Am fost la o plimbare in parcurile capitalei alaturi de oamenii dragi sufletului meu. Ii priveam si incercam sa imi dau seama cum au ajuns sa imi intre in suflet atat de usor. Ma bucur ca i-am cunoscut si ca imi sunt atat de aproape, as vrea sa nu se sfarseasca niciodata povestea aceasta.
Au reusit sa ma vindece de sentimente pe care le credeam incurabile.
Astazi sunt bine. Am zambit, am ras si am vorbit mult.
Undeva in interiorul meu simt ca totul o sa fie bine...orice s-ar intampla.
Comunicarea e solutia! Insa uneori cred ca este nevoie si de un pic de "dor" pentru a ne da seama ce avem langa noi.
Nu o sa spun multe lucruri acum, caci simt oboseala cum ma bate pe umar.
Ideea este ca inima imi bate si nu o intreb de ce.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Un alt suflet isi da cu parerea: