Sunt bine!

Am inceput sa fiu "aricioasa" ... cel putin cu mine insami, am incercat sa ma comport asa cum nu imi sta in caracter, aceasta reactie o am doar pentru ca am fost ranita de oameni dragi si ma gandeam ca o ignoranta din partea mea o sa imi faca bine, insa tot timpul dupa ce ma comportam urat mai putin frumos simteam o usoara durere si o agitatie sufleteasca.
Astazi am avut o revelatie de moment, mi-am dat seama ca defapt nu ma razbunam  ci reactionam corect, caci fiecare actiune aduce de la sine si o reactiune... sau pot sa spun ca faptele din trecut acum au o amprenta impunatoare in prezent si aici nu este doar vina mea.
Nu ma simt vinovata pentru comportamentul meu rece. Vreau sa cred ca asa imi este mai bine... am incetat sa mai ii pun pe ceilalti pe primul plan, caci am simtit-o din plin ca ei nu au fost langa mine cand am avut nevoie maxima. Nu pun la socoteala zilele acele minore in care sunt suparata pe soare ca nu vrea sa iasa, ci ma refer la perioade de timp in care aveam nevoie de cineva langa mine si mi-am dat seama ca sunt singura fara jumatatea mea.
Curand o sa imi revin la normal, dar undeva in interiornul meu o sa ramana mereu o cicatrce.
Deja nu pot sa mai fiu dulce si indulgenta cand vad in jurul meu o stare aeriana si indiferenta... nu mai pot sa inchid ochii si sa fiu ca un magnet cand mi se cauta compania, insa nici nu intorc spatele cand consider ca exista nevoie de prezenta mea. E greu de explicat ce simt si ce fac... ideea este ca perseverez si cern prezentul pentru a trece spre viitor.