Abatere

Cand aveam 18 ani eram o persoana dependenta de coca-cola, insa problemele de sanatate nu mi-au mai permis sa beau suc acidulat, asa ca m-am lasat de aceasta placere si am descoperit o multitudine de sucuri dulci pe care le consum cand este cazul.
Se spune ca vechiile obiceiuri nu se uita niciodata, adevarul este ca mai fac cateva abateri de la regula, dar de fiecare data cu teama si cu semnatura pe proprie raspundere. Mi-am facut un obicei ca atunci cand am ceva de "sarbatorit" sau pur si simplu "de memorat" sa ma cinstesc cu o cola si musai sa am o companie placuta.
Astazi am ales sa fiu alaturi de omul drag si un zambet larg.

Am facut cateva abateri in aceasta zi, dar nu ma vait...atat timp cat inca pastrez o ordine in viata nu este o problema.

Sentimente

Te priveam cu lacomie. Desi undeva in ineteriorul meu imi aminteam ca eram suparata si dezamagita de anumite lucruri ce nu avea neaparata legatura cu tine, insa ma dureau enorm cu cateva clipe inainte sa te intalnesc, dar atunci cand te priveam parca nu mai puteam sa fiu rationala si lasam intr-o ceata gandurile urate si ma bucuram doar de prezenta ta.
Ai fost ca dulcele de care aveam nevoie intr-o zi in care glicemia imi era scazuta.
Ma imbratisai si ma pupai pe frunte. Ma simteam atat de mica si de protejata in bratele tale... inima imi batea de fericire si sufletul imi zambea.
M-ai lasat fara cuvinte cand mi-ai spus ca ai depasit pragul de iubire si ajungi sa ma adori. E o poveste lunga despre acest subiect, poate nu vor intelege multi, insa in perceptia ta "a adora" e cel mai suprem grad de a iti exprima sentimentele.
Iubirea mea pentru tine e sincera, linistita si stiuta doar de noi doi. Nu vreau sa fac nimic public,de ce as face gesturi prosteti ca sa demonstrez asta celorlalti oameni?. Noi cunoastem mai bine ceea ce vrem, ce facem si cum.

Despre prietenie

Trec printr-o perioada mai putin placuta...sper sa imi revin curand si sa nu mai pun la suflet astfel de probleme precum cele din ultimele saptamani.
Ar trebui sa ma gandesc ca eu am stiut sa fiu prietena si sa imi gestionez timpul in asa fel incat sa nu pierd nici prietenia nici relatia. Pentru mine contactul vizual si sprijinul inseamna enorm, nu stiu daca altii au vazut sau au simtit, insa eu am facut ce mi-a stat in putere sa nu ii fac pe cei de langa mine sa se simta neglijati.
Despre prietenie este mult de vorbit. Multi o vad diferit fata de mine, insa eu am spus de la inceput ce ofer, ce vreau sa primesc si cum imi place sa decurga totul... iar atunci cand asteptarile mi se sfarama voit, devin dezamagita si ma inchid in interiorul meu.
Imi interiorizez gandurile si folosesc scutul de aparare. Nu mai vorbesc despre lucrurile ce ma macina, caci nu ma mai simt in siguranta si nici nu mai consider acest gest potrivit. 

Recunosc ca am momente in care imi este atat de greu sa ma ridic. Ma uit in jurul meu si nu mai gasesc sprijinul de care aveam nevoie.
Poate ca trebuie sa fiu independenta sau... sa nu mai bag toate prostiile in seama si da, sa fiu independenta.
 Nu vreau sa spun lucruri pe care sa le regret, asa ca pun punct astazi.

Dezamagita

Astazi sunt putin dezamagita. Simt ca nu sunt pe lista de prioritati a nimanui...ma simt undeva la coada listei, asa cat sa nu zic ca nu exist. Nu cer imposibilul, nu reprosez si nici nu pot sa schimb asta;
Am plans atat de mult, inca am ochii inlacrimati si acum, iar sufletul imi este mototolit. Nu stiu ce este mai bine sa fac, as vrea sa imi iau campii si sa ma duc intr-un loc indepartat si sa ma linistesc.
Imi este teama sa nu reactionez gresit acum, cat timp sunt suparata. Trebuie sa analizez cu calm daca lucrurile se intampla cu directie directa catre mine...sau oare sunt lucruri ce nu puteau fi amanate.
Ma doare ca ma simt atat de singura.
Am nevoie de afectiune si atentie ca sa ma ridic cu bine din starea aceasta.
Las ca timpul sa decida ce este mai bine, eu nu ma simt capabila de nimic. Orice am facut astazi, lacrimile mi-au curs si gandurile mi-au umblat prin colturi nebanuite. Am fost ca o bomba cu ceas ce a explodat in liniste si acum las flacarile sa se stinga usor.
Daca m-ar intreba sufletul ce imi doresc i-as raspunde fara ezitare ca vreau un gest de afectiune, sa imi arate ca ii pasa de faptul ca sunt trista si neglijata.

Poate ca sunt eu diferita si gresesc, insa eu ofer tot ce este mai bun oamenilor la care tin... lasand pasiunile mele pe locuri secundare.
Trec printr-o perioada proasta emotional. Am inceput sa devin introvertita si sa fug de priviri, nu vreau sa fiu povara pentru nimeni. Incerc sa ma redresez si sa nu las pe ceilalti sa se simta obligati sa ma caute. 
Au fost momente in care mi-au demonstrat ca fiecare isi vede interesul.

Ganduri

Play:
Racoarea diminetii m-a izbit inca de cand am facut ochi. Am avut senzatia aceea care ma indeamna sa pun pilota si mai sus, sa ma acopar in intregime si sa mai lenevesc, macar pana apare soarele pe cer sa se incalzeasca putin atmosfera.
Treaba ma astepta, asa ca mi-am invins starea si m-am ridicat din pat. Aveam o lista cu lucrurile pe care vroiam sa le fac, insa pe parcursul zilei s-au inmultit, dar cu toate acestea le-am dus la bun sfarsit.
Rezumat: cumparaturi, gatit, dulceata de cirese, curatenie, plimbat in poligon, iesit cu oamenii dragi, stat cu familia, plantat flori;
Cat despre energia interioara, pot sa spun ca o am...desi nu toate au mers chiar asa roz pe cat imi doream. Am inceput iar sa pun in balanta lucrurile pe care le fac si cat de mult las de la mine. Cel mai placut este ca pot sa ma prefac ca sunt bine, chiar daca in interior este o furtuna . Mi-am recapatat disimularea.

O singura nemultumire am...daca pot sa o numesc asa, desi e mai mult o teama. Nu sunt o persoana superstitioasa, insa de cateva zile canta o cucuvea in apropierea locuintei mele, si am inteles ca nu este semn bun. Coincidenta sau nu, acum cativa ani am trecut printr-o intamplare la fel de bizara si s-a terminat cu un suflet ce nu a mai vrut sa lupte cu viata.
Daca ar fi dupa mine, as vrea sa nu mai cante pasarea aceasta...ma sperie. Noaptea e atat de infricosatoare.

Ghici ce?

A inceput sa ploua... desi doamna ploaie se anuntase de cateva zile, parca nu eram pregatita sa o intampin.
M-am invelit, am luat langa mine o cana de ciocolata calda, laptopul in brate si am vazut cele doua sezoane din "Men at work". Mi-a parut rau ca n-am putut sa ies la o gura de aer cu oamenii dragi, dar nu pot sa neg faptul ca a fost placut sa stau si in familie...nu mai facusem de mult timp un maraton ca acesta.
Fizic vreau sa arat ca sunt bine, insa undeva in interiorul meu ma simt la pamant. Durerea de cap este cea mai enervanta...mai ales ca nu obisnuiesc sa consum medicamente.
In rest, sunt bine... psihic ma obisnuiesc sa ma limitez; Sa nu povestesc despre viata mea dincolo de priviri.  Nu vreau sa intru singura cu bocancii in intimitatea noastra,asa ca prefer sa pastrez lumea aceasta doar pentru noi, cu "riscul" daca pot sa spun asa... de a parea un cuplu banal si plicticos, fara nimic iesit din comun. Dar cui ii pasa de ce cred ceilalti daca noua ne este bine si ne intelegem?
Am impresia ca am devenit mult mai cumpatata si mai linistita in ultima perioada. Vreau sa cred ca meritul imi apartine, insa  ceva ma indeamna sa cred ca mare masura meritul este datorat omului de langa mine. El este calculat si rational.
Fara sa ne dam seama timpul ne formeaza in cuplu si ne face sa "furam" din comportamentul si gesturile celui de langa noi.
Exemplu concludent, am inceput sa nu mai am discutii interminabile pe internet, prefer sa port aceste conversatii fata in fata ... astfel nu mai exista nici tentatia "copy" "paste" pentru interlocutorul meu. :)

Sa trecem la treaba

 

 Este sambata si sunt acasa cu intreaga familie. M-am gandit sa ii indulcesc cu ceva, si cum este vremea fructelor, am ales ceva de sezon. O prajitura cu fructe de padure...si crema de afine. 

In rest ce pot sa spun, sunt bine. Astept sa imi sune telefonul sau poate o sa imi calc iar peste principii si sun eu. Nu stiu de ce dar in ultima perioada imi este teama sa nu devin agasanta, asa ca prefer sa astept desi sufletul imi este trist, decat sa fiu eu cea care face zi de zi primul pas. 

Vremea este putin nehotarata, acum adie vantul si soarele s-a ascuns in nori. As fi vrut sa ies la alergat, dar raceala si asa ma asteapta la colt sa ma atace... trebuie sa fiu putin precauta.

I need you

Play:
Am ascultat aceasta melodie in mod repetat.
Simteam ca am nevoie de tine, vroiam sa iti dau un mesaj in care sa iti spun ca ma gandesc la tine si sa iti impartasesc faptul ca insemni enorm pentru mine. Am privit cu durere ceasul si am constatat ca era tarziu, sau mai bine spus foarte devreme;
Am dormit doua ore, mi-a fost rau atat fizic cat si psihic. Recunosc, am facut o greseala cand am incercat sa imi bag nasul unde nu imi fierbea oala, era ca un rau necesar pentru mine, un rau ce o sa se rasfranga mult timp asupra mea.
In minte imi joaca cuvintele pe care le-am citit cu sete. Oare chiar nu am stiut sa fac anumite lucruri? Chiar atat de inapta sunt? Nu pot sa caut vina in alta parte...consider ca imi apartine, insa poat trebuia sa se imparta la fiecare faptas, la fiecare om ce ne-a perindat prin viata...insa eu nu pot sa arat cu degetul spre nimeni, daca nu se poate sa imparim, prefer sa imi asum totul.
Ma rascolesc amintirile, dar stiu ca o sa imi fie mai bine cand o sa ma intalnesc cu omul drag sufletului meu. O sa ma inteleaga fara ca eu sa ii spun ceva. El este singurul om cu care impart si raceala, nu as fi crezut niciodata ca este posibil asa ceva, insa se pare ca este real si se intampla in mod repetat.
Vreau sa cred ca exista jumatati perfete si eu am gasit jumatatea mea de puzzle. Las ca timpul sa decida...sa imi arate si sa ne invete sa ne iubim. 

Titlu

Uneori cred ca sunt puternica, dar se intampla un incident minor care imi darama convingerea... si ma rascoleste in cele mai indepartate colturi ale sufletului.
Am avut parte de o aparitie neasteptata si am picat pe ganduri. Mi-am amintit de multe lucruri frumoase, de amintiri deosebite si de clipe pe care mi-am promis ca nu le voi uita niciodata. Ma simt sifonata.
A trecut atat de putin timp daca privesc din acest punct de vedere, insa intr-un alt mod as putea sa spun ca a trecut mult...dar sunt cazuri diametral opuse, depinde de starea mea de spirit catre ce privesc.
Am lacrimi in ochi si imi vine sa plang, caut in laptop documente vechi, poze si lucruri ce imi amintesc de o perioada frumoasa din viata mea ... mi se pare inexplicabil de ce fac asta, avand in vedere ca viata mea este deosebita si in prezent, am prieteni cat sa ii numar pe degetele de la o mana, am un om special, o familie care tine la mine si o raza de soare ce ma urmareste pretutindeni.
Sunt slaba emotional acum... am inceput iar programul de alergat, app de asta am avut astazi un moment memorabil: un domn de varsta a doua m-a vazut cand am coborat la locul meu de meditatie - e un loc langa apa, la care ajungi dupa ce cobori 15 trepte, e foarte retras si linistitor acolo. Domnul respectiv m-a vazut cand am ajuns, dumnealui statea pe o banca in apropiere...eu mi-am vazut de meditatia mea, iar dupa zece minute am decis ca este timpul sa alerg mai departe. L-am vazut ca ma privea insistent, asa ca am scos castile din urechi si l-am ascultat in timp ce imi spunea ca se pregatea sa vina sa vada daca am patit ceva... parea chiar ingrijorat. I-am zambit si l-am intrebat ce as fi putut sa patesc, iar raspunsul m-a facut sa cred ca exista oameni simpli si speciali dincolo de aparenta. Era ingrijorat, caci se temea sa nu fac vre-o prostie, ceva similar cu suicidul sau pe acolo pe undeva. I-am multumit pentru grija pe care mi-o purta, i-am explicat ca adesea vin acolo si zambind i-am urat o zi buna, era timpul sa "move on".

Dimineata

In dimineata aceasta m-am trezit cu o senzatie de vacanta... si nu ma refer la dorinta de a pleca undeva. Ma simteam de parca patul nu imi apartinea si pilota era straina de mine. Fereastra era deschisa si lasa aerul rece sa ma invaluie, iar cantecul cocosului de peste gard era atat de puternic incat ma facea sa caut perna si sa arunc spre el. M-am intors pe o parte si pe alta, incercam sa imi gasesc locul, insa totul imi amintea de momentele in care dormeam intr-un pat strain, senzatia ca nu pot sa ma ridic din pat cand ma trezesc, caci tabieturile de acasa nu vin dupa mine pe unde calatoresc.
 Ce frumos ar fi sa pot sa imi iau hainele intr-o valiza si sa plec in lume fara sa privesc inapoi. Sa stau departe de casa macar o saptamana. Sa ma detasez de tot. Nu prea am avut parte de plecari pe termen indelungat, cel mai mult am plecat intr-o tabara in perioada liceului...insa au trecut atatia ani de atunci si acum imi dau seama ca nu am stiut sa pretuiesc atunci libertatea.

Ganduri si sentimente

E trecut de miezul noptii si eu nu am somn. Ma gandesc la discutia pe care am avut-o astazi cu omul drag. Simteam ca el poate sa ma linisteasca si sa ma inteleaga... si asa a fost.
Mi-am deschis sufletul si i-am spus ce ma doare, iar el ma privea cu o blandete rar vazuta in viata mea. Ma bucur ca nu ma cearta sau ca nu pune paie pe foc sa imi ingreuneze situatia - asa cum am mai patit din partea altor persoane.
Problema mea poate sa il afecteze si pe el in mod indirect, insa face in asa fel incat sa nu imi arate asta. 
Durerea din sufletul meu era insupotabila, insa am reusit sa zambesc datorita cuvintelor simple si sincere pe care mi le-a spus. Langa el pot sa ma simt confortabil si dorita. Omul asta este oaza mea de liniste.
 Reuseste cu un simplu mesaj sa ma faca sa plutesc, uneori imi este teama sa nu imi iau zborul si sa imi pierd mintiile. M-a facut sa ma indragostesc intr-un interval de timp atat de scurt incat mi se pare ireal.
Primul "te iubesc" pe care mi l-a spus a fost atat de emotionant incat mi-l amintesc ca si cum s-a intamplat ieri. A fost pentru prima data cand l-am simtit timid si emotiv. Sentimentele acestea sunt pure si speciale.

Ascult: DARA - Open Your Eyes

P.s. 7 luni!  :)

Luni nici iarba nu creste

Am o stare leguminoasa. As sta sa ma odihnesc, sa ma intrind pe o pajiste cu verdeata, in fata unui lac ... incercand sa ma gandesc la nimicuri pierdute.
Nu mi-am facut nici un plan, m-am cam invatat ca de fiecare data cand ma gandesc la ceva special nu pot sa duc la indeplinit din cauza factorilor externi. Prefer sa nu ma gandesc la ce urmeaza sa fac, ci sa ma las surprinsa de viitor.
Astazi nu prea am chef de agitatie si glume proaste, dar pana nu o sa ma intorc in linistea dormitorului meu nu pot sa am garantia ca totul s-a terminat. Sunt pregatita de orice.
App de dileme si probleme. Am mai rezolvat una. Mi-am luat inima in dinti si am spus ceea ce consideram cu riscul de a pierde pe cineva drag de langa mine, insa cel putin momentan se pare ca am fost inteleasa si mi s-a dat credit de crezare.
Imi este atat de greu sa spun unui om ce ma deranjeaza sau ce mi se pare incorect, dar cand iau taurul de coarne, sunt iscusita si merg pana in panzele albe pana ma fac inteleasa.
Nu stiu ce se petrece cu mine de la o vreme, insa am inceput sa fiu destul de vehementa si sa vorbesc cand consider ca am ceva de spus, caci pana acum eram tacuta si preferam sa las mereu de la mine. Nu stiu daca procedez coret, dar asta sunt acum si cine ma vrea ma place asa sau... il rog sa ma ajute sa ma cizelez.
Sunt usor de modelat daca am pentru cine, dar asta nu inseamna ca uit cine sunt eu cu adevarat.

Bucurestiul noaptea

Cand eram mica imi doream sa ma plimb pe strazile capitalei, sa vad agitatia si multitudinea de beculete colorate. Visam copilareste ca acolo...undeva departe de locul in care imi faceam eu veacul, lumea este diferita. Timpul m-a ajutat sa imi petrec momente si in lumea viselor, sa ma conving singura de ceea ce e dincolo de aparenta.
Bucurestiul noaptea nu este chiar un loc de poveste, are frumusetile lui dar nu sunt atat de hiperbolizate precum se vorbeste.
Aseara am fost la "Noaptea Muzeelor" - nu am reusit sa vizitez mult, insa agitatia si zumzetul oamenilor m-a uimit. Nu cred ca am mai vazut niciodata atat de multi oameni umbland in turma cu directie precisa. Trebuie sa recunosc ca au fost civilizati si pasnici... trec cu vederea faptul ca au lasat in urma gunoaie, cred ca a devenit ceva firesc sa se intample acest lucru. Eu una prefer sa ma plimb cu resturile sau cu pet-ul in geanta pana gasesc un loc special amenajat unde sa le arunc, ma gandesc ca gestul corect al fiecarui om o sa faca intr-o zi lumea mai frumoasa.
Priveam aseara cat de fada sunt in lumea capitalei. Ma simteam mica si deloc in pas cu timpurile acestea... poate ca distanta mica pe care o fac de acasa pana in marele oras reprezinta totusi o granita, cel putin din punctul de vedere al modei.
Centrul vechi, faimos de altfel...mereu plin si agitat ... pentru mine nu reprezinta o dorinta de vizitat, as prefera sa merg intr-un parc si sa ascult muzica in casti, e mult mai linistitor si relaxant. Ajung sa cred ca bucatica aia de pamant este o atractie pentru oameni fel de fel, dar musai care stiu sa atraga privirile intr-un mod aparte.

Ganduri

Imi pierd calmul cu anumite persoane. Oricat de mult incerc sa las de la mine sau sa nu pun la suflet, nu reusesc si ma doare in interiorul meu.
Nu inteleg de ce isi permit glume nesarate. La inceput am crezut ca sunt eu intr-o perioada in care nu sunt capabila sa inteleg anumite lucruri, insa cu timpul am observat ca se intrece limita si se sare peste cal, astfel am decis ca trebuie sa iau masuri si am spus de la obraz ce mi se pare anormal.
Cu siguranta nu am fost inteleasa, dar asta este deja o alta discutie...poate ca este cazul sa iau o pauza de la astfel de iesiri. Simt ca pic intr-o furtuna puternica si singura nu pot sa ies din ea. 
Am cateva activitati programate in viitorul apropiat, insa o sa le fac cat de poate de calculat. Mi-am propus sa ma intorc acolo unde imi era locul... imi lipsesc momentele in care puteam sa fiu calma si sa zambesc mult chiar daca ma durea in interior. Vorba fratelui meu: "nu uita ca problemele tale, iti apartin doar tie." Asa ca, voila o sa imi scot zambetul de la naftalina.
Momentan e devreme, ma gandesc la nimicuri existentiale...imi este teama de momentul in care voi da ochii cu oamenii despre care vorbeam.

In seara aceasta ma duc la Noaptea Muzeelor. Am facut o mica lista cu locurile pe care vreau sa le vizitez...unele dintre ele le-am mai vazut, insa sunt si locuri la care visam doar.

Vineri

Ma gandesc la tine cu zambetul pe buze.
Ieri mi-am petrecut mult timp alaturi de jumatatea mea, de omul ce imi face prezentul mai frumos si imi coloreaza zilele. Am discutat atat de multe lucruri incat nu ma mai recunosc. Sunt atat de degajata si de deschisa cand e langa mine. Dupa mult timp mi-a marturisit ca cel mai rau lucru pe care as putea sa il fac ar fi sa il insel... nu ii este teama pentru astazi sau maine caci stie cat de mult inseamna pentru mine, dar se gandeste la un viitor indepartat, atunci cand poate intervine oboseala sau stresul din partea amandurora si eu as putea sa gasesc pe cineva care sa ma faca fericita sau pur si simplu sa il inlocuiasca pe el. In prima faza am reactionat nefiresc, am crezut ca nu are incredere in mine si nu imi placea ceea ce auzeam, insa lasandu-l sa imi explice am ajuns la concluzia ca i-ar placea ca sa ne mearga mereu ca acum si orice s-ar intampla sa discutam si sa nu ne mintim niciodata.
Adesea ma trezesc gandindu-ma la el, nu mi-as fi imaginat ca un om ce parea de piatra sa fie atat de atent si grijuliu cu o fata fada si simpla ca mine. Stiu ca multi oameni nu ne-ar percepe ca pe un cuplu "dulce", insa nu asta conteaza. Am ajuns sa nu mai pun pret pe ceea ce gandesc altii.
Recunosc, de fata cu oamenii nici eu nu ma pot deschide ca o floare si nici nu vreau sa le demonstrez lor ceva. Sunt lucruri pe care le faci in intimitate si asta unesc cuplul, nu trebuie sa va ganditi la lucruri interzise, caci eu ma refer la discutii si reprosuri - pe care eu consider ca este bine sa nu fie purtate in public.
Oricum, acum imi merge bine in dragoste si iubesc sentimentul acesta.

Buna dimineata soare

Seara mi se pare al naibii de ciudat ca inainte de miezul noptii sa fiu invelita in pilota, imbratisand ursuletul pufos pe care il am din copilarie... care acum a devenit un accesoriu sau mai bine spus un fel de perna fara de care nu dorm bine. Spunea cineva ca toate lucrurile au si un dezvat, asa ca eu am inceput cu dreptul.
Recunosc ca somnul lung imi face bine...ma trezesc atat de energica si de binedispusa. Cearcanele incep sa se retraga si entuziasmul meu creste.
Ma simt atat de vesela si fericita. Lucrurile au inceput sa mearga pe un fagas mai bun si nu-mi displace deloc asta.
Ma inteleg din ce in ce mai bine cu oamenii din jurul meu si reusesc sa comunic putin cu toti, sa nu ii indepartez din jurul meu. Imi sunt atat de dragi si vad cum timpul fuge pe langa noi si trebuie sa facem ceva sa nu ne pierdem prietenia. Eu cred in vorba ca "ochii care nu se vad se uita" am patit-o si nu vreau sa mai trec prin asta.

Dorinta

Trebuie sa recunosc, in ultimele luni am devenint de-pen-den-ta de serile petrecute in fata laptopului facand nimicuri lucruri deloc palpabile. Imi este rusine, sincer am crezut ca am vointa si pot sa spun Stop oricand vreau, insa ceva din interiorul meu e mai puternic si ma ispiteste.
Saptamana aceasta am inceput cu dreptul. Mi-am limitat timpul, am stat cu ochii pe ceas si am redus din timpul petrecut pe internet. Abia acum am realizat ca eu n-am mai purtat ochelarii de foarte mult timp, nici nu imi amintesc pe unde i-am pus ... ochii ma ustura zi de zi, dar dau vina pe oboseala. Desi nu am o viata tocmai plina de activitati laudabile, nu reusesc sa pun capul pe perna si sa dorm odihnitor. Pentru mine totul este mecanic, calculat si strict. Nu ma trezesc niciodata dupa ora 8 si nici nu pierd noptiile pe afara.
De ce nu am si eu o dependenta pentru carti? Suna bizar, dar chiar exista oameni care se cufunda in lectura si fac din asta o pasiune atat de mare incat se poate numi dependenta. Cunosc pe cineva care si-a propus sa citeasca peste 200 de carti intr-un an... asta in ideea in care anul trecut a citit cel putin o carte pe saptamana.
Mi-am propus sa ma redresez. Imi ajunge o pasiune pe care o am..cea legata de bucatarie. App de asta, am promis ca o sa incep sa postez poze cu ceea ce prepar, asa ca o sa atasez poza pentru "Cake of dreams".

Iti multumesc

Seara trecuta am iesit la o plimbare prin ploaie Eu si EL. Priveam amandoi cum picaturile de ploaie atingeau parbrizul, cel putin eu ador sa fac asta ori de cate ori pot, ma relaxeaza.
Stateam rezemata de usa, cu fata spre el ascultand povestile pe care mi le spunea cu un entuziasm greu de egalat. Nu stiu daca am mai spus asta, dar omul acesta are un dar aparte, atunci cand vorbeste, povesteste sau pur si simplu spune o gluma buna reuseste sa transmita ceea ce isi doreste. Adesea ma surprind analizand gesturile lui, incercand sa fur din comportamentul degajat si tonalitatea plina de inflexiuni.
Sunt un alt om cand e langa mine. Radiez de fericire si ma dezbrac de caracter.

Iar a inceput sa ploua. Se aude cum picaturile lovesc brutal fereastra dormitorului meu. Eu in loc sa ma revolt, sa reactionez melancolic sau sa fac cum fac ceilalti oameni... eu pur si simplu stau si imi amintesc de cele petrecute intre noi doi. Ma simt atat de fericita si mi se pare ireal ca intr-o perioada scurta am reusit sa imi curat inima de senrimente vechi si sa renasc altele noi.
Simt lucruri pe care nu le-am simtit niciodata, fac gesturi de care nu ma simteam capabila si uite-ma mergand din nou. Imi amintesc ca mereu am spus "dupa ce pierzi ceva, ce credeai ca reprezinta echilibrul tau , trebuie sa inveti sa mergi din nou". Eh, uite-ma ca sunt in picioare, stearsa de praful ce mi-a fost alaturi la inceput si merg mai bine ca niciodata.
Nu regret nimic din ce am trait pana acum.

Picura marunt

Era dimineata...o dimineata ca toate celelalte as fi putut sa spun, insa debordam de energie si optimism fara nici un motiv. Nu imi aminteam sa fi avut vre-o promisiune pe care cineva urma sa mi-o indeplineasca astazi, inexplicabil aveam o stare de bine si asta s-a vazut si prin felul in care m-am imbracat, de precizat este faptul ca mi-am pus fundita rosie cu buline - mereu imi ofera o stare aparte.
Revenind la oile noastre, imbracata, pieptanata si cu geanta pe umar am plecat de acasa catre magazinul cu inghetata... ganditoare la ale mele zaresc masina lui si intr-o fractiune de secunda imi ridic privirea catre EL. Imi zambea in timp ce isi ducea mana catre buze in semn de "te sarut" sau cum imi place mie sa spun mi-a trimis bezele. Un simplu gest a reusit sa ma ridice pana la cer.
Sunt fericita si ador asta.

Apele au inceput sa se mai linisteasca in ceea ce priveste si problemele pe care le aveam cu persoana care m-a ranit atunci cand ma asteptam cel mai putin. Nu pot sa spun ca am uitat tot sau ca nu ma mai  doare cand inca face greseli, insa incep sa ma obisnuiesc, sau cum imi spun prietenii " E doar ea, trebuie sa o intelegi". Acum inteleg, las de la mine si recunosc ca fac toate astea doar pentru ca omul drag ma face fericita si reuseste sa imi distraga gandul de la rautati.
A inceput sa picure marunt, insa asta nu ma descurajeaza, bateria mea nu este goala si as putea sa suport o seara privind pe fereastra, dar as prefera mai mult o plimbare sau o priveliste diferita.

Sunt fericita!

Ma uitam pierduta spre scarile interminabile si asteptam sa aud un semn, sa vad silueta ta cum se apropie si vine spre mine ca o salvare. Aveam nevoie de tine ca de apa intr-un desert. Intr-un final ai aparut zambitor, pupacios si hotarat sa ma faci fericita.
Am plecat la bratul tau atat de incantata incat nu imi venea sa cred ca in urma cu cateva minute eram atat de trista si pierduta intr-un timp necunoscut.
Simteam ca fug in lume, iar tu nu imi spuneai nimic despre asta...conduceai si ma lasai pe mine sa vorbesc.
Am stationat intr-un loc retras, sa imi asculti problemele...sa iti ascult activitatile si sa ma cuibaresc in bratele tale. Te sarutam de parca nu ni se mai intalnisera buzele de foarte mult timp, ce-i drept pentru mine o zi fara tine a insemnat foarte mult...am reusit sa ma incarc negativ si trebuia sa ma eliberez de tot.
 Te priveam si ochii mi se umpleau de fericire. Te uitai la mine si imi zambeai. 
Nu ti-am spus dar aveam nevoie de imbratisarea ta ca de o zi senina dupa o lunga perioada intunecata.

- "Ti-am spus astazi cat de mult te iubesc?"
Asa cum spune un citat pe care il ador: "Te iubesc fără să ştiu cum sau când sau de unde. Te iubesc pur şi simplu, fără complexităţi sau mândrie; te iubesc pentru că nu ştiu altă cale..." (Pablo Neruda)

Ganduri

Sunt "Zen"...cel putin asta mi-am impus sa cred, adevarul este ca ma simt ca pe un butoi plin cu pulbere si orice miscare brusca risca sa produca explozii.
Calmitatea si linistea de care dau dovada imi pun multe semne de intrebare. Ma gandesc cand am ajuns sa fiu atat de introvertita si sa lupt cu durerile interioare singura, fara sa am nevoie sa impart cu cineva aceasta stare proasta. Ce-i drept ma simt singura. Am ochii in lacrimi si ascult muzica sufletului meu trist.
Se petrec lucruri ciudate pe care le primesc in plin, dar nu ma revolt, le primesc cuminte si astept sa se linisteasca apele. Imi spunea cineva ca starile sunt de moment si nimic nu este vesnic, asa ca astept sa imi revin atat eu, cat si situatia pe care o privesc din exterior.
Au existat momente pe care nu le-as fi trecut cu vederea, peste care nu as fiinchis ochii si nu as fi muscat buza superioara daca nu eram atat de pierduta in lumea asta a mea. Acest prezent ma sperie.
In timp ce tastez aceste ganduri, imi vine sa pun mana pe telefon si sa sun cateva persoane, carora sa le spun cat de mult m-au ranit si inca o fac...cu voie sau fara.
Imi repet in minte ca este "doar o perioada" si totul o sa revina la normal...trebuie.
Astazi m-am simtit straina de mine. Am pasit pe strazi cunoscute si nu ma regaseam, eram alaturi de cativa oameni care nu ma mai cunosc nici macar cat negru sub unghie, atat pentru ca nu le-am mai spus nimic despre viata mea, dar mai ales pentru faptul ca in prezent simt ca fiecare e "pentru el".
Dor si doare, dar vor veni si zile mai bune.

Ascult: David Cook - Light On

Test sub presiune?

Sunt puternica. Strang din dinti si ma gandesc ca doua zile vor trece foarte repede...putea sa fie si mai rau de atat. Nu stiu de ce, simt ca lumea mea se prabuseste si ma simt singura cand el este departe...e ca si cum ma lasa de izbeliste, sunt pierduta fara mana lui care sa ma stranga puternic. Ii caut privirea si inchid ochii doar sa imi imaginez ca este undeva in spatele meu si ma vegheaza.
Nu stiu de ce imi este teama ca m-am indragostit prea repede... nu vreau sa il sperii si cu atat mai putin sa il pierd. Nu cred ca as mai fi capabila in viitorul apropiat sa mai am incredere in cineva... el a fost exceptia de la regula, caci povestea noastra este putin mai veche si stiam ce ii poate pielea si ce "upgrate-uri" a facut.
Trec printr-un "test" daca pot sa ii spun asa - trebuia sa vad daca departarea ma face sa il doresc, sau totul a devenit rutina ... pana acum se pare ca imi lipseste si doare intr-un mod straniu.
Reuseste sa ma tina in sah...sa ma faca sa ma simt ca o copila, dupa care brusc devin o fata dulce in preajma lui. Poate nu o face cu intentie, dar cert este ca ma inebuneste intr-un sens pozitiv.
M-a surprins cu un gest dragut, a facut ceva despre care eu ii povestisem in urma cu mult timp ca mi-ar placea sa mi se faca...insa nu ma asteptam sa ia seama la cuvintele mele.
Am zambit larg, am ramas cu ochii inlacrimati si nu as fi vrut ca momentul ala se se mai termine.

P.s. Omule imi esti drag!

Punct si de la capat

Simt ca am obosit. Imi vine sa ma opresc din lupta cu mine...sa ma asez intr-un loc singuratic si sa plang. Defapt chiar plang de cateva minute. In ultima perioada ma simt singura si parasita, stiu ca suna putin dramatic, insa am nevoie de o imbratisare sa imi revin.
Nu stiu daca este vorba de o depresie sau o nevoie puternica de afectiune, cert este ca se intampla ceva cu mine. Incerc din ce in ce mai mult sa disimulez ceea ce simt.

Punct si de la capat. Mi-am sters lacrimile, am schimbat muzica pe care o ascultam si am lasat un zambet sa imi rasara pe chip.
Orice s-ar intampla, undeva in interiorul meu o sa gasesc mereu o stare de bine, un motiv sa zambesc si o motivatie sa ma trezesc in ziua ce urmeaza.
Adie vantul, e soare si miroase a flori de salcam...ma retrag, e timpul sa citesc.

Relaxare

Atunci cand am o stare mai gri, imi place sa intru in bucatarie si sa gatesc. Ador sa prepar deserturi. Ma gandesc ca poate nu e o idee rea sa postez pe blog ceea ce fac, sa imi amintesc cu drag in viitor de zilele in care ma transform in "bubulina gospodina".
Astazi am facut "crema de zahar ars" - ii promisesem omului drag sa il surprind cu un desert ce stiu ca ii place mult... si se pare ca a venit momentul sa il fac sa zambeasca.
Profit de faptul ca vreau sa ma indepartez de lumea virtuala si o sa ma intorc la pasiunea mea cititul. Acum citesc: "Romantic - Porno de Florin Piersic Jr" ... pana acum am o parere buna despre carte. Este vorba despre ceea ce se intampla in viata unor oameni din jurul nostru, de dorinte pe care vrei sa le infranezi, dar nu poti sa o faci...caci o voce din interior sau mai bine spus dracusorul de pe umarul stang e atat de puternic si te indeamna sa mergi pe drumul pe care ai pornit.

L.E. Crema de zahar ars

Amalgam

M-am trezit cu o pofta nebuna de viata, fara sa imi dau seama m-am apucat sa fredonez "vara asta am sa ma indragostesc" dupa care a urmat  "Life is Beautiful" - e ca un circuit : ma indragostesc, simt fluturi si sentimente si apoi declar ca viata este minunata.
Plutesc in lumea mea plina de flori, fluturi, gargarite si lucruri minuscule care imi zambesc si imi coloreaza prezentul. Vreau sa ma bucur de aceste sentimente si sa imi fac fiecare zi sa fie speciala.
Priveam mai devreme niste fotografii si ma gandeam cat de fericita par sunt . Zambesc larg, imbratisez mult, am privirea calda si sclipitoare - semnele concludente ca sunt indragostita.
Sper sa reusesc sa duc povestea cat mai departe. Sa imi demonstrez mie ca din nimic se poate face o frumoasa poveste plina de iubire.

Nu este vorba de orgoliu presonal, e ceva mai presus...ceva sublim care ma ajuta sa ma trezesc a doua zi cu o stare de bine.
Nu cred ca exista om care sa nu isi doreasca sa fie iubit, sa daruiasca sentimente frumoase si sa se simta dorit de cineva special.
Stiu cat de multe responsabilitati ii revin unui om atunci cand se implica in relatie, el este cel care ridica jumatatea pe culmi inalte, insa este si persoana care ar putea sa raneasca cel mai usor si cel mai dur. Poate cu o simpla privire sa aduca raze de speranta si bucurie, dar cu o clipa de indiferenta produce o durere greu de descris in cuvinte. Naste o iubire cu o imbratisare, iar departarea aduce de la sine frig si nesiguranta. Ar mai fi multe lucruri pe care un om indragostit le poate face cu usurinta, insa concluzia ar fi ca atunci cand iubesti, celalalt este pentru tine TOTUL.

Si ca de final ascult: Fireflies Owl City (Cover) - MadilynBailey

Batai de inima

Luni nici iarba nu creste... m-am simtit obosita intreaga zi.
Am fost la o plimbare in parcurile capitalei alaturi de oamenii dragi sufletului meu. Ii priveam si incercam sa imi dau seama cum au ajuns sa imi intre in suflet atat de usor. Ma bucur ca i-am cunoscut si ca imi sunt atat de aproape, as vrea sa nu se sfarseasca niciodata povestea aceasta.
Au reusit sa ma vindece de sentimente pe care le credeam incurabile.
Astazi sunt bine. Am zambit, am ras si am vorbit mult.
Undeva in interiorul meu simt ca totul o sa fie bine...orice s-ar intampla.
Comunicarea e solutia! Insa uneori cred ca este nevoie si de un pic de "dor" pentru a ne da seama ce avem langa noi.
Nu o sa spun multe lucruri acum, caci simt oboseala cum ma bate pe umar.
Ideea este ca inima imi bate si nu o intreb de ce.

Sarbatoare

Duminica, dimineata...este ziua de Paste, m-am trezit foarte obosita, aseara am fost la Biserica si cand am ajuns acasa ma simteam incarcata de ganduri, am adormit greu si deloc odihnitor.
Totul il jurul meu mi se pare prea zumzaitor, galagios si greu de inteles. Trebuie sa gasesc o dispozitie mai buna, nu imi doresc sa stric ziua nimanui.
Sincera sa fiu imi este rusine cu starea mea. Ma lupt din rasputeri sa nu mai pun negativismul in fata, nu vreau sa ii ofer prioritate in viata mea, insa nu am putere sa trec cu vederea.
Pe aceasta cale le multumesc celor ce ma suporta si imi ofera o imbratisare... sper ca si eu la randul meu as fi facut acelasi lucru pentru ei.
Renunt la scris cateva ore, vreau sa imi petrec ziua cu familia si sa neglijez lumea virtuala pentru putin timp.

L.e: Am avut o zi draguta, am stat cu familia, apoi a venit cea mai buna prietena pe la mine - am vorbit ore intregi si am recuperat timpul pierdut...simteam ca avem multe sa ne spunem -  iar pe seara am plecat cu prietenii la o gura de aer.

Sambata

Nedumerita. Am momente in care zambesc si ma simt bine, insa sunt si clipe in care realizez ca lucrurile nu merg tocmai asa cum trebuie.
Incerc sa imi revin, e doar o perioada - asa imi spun mereu.
Recunosc, am clacat si nu stiu cum sa trec mai repede peste tot ceea ce simt. S-au adunat multe si totusi nu pot sa spun nimic, nu pot sa reprosez, nu pot sa vorbesc, nu pot sa fug... nu.
Nu ma mai inteleg, dar promit solemn ca de maine, dupa ce o sa ma odihnesc in aceasta noapte, sa ma pun pe picioare. Sa iau lucrurile in parte si sa le rezolv. Sa spun cu calmitate ce nu imi pica tocmai bine si ce as vrea sa se schimbe in viata mea... vreau liniste si trebuie sa mi-o construiesc treptat.
Astazi, sunt goala de sentimente.

Ganduri si sentimente

Plansul de aseara mi-a prins bine - am curatat sufletul de dureri minore si am lasat loc pentru noi sentimente, sper ca unele mai placute.
Priveam astazi spre trecutul apropiat si imi dadeam seama ca pe zi ce trece sunt mai schimbata si inevitabil ridic ziduri si deschid ochii la anumite lucruri ce acum ma ranesc, desi pana acum puteam sa trec cu vederea peste ele. Oricum, mi-am invatat lectia si o sa incerc sa ma vindec de lucrurile, sentimentele si de tot ceea ce imi devenise obisnuinta .. era un mecanism placut, dar nu o sa mai fie niciodata la fel.
E sentimentul acela straniu, ca atunci cand primesti o vorba urata spusa la nervi si oricat de mult vrei sa o uiti, o sa iti revina in minte de nenumarate ori.
Ceva similar simt si eu acum... as vrea sa ma bucur de ce mi se ofera din partea unui om, sa ofer la randul meu tot ce am mai bun si sa fiu indiferenta cu ceilalti, insa inevitabil ma gandesc la persoana care m-a dezamagit si mi-a aratat ca poate sa ma inlocuiasca in doi timpi si trei miscari. Nu vreau sa credeti ca dramatizez, nu sunt genul de persoana care obliga pe cineva sa ma placa ... asa ca ma retrag acum cat nu pic in penibil. Usor, dar sigur pasesc spre carapacea care m-a caracterizat, nu o sa spun nimanui ce se intampla cu mine, o sa incerc sa ma comport normal cu ceilalti, sa nu ii impovarez cu problemele mele...cu siguranta ei imi vor spune sa nu bag toate prostiile in seama, insa eu cand numesc pe cineva "Mbf" inseamna ca sentimentele sunt adevarate si durerile ucigatoare.
E vineri noapte, sunt singura acasa si ascult muzica.
Omul  drag a simtit ca ceva se intampla cu mine,il simteam cum incerca sa ma indulceasca si sa ma inveseleasca... imi este greu sa ii spun si lui cat de mult ma apasa perioada aceasta si ce deprimata ma simt. E ca si cum o parte esentiala a fugit dintr-un circuit.
Imi amintesc ca imi spunea cineva in urma cu mult timp "nimic nu este de neinlocuit". Poate ca asa este, dar pana sa ma obisnuiesc cu disparitia mai dureaza...e o stare aiurea pe care o sa o mai simt pana ma pun pe picioare.
Imi pare rau ca s-a ajuns aici, si vreau sa cred ca nu sunt egoista si nu dramatizez.

Las timpul sa vorbeasca.

Tonight i wanna...

M-am ascuns in dormitorul meu, am aruncat pijamaua albastra pe mine, mi-am impletit coditele si am dat drumul la muzica sa imi cante in casti. Ma simt istovita. S-au adunat multe sentimente in interior si nu stiu cum trebuie sa le depasesc.
Astazi am privit in jur si am vazut cat de singura sunt. Am plans si nu a fost nimeni langa mine sa imi stearga lacrimile sau sa imi asculte durerile... poate ca a fost doar o zi, iar maine totul o sa fie mai clar cand soarele o sa rasara, insa in clipa aceasta las lacrimile sa curga si ma gandesc la tot ce m-a intepat in suflet in ultima perioada.
As vrea sa fiu puternica, sa fiu indiferenta si "sa nu bag in seama toate prostiile" ... dar, acum sunt ca o frunza batuta-n vant, ca o papadie suflata cu putere sau ca o floare ce isi pierde petalele ireversibil.
Nu neg faptul ca m-am gandit ca "omul si-o mai face si cu mana lui" poate ca bunatatea pe care o aveam din partea celorlalti s-a terminat...iar eu nu am stiut sa o dramuiesc pe termen lung. Trebuia sa ma multumesc cu putin zilnic, insa mie imi placea sa am putin de la fiecare...sa traiesc intr-o lume plina de prietenie si sentimente calde.
Totul se rasfrange asupra inimii mele slabe. Acum sunt vulnerabila si ma doare.
Nu vreau sa reprosez nimanui nimic... stiu ca sunt lucruri pe care le-am mai spus, dar in zadar. Asa cum spuneam si zilele trecute, solutia este la mine, usor, dar sigur trebuie sa ma invat sa traiesc singura si independenta.

 Ascult: Keith Urban  - Tonight i wanna cry

Give me love!

Aceasta zi insorita de primavara a reusit sa imi schimbe dispozitia, sa ma faca mai umana si extrem de fericita. Omul drag m-a surprins placut. A fost misterios, dragastos, atent si dulce.
Ne-am tinut de mana si ne-am plimbat prin parcul mult dorit de mine, loc pe care nu credeam ca o sa il revad curand...caci pregatise terenul si ma facuse sa cred ca el nu isi doreste acest lucru, insa calculase fiecare miscare, astfel incat sa ma faca fericita si sa ma surprinda la momentul oportun.
Nu este prima data cand incearca sa ma inveseleasca dupa ce ma simte suparata. Nu imi imaginam niciodata ca firea lui puternica poate sa se inmoaie in fata comportamentului meu. Poate acesta este si motivul pentru care anumite lucruri minore se hiperbolizeaza in interiorul meu atunci cand vin din partea lui.
Uneori imi este de ajuns un singur zambet si ma transform intr-un om mai bun, mai calm si rabdator.
Iubirea ma face sa prind aripi.
Nu as vrea sa se obisnuiasca cu mine, sa nu picam intr-o monotonie din care  sa iesim doar cu colturile zambetului cazute, ci imi doresc sa il surprind adesea, sa il fac sa ma placa si pentru bunatate, cat si pentru sarcasm... sa fiu schimbatoare si placuta, sa il chem si sa il las doar pentru a il mai imbratisa inca o data.
Intalnirile in doi ma fac sa il plac si mai mult, sa descopar cat de multe lucruri stie si mai ales sa il privesc cu blandete.
Astazi ador si plutesc in lumea mea.