Sunt matusa dar nu simt asta...

Fratele meu a fost cel mai bun prieten al copilariei mele. Ii povesteam tot ce aveam pe suflet si stiam tot ce se petrece in viata lui. Era omul cu care mergeam la cumparaturi si mereu imi cumpara gogosi.
Drumul spre casa era linistitor, el citea si eu priveam pe fereastra...era ora noastra de reculegere.

 Acum Timpul nu mai este atat de darnic cu noi ... nu ne mai permitem sa ne intalnim, nu ne mai scriem si uneori imi este teama ca a uitat de mine.
Prbabil multi m-ar intreba de ce nu il caut eu daca el nu ma mai cauta, insa raspunsul este foarte simplu... am fost dezamagita de atitudinea lui, de secretele pe care le-a zidit vis-a-vis de mine... desi niciodata nu l-am dezamagit din punctul acesta de vedere,
Despre nunta lui am aflat in aceeasi zi cu restul familiei, iar detaliile in ziua nuntii de fata cu toti invitatii.
Informatiile esentiale din viata lui au devenit foarte pretioase si se pare ca nu mai merit sa stiu nimic despre el... caci am primit informatii sigure despre un accident in care bro a fost implicat, lucru pe care nu il stiam si sunt profund dezamagita de ascunzisul de care da dovada.

O discutie generala mi-a adus in cale informatia care m-a facut sa plang, faptul ca nepotul meu nu o sa vina in oras- unde locuiesc eu, ci o sa plece din tara inainte de orice alta excursie a sa.