Decizii

Niciodata nu stii ce este mai bine sa alegi. Sa fie varianta "alba", cea "neagra" sau poate un amestec de hotarari si nehotarari de unde sa reiasa varianta "gri"?

Fie ca sunt decizii de moment sau ceva mai importante, fiecare necesita un moment de gandire pentru a alege o posibila varianta de raspuns corect (sau cel putin pe care il consideram mai bun in momentul respectiv).

Imi amintesc de cate ori am spus ceva si mi-a parut rau apoi, de cate ori am mers pe un drum - ca mai tarziu sa imi dau seama ca nu era cel potrivit...

Nu vreau sa imi plang de mila acum, caci stiu unde am gresit si cel mai dezamagitor lucru este ca singura imi complic existenta. Imi promit solemn ca o sa incerc sa am grija de deciziile pe care o sa le iau de acum inainte si o sa ma gandesc mai mult la consecinte.

Ma apucasem saptamana trecuta sa citesc : "Exista viata dupa moarte"- Anthony Peake, dupa cateva pagini lecturate mi-am dat seama ca nu era ceea ce avem nevoie pe moment sa citesc si am abandonat cartea, fara un motiv conctret si plauzibil. De atunci imi propun in fiecare zi ca o sa imi caut o alta carte in biblioteca sa citesc...sa fac ceva constructiv pentru mine, dar evit sa dau ochii cu biblioteca, nu stiu ce carte sa aleg, nu stiu ce gen mi-ar prinde bine in aceasta perioada de astenie. Poate imi recomanda cineva un titlu, sau macar un autor...

In primavara am zis ca vreau sa se termine sesiunea si apoi o sa imi caut ceva de lucru, sa castig propriul meu banut prin munca. Ce credeti? Este sfarsitul lui septembrie si eu nu am facut nimic in aceasta privinta, m-am multumit cu banii pe care ii primesc de la bro si cu banii de la revista la care trimit diverse articole.

Am impresia ca incep sa ma obisnuiesc sa pierd timpul aiurea...si imi este teama sa nu ma culc pe o ureche si sa ajung la maturitate o lenesa care sa depinda mereu de cineva financiar;

Toata vara am trait viata intens, am iubit (si inca iubesc)...am ajutat-o pe mama cu diverse treburi si am citit carti, nu regret nimic din toate astea, doar ca mi-as dori sa ma loveasca putin maturitatea si sa gasesc drumul potrivit pe care sa merg. Acel drum care imi este scris in "catastiful fermecat" si in care pot sa imparc utilul cu placutul.

Cam aici inchei gandurile ce ma macinau astazi si care sper sa imi dea pace in curand.

P.S. Dor si doare.

Un secret-secret?

Exista cineva care sa nu aiba secrete? Fie ca este vorba despre un secret aflat de la altcineva si pastrat cu strictete, fie ca este unul personal sau poate ceva banal dar despre care iti este teama sa vorbesti, cu totii avem ceva pastrat la loc ascuns;

Un secret poate fi asemanat cu un cutit cu doua taisuri.

Pot spune ca am remarcat ca oamenii au un "filtru" prin care trec povestile pe care le aud din dreapta si din stanga, pastraza pentru ei anumite lucruri si impart mai departe cealalta parte. Oare in functie de ce anume sunt manevrate secretele? Care sunt criteriile pentru a sorta aceste informatii in : "a pastra" si "a impartasi mai departe" .?

Dilema mea este urmatoarea, este neaparata nevoie sa ii spui cuiva in care ai incredere suficient de mare (si care stie acest lucru), cand este nevoie ca secretul sa ramana secret?

Cred ca am invatat sa-i ascult pe cei ce vor sa se confeseze, dar eu la randul meu evit sa vorbesc despre secretele mele personale... (Facand o paranteza, nu vreau sa arat cu degetul pe X si pe Y care mi-au demonstrat destul de repede ca nu sunt capabili sa pastreze un secret).

Despre secretele ce imi ajung rostite de catre persoana in cauza, nici nu se poate pune problema sa ajunga mai departe, nu vad rostul sa arunc eu cuvintele in fata intregii adunari...nu sunt eu in mijlocul problemei.

Pentru cei ce au probleme cu impartasitul de secrete, recomand sa le scrieti aici: Link (macar asa nu vor ajunge la persoana care a avut incredere in voi sa va impartaseasca secretele).

Dragostea

Pe Bolta solara a vietii
Mai rasare cate-o stea
Numai jos pe Terra noastra,
Imi apune dragostea.

Stau si privesc apusul
Cum se duce si ma lasa
Parasind casa iubirii
Ca o tanara mireasa.

Si s-a dus, cu a ei iubire
Luandu-mi inima cu ea
Am plecat inchis devreme
Cu-o lacrima, ce stralucea.

Poezia nu reprezinta sentimentele mele, este inspirata din trairile celor din jur;

Si s-a dus...

Nu vreau sa o imit pe "fata de la meteo", asa ca ma rezum la a spune ca vremea a fost rece dar placuta. Soarele a mangaiat zambetele noastre de indragostiti si vantul adia cu sentimente de fericire;
Cineva imi spunea ca : "Aerul este inorod, incolor si insipid.", daca pana acum gasisem un miros al aerului...desi nu mereu explicatia mea era plauzibila, caci mirosul ce-l simteam era pricinuit de niste plante si adus de catre vant... Astazi, am simtit personalitatea aerului...era umed si incerca sa sopteasca ceva, dar nu l-am ascultat;
In minte imi veneau clipele in care ma intindeam pe iarba si priveam zborul pasarilor, ascultam scartaitul pomului batran si cantecul parasilor...abia atunci mi-am dat seama ca toate acestea se sfarsesc, toamna ma priveaza de aceasta bucurie.
Oare a fost ultima zi din acest an in care am putut sa privesc norii din locul nostru?

Am plecat acasa,cu gandul la momentele petrecute impreuna si brusc am simtit miros de frunze arse...mi-am amintit de o parte din copilarie, de inceputul anului scolar, cand inca mai puteam sa ies afara fara ca sa am constiinta mustrata ca am de scris si invatat si eu pierd timpul aiurea... mirosul m-a dus intr-o alta lume, in care ma vedeam inca mica, purtand fustite plisate si pampoane albe.
Unde esti copilarie?
Oricat de mult incerc eu sa imi fac codite impletite si sa ma imbrac potrivit pentru a imita acele momente, nimic nu le poate inlocui...eu nu mai sunt fetita cu ochii albastrii, privirea timida, parul mediu si ondulat grijului...am devenit o adolescenta cu aceeasi ochii dar acum putin machiati, privirea uneori taioasa, alteori pierduta si multe alte priviri pe care nu le cunosc, dar nici una nu mai este cea de atunci...parul a crescut si s-a cretofolit neuniform; Dar nu numai aspectul fizic ma diferentiaza de vechea Ralu...ci si modul de a gandi si comportamentul.

Ca o cireasa de pe tort, cand am deschis usa de la casa un miros placut mi-a inundat caile olfactive...mama facuse cozonac...am mancat cu pofta si cu drag. Te iubesc mami;

Sentimente de toamna ratacita

Am reusit! Mi-am invins starea adormita/sictirita ce m-a urmarit toata ziua. Inca de dimineata am pacalit-o si i-am aratat ca eu sunt mai puternica, si in loc sa o las sa imi acapareze intregul trup, am luptat cu ea - cot la cot...m-a urmarit in toate treburile pe care le-am executat...desi aveam momente in care eram putin stangace, la sfarsit - rezultatul a fost favorabil mie.

Am renuntat de cateza zile la toate ideeile pe care le aveam pentru macheta mea tomnatica, si am ramas decat cu ideea in minte si cu imaginea per ansamblu a ceea ce trebuia sa iasa la final.

Daca tot sunt la capitolul reusita, vreau sa spun ca sunt mandra de mine, pentru ca am reusit sa incep "povestea noastra" intr-un format mai special; Scriu de mana intamplari din fiecare zi in care ne vedem si imi propun ca la un interval de timp mai indelungat sa citim impreuna si sa ne amintim cu placere de toate aceste intamplari. (poate ca asa am vrut sa fie si blog-ul, cu intamplari mai detaliate despre viata mea, dar cu timpul mi-am dat seama ca toate acestea sunt mult prea personale ca sa fie impartasite, poate ca sunt si copilaresti anumite intamplari...asa ca prefer varianta jurnalului demodat.)

Astazi nu sunt capabila sa spun ceva inteligent, poate ca nu spun niciodata ceva stralucit...dar in clipa de fata sunt epuizata psihic si mai este destul pana cand Mos Ene o sa ma invite sa dorm alaturi de visele frumoase.

Imi doresc sa ma pot imbraca oricand cum imi trece mie prin cap, fara ca priviri indiscrete sa ma tinteasca si sa arate cu degetul combinatile ciudate pe care le adopt. Incerc sa nu imi pese de parerea celorlalti, dar uneori reusesc sa ma faca sa ma simt stupid.

Cum spunea amica mea D.D. "Tu esti unica!"... acum stau si analizez aceste cuvinte ce pareau a fi banale, poate ca se referea la faptul ca nebunia mea nu are grad de comparatie sau la ideea ca in felul in care ma imbrac si comport, nu o sa mai existe niciodata cineva care sa ma copieze :))

Nu stiu de ce am simtit nevoia sa scriu o altfel de postare, sa exprim mici idei personale ce par a nu avea legatura intre ele, dar care totusi au o legatura...fac parte din viata mea.

The time.

Adesea timpul imi da batai de cap, poate ca nu sunt singura in situatia asta...dar pe mine ma macina uneori faptul ca trece invers proportional de cum imi doresc.

Acum as vrea sa treaca repede, sa vina ziua de duminica...sa stau in parc, sa privesc norii si sa ma tina EL de mana, sa ii povestesc ce frumos ar fi sa traim pe norisorii pufosi si sa ma faca sa rad.

Dar timpul trece lent astazi...

Da, apucam ne facem planuri marete, traim clipe intens si uitam ca si noi suntem trecatori ca si clipa.

Incercam sa pastram si sa traim multe momente placute, "sa traim bine"...dar uneori uitam ca trebuie sa lasam o urma din noi, o amintire, ceva..orice...ceva ce ar putea sa aminteasca de trecerea noastra fugitiva pe Pamant.

Desi se spune ca nu luam nimic din lumea aceasta pe "cealalta lume", mai sunt si cazuri in care luam inima cuiva si sufletul.Timpul este neiertator.

Nu uitam sa vrem mai mult si sa ne dorim din ce in ce mai multe lucruri ce par a fi imposibile pentru capacitatile noastre...dar oare multumim pentru ceea ce aveam clipa de clipa, zi de zi?

Vor reveni oare clipele trecute vreodata inapoi in viata noastra?

Exista oare "filmul vietii"? Acel film despre care se tot aud povesti peste povesti... povestea vietii noastre ce ruleaza in timp ce asteptam sa ni se deschida poarta catre o noua lume...

Un gram de adevar intr-o pastila cu minciuni.

Desi ar trebui sa nu imi mai pese de cei ce gresesc constant din proprie initiativa. Poate suna ciudat, caci greseala inseamna sa fie facuta in mod involuntar, dar in anumite cazuri se pare ca sunt persoane desi stiu ceea ce se va intampla - continua sa mearga pe acel drum si sa fie raniti de fiecare data, cu gandul ca oamenii se schimba.

Oamenii se schimba, dar rar uita de obiceiurile vechi...poate ca o perioada sunt prietenosi si ai impresia ca peste noapte ti-ai facut prieteni pe viata, dar atunci cand vrei sa imparti o bucurie cu ei, iti dai seama ca defapt "prietenii" nu au existat niciodata si te simti ranit.
Nu vreau sa afirm acum ca nu sunt si oameni care au trecut de la un statut/tip de comportament la altul, si au recunoscut ca ceea ce faceau in trecut nu era bine;

Daca se intampla sa fi o data ranit, te ridici si treci peste...crezand ca a fost un mic ghinion de moment. Se intampla si a 2-a oara sa te raneasca aceleasi persoane...gandeste-te ca daca nu s-au schimbat de la prima fapta, oare mai exista sanse sa se schimbe acum?
Daca si a doua oara ai iertat si patesti a 3-a oara la fel, rezulta: "fapt-cu-urmari-nefaste +constienta = prostie".

Ai cazut? Ridica-te, scutura praful ce s-a asezat pe tine si mergi mai departe.
Invata din ceea ce se numesc "greseli", caci persistand sa cazi de nenumarate ori...o sa se sfarseasca viata fara nici un beneficiu.
Exista locuri si persoane care te vor ajuta sa inveti ce este frumos in viata; Nu ai nevoie de cei ce se intituleaza singuri "prieteni" si care sunt defapt niste pupincuristi, care nu au invatat sa se bucure de binele celui din jur, ci doar sa caute la nevoie pe cineva care ii accepta cu ifose.

Imi e sete...sete de TINE.

Este o zi in care am fost luata pe nepregatite. Nici nu stiu cu ce sa incep si cum sa scap de agitatia asta sufleteasca.

Acum imi stapanesc emotiile...sau cel putin eu asta incerc sa cred ca fac. Asa mi se intampla adesea cand vine valul si imi schimba cursul planificat al vietii, nu spun asta ca si acum as fi nemultumita de situatia de astazi, ci dimpotriva sunt extrem de fericita...problema este ca sunt atat de agitata incat nu imi gasesc cuvintele.

O sa fie o continuare a sentimentelor de ieri, o REintalnire sau poate o prima intalnire, caci am remarcat ca fiecare prim moment in care ne vedem e de fiecare data unic;

Imi e teama sa recitesc randurile de mai sus, caci stiu ca nu sunt deloc poetice si de preferat ar fi sa nu le citeasca nimeni, pentru ca doar eu inteleg fericirea si toate aceste sentimente ce vin in sufletul meu si imi inunda gandirea si ratiunea.

Pe scurt pot spune ca am invatat din nou sa cred in sinceritate, in suflet, in oameni si mai ales am invatat ca iubirea exista si toate acestea le-am descoperit alaturi de tine.

Si daca pe tine te face fericit atunci cand sunt eu fericita, atunci fi fericit caci eu sunt fericita alaturi de tine.

Te las blogutule, ma duc sa continui realitatea acestui vis frumos.

Iubirea (6)

"Ea un înger ce se roaga/ El un demon ce viseaza;/Ea o inima de aur /El un suflet apostat; " (M. Eminescu - Inger si Demon"
Pornind de la acest citat, m-am gandit ca daca ar avea chip iubirea ar fi jumatate femeie si jumatate barbat, caci asa se explica dorinta nebuna de a impartasi sentimentul intre barbat si femeie. As putea spune chiar ca aceasta cauta ceea ce ii lipseste: o jumatate de femeie si o jumatate de barbat pentru a se intregi si a revarsa sentimentul mirific.
Eu am in minte mai multe ipoteze, dar sunt sigura ca nu o sa le inteleaga nimeni...asa ca ma limitez la aceasta idee stiintifico fantastica :))

Iubirea nu ai cum sa o inveti din carti sau din povesti auzite de la cei ce au cunoscut-o, trebuie sa descoperi acele mici indicii ce treptat vor duce catre comoara.
E ca un labirint, in care exista mai multe drumuri...in functie de cel pe care il alegi vei descoperi CEVA...totul sta in mainile tale sa hotarasti daca ceea ce ai gasit este ceea ce aveai nevoie pentru a deveni fericita. Daca nu este, lasi "cadoul" jos si mergi mai departe...(Anumite jumatati pot fi doar niste iluzii, niste cautari ce nu mai au sfarsit, popasuri temporale sau definitive)...undeva trebuie sa fie fericirea fiecaruia, in functie de alegerile pe care le facem, o sa o descoperim mai devreme sau mai tarziu.

Doua maini ale mele, doua ale lui si inca doua ale iubirii,
O inima timida am eu, una puternica TU...iar iubirea le uneste.
Eu fac un mic pas, Tu unul urias...si uite asa iubirea noastre porneste
Uneori mai repede, alteori mai agale, dar v-a ajunge tot pe drumul fericirii.

Fericire.

Pana maine intreg corpul meu se asemana unei bombe cu ceas, simt inima cum imi bate tare...mai ca vrea sa iasa din mine prin toti porii.
Am emotii asemanatoare cu cele de la prima intalnire (stii tu la care dintre "prima" ma refer), ma simt ca o adolescenta ce are de dat un examen important, numai ca examenul meu este placut si il astept cu sufletul la gura... acesta consta in REintalnirea cu EL...cu multe,multe imbratisari, dar multe imbratisari si sarutari tandre.

Te ador iubitul meu...cu o forta nebanuita.
Te doresc...si vreau sa iti spun ca te iubesc asa cum nu am crezut vre-o data ca exista iubire pe acest Pamant. Cuvintele sunt putine si umile pe langa tot ceea ce simt eu pentru fiinta ta.
Te-am iubit, te iubesc si te voi iubi! si sunt convinsa de ceea ce spun si sunt sigura ca o sa ajungem impreuna la casa noastra,o sa avem tot ceea ce acum trecem intr-o lista imaginara, fericirea o sa traiasca alaturi de noi, iubirea o sa pluteasca si noi o sa traim asemeni povestilor de iubire din romane si filme.

Leapsa 4

Sunt: Un suflet...care greu se lasa cucerit de minciuna celor din jur...pot spune despre mine ca sunt adesea copilaroasa - in ciuda varstei mele putin trecuta de 20. Sunt rasfatata si neindemanatica.
As vrea: sa am puterea de caracter sa folosesc o sita prin care sa ii cern pe cei ce pretind ca sunt prietenii mei si sa raman decat cu cei ce au dovedit ca imi sunt alaturi atunci cand am nevoie de ei (cu riscul de a ramane cu 2-3 persoane in jurul meu).
Pastrez: in suflet amintiri petrecute alaturi de persoane dragi si in minte am pastrat bucati din trecut pe care vreau sa le indepartez din viata mea.
As dori: Sa treaca incet timpul pe care il petrec alaturi de EL si sa zboare atunci cand suntem departe.
Ma tem: de moarte si de despartire;
Aud: muzica din laptop si franturi de fraze pe care le completez cu prima idee ce-mi trece prin minte.
Imi pare rau: ca nu am apucat mana celui ce imi spunea ca tine la mine si mai regret faptul ca l-am facut sa sufere un an inutil...caci acum mi-am dat seama ca ne este minunat impreuna. Daca nu eram eu asa inchisa la minte, as fi putut sa descopar cu un an inainte ce inseamna iubirea.
Imi plac: crinii pe care ii primesc de la EL si trandafirii albastrii.
Nu sunt: o persoana care sa aibe multa incredere in fortele proprii, ipocrita si temperamentala;
Cant: nu stiu exact sa definesc momentele...fie atunci cand sunt extrem de vesela, fie atunci cand sunt trista.
Dansez: numai atunci cand visul este de asa natura.
Niciodata: nu am suportat pe cei ce pretind ca sunt altfel decat le sta lor in caracter.
Sa tipe cineva la mine...
Rar: sunt tipicara.
Plang: cand gresesc,cand ma lovesc, cand sunt dezamagita si atunci cand imi este dor de cineva.
Sunt confuza: atunci cand ma apuc sa fac ceva nou pentru mine;
Nu imi place de mine: pentru ca am un caracter mult prea slab si cateva defecte fizice peste care pare ca incep sa trec, dar care ma deranjeaza uneori.
Am nevoie: de EL!
Ar trebui: sa incep sa fac ceva cu lucrurile care ma deranjeaza si sa profit mai mult de momentele placute din viata mea.

Trimit leapsa catre: The obnoxious man, si catre cei ce vor sa isi exprime gandurile cu privire la aceasta tema.

Take me away

Recunosc...cand esti departe sunt vulnerabila si lucruri marunte ma fac sa plang usor.

Nu stiu cum faci dar simti cand iti ascund aceasta stare si mie imi e greu sa te mint ca sunt bine, defapt ma simt incapabila sa-ti raspund de ce nu sunt in apele mele.
Poate ca nu esti tu singurul vinovat, ci si vremea a "ajutat" la preschimbarea mea intr-o leguma cu suflet, ce simte mereu o stare melancolica si intepaturi reci din orice directie.

Am plans ca un copil, cu lacrimi multe si sughituri; Am reactionat pueril, dar cu toate astea stiu ce-mi doresc. Vreau sa te am langa mine, sa te ating, sa te imbratisez, sa iti simt caldura buzelor si sa te sarut.

Dar tu esti departe...departe de mine. Te astept sa te intorci si sa ma imbratisezi cat pentru tot dorul ce il simt cand nu esti langa mine;

Septembrie cu porti de frunza arsa,
prin golul lor ca printr-o rana trec,
prin spasmul ploii cu tic-tac-ul sec,
mim plictisit de tumbe si de farsa
....

Criza de sentimente?

Ma uitam in biblioteca cautand o carte oarecare, ceva ce ar putea sa imi distraga atentia de la faptul ca afara ploua si eu sunt singura.

Fizic sunt singura, caci sufletul meu este langa al tau...acolo departe unde esti TU acum...stiu ca primul lucru pe care o sa il faci cand te intorci este sa vi la mine, sa ma iei in brate, sa ma saruti si sa imi spui ca ti-a lipsit aricelul tau. Iar eu o sa raman fara cuvinte si o sa plang...caci am invatat ca lacrimile de fericire sunt minunate;

Poate ca scenariul meu nu este in totalitate asa cum o sa fie realitatea...poate ca ploaie o sa fie alaturi de NOI si o sa ne asculte vorbele tandre si o sa ne certe caci ii bulversam drumul catre Pamant.

M-am gandit sa compun o poezie, care sa cuprinda toate lucrurile bune pe care le-ai adus in viata mea...dar ma simt incapabila sa exprim ceva coerent, mintea mea e adormita sau poate e amortita.

Tanjesc sa iti aud glasul, sa iti vad privirea ce vede viata mereu verde... sa iti spun un simplu "Multumesc copile pentru tot!".

Am sentimente...si inca multe sentimente de impartasit. M-am saturat sa aud ca Romania este in criza, iar anumite persoane au inceput sa conceapa o criza a sentimentelor - eu am sentimente puternice pentru EL, pentru familie si pentru acele putine persoane care ma inteleg si carora le impart din bucuriile vietii mele.

Uneori simt ca trec printr-o criza de personalitate...dar revin repede la gandul cu care am inceput sa scriu in acest blog si la puterea interioara ce m-a ajutat sa sterg trecutul blogului si sa incep o viata noua, sub anonimat...o viata virtuala in care pentru cei ce citesc sunt un suflet printre alte suflete. Nu stie nimeni cine sunt cu adevarat si imi place sa traiesc asa...sa aud pareri critice si sentimente adevarate. Nu ma deranjeaza ca cineva sa ma acuze de imaturitate...prefer un om sincer care sa spuna ce gandeste fara sa ii fie teama... ma saturasem de cuvintele pe care le citeam de la asa numitii "prieteni". Incepusem sa scriu cu dublu inteles pentru ca cei ce ma cunosteau sa nu se simta jigniti si sa ma izbeasca de perete. Unde mai eram eu? Unde disparusera adevaratele mele sentimente?

Acum ceea ce gandesc este ceea ce scriu...sunt fericita caci am descoperit oameni noi carora nu imi este teama sa le impartasesc lucruri ce par a fi penibile.

Aceste persoane gandesc si exprima intr-un mod minunat intamplarile lor de viata, din care avem cu totii ceva de invatat.

Sfat de la mine pentru cei ce vor sa il ia in considerare: Nu luati criza in brate si aratati ceea ce simtiti, dar nu uitati cui va puneti sufletul pe tava...caci uneori prietenii nostri se dovedesc a fi niste virusi ce se hranesc cu necazurile noastre.

Amintiri din suflet

M-am plimbat pe carari de padure, cu miros de frunze uscate, cu soare ascuns printre pomi, ghinde jucause, ciuperci rasarite ca dupa ploaie si cu gandul in trecut.
Nu-mi pot da seama de ce mi-am amintit de prima zi de liceu - totul era asa de real in mintea mea, de parca in clipa de respectiva totul se desfasura in fata ochilor.
Au mai fost si ganduri fugitive, peste care am trecut repede ... gandindu-ma ca daca o usa mi s-a inchis in fata, nu trebuie sa profit de fereastra deschisa, ci trebuie sa merg mai departe catre o alta casa care imi va pune la dispozitie presul de la usa pentru a pasi in ea.
Daca tot am devenit nostalgica am luat albumul cu poze si m-am uitat lacoma...am gasit acolo persoane dragi ce au perindat prin viata mea, si carora credeam ca o sa le raman vesnic alaturi.
☺Multa vreme nu am stiut nimic de colegii din generala, dar in ultima perioada m-am intalnit cu unii dintre cei mai apropiati de sufletul meu ... Am remarcat ca involuntar ne zambim si gandul nostru zboara catre trecut, si aducem aminte mereu de intamplari si povestim "nimicuri sentimentale".
☺Oracolul meu...imi pare rau de soarta pe care a avut-o: a ars pagina cu pagina. Imi amintesc de pixurile colorate pe care le foloseam cand completam oracole si de buzele ce mi le lasau colegele pe paginile cu "amintiri". Una dintre mini poeziile ce mi-au ramas intiparite in minte este: "De ploaie te poti ascunde, Dar de dragoste nu ai unde. Caci oriunde te-ai ascunde, Ea la inima patrunde"
☺De la inceputul saptamanii cred ca anticipam ceea ce se v-a intampla, sau atunci am deschis apetitul de amintiri, caci atunci am citit jurnale vechi, in care povesteam despre parerea singurei cea mai buna prietena, ea spunea adesea despre mine ca sunt un copil matur (caci nu mergeam la discoteca, asa cum era o moda atunci, nu ma machiam si nici nu cheltuiam banii pe lucruri ce dispareau in secunda imediat urmatoare).
Sunt cuvinte ce parca nu imi apartin...nu-mi pot da seama cum plangeam asa usor pentru niste intamplari ce acum ma amuza. Povesteam lucrurile importante pe care le faceam de-a lungul zilei si...care acum au intrat in banalitate.

☺ Intr-o cutine pastrez mici scrisori, primul martisor primit, jumatate de inima...(o colega a cumparat jumatati de inima cu modele, si fiecare jumatate isi gasea intregul... intamplarea a fost ca jumatatea mea sa ramana singura).

Iar in suflet pastrez restul amintirilor ce nu mai pot fi descrise in cuvinte...mici fragmente de poveste .

Fiecare amintire are o consistenta si un miros, iar mirosul acestora ne este necesar...fiecare amintire se poate asemana cu o piesa de puzzle.
Mi-am dat seama de-abia acum ca am fost o nebuna buimaca care s-a hranit mult timp cu sperante pe care le-am uitat odata cu terminarea liceului.
Ascult: Daughtry - September

Chris Daughtry - Call Your Name

Cand spui "te iubesc"?

In urma cu ceva timp am scris despre sentimentele unor persoane destul de dragi mie...pe care le-am privit din umbra pentru a vedea ceea se se intampla in anumite situatii prin care treceau ... Atunci am scris despre pauza de cuplu aici .

Acum vreau sa povestesc prezentul acestei "povesti de iubire" (...)
Dar pana sa intru in detalii vreau sa intreb :"De cate ori ati spus TE IUBESC ?". Poate ca o sa fie o intrebare retorica; Sunt sigura ca fiecare dintre noi am spus-o de nenumarate ori, fie parintilor, fratilor, surorilor, amicei cele mai bune sau chiar jumatatii ... iar aceste cuvinte reprezinta de fiecare data un alt inteles si o alta forma de iubire.

Revenind la subiectul initial... EA(P.F.) si EL (M.V.) si-au spus de multe ori aceste cuvinte suave si chiar isi aratau aceasta afectiune, desi au fost si certuri si zile in care iti venea sa crezi ca sunt rupti dintr-o poveste cu final fericit - din filme.
M.V. i-a spus ca o iubeste exact cu o seara inainte de a cere marea "pauza"... P.F. desi simtea ca ceva nu este ca la inceput si ca intalnirile lor sunt din ce in ce mai putine, a luat aceste cuvinte ca pe un fel de "iarta-ma" spus din partea lui pentru faptul ca a neglijat-o, ea a crezut ca aceste cuvinte pot duce relatia pe mai departe (chiar isi promisese ca o sa se schimbe si nu o sa ii mai faca reprosuri si nici nu o sa il mai certe cand acesta promite si nu se tine de cuvant). In seara respectiva P.F. isi facuse "planul de lupta" pentru a aduce relatia pe un drum mai bun.
Dar cum "E mai bine sa previi decat sa repari"... gandurile ei s-au naruit odata cu aparitia soarelui, caci EL a vrut o pauza, timp in care ea a fost neputincioasa.
Dupa cateva saptamani pauza a luat sfarsit, dar odata cu ea si aceasta relatie.

EA a stat mult timp departe de ochii oamenilor, probabil ii era teama sa il mai intalneasca pe EL si cu toate acestea a venit ziua in care a trebuit sa-si vorbeasca sa traga linie si sa lamureasca lucrurile ce ramasesera inca agatate intr-o creaca de pom.
EA plangand il intreaba :"De ce mi-ai spus de atatea ori ca o sa ma iubesti toata viata?","De ce mi-ai spus ca ma iubesti si a doua zi mi-ai cerut pauza?","De ce nu putem merge impreuna mai departe?","Cu ce am gresit?"...
EL se uita la EA, dar parca cuvintele s-au intepenit undeva in gat...Brusc spune :"Inca te iubesc dar..." (si iar se face liniste, se aud decat lacrimile ei).

M-am intrebat si eu cea a fost in mintea lui atunci, dar si in inima (caci e greu sa vezi fiinta draga cum i se rupe sufletul plangand in fata ta si nu poti da o explicatie), dar totul e inexplicabil.
In inima ei stiu ce este, o rana mare ce va fi vindecata cu trecerea timpului...sau cu un plasture adus de EL.

Acum se pare ca vinovatii sunt dati in urmarire generala, se cauta printre poze, cadouri, arhive, mesaje...amintiri.
Eu stiu cine este vinovatul principal : acel "te iubesc" spus din obisnuinta si fara sa fie simtit.
Acum remuscarile nu isi mai au rostul. E prea tarziu pentru a se macina. E prea tarziu pentru a indrepta lucrurile.

Toamna din NOI

Stau de ceva vreme cu pagina de blog deschisa, ma gandesc ce sa povestesc pentru viitor...dar ideeile vin si pleaca precum banii.

Sunt melodii care ma rapesc de la realitate si ma simt plecata intr-o alta lume, astazi intr-o asemenea stare am simtit un miros de iarba proaspat taiata, am crezut ca mi se pare, dar facand o cercetare am descoperit ca fereastra era deschisa si de afara venea aceasta mireasma care ma ademenea catre realitate.
Mi-am dat seama ca adesea vorbesc despre ceea ce imi doresc si ceea ce imi lipseste.
Acum vreau sa spun cat de multumita sunt de faptul ca am linistea atat cat imi trebuie.
De la o vreme remarc ca si oamenii despre care ma vaitam ca au perindat prin viata mea si au disparut, au inceput sa ma viziteze mai des...
EL desi nu e mereu langa mine, e prezent in gandurile si in sufletul meu.
Nu-mi lipsesc nici cumparaturile.
Imi mai fuge mie inspiratia dar revine partial..deci totusi o am.
Diversitatea este mereu alaturi de mine.
Nu-mi lipsesc nici reprosurile, nici intepaturile si uneori am parte si de ochi scosi.
Glumele si vorbele frumoase si-au facut casa in jurul meu.
Telefonul nu-mi lipseste mai mult de 2 ori pe zi, caci noaptea este alaturi de mine...
Si multe alte lucruri ce ar trebui amintite, dar timpul ma preseaza acum.

Gata, am vorbit destul despre mine...stiu ca sunt si unii necajiti care nu reusesc sa alunge ceata din fata ochiilor si vad toate lucrurile triste...Uneori am impresia ca in sufletele lor a venit toamna, si ii vad cum joaca un joc ciudat in care pasesc peste frunze si lasa vantul sa adie peste sentimente...poate poate o sa se schimbe ceva.

Capitolul 4

Iata-ma cum am devenit o alta EU. Se pare ca de cand ne-am impacat,am devenit o alta persoana..sau cel putin asta era impresia pe care o lasam celor din jur.Pe 18.octombrie 2008...m-am intalnit cu amicul meu R. pentru a merge impreuna la Romexpo pentru "4Tuning". Chiar daca a trecut aproape un an de atunci, eu imi amintesc destul de multe discutii de atunci, de parca ieri a fost aceasta zi...daca stau bine sa ma gandesc stiu si cum eram imbracat.
Era a doua noastra intalnire, aceasta a durat 6 ore si 40 de minute, timp in care ne-am plimbat si am vorbit despre tot ce ne trecea prin minte (am impresia ca eu am vorbit mai mult).
A fost o zi in care mi-am permis sa ma copilaresc si sa rad astfel incat sa ma doara obrajii;
In perioada aceea glumeam ca ne vedem de doua ori pe an, si atunci in anotimpurile de tranzitie: primavara (caci pe 1 martie a fost prima noastra inatalnire) si toamna.

Ciudat dar adevarat...eram oarba nu vedeam felul in care te comportai cu mine, ochii care ma priveau gingasi si nici respiratia ta sacadata in clipele in care ma apropiam mai mult de tine.
Treptat am descoperit o lume destul de mica dar cu sentimente uriase... si aceste sentimente nu erau numai de simpatie, prietenie, compasiune, complezenta,obisnuinta, ci am descoperit si sentimentul de a fi iubita.

Lunile au trecut, prietenia noastra mergea incet dar sigur...totul a fost in limitele normalului, pana cand un mesaj a reusit sa scoata o tona de fericire din mine (pe vremea aceea, acest sentiment la mine se numea minune)...mi-a spus ca a gasit pe tweety din plus mic - asa cum imi doream eu de mult timp.
Nici nu se putea pune problema sa nu il cumpere, sa imi arate macar in felul acesta ca a facut tot ce ii statea in putinta sa ma faca fericita [si a reusit mai bine decat si-a inchipuit].
Trebuia sa ma intalnesc cu el, pentru a primi cadoul mult visat...cum iarna incepuse, am hotarat sa vin impreuna cu o amica sa ne plimbam printre fulgi si apoi sa ne vedem cu EL.
Am ajuns la locul stabilit, am ales un loc la masa si am inceput sa o ascultam pe amica mea care "dadea din casa" anumite intamplari vazute din prizma sa.... (eu ma gandeam ca data de 27 decembrie 2008 trebuie sa fie tinuta minte ca fiind a 3-a intalnire si prima din iarna)...ascultam printre randuri ceea ce spunea ea, dar eu eram din cale-afara de fericita, incat nici nu imi amintesc cum i-am multumit lui pentru cadou. Stiu doar ca din joaca noastra, ne-am atins mainile, le-am tinut putin impreunate -incepusera sa transpire si sa tremure intr-un mod cu totul ciudat.
Am plecat cu amica mea catre casa, si cum era de asteptat am inceput sa vorbim despre EL... atunci am deschis si eu ochii ca inca tine la mine si ca prin felul meu de a ma comporta ii fac rau. Multe zile m-am gandit la atingerea mainilor noastre si la golul pe care mi-l lasa in suflet aceasta amintire.

"to be continued..."

Sick & Tired

Era o vorba " ne nastem obositi si traim ca sa ne odihnim". Astazi pot spune ca m-am [re]nascut, ma simt obosita de parca as fi fost la camp, as fi mutat muntii din loc sau ceva de genul acesta... pe cand adevarul este cu totul diferit, nu am facut nici macar cat fac altii intr-o zi de munca.

M-am plimbat intr-un ritm alert intre sediu X si Y, am stat la coada si spre surprinderea mea -pana si nervii mi-au obosit... nu am mai reactionat asa cum as fi facut pana acum in situatii similare.

Nici nu m-am bucurat ca a inceput scoala, odata cu inceperea noului an scolar a inceput si nebunia: aglomeratie in trafic si "full contact" in mijloacele de transport in comun.

In aceasta dimineata am trecut printre elevii pregatiti pentru aceasta zi: camasa calcata la dunga, incaltaminte lustruita, ghiozdane curate si buchete de flori.

Pentru cateva minute m-am simtit eleva...ma ajuta si felul in care aveam prins parul , adica doua codite impletite...asa cu o tragere mare de par sarafanul decent se putea preschimba intr-o uniforma si ghiozdanelul meu plin cu nimicuri, putea fi confundat cu un ghiozdan modern, plin cu foi (doar nu mai sunt la moda caietele).

Imi amintesc de entuziasmul cu care paseam si eu in prima zi de scoala;

Am pastrat acest sentiment de neliniste in toata perioada scolii generale si a liceului. (De cand sunt studenta, totul pare mai linistit.)

{Anul trecut in aceasta perioada ploua si era mult mai rece. }

Amalgam

Astazi mi-am mai satisfacut o pofta sufleteasca. M-am plimbat alaturi de EL pe aleeile Cismigiului (asa cum am facut-o si la una dintre primele noatre intalniri, atunci cand Cupid. m-a lovit in inima). Batranii se uitau spre noi, dar cu siguranta vedeau prin trupurile noastre si se gandeau la problemele personale... copii alergau, uitand de "regulile de circulatie" si se izbeau de tracatori.

Fara sa vreau am auzit cuvinte ce zburau in treacat pe langa urechiile mele... cineva a spus ca singuratatea e mai grea in doi. Pare destul de interesant sa ne imaginam continuarea micilor fragmente pe care le auzim....
Am surprins cateva frunze brune in cadere, atunci cand atingeau solul- fosnetul se preschimba in note muzicale, iar caderea lina si trista pare ca aduce melancolie.

Mi-am dorit astazi de nenumarate ori sa pozez cu sufletul tot ceea ce ma inconjura si sa port mereu in amintiri peisajele, gandurile, sentimentele, visele si tot ceea ce m-a facut fericita.
Imi venea sa ma cufund intr-un somn pruncesc, sa fiu iar un copil pe care parintii il plimba in carucior si nu are griji si probleme... sau sa rad zgomotos si oamenii sa ma priveasca cu dragalesenie.

Brusc s-a lasat un frig placut si linistitor...asta-i toamna care imi place.

Gandurile sufletului

Lene Marlin - My love

Postarea de ieri s-a terminat brusc, gandurile erau dabea la inceput...dar un strop de fericire mi-a sarit in fata si mi-a tulburat starea de melancolie in care picasem. Oricat de mult am incercat aseara sa revin cu o continuare, sa scriu cateva cuvinte care sa inlocuiasca sfarsitul ... nu am reusit - totul a fost in zadar. Starea de spirit se schimbase destul de mult, nu chiar de la Cer la Pamant...dar era o distanta destul de considerabila si vizibila.

Revenind la trairile interioare pot spune ca mi-am dat seama de felul in care am reusit sa ma schimb fata de cei din jurul meu [intr-un timp relativ scurt]. Nu am fost niciodata genul de persoana care sa vorbeasca despre ceea ce simte fara sa fie intrebata. Si chiar si atunci cand eram intrebata preferam sa maschez adevarul intr-o folie de veselie. Imi placea si inca imi place sa ascult pe cei ce vor sa povesteasca, sa isi spuna of-ul sau sa ceara o parere (si de fiecare data spun cum as proceda eu daca situatia respectiva ar fi parte din viata mea. Nu imi place sa dau sfaturi-ordonate).
Consider ca atunci cand simt nevoia sa imi descarc cutia sufletului, vin aici..deschid capacul si scriu cuvintele ce imi bantuie sufletul.
Atunci cand nu imi gasesc cuvintele potrivite sau intamplarile sunt mult prea puerile pentru a fi povestite, apelez la EL, si in cazuri de urgenta extrema la bro. → Ei sunt cei care ma inteleg in majoritatea momentelor de criza si reusesc sa ma aduca pe punctul de plutire intre intamplarile "grave" si realitate.

In drumul meu prin viata intalnesc adesea persoane care radiaza de fericire, mai ales atunci cand au o gasca de prieteni cu care sa isi petreaca timpul liber. Arucand o privire din exterior totul arata bine,pare ca au 'anihilat' sacul de la aspirator in care au aspirat toate lucrurile negative.
Dar asa cum o spun adesea, nu e totul asa cum pare...trebuie cercetat pentru a observa adevarata infatisare a lucrurilor.
Uneori cu totii trecem cu vederea anumite greseli, crezand ca nu se vor mai repeta. Dar atunci cand stergem panza de paianjeni ce ne-a astupat privirea, descoperim ca cei de langa noi sunt niste paianjeni care ne plimba asa cum isi doresc...de parca am fi niste muste. [nu prea o sa intelegeti mare lucru, recomand sa apasati X din dreapta colt-sus.]

Astazi ma simt fugita din propriul corp, ma simt straina printre oameni si usoara ca un balon colorat (de parca ar avea importanta ce culoare este).... zbor spre taramul unde visele sunt usor de indeplinit. Incep sa ma pierd printre cuvinte si prefer sa pun punct la tot ceea ce incercam sa spun.

Anotimp

Am intalnit-o pe strada, era aurie de la mangaierea razelor de soare, putin uda din cauza picaturilor de ploaie si putin prafuita...putea sa fie plina de praful oraselor, dar vantul tomnatic a sters praful gros de pe ea.
O frunza m-a lovit si mi-a atras atentia. M-am intrebat de ce natura este frumoasa cand moare?

Incepe sa devina anotimpul asa cum imi place mie, sa fie ziua soare,cald, placut si seara putin racoare. Sa se usuce frunzele, sa fosneasca atunci cand greutatea umana le calca, sa cante pasarile in drumul lor de plecare si ultimii greieri sa cante serenade pe la case incalzite.

Trupurile se incalzesc prin imbratisari si sarutari patimase. :X

Dedic: Gilberto Santa Rosa - Mentira

Viata bate filmul.

Imi traiesc viata ca pe un rol ... si il joc dupa diverse scenarii ... multi`plan.

Sunt actrita principala, dar in acelasi timp si cea secundara.

Filmul se numeste: Viata

Filmarile au inceput acum 20 si un pic de ani si continua neincetat, pana in clipa in care voi inchide ochii, inima o sa inceteze sa bata, sufletul o sa paraseasca corpul si eu o sa devin rece (la propriu si la figurat).

Intamplarile se desfasoara intr-un cerc destul de restrans...multe peisaje care au devenit pentru mine ca o umbra si putine personaje care perinda prin viata mea.

Cineva acolo Sus, mi-a scris deja scenariul...eu pot sa il modific prin micile ezitari pe care le fac (sau poate si acestea fac parte din scenariu :-?? ).

Toate intamplarile dure, placute, triste, vesele si cum or mai fi ele fac parte din film si implicit din mine.

Astenie de toamna

Nimic nu ma multumeste, degeaba a iesit soarele - pentru starea mea de spirit vremea pare inca mohorata. Recunosc, sunt irascibila si incerc sa evit orice fel de contact (viziual sau doar telefonic), cu cei din jurul meu;

Acum este momentul perfect sa ii caut pe cei care m-au suparat si sa le spun verde in fata tot raul pe care l-am strans in suflet. Dar...nu, nu voi face asta.

Astazi par putin pesimista, am impresia ca toate lucrurile neplacute se strang decat deasupra capului meu... Gandind la rece, ca de fiecare data, o sa imi dau seama ca am dramatizat prea mult.

In clipa aceasta dau o mana norisorului cu nervi si incerc sa redevin vesela din zilele precedente.

Amintindu-mi de trecut ascult : 3 Sud Est - De ziua ta

La multi ani celor ce astazi, 09.09.2009 isi serbeaza ziua de nastere >:D<>

Decizia iti apartine

Vrei sa zambesti? Atunci deschide ochii larg si priveste in jurul tau toate acele mici intamplari si lucruri marunte care condimenteaza viata. Sunt momente in care cei de langa noi reusesc sa ne surprinda in modalitati cu adevarat placute.
Asa am fost si eu surprinsa ieri in timp ce vizionam cu sufletul la gura lupta stransa dintre nori si soare. Desi imi place sa stau in ploaie, sa aud picaturile cum canta si sa le privesc dansul, recunosc, am tinut cu soarele - imi doream sa castige... dar nu se intampla mereu asa cum ne dorim noi.
A inceput sa ploua, dar cu toate acestea, pot spune ca am avut parte de o zi minunata, in care am avut trait sentimente mai mult decat minunate, de iubire amplificata, de povesti nemuritoare, de imbratisari calde, de rasete pofticioase si toate acestea au fost alaturi de personajul principal din "povestea vietii mele".
Poti sa furi un zambet in orice moment. Eu am reusit sa-l fac pe antipaticul antipaticilor sa zambeasca atunci cand il puneam sa priveasca cerul, sa se uite la diversi norisori si sa imi spuna ceea ce vede. (EL nu vedea nimic. Eu puteam sa gasesc pentru fiecare o imagine, o asemanare...si atunci mi-a spus :"Ma bucur sa vad ca ai o imaginatie bogata, dar eu nu vad nimic din tot ce spui tu" si mi-a zambit din suflet :X ).*Prezenta lui D.D. la mine astazi a insemnat enorm, desi nu a putut sa stea mai mult de o ora...am simtit ca portiunea de baterie dedicata prietenilor se incarca, nu foarte alert, dar semnificativ.
Legat de ceea ce am scris, recomand acest video: "Ce reprezinta un moment?"

Ascult : Proconsul - Zbor
Band Of Horses - No One's Gonna Love You

The Book

In timp ce citeam Romanul adolescentului miop - Mircea Eliade am avut o revelatie, visul meu de a scrie o carte poate deveni realitate.

Daca Mircea Eliade a scris totul ca o confesiune, ca un jurnal pe care se gandea sa il publice...dar nu indraznea pentru ca nu gasea personajul principal fata de care sa descopere sentimentele iubirii...eh, pentru mine totul e mult mai simplu, am personajul principal, am descopesit aceste sentimente care se manifesta diferit de la persoana la persoana, poate decat ideea de fluturi in stomac, de sclipire a ochilor si dorul ce apasa sufletul ramane neschimbat.

Nu, nu o sa povestesc ceea ce se intampla...recomand sa cititi daca va aflati la varsta adolescentei, a iubirii neinteleasa sau daca doriti sa cititi ceva ce iese din tiparul cunoscut.

Te parasesc blogutul meu drag, ma duc sa mai traiesc o zi pe care sa o povestesc in viitor.

Rainy Day

Linistea a cuprins orasul.
Gandurile mi-au fost rapite de o picatura de ploaie... le-am gasit tarziu, departe pe un taram unde pluteste o dorinta continuua de visare.
Am simtit ca zbor asemeni unui fulg in adierea vantului cald; Am vrut sa rup o bucata din acest decor sa o pastrez in cutia cu amintiri. Dar, atunci cand am reusit sa gasesc o bucata mai speciala, care sa cuprinda tot acel paradis - ceva parca m-a izbit si m-a trezit la realitate.
Primul gand care mi-a venit in minte ai fost TU. Iarta-ma iubitule, te-am inselat cu vremea ploioasa...
A fost un sentiment nedeslusit.
Acum cand ma gandesc la tot ce a fost imi dau seama ca oricat de frumos era acolo, eu tot cu tine vreau sa impart timpul, cu tine vreau sa traiesc oriunde, chiar daca aceasta lume este agitata si rea...cand esti langa mine totul in jurul nostru se preschimba intr-un decor static.
NOI. Da TU si EU, impreuna vom muta muntii din loc, si o sa facem ce altii nici macar nu au visat sa faca.

Vreme de: Amintiri. Melancolie. Romane Ganduri ratacite. Visare. Reflectarea a trecutului.

Ascult. Gandesc. Procesez. Aprob. Dezaprob. Analizez.

Simt: Dor. Iubire. Cald. Oboseala.


Dedic: Alexandrina - Numai tu
Chris Brown - Forever
Janel Parrish - Rainy Day

Vreau

Mi-am dat seama ca lista mea de dorinte este plina de/cu TINE, fiecare dorinta a mea implica sa fi langa mine, pentru fiecare dorinta finanul este "NOI".

Vreau sa te vad, sa-ti vad ochii verzi aproape de mine - plini de caldura si stralucire, sa te strang in brate, sa iti spun de fiecare data cat de mult imi place sa te ciufulesc, sa te enervez cu copilariile mele dar sa te impac in felul meu, vreau sa iti aud glasul,vreau sa te aud rostind acele cuvinte care ma inveselesc si carora le oferi un accent aparte si devin din banale - originale, vreau sa ma certi si sa ma ierti.
Vreau ca viitorul nostru sa fie plin de fericire si iubire
Vreau ca micile certuri sa se termine cu o dulce impacare.
Vreau sa ploua cand ne pregatim sa plecam acasa...sa imi oferi un sarut prelungit asa cum ai mai facut-o si alta data. Sa ne ude ploaia si sa fugim repede acasa sa ne schimbam si apoi sa conversam pana cand somnul o sa ne fure.
Vreau ca sentimentele acestea sa le simtim chiar si la batranete.
Vreau ca timpul sa zboare repede pana cand vom reusi sa avem "casa noastra" (inca un motiv in plus pentru care urasc melcii - ei de mici au casa lor), dupa aceea vreau ca timpul sa stea in loc atunci cand esti langa mine, sa adorm in bratele tale si sa ma trezeasca raspiratia ta calda.
Vreau ca melodia noastra sa cante si in noaptea nuntii.
Vreau sa invat sa dansez vals cu TINE.
Vreau sa iti aduc micul dejun la pat.
Vreau sa beau cacao cu lapte alaturi de tine, sa ne spunem planurile pentru ziua respectiva.
Vreau ca problemele sa le discutam impreuna /sa le impartim, dar cheful de cearta sa ramana pe presul de la usa.
Vreau sa te surprind mereu.
Vreau sa fi bunicul nepotilor mei :D .
Vreau sa fi mereu alaturi de mine.
Vreau sa imi zambesti atunci cand "clima" ma darama.
Vreau sa desenez pe corpul tau.
Vreau sa mananc fiecare dumicat ascultand motivatia Ta.
Vreau sa ma strangi in brate si sa ma lasi sa plang de fericire.
Vreau sa ma surprinzi mereu, asa cum ai facut-o si astazi.

Te vreau numai al meu!

"TE-AM IUBIT, TE IUBESC, TE VOI IUBI >:D< :* >:D< :* >:D< :* "

Just another day

Uof, iar am ajuns in perioada de tranzitie...desi am depasit de ceva vreme pragul de 20 de ani, inca imi doresc sa raman la copilarie, inocenta si puritatea unui copil. Dar sunt multe lucruri care nu vor permite acest lucru. Probabil un job o sa ma schimbe mai repede si nu o sa fiu eu nevoita sa lupt cu mine insami pentru aceste transformari.

Simt ca la fiecare incercare de "transformare" a personalitatii am pierdut cate o farama din mine.

M-am gandit ca ar fi fost bine sa ma nasc ca fiind un arbore...sa am nevoie de 30 de ani pentru a ajunge la maturitate si la sfarsitul vietii sa las cadou oamenilor 40 de kg de hartie din trupul meu.

Chiar daca si iubirea a reusit sa influenteze mult felul meu de a fi, nu sunt suparata pe acest "fenomen sentimental". Ador sa ma simt purtata de val, sa fiu cu capul in nori si sa visez cu ochii deschisi la viitorul nostru.

Vreau ca aceasta toamna sa fie lunga, asa cum a prevestit liliacul inflorit in miezul verii.

Vreau ca imbratisarile sa nu se opreasca niciodata. Imi doresc sa invat sa fac multe lucruri care acum sunt pe lista de "dorinte".

Dedic: Augustana - Dust

:-<

In dupa-amiaza asta de septembrie, sunt trista. Poate ca nu am de ce sa fiu trista. Nu, nu trebuie sa fiu trista.... Privesc pomii prin fereastra si cad pe ganduri. Ganduri naive, idioate si revoltator de...naive.
Da. O zi de septembrie. O zi ca oricare alta. O zi calda. O zi in care majoritatea oamenilor isi amintesc de trecut. Dar eu de ce ma intristez? De ce imi simt sufletul plin de un necunoscut infiorator? De ce plang usor? De ce astept ceva ce stiu ca nu va veni niciodata?
Dovada lipsei mele de vointa o am chiar in clipele acestea. In loc sa lupt impotriva imbecilitatii, eu stau si imi plang de mila;

Nu stiu...

Adesea am impresia ca sunt ciudata, poate ca uneori ma comport ca un arici zgribulit care are nevoie de indurare...

Sunt clipe in care nu stiu ce vreau de la viata, nu stiu daca lacrimile mai inseamna ceva, daca trebuie sa ma resemnez sau trebuie sa incep sa lupt cu frigul ce vine cu putere si ma lasa adesea fara grai...Nu stiu... incotro trebuie sa ma indrept, pe ce cale sa o apuc. Sa merg pe urma pasilor tai...sau sa ocolesc acest drum si sa iti tai calea?
Sa vin zambitoare si sa te cert? Sau moracanoasa si sa te las sa ma inveselesti ?

Imi esti drag...{sigur esti cea mai draga persoana pe care o cunosc asta nu inseamna ca nu tin la membrii familiei, doar ca sentimentul pe care il am pentru tine este total diferit, este mult mai special si mai emotionant}.
Vreau sa am grija de tine, dar nu vreau sa te sufoc cu protectia mea...uneori nu stiu unde este momentul in cate trebuie sa pun STOP acestor "dadaceli", ajuta-ma, invata-ma sa nu exagerez.
Imi doresc sa nu te supar niciodata, oare pot sa am aceasta calitate?
As vrea ca fiecare zi sa fie speciala, sa aibe un plus de noutate... Imi este teama de monotonie, nu vreau de devin banala...sa fiu ca un bat de chibrit langa celelalte sute de bete.
Vreau sa fiu batul de chibrit care se aprinde si arde langa sufletul tau. Sa iti incalzesc inima cu simplitatea mea.

Wake me up when september ends

A venit...a venit toamna!

In fiecare toamna apare "moda pentru copaci": ei isi preschimba coroana verde in galben, rosu-aramiu si spre sfarsitul anotimpului ramani goi.

Pasarile se duc in concediu, pleaca in stoluri mari catre tarile calde...pe noi ne lasa aproape singuri - ne avem unii pe altii...dar cine ne mai canta dimineata?

Un amalgam de sentimente ma cuprinde atunci cand pasesc pe frunzele uscate si le aud cum fosnesc puternic, imi amintesc de zilele in care ocoleam drumul catre casa, sa ajung pe aleea cu plopi sa privesc acel peisaj minunat. Ajungeam destul de tarziu acasa, dar veneam mereu cu un bagaj de amintiri ce nu le-am uitat nici acum, desi au trecut multi ani de cand nu am mai facut acest lucru (poate ar fi cazul sa caut o alta alee cu plopi).

Pentru multi castenele suntu bune pentru o bataie dureroasa, pentru a arunca de la etaj cu ele in trecatori...pentru mine nu stiu ce insemnau, dar imi place modul in care le vad cazand din pom si deslipindu-se de coaja verde...

Poate ca este anotimpul pe care niciodata nu am stiut daca sa il ador sau sa il urasc. Spun asta deoarece 1 sau 15 septembrie era un motiv de bucurie, dar zilele ce urmau nu mai erau chiar asa de roz (imi placea prima zi de scoala - chiar primele saptamanii, imi placeau imbratisarile de dor, povestile despre vacanta).

Toamna a lasat un inger pe Pamant...care a reusit sa ma gaseasca intr-o lume mare si m-a facut sa invat lucruri frumoase...si pentru asta ii voi multumi mereu. >:D<