Luni nici iarba nu creste

Am o stare leguminoasa. As sta sa ma odihnesc, sa ma intrind pe o pajiste cu verdeata, in fata unui lac ... incercand sa ma gandesc la nimicuri pierdute.
Nu mi-am facut nici un plan, m-am cam invatat ca de fiecare data cand ma gandesc la ceva special nu pot sa duc la indeplinit din cauza factorilor externi. Prefer sa nu ma gandesc la ce urmeaza sa fac, ci sa ma las surprinsa de viitor.
Astazi nu prea am chef de agitatie si glume proaste, dar pana nu o sa ma intorc in linistea dormitorului meu nu pot sa am garantia ca totul s-a terminat. Sunt pregatita de orice.
App de dileme si probleme. Am mai rezolvat una. Mi-am luat inima in dinti si am spus ceea ce consideram cu riscul de a pierde pe cineva drag de langa mine, insa cel putin momentan se pare ca am fost inteleasa si mi s-a dat credit de crezare.
Imi este atat de greu sa spun unui om ce ma deranjeaza sau ce mi se pare incorect, dar cand iau taurul de coarne, sunt iscusita si merg pana in panzele albe pana ma fac inteleasa.
Nu stiu ce se petrece cu mine de la o vreme, insa am inceput sa fiu destul de vehementa si sa vorbesc cand consider ca am ceva de spus, caci pana acum eram tacuta si preferam sa las mereu de la mine. Nu stiu daca procedez coret, dar asta sunt acum si cine ma vrea ma place asa sau... il rog sa ma ajute sa ma cizelez.
Sunt usor de modelat daca am pentru cine, dar asta nu inseamna ca uit cine sunt eu cu adevarat.