Povestea unui suflet

Pregatirile pentru revelion au luat sfarsit. Am gatit pentru o armata de oameni, putin din toate sa ii impac pe toti; Sunt obosita dar promit sa ma bag la somn devreme. Maine dimineata plecam spre Predeal. Nu pot sa spun ca sunt entuziasmata...sincer mi-as fi dorit o zi in bratele lui Mister si o muzica in surdina...era tot ce imi doream pentru sfarsitul de an.

Timpul inseamna momente de neuitat. Astazi am fost impreuna cu Bro la teatru "ma mut sau nu ma mut?" - piesa parca are titlul inspirat din viata mea prezenta. Din nefericire nu am gasit un raspuns concret, asa ca mai ramane sa pun in balanta tot ce pot sa castig sau sa pierd din "afacerea" asta. Uneori ma surprind visand la cum o sa fie sa stau singura intr-un apartament sa gatesc, sa fac curatenie, sa decorez si spre finalul zilei sa ma arunc in pat cu o carte in mana sa citesc povesti de dragoste. Ma gandesc ca as putea sa fug de acasa fara sa ma mai gandesc ca am responsabilitati trasate la ore fixe; Dar o alta parte din mine se gandeste la confortul de acasa, la banii pe care pot sa ii pun la "soseta", la diverse permutari de n luate cate k. Sunt confuza si asta ma face sa fiu putin instabila emotional. Nu-mi explic cum in luna decembrie reusesc sa ma trasform intr-o iubita exagerata, intr-o sora moracanoasa, intr-o colega nesuferita si intr-o copil...

Ma simt neimplinita. Imi doresc casa mea, copilul meu, sotul meu... dar se pare ca sunt foarte greu de obtinut. Lupt cu morile de vant si ma tin in loc. Nu sunt singura in lupta asta, insa tot mi se pare greu. Astazi am primit o oferta sa ma mut cu chirie, undeva aproape de casa parintilor mei, o suma oarecum modica, insa daca pun in calcul si intretinerea, facturile si mancarea cred ca nu mai raman cu nimic la finalul lunii. Incerc sa pun in balanta si sa calculez daca ceea ce ne-ar ramane ar fi mai mult decat ne ramane in prezent cand inca locuim cu parintii. Stiu ca pentru multi suna ciudat ca la varsta mea sa stea inca in casa parinteasca, insa nu am avut nici o alternativa mai buna pana acum . Stau si analizez pe toate partile, nu stiu ce este mai bine pentru mine si relatia mea.  Trebuie sa pun in balanta, dupa care sa vorbesc cu Mister despre aceasta idee. Mi-as dori ca anul ce tocmai urmeaza sa bata la usa sa aduca schimbari in viata mea.

Timpul ma omoara. Am avut o perioada incarcata de activitati si ore suplimentare de munca. De cand nu am mai scris pe blog, au trecut multe momente momerabile... Mister a implinit 30 de ani chiar in noaptea pe care am pretrecut-o impreuna la Sibiu. A fost surprins de cadouri si mi-a aratat o sclipire noua in privire... inca este un copil mare! Si daca tot am adus vorba despre copii....vreau sa anunt public ca urmeaza sa fiu matusa a doua oara cu acte in regula. Sunt bucuroasa pentru vestea aflata, desi undeva un colt de suflet suspina si se gandeste ca ea are ceea ce eu doar am visat si nu mai am nici o sansa sa indeplinesc. Nu are nici o vina pentru nereusitele mele, asa ca nu-mi ramane decat sa ma bucur pentru veste si sa inghit in sec. Sunt obosita, am muncit mult saptamana aceasta si inca nu s-a terminat... urmeaza Craciunul, o zi magica dar incarcata de detalii .

Cadoul pentru Mister este gata impachetat si frumos depozitat... astept cu nerabdare sa vina weekendul. Plecam la Sibiu, loc unde o sa ii ofer cadourile pentru aniversarea de 30 th. Astazi am impodobit si bradul.

Mister si cu mine a fost impreuna sa cumparam bradul pentru Craciun. Am ales cel mai perfect brad pe care l-am avut in ultimii 28 de ani. Miroase superb si desprins din basme. Astept cu nerabdare sa il impodobesc si sa asez cadourile sub el. Inca nu am rezolvat cu tot ceea ce imi doream, dar sper ca saptamana viitoare sa imi gasesc timp sa duc la bun sfarsit problemele. Mi-am propus ca din ianuarie sa fiu si mai organizata decat am fost anul acesta, caci am uitat cu desavarsire de anumite principii si indatoriri ale mele. Am fost un om mult prea permisibil in ultimele perioade si simt ca am lasat cam mult de la mine...si prin toate aceste negativisme am pierdut timp pretios pe care puteam sa il folosesc pentru a confectiona amintiri. Am sperat la minuni, la oameni nemuritori, insa toate magiile au un sfarsit; Am obosit sa mai urc si sa mai cobor... prefer sa raman aici in liniste decat sa urc si sa cad iar... mi-am lasat orgoliile si am pierdut mult in fata mea, nu ma mai recunos...

Imi doream extrem de tare sa ajung acasa sa fac saratele... imi amintesc de copilarie, de momentele cand stateam cu bro la bucatarie; Amintirile mi se leaga cu povestile pe care le spuneam, intamplarile de care ne amuzam... era timpul nostru pe care il petreceam impreuna.

Lucrurile se precipita in viata mea cotidiana in ceea ce priveste job-ul. Colega mea, care intre timp mi-a devenit si prietena m-a parasit...a plecat din tara si simt ca m-a lasat singura in jungla. Nu imi mai gasesc locul fara ea, tablieturile nu mai sunt la fel... diminetile nu mai au culoare si serile sunt din ce in ce mai obositoare. Incerc sa nu imi transmit o stare negativista, lupt cu mine sa ma regasesc si sa fiu energica la munca, sa nu imi invoc o stare de nestare. Ma duc la munca cu gandul ca in doua zile ies din tura si am o groaza de activitati de terminat acasa. Zilele acestea am reusit sa fac curatenie pentru sufletul meu, am renuntat la 50 de sticlute de oja, o trusa de farduri, creme...rujuri. Sunt mandra de mine. Urmeaza dulapul de incaltaminte si pe urma hainutele. Viata mea este putin dezorganizata, dar sper sa o pun la punct .

Stau cu laptopul in brate si mi se inchid ochii...ma gandesc cu groaza ca daca eram la munca nu aveam incotro si trebuia sa mai suport inca putin... am ajuns sa nu ma mai odihnesc suficient, sa fiu mereu pe fuga...sa am tot timpul cate ceva de facut.

Decembrie a inceput promitator . Mi-ar placea sa se termine cu vesti imbucuratoare, mi-am pus toata baza in sarbatorile de iarna. Am un vis, o dorinta neimplinita...o piesa de puzzle ce imi lipseste. Sufletul imi e plin de speranta. Cred ca in ultimele luni doar despre asta am vorbit, asta m-a macinat, asta am visat... imi doresc sa trec la urmatoarea etapa in viata si ma simt atat de frustrata ca bat pasul in loc. Sunt dorinte ce nu tin doar de mine, sunt frustrari pe care ceilalti nu le inteleg dar ma ataca necontenit.

Sfarsitul lunii m-a izbit cu o veste mai putin placuta...am un deja-vu in ideea in care am fost anuntata ca voi ramane fara seful meu, urmand ca afacerea sa fie vanduta catre un alt patron, implicit sa ne ia si pe noi ... dar conditiile de angajare vor fi altele. Am fost bulversata si dezamagita.... Se pare a emotiile mele nu au fost fondate...caci astazi a renunat la ideea lui de schimbare si lucrurile vor ramane ca si pana acum. In alta ordine de ideei, am reusit sa impachetez cadourile pt Sf Nicolae... sa lucrez inca putin la proiectul 30 th...si sa gatesc. Sunt fericita si astept cu drag ziua lui Mister!

Am avut nevoie de un impuls sa imi revin. Ma bucur nespus de mult ca m-am regasit si am reluat activitalile creative. Undeva in interiorul meu s-a nascut o energie ce debordeaza si ma face sa radiez. Ma speriasem, credeam ca m-am pierdut si sunt un caz irecuperabil; Insa m-am trezit la momentul potrivit din acest cerc vicios si am reusit sa ma intorc pe drumul cel bun. Probabil nu sunt singura care a deraiat de la traseul initial, insa am reusit sa gasesc firul epic si sa ma intorc la povestea mea de viata vesela si creativa. Sunt inapoi in treburi cum spune americanul.

Tocmai s-a incheiat weekendul meu full liber din aceasta luna. Sincera sa fiu nu imi facusem nici un plan, insa am avut multe activitati alaturi de familie. Ieri am fost la cumparaturi, foarte important de mentionat ca am ajuns in cele mai dragute magazine dupa parerea mea - pepco si jumbo. Astazi am aranjat fotografii in albume alaturi de bro... iar pe seara au venit si ceilalti membrii ai familiei alaturi de micul meu nepotel. Sunt atat de incatata cand vine vorba despre micul infractor cum imi place mie sa ii spun...caci fura sentimente. Adesea ma surprind uitandu-ma la familia mea cum este perfecta, si inima imi tresara de bucurie cand il vad pe Mister ca se incadreaza perfect in peisaj, este membru fara acte momentan... dar speram ca in curand o sa pot sa-l strig "so ț ".

Am iesit in oras alaturi de oamenii dragi sufletului meu. A fost o iesire linistita in care am avut parte de "unsprezece kilograme de dulceata" - am fost promovata in relatia cu nepotelul, am reusit sa fiu doar eu cu el cateva minute...si nu a fost greu deloc, in schimb pot sa spun ca a fost atat de frumos. Imi doresc sa il vad cum creste, sa ma joc cu el, sa il molfai...nu doar pentru ca este nepotul meu, dar are ceva ce ma atrage sa il laud mereu. /mi-ar placea ca anii ce urmeaza sa ne apropie mai tare pe mine si pe fratii mei, sa avem parte de iesiri lunare si sa ne recreem.

To do list! Am dus la indeplinit sarcinile pentru ziua de azi, am depasit putin si ceea ce imi planificasem. Sper sa nu ma las prada oboselii si sa continuui asa pana la finalul anului. Am atat de multe lucruri de facut si atat de putin timp. Imi doresc sa realizez niste decoratiuni pentru bradul de Craciun. Visez la intr-o zi sa am un brad accesorizat doar cu lucruri facute de mine...sa fie tematic, sa fie usor nebunesc si colorat. Visez la un bradut in doi, muzica de fundal si miros de portocale. Imi este teama sa visez putin mai departe, mi-am facut atatea iluzii si ma doare faptul ca nu s-au intamplat asa cum speram, am fost dezamagita si am picat intr-o stare in care nu ma regasesc. Vreau sa imi gasesc motivatia si sa redevin o persoana creativa, asta m-a ajutat mereu sa ma pun pe picioare. Stiu ca pot, dar am nevoie de un imbold.

Nu mai rasuciti cutitu-n rana! Astazi am fost la aniversarea de un an a micutului Sebastian, printr-o intamplare neprevazuta m-am trezit cu un inel in haina... nu stiam cum sa reactionez, nu imi placea ca aspect si nici modul in care "il primisem" .. dar pe de-o alta parte as fi trecut peste aspectele astea daca stiam ca vine din partea lui Mister.  A fost o gluma...o gluma nesarata care m-a lovit in moalele capului.  Mi-a rascolit sufletul si intalnirea cu acest copil adorabil, ma face sa imi dau sama ca bat pasul in loc si eu nu am o comoara, insa singura nu pot sa trec la etapa asta;

Imi doresc cu ardoare sa devin mama, sa ma marit, sa am casuta mea, sa fiu sotie, sa ma trezesc in batele lui Mister, sa il surprind cand vine acasa... ... am o mie de ganduri si imi este teama ca nu reusesc sa realizez nimic. Bat pasul in loc. Visam sa reusesc sa ma asez la casuta noastra, dar pe zi ce trece gandul asta pare mult prea departe de realizat. Nu stiu cum sa fac rost de bani, de un teren, de o casa veche...orice unde sa punem sa ne mutam impreuna. Luna de luna astept cu sufletul la gura sa vina Mister si sa imi spuna ca am fost promovata la statutul de logodnica, insa acest post cu norma intreaga se lasa asteptat. Sunt atat de deamagita ca nu trecem la urmatoarea etapa incat am momente in care pur si simplu nu imi mai pasa ca nu m-a cerut si vreau sa fiu egoista si sa imi incep jobul de mama.. Iubesc si sunt iubita... insa ceva ne ipiedica sa fim o familie. Nu avem o casuta a noastra si nici nu stiu daca o sa ne permitem vreodata una...

Mi-ar placea sa imi fac mai mult timp sa scriu. Am realizat ca luna aceasta nu am scris deloc...desi am multe de povestit. Am terminat de realizat candy bar-ul si am fost extrem de incantata de rezultatul final. Poate ca mi-am facut prea multe emotii desi nu era cazul, nici nu pot sa imi dau seama de ce nu am fost sigura pe fortele mele, pe materialele pe care le-am pregatit si pe imaginatia mea care adesea este foarte infloritoare. Firea mea a fost intotdeauna emotiva, dar speram ca inaintarea in varsta o sa schimbe acest aspect...dar nu a fost asa. Am ramas aceeasi persoana visatoare si dornica sa am prieteni alaturi de mine, insa se pare ca nu reusesc sa tin prieteniile in timp, am ajuns iar sa ma simt singura si sa ma uit in jurul meu si sa nu gasesc pe nimeni... incerc sa imi gasesc greselile... imi este greu, dar nu vreau sa ma las doborata. Invat sa pasesc singura si sa fiu independenta...

Astazi am avut parte de flori, mai intai iubiul meu m-a intampinat cand am iesit de la coafor cu un minunat buchet de trandafiri... dupa care mi-a spus cuvinte frumoase si m-a facut sa ma simt speciala. Am mers impreuna la o nunta, unde ne-am dezmortit picioarele si am dansat mult. Spre dimineata, a sosit momentul buchetului... pe care l-am prins. A fost pentru prima data cand mi s-a pus voalul in cap si pot sa spun ca este un sentiment emotionant.

E ciudat cum vreau sa fac totul sa fie bine pentru anumiti oameni si ei nu stiu sa multumeasca.... ma doare cand vad ca apreciaza mai mult pe cei ce nu sunt atat de atenti cu ei; Ma doare ca eu as rupe de la gura mea si de la pasiunile mele pentru a le face lor anumite surprize si paceri...insa nu sunt nici macar 1% rasplatita pentru gesturile mele. Nu vreau sa fiu o persoana rea si egoista, nici nu vreau sa mi se intinda un covor rosu... insa as vrea si eu din cand in cand sa mi se aprecieze eforturile. Poate exagerez, poate ca sunt prea stresata saptamana aceasta... abia astept sa vina ziua de luni sa ma odihnesc si sa pun casa la punct. Simt ca nimeni nu se ocupa de detalii asa cum fac eu.

Am ajuns sa fiu putin crispata cand vine vorba despre copii si maritat, nu sunt asa deoarece nu imi doresc asta, din contra... imi doresc mai mult ca orice sa devin mireasa, mama...matusa. Ii dau timpului timp, insa clepsidra curge si nu stiu cat nisip mai are sa curga.

Am devenit o lenesa...imi rezolv problemele de pe o zi pe alta, imi fac tot felul de programari si misiuni de indeplinit pana in data "de"... reusesc mereu sa le duc la bun sfarsit, insa m-am lasat pe mine pe ultimul loc... niciodata nu ajung sa fac ceea ce imi doresc pentru mine. Visez de luni bune sa ies la alergat, sa fac sport intens, sa nu ma las prada zilelor mohorate...sa redevin fata care eram acum doi ani. Imi e dor de mine de atunci, nu stiu cum am lasat toate starile sa imi inunde corpul si sufletul. Privesc pe internet tot felul de oameni care sunt motivati, vreau sa fiu ca ei... reusesc cateva zile si apoi problemele pun stapanire pe mine si ma opresc. Acum mi s-a pus pata sa gasesc ganterele, cineva mi le-a pus bine si nu mai stie de ele...sincer nu as mai da banii pe altele...dar daca nu am incotro, o sa fac si asta. Imi doresc cu ardoare sa fiu o mireasa simpatica, sa nu ma las prada kilogramelor... nu stiu cum sa explic, e greu sa ma urnesc din loc.

Sunt dezamagita de mine... priveam lacoma poze din trecut, poze cu oameni dragi, cu persoane ce au parasit granita vietii si ... am inceput sa plang. Inca nu am putut sa trec peste despartirea de sufletul cald ce nu mai este printre noi. Nu am reusit sa ma consolez cu gandul ca am facut tot ce am putut pentru ea timp de 15 ani... pentru mine undeva in sufletul meu a ramas un regret, un gol si o lacrima.

Cand ma gandesc la acesti cinci ani nici nu stiu cu ce sa incep... sunt atatea amintiri frumoase, momente magice si dorinte implinite.  Nu vreau sa se mai termine contorizarea zilelor, lunilor, anilor. Imi doresc din tot sufletul ca anii viitori sa ne gaseasca mai indragostiti,mai uniti in realizarea tuturor planurilor si sa nu uitam niciodata sa gasim timp pentru noi doi. Sunt fericita cu ceea ce am acum, cu ceea ce am ajuns noi unul pentru celalalt, insa stiu ca mereu e loc de mai bine.  Astazi am iesit in oras la o cina romantica in doi. Il priveam lacoma pe Mister si realizam ca sunt indragostita de omul perfect pentru mine.

Cel mai bine lucrez atunci cand imi fac planuri...e un fel de lupta pe care o duc cu mine, vreau sa indeplinesc in fiecare zi ceea ce mi-am propus. Sincer nu am reusit sa duc la bun sfarsit proiectul odihna...cand vine vorba despre aceasta dorinta, intervine cineva sau ceva si nu reusesc sa incarc bateriile. Am ajuns sa scriu din ce in ce mai rar pe blog, nu neaparat ca nu mai am nimic de spus, doar ca timpul este hain cu mine. La munca spicuiesc cateva momente libere, dar profit de ele ca sa intru pe pinterest in cautare de proiecte handmade... Ma relaxeaza sa lucrez cu aste' doua maini dibace. Ma gandeam ca nu am reusit sa citesc nici o carte in concediu, insa mi-am propus sa fac asta la iarna, caci s-ar putea sa mai primesc un concediu fortat timp de o luna, si altceva mai bun nu o sa ma de facut. Astazi am lucrat la un suport pentru candy bar, am gatit, am plantta flori in gradina.... m-am plimbat. A fost o zi plina si acum imi simt corpul cum vrea sa ma intinda pe salteau...

Intotdeauna mi-a placut toamna, nu stiu de ce dar aceasta imi place cel mai mult. Am asteptari si sper sa mi se indeplineasca dorintele. Nu obisnuiesc sa imi fac iluzii, mereu mi-a fost frica sa nu cad de pe un nor pufos...asa ca am lasat destinul sa ma surprinda, dar de data asta mi-am facut iluzii. Am ajuns sa merg pe strada si orice sa ma duca cu gandul la momentul X. Frunzele care cad imi amintesc ca timpul trece si eu nu fac nimic pentru mine personal. Mi-am promis mie ca voi lua o decizie daca drumurile noastre nu coincid. Am ajuns la ideea ca mai bine sufar odata decat sa simt asta necontenit cand vine vorba despre subiectul x. Il iubesc mai mult decat o pot spune in cuvinte. Sper sa imi îndeplinească visul si sa il realizam împreună. Toamna iubesc si sper.

Urmeaza sa realizez un candy bar, iar pentru asta lucrez intens inca de acum. Am pregatit o parte din propsurile ce urmeaza sa le asez pe langa preparate...mi-am schitat dorintele si am inceput sa viez cu ochii deschisi. Astazi desi am avut o zi proasta, plina de esecuri pe toate planurile, atunci cand am intrat in bucatarie am simtit cum ma energizez. Sunt  mandra de rezultatele in bucatarie. Imi place ca imaginatia mea devine din ce in ce mai bogata. Uneori stau si ma gandesc ca am evoluat mult de cand am inceput sa fac primele preparate. Nici nu mai exista grad de comparatie intre prima tava de briose si ceea ce am acum in cuptor. Viata ne face mai puternici si mai bine pregatiti, trebuie doar sa nu ne lasam nicipdata batuti.

 diminetile sunt la fel... mereu cand plec la munca magazinele din drumul meu sunt inchise, oamenii se pregatesc sa deschida usile... merg cu un zambet adormit incercand sa maschez oboseala de peste noapte cauzata de stresul ce nu imi mai da pace.  Am inceput sa ma salut cu oamenii de parca suntem vecini de apartament.  Ajung la munca si aici ritualul este fara doar si poate mereu acelasi...fara nici o schimbare. Diminetile sunt toate la fel.  Am obosit. Vreau o schimbare. Undeva in sufletul meu simt ca trebuie sa fac "ceva" dupa care sufletul meu se linisteste si pot pune capul pe perna incarcandu-mi bateriile. 

Toate drumurile duc la frustrarea mea... fiecare discutie ma face sa ma gandesc la asta. Nu stiu cum sa ma "tratez" ... o parte din mine intelege ca trebuie sa am rabdare, insa alta parte vrea lamuriri...vrea lucruri concrete si palpabile. Nu stiu daca presiunile din exterior au influentat viata mea, cert este ca ma trezesc adesea plangand si distrug momente frumoase. Imi doresc cu ardoare sa fiu mama! Lupt cu toate fortele mele sa reusesc cat mai repede sa am casa mea in care sa imi cresc copii si sotul. Vreau sa stam doar noi si sa ne sprijinim reciproc la bine si la greu.  Timpul este hain! 

Am constatat ca sunt una dintre persoanele ce sufera de claustrofobie. Am facut al doilea atac de panica din cauza faptului ca mi-am indus o stare de sufocare in spatii inchise. Astazi am plans si mi-am simtit inima cum sare din piept ca atunci cand am fost in concediu si nu mai ajungeam la suprafata in salina. Sentimetul este al naibii de ciudat. Imi doresc sa invat a imi controla temerile.

Imaginează-ți că mergi pe stradă și te uiți în spate, la trecut. Și te împiedici. Știi de ce te împiedici? De viitor. Și o să te doară că te-ai lovit de el. Și meriți. Pentru că nu ești pregătit de viitor, când tu mergi înainte și te uiți înapoi.

Daca 1% din tine nu este sigur ca ma iubesti cu tot sufletul, sa știi ca undeva in interiorul meu cresc 2% sentimente de ura. Nu înțeleg de ce iti este  frica.. Nu imi explic ce te face sa stai in banca ta. De ce nu vrei sa ma faci fericita? Îmi doresc mai mult  ca orice un bebelus..

Mit sau adevar, undeva intr-un colt de suflet cred ca exista criza varstei de 30 de ani ... probabil sumele rotunde ne fac sa ne gandim mai mult la ceea ce am realizat si ceea ce nu am reusit. Eu recunosc faptul ca frustrarea mea este ca nu am reusit sa ma marit, sa fac un bebe, sa am casa mea - un fel de pachet care le include pe toate si pe cae le voi realiza in acelasi an. Am avut nenumarate discutii incat am ajuns sa spun cuvinte pe care nu le simt. Imi pare rau ca starea de nervozitate ma face sa fiu rautacioasa si sa arunc

Sunt dezamagita. Ma simt din ce in ce mai rau sufleteste vorbind.  Am durerile mele, le stiu, le simt si incerc sa le suport...imi este greu, insa nu am incotro...nu usnt singura in hora asta si parca nici nu imi vine sa rup dansul pentru un orgoliu de al meu. Am spus si ma repet, timpul se scurge si nu o sa il las sa o faca prea mult...mai las un an-maxim doi, dupa care o sa i-au cea mai inteleapta hotarare. Stiu ca ma iubeste la fel de mult cum il iubesc si eu, insa sunt dezamagita de frica lui....de teama de insuratoare, nu stiu daca isi da seama sau nu, dar pe mine ma pune pe ganduri ca nu sunt eu aleasa lui. Colac peste pupaza, dupa ce ca am eu frustrarile mele, se mai gasesc si oamenii sa ma intepe si sa imi scoata ochii ca nu ma vad pe mine maritata cu el, ca nu avem ganduri serioase...ca noi copilarim. Dar oare ne-a intrebat cineva daca avem bani? Daca ne permitem sa stam undeva impreuna? Orice as face, oriunde m-as duce sunt constienta ca cineva o sa gaseasca motiv de...

Trebuie sa recunosc pentru sine ca de cand am implinit frumoasa varsta de 28 de ani, grijile mele primordiale sunt legate de familia pe care nu am reusit sa mi-o intemeiez. Am dezamagiri ca am lasat timpul sa treaca si nu am luat taurul de coarne la momentul potrivit, poate ca niciodata nu o sa stiu care era cel mai bun moment sa fac schimbari in viata, insa acum tot ce stiu este ca nu mai am timp de pierdut. Ma simt legata de maini si de picioare ca nu pot sa fac urmatorul pas... pentru asta ete nevoie de doi oameni maturi si de cativa banuti. Nu am sustinere din partea nimanui, dar nu ii condamn pentru asta. Le multumesc alor mei pentru tot sprijinul pe care ni l-au oferit. atat mie, cat si fratilor mei. Nu condamn pe nimeni pentru nereusitele mele.

Am reusit pana la urma sa ajung la Bucharest Food Carnival. Acolo am descoperit muzica si am inceput sa dansez, recunosc imi era dor sa simt sangele cum vibreaza in vene. In tineretea mea fugeam mai des la concerte, acum parca nu mai am energie sa pierd noptile.

A fost o zi agitata, am simtit ca lacrimile stau sa curga dar nu de bucurie, nu am avut nici un motiv sa ma simt speciala. Gandul mi-a fost departe, mi-au tot trecut ideei referitoare la problemele cu care ma confrunt in aceasta perioada... Ma simt mai singura ca niciodata. Cel mai bun prieten al meu m-a anuntat ca o sa plece la munca in Malta peste cateva luni. Nu am stiut cum sa reactionez. O parte din mine as fi vrut sa ii spun ca nu merg cainii cu covrigii in coada, insa consider ca nu e treaba mea sa il impung sau sa il opresc aici. Ma doare cand ma gandesc ca o sa raman doar eu cu mine. Chiat daca nu ne mai intelegem ca pe vremuri, tot este bizar sa stiu ca o sa plece pritre straini. Nu stiu ce o sa urmeze.

Ziua mea... Fac parte din categoria oamenilor norocosi ce se pot mandrii cu faptul ca isi serbeaza ziua de trei ori pe an. De fiecare data este altfel, si niciodata nu am acelasi sentiment. Recunosc, inainte de ziua nasterii ma simt mult mai euforica si eman o nerabdare, dar asta se intampla pana in seara antecedenta "marelui eveniment". Onomasticile sunt doar motive de zambet sec si regrete. Imi doresc mai mult ca oricand sa nu mai aud telefonul cum suna si nici sa bad mesaje nu imi doresc... simt ca totul este ca un film regizat, nimic spontan . Parca imi si imaginez o conversatie a unui expeditor de sms "TREBUIE sa ii urez si Ei toate cele" - prea formal, prea fals. Este momentul sa ma afund in bucatarie, am multa treaba... nu am dispozitie sa vorbesc cu nimeni, azi va rog eu Nu!

- Ma iubesti? - Enorm! - Cat de sigur esti de viitorul nostru? - Foarte sigur, ai rabdare inca putin... Imi doresc din tot sufletul sa pasesc spre viitor, sa incep o noua viata. Vreau sa capat independenta, sa fug in lume alaturi de Mister fara sa imi fie teama ca ceasul ticaie.  Sunt pregatita sa ii spal, sa ii gatesc si sa fac curatenie in casuta noastra.  Stiu ca sunt multi pasi de urmat pana o sa ajungem sa stam doar noi doi, sper sa reusim vreodata asta... uneori simt ca viata este nedreapta.

Concediul a luat sfarsit. De maine incepe ritualul, numai gandul ma face sa imi pierd zambetul pentru cateva clipe; Nu am fost niciodata o persoana lenesa, insa inceputurile sunt putin mai grele... nu imi explic de ce dar zilele acestea ma simt ca o eleva ce se teme de prima zi de scoala. Mi-am pregatit hainutele, gentuta si toate acareturile pe care uneori nu inteleg de ce simt nevoia sa le car dupa mine. Chiar daca a fost vorba de multa munca acasa intr-o perioada scurta, nu neg faptul ca as mai fi avut nevoie de o saptamana. Imi pare rau ca nu am reusit sa fug un weekend la mare. Nu sunt eu foarte indragostita de mare, insa ma linisteste muzicalitatea valurilor, iar rasaritul ma incarca cu energie pozitiva; Imi ramane doar speranta ca luna septembrie o sa tina cu mine si temperaturile vor fi placute pentru o fuga in doi.

Urmează ziua mamei... Toate responsabilitățile au picat pe umerii mei. Sunt desemnata sa caut cadourile potrivite, sinceră sa fiu mi se pare o muncă titanică. Nu pot sa spun ca este dificila în privinta cadourilor, insa nici usor de surprins nu este. Ma presează timpul... Parca se scurteaza mult prea repede

Sunt bolnava. Raceala sta in chirie la mine

M-am trezit de dimineata cu un chef nebun de vorba, aveam atatea ideei si subiecte despre care puteam sa scriu pe blog, insa eram prea lenesa sa cobor din pat sa aprind laptopul pentru a scrie gandurile.  Acum, stau si ma gandesc ca nu mai am nici o idee despre ce "visam" de dimineata. Numar zilele de concediu si ma gandesc ce mai am de facut, ce mi-am propus sa fac si nu am reusit... sunt intr-o mica panica . Nu stiu cum a trecut timpul, cert este ca inca nu am terminat cu montarea centralei termice...dar la inceputul lunii viitoare totul o sa fie pus la punct. Gata cheltuielile si praful din casa. Sper ca anul ce urmeaza sa fie mai linistitor si productiv. Avem planuri cu gradina din fata bucatariei. E un proiect mai vechi de al meu... sper sa iasa acum cum am visat mereu... sa gatesc si privind pe fereastra sa vad o oaza de verdeata si flori multicolore. Pana atunci, o sa vad un bradulet din instalatie, caci mai este foarte putin pana la Craciun. Simt magia sarbatorilor...

Visasem ca din prima zi de concediu o sa alerg, o sa mut muntii din loc... doar ca m-am culcat pe o tanjeala greu de descris. Am simtit ca am nevoie de odihna sa incarc bateriile, insa se pare ca au fost mai mult decat descarcate. Zilele treceau si parca nu gaseam energia necesara sa fac ceva in sensul acesta. Tebuie sa recunosc un video in care aparea Ioana Dumitrache m-a facut sa inteleg ca daca nu faci tu sport pentru tine, nimeniu o sa o faca in locul tau. Daca nu te apuci acum cand sunt doar cateva imperfectiuni, mai tarziu o sa te obisnuiesti cu ele si o sa lasi loc altor defecte sa te acapareze. Initial am vrut sa abandonez planul, cu gandul ca mai am o saptamana de concediu si vreau sa ma duc energica la munca, insa mi-am dat seama ca daca nu incep ACUM nici nu o sa o mai fac. Uite-ma dupa cateva zile consecutive de sarit coarda, facut abdomene, mersul piticului, scari si alte exercitii. Sunt energica si incantata de faptul ca Mister desi mi-a spus initial ca ma sustine si...

Suntem prea saraci sa ne permitem o casa a noastra. Ma doare sufletul si imi vine sa plang ori de cate ori ma gandesc ca nu am fost la momentul potrivit suficient de isteata sa ma indrept spre o lume mai bine platita. Nu pot sa spun ca nu sunt multumita de cat castig, insa nu este suficient pentru a punea pune piatra de temelie pentru visul mult dorit. Sunt speriata de faptul ca ajung la 30 de ani si nu m-am realizat. Visul meu nu era sa stau cu parintii pana la aceasta varsta... as vrea sa schimb situatia insa nici nu ai lui nu as vrea sa stau. Am nevoie de o schimbare , as vrea sa ma trezesc in miez de noapte si sa imi vina o idee geniala pentru viitorul meu; Ma gandesc cat de mult s-ar schimba viata mea daca as sta alaturi de Mister seara de seara...probabil as consuma timpul altfel, nu as mai renunta la tabieturi pentru a imi petrece timp alaturi de EL, nu zic ca imi pare rau...e alegerea mea sa cantaresc dorintele si sa aleg ce imi place mai tare. Offtoppic : Vreau sa fac o s...

Am dulce-gatit un tort de morcovi cu crema mascarpone. Sunt atat de fericita cand intru in bucatarie, simt ca tot universul este mandru de mine si ma ajuta sa ma simt in elementul meu. De cand am aflat de boala tatalui meu, nu am mai gatit intens, am evitat pe cat posibil sa folosesc faina alba, zaharul si smatnata pentru gatit. Ma gandeam sa ma axez pe partea de dulciuri vegane, insa trebuie sa fiu sincera cu mine... nimic nu se compara cu o prajitura cu nuca de cocos sau crema de vanilie. P.s. cand eram mica imi era frica de ideea de a face mancare pentru intreaga familie... insa de cand mama este bolnava am invatat sa gatesc ciorbe si diverse mancaruri pe gustul familiei. Sunt mandra de reusita mea si mai ales de faptul ca seara ajung sa pun capul pe perna multumita de evolutia mea ca om.

Oricat de obosita as fi, atunci cand ii intalnesc zambetul simt ca plutesc intr-o lume a viselor si uit de toate supararile; E atat de placut sentimentul de iubire. As vrea sa nu ma mai trezesc niciodata. Am depasit cei trei ani mitici de relatie despre care toata lumea vorbeste. Sunt convinsa ca e un mic pretext pentru oameni sa isi mai ascunda o nereusita. Eu iubesc si sunt iubita! Nu imi mai incap in piele de fericire, nu imi explic de ce dar bateriile mele sunt incarcate chiar daca am avut un pogon de lucruri de facut.

Dupa mult timp pielea mea simte ca traieste, simt adierea cum ma imbratiseaza si sufletul imi tresare de bucurie. Ador astfel de zile in care pot sa respir in voie, sa ma plimb sau pur si simplu sa stau pe loc fara sa simt siroaie de apa cum curg de pe mine. Am profitat de aceasta zi minunata si am mers impreuna cu Mister itr-un parc drag sufletului nostru si ne-am intins pe paturica si ne-am odihnit . Trebuie sa recunosc, am pus in tema ideea de a avea un bebe pe care sa-l anuntam inainte de sarbatorile de Craciun, ii surade... doar ca inainte de toate trebuie sa urmam alte etape firesti in viata. Mai am un strop de rabdare, probabil pana in octombrie.....dupa care incep sa fiu tematoare si acum trebuie sa fiu sincera cu mine, ma cred in stare sa pun piciorul in prag asa cum am amenintat. E bizar cum pana si eu stiu ca orice Rai poate avea si o poarta spre lumea rea ce ma simt uneori nevoita sa o deschid.

Astazi am iesit cu D.D. dupa trei ani in care doar ne-am facut promisiuni. A fost o reintalnire de milioane. Am vorbit mult si parca timpul statea in loc...nu ne mai doream sa plecam acasa. Ne aminteam de perioada liceului, de primele locuri de munca.. de noi din trecut si realizam cat de mult s-au schimbat dorintele vechi. Nu mai suntem niste copii, am ajuns adolescente si ne dorim la randul nostru o familie... Ea este mai bogata ca mine, isi plateste rate la casuta lor, are un sot in acte...o pisica. Eu nu am decat niste pesti intr-un acvariu. Imi doresc cu ardoare sa spun "DA'" si sa imi schimb numele. Vreau sa am parte de norpti nedorimite din cauza unui bebelus ce o sa fie al meu.... Recunosc pentru cateva ore astazi nu m-am mai simtit atat de matura, nu simteam nevoia sa trec in randul fetelor maritate...simteam ca in sfarsit cineva ma intelege ca nu este vina mea pentru lipsa trecerii in lumea "maritatelor".

Astazi mi-am revenit din letargie. Am facut cateva activitat pe care mi le propusesem si am deschis lista dorintelor pentru viitor. Stiu ca toata magia sta in puterile mele, daca eu nu fac nimic... nimeni nu o sa faca in locul meu. Trebuie sa ma mobilizez si sa termin tot ce mi-am propus. Vara este scurta si pana la anu' nu o sa mai ma bucur de atatea zile libere consecutiv. Ravnesc la un loc de munca stabil si "normal", insa ceva ma face sa imi fie teama sa pasesc dincolo de zona mea de confort. Undeva in interiorul meu inca ma simt un copil ce are nevoie de afectiune si icurajare pentru ceea ce face. Imi este greu sa calc pe langa linie, am nevoie de sprijin. Stiu ca nu voi face nimic maret pana cand nu mi se vor inchide toate portitele aici.

Imi este ciuda cand fac tot posibilul sa fiu un om bun, iar cei din jurul meu raman setati pe o singura intamplare veche, de acum ani de zile si nu pot trece peste ea. Nu inteleg cum nu vad faptul ca oamenii se schimba in atatia amari de ani... oamenii merita o a doua sansa Intotdeauna am vrut sa las ceva in urma mea, sa fiu buna si sa aud vorbind despre felul meu de a fi. Am invtat pe parcurs ca lucrurile urate se arunca in lacuri murdare, insa lucrurile bune sunt pretuite doar de oameni cu valoare.

Timpul trece mult prea rapid. Am de gand sa ma apuc de treburi serioase, insa mai aman o zi...maine este sarbatoare (iar). Imi doresc sa incarc bateriile si sa reusesc sa ma vad cu toti oamenii pe care i-am indragit intr-un moment al vietii si cu care am pierdut legaturile din cauza joburilor mult prea solicitate. Ma simt plina de elan muncitoresc si de creativitate. O parte din mine a iesit la viata, am energie si ma simt de parca am trecut peste o iarna cumplita si acum pot sa fac tot ce imi doresc. Stiu ca au trecut ani peste sufletul meu, am mai copt putin amintirile si am cules altele noi, insa undeva in adancul sufletului am ramas aceeasi. Sunt inca o copila imatura si entuziasta. Nu imi sta in caracter sa intorc moneda nimanui, insa uneori e asa placut sa rasucesti varful de cutin doar pentru a scrijelii despre puterea ta pe car ai capatat-o datorita oamenilor. E placut sa auzi ca desi nu mai esti la fel, ai ramas cu bucati mari din omul ce candva a insemnat totul. E un f...

Am visat la ziua asta cu ochii deschiși. Mi-am dorit sa fie magica si sa nu o uit curând. Am avut parte de multe surprize si de urări neașteptate. Sunt fericita! Chiar daca am împlinit o varsta de 18+ zece ani de experienta, pot sa spun ca ma simt foarte energică si pregătită sa mai lupt mult printre hiene si probleme. Știu ca undeva in viata asta o sa vina si zile mai roz.

Concediul s-a incheiat...cel putin excursia aceasta. Mi-am incarcat bateriile si sufletul cu nenumarate amintiri deosebite. Am fotografiat foarte multe locatii si momente ce imi vor aminti de aceate zile. Timpul petrecut cu Mister ma face să-l ador din ce în ce mai mult.  Simt ca ma reindragostesc mereu de. Il iubesc si apreciez ca a facut totul ca eu sa fiu fericita. Am vizitat Cluj-Napoca, Turda si Hunedoara..Am vazut castelul Banffy unde se tine festivalul electric castel... Am văzut si unde are loc untold. Am coborat mal bine de  cinsprezece etaje.

Maine incep concediul oficial. Am pregatit bagajele si plec alaturi de Mister la Cluj. Sunt atat de etuziasmata cand ma gandesc ca urmeaza cea mai frumoasa saptamana. Vor fi zile in care vom fi doar NOI DOI, urmand sa venim acasa inainte de ziua mea de nastere. Pentru mine inseamna ceva sfant si greu de descris in cuvinte cand vine vorba despre ziua mea. Sunt ca un copil ce vede prima data ninsoarea.... dar mereu e la fel de intens si de palpitant.

Oamenii nu mai inteleg cat de mult inseamna bunatatea sufleteasca si puterea exemplului.  Nu inteleg cum pot sa fie rautaciosi si sa faca din asta un scop in viata.  Stiu ca oamenii ma considera un inger slab cazut pe pamant... nu imi mai pasa, nu ma chinui sa le demonstrez nimic; Eu sunt om  cu toata lumea, cine vrea sa aprecieze ii multumesc, cine nu... ii doresc sa lupte sa supravietuiasca cu rautatea. 

Simt concediul cum se apropie cu pasi rapizi, sunt atat de entuziasmata. Problemele de acasa incep sa se aseze usor dar sigur; S-au cheltuit multi bani cu schimbarile de "caldura", insa nu imi pare rau... stiu ca este ultimul hop, dupa care incep sa strang alti bani pentru nunta ce o sa "vie" curand. Nimeni nu mai are incredere ca o sa se intample minunea in viitorul apropiat, insa eu simt undeva in interiorul meu ca mai devreme decat se asteapta ceilalti o sa fac un pas urias in viata mea. Ma simt asa iubita si nimic nu ma face sa fiu nesigura ca o sa se intample magia.

Nu sunt genul de persoana care sa pun eticheta la primul impact. Mereu mi-am dorit sa nu fiu judecata fara sa am sansa sa ma prezint cu bune si cu rele. Ma gandeam zilele trecute la faptul ca majoritatea oamenilor ma vad initial ca pe o fata fitoasa, insa dupa o perioada se pare ca ma "transform" in preceptia lor intr-o persoana prea buna pentru lumea in care traim. Nu stiu daca gresesc sau nu, cert este ca eu vreau ca puterea exemplului sa schimbe oamenii, sa ii motiveze si sa ii faca sa fie si mai omenosi. Nu am nimic de castigat daca scot ghiarele si ma comport ca ceilalti... In schimb, daca sunt un om bun poate reusesc sa molipsesc cu starea mea.. Am trecut si eu prin perioade mai tumultoase, probabi am cazut intr-o capcana a vietii, insa m-am ancorat la timp si inca pot sa mai ies din laguna in care m-au tras lucrurile rele. Astazi am iesit cu o fosta prietena... ma uitam cat de schimbate suntem amandoua. Imi era dor, dar si teama. M-am obisnuit sa fiu doar eu cu mi...

Mi-am gasit un moment de respiro. Am avut cateva zile de munca asidua... am visat cu ochii deschisi la ziua de astazi. Imi era dor sa dulcegatesc, am intrat in bucatarie pentru ritualul zilnic de gatit pentru familie, dupa care a urmat timpul meu cu ingredientele dulci - am facut un galette de piersici cu mure si coacace. Ma simt linisita cand ma gandesc ca mai am trei ture de munca si intru in concediu pentru aproximativ o luna. Imi doresc cu ardoare sa ma deconectez de la ritualurile cotidiene. O sa mai urmeze un santir acasa, modificarile nu au luat sfarsit, dar o sa vina si vremea in care o sa privesc cu mandrie la toate schimbarile. Am investit timp, bani si suflet in tot ceea ce am facut alaturi de familie in aceasta casa...sper  ca de acolo de sus bunicii sa fie mandrii de noi. Sufleteste ma simt putin sifonata. ma gandesc la oamenii de langa mine, oamenii cu care am considerat ca pot avea o oarecare intelegere, insa undeva, candva fiecare isi vede interesul si sapa pe...

Greu e sa fi om mare! Nu am fost niciodata un copil cocolosit si ferit de indatoriri casnice, imi amintesc ca inca de cand eram in generala aveam "teme de vacanta" din partea parintilor, nu va imaginati ca ne puneau sa mutam muntii din loc, insa mici activitati aveam de dus la indeplinit pana veneau ei de la munca. Probabil au vrut sa ne responsabilizeze, sau a fost introducerea in lumea ce a urmat. Munca innobileaza omul, asa spune o vorba din popor, probabil asa este... nu as vrea sa contrazic pe nimeni, insa vreau sa caut pe cineva care sa imi spuna unde este butonul de pauza. Am obosit sa zumzai de dimineata pana seara. Ma omoara grija zilei de maine in ceea ce priveste mancarea, nu pentru ca nu stiu sa gatesc sau nu imi place...ci pentru faptul ca tata fiind la regim alimentar trebuie sa fiu atenta - ce-i drept ma ingrijoreaza si bro ca este destul de mofturos... Am ajuns sa intru in bucatarie si sa gatesc enspe mii de feluri de mancare, sa multumesc pe toata lumea...

Astăzi Mister a avut ceva treaba de rezolvat dupa job, așa ca am avut mai mult timp pentru mine, lucu ce inițial ma enruziasma caci aveam o restanță fata de hainele mele din sifonier. Am profitat de faptul ca nu eram pusa în situația sa amân întâlnirea pentru niste lucruri nesemnificative. Am terminat si aceasta activitate si nu mai aveam stare sa stau in casă, asa ca am aruncat repede un maieu si o fustița si am ieșit la plimbare... Dupa doar doua strazi de colindat simteam nevoia de companie insa aici a fost impactul major: nu am pe cine sa sun...singurul meu prieten este implicat intr-un proiect si este pana peste cap de ocupat. Ma uit in agenda si chiar nu am pe nimeni. Ma consider vinovata pentru lipsa mea de companie... Probabil eu mi-am indepartat oamenii si nu am știut sa ii tin alături. Nu știu daca din cauza orgoliului sau din teama ca sa nu pășesc iar pe un teren minat, nu mai caut compania oamenilor pe care i-am pierdut. Imi doresc sa descopar oameni noi cărora sa nu l...

Simt ca nu mai ajung la zi cu activitatile, mereu intervine ceva si nu mai reusesc sa duc la indeplinit toae lucrurile pe care mi le-am propus. Astept concediul si simt cum zilele se lungesc, iar liberele se aglomereaza. Sunt constienta ca si viata de familie este un fel de job cu norma intreaga, doar ca nu am colegi pe acelasi post ca si mine...deci toate activitatile mi se cuvin mie. Imi doresc din tot sufletul meu sa fiu angajata cu acte legale in familia mea viitoare , sa fiu nevasta si mama griujulie. Sa fiu gospodina si creeatoare de bucate alese pentru cei mai speciali invitati ai mei: sotul adorabil si copilul iubit. Imi este teama de clepsidra cum scurge timpul. Dorinta aceasta apasatoare ma face sa ma gandesc la lucruri marete, sa visez la cererei, sa imi imaginez in fel si chip... ma sperie ideea ca in mintea mea se construieste un film ce are un actor curajos, insa in viata de zi cu zi.... filmul nu este decat in regia mea si atat... nimeni nu il citeste ca sa joace r...

Sufletul imi este plin de sentimente și întrebări...in ultima perioada am tot povestit despre viata mea din facultate si am retrait momente pe care le inchisesem într-un cufar ce ii pierdusem cheia si nu intenționam sa o mai găsesc. Nu pot sa spun ca am avut o viață grea si nici urâtă... Ii mulțumesc celui de sus ca mi-a oferit fiecare bucurie, dar si fiecare dezamăgire, caci am avut de învățat si fiecare lovitura a fost o piatra de temelie pentru personalitatea mea din prezent. In noaptea aceasta am recitit postarile verzi...m-au rascolit dar in același timp am reușit sa răspund la întrebări pe care mi le puneam in urma cu câțiva ani. Acum povestea nu mai e de actualitate...am invatat sa merg iar si cel mai important am învățat ca pot sa iubesc si sa fiu fericita, chiar daca nu mai credeam in asta. In prezent am o frumoasa relație de patru ani si jumătate ce speram sa ducă spre o uniune in fata Domnului. Iubirea este un sentiment sigur si puternic in inima mea. Mister e un om deo...

Am fost impreuna cu mama la doua spitale, unul particular si unul de stat... diferenta este de la cer la pamant. Am stat la cozi si am ascultat povesti de viata. Dupa multe luni de durere, mama are mana in gips.|O sa fie o perioada mai dificila, dar sper sa fie intelegatoare. Urmeaza o perioada grea. Aschia nu sare departe de trunchi, seman foarte mult cu mama si suntem ca doua picături de apa când vine vorba de încăpățânare...mai ales atunci când vine vorba despre lucruri ce putem sa le facen singure, fara sa cerem ajutorul cuiva. Cand situația o cere si suntem nevoite sa cerem o mână de ajutor... Suntem critice si dure.

Iubirea, Iubirea este un sentiment deosebit de frumos. Simti ca iubesti inca de atunci cand esti mic...chiar daca atunci iubirea se rezuma la familie si probabil vre-un pufos animalut de companie, tot iubire este; Cu timpul incepem sa simtim fiori atunci cand o persoana speciala de gen opus apare in peiaj ... genul acela de furnicaturi ce mangaie inima si o fac sa tresara. App de asta nu stiu daca am povestit despre primul om ce mi-a atras atentia in sensul acesta - clasic este vorba despre un coleg de clasa, si dupa 20 de ani mi-am facut curaj sa ii spun... atunci era deja tarziu, el intr-o relatie si eu la fel, dar macar stiu ca sentimentele au fost reciproce. In adolescenta sentimentele se intesifica si incep sa se contureze, iubirea aceea pare desprinsa din filme si te ridica pe culmi inalte, dar si cand te atinge pe coarda sensibila te rascoleste adanc. Eu iubesc intens, iubesc din toata inima mea...as vrea sa cred ca nu voi pierde niciodata aceste comori, insa.... dupa pierd...

Mereu mi-a placut sa fiu placuta de toti oamenii, am incercat sa fiu draguta chiar si atunci cand primul instinct nu ar fi vrut sa ma lase sa o fac, am zambit larg chiar daca stiam ca nu toti oamenii o merita... am oferit chiar daca  ceva in mine ma indemna sa nu o fac. Nu imi place cand oamenii imi pun eticheta inainte sa ma cunoasca. Ma simt demoralizata, chiar daca in sinea mea stiu ca nu am cum sa fiu eu floarea pe care toti o plac, insa undeva in interiorul meu caut un raspuns pentru aceasta antipatie. Poate suna straniu, insa mereu am fost paciutoare si am cautat calea de mijloc pentru ca toata lumea sa iasa bine din ecuatie. Poate ca am gresit, sau nu am fost inteleasa asa cum am dorit... cert este ca o sa fiu mai atenta pe viitor. Pana atunci nu caut prietenii si nici medalii.... sunt doar eu cea care cauta liniste si vrea intelegere. E greu intr-un colectiv sa fie toata lumea lapte si miere...trebuie undeva, cineva sa murdareasca si sa intepe. Am nevoie de un impuls...

Simt ca ceasul imi bate din ce in ce mai tare... Ma simt descurajata cand vad ca nu se schimba nimic in viata mea, as vrea sa pot trage cu ochiul in capitolul urmator, chiar daca nu l-am terminat pe acesta de citit. As vrea sa stiu cand o sa vina momentul cel mare, sunt nerabdatoare si mintea a inceput sa imi joace feste...visez prea mult la asta si imi este teama sa nu fiu dezamagita. Timpul este dusmanul meu. Ma simt confuza si obosita...ma arunc in pat si las timpul sa decida pentru mine.

Am avut ceva probleme in ceea ce priveste cocediul de odihna... cateva nelamuriri pe care le-am avut cu seful meu, puteau sa imi pericliteze concediul mult visat . Momentan sunt inca nesigura de ceea ce imi doresc sa fac...vreau sa cantaresc intens toate posibilitatile, dupa care incep sa imi planific in detaliu zilele de vara, As vrea sa vizitez Cluj-ul ... anul acesta Romania este in tendintele mele...desi mi-ar fi placut sa zbor alaturi de Mister...sa plutim deasupra norilor...dar poate plecam cu avionul pana acolo :D

Ma simt foarte energica. Mi-am dorit sa ajung la curcubeul de umbrele si Mister a facut ca dorinta sa devina realitate. Il iubesc si ma simt ca un copil langa el... nu pot sa ma opresc din a visa cum poate fi viata noastra impreuna pe viitor...poate ca as vrea sa aflu, sa ma conving, insa asta nu tine doar de mine. Astept cu nerabdare urmatoarea etapa a vietii, ma simt pregatita si simt ca EL este omul perfect pt mine. Stau si ma gandesc ce asteapta Mister de nu imi cere sa ii devin sotie... ma gandesc ca as accepta fara sa stau pe ganduri, insa ma gandesc cu groaza la locul unde ne vom petrece restul zilelor. Am pus ceva bani la saltea. dar nu stiu daca o sa imi ramana dupa frumosul eveniment al casatoriei... As vrea sa imi permit un teren, dupa care casa o sa construim impreuna cu fortele noastre mici, dar pline de dorinta. Nu inteleg de ce viata e asa grea cu noi... de ce nu ne-a oferit si noua o casuta?

Este foarte cald, am intins hamacul in gradina si mi-am luat cinci minute doar pentru mine. As vrea sa plec cu Mistr undeva un weekend, sa il rapesc si sa fiu egoista cu timpul. Imi doresc sa imi incarc bateriile dupa care sa incep o noua viata aici, sa rup cotidianul in bucati si sa descopar o noua lume care sa ma multumeasca sufleteste. Am ajuns in stadiul in care nu ma simt deloc bine in corpul meu. Imi este rusine sa fiu privita.

Astept cu drag concediul, ma simt obosita si as vrea sa imi permit o zi pentru mine. Ma gandeam ce as putea sa vizitez aceasta vara, inca nu am nici un gand...Mister vrea la mare, eu cam stramb din nas...niciodata nu am inteles ce as putea sa fac la mare, plus ca nu ma simt confortabil in corpul meu. Mereu a fost asa, insa anul acesta mai mult ca oricand nu vreau sa dau jos hainele de pe mine...visez sa fac schimbari, dar parca nu se vad orice as face. Ma simt frustrata. As vrea sa fiu si eu "fit". Mi-am propus sa ma duc la sala chiar daca afara sunt 37 de grade...vreau ca dupa concediu sa fiu mandra de mine.

Imi doream sa pot scrie un articol vesel, o insemnare bucuroasa despre aceasta zi, insa asa cum am facut mereu...zambetul pe buze il pastrez pe parcursul zilei, iar seara imi dau jos haina si ma ofilesc in intimitatea dormitorului.  Sunt damagita de faptul ca oamenii nu au curajul sa spuna verde in fata ceea ce gandesc, nu inteleg de ce trebuie sa te aprobe in fata, dupa care sa te loveasca cu un refuz categoric. Doare dublu, doare si ma demoralizeaza...ma simt sensibila si plang ca un copil. Ajung la concluzia ca doar cine nu munceste nu greseste. Imi doream sa fac niste modificari prin casa, am primit ok-ul dupa care am fot anuntata prin trimisi ca nu am o idee tocmai buna. Am renuntat la tot si m-am hotarat sa nu mai investesc aici...imi asteot momentul sa imi i-au zborul.

Ma simt stoarsa de energie...numar zilele pana la concediu', fara sa imi dau seama am ajuns sa ma robotizez.  Vreau sa rup ritualul dar ma simt incorsetata, Lupt cu mine sa ma ridic din letargia ce ma imbratiseaza ca o scorpie. Vreau dar nu pot, nu mai am vointa sa incep lucruri noi...m-am cufundat intr-o situatie ce nu imi place...insa nu gasesc vointa sa fac altceva. Imi doresc sa ma schimb...

Astazi am trecut de cateva ori in mod intentionat pe sub umbra teilor batrani de langa scoala unde am invatat acum 100 de ani lumina, caci nici nu mai stiu cati ani au trecut de atunci, cert este ca mirosul ma inebuneste in cel mai placut mod... Ma gandeam acum ca anul acesta fac 18 ani plus zece - nu imi vine sa cred cand a trecut timpul si cum m-am transformat, mai mult fizic caci in suflet sunt tot un copil. Nu imi doresc nimic material de ziua mea, vreau doar sa am parte de o zi speciala plina de oameni frumosi. Poate pare prematur, mai sunt doua zile pana la aniversarea mea, insa pe mine deja ma cuprind enspe mi de soiuri de emotii. Imi amintesc cu drag de lucrurile memorabile pe care le-am facut de ziua mea. Acum doi ani am pictat alaturi de cel mai bun prieten un set de tricouri, inca mai rezista si il pot pe al meu cu mandrie. Atunci cand eram mica, ziua noastra insemna intrunirea rudelor si muzica pe gustul tatei... acum am ramas in efectiv restrans si cu muzica de la r...

Visul meu... Ultimul an m-a facut sa imi doresc la fel de mult sa am casa mea, sa fiu mireasa, mama si nu in ultimul rand sa fiu slaba...cred ca acest punct este cel mai greu de atins... se bate cap in cap cu dorinta precedenta. Vointa am. insa nu stiu de unde sa incep. As vrea sa simt rezultate ca sa pot merge mai departe cu zambetul pe buze..as vrea sa ma simt macar o zi bine in pielea mea. Poate ca cea mai mare problema a mea este creierul, acest inamic ce nu imi da voie sa ma simt libera si nu ma ajuta sa lupt cu mine. Ma gandesc sa imi fac un jurnal de sport, poate ma motiveaza si schimbarile o sa le sesizez prin poze si inscrisuri.

Energia a fost la ea acasa astazi, am avut chef sa fac curatenie luna in toata casa, probabil si ploaia mi-a inspirat asta. Imi placea sa sterg geamurile si sa privesc cum ploua cu picaturi mari; Am muncit mult, dar imi place cand ma uit in urma si totul luceste, nu degeaba mama glumeste ca sunt "Froilica" - cea mai buna fata de serviciu. Vreau sa imi schimb ritmul de viata, intuiesc sa incep un program de aerobic, poate vine si mama cu mine...ar fi o realizare frumoasa. Cu toate ca am avut parte de o mica lovitura in ceea ce priveste plecarea mea si a lui Mister la Solferino, am renuntat de bunavoie  - consider ca erau prea multe zile de care avem nevoie sa le rog pe colege sa ma ajute - poate a fost un semn de sus, sau poate doar o sansa ratata. Vreau sa cred ca m-am maturizat si ca am invatat sa vad din fiecare intamplare ceva pozitiv. Sunt intr-o oarecare tensiune si cu cel mai bun prieten, nu stiu daca e vina mea...a lui sau a amandurora. Cert este ca am obosit sa ...

Excursia mult visata a avut loc. Trei zile minunate s-au sfarsit, imi doresc sa nu le uit niciodata. Prima excursie in doi, sentimente speciale, momente unice, priviri indragostite, aer de munte, iubire, tu si eu. Sunt atatea de povestit... Piatra Neamt are frumusetile ei. Am vizitat casa memoriala a lui Ion Creanga, casa lui Mihail Sadoveanu,,,,gradina zoo, Biserici. Bateriile s-au incarcat, pacat ca a trebuit sa ma duc la munca asa repede.

M-am ales cu un pui de raceala, insa nu am putut sa imi gasesc o zi libera pentru odihna, simt ca am multe treuri restante si nu mai ajung la zi cu toate activitatile casnice. Gradinaritul ma relaxaza, stiu ca anul acesta am cheltuit multi bani pentru seminte si flori, insa nu imi pare rau, caci am o gradina colorata si frumoasa. As vrea sa mai schimb cate ceva insa decizia nu imi apartite in totalitate mie... cand o sa imi permit luxul de a avea casa mea, atunci o sa fac exact asa cum imi place mie. Pana atunci, nu imi ramane decat sa sper... Maine imi fac bagajul pentru mini concediu. Astept cu nerabdare sa plec, sa ma rup de realitatea cotidiana si sa ma incarc pozitiv.

Am reusit intr-un sfarsit sa comand si patul pentru dormitor, a fost o alegere grea...dimensiunile mi-au dat batai de cap, astfel am fost nevoita sa fac totul pe comanda. E mai usor sa iei totul de-a gata si sa nu astepti...insa in cazul meu timpul o sa imi fie un prieten in asteptare. In alta ordine de ideei, luna iunie o sa fie haotica pentru mine...o sa fiu un dute-vino daca totul se infaptuieste asa cum ne dorim noi, caci Mister a primit o propunere de nerefuzat - cinci zile in Italia. Acum totul depinde si de disponibilitatea sa.. daca poate sa fuga de la munca. Ar fi un vis minunat sa reusim cinci zile sa ni le petrecem impreuna departe de ochii lumii. Dar, pana atunci urmeaza un prelungit weekend incendiar in doi pe plaiurile Romanesti. Plecam la Piatra Neamt.

Saptamana viitoare plec alaturi de Mister. Astept cu nerabdare sa adorm la pieptului lui si sa ma trezesc alaturi de el... visez la asta de multi ani, insa mereu dincolo de usa ne mai astepta cineva cu care trebuia sa impartim timpul. De data aceasta suntem doar noi. Am emotii, mi-am pus toata baza ca o sa fie un weekend de milioane. Am nevoie de odihna, baterii incarcate si mai ales de amintiri speciale. Sunt ca un copil ce vrea un curcubeu dupa o lunga vreme ploioasa. Iubesc si plutesc! Cand vorbesc despre EL sau despre NOI simt cum inima mi-o ia la galop si gasesc doar lucruri frumoase de spus. Dragostea este frumoasa atunci cand nu ai probleme de rezolvat.

Citesc carte Fluturi dupa mai bine de patru ani de cand mi-am dorit-o. Sper ca de aceasta data sa o duc la sfarsit si sa invat ceva din aceasta poveste,

M-am saturat de oameni care nu au loc de mine si kg mele. Sa ma lase in pace, sunt satula de cele 3 kg despre care am tot povestit de un an de zile.... nu am nevoie ca sa imi spuna cineva ca nu mai sunt cum eram candva. Fac sport, mananc sanatos..si tot nu reusesc sa fiu fit.

Am intrat in bucatarie inca de dimineata si m-am cufundat in treburi pentru a ma energiza cu pozitivism. Intotdeauna am avut parte de un restart al starii de spirit atunci cand dulcegatesc; Daca ar fi sa trag linie dupa aceasta zi, pot sa ma declar fericita. Am avut parte de reusite culinare. Desi sunt obosita nu as ezita sa mai gatesc ceva. Mi-am propus ca liberul ce urmeaza sa imi fac mai mult timp pentru mine, am lasat lucruri restante si nu mai pot sa le aman. Viata mea este destul de calculata si bine structurata, as vrea ca intr-o zi sa ma surprind cu o portie de somn la pranz.

A fost cea mai lunga zi...m-a stors de energie. Am incercat sa ma adun si sa merg ai departe, am vrut sa fac lucrurile perfect, am simtit ca am facut-o insa cei din jur m-au demoralizat... m-au facut sa ma simt inutila. Am plans ca un copil lasand lacrimile sa se rastogoleasca pe fiecare particica din obraji, am suflecat maneca de la bluza sa imi sterg lacrimile, dar am simtit ca nu mai am energie sa o fac. M-am oprit in loc si am tras aer in piept, parca nici nu mai pot sa respir... simt ca nu am de ce sa o fac. Ma uit la poza din buletin si nu imi dau seama cand a trecut timpul, nu pot sa trag linie si sa spun ca am realizat ceva de care sunt mandra. Nu am ajuns "Acolo" unde imi doream... nu am casa mea, nu am planuri impamantenite, totul se clatina in vant. Iubesc si imi este teama...am ajuns sa imi fie frica de ce simte inima mea... am avut cateva controverse si am realizat ca nu ma mai recunosc. Am ajuns sa imi diminuez orgoliile de dragul omului de langa mine, nu pot...

Programul meu de sport ma face sa ma simt mult mai energica. Nu vreau sa para ceva strict asa ca nu imi planific o ora exacta si nici nu ma gandesc din timp ce vreau sa fac . Zilele acestea am pedalat si am colindat in lung si in lat orasul. Am descoperit un lan de maci superb. Am vrut sa ma duc sa imortalizez momentul insa mi-a fost teama de o biata soparla, asa ca am facut cale intoarsa si am adus intariri; Am fost sa aduc aparatul foto de la naftalina si am avut alaturi pe cel mai bun prieten al meu...ce-i drept e si singurul meu prieten. Zilele cand reusim sa facem o excapada sunt linisitoare, caci ultimul an a pus amprenta asupra prieteniei noastre. Am avut momente tensionate in care imi venea sa fug si sa nu ma mai uit inapoi. Acum sunt pe ganduri pasnice, imi doresc sa regasesc oamenii aia pe care i-am lasat pe bordura in trecut. Invat sa las de la mine mai mult, sa nu ma mai las afectata de cuvinte caci adesea ele sunt spuse pentru apararea celuilalt...nu vin din suflet...

Ieri am fost la un eveniment frumos, un moment din viata prin care toti trecem mai devreme sau mai tarziu...o reuniune de familie si prieteni apropiati. Nunta pentru mine nu inseamna "afacere" si nici "fast"... eu imi doresc ceva modest, restrans si pastelat. Am in minte ideea de ansamblu, insa nu stiu cand o sa fie acest moment...m-am saturat ca toti oamenii sa puna presiune asupra mea si a lui Mister... stiu ca ceasul ticaie, daca ar fi dupa mine as fi facut pasul de mai bine de un an.... insa decizia ii apartie lui, inca e situatia in mana lui...desi nu sunt dispusa sa astept mult. Nu sunt orgolioasa, nu impun nimanui sa faca nimic, insa nu mai imi permit luxul sa astept o viata...il iubesc pe Mister si sper sa ma inteleaga cat de mult imi doresc sa existe o familie a noastra. /Ma uitam si ieri cat de frumos e sentimentul de a fi mama...de a iti lua in brate copilul, de a putea sa te bucuri de cea mai dulce "prajiturica" facuta din iubire. Sper ca eu...

Gradina mea incepe sa prinda contur. Florile cresc si incep sa coloreze fiecare coltisor din curte. Sunt atat de incantata incat imi petrec din ce in ce mai mult timp alaturi de plantele mele. Am ajuns sa renunt la multe activitati pentru a avea mai multe ore pentru flori si amenajarea curtii. Ma simt atat de odihnita desi am zumzait mult si am reusit sa rapesc o ora de plimbat cu bicicleta. Aveam nevoie sa ma energizez si sa ma incarc cu amintiri. Ieri am fost pe campul cu maci, astazi am ajuns pe cel cu rapita...as vrea ca duminica sa ma duc sa realizez o sedinta foto. Inima imi tresare de bucurie cand ma gandesc ca la inceputul lunii viitoare o sa am parte de excursia mea mult dorita - doar eu si Mister. Ne doream de mult sa fugim intr-un colt de tara sa ne relaxam, am reusit sa ne sincronizam un weekend prelungit. Recunosc, uneori as vrea sa imi gasesc si eu un loc de munca mai normal...sa stiu ce inseamna weekend liber, asa cum majoritatea oamenilor au. Pentru mine zilele s...

Ma simt fara vlaga. Am avut o seara agitata si un cosmar mai urat ca restu'.  M-am trezit cu energia scazuta si o dispozitie de cuibarit in sanul casei. Astazi nu am facut nimic laudabil, am zapat printre poze si am ascultat muzica.  As vrea sa ma ridic de la pamant si sa incep o viata calculata...asa cum tin dieta si reusesc sa nu trisez, asa mi-ar dori sa pot face si in viata de zi cu zi...torul strict fara abateri. Am reusit dupa mult timp sa ajung la medicul de familie, am primit o recomandare sa imi fac analizele medicale....nu am ami facut asta de cand eram un copil fara griji,

S-a facut jumatatea lui mai? Nu am nici cea mai mica idee cum a zburat timpul...am avut un inceput de an agitat si uneori am impresia ca nu o sa se termine altfel. Viata mea este programata pe "etape"... evenimente peste evenimente si planuri de indeplinit. Ticaitul ceasului ma face sa simt ca eu urmez, usor dar sigur imi vine randul sa ma asez la casa mea si pentru asta trebuie sa organizez petrecerea de nunta... astept cu nerabdare sa traiesc aceste momente, insa pana atunci ne mai copilarim si iesim in oras ca doi indragostiti fara griji . Astazi am mancat chinezeste, a fost o seara frumoasa si delicioasa prin prisma prepratelor de elita. Il priveam pe Mister si realizam cat de indragostita sunt de fiecare particica din el. Il iubesc pentru toate momentele speciale si nebuniile ce ma fac sa zambesc ca un copil.

Dor si Doare! A trecut o luna fara printesa mea . Inca vin acasa si o caut cu privirea... dimineata vreau sa o smotocesc, in timpul zilei mi se pare ca o aud.. Imi e dor de ea!

Este ora  unu dimineata, nu ma simt deloc obosita... am avut o zi solicitanta, insa tot ceea ce am facut m-a energizat si m-a incarcat cu o stare pozitiva. Am reusit sa duc lista de "to do" la final. Nici nu stiu de unde sa incep sa povestesc ceea ce simt...toate activitatile mi se par pentru sufletul meu, iar gandurile ce imi inunda minte acum ma fac sa simt ca traiesc in locul potrivit pentru mine. Stiu suna ciudat, insa eu inteleg acum si cu siguranta si peste ani de zile la ce ma refer prin aceste cuvinte. As vrea sa scriu pe sleau, fara sa ma feresc de cuvinte, insa timpul a vindecat ranile din sufletul meu si acum vreau sa las loc doar bucuriilor sa imi inunde viata. Mereu am stiut ca undeva roata se intoarce si eu voi iesi castigatoare, atat in lupta cu timpul cat si in cea cu oamenii... poate ca am fost ranita si cazuta la pamant, dar am invatat sa ma ridic si mai ales sa nu ma las prada trecutului. Le multumesc tuturor celor ce m-au ajutat sa fiu omul puternic de...

Ziua aceasta m-a obosit, am avut musafiri cu "personalitate", oameni cu care nu imi mai face placere sa imi impart timpul. Nu am fost niciodata genul de om radical, insa de data aceasta lucrurile mi-au pus capac si ma simt deranjata de atitudinea pe care a avut-o fata de mine.  Cuvintele ma dor si acum...dau filmul inapoi si realizez ca sunt un om de nimic. Nu am facut nimic demn si laudabil. Simt ca nimeni nu se mandreste cu vre-o reusita de a mea, ca si cum nu a existat nimic pozitiv. Am incercat sa pun punct si sa imi revin, caci pe seara am fost eu musafir, desi unul cu treburi de executat....si cum spuneam si mai devreme, se pare ca nimic din ce fac nu este bine... Mi-a fost arasa atentia pe un domeniu ce credeam ca il stapanesc, nici macar acum in al doisprezece-lea cea nu simt ca am gresit, insa pentru cei din jurul meu am facut o calamitate. Ma simt dezamagita de atitudinea lor ce s-a rasfrans ca un uragan asupra mea. Sunt un nimeni bun de nimic.

Astazi am avut o dispozitie confuza. Simt ca nu am nimic de pierdut...ma uit in jurul meu si feele sunt maritate, cu copii si au casele lor. Eu nu am nimic...,ma simt singura. Imi este teama ca ceasul ticaie pe langa mine si eu nu pot sa il opresc. Imi e ciuda ca nu pot sa spun "DA" cu toata inima, as vrea sa fiu ceruta si sa imi strig bucuria. In prezent iubesc dar nu am inima intregita de o familie, simt ca asta imi lipseste si nu ma face pe deplin fericita.

Am evadat de la medicul de familie, am reusit sa il convig sa imi ofere fisele medicale si sa ma  transfer unde consider  ca imi este locul. Sunt fericita, sper sa nu mai am nevoie de medic,,,imi doresc sa fiu sanatoasa tun si sa nu fie cazul sa murdaresc fisa medicala.\

Astazi am fost la Simfonia Lalelelor din Pitesti. Am avut parte de o zi relaxanta. Imi era dor sa nu ma uit pe ceas si sa las timpul sa curga lin fara sa am nici un gand negativ. Cand vine vorba de flori si gradinarit ma exteriorizez si las frau liber cheltuielilor... vreau sa imi amanajez o gradinita de vis,

Citisem ieri pe un blog o expresie ce mi-a ramas in minte intreaga zi " Nu mă doare nimic, deci am murit " - asa ma simt si eu astazi. Durerile intense au disparut, iar cele minore incep sa devina insesizabile. Sunt fericita si ma manifest ca atare. Un mare merit in vindecarea mea il are si cel mai bun prieten al meu "dr Pmpiliu Topescu" - omul care m-a invatat ca odihna este importanta pentru sanatate. Ce-i drept zilele acestea mi-am rezervat timp pentru a sta eu cu mine si a fura cateva zeci de minute de somn . Viata mea a fost agitata in ultimii ani, si mereu mi-am propus sa trec si peste hopul acesta dupa care imi rezerv timp pentru mine, insa niciodata nu am reusit. Dupa mult timp o sa imi petrec trei zile de libertate,,,maine ma duc la Simfonia Lalelelor impreuna cu ai mei si cu ai lui Mister. Sper sa fie o vreme frumoasa.

Durerile de frunte nu dispar...as vrea sa fac un control dar nu stiu unde sa ma duc. Astazi am fost la controlul pentru vedere, am plecat multumita ca vederea mea nu s-a "defectat". Maine urmeaza sa ma duc la cotabila pentru a imi lua o adeverinta ca sunt salariata si asigurata la cnas... urmand sa imi caut un medic de familie. Nu sunt adepta spitalelor si medicamentelor, insa am ajuns in puncrul acela disperat in care as face orice sa scap de durerea asta. Am citit fel si fel de articole si gandul meu este ravasit. Am nevoie de odihna si de o zi fara durere.

Am ajuns sa fug de cuvinte, icerc pe cat posibil sa tin pentru mine frustrarile si dezamagirile pe care mi le provoaca cei din jur. Imi este teama sa vorbesc,au impresia ca doar ei au dreptul sa fie cei ce se supara, iar mie imi ramane mereu sa fiu vinovata. Ma conformez si accept situatia, desi nu ma simt inculpata...nu va imaginati ca sunt oaia neagra, caci sunt opusul...dar am o doza de pacifism si asta ma face sa fiu mai empatica. Nu am energia necesara sa duc o lupta in spate. Vreau sa ma inchid in cercul meu... mi s-a luat tare de a tine in puf oamenii de enspe mii de ori. Am nevoie de intelegere si eu, de iertare... Nu pot sa bat la usi inchise necontenit, cedez si ma afund in linistea personala... macar asa nu o i-au mereu de la capat cu aceleasi repsosuri infinite, Am nevoie de un cutremur interior sa ma pun pe picioare si sa incep o viata linistita.

Ma simt rau. Ma doare ingrozitor capul de cateva zile si imi este teama sa nu fie vorba despre ochelarii mei. Sper sa nu fiu nevoita sa ii schimb.

Ma uit la calendar si astept cu drag sa inceapa saptamana viitoare, sa stiu ca agitatia a trecut si ca pot sa alerg cu inima impacata ca totul este la locul lui. Astazi am facut tot ceea ce mi-am propus, chiar am depasit putin lista de planuri. Sunt mandra de mine ca am reusit sa ma dezmortesc din letargia in care am intrat asta iarna.  Vremea frumoasa de afara ma indeamna sa imi petrec timpul sub razele soarelui ce imi zambesc larg. Am ganduri marete in ceea ce priveste gradina cu flori... incepe sa prinda contur si asta ma entuziasmeaza mult. Sunt ca un copil ce isi intregeste colectia de jucarii. Vorbeam cu Mister despre o posibila intalnire a parintilor nostri, radeam timid despre faptul ca se vor cunoaste inainte sa planificam nunta. Am cateva emotii, nu stiu de ce.... este vorba doar despre o plimbare intr-un alt oras pentru un festival, un loc unde amandoi ne dorim sa ne ducem parintii.

Cand eram mica imi placea aceasta perioada a anului, eram in vacanta de primavara...eram visatoare si totul mi se parea usor. Timpul parca era mai consistent, reuseam sa termin curatenia si imi ramanea timp pentru iesirile cu prietenii. Anul acesta abia am terminat treaba si simt ca trebuie sa o i-au de la capat...nu sunt multumita de nimic, parca cineva in spatele meu vine si isi baga coada sa imi deranjeze ordinea. Am nevoie de o zi de odihna... vreau sa stau la iarba verde, sa citesc, sa creez, sa iubesc, sa fac orice ma face fericita si ma scoate din cotidian. Astept cu nerabdare un weekend in care sa pot evada din oras, insa aceste zile se tot lasa amanate. Mi-am pus ordine in viata si am de gand sa imi incep un program pentru sanatatea mea. Am ajuns la varsta in care scartai usor, insa nu vreau sa las lucrurile sa se intautateasca. Si daca tot vorbeam despre program, este timpul sa ma bag la somn...ora unu m-a prins iar treaza.

Viata mea este mereu agitata si plina de activitati, nu cred ca as putea sa stau o zi fara sa am ceva de facut. M-am obisnuit in ritmul acesta alert si nu pot sa spun ca imi displace. Intr-un fel sau altul simt ca nu mai am mult timp de petrecut acasa si as vrea sa il traiesc la maxim acum. Imi doresc sa termin lucrurile pe care le-am incept si sa finisez proiectele pe care ceilalti le ocolesc. O parte din inima mea iubeste nebuneste, insa cealalta se simte singura in cautarea sufletului pierdut acum o saptamana.  Stiu ca nu ma vor intelege multi, dar nici nu le cer asta...este durerea mea pe care mi-o ung singura si invat sa gandesc pozitiv si in astfel de situatii. 

Dupa 15 ani sufletul drag ne-a parasit. Pe de-o parte sunt suparata si debusolata, insa trebuie sa inteleg ca si-a depasit durata medie de viata si suferinta ei a fost mult mai mare decat a putut sa suporte. O caut cu privirea, vin de la munca si o astept sa fie in locul meu pe perna... cand vreau sa mananc am tendinta sa ii opresc o bucatica, dar ea nu mai apare....nu mai este printre noi. Nu o vom uita niciodata!

Mister este atent la dorintele mele si ma face fericita daca ii sta in putere. El stia cat de mult imi doresc o bicicleta decorativa si a facut tot ceea ce a putut ca sa imi aduca aceasta piesa din puzzelul meu din gradina. Curand o sa fac o sedinta foto sa imortalizez fiecare colt din gradina mea ce prinde contur de vis. Sunt asa incantata ca pot sa imi petrec timpul in gradina, Am reusit sa construiesc o mica recuzita necesara pentru o gradina demna de lauda.

Timpul este hain, a trecut lacom pe langa mine...perioada aceasta am fost zbuciumata de intamplari. Catelusa mea pe care o am de mai bine de 15 ani a trecut printr-o anemie, trupul ei era de nerecunoscut. Noptile mi le petreceam alaturi de mama si ea, incarcand sa ii alinam durerile si sa o ajutam pe cat puteam. Oamenii incercau sa fie alaturi de noi, insa doar noi simtim ca ea face parte din familie si orice s-ar intampla cu ea ne influenteaza in mod direct si pe noi. O iubesc enorm de mult. Ma cufund in plapuma, caci e greu sa tin ochii deschisi.

Munca la job....munca acasa, nu mai am timp de nimic; Ma simt obosita si frustrata ca nu am gasit minutle necesare sa ma ocup de mine. De la incputul anului aman de pe o zi pe alta sifonierul cu haine, simt ca nu am avut timp pentru mine si pentru o schimvare. Incerc sa imi pun la punct viata si sa imi incarc bateriile... insa inaimte de toate vreau sa termin curatenia de primavara. Sunt intr-o forfota continua si o schimbare. Imi doresc sa construiesc gradina visurilor mele. Daca ajung sa imi indeplinesc visul o sa ma declar pe depin multumita.

Sensibilitatea mea se intensifica in prezenta copiilor. Plang usor si nu pot sa imi stapanesc lacrimile.  Ajung acasa ravasita si nu stiu cum sa imi revin.  Imi doresc enorm de mult sa imi intemeiez o familie, sa construim casuta noastra si sa stam doar noi in ea. As putea sa spun ca imi doresc la fel de mult pe cat mi-a dorit intreaga mea viata sa scap de kilograme (cei care ma cunosc vor intelege cat de puternic este sentimentul).  Astazi am fost acasa la bro, nu ma duc des acolo...imi impun sa fiu putin rezervata si sa nu ma aventurez in necunoscut...caci am fost dezamagita de multe ori.  Bro mi-a dat voie sa imi tin nepotelul in brate - e un eveniment rar si atunci se intampla cu permisiune -  il strangeam in brate si ii simteam mirosul pielii. E un ingeras de copil. Am plecat ravasita de la apartament...

Imi doresc sa plec cateva zile alaturi de Mister, amandoi avem nevoie de o vacanta. Iubirea noastra creste pe zi ce trece, insa energia scade. Robotizarea munca- timp liber ne goleste bateriile. Trag de mine sa scriu cateva randuri insa nu ma simt foarte poetica. Cuvintele curg greu, ochii se inchid si tastele nu se mai aud.

Am profitat de vremea frumoasa si am iesit la plimbare cu bicicleta. Imi era dor sa explorez lumea cu castile in urechi si sa simt vantul linistitor cum imi mangaie parul. Stiu ca cele mai bune diete sunt cele care incep de "luni", insa eu vreau sa incep de maine...chiar daca asta inseamna in marti. Sportul nu ma mai ajuta cum o facea in tineretea mea. Imi doresc enorm de mult sa fac o schimabre in ceea ce priveste fizicul meu si mi-as dori sa slabesc, sa fiu cum nu am fost niciodata.

Nici nu stiu cum sa incep aceasta istorisire, acum dupa ce m-am calmat nu mi se mai pare ceva atat de grav, insa acum cateva ore Pamantul mi s-a daramat de sub picioare si am plans ca un copil, imi stergeam ochii pe sub ochelari si incercam sa mananc inghetata fara sa arat ca nu sunt bine. Din dorinta de a face un bine am dat-o in bara.  Pare penibil insa m-am "impiedicat" de un polonic de supa . Imi doream sa ii pun lui Mister sa manance, o facusem de nenumarate ori insa astazi am simtit cum toata caldura supei imi ardea mana...nu imi dau seama cum am facut-o, cert este ca jumatate era in castron, iar cealalta jumatate imi "imbratisa" mana si simteam ca mor de rusine, de furie, de usturime.  Mister a fost putin incurcat de reactia mea, nu intelegea cat de rau m-am ars, daca am patit ceva sau oare de ce lacrimile imi curgeau necontenit desi eu ii spuneam ca nu am nimic,  Imi dau seama ca inca sunt un copil, desi imi doresc cu ardoare sa fiu mama . Ma uit in ...

Sunt energica si zambitoare. Mi-am stabilit anumite teluri de indeplinit... iar atunci cans fac cate un pas spre realizarea dorintelor ma simt increzatoare. Astazi am facut treburi casnice, am lasat o amprenta asupra bucatariei si am reusit sa imi gasesc timp pentru mine, pentru sportul pe care l-am neglijat o perioada. Ma simt obosita asa ca nu mai astept miezul noptii si fug sa ma odihnesc. Se anunta un weekend la munca si vreau sa plutesc si sa eman energie - poate molipsesc oamenii cu starea mea de bine.

Citeam mai devreme pe un blog despre decizia pe care intr-un fel sau altul si eu am fost hotarata sa o consider viabila si sigura pentru viitorul meu, ma refer la plecarea din Romania. Credeam eu ca "dincolo" umbla cainii cu covrigi in coada. Aveam impresia ca banii aduc liniste sufleteasca... ma gandeam ca as fi putut cativa ani sa strang cureaua si sa pun bani la pusculita, urmand sa ma intorc acasa... insa imi iubesc prea mult obiceiurile, orasul, siguranta.. astfel incat nu am indraznit sa plec niciodata. Nu imi mai vad viitorul asa cum o faceam. Acum muncesc in tara, castig bani multumitori, pun la saltea si imi construiesc dorintele pe fortele romanesti. Imi renovez casa parinteasca si muncesc cat imi permite timpul in gradina... visez la casa mea si a lui Mister o casa mica, modesta si cocheta - musai pe plaiuri Romanesti, cel mai probabil chiar in orasul natal. Sunt putin speriata de ideea ca in curand o sa fim noi cu doua salarii si cu un dosar de acte... imi est...

Timpul zboara si eu nu am cum sa il opresc. M-am saturat sa fiu intrebata cand am de gand sa ma marit... oare oamenii chiar nu pot sa traiasca fara aceasta informatie? Oare toti cei interesati atat de intes de viata mea isi doresc cu adevarat sa imi fie alaturi in aceea zi deosebita? As vrea sa strig in gura mare, sa le arat cat de mult il iubesc pe omul de langa mine si cat de mult mi-as fori sa fiu sotia lui...sa fiu mama copiilor sai, vreau sa ii port numele chiar daca nu are o tonalitate puternica cu prenumele meu...pentru el as face-o cu mandrie. Mie nu imi ramane decat sa astept momentul acela pretios, sa spun Da si sa ma ocup de organizare. Recunosc cat imi este de greu sa vad cununii, nunti, botezuri si pregatiri... as vrea sa fiu si eu mireasa, sotie, mama...imi doresc enorm de mult, mai ales ca am gasit omul langa care ma simt fericita. Simt undeva in adancul inimii ca nu mai e mult de asteptat , dar nici nu o sa se intample curand... e greu de estimat. Trecut-au patr...

Astazi a avut loc botezul primului meu nepot legitim. Nu stiu cum a zburat timpul si nici cum s-a terminat acest moment. Parca am inchis ochii pentru o secunda si cand i-am deschis totul era terminat. Am avut parte de un eventiment atipic, toate amintirile mele de pana acum referitoare la taina botezului  au fost naruite de un eveniment total diferit... intr-un mod nu tocmai surprinzator. Stiu, nu am nici un drept sa comentez sau sa fiu dezamagita, caci nu a fost vorba despre botezul copilului meu... dar intr-o oarecare masura ma simt stanjenita ca nu s-a intamplat nici macar 2 la suta cum ar fi trebuit, cum ar fi fost normal conform datinilor. Nu sunt cea mai credincioasa si nici cea mai dusa la Biserica, insa cand vine vorba de religie si traditii incerc pe cat posibil sa respect ceea ce am invatat. Am trecut si peste acest hop...sper ca pe viitor sa nu apara si alte probleme sau porti inchise. Desi nu am spus nimanui ma doare schimbaea de comportament a lui bro si restric...

Fratele meu a fost cel mai bun prieten al copilariei mele. Ii povesteam tot ce aveam pe suflet si stiam tot ce se petrece in viata lui. Era omul cu care mergeam la cumparaturi si mereu imi cumpara gogosi. Drumul spre casa era linistitor, el citea si eu priveam pe fereastra...era ora noastra de reculegere.  Acum Timpul nu mai este atat de darnic cu noi ... nu ne mai permitem sa ne intalnim, nu ne mai scriem si uneori imi este teama ca a uitat de mine. Prbabil multi m-ar intreba de ce nu il caut eu daca el nu ma mai cauta, insa raspunsul este foarte simplu... am fost dezamagita de atitudinea lui, de secretele pe care le-a zidit vis-a-vis de mine... desi niciodata nu l-am dezamagit din punctul acesta de vedere, Despre nunta lui am aflat in aceeasi zi cu restul familiei, iar detaliile in ziua nuntii de fata cu toti invitatii. Informatiile esentiale din viata lui au devenit foarte pretioase si se pare ca nu mai merit sa stiu nimic despre el... caci am primit informatii sigure de...

Astazi am avut parte de momente creative. Am decorat sticlele cu prafuri magice pentru briose, sticle pe care doresc sa le fac cadou cu ocazia zilei de 8 martie. Consider ca este un cadou inedit, care ma reprezinta si se potriveste tipologiilor de femei cu care interactionez. Urmeaza si ziua lui bro, totul este pus la punct,,,chiar si disparitia mea de la job, mi-am programat o zi de gatit si pregatit petrecerea lui. Anul acesta l-am inceput bine, am castigat nenumarate premii, Am primit premiu de popularitate si o medalie de aur ... activitatea mea culinara este in plina dezvoltare, Imi doresc ca toate gandurile mele sa devina realitate si lupt pentru indeplinirea dorintelor. Desi recunosc ca ma simt obosita, fac tot posibilul sa imi incarc bateriile pentru a putea sa rezolv toate punctele de pe ordinea de zi. Viata mea este foarte ativa si structurata pe etape...sunt  o persoana calculata si asta ma ajuta sa zambesc in fiecare dimineata.

De cand s-a incalzit vremea, ma simt mult mai bine... simt ca m-am intors la viata. Sunt energica, dornica de munca si calculata. Mi-am facut nenumarate planuri si vreau sa le duc la bun sfarsit. Primavara renaste natura si incoltesc dorintele. Vreau ca gradinita mea de flori sa fie o poveste pe pamant. Multitudinea de culori sa fie ca un curcubeu dupa ploaie. Saptamana viitoare este dedicata muncii in aer liber. Vreau sa fac schimbari majore si nu ma las pana nu realizez ceea ce am in minte. Mi-am pierdut mult nopti sa conturez ideei si sa le schitez, ar fi pacat sa le abandonez fara sa le incerc. Plantarea florilor am inceput-o de astazi, mi-am decorat suportul de flori cu primule...