Astazi am privit in jur si am vazut cat de singura sunt. Am plans si nu a fost nimeni langa mine sa imi stearga lacrimile sau sa imi asculte durerile... poate ca a fost doar o zi, iar maine totul o sa fie mai clar cand soarele o sa rasara, insa in clipa aceasta las lacrimile sa curga si ma gandesc la tot ce m-a intepat in suflet in ultima perioada.
As vrea sa fiu puternica, sa fiu indiferenta si "sa nu bag in seama toate prostiile" ... dar, acum sunt ca o frunza batuta-n vant, ca o papadie suflata cu putere sau ca o floare ce isi pierde petalele ireversibil.
Nu neg faptul ca m-am gandit ca "omul si-o mai face si cu mana lui" poate ca bunatatea pe care o aveam din partea celorlalti s-a terminat...iar eu nu am stiut sa o dramuiesc pe termen lung. Trebuia sa ma multumesc cu putin zilnic, insa mie imi placea sa am putin de la fiecare...sa traiesc intr-o lume plina de prietenie si sentimente calde.
Totul se rasfrange asupra inimii mele slabe. Acum sunt vulnerabila si ma doare.
Nu vreau sa reprosez nimanui nimic... stiu ca sunt lucruri pe care le-am mai spus, dar in zadar. Asa cum spuneam si zilele trecute, solutia este la mine, usor, dar sigur trebuie sa ma invat sa traiesc singura si independenta.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Un alt suflet isi da cu parerea: