Amalgam

Simt in interiorul meu o lupta intre bine si rau. Am inceput iar sa simt lucruri ciudate ... poate ca sunt paranoia, insa am momente in care mi se pare ca lupt impotriva morilor de vant.
Vreau sa arunc la gunoi acest sentiment ce ma omoara incet dar sigur.
Nu imi doresc sa inaintez cu o incertitudine ... nu stiu ce trebuie sa fac, parca nu tine de mine aceasta schimbare.
Daca inchid ochii si incerc sa las balta ceea ce simt negativ in suflet ... parca totul prinde o culoare pastelata, fruntea mi se descreteste si un zambet sters incepe sa rasara pe chip;
Poate ca trebuie sa las timpul sa ma ajute cu aceasta problema ... dar asta inseamna sa nu ii pun nici eu piedici si sa nici nu incerc eu marea cu sarea intr-un timp record.
Privesc partea plina a paharului, e singura solutie pe care o gasesc valabila acum.

P.s. Ma bucur de tricoul pictat manual care a ajuns intr-un final in posesia mea.

Weee

Dupa multe zile in care bucataria a reprezentat pentru mine locul unde se spala vasele si se mananca, astazi am pus mana pe mixer, ingrendiente speciale si pe cele "100 de secrete dulci".
Am realizat cateva prajiturele pe care nu le-am mai facut pana acum. Am ajuns sa nu imi mai doresc sa repet o reteta, ci sa fac mereu ceva nou...sa combin dupa placul meu si la final sa incerc mici trucuri de decorat preparatul - pentru mine decorul este un lucru esential, insa nu ma pricep prea bine la lucruri fantastice.
 Cam asa a aratat ziua de astazi (pana acum ... insa dupa ce termin de scris trebuie sa fac curatenie atat prin camere, cat si in dulapul cu haine). Nu stiu de ce in ultima perioada imi caut hainele in graba si le asez intr-o forma de gramada inapoi. Sa-mi fie rusine! Mi-am propus ca de astazi sa fiu mai ordonata, caci tot eu trebuie sa strang in urma.

Vreau sa am parte de schimbarea mea de atitudine, stil si comportament. De foarte mult timp pomenesc despre acest lucru, insa niciodata nu am reusit sa duc la bun sfarsit o schimbare ... mereu am intampinat hopuri si am revenit cu picioarele pe Pamant, aici de unde am plecat.
Poate ca este greu de crezut pentru cei ce ma cunosc, insa personal vad o mica diferenta intre prezent si trecut. Ma simt mai stabila pe picioarele mele si nu ma mai las usor dusa de val. Mi s-a intors sarcasmul si ironia atunci cand situatia este gri spre negru.
Nu am mai plans in ultima perioada, ceea ce este o performanta demna de laudat pentru mine, caci de fel sunt o fire sensibila (poate mult prea sensibila), plang de fericire, suparare, nervi sau durere.


Ascult: Coldplay - Yellow

Relax [Take It Easy]

...simt ca explodez. Ma gandesc la atatea lucruri si parca rezolvarea este departe de mine. Nu vreau sa iau totul personal, nu imi doresc sa imi complic existenta ... insa ceva ma deranjeaza si imi este atat de greu sa trec cu vederea peste tot.
:(

Soare de toamna

Ne-am bucurat de aceasta zi de toamna, ca niste copii ce se agata cu toate fortele de ultima zi de vacanta. Stiu ca zilele frumoase nu vor inceta sa apara si sa ne inveseleasca diminetiile ... insa bucuria mea ar fi inexplicabila daca nu m-as lega de aceasta idee.
Am primit un cadou simbolic - ceva ce imi doream si nu am gasit sa-mi achizitionez ... chiar daca nu era vorba de o suma mare sau un obiect valoros, pentru mine a reprezentat un pretios cadou. Am multumit ca un copil rusinat ca nu poate sa isi exprime bucuria interioara.

Scortisoara

Cine? Cand? Unde? - cam acestea au fost intrebarile ce mi-au trecut pe langa urechi intreaga zi.
Am avut parte de o atmosfera agitata si plina de controverse; Timpul a zburat intr-un ritm ametitor si m-am trezit la realitate atunci cand soarele disparuse deja si stelutele isi facusera aparitia pe intreaga patura neagra a cerului.

Mi-am pierdut o zi in care imi propusesem sa descopar cateva retete pe care sa le pregatesc in aceste zile reci de toamna.
Inca de acum cateva saptamani de cand mi-am achizitionat alte forme de fursecuri imi doresc sa fac un aluat fraged pe care sa il crosetez cu forme diverse si sa il ornez cu multe arome.
Sa simt miros de scortisoara si portocale.

Arde!

Parca iubirea renaste in interiorul meu, fiecare privire, gest, sentiment, alint sunt la fel de calde, dragastoase si imi produc fiori; Ceva a facut ca totul sa renasca si sa se instaleze un val de caldura si iubire proaspata in mine.
Iubesc intens, sunt rasfatata si declar cu zambetul pe buze ca ne este bine asa.
 Nu am uitat nici de "povestea mea de iubire", am lucruri noi de adaugat acolo, picanterii si condimente pe care nu vreau sa le uit. M-am gandit intens la aceasta poveste si este atat de pretioasa pentru mine incat orice s-ar intampla o sa ramana o mina de aur pe care o sa o pastrez cu drag. Ce daca viata o sa ne ramoleasca, o sa se stinga focul iubirii si totul o sa devina mecanic? Conteaza sa nu fugim unul din viata celuilalt si sa incercam sa aducem culoare fiecarei zile, chiar daca este vorba de o floare, o prajiturica sau o ora de vorbe bune.

"Daca iti place marea,trebuie sa iubesti valurile.
Daca vrei ca cineva sa te iubeasca trebuie sa stii sa iubesti. 
Daca iti place sa zbori trebuie sa stii cum sa cazi. 
Daca traiesti cu teama nu o sa poti trai cu adevarat."

Doar ganduri bune

Sunt fericita. Un lucru banal s-a intamplat, insa cu cat il astepti mai mult cu atat capata o alta insemnatate pentru intreg universul interior.
Mi-am propus sa nu mai pun negativismul inaintea lucrurilor cu bune.  Trebuie sa le acorde cineva o raza de speranta si incredere oportunitatilor sa apara pe strada mea. Renunt la stres, nu imi aduce nici un beneficiu.
Am invatat inca o lectie de viata si mi-am promis sa nu mai trec niciodata prin aceste momente.Lucrurile pe care le-am descoperind citind imi vor prinde bine in viitorul indepartat, insa niciodata nu este devreme sa te informezi;

Ascult: Apologize - One republic

Analiza

In ultima perioada am avut tendinta sa generalizez, sa povestesc despre cei din jurul meu sau sa vorbesc putin cu perdea despre intamplari din viata mea. Nu stiu de ce mi-a fost greu sa spun lucrurilor pe nume si sa scriu asa cum o faceam pana acum. 

Poate ca stresul isi pune amprenta pe stilul meu de a scrie, viata mea destul de agitata din ultima perioada a pus mana serios pe mine si nu m-a lasat sa mai fiu eu in fata calculatorului .

Sunt constienta ca persoanele care citesc postarile mele zilnice nu mai pot face diferenta intre textele personale si postarile in care vorbesc la general, despre viata. Chiar daca bariera ar fi trebuit sa fie vizibila si modul in care folosesc verbele sa desconspire acest lucru ... se pare ca sunt momente in care nu este chiar asa;

Ce sa spun despre prezentul meu?
Sa incep cu faptul ca nu am mai facut nimic dulce de 23 de zile. Dar minunea nu o sa mai tina mult timp - presimt asta.
M-am apucat de citit romane de dragoste, despre care nu am mai povestit pe blog ... sincer imi pare rau, caci la inceputul anului imi doream sa fac o evidenta a numarul de carti pe care le-am citit, insa nu am reusit sa le notez de fiecare data si acum nu prea imi vine sa rascolesc biblioteca pentru a imi aminti ce titluri mi-au mai trecut prin mana .
Ma gandesc la anumite decizii pe care trebuie sa le accept/refuz. Sunt in dilema. M-am cam saturat de minciuni gogonate.

 Am o perioada in care ma simt arestata la domiciliu. Sunt putin bolnava. Sper sa imi revin cat mai repede. Urasc sa ma simt ca o leguma si sa nu pot sa ma bucur de fiecare minut.

...

Cand vine vorba de scenarii suntem cei mai buni regizori. Putem sa ne legam de un fir de amanunt si sa construim o poveste intreaga ce se desfasoara in capitole, episoade sau poate chiar in ani de zile.
Ne imaginam cu lux de amanunte ce urmeaza sa se petreaca incat totul merge ca uns.
Cel mai rau este cand ne transpunem in poveste si incepem sa credem in acesti pasi;

It's not always easy

But it's something I can't say ...

Uneori raspunsurile se ascund in niste propozitii rostite in graba de niste oameni care cred ca solutia este sa se cufunde in minciuni si sa rastalmaceasca sufletul oamenilor de langa ei doar pentru a se disculpa ei de vina.
 Clepsidra se poate rasturna cu usutinta, iar sentimentele frumoase sa se risipeasca precum ceata intr-o zi insorita.
Astazi ne simtim pe cele mai inalte culmi si maine totul poate sa fie doar o amintire. E dureros, e greu ... insa niciodata nu este imposibil - nu vreau sa spun lucruri care pot fi interpretate gresit, stiu cum este sa iubesti si cat de mult inseamna acest sentiment. Nu o sa treci niciodata in totalitate peste acest sentiment ... insa daca trebuie si esti nevoit, nu ai decat sa musamalizezi situatia;

In aer pluteste o atmosfera de cearta si un praf de risipire. Daca nu suntem atenti poate sa ne cada in buzunare si sa ne trezim intr-o situatie dureroasa;

E luni, vroiam sa incep saptamana cu un text mai optimist insa prezentul inconjurator nu este asa...
Cat despre mine, sunt bine multumesc.

Vizite

Pentru ca e toamna si vantul chiar de nu sufla, tot te indeamna sa fugi, sa stai cat mai departe de aerul rece si apasator ...si oricat de mult as vrea sa mai profit de decorul de frunze, nu mai pot un timp indelungat. Trebuie sa ne refugiem intr-un loc cald si musai primitor.
Destinatia initiala pentru aceasta zi a fost Muzeul National de Istorie Naturala Grigore Antipa
 - dar cum socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ, am fost uimita de ceea ce am descoperit la fata locului. Coada pentru intrare se intindea pe foarte multi metrii patrati si nu era vorba de o coada organizata in sir indian...ci de o aglomeratie greu de descris in cuvinte.
Vazand ca nu se clintea nici macar un centimetru ... am hotarat sa ne indepartam de acolo catre o destinatie necunoscuta. 
Din intamplare acum un an am vazut unde este localizat Muzeul Naţional de Geologie  recunosc, nu m-am gandit nici o clipa ca o sa intru in interior...nu parea locul care sa ma atraga sa privesc nenumarate pietre pretioase/semipretioase/banale si alte categorii, insa acum, dupa ce am facut un tur al muzeului pot sa spun ca nu regret ora petrecuta acolo.
Am ramas cu cateva imagini, cateva informatii si cu dorinta de a vizita cat mai multe locuri din Bucuresti, caci niciodata nu stii ce gasesti in spatele unui nume pompos. 

Miros de timp

A mai trecut o zi. Inca un amalgam de setimente, intamplari si dorinte; Viata mea a ajuns ca un tren pe care vreau sa il evit in momente grele. Mi-am dorit sa ma opresc in statie, insa viteza era mult prea mare si riscul de esec total m-a demoralizat.
Am fugit ... am cazut, m-am lovit, am apelat la pansamentul sufletesc si am hotarat sa merg mai departe evitand acest drum.
Mi-am impachetat o valiza cu lucrurile cele mai esentiale din viata. Am ambalat sentimentele in culori pastelate, gandurile in pungute de cadouri vesel decorate si ... resentimentele in cutii ermetice.

 Miros de ciocolata calda, o patura pufoasa si o pereche de papuci amuzanti... lucruri care ma fac sa ma simt mai bine in prezent. E trecut de ora 19:00...multi ar spune ca este inca devreme, pentru mine este seara...momentul zilei in care ma simt cel mai ametita de ganduri.

Nu stiu

Nu am chef azi sau poate totusi am o idee de chef dar nu stiu cum sa o pun in practica.
Imi doresc sa creez ceva nou, de sezon, personalizat si inedit.
Cred ca s-a pus praful pe cutia cu margele, pe multitudinea de panglici colorate si bucatele de imaginatie pe care le-am pastrat de atata amar de vreme - "poate poate" se iveste o zi in care sa realizez ceva dragut. Nu stiu ce se petrece, vreau, am vointa insa nu reusesc sa duc la bun sfarsit dorintele. Uneori am impresia ca este vorba de imaginatie si indemanare.

E un haos in interiorul meu. Astept cu nerabdare ziua in care o sa respir usurata si nu o sa ma mai gandesc la probleme de acest gen. Poate ca nu este cazul sa exagerez ... insa asta simt acum.
Mi-am promis ca o sa am grija de viitor, atat pentru mine cat si pentru cei dragi, chiar daca unele decizii nu depind de mine, atat cat ma prveste si sta in puterea mea o sa fac lucrurile sa decurga bine.
Poate ca perioada rece ma face sa fiu mai responsabila.

Ni se intampla tuturor

Atunci cand noi suntem personajul principal totul este atat de ambiguu si de complicat. Insa cand cei din jurul nostru trec prin "asta" ... putem sa le oferim exemplul personal, o imbratisare calda si ceea ce ne cer, caci doleantele difera de la caz la caz. Eu de exemplu prefer sa fiu lasata sa plang si cineva sa ma asculte cand sunt suparata ... poate altii vor sa le distragi atentia si sa ii faci sa uite suferinta;
Ce mica parea lumea, ce orizonturi inguste si ce greu trece timpul cand suntem raniti. Imi amintesc de o perioada in care simteam ca ziua de maine nu mai are sens daca nu faceam un anumit lucru, insa dupa ce mi-am revenit (asta in cateva zile) am realizat ca orice s-ar intanpla in viata mea, trebuie sa invat sa ma ridic singura de jos ... sa zambesc si sa gasesc motivatia zilei de maine.

Intamplarile sunt aidoma, personajele au o varsta similara si coincidenta sau nu, se sprijina reciproc.
Stiu ca fara sa ne dam seama in viata, spicuim din felul de a se comporta a celor de langa noi ... dar asta nu inseamna ca intr-o zi o sa gandim intocmai la fel.

Ascult: Michael Bublé - "Haven't Met You Yet"

Vin Sarbatorile

Spiritul Sarbatorilor incepe sa isi faca simtita prezenta. Incepem sa ne gandim deja la darurile pentru cei dragi, iar copilul din noi ne sopteste ce ne-am dori sa primim…
A darui si a primi ne anima si ne coloreaza existenta.

 Miroase a paine calda, a mandarine si a sarbatoare.
Ador perioada asta a anului.

Haideti la concurs cu carti!!!

Libris in parteneriat cu Emily - stapana blogului Word of Books , vor pune la bataie un premiu atractiv: Este vorba despre o carte la alegerea castigatorului in limita a 40 de ron.

Concurul dureaza din 10 Noiembrie pana in 21 Noiembrie
Regulile sunt simple si usor de indeplinit. Mai multe detalii gasiti aici: CONCURS CU CARTI

Viata ca un balon de spuma

 Cate-o data deschid usa sentimentelor si privesc intens inauntru ... sunt o multitudine de sclipiri ce ma fac sa zambesc, sunt picaturi de dor, flacari de iubire si pipete de tristete.
Am vrut sa scriu o scrisoare de despartire, insa cuvintele vor ramane aici multi ani de acum inainte si ar produce mult dor ... resentimente si mereu o intrebare confuza "de ce?" .
Raspunsul pe care il gasesc acum este relativ : pentru ca in viata lucrurile nu tin numai de o persoana. In viata suntem multi oameni care trebuie sa invatam sa convietuim impreuna, sa lasam de la noi, sa nu ne ridicam ziduri si orgolii.
Nu putem sa le cerem celorlalti sa ne ofere ceea ce noi nu suntem capabili sa oferim. Nu vreau sa spun ca vom "capata" numai lucruri pe care le "oferim", insa exista undeva o lege a compensatiei. 
As vrea sa spun ca nu imi pare rau pentru decizia pe care am luat-o ...sper sa nu gresesc cand spun asta, cred ca este decizia cea mai inteleapta, poate ca acest pas a fost facut inainte ca eu sa gravez sentimentul in suflet. Stiu ca nu o sa mai acord credite asa usor. Insa mai stiu ca nimic nu este de neinlocuit.
Orele se duc si totul se clarifica.
Vreau sa merg inainte cu fruntea sus. Chiar daca am gresit si eu, nu trebuie sa ma simt ca ultimul om de pe Pamant ... sunt impacata cu mine ca am incercat sa remediez, sa las de la mine si sa incerc lucruri pe care nu credeam ca sunt capabila sa le fac.

Ascult: Bob Marley - One Love
 Let them all pass all their dirty remarks
There is one question I'd really love to ask
Is there a place for the hopeless sinner,
Who has hurt all mankind just to save his own beliefs? 

Luni?...Deja?

A trecut si sfarsitul de saptamana, aproape pe nerasuflate ... daca nu aveam parte de o plimbare in parc, cred ca m-as fi robotizat; A fost o saptamana grea, agitata si plina de zumzet.
Dar cum lucrurile nu se termina asa usor ... am inceput sa imi programez saptamana in curs pe zile, ore, intalniri, treburi, activitati;
 Imi place sa imi ocup timpul cu diverse lucruri, insa cate-o data simt nevoia de o pauza ... un timp numai al meu in care sa fac ceea ce imi place. In ultima perioada cu greu am reusit sa mai "margelesc" putin, sa mai "prajituresc" sau sa imi pierd zeci de minute in fata sifonierului.
Dar imi promit ca atunci cand voi termina lista cu "to do!" o sa imi rezerv o zi numai pentru mine.
Nu vreau sa scriu acest post ca pe o plangere ... amsimtit nevoia sa imi scriu naduful si atat. 

Am multe de povestit despre prezentul meu. insa cum spuneam ... sunt pe fuga.

... any day of the week

 

In orice zi, pe chipul nostru trist poate sa rasara un zambet.

Cioc cioc?

- E cineva acasa?
- Da! ... vin imediat!
( se asterne o liniste morbida)
- Esti bine?
- Da, ... e atat de aglomerat in interior incat cu greu am auzit soneria
- Am trecut sa te salut, nu vreau sa te retin mult.
- Intra, si asa sunt singura aici. Defapt, sunt eu si gandurile mele multe care imi inunda interiorul, nu imi dau pace si ma fac sa ma indepartez de la realitatea aceasta;

Din viata.

Asa cum iarna nu-i ca vara, nici ieri nu e ca astazi.
Un zambet larg mi se intipareste pe chip cand ma gandesc la acest moment care m-a facut sa imi schimb parerea despre prezent. Nu am crezut niciodata ca o insiruire de intamplari pozitive reusesc sa blureze negativismul crescut si inradacinat in trecut. Chiar daca nu s-a inventat inca solutia care sa indeparteze definitiv rautatea din viata ... este bine ca sunt lucruri care ne fac sa mergem mai departe incercand sa cautam lumina zilei ce urmeaza.
Sunt fericita, insa nu uit sa imi pastrez ratuinea intr-un sertar la indemana.
Vreau sa cred ca drumul pe care merg este cel mai bun ... trebuie sa il fac sa fie minunat, plin cu flori de fericire si  sentimente frumoase;
Nu stiu ce se petrece, insa oamenii de langa mine incep o transformare in bine, cel putin eu asa pot sa privesc aceste schimbari. Vorba proverbului "totul este bine, cand se termina cu bine".

Ascult: Adele - ''Someone Like You''

Vin sarbatorile

Stiu ca e devreme, dar magazinele au inceput deja sa se impodobeasca de sarbatoare.
Obiectele colorate in rosu, alb si verde asteapta pe rafturi sa fie cumparate, iar nelipsitele decoratiuni devin pe an ce trece niste opere de arta;
Ador muzica "de sezon rece", genul de colinde si piese straine care vor invada radiourile, magazinele si casele.
Mi-ar placea sa am finante pe care sa le cheltuiesc fara sa ma gandesc la ziua de maine. Sa cumpar pentru fiecare om drag cate o atentie care stiu ca i-ar placea sa o primeasca. 
As vrea sa imi impodobesc un brad cu accesorii care imi plac, sa cumpar nenumarate decoratiuni si sa pregatesc o masa plina de bunatati traditionale.
E greu sa uitam de ziua de maine in aceasta lume nebuna. Oricat de visator esti, undeva in interior este si o latura de om cumpatat.
Vorbeam cu o prietena despre decoratiuni si imi spunea ca ii plac ... insa prefera de 10 lei sa cumpere ceva de mancare ... nu isi mai permite lucruri palpabile.
E greu si trist, in ritmul asta peste cativa ani nu o sa ne mai permitem sa ne bucuram de sarbatorile in familie.

Toamna iar

Aceasta zi a parut interminabil de lunga. M-am simtit cumplit de rau si colac peste pupaza am visat urat.
M-am simtit iar ca o adolescenta ce nu vroia sa se dea jos din pat pentru a merge la scoala. Simteam cum Pamantul se invarteste si eu eram incapabila sa ma pun pe picioare.
Cu cat soarele se aseza mai frumos pe cer, starea mea de sanatate a inceput sa isi revina.
M-am bucurat cand am fost invitata la o plimbare printre copacii colorati;
Nu stiu de ce, dar toamna are miros de gutuie si frunze umede. Poate ca este o comparatie ciudata, dar cand eram mica ma aruncam pe frunzele stranse si priveam cerul cu atat de mult interes incat de cele mai multe ori ma alegeam cu o raceala zdravana dupa o asemenea zi; Iar un remediu pentru aceasta stare era o gutuie rumena ce ma astepta pe pervaz.

 Recunosc, inca ma simt o copila ... dar cu o copilarie pierduta in trecut. Imi pare rau ca nu am stiut sa profit de anumite clipe. Nu am stiut sa ma bucur la momentul potrivit de libertate;
Chiar daca sunt o fire zglobie, nebunatica, vesela, jucausa si dornica de a da timpul inapoi prin tot felul de jocuri, povesti sau intamplari pe care doar in copilarie le faceam ... sunt constienta ca impactul din suflet nu mai este acelasi.
De curand am avut parte de o mica intamplare alaturi de EL, un moment ce mi-a adus aminte de felul meu de a ma comporta si de a reactiona in momentele copilariei.
Daca trebuie...executam. Am sarit un gard ce avea de trei ori inaltima mea; Aceasta intamplare mi se parea normala si puerila in copilarie, insa de cativa ani singurul sport pe care il fac a fost cu picioarele pe Pamant: alergat, abdomene, mers cu rolele, s.a.m.d. Cand m-am vazut in fata faptului implinit, am zambit catre "partenerul meu de saritura" si am luat initiativa.
Ce amintiri mi-au renascut in suflet. Cate garduri, cati copaci si pe cate ziduri am excaladat.
Poate ca nu sunt povesti cu care ar trebui sa se mandreasca o fata, insa pentru mine sunt normale ... caci am crescut intr-o zona a orasului unde baietii erau predominanti si am fost nevoita sa cresc alaturi de ei ... sa invat "legea junglei", sa ma apar de necazuri, sa ma joc fotbal si sa ma urc pretutindeni (lucru ce mi-a prins bine la vata mea).

Ascult: Brotherhood Of Man - Save All Your Kisses

Pentru ca asta simt

E toamna. E "soare cu dinti" - asa cum spuneam in copilarie ... e plin de peisaje frumose, de frunze colorate, de ciripit pierdut in vazduh, iar o liniste stranie se asterne asupra orasului. Oamenii parca au intrat la hibernat.

Ma plimb singura pe drumuri prafuite, ascult adierea lina a vantului si imi vine pofta sa dansez. 

Nu stiu ce se petrece cu mine, caci in ultima perioada am o pofta nebuna de dans ... nu un dans ca la carte, caci sunt stangace cand vine vorba de perfectiune in aceasta arta, insa o zbenguiala copilareasca tot imi lipseste.

Privesc fotografii de mult prafuite si uitate-n colturi intunecate ale lumii electronice. Privind ma simt ca si cum nu au facut parte din trecutul meu apropiat, ci dintr-o era indepartata. 

Totul s-a preschimbat in fum, iar amintirile sunt povesti ce nu imi mai apartin mine, ci trecutului. 

Nu stiu daca mi-as dori sa mai trec prin momente similare, chiar daca am avut de invatat...sunt constienta ca multe lucruri mi-au facut rau. Din pricina veninului pe care il emanau "privitorii" am ajuns sa fiu atat de precauta cu prietenii mei. 

 Ca o nota de tinut aminte: nici cel mai indiferent om nu este indiferent atunci cand vine vorba de barfit si "mondenitati" ce se petrec in jurul lui. Am vazut cu ochii mei astfel de oameni, care sustin sus si tare ca ei nu clevetesc, insa ii intrec cu usurinta pe cei ce recunosc ca sunt interesati de aceste fapte. 

Nu m-am trezit din senin sa afirm aceste lucruri, am vrut sa o fac de multa vreme, insa nu s-a ivit ocazia sa vorbesc despre astfel de oameni. 

Acum, daca tot ma gandeam la prieteni, la atentie si intamplari...am zis ca este momentul oportun sa imi exprim naduful.

 Ma simt singura, intr-o lume plina de oameni ...

Imi e dor si nu prea. 

imi place toamna

Voltaj-Toamna in doi


Vantul adie, nasul prinde o culoare rosiatica, iar obrajii se coloreaza intr-o nuanta naturala si senzuala.
Alergam printre frunze ascultandu-le fosnetul lin. Radem ca niste copii, mergem in parcul de distractii si ne jucam cu tot ce ne este la indemana. Fara sa ne dam seama totul a renascut in interiorul nostru. Suntem aceeasi oameni, insa cu o relatie mai stransa si la fel de jucausa pe cum o visam;
Sper ca viitorul sa sune la fel de bine pe cum ni-l conturam noi. Stiu ca multe detalii tin doar de noi, insa sunt si impedimente peste care trebuie sa trecem alaturi.
Vreau ca zilele frumoase sa nu se mai opreasca, sa curga necontenit si sa ne bucuram de ele.
Toamna e frumoasa-n doi.
Imi place sa privesc frunzele cum danseaza in drumul lor spre pamantul rece.
Ador sa ma tii strans de mana, pentru a imi pastra mana calda si protejata de praful dur.
Adesea imortalizez in acest anotimp peisaje greu de deschis in cuvinte.
Sentimentele nu ingheata, ele se mentin!

Conacul

“Conacul” este, aşa cum ne-a obişnuit Danielle Steel, o carte care te ţine în suspans până la ultima pagină. Personajul principal al poveştii este Cooper Winslow, un fost star al Hollywoodului. Celebru şi bogat, atrage femei cu mult mai tinere decât el. Toate îi merg ca pe roate, până în momentul în care cheltuielile nemăsurate îl aduc în pragul falimentului. La sfatul avocatului său, decide să închirieze două aripi ale somptuosului său conac. Chiriaşii nu întârzie să apară. Mark este divorţat, iar Jimmy şi-a pierdut soţia din cauza unei boli necruţătoare.
Lucrurile încep să ia o altă întorsătură atunci când fostul actor o cunoaşte pe Alex, o tânără de 28 de ani, care lucrează ca medic rezident. Totodată, este moştenitoarea unei mari averi, aşa că nu setea de bani o ţine lângă bătrânul crai. Ea se distrează de minune împreună cu el şi este prietenoasă şi cu chiriaşii conacului, inclusiv cu micuţii lui Mark, care o adoră. Cooper nu suportă copiii, dar, în curând, viaţa lui va lua o întorsătură neaşteptată. Într-o bună zi, descoperă că are o fiică dintr- o altă relaţie, mai veche. O întâlneşte, iar între cei doi se creează repede o legătură solidă.
Între timp, Mark are un accident grav. Alex se îngrijeşte ca el să fie tratat cu cea mai mare atenţie la spitalul unde lucrează şi ea. Se implică foarte mult şi ajunge chiar să-i consoleze mama. În acelaşi timp, Cooper nu se mai simte confortabil să aibă o prietenă de vârsta fiicei sale, iar Alex pare din ce în ce mai legată de Mark, cei doi gândindu- se la un viitor împreună. Până la finalul cărţii, Cooper va ajunge la o mult visată pace sufletească, pe care nu spera să o mai dobândească

Un alt titlu

Zilele trecute am avut parte de o mica intepatura verbala din partea unei persoane la care nu ma asteptam ... sincer reactia mea a fost de furie interioara. Nu intelegeam de ce "o paste grija" de viata mea financiara.
Atat timp cat nu cer nimanui nimic, nu ravnesc la bunul altuia si nici nu sunt genul de persoana ca tipa din reclama cu covrigetii care accepta doar de dragul ca X produs este bun ... nu inteleg de ce mi se sageteaza cuvinte care imi ajung la suflet.
Ma gandesc la fabula cu vulpea: "Cand vulpea nu ajunge la struguri spune ca sunt acrii". Am tot incercat sa gasesc scuze atenuante, insa nu pot.

Acum cand scriu aceste randuri as putea sa spun ca nu imi mai pasa de intamplare, insa adevarul este altul ... poate ca o sa imi treaca destul de usor aceasta ura fata de oamenii "superiori".

De la aceatsa poveste mi-am dat seama ca daca nu povestesti cu lux de amanunte care este viata ta, oamenii te percep ca atare un pierde vara.
Nu stiu, eu am fost invatata sa nu ma laud, sa nu incep eu discutii asa din senin despre mine ...ci doar daca sunt intr-un cadru restrans cu persoane care la randul lor imi vorbesc despre ele, atunci pot sa spun ce am mai facut si alte lucruri. Nu sunt adepta povestilor personale pe care sa le spun orcarui om cu care ma intalnesc.
Daca as castiga la loto, nu cred ca este necesar sa dau vestea oamenilor ... cei apropiati vor stii, restul...ii las sa ma creada o persoana saraca, modesta sau cum ma cred ei in prezent.
Nu am nevoie de mila nimanui.
Nu bat la usa prietenilor sa le cer ceva.
Nu mor de foame.
Nu  sunt prost imbracata.
Nu... nu si iar nu !
Insa nici nu ma dau banii afara din casa, dar prefer sa fiu ca in prezent si sa am bogatia in suflet.

Soare

Am nevoie de mine! Simt ca toate probelemele, intamplarile si agitatia nu mai da semne sa se opreasca in loc. Am ramas restanta la multe lucruri. Vreau sa inaintez cu zambetul pe buze... vreau sa nu ii vad suparati.
Fug de trecut, nu dau vina pe nimeni... sper ca totul o sa vina la normal intr-o zi pentru toata lumea.

Desi nu era important...conta

Viata ne loveste de cate ori vrea...dar de cele mai multe ori simtitm ca a ales momentul total nepotrivit. Nu vreau sa cred ca anumite lucruri se intampla doar in momente "de glorie" ;
Raspunsul direct nu a sosit...insa aceste zvonuri au reusit sa tulbure existenta unei familii.
Tristetea de pe chip este usor sesizabila si durerea din suflet si mai mare ... eu deja simt cum varsta isi spune cuvantul, iar timpul meu soseste cat de curand.
Asa au fost si eu... asa o sa ajung si eu. Poate ca mai e mult, dar timpul fuge ca nebunul.

Sarutul ispitei

Megan Lambert este o tânără văduvă, care se îngroapă în muncă pentru a uita de moartea tragică şi timpurie a soţului ei. Totodată, se simte şi foarte vinovată. Povestea, aşa cum ne-a obişnuit Sandra Brown, este una complicată şi cu numeroase întorsături neaşteptate de situaţie. În urmă cu trei ani, cu o zi înaintea nunţii, Megan îl cunoaşte pe şeful logodnicului ei, Josh Bennett, şi, parcă hipnotizată, se lasă sărutată pasional de acesta. Apoi, se preface că nimic nu s-ar fi întâmplat şi reuşeşte să îl evite ani buni pe cuceritorul de ocazie.
Coincidenţa face ca în munca ei să fie nevoită să colaboreze cu o mare agenţie de publicitate, condusă chiar de Josh.
Acesta, atras irezistibil de ea, face tot posibilul ca să ajungă la ea, ceea ce înseamnă, inclusiv, manipulări, minciuni, iar ea îl bănuieşte chiar de crimă. Totuşi, Megan se lasă ademenită într-un joc înşelător de-a şoarecele cu pisica. Veţi putea afla dacă va ceda din nou tentaţiei sau se va lăsa stăpânită de bănuielile cumplite pe care le are, încercând să se răzbune.

Cazut din Rai

Sunt cuvinte care ma izbesc acolo unde ma doare mai rau ... in suflet.
Nu vreau sa trec de partea negativismului, insa rasucesc cutinul in rana cu fiecare detaliu pe care il descopar... ma gandesc la vreute si nevrute.
Am pus stop. Merg mai departe incercand sa sterg trecutul din ganduri. Trebuie sa merg spre viitor si sa imi acord mie inca o sansa la zambet.
Imi propun sa voalez cliseul
Tip-tip, pasesc!