Există oameni care pleacă din viața ta fără să închidă ușa. Și tocmai de aceea curentul amintirilor rămâne să îți înghețe sufletul în fiecare zi. Unele prietenii nu mor. Se transformă în ecouri. În melodii pe care le auzi întâmplător și care îți sfâșie liniștea. În conversații neterminate purtate doar în gând. În dorul absurd de a mai avea încă o dată umărul acela pe care îți lăsai toate furtunile. Mă privesc uneori în oglindă și aproape că îmi cred propriul rol — femeia puternică, rece, vindecată. Dar adevărul este că în mine încă locuiește cineva care caută răspunsuri printre ruine. Cineva care încă nu înțelege cum poate fi îndepărtată atât de ușor un loc în care ai pus atâta loialitate și suflet. Și doare. Doare tăcut, constant, ca o ploaie rece care nu se mai oprește. Doare felul în care am devenit doar o amintire pentru cineva care cândva îmi cunoștea toate fricile. Am o mie de întrebări pe care nu am unde să le las. Și cea mai grea dintre ele mă urmărește în fiecare noa...