Casa dulce casa

Citeam mai devreme pe un blog despre decizia pe care intr-un fel sau altul si eu am fost hotarata sa o consider viabila si sigura pentru viitorul meu, ma refer la plecarea din Romania.
Credeam eu ca "dincolo" umbla cainii cu covrigi in coada. Aveam impresia ca banii aduc liniste sufleteasca... ma gandeam ca as fi putut cativa ani sa strang cureaua si sa pun bani la pusculita, urmand sa ma intorc acasa... insa imi iubesc prea mult obiceiurile, orasul, siguranta.. astfel incat nu am indraznit sa plec niciodata.
Nu imi mai vad viitorul asa cum o faceam. Acum muncesc in tara, castig bani multumitori, pun la saltea si imi construiesc dorintele pe fortele romanesti.
Imi renovez casa parinteasca si muncesc cat imi permite timpul in gradina... visez la casa mea si a lui Mister o casa mica, modesta si cocheta - musai pe plaiuri Romanesti, cel mai probabil chiar in orasul natal.
Sunt putin speriata de ideea ca in curand o sa fim noi cu doua salarii si cu un dosar de acte... imi este teama de responsabilitati si de nereusita; Am visat mult si nu vreau sa ma dezamageasca nimic.
Inca nu am planificat nimic, doar simt ca in cateva luni (probabil un an si....) o sa imi schimb buletinul.
Pe de-o parte as vrea sa stiu cat mai inseamna aseptarea asta, sa stiu ce planuri sa imi fac...cat timp mai am de cocolosit in bratele mamei...cat o sa apuc sa imi cresc pomii de acasa;
Dar in acelasi timp vreau sa fiu surprinsa, sa ma intrebe atunci cand nici nu ma astept si sa ii raspund cat pot de ferm ca imi doresc asta la fel de mult precum imi doresc sa ne construim casa visurilor noastre.

Il iubesc si "Acasa" o sa insemne NOI,