Am reusit sa clarific problema de ieri si sa discut despre ceea ce ma durea mai mult. Priveam in urma si nu imi venea sa cred ca eu cea de acum...am putut sa reactionez atat de vulcanic acum cateva ore.
Starea de spirit mi s-a mai imbunatatit, insa undeva in interiorul meu ceva lipseste. Vorba cuiva "nu ai toti piticii acasa".
Imi pare rau pentru comportamentul meu.
Vreau sa multumesc omului darg ca ma asculta si imi este alaturi chiar si in momente de genul acesta. Nu stiu daca eu as fi putut sa trec cu vederea si sa ma comport la fel de frumos cum o face el...cu siguranta as fi luat pozitia de suparata si as fi simtit nevoia sa fiu impacata daca cel drag reactiona vulcanic, asa cum am facut eu.
Plimbarea de seara m-a linistit si m-a trimis la odihna devreme.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Un alt suflet isi da cu parerea: