O noua zi, un nou gand, un nou sentiment si un nou post.
Am venit cu detalii de la locul faptei ... de acolo de unde imi era teama sa ma duc. Frica de necunoscut si emotiile imi intepau sufletul plapand.
Trebuie sa recunosc ca inceputul a fost placut. Am avut parte de multe discutii de care nu stiam ca sunt capabila sa le duc la bun sfarsit. Stiam ca fiecare cuvant gresit pe care il gandesc si il spun poate sa ma coste mai tarziu.
Am incercat sa pastrez naturaletea, sa evit momentele de timiditate sau orice alte copilareli ce mi se permit doar in grupuri restranse - stiu ca desi eu asa ma comport, anumite persoane trebuie sa vada doar partea putin mai serioasa a mea - nu consider ca ma indepartez de la naturalete, ci mai degraba omit sa arat o anumita parte din mine.
Am cunoscut persoane noi cu care am vorbit de parca ne cunosteam de foarte mult timp. Cu aceasta ocazie mi-am pus in practica capacitatea de a vorbi cu oameni de varste si niveluri sociale diferite.
Din vorba in vorba am aflat ca una dintre fete stie sa cante. La inceput ne-a aratat pe internet cateva filmulete in care apare si ea, dar eu imi doream ceva mai mult de atat. Cu ajutorul celor din jur am convins-o sa ne faca o demonstratie.
Prima melodie a reusit sa ma lase fara cuvinte, dar acesta a fost doar inceputul... am ascultat cam zece piese cantate de ea; Are o voce speciala, tonalitate impunatoare, jongleaza frumos cu intonatia cuvintelor si cel mai important traieste fiecare melodie de parca canta despre viata ei.
Timpul a zburat usor, ne-am distrat intr-un mod banal pentru ceilalti, dar aparte pentru mine. Niciodata nu-mi puteam imagina ca o sa ajung sa stau in fata unui calculator si sa rad.
Timpul ne schimba sau poate conjunctuta a fost de asa natura.
Asa cum spune o vorba din popor :" Omul vine, sta oleaca, mai discuta, dar si pleaca ! " .
A urmat intalnitrea cu Mos Ene, desi eram obosita parca nu-mi doream sa adorm asa usor... aveam chef de vorba, de impartasit pareri, de privit lumina ce conferea un model peretelui verde;
Dar inevitabilul s-a produs, am dormit ca un copil langa un suflet cald. Am visat frumos, m-am simtit aparata de toate lucrurile rele.
Dimineata m-a gasit intr-o poveste. Totul era real. Traiam la intensitate maxima fiecare secunda.
Nu m-am uitat inapoi atunci cand am plecat, caci aveam tot ce era mai important alaturi de mine: amintirile in suflet si motivul tuturor sentimentelor mele frumoase .
Am venit cu detalii de la locul faptei ... de acolo de unde imi era teama sa ma duc. Frica de necunoscut si emotiile imi intepau sufletul plapand.
Trebuie sa recunosc ca inceputul a fost placut. Am avut parte de multe discutii de care nu stiam ca sunt capabila sa le duc la bun sfarsit. Stiam ca fiecare cuvant gresit pe care il gandesc si il spun poate sa ma coste mai tarziu.
Am incercat sa pastrez naturaletea, sa evit momentele de timiditate sau orice alte copilareli ce mi se permit doar in grupuri restranse - stiu ca desi eu asa ma comport, anumite persoane trebuie sa vada doar partea putin mai serioasa a mea - nu consider ca ma indepartez de la naturalete, ci mai degraba omit sa arat o anumita parte din mine.
Am cunoscut persoane noi cu care am vorbit de parca ne cunosteam de foarte mult timp. Cu aceasta ocazie mi-am pus in practica capacitatea de a vorbi cu oameni de varste si niveluri sociale diferite.
Din vorba in vorba am aflat ca una dintre fete stie sa cante. La inceput ne-a aratat pe internet cateva filmulete in care apare si ea, dar eu imi doream ceva mai mult de atat. Cu ajutorul celor din jur am convins-o sa ne faca o demonstratie.
Prima melodie a reusit sa ma lase fara cuvinte, dar acesta a fost doar inceputul... am ascultat cam zece piese cantate de ea; Are o voce speciala, tonalitate impunatoare, jongleaza frumos cu intonatia cuvintelor si cel mai important traieste fiecare melodie de parca canta despre viata ei.
Timpul a zburat usor, ne-am distrat intr-un mod banal pentru ceilalti, dar aparte pentru mine. Niciodata nu-mi puteam imagina ca o sa ajung sa stau in fata unui calculator si sa rad.
Timpul ne schimba sau poate conjunctuta a fost de asa natura.
Asa cum spune o vorba din popor :" Omul vine, sta oleaca, mai discuta, dar si pleaca ! " .
A urmat intalnitrea cu Mos Ene, desi eram obosita parca nu-mi doream sa adorm asa usor... aveam chef de vorba, de impartasit pareri, de privit lumina ce conferea un model peretelui verde;
Dar inevitabilul s-a produs, am dormit ca un copil langa un suflet cald. Am visat frumos, m-am simtit aparata de toate lucrurile rele.
Dimineata m-a gasit intr-o poveste. Totul era real. Traiam la intensitate maxima fiecare secunda.
Nu m-am uitat inapoi atunci cand am plecat, caci aveam tot ce era mai important alaturi de mine: amintirile in suflet si motivul tuturor sentimentelor mele frumoase .
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Un alt suflet isi da cu parerea: