Lasa-o cum a picat, e tot ce am cerut.
Stiu ca nu ai putea sa te avanti intr-un prezent/viitor necunoscut asa ca eu nu imi gasesc locul aici, cel putin nu acum. In clipele astea imi venea sa plang, sa ma arat deranjata de situatie si sa ma retrag cat inca nu este prea tarziu...nu vreau sa ma las goala de sentimente in fata oamenilor, insa nu puteam sa fug, asa ca m-am gandit la momente frumoase si mi-am intors privirea pana ce ochii mi s-au uscat de lacrimile ce incercau sa imi inunde chipul.
Uneori cred ca lucruile bune au un defect, inevitabil ajungem sa fugim de atata dulceata in viata, caci un strop de amaraciune ne inunda mai repede sufletul.
Astazi nu stiu ce vreau...cel putin m-am trezit la realitate, o realitate ce nu-mi apartine.
Mi-ai spus sa nu mai gandesc in profunzime sentimentele, trebuie sa ma bucur de ele si atat. Eu nu sunt asa, chiar deloc...crede-ma omule! Eu vreau totul sau nimic ... am incetat sa mai ma multumesc ca o vrabiuta cu frimituri...nu vreau sa cer imposibilul, insa te rog ai grija de mine!
Simt cum ma ridic pe culmi inalte si atunci cand cred ca mi-am gasit stabilitatea de care aveam nevoie sa raman acolo, ceva sau cineva ma trage de picior si alunec intr-o prapastie, dar este bine ca ii gasesc capatul si invat mereu sa ma ridic si sa merg mai departe. Perseverenta este mama invataturii.
Ce-ar fi fost sa nu mai caut iubirea niciodata din motivul ca am pierdut-o ? Stiu ca undeva, candva, cineva o sa imi fie alaturi si o sa ma aline cand durerile vor fi insuportabile si eu nu o sa mai fiu capabila sa mi le ascund.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Un alt suflet isi da cu parerea: