Mereu mi-a placut sa fiu placuta de toti oamenii, am incercat sa fiu draguta chiar si atunci cand primul instinct nu ar fi vrut sa ma lase sa o fac, am zambit larg chiar daca stiam ca nu toti oamenii o merita... am oferit chiar daca ceva in mine ma indemna sa nu o fac.
Nu imi place cand oamenii imi pun eticheta inainte sa ma cunoasca. Ma simt demoralizata, chiar daca in sinea mea stiu ca nu am cum sa fiu eu floarea pe care toti o plac, insa undeva in interiorul meu caut un raspuns pentru aceasta antipatie.
Poate suna straniu, insa mereu am fost paciutoare si am cautat calea de mijloc pentru ca toata lumea sa iasa bine din ecuatie.
Poate ca am gresit, sau nu am fost inteleasa asa cum am dorit... cert este ca o sa fiu mai atenta pe viitor.
Pana atunci nu caut prietenii si nici medalii.... sunt doar eu cea care cauta liniste si vrea intelegere.
E greu intr-un colectiv sa fie toata lumea lapte si miere...trebuie undeva, cineva sa murdareasca si sa intepe.
Am nevoie de un impuls sa plec de aici, poate acum este momentul meu sa parasesc job-ul dupa trei ani de plafonare.
duminică, iulie 02, 2017
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Durerea nu țipă mereu.
Au fost zile în care liniștea a avut cel mai greu sunet. Zile în care m-am simțit abandonată chiar și atunci când eram înconjurată de oame...
-
Iarna asta nu a venit tiptil. A venit hotărâtă, cu zăpadă până la genunchi și cu troiene care parcă voiau să ne pună la încercare răbdarea....
-
Au fost zile în care liniștea a avut cel mai greu sunet. Zile în care m-am simțit abandonată chiar și atunci când eram înconjurată de oame...
-
Afară plouă mărunt. E frig, iar vântul bate parcă în același ritm cu gândurile mele. Sunt zile în care simt că totul în jurul meu se clatin...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Un alt suflet isi da cu parerea: