuinta cumparata din banii amandurora)...atunci o sa aranjez totul dupa bunul plac. O sa fiu luata in colimatoriu pentru ceea ce fac si ce am agonisit.
Imi doresc sa am anumite lucruri marunte pe care acum nu le pot avea.
Nu vreau sa devin o snoaba, ci doar sa fac totul sa fie cat mai placut pentru mine si EL (la momentul oportun si pentru bebel).
Prin munca proprie o sa-mi construiesc viitorul la care acum visez adesea cu ochii deschisi.

Consider ca stilul de viata cu care am fost crescuta m-a initiat suficient in viata. Am fost, si cu siguranta inca mai sunt "rasfatata familiei"- poate ca difera felul de a se manifesta acest sentiment cu trecerea anilor.
Am invatat sa gospodaresc fara a cere ceva in schimb.; Primesc adesea cadouri si mici atentii de la ai mei, as fi exagerat de profitoare (nici nu gasesc un cuvant potrivit), daca le-as cere cate ceva pentru fiecare lucru pe care il fac.
As fi ipocrita sa spun ca nu exista si momente in care ma simt sunt neindreptatita...

Cu bune si cu rele am trecut pana acum prin viata...nu condamn pe nimeni altcineva decat pe mine pentru anumite greseli pe care le-am comis in trecut si mai ales pentru ca nu am stiut la momentul potrivit sa imi cer dreptul la cuvant.
Din aceasta greseala o sa am de invatat mai tarziu, cand o sa fiu la casa mea...
Deja mi-am facut o idee in mare cum mi-ar placea sa fiu cand o sa fiu la varsta in care sa devin "mama"... o sa fiu asa cum mi-as fi dorit sa fie parintii mei.

Un suflet pierdut

Asteptam sa vina ziua asta cu sufletul la gura, dar acum...cand ar trebui sa ma bucur de prezent imi dau seama ca imi lipseste ceva pentru a a ma bucura asa cum imi doream...
Mi-am propus ca in fiecare zi sa fac ceva, orice ce ar putea sa ma faca sa nu intru in monotonie... nu vorbesc despre lucruri marete...ci despre nimicuri care fac ca timpul sa treaca si sa lase in urma ceva vizibil.

In alta oridine de ideei...imi doresc sa fac o pereche de cercei. Am in minte modelul pe care il voi pune in aplicare si astept rezultatului final.

Uneori imi dau seama ca nu am suficient curaj ...cand spun asta ma refer la faptul ca in urma cu doua saptamani, fratele meu mi-a adus o cutie de Coca-Cola...mi-a daruit-o desi stie destul de bine ca am mai bine de doi ani de cand nu mai beau cola dar si sucuri cu acid.
Chiar daca mi se mai intampla sa poftesc la un pahar de Cola light lemon (preferatul meu), preferam sa ma gandesc la consecinte si sa ma multumesc cu o gura si nimic mai mult.
Atunci cand am primit cutia mi-am propus ca o voi bea decat daca o sa am un motiv destul de intemeiat... gasisem ziua oportuna, dar curajul meu nu a fost suficient incat sa ma incumet la o asemenea copilarie.
Stau si ma gandesc ca daca nu as fi avut problema asta de sanatate as fi ajuns si eu sa ador mancarea de la fast food si nu as fi renuntat la sucuri carbogazoase.
Avantaje si dezavantaje...

Ma simt incapabila sa scriu ceva logic, tot ceea ce am spus mai sus nu are nici o relevanta... pentru nimeni, poate nici pentru mine... sunt ciudata tare astazi, am spus eu bine ieri ca fara tine ma ofilesc pe zi ce trece.
Gandurile sunt imbracate int-un dor mare ce nu imi da pace si nu ma lasa sa gandesc coerent...
Am nevoie de tine!

Timpul imi face in ciuda!

A trecut o luna in care nu am fost capabila sa gandesc normal, parca gandurile rasareau in minte, dar plecau pana sa apuc sa le rostesc...

Mi se pare ciudata aceasta duminica in care ma aflu in fata propriului calculator, la ora aceasta -scriind pe blog...ma obisnuisem cu "sfarsit de saptamana in doi".

Daca la inceput ma speria gandul de "etajul 3", astazi imi lipseste aceasta teama...imi lipseste fiecare treapta pana la usa ta...pana la locul unde trebuia sa fim amandoi acum.

Poate e mult spus ca aceasta zi a fost ca o "proba" a destinului pentru mine. Cineva se joaca cu sentimentele mele acoperite de dor si tristete.

Daca zilele trecute aveam multa energie, acum simt ca o pierd...nu mi-am incarcat sufletul cu acele mici detalii ce fac viata mai frumoasa.

Nu m-am intalnit cu tine si nu reusesc sa gasesc echilibru necesar sa astept urmatoarea zi...

Imi pusesem speranta in aceasta zi inca de saptamana trecuta...speram ca dupa examen sa mergem in parc si acolo sa lasam copii din noi sa iasa la joaca, sa alergam putin si apoi sa facem ce ne taie capul...urasc sa visez si apoi sa fiu dezamagita din cauza unor motive stupide.

Asa cum le spuneam si fetelor astazi, fara tine nu as fi ajuns in acest punct in care sa ma declar multumita de rezultatele mele si mai ales, fara tine nu as fi reusit sa trec cu bine peste aceasta perioada stresanta.

Esti ingerul meu pazitor, ma cunosti mai bine decat imi pot imagina, iti dai seama dupa un singur cuvant daca ma simt sau nu bine, daca sunt sau nu fericita, daca plang, vorbesc ironic sau lucruri de genul acesta.

Nu, nu suntem certati, doar vremea asta rea a vrut sa ne tina la distanta ... poate ar fi fost bine sa imi iau inima in dinti si sa merg catre destinatia inimii...dar nu e asa usor precum pare.

Chiar daca a fost frig si gandurile mi-au inghetat, dorul din suflet doare neincetat atunci cand nu suntem alaturi.

Trece greu ziua noastra fara tine...

Drept la cuvant

Ma trezesc intr-o incapare in care caldura dainuieste, ma misc amortita prin camera, fac totul mecanic...toate acestea pana cand vine clipa in care ies afara si realizez ca este nedrept de rece.
Vantul bate in majoritatea cazurilor din fata, parca ne face in ciuda... ne fardeaza instantaneu.
In aceste momente pretuim hainele cat mai lungi si mai calduroase. Ne dorim sa avem ceva cu care sa ne acoperim urechiile si mainile, nu mai conteaza daca aratam ciudat, ci conteaza sa nu ne fie frig... iarna este anotimpul in care ne acoperim pielea si ne incalzim gandindu-ne la soarele de vara.

Astazi in timp ce mergeam cu metroul m-am gandit la multe lucruri, detalii din viata dar si intamplari realizabile.
Prin minte imi zburau cuvintele si gandurile...mi-am dat seama ca eu nu caut sa fac rau nimanui, ci din contra...mi-ar placea sa le ofer cate un zambet tuturor ce trec prin viata mea, sa ii invat sa aibe liniste sufleteasca macar jumatate din cat o simt eu pe a mea.

Am simtit ca am "soare" in mine, chiar daca afara erau grade cu minus...
Probabil inconstienta mea de copil ma face sa gandesc adesea imatur si spun ceea ce imi trece prin minte fara sa analizez ca X persoana ar putea interpreta si duce vorba mai departe cu un inteles gresit.
Nu regret nimic din ceea ce am spus, caci fiecare are urechi sa auda, ochi sa vada si inteligenta sa inteleaga ce-l taie capul.
Nu gasesc nici macar un motiv pentru care sa evit a vorbi despre ceea ce mi se pare anormal... poate ca cei ce se regasesc printre cuvinte ori nu le mai pasa de parerea mea, ori se macina in interior si ma acuza pentru ceea ce scriu.
Candva-cineva s-a luptat pentru independenta cuvantului...acum-eu ma bucur din plin de acest drept.

Va urez un sfarsit de saptamana calduros (macar in casa, daca afara nu exista nici cea mai mica sansa)...sa beti un ceai cald si incercati sa vedeti partea frumoasa a acestui anotimp.

Experiment

Un sfarsit de saptamana ma desparte de libertatea de dupa sesiune...imi este dor sa fac multe lucruri, imi lipsesc momente dragi si astept cu sufletul la gura sa scap de stresul acesta;
Astazi am simtit nevoia sa ma duc pe la bucatarie si prepar ceva usor dar gustos...m-am uitat prin frigider, am facut un recensamant al alimentelor si m-am hotarat sa fac o rulada de pui.
Nu pot sa spun ca aspectul este asa cum ma asteptam, dar parca nu arata nici foarte rau...

In aceasta perioada in care invatatul a ocupat un loc important in viata mea, am simtit cum ceva ma trezea la realitate si ma facea sa ma gandesc la viitorul meu de gospodina.
Frecventez bucataria, dar niciodata nu mi-am facut curaj sa fac un fel de mancare de la cap la coada... mereu am amant acest pas, dar pana cand?
Nu o sa pot sa imi hranesc sotul numai cu prajiturele si mancare fast-food la domiciliu, trebuie sa gasesc o zi in care sa gatesc ca la carte.

Trebuie sa imi asum riscul ca familia mea o sa manance in ziua respectiva ori de dragul meu ceea ce am gatit, ori sa-si prepare pe fuga fiecare cate ceva.

Pana cand sa fug de responsabilitati?
M-am hotarat...in curand trebuie sa se produca schimbarea!

Un moment de liniste

O picatura astazi, o alta picatura maine... si uite asa se umple paharul cu sentimente mai putin placute. Apar clipele in care ne-am dori sa avem pe cineva alaturi...cineva care sa ne inteleaga sau cel putin sa ne faca sa credem ca vede si punctul nostru de vedere, chiar daca nu este cel corect...macar pe moment, pana ne linistim sa spuna ca noi avem dreptate si ca lumea este rea. Dar, atunci cand spiritele se calmeaza sa ne explice unde am gresit si ce crede ca ar trebui sa schimbam pentru ca in viitor sa nu mai ajungem in situatia asta.
Se spune ca problemele celor din jur sunt mai usor de rezolvat decat proprile probleme...deoarece pentru sine, stam si calculam fiecare miscare din diverse puncte de vedere, dar pentru ceilalti privim in perspectiva si spunem o idee/parere generala;
Sunt momente in care simti ca nimeni nu te intelege si ca lupti singur impotriva tuturor... ai vrea sa vorbesti dar nu stii in cine sa ai incredere, nu gasesti cuvintele potrivite sa te faci inteles si poate ca nu intelegi nici tu ceea ce simti cu adevarat.
In aceste clipe cel mai bine este sa bei o ciocolata calda si sa ramai in intimitatea camerei...sa plangi daca simti nevoia si sa te gandesti ce ai face daca cineva ar fi in situatia in care te afli tu.



Nu am probleme in clipa de fata, doar ca mi-am amintit de momentele in care aveam aceste stari negativiste si nici o persoana alaturi de mine. E greu sa te inchizi in sine si sa te lupti cu greutatile acestea...dar uneori este mai bine sa nu afle cei din jur cu ce te confrunti, caci ar putea profita de aceste momente.

Ajung la concluzia ca nu am nevoie de prieteni doar cu numele, nu vreau sa le ascult minciunile si cu atat mai putin sa le vad prefacatoria pe chip...prefer singuratatea din lumea mea solitara.
Nu vreau prieteni care sa le fie rusine cu mine si nici nu vreau sa le creez probleme din cauza faptului ca incalca pactul "prieteniei" cu persoane mult mai superioare decat mine.
Sunt o singuratica in ceea ce priveste prietenia cu persoane de genul feminin...dar in schimb am gasit cel mai bun prieten : EL.

O farama dintr-un suflet

La drept vorbind nu ma simt mereu bine in pielea mea... mi-as dori sa dau jos cateva kilograme, nu exagerat de multe...aproximativ 5kg.

Nu imi pasa de ceea ce cred ceilalti despre mine... daca as baga in seama toate aceste "detalii ale vietii" cu siguranta acum nu as mai fi scris doar de 5 kg, cei din jur mereu vor masca adevarul intr-un voal...in spatele cuvintelor se afla gandul, acel gand care este adesea altul fata de cuvantul rostit;Cate persoane cunoasteti care sa-si spuna parerea in fata? Oricui i se intampla sa aibe macar o zi debusoalata in care sa se imbrace asemeni unui clovn, i-a spus cineva asta in fata, sau e mai simplu sa se dicute pe la colturi acest lucru?

Sunt constienta de efortul pe care trebuie sa il fac pentru a imi satisface aceasta dorinta.

Stiu ca nu o sa arat niciodata ca un manechin, sincer nici nu imi doresc asta, dar...atunci cand o sa scap de "surplusul" pe care il simt...o sa ma simt cu adevarat implinita din acest punct de vedere;

Cat despre fizic in general, nu ma consider frumoasa, poate ca nu sunt nici macar draguta...dar, atat timp cat am o privire calda, un zambet larg, o inaltime cat de cat potrivita si o energie debordanta consider ca frumosetea mea este undeva in interior...poate fi descoperita pe parcurs.

Imi place orasul acesta virtual...in spatele cuvintelor pot sa fiu perceputa de catre ceilalti dupa felul in care scriu si judec situatile. Nu ma arata nimeni cu degetul ca am defecte fizice sau ca sunt urata. Nu ma viziteaza nimeni pentru ca am ochi frumosi...ci pentru ca le place ceva, nu stiu ce anume le place, (poate imaginile, povestile, gandurile...) dar atat timp cat revin e bine, nu?

Nu vreau sa fiu perfecta pentru ei...ci vreau sa fiu pentru mine.

Fara cuvinte

Astazi scriu doar cu niste cuvinte transparente pe o foaie invizibila.

Ascult: Mariah Carey feat. Ne-Yo - Angels Cry

Smiley feat. Cheloo - Plec pe marte

Ziua ninge, noaptea ninge, dimineata ninge iara!

Sunt mandra ca pot colectiona momente placute alaturi de cei apropiati...fie ca este vorba de un moment de zambet, un moment in care ne vedem, o clipa in care vorbim sau chiar ore in care stam alaturi, fiecare moment este aparte si treptat o sa invat sa sintetizez aceste cubulete de fericire si o sa le pastrez intr-un borcan cu capacul strans (sa nu le uit niciodata).

Lasa sa ninga, ca si daca ma aricesc nu o sa se schimbe nimic...oricum nu am de gand sa ies prea des din casa pana in weekend, la drept vorbind nici nu am cu cine - dar nu ma vait in privinta asta.

Astept sa treaca aceasta saptamana si apoi o sa fac multe lucruri ce acum sunt pe lista de asteptare...printre care si o pereche de cercei, imi este putin teama ca nu cumva tot entuziasmul meu sa nu fie dezamagit la vederea produsului final.

Este timpul sa las blogul pana maine si sa ma duc sa imi vad de treaba.

Oricum nu am nimic special de spus astazi...