A trecut timpul

E ultima zi a anului, poate ca nu ar fi trebuit sa stau pe net si astazi... insa am profitat de cateva momente pentru a "imortaliza" in cuvinte aceasta zi.
 De dimineata am intrat in bucatarie pentru a finisa, taia, orna si zumzai printre preparate. Chiar daca nu am mai avut mult de facut, timpul a  zburat si oboseala isi spune cuvantul. Pe an ce trece incep sa cedez mai usor oboselii si sa imi doresc ca miezul noptii sa se apropie pentru a vedea artificiile si apoi sa ma intind comod in pat.
In ultimii ani revelionul a insemnat pentru mine ceva restrans, intim alaturi de cei mai dragi oameni sufletului meu. Iubitul imi este alaturi si asta ma face foarte fericita.

Se mai sfarseste un an celendaristic, o noapte de povesti si mancare in exces. De maine ne vom face promisiuni pentru 2012 si o sa incercam sa ne schimbam prioritatile.

Tic-Tac

E tarziu, sunt obosita, ingandurata si lipsita de chef. Chiar daca nu imi place trebuie sa fac in viitorul apropiat anumite lucruri, pentru linistea mea sufleteasca.
Musai sa ajung la dentist, ca de o luna aman aceasta intalnire si problema se agraveaza iar durerile se intensifica.

Doamne te rog, ajuta-ma sa ma linistesc si sa scap de stresul acesta.

Ganduri

In minte mi-au umblat fel si fel de meniuri pentru "seara magica" - chiar daca nu o sa fac o petrecere in toata regula, imi doresc sa fac putin din toate pentru ca ceilalti sa simta aceasta zi ca fiind speciala, cel putin din punct de vedere culinar, caci oricat de mult ai prepara in alte zile, niciodata nu o sa fie masa la fel de plina ca pentru o zi festina.
 Maine o sa ma cufund in bucatarie. Am planuri pe care vreau sa le duc la indeplinit...
Fara sa imi dau seama am devenit dependenta de gatit. Imi place sa fac prajituri si de curand am descoperit si o pasiune pentru mancarea frumos decorata.
Nu stiu daca o sa reusesc curand sa ma impac cu mancarea romaneasca care se gateste pentru gust si nu poti prea mult sa o decorezi, caci ii schimba infatisarea si poate sa cada intr-o alta latura.

Imi propun ca anul ce urmeaza sa fie diferit. Sa am proiecte peste proiecte.
Sa intru in randul lumii sa nu ma mai simt oaia neagra.

O dorinta de Craciun - Fern Michaels, Cathy Lamb

O dorință de Crăciun reunește două încântătoare povești, pe alocuri amuzante, în mare parte emoționante, care vă vor transpune în atmosfera magică și irezistibilă a sărbătorilor de iarnă.

Stephanie Marshall își dorește ca de sărbători să le poată oferi celor două fiice ale ei o casă nouă, și pentru asta muncește din greu ca manager al unui magazin de echipamente sportive. Dar după un diferend cu atrăgătorul ei șef, Eddie O'Brian, acest vis pare să se îndepărteze tot mai mult, și problemele nu întârzie să apară. Magia sărbătorilor îi va cuprinde în curând pe toți, iar dragostea, atât de mult așteptată de Stephanie și de Eddie, se va înfiripa în pofida tuturor obstacolelor care le stau în cale...

Meredith s-a preocupat mereu să aibă o viață plină: conduce o pensiune, are grijă de cei doi copii ai surorii ei pe care aceasta i-a abandonat, organizează spectacolul de Crăciun din orășelul în care locuiește – totul pentru a-și alunga din minte secretul care o chinuie încă din adolescență. Dar acum în viața ei apare Logan Taylor, un bărbat fermecător, care nu se lasă intimidat de răceala lui Meredith, și care pare hotărât să-i demonstreze că și pentru ea poate exista Un Crăciun fericit.

Un Craciun de neuitat

Un Crăciun de neuitat reunește două încântătoare povești de Crăciun, pe alocuri amuzante, în mare parte emoționante, care vă vor transpune în atmosfera magică și irezistibilă a sărbătorilor de iarnă.

Perioada sărbătorilor ar trebui să fie pentru toată lumea prilej de fericire și bucurii. Nu însă și pentru Tara Lane, o newyorkeză de treizeci de ani, care exact acum rămâne fără serviciu și fără cei mai buni prieteni. O întâmplare neaşteptată îi dă însă prilejul ca de Crăciun să ajungă în peisajul de vis din Maui, unde întâlnirea cu Darren, un tânăr sexy și nonconformist, transformă cu totul vacanța pentru care Tara își propusese doar distracţie și aventură. Un Crăciun în Maui se dovedește un punct de cotitură în viața Tarei, dovedind că uneori cele mai plăcute surprize apar când te aștepți cel mai puțin.

În apropierea Crăciunului, viața liniștită a comunității din Cedar Key este brusc tulburată de vestea că unul dintre cei mai vechi locuitori este în pericol de a fi trimis la azil, iar în spatele acestei acțiuni este tocmai nepotul acestuia, Ben, un editor newyorkez impertinent, dar incredibil de arătos. Revoltată de nedreptatea pe cale să fie comisă, Josie se mobilizează pentru a îndrepta lucrurile, însă dragostea ivită în cel mai neașteptat mod îi oferă în schimb Un Crăciun magic...

Astazi

Inca se simte o stare de sarbatoare in atmosfera, chiar daca ceva mai putin vizibila. Oamenii inca fac cumparaturi, insa nu mai sunt interesati de cadouri, ci de alimente pentru seara magica.
Revelionul mereu a insemnat pentru mine o zi plina, agitata si sfarsita cu zgomot de artificii.
Dupa toata nebunia, era o zi ca oricare alta ... butonam televizorul fara sa remarc ceva nou.
Inceperea anului nu stiu daca aduce schimbari de la sine, sau doar noi vrem sa le vedem asa. Aud oamenii cum vorbesc de parca 1 ianuarie este o noua etapa. Adevarul este ca este doar ziua ce urmeaza dupa 31 decembrie... in fine, nu vreau sa mai vorbesc despre asta ca nu ajung nicaieri.
Astazi ma simt singura   ciudat.

Nu e luni

Dar ma simt ca si cum este luni. Sunt obosita. Stresata. Agitata. Lenesa.

Tocmai mi-am incheiat ora de gimnastica. Sunt mult mai bine acum, am incredere in ziua ce urmeaza. Am inceput sa imi dezmortesc gandurile si corpul. Sedentarismul incepea usor sa isi spuna cuvantul. Nu mai vreau sa ma gandesc ca grautate, la cum ma vad ceilati...la obsesia mea legata de kilograme si la faptul ca toate fetele din jurul meu, vorbal au avut mereu mai putine kilograme ca mine. Incetisor am inceput sa ma obisnuiesc cu corpul meu si sa cred ca problema e "la mansarda mea".
Spunea cineva "nu conteaza cat ci conteaza cum".

:*

Visez frumos. Traiesc iubind. La orice pas e langa mine.
Astazi desi departe de EL, am avut tot timpul impresia ca este langa mine. Dorinta de al revedea curand mi-l aduce in vis, in momente tensionate, in dimineti reci, in nopti calduroase... pretutindeni.
Adesea imi vine sa il intreb daca nu este obosit de cat alearga prin mintea si sufletul meu.

Ma simt goala fara tine!

Astazi e Craciun!

A sosit ziua mult asteptata de multi dintre noi. De dimineata am despachetat cadourile, am imortalizat momentele si m-am bucurat de fiecare obiect pe care il descoperam.
Sunt fericita, insa in acelais timp am o stare ciudata. Incerc sa imi impun sa trec peste si sa ma bucur de momentele frumoase.

Am nevoie de o plimbare, de aer curat...de zgomot si povesti de viata.

Sa fie liniste!

Sa nu se auda nici musca, sa curga lin colindele si voia buna. In curand o sa soseasca Mos Craciun pentru copii care au fost cuminti pe parcursului anului ce tocmai a trecut.
Pentru mine a venit, se pare ca m-a urmarit pe parcursul anilor si nu l-am dezamagit, deoarece am primit cadoul visat.
  Simt un amalgam de sentimente in interiorul meu ... imi doresc ca ziua ce vine sa aduca liniste, zambete si iubire. Craciunul a reprezentat mereu ceva aparte, o sarbatoare speciala care aduna familia la masa si macar pentru cateva zeci de minute nu se aude farama din problemele cotidiene.
Atunci cand o sa ma fac mare o sa schimb putin traditia, insa o sa pastrez ideea de masa in familie, cadouri impachetate frumos si colinde.

Imi pare rau ca nu au venit cooilndatori la noi acasa... aceste datini se pierd pe an ce trece.
E tarziu, trecut de miezul noptii si trebuie sa ma bag la somn sa il las pe mos Craciun sa manance fursecurile si sa bea laptele pe care i l-am lasat langa brad.

Schuyler Fisk - The Good Stuff\14 The Last Day of Our Lives

Lista fara sfarsit

Brad impodobit? Checked!
Coronita pentru usa ? Checked!
Sarmale? Checked!
Caltabos? Checked!
Carnati? Checked!
Prajituri + cozonac ... pe lista pentu ziua ce urmeaza

____________________________________-

Analiza

 Am parte de multe motive sa zambesc, sa ma simt iubita, sa daruiesc sentimente, sa radiez de fericire si sa nu am nici un fel de probleme ... insa mintea mea bolnava cauta in anumite momente acul in carul cu fan. Nu stiu daca este bine ... insa mi-ar placea sa fiu altfel, sa ma bucur de ce am fara sa simt un impuls interior sa caut veninul.

Sfarsitul de an imi aminteste de lista pe care o faceam in anii precedenti ... mereu imi placea sa stiu cum am evoluat in anul care tocmai trecea.
La copitolul defecte, as putea sa scriu cu usurinta despre "paranoia" ce-mi inunda gandurile in noptile agitate.
Lucruri bune ce mi-au trecut prin viata si au avut un impact accentuat asupra mea si a dorintelor de viitor sunt multe. As vrea sa enumar cateva care mi-au ramas mai adanc in suflet:
Am inceput anul cu cateva articole publicate intr-o revista cunoscuta.
Un alt moment de bucurie l-am avut cand am descoperit ca patru retete imi vor fi publicate intr-o carte de secrete dulci.
Pe la jumatatea anului am sustinut examenul de licenta,dupa care am reusit sa ma mandresc cu intitulatura de "licentiat in stiinte ale comunicarii". Am avut norocul sa fiu ultimul an care sa faca trei profile in unul, adica "jurnalism, comunicare si relatii publice".
Am castigat diverse obiecte si premii: camera video, cuptor cu microunde, carti, parfumuri, creme, husa laptop...
Am primit cel mai minunat cadou, un aparat foto de la iubitul meu elf.

 Am petrecut un an plin de emotii, iubire, sentimente si imi propun ca toate acestea sa se intensifice in anul care vine. Am planuri marete pentru acest capitol.
Cu siguranta sunt mai multe momente frumoase din acest an, insa am mentionat doar cateva dintre cele mai importante.

"Bulinele exista"

Privirea copilasului imi aminteste de reclama bomboanelor neserioase de ciocolata M&M.
Daca tot am pomenit de dulciuri si mai ales pentru faptul ca suntem in perioada anului in care amintirile sunt multe si frumoase, cred ca as putea sa vorbesc putin de placerile vinovate din copilarie.

Bonibon - am vazut si de curand intr-un magazin si am ezitat daca sa cumpar sau nu. Imi era teama sa nu imi stric amintirile despre hustul lor deosebit de bun.
Bomboane cu aroma de banane - nu imi mai amintesc firma, insa stiu ca erau glazurate in ciocolata si erau cam cat snickers-ul de astazi de mari. Se gaseau mai greu in comert, insa si cand gaseai cumparat o cutie caci erau ieftine si bune.
Ciocolata Nutella -  primul borcan pe care l-am avut erau adus din strainatate de un unchi, tin minte ca si cum totul s-a intamplat ieri. A venit la noi, ne-a dat borcanul si ne-a spus sa gustam cu degetul din el ... sa vedem cat e de buna (adevarul este ca era senzationala). Am mancat din borcanul ala cam 2 saptamani, pentru ca ne doream sa prelungim gustul.

Gume de mestecat - nu neaparat turbo. Este un complex in Bucuresti - "Flora" - aici se vinde la pungi de un kilogram bomboane, cuti a cate 100 de gume de mestecat, seturi de x produse... in fine, ideea este ca imi aduceau parintii mei cand plecau la cumparaturi fie o punga de bomboane asortate si o cutie de gume cu aroma de pepene galben si surprize cu familia flinston, fie multe acadele si napolitane.
Le imparteam mereu egal. La noi in familie asa a fost mereu... nu am fost calici si nici nu ne placea sa mergem undeva si sa mancam orice fara ca sa ne gandim ca bro nu are cum sa manance asta.
Multi ar putea sa spuna ca doar oamenii saraci fac asa, insa eu spun din experienta ca oamenii care au fost crescuti cu ideea de egalitate gandesc ca mine si procedeaza la fel.
Parintii mei aveau o teorie "mancati voi sa va saturati, ca noi ne saturam cand ne uitam la voi" - desi in urma noastra ramanea multa mancare, ei asteptau mereu sa mancam noi pe saturate si apoi se apucau si ei.

Am avut o copilarie frumoasa.  Cel putin eu asa o vad. Cu bune si cu rele, cu greutati si bucurii am crescut mare si imi amintesc cu drag de trecutul meu.

Diverse ganduri

Nu-mi vine sa cred ca la sfarsitul saptamanii o sa fie Craciunul. Parca timpul a luat un tren grabit si a ajuns intr-un prezent ce nu ii apartine. Aici nu este zapada, nu sunt oameni zambitori, brazi impodobiti, lumini colorate si atmosfera de sarbatoare. Stiu ca tot ceea ce ma chinui sa realizez in perimetrul in care locuiesc nu o sa fie suficient pentru aademeni fulgii de zapada sa isi faca simtita prezenta.
Anul acesta nu am participat la impodobirea bradului, insa am compensat la impachetarea cadourilor, la curatenie si in curand la pregatirea merindelor.
 Dar sa nu mai vorbesc de lucuri evidente, caci sunt putine locuri in care ninge, in care oamenii inca mai se bucura de sarbatori si isi pregatesc ograda asa cum se cuvine...

Mi-am reaprins pasiunea pentru fotografie. Am inceput sa imortalizez lucruri care imi plac, momente si prajiturele. Acum pot sa pastrez in imagini fiecare preparat pe care il fac fara sa ma mai supar ca aparatul era in ziua respectiva la frate'miu.
Caut cu zambetul pe buze retete noi de prajituri pentru a le prepara pentru sarbatori. Vreau sa ii impresionez pe cei dragi si sa ii las cu un gust dulce. Cu cat am inaintat in realizarea prajiturelelor, imi dau seama ca dorinta de a nu repeta o reteta este mult mai mare. Am facut pana acum peste 50 de retete si nu vreau sa ma opresc curand.

Despre sarbatori

Pentru mine Craciunul mereu a insemnat familie, brad, povesti, cadouri, zambete, caldura, miros de sarmalute si mandarine;
Anul acesta am fost atat elf, mos craciun, cat si copilul care asteapta cuminte cadouri. Am vrut sa ofer din putinul meu cate un cadou semnificativ tuturor membrilor familiei... inca nu stiu cum vor fi apreciate, insa in sufletul meu pastrez amintirea fiecarei peripetii pe care am avut-o la cumparare sau la introducerea cadourilor in casa pentru a nu fi vazute.
Se pare ca un micut Grinch vrea sa strice aceasta sarbatoare si nu am cum sa il impiedic sa faca asta. Ma simt neputincioasa.
Privesc in jur, incerc sa ma mint singura si sa sper ca totul o sa fie bine pana la urma. Nu vreau sa pic intr-o iluzie. Vreau sa fiu iar copil, sa ma bucur in noaprea de Craciun si sa nu vad nimic altceva in jur.

Astazi sunt pierduta in spatiu.Simt un gol imens...

Bom-bom

"EU: - Iarta-ma, o sa intarzii putin;
  EL: - Nu-i nimic, te-am asteptat o viata ... ce mai conteaza cateva zeci de minute? "

Astfel a inceput dimineata mea.
Cum sa nu imi zambeasca inima de fericire? Cum sa nu ii ofer dragostea si iubirea de care dispun? Cum sa fiu suparata si artagoasa cand il aud cum imi vorbeste? Cum sa il cert cand se uita la mine cu privirea blanda? Cum sa pasesc in ziua ce urmeaza fara prezenta lui ce imi da putere?

Cuvintele sunt mici fata de sentimentele mele uriase.

Restul e tacere

Adesea cuvintele nu isi mai au rostul. Privesti in jur si ramai inmarmurit de cat de repede se poate schimba o situatie vazand cu ochii.
Ziua a inceput bine, dainuind o liniste si o veselie. A continuat cu  o atmosfera placuta si o energie aparte ... insa s-a terminat cu un gust amar.
Ce ma face sa afirm acest lucru?
Pur si simplu realitatea inconjuratoare.
M-am saturat sa inchid ochii, sa ma musc de buze si sa las de la mine doar pentru a lasa situatia sa ramana intr-un punct cat de cat amiabil. Dar am ajuns la concluzia ca nici daca vorbesti nu prea rezolvi multe lucruri. Cum o dau nu e bine.

 Atasez doua poze care imi amintesc de linistea copilariei.

Ho ho ho

Anul acesta Mos Craciun incearca sa ne arate tuturor ca el nu este chiar asa batran pe cum il caracterizam noi, ci este inca tanar cel putin la suflet si la tehnologia de care dispune, caci lipsa zapezii l-a facut sa renunte la renii lui frumosi si sa vina cu alte mijloace.
Pentru mine Mos Craciun este doar un mit, eu cred cu ardoare in puterea pe care o au elfii ... la mine de trei ani vine un micult elf, cu niste ochi blanzi, verzi si caldurosi. I se citeste iubirea in privire cand se uite la mine cum ma bucur de darurile pe care le primesc. An de an stie ce-mi doresc fara ca eu sa ii spun.
Imi place sa ma las surprinsa. Insa anul acesta am fost de-a dreptul incantata de suprindere.
Miroseam eu un plan malefic, insa nu stiam exact despre ce este vorba. Am tot incercat sa imi stapanesc curiozitatea si sa astept momentul potrivit pentru a primi ceea ce elful mi-a cumparat pentru fericirea inimii mele.
Cadoul a venit frumos impachetat intr-o hartie rosie, chiar daca elful a incercat sa se scuze pentru modul in care a "infofolit" cadoul ... pentru mine erau doar niste scuze, caci eu il vedeam perfect, mai ales ca stiam ca micultul elf nu obisnuia sa faca asta pana acum. Eh, a facut ca suspansul sa creasca.
Cand am reusit sa ajung la cutia propriu-zisa am ramas fara cuvinte. Era o cutie neagra ce avea imprimat pe capac un aparat foto, nu stiam cum sa reactionez ... nu-mi venea sa cred ca de astazi o sa fiu stapana unui aparat de fotografiat pe care doar in vise indrazneam sa il am doar pentru mine.
I-am multumit prin gesturi mai mult decat prin cuvinte.
De astazi inainte pot sa plec pe teren alaturi de un prieten drag, ce o sa imi fie alaturi de fiecare data cand o sa am nevoie... atat sa imortalizez cat si sa inregistrez filmulete.

Despre calitatile tehnice pe care le are, as putea sa vorbesc ore in sir. Sunt lucruri pe care trebuie sa le invat treptat, sa pot sa ma bucur de el la adevarata valoare.
Este asa usor ca si greutate incat nu pare o povara sa il iau dupa mine pretutindeni.
A venit momentul sa va fac cunostinta: EL este Fujifilm FinePix s3200 black

Vreau sa ii multumesc public Elfului pentru minunatul cadou pe care mi l-a facut. Cuvintele sunt mult prea mici fata de bucuria pe care mi-a impregnat-o in suflet.  

L-am iubit, insa inca il iubesc si sper ca il voi iubi cel putin o eternitate de acum inainte. 

Doar EL stie cum sa faca sa ma imbuneze, sa ma lase sa fiu eu in preajma lui, sa ma asculte atunci cand sunt stresata sau nervoasa. Doar EL m-a invatat sa iubesc si sa arat acest sentiment prin toate modurile posibile. 

Ce zi minunata

Nu mi-a pasat ca somnul nu a vrut sa vina la mine asta-noapte. Nu am bagat de seama de oboseala si stresul provocat din cauza emotiilor. Astazi totul a fost minunat pentru mine.
Am ajuns la locul potrivit la momentul potivit, caci nu imi place sa ma las asteptata ... cel putin nu acum cand sunt un om mic in ochii celorlalti... poate atunci cand o sa ajung undeva "mai sus" o sa imi permit macar o data pe luna sa intarzii si sa dau vina pe "trafic".
La emisiune totul a fost bine. Am realizat preparatele cu o usurinta de care nu stiam ca sunt capabila. Discutiile pe care le-am avut cu bucatarul sef au fost ca de la coleg-la colega. Ne-am inteles in termeni si nu am fost nevoiti sa ne luptam cu ustensile. Poate intr-o buna zi o sa fiu macar la un stadiu apropiat de cel pe care il are bucatarul in prezent.
Recunosc, pe zi ce trece incepe sa imi surada tot mai mult ideea de a profesa in directia pasiunii.
Cat despre aceasta pasiune care a devenit cunoscuta si de foarte multi dintre apropiatii mei ... o persoana mi-a trimis astazi un frumos platou in care pot sa aranjez prajiturelele pe care le prepar. S-a gandit sa faca un dar deosebit pentru o persoana care niciodata nu o sa aiba suficiente vesele in care sa fotografieze produsele culinare.

Ah, am atatea de povestit despre ziua asta...insa ma simt obosita si nu vreau sa scriu gresit. Revin maine cu o informatie de ultima ora.

Vine vine ...

Poate ca sunteti tentati sa completati spatiul punctat cu primul cuvant ce vine in minte cand auziti aceasta fraza -"Vine, vine Primavara, insa nu este cuvantul la care ma gandeam eu, caci sunt constienta ca si iarna este departe ... chiar foarte departe. Si o primavara incepe atunci cand iarna se sfarseste.
Vroiam sa spun ca vine timpul sa revad cu ochii mei cum se agita oamenii de televiziune. Imi amintesc vag cateva franturi din copilarie cand apaream la "Abracadabra" - insa nu puneam pret pe munca si pe zumzetele oamenilor din spatele camerolor si a scenei...ci pentru mine era o poveste fascinanta ce faceau prezentatorii, oamenii ce apareau la tv - caci mi se pare atat de dragut sa ii vad cum se comporta normal, ca noi ceilalti. Insa cum se aprinde butonul Rec parca deveneau mai rigizi, mai straini de ei ...
 Maine ma duc la o emisiune de televiziune. Sunt invitata pentru a prepara ceva de "halit". Sunt emotionata pentru faptul ca o sa fiu intr-un loc strain de bucataria mea ... nu o sa am ustensilele cu care m-am obisnuit, nu am cuptorul de acasa usor de folosit, cand ma gandesc la grade ma apuca un fior prin intreg corpul;
Cat despre camere si oamenii ce ma vor privii ... sunt putin mai rezervata. Am trecut prin multe momente in care am fost privita insistent si cu toate astea am iesit cu "basmaua curata";
Atat Mister, cat si familia ... au incredere in mine. Mi-au zis de nenumarate ori ca o sa ma descurc, totul este ca sa fiu stapana pe situatie si sa fac totul in ordinea corespunzatoare.

 Dilema este: "Cu ce haine sa ma imbrac? Cum sa imi prind parul? "

Asa e iarna!

La usa mea a batut un virus mic, agitat si insistent. Fara sa vreau i-am deschis si el acum incepe sa se joace cu sistemul meu imunitar ... din sursele apropiatilor am aflat ca raspunde la numele de "Gripa";
M-am gandit sa il inund cu o mireasma de ciocolata calda, asa ca mi-am pregatit o cana uriasa cu multa spuma.
Am profitat de timpul in care apa fierbea si am facut poze globurilor pe care le-am cumparat anul acesta.
Saptamana aceasta poate o sa impodobesc si bradul, sa ma bucur cat mai mult timp de mirosul sau proaspat, de verdele crud si de globurile preferate. Imi place sa ma bucur de tot ce inseamna podoabe de sarbatori, caci putem sa le folosim doar putin timp pe an si asta le face sa fie speciale.

P.s. am impresia ca visurul asta mic imi mananca gandurile.

Jocurile Foamei I

Ai putea supravietui in salbaticie, de unul singur, cand toti cei din jur fac tot ce pot ca sa nu apuci dimineata urmatoare?
Intr-un viitor postapocaliptic, peste ruinele unui continent cunoscut odata ca America de Nord se intinde natiunea Panem. Ca simbol al puterii Capitoliului asupra celor douasprezece districte conduse cu o mana de fier, in fiecare an este organizat un concurs sadic si sangeros – Jocurile Foamei. Douazeci si patru de adolescenti sunt rapiti de langa familiile lor si aruncati in lupta pe viata si pe moarte, televizata in direct si urmarita cu frenezie. Doar unul dintre ei se va intoarce acasa faimos, bogat si... viu. Cine va castiga cursa nebuna pentru supravietuire?

Suzanne Collins

Miros de sarbatoare

Energie. Veselie. Comunicare. Zambete. Iubire. Caldura. Cadouri. Sentimente. Oameni. Ganduri. Vorbe. Bomboane. Poze. Imagini . Brad. Lumini. EL si EU.

Sindromul "baterie goala" a fost foarte intalniti ieri in parcul in care m-am plimbat alaturi de mister EL. Acesta este motivul pentru care nu am mai multe poze la tot ceea ce am vazut frumos; Dar poate o sa reusesc sa surprind beculetele si nebunia ce dainuie in orasul in care locuiesc...caci am ramas placut surprinsa aseara cand am poposit si am descoperit lumini multicolore, forme speciale si o atmosfera de vis.

Feelings

 

Astazi am colindat prin magazine ... am vazut multe lucruri dragute pe care mi le-as dori pentru "casa visurilor mele" - insa ma gandesc cat de departe este acest vis al meu.
O casa a mea, o famile pe care sa o construiesc si un camin pe care sa il incalzesc cu sentimente calde.
Sunt inca tanara, stiu asta ... insa am momente in care simt ca viitorul se indeparteaza extrem de mult.
In copilarie visam cu ochii deschisi la zilele in care o sa impodobesc bradul alaturi de iubitul meu sot, iar cei doi copii se vor juca si vor rade zgomotos, astfel incat casa sa prinda sentimente. Timpul nu este inca tarziu, poate peste cativa ani o sa vorbesc la prezent despre aceste lucruri.
 
Pana atunci am grija de micuta traditie pe care am construit-o, cea despre care vorbeam si anul trecut - nu trece an fara sa cumpar macar un glob. Nu imi pasa de tendinta anului, "bradul se impopotoneaza doar in doua culori" - pentru mine bradul trebuie sa fie plin de personalitate si colorat.

S-a intamplat

Dupa mult timp in care am fost puternica, am cedat si am plans cu lacrimi mari ce se rastogoleau cu o viteza dureroasa din interiorul meu pana undeva pe ursuletul pe care il tineam in brate.
Chiar daca a fost doar o carte o poveste de viata, ce nu avea nici cea mai mica frantura de asemanare cu viata mea ... am simtit cuvintele ce descriau intamplarile cum se desprindeau dintr-un suflet si lasau urme de durere in urma lor. Mi-am imaginat fara sa vreau cat de dureros este sa pierzi pe cineva din viata ta fara sa iti iei ramas bun, fara sa ai pregatirea necesara ca asa decurg lucrurile si ca e firesc sa se intample intr-o zi.
Cartea despre care vorbesc este: Daneille Steel - Ingerul pazitor -  un roman de neuitat despre dragoste si renuntare, credinta si sanse renascute.

Adesea am fost catalogata drept o persoana sentimentala, sensibila si incurabila. Adevarul este ca nici eu nu inteleg cum pot sa fiu asa plangacioasa din cauza unui text. Poate acesta este si motivul ascuns pentru care nu imi place sa ma uit la filme ... nu vreau sa ma apuce plansul in momentele sensibile sau  romantice. 
Eh, calitate sau defect reusesc sa fiu empatica.
De multe ori am fost "certata" ca sunt mult prea lipicioasa - ca ma imprietenesc atat de usor cu oamenii si ma comport ca si cum i-as cunoaste de foarte mult timp. Ce-i drept, daca exista chimia aceea si o comunicare buna, nu vad de ce nu as avea pofta sa ascult si sa povestesc.

Insa, pe cat sunt de prietenoasa pe atat de puniti prieteni am.
Daca privesc in urma am prieteni cat sa ii numar pe degetele de la o mana. De la acest numar am plecat si acum patru ani, cand am inceput sa scriu pe blog...diferenta o face doar numele si personalitatea lor, caci fie ca am vrut sau nu, am pierdut anumiti oameni dragi, insa am descoperiti altii; Nu vreau sa o iau ca pe o lege a compensatiei, insa mereu m-am invartit pe langa premisa "putini dar buni" ;
Cineva imi spunea ca omul si-o face si cu mana lui cate-o data ... nu neg ca este si asta o posibilitate. Dar sunt si momente in care oricat de mult am incercat sa pastrez anumiti oameni langa mine, nu am reusit ... iar forta bruta nu este o alternativa.

S-a intamplat in viata sa zambesc, sa vars lacrimi, sa fiu trista, sa iubesc, sa daruiesc, sa primesc...sa traiesc sentimental.

Amintiri din copilarie

 

Chiar daca nu ninge  inca, am inceput sa privesc poze in care zapada este omniprezenta. Imi place sa ma bucur de fiecare anotimp, sa ii gasesc frumusetea si unicitatea.
Ador iarna pentru ca strazile se impodobesc cu "beculete" colorate, miros de sarbatoare si oameni plini cu daruri. Fara sa ne dam seama, in luna decembrie nu ne mai uitam intens in interiorul portofelului, avem tendinta sa ne gandim la cei din jurul nostru si sa lasam pe plan secundar grijile.
Decembrie miroase a sarbatoare, a mandarine, scortisoara, cozonac, portocale, vin fiert si cicolata calda.
In copilarie imi placea sa las usa de la soba deschisa si sa privesc cum lemnele ard. Seara adormeam cu trosnetul lemnelor si dimineata ma trezeam cu un scartait sec provocat de usa de la soba, insa niciodata nu am inteles de ce nimeni nu a facut ceva in priviinta asta ... pentru mine era un ritual, ma trezeam si ma uitam la desene animate in weekend ... altfel in cursul saptamanii nu mai eram nevoita sa spun "mai lasa-ma 5 minute in pat", ci ma trezeam instantaneu.  Era ca un ceas desteptator. 

Copilaria mi-a aratat multe lucruri frumoase in fiecare anotimp. Chiar daca mi-ar fi placut sa traiesc intr-un apartament de bloc, sunt momente in care ma bucur ca stau la o casa pe pamant si am  un loc unde sa plantez flori, o bucata de teren unde sa intind o patura si sa citesc o carte.
Mi-am indeplinit dorinta de a avea un balansoar, numai si numai al meu...nu sunt nevoita sa merg prin parcuri si sa fiu gonita de paznic ca sunt prea mare pentru a ma da in leagan;
Sunt multe oportunitati pe care le am... acum le observ, insa in copilarie refuzam cu incapatanare.
Daca tot vorbeam de iarna ... pot sa imi ridic in fata casei un om de zapada pe care sa nu mi-l darame copii, ci sa il las sa plece atunci cand soarele il mangaie prea tare.

 recomand:Owl City - Fireflies
8 idei pentru impachetarea cadourilor de Craciun

Zambet de soare

Pregatirile pentru sarbatori au inceput ... incet dar sigur cadourile incep sa fie gata de impachetat si de asezat sub brad - stiu pentru multi este inca devreme, insa mie imi place sa imi iau o "marja de eroare" destul de vizibila, urasc sa stau pe ultima suta de metrii si sa cumpar ce mai gasesc prin magazine. Acum imi permit sa cumpar ce imi doresc, dintr-o varietate mult mai mare.
Nu ma scald intr-un sac cu bani, insa imi place sa daruiesc cate-o atentie pentru toti cei dragi ... sa le aduc un zambet pe chip, aratandu-le ca nu am uitat de ei.
Recunosc, cel mai bine ma pricep sa primesc cadouri ... nu sunt pretentioasa si nici greu de multumit.
Elful mi-a zis ca o sa am parte de un cadou pe care o sa il indragesc mult, a reusit sa imi puna imaginatiala incercat;

Totul porneste de aici

Am realizat ca daca dimineata ma trezeste cineva sau ceva intr-un mod brusc, sunt destul de irascibila ... cel putin o perioada, daca nu intreaga zi. Insa vreau sa spun ca totul porneste de "aici" din minte, la urma urmei ce mai conta o ora sau cateva minute in plus de dormit?
Aseara am avut parte de o noapte in care gandurile nu mi-au dat pace si somnul nu a vrut sa deranjeze, asa ca am stat sa contemplez asupra nemuririi sufletului.
Mi-am propus sa imi revizuiesc comportamentul si sa incerc sa ma impac cu oamenii pe care i-am suparat.
Vreau ca de azi inainte totul sa decurga lin . Sa ma bucur de fiecare minut si sa fac orice activitate cu zambetul pe buze ...
Nu stiu daca spiritul sarbatorilor este de vina sau doar un pitic care m-a readus la viata. Cert este ca ma simt bine si vreau sa ramana o stare permanenta.

Noc noc

De indata ce frigul s-a lasat asupra orasului am inceput sa imi doresc sa vina sarbatorile si sa ninga. Nu stiu de unde a pornit aceasta dorinta necontrolata ... insa cum soarele inca ne mai zambeste cald si bland, visul meu incepe sa se indeparteze de realitatea imediata.
Pasii mosului ar fi trebuit sa se apropie de fereastra, insa anul acesta nu mai este ca pana acum ... cadoul mi-a sosit in urma cu cateva zile, caci mosul meu avea o treaba importanta de rezolvat astazi si a preferat sa ma surprinda cu un cadou spontan la intr-un moment neasteptat...decat sa ma lase sa il astept si sa vina cu intarziere
Eu i-am spus dragului mos ca pentru mine era sufiecient sa vina el si asta imi inveselea ziua si inima. Niciodata nu am asteptat cadouri pretioase, mari, scumpe - am mers pe ideea "gestul conteaza", asa ca alegerea nu ii era deloc grea, fie ca alegea un obiect de vestimentatie, un briz-briz sau ceva util pentru casa, zambetul imi rasarea pe chip de indata ce despachetam cadoul;
Ambalajul a reprezentat mereu pentru mine un punct forte...caci entuziasmul creastea cu cat aveam mai mult de desfacut fundite si hartii frumos colorate.
Imi amintesc de un an in cand am considerat ca nu merit nici macar o acadea de la Mosu' si am aruncat ghetutele sub pat pentru a nu "care-cumva" sa imi puna bro ceva din ghetutele lui -  eu aveam impresia ca an de an ceilalti imi "donau" mie din cadourile lor... insa cu trecerea anilor am realizat ca eu primeam cu adevarat daruri.
Oare pentru ca am fost cea mai mica din familie sau pentru ca am fost singura fata ... adesea eram cocolosita si privilegiata.
Anul acesta o sa ma schimb in pijama mai devreme si o sa lecturez o carte fara nici o asteptare :-<

Furtuna in paradis

Renumit model pentru diversi artisti, Shay Morrison considera ca nu este nimic rusinos în a-ti expune trupul gol ca inspiratie pentru lucrari de arta.
Însa ascuns în spatele unui trup de invidiat se afla un suflet îndurerat de esecul unei casnicii ratate.
Invitata într-un weekend sa cunoasca noua familie a mamei sale proaspat recasatorite, Shay îl surprinde din greseala pe fratele ei vitreg, Ian, iesind de la dus.
Shay este încântata de ceea ce vede – un barbat tânar, exceptional de frumos –, nu însa si Ian, care nu-si ascunde dezaprobarea fata de cariera si de comportamentul dezinhibat al proaspetei sale rude.
Revoltata si umilita, Shay îsi pune în gând sa îl seduca, dar se izbeste de un obstacol neasteptat – Ian este preot, si moralitatea lui este fara pata.

Dorinta arzatoare care se naste între aceste doua firi pasionale, dar atât de diferite, declanseaza un sir de evenimente imprevizibile, care vor pune sub semnul întrebarii toate valorile si credintele de o viata ale lui Shay si Ian, detrminându-i sa ia cea mai neasteptata hotarâre.

Ingerul Pazitor

La saptesprezece ani, Johnny Peterson  pare să aibă înainte un viitor plin de sperante si de promisiuni, până când un cumplit accident de masină transformă în tragedie vietile tuturor celor care l-au cunoscut si îndrăgit.
Nimeni însă nu e mai afectat de cumplita dramă ca mama lui, Alice, pentru care relatia cu fiul cel mare a fost întotdeauna motiv de mândrie si bucurie. Când Alice ajunge în spital doborâtă de o boală neasteptată, ceva miraculos se întâmplă: acolo, în fata ei, îl vede aievea pe Johnny, cu aceleasi zâmbet si sclipire în ochi, îndemnând-o să aibă puterea de a lupta pentru familia lor pe cale să se destrame. În săptămânile care vor urma, Johnny va apărea în cele mai neasteptate locuri, vizibil numai pentru două persoane care îi simt cel mai mult lipsa: fratele lui de nouă ani, întemnitat într-o lume a tăcerii, si mama lui, care acum are nevoie de propriul înger păzitor.
Într-un răstimp al sperantei si al vindecării, Johnny va păsi alături de mama sa, îndrumându-si părintii, iubita, sora si fratele pe calea depăsirii suferintei. Dar asa cum Alice va afla curând, întoarcerea lui Johnny nu a însemnat numai ajutor pentru cei pe care i-a iubit, ci si dezvăluirea unui scop necunoscut chiar si lui – si care îi va schimba pe toti pentru totdeauna.
O poveste de neuitat despre dragoste si renuntare, credintă si sanse renăscute.

Îngerul păzitor este o celebrare a sperantei si a iertării, si mai ales a minunilor care se pot întâmpla oricând în viată.

Ce e iubirea?

Totu-i relativ ... totul este diferit de la om la om si de la o zi la alta. Eu nu pot decat sa descriu sentimentele pe care le simt sau cele la care am fost partasa din prisma oamenilor de langa mine - fie ca este vorba de povesti frumoase sau dureroare din fiecare am spicuit doar ceea ce era relevant pentru o scurta istorisire.

Am tot citit despre "dragostea care dureaza trei ani" - personal mai am cateva luni si ajung la acest prag, acum nu stiu la ce se referea autorul cand a scris despre asta, caci dragostea exista in interiorul nostru ... uneori uitam sa o mai bagam in seama cu aceeasi intensitate pe care o faceam la inceput, insa asta nu inseamna ca nu mai exista si ca trebuie sa punem capat unei frumoase povesti de iubire doar pentru ca un strat de praf s-a asternut asupra unor lucruri minunate;
Stiu, nu este bine sa se intample asa...dar viata este cu suisuri si coborasuri;
Poate ca dupa o perioada in care fara sa ne dam seama lasam monotonia sa se integreze, apare ceva inevitabil ce ne face sa iesim din starea asta si sa ne bucuram ca la inceput.
App de acest lucru, vorbeam cu cineva si imi spunea despre faptul ca nu mai simte fluturii din stomac - personal cred ca odata ce te obisnuiesti cu mangaierea, sarutarea, misterul si tot ce poate sa iti mai ofere persoana de langa tine ... nu mai realizezi atat de repede ca inca te cuprinde o stare euforica cand e langa tine si un dor cand se produce dinstanta;
Nu este vorba de obisnuinta! Refuz sa cred asta ... e ceva mai complex, ceva ce trebuie sa vrei sa gasesti in sufletul tau. Nu te astepta ca dupa trecerea anilor sa te mai simti ca un copil care il asteapta pe Mos Craciun, caci nu este chiar asa... ci trebuie sa oferi ceea ce iti doresti sa primesti ca totul sa inainteze frumos si lin ca la inceput.
Iti doresti liniste si afectiune? Atunci ofera aceste sentimente. Iti doresti surprize si atentie? Atunci stii ce ai de facut.
Dupa trecerea anilor nu mai reactioneaza nici inima cu aceeasi rapiditate, insa ea traieste si bate pentru iubirea de care are nevoie, pentru jumatatea cu care isi petrece timpul si cu care se simte compatibila.
Nu inteleg de ce oamnii au tendinta sa renunte la tot ce a fost frumos doar pentru ca simt ca "nu mai merge relatia" - dar oare cati dintre ei au incercat sa faca ceva in privinta asta?

Daca nu vreti sa va pierdeti iubirea, atunci cautati bine in interiorul vostru, caci veti descoperi sentimente de care nu mai stiati ca traiesc cu o intensitate nebuna. Nu va mai lasati prada monotoniei,ci incercati sa vedeti fiecare zi ca si cum e o prima intalnire. Nu inchideti ochii la micile afectiuni pe care jumatatea le face... luati-le ca atare.

Nu, nu vreau sa credeti ca am probleme in viata sentimentala. Mi-am amintit sa discut despre aceste ganduri si povesti, in urma unei discutii pe care am avut-o de curand. Nu am inteles de ce unii oameni asteapta ca sentimentele sa cada din pom si nici macar nu scutura copacul sa le ajute sa reapara.
Unii se asteapta ca iubirea sa zmulga inima din piept si sa taie rasuflarea ... eh dragilor, nu este chiar asa... iubirea este frumoasa, insa trebuie sa vrei sa o vedeti asa.
Oamenii care vorbesc despre aceste sentimente hiperbolizeaza fiecare gest, privesc cu inima, se bucura de fiecare atentie si nu uita sa simta fiecare atingere.
Daca omul ar lua fiecare gest, sarutate ... fiecare intalnire ca atare si nu ar cauta in interiorul lui sentimentul - atunci s-ar duce de rapa relatiile de lunga durata.

Eu simt iubirea cum dainuieste in interiorul meu. Privesc cu inima si trupul fiecare afectiune si gest. Vreau sa pasesc in viitor alaturi de inima care ma ajuta sa fiu EU, de persoana care ma intelege si ma pretuieste pentru ceea ce sunt ... nu pentru ceea ce as putea sa fiu "daca"...
Imi place sa simt cum iubirea renaste, imi place sa incerc sa arat ca sentimentele mele inca sunt vii.
Ador sa fiu alintata si nu fac din asta o obisnuinta, ci tratez doar ca pe un mod de afectiune care imi da aripi si imi face inima sa iasa din piept.

Pentru tine ce e iubirea?

My mood:

Am un amalgam de emotii, insa incerc sa mi le stapanesc ... am pasit pe un drum pe care nu ma asteptam sa il urmez, dar nu regret deloc. Imi place prezentul, ador sa surprind si sa ma descopar pe zi ce trece; Chiar daca nu o este vorba despre ceva iesit din comun sau laudabil pentru altii ... pentru mine inseamna un imens pas spre viitor, inca un vis descoperit pe parcurs care infloreste si uimeste.

Undeva in interiorul meu o idee surade si sclipeste ori de cate ori ma gandesc ca exista o posibilitate ca intr-o zi sa fac ceva in acest sens ... sa urmez macar un drum de "spiridus";   

Anul acesta am plecat de undeva de jos. Am inceput cu o raceala zdravana si o teama de nereusita in ceea ce priveste licenta. Am mers pe un drum drept, pana cand m-am impiedicat de o piatra numita noroc si am descoperit o menirea a mea;

Fara sa imi dau seama am adunat cate putin din fiecare loc si am strans multe amintiri, 

Mi-am depasit imaginatia. Am trecut fara sa imi dau seama peste examenul de licenta, am mers mai departe si inca prograsez. 

Ma simt foarte bine astazi, mai ales ca am vazut un filmulet care mi-a reamintit ca trebuia sa nu ma mai plang de lucrurile care nu imi plac si care ma demoralizeaza, ci sa ma bucur de reusite. 

Sfarsitul de an o sa imi mai aduca o premiera...despre care o sa povestesc dupa ce o sa se infaptuiasca.

 Ascult:
Ashanti - Time of Year     

Train performing Shake Up Christmas

Imi doresc

De cateva zile iar am o stare ciudata, incep sa cred ca este ceva permanent care se lipeste de mine si nu ma lasa sa imi vad de viata mea personala ... oricat de mult as vrea sa trec cu vederea si sa imi vad de viata mea linistita ceva ma strange de moralitate si constiinta;
Sunt perioade in care problema pe care o simt in interiorul meu imi este expusa la televizor in diferite reportaje, emisiuni sau pur si simplu in filme ... pe internet rasfoiesc cu totul alte pagini, insa inevitabil imi apare o fereastra in fata care imi aminteste de problema mea... Stiu este doar in mintea mea acest asalt de informatii care ma fac sa ma simt aiurea, cu siguranta se difuzeaza si se scrie si despre alte lucruri in mod abuziv, insa daca nu ma intereseaza trec cu vederea fara sa bag de seama impactul si intensitatea mesajelor.

 E o lupta in interiorul meu; Imi doresc atat de mult sa fiu dintr-un punct de vedere ca ceilalti...insa in acelasi timp parca ma bucur de statutul actual, de ceea ce imi ofera timpul liber si de faptul ca nu tanjesc dupa potential financiar - am cat sa nu cer de la altii.
Stiu ca trebuie cat mai repede sa fac ceva in privinta asta. Am ajuns la o varsta in care destinul ma impinge de la spate. Poate trebuie sa las doleantele mele pentru viitor, iar acum sa ma multumesc cu ce mi se ofera.
Traiesc intr-o perioada in care nu mai avem loc de aspiratii si vise marete.

Ascult: Ayo - Better day's. 
James Morrison - Please Don't Stop The Rain

Feelings

Ma bucur de razele soarelui ce ma fac sa inchid cortina. E cald. Un sentiment de molesala ma cuprinde.
Iti caut mana si o strang la pieptul meu. Suntem doar noi si ciripitul pasarelelor. Te privesc si zambesc copilareste.
Esti acelasi om pe care l-am cunoscut, pe care nu l-am intales, care ma adora, pe care am inceput sa il plac si pe care am invatat sa il iubesc si sa ii accept iubirea. Suntem NOI si este suficient.
Cand suntem impreuna nu mai am nevoie de nimic ... simt cum lumea cade usor la picioarele mele si toate regretele se pierd in neant.

Sunt fericita! Sper ca nimic sa nu imi strice aceasta stare;