Amalgam de sentimente

Oh, astazi am trecut prin atatea stari incat nu pot sa trag linie si sa spun cum ma simt.

Am plans, m-a emotionat un  caz umanitar. Am vazut un om simplu care se bucura pentru un tort, era primul pe care il primea, pentru el acest dar a insemnat enorm. Mi-am dat seama ca noi uitam sa ne bucuram de lucruri marunte si ne intindem mai mult decat ne este plapuma.
Il priveam printre lacrimi si realizam cat de fericit este ca are parte de sanatate si mai ales de faptul ca isi castiga lunar banii pentru hrana, chiar daca nu avea o slujba impresionanta, pentru el era ceva maret si se dedica in ceea ce facea. Primea un salariu mic, dar suficient cat sa ii ajunga (asa cum declara el) plus ca lunar cumpara alimente pentru copii de la centrul de plasament.
Eh, aici vroiam sa ajung, oare noi restul de cate ori rupem de la gura noastra si ne gandim la cei mai putini fericiti?
Personal ma simt vinovata pentru momentele in care eram nemultumita ca mi s-a terminat laptele sau fructele preferate ... sunt oameni care gasesc aceste alimente foarte rar pe masa si atunci le privesc cu venerare.
Pentru ei chiar exista grija zilei de maine. Acestea sunt dureri interioare ce nici macar timpul nu le vindeca. Ranile se cicatrizeaza, insa urmele raman si au impact asupra viitorului.
Un om simplu este inzecit mai special in ochii mei, fata de unul care isi cauta fericirea in lucruri materiale si cumpara prietenii cu bani.

Resursele mele de energie au fost indreptate catre cei dragi, oamenii care imi vorbesc despre ceea ce traiesc si se multumesc sa fiu persoana care le spune ce as face in locul lor sau cum vad eu situatia din exterior. Poate ca uneori gresesc, insa sunt momente in care sunt dura tocmai pentru a le deschide ochii si a ii face sa inteleaga ca sunt probleme si probleme. Cele sentimentale se vindeca cu timpul si trebuie sa ne lasam sufletul sa incerce noi iubiri, toate vor fi diferite, unice si speciale in felul lor.
Nu ma plang, chiar nu vreau sa fiu inteleasa gresit...daca nu vroiam sa ajut puteam sa ma prefac ocupata sau sa fug, insa alegerea mea o sa fie mereu in ajutorul oamenilor de langa mine. Imi place sa ii ajut atunci cand pot si sa le fiu alaturi. Recunosc, astazi s-au strans multe povesti si dezamagiri sufletesti... cuvintele au fost singurele pe care puteam sa le ofer acum, insa promit solemn sa imbratisez acesti oameni si sa ii fac sa inteleaga ca viata e frumoasa cu suisuri si coborasuri si zambetul, optimismul si personalitatea noastra ne reprezinta si ne eticheteaza pe viitor.

Ultimul sentiment despre care o sa scriu acum, este mai special...mai personal si imi da putere sa ma ridic dimineata cu energie si entuziasm.
Am gasit echilibrul si locul unde sa fiu Eu, sa nu ma incomodeze nimic si sa ma simt speciala.
Oare este real ce simt?