Dupa mult timp pielea mea simte ca traieste, simt adierea cum ma imbratiseaza si sufletul imi tresare de bucurie. Ador astfel de zile in care pot sa respir in voie, sa ma plimb sau pur si simplu sa stau pe loc fara sa simt siroaie de apa cum curg de pe mine.
Am profitat de aceasta zi minunata si am mers impreuna cu Mister itr-un parc drag sufletului nostru si ne-am intins pe paturica si ne-am odihnit .
Trebuie sa recunosc, am pus in tema ideea de a avea un bebe pe care sa-l anuntam inainte de sarbatorile de Craciun, ii surade... doar ca inainte de toate trebuie sa urmam alte etape firesti in viata.
Mai am un strop de rabdare, probabil pana in octombrie.....dupa care incep sa fiu tematoare si acum trebuie sa fiu sincera cu mine, ma cred in stare sa pun piciorul in prag asa cum am amenintat.
E bizar cum pana si eu stiu ca orice Rai poate avea si o poarta spre lumea rea ce ma simt uneori nevoita sa o deschid.
duminică, august 20, 2017
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Durerea nu țipă mereu.
Au fost zile în care liniștea a avut cel mai greu sunet. Zile în care m-am simțit abandonată chiar și atunci când eram înconjurată de oame...
-
Iarna asta nu a venit tiptil. A venit hotărâtă, cu zăpadă până la genunchi și cu troiene care parcă voiau să ne pună la încercare răbdarea....
-
Au fost zile în care liniștea a avut cel mai greu sunet. Zile în care m-am simțit abandonată chiar și atunci când eram înconjurată de oame...
-
Afară plouă mărunt. E frig, iar vântul bate parcă în același ritm cu gândurile mele. Sunt zile în care simt că totul în jurul meu se clatin...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Un alt suflet isi da cu parerea: