Imi doream sa pot scrie un articol vesel, o insemnare bucuroasa despre aceasta zi, insa asa cum am facut mereu...zambetul pe buze il pastrez pe parcursul zilei, iar seara imi dau jos haina si ma ofilesc in intimitatea dormitorului.
Sunt damagita de faptul ca oamenii nu au curajul sa spuna verde in fata ceea ce gandesc, nu inteleg de ce trebuie sa te aprobe in fata, dupa care sa te loveasca cu un refuz categoric. Doare dublu, doare si ma demoralizeaza...ma simt sensibila si plang ca un copil.
Ajung la concluzia ca doar cine nu munceste nu greseste.
Imi doream sa fac niste modificari prin casa, am primit ok-ul dupa care am fot anuntata prin trimisi ca nu am o idee tocmai buna. Am renuntat la tot si m-am hotarat sa nu mai investesc aici...imi asteot momentul sa imi i-au zborul.
luni, iunie 19, 2017
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Durerea nu țipă mereu.
Au fost zile în care liniștea a avut cel mai greu sunet. Zile în care m-am simțit abandonată chiar și atunci când eram înconjurată de oame...
-
Iarna asta nu a venit tiptil. A venit hotărâtă, cu zăpadă până la genunchi și cu troiene care parcă voiau să ne pună la încercare răbdarea....
-
Au fost zile în care liniștea a avut cel mai greu sunet. Zile în care m-am simțit abandonată chiar și atunci când eram înconjurată de oame...
-
Afară plouă mărunt. E frig, iar vântul bate parcă în același ritm cu gândurile mele. Sunt zile în care simt că totul în jurul meu se clatin...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Un alt suflet isi da cu parerea: