M-am invelit, am luat langa mine o cana de ciocolata calda, laptopul in brate si am vazut cele doua sezoane din "Men at work". Mi-a parut rau ca n-am putut sa ies la o gura de aer cu oamenii dragi, dar nu pot sa neg faptul ca a fost placut sa stau si in familie...nu mai facusem de mult timp un maraton ca acesta.
Fizic vreau sa arat ca sunt bine, insa undeva in interiorul meu ma simt la pamant. Durerea de cap este cea mai enervanta...mai ales ca nu obisnuiesc sa consum medicamente.
In rest, sunt bine... psihic ma obisnuiesc sa ma limitez; Sa nu povestesc despre viata mea dincolo de priviri. Nu vreau sa intru singura cu bocancii in intimitatea noastra,asa ca prefer sa pastrez lumea aceasta doar pentru noi, cu "riscul" daca pot sa spun asa... de a parea un cuplu banal si plicticos, fara nimic iesit din comun. Dar cui ii pasa de ce cred ceilalti daca noua ne este bine si ne intelegem?
Am impresia ca am devenit mult mai cumpatata si mai linistita in ultima perioada. Vreau sa cred ca meritul imi apartine, insa ceva ma indeamna sa cred ca mare masura meritul este datorat omului de langa mine. El este calculat si rational.
Fara sa ne dam seama timpul ne formeaza in cuplu si ne face sa "furam" din comportamentul si gesturile celui de langa noi.
Exemplu concludent, am inceput sa nu mai am discutii interminabile pe internet, prefer sa port aceste conversatii fata in fata ... astfel nu mai exista nici tentatia "copy" "paste" pentru interlocutorul meu. :)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Un alt suflet isi da cu parerea: