Iti multumesc

Seara trecuta am iesit la o plimbare prin ploaie Eu si EL. Priveam amandoi cum picaturile de ploaie atingeau parbrizul, cel putin eu ador sa fac asta ori de cate ori pot, ma relaxeaza.
Stateam rezemata de usa, cu fata spre el ascultand povestile pe care mi le spunea cu un entuziasm greu de egalat. Nu stiu daca am mai spus asta, dar omul acesta are un dar aparte, atunci cand vorbeste, povesteste sau pur si simplu spune o gluma buna reuseste sa transmita ceea ce isi doreste. Adesea ma surprind analizand gesturile lui, incercand sa fur din comportamentul degajat si tonalitatea plina de inflexiuni.
Sunt un alt om cand e langa mine. Radiez de fericire si ma dezbrac de caracter.

Iar a inceput sa ploua. Se aude cum picaturile lovesc brutal fereastra dormitorului meu. Eu in loc sa ma revolt, sa reactionez melancolic sau sa fac cum fac ceilalti oameni... eu pur si simplu stau si imi amintesc de cele petrecute intre noi doi. Ma simt atat de fericita si mi se pare ireal ca intr-o perioada scurta am reusit sa imi curat inima de senrimente vechi si sa renasc altele noi.
Simt lucruri pe care nu le-am simtit niciodata, fac gesturi de care nu ma simteam capabila si uite-ma mergand din nou. Imi amintesc ca mereu am spus "dupa ce pierzi ceva, ce credeai ca reprezinta echilibrul tau , trebuie sa inveti sa mergi din nou". Eh, uite-ma ca sunt in picioare, stearsa de praful ce mi-a fost alaturi la inceput si merg mai bine ca niciodata.
Nu regret nimic din ce am trait pana acum.