Tot timpul meu se rezumă la pitici, atât băiatul de 4 ani, cât și fetita de 1 an primesc atenția mea și le dedic cât de mult timp se poate pentru educație, joacă și mici momente de răsfăț.
Acum ei dorm, iar eu ma gândeam cât de fericita sunt sa fiu mama lor. Ii iubesc din tot sufletul meu și știu ca nimic nu o sa schimbe acest sentiment.
Îl privesc pe băiat și îmi dau seama cât de inteligent este și cât de multe am de discutat cu el; Mereu ma uimește cu dorința lui pt cunoaștere și atenția pe care o oferă lucrurilor.
Fetita, în schimb este la capitolul de cunoaștere și încăpățânare. Descopera lucruri noi și încearcă sa îl imite pe frățiorul ei.
Se iubesc reciproc și se vede asta pe chipul lor când se întâlnesc.
Radiez de fericire alături de ei.
Dacă ar fi sa vorbesc despre mine, nu prea am multe lucruri de povestit. Sunt în perioada în care toate activitățile mele se învart în jurul lor.
Urmează anul viitor sa ma întorc la munca, sa ies în societate.. Sa am timp de gândurile mele.
Nu știu dacă aștept momentul acela... Undeva în suflet imi lipsește sa ies din cotidian, însă îmi e teama de nou început.... Ma macină gândul ca nu o sa mai știu în permanenta unde este copila mea. Căci băiatul, se duce la grădinița si m-am consolat cu greu la ideea ca sunt ore din zi în care altcineva se bucura de prezenta lui.
Familia noastră nu este totdeauna perfecta...insa în suflet îmi rămân doar momentele frumoase.
