Povestea unui suflet

Initial vroiam sa povestesc despre dorintele mele de la aul ce urmeaza, insa un eveniment mi-a schimbat gandurile si mi-a adus lacrimi pe chip. Sunt inca suparata chiar daca au trecut cateva ore bune de atunci... fierb ca un ibric pus pe foc si astept cu nerabdare sa se faca dimineata sa pot purta o discutie. Imi iubesc familia, cu bune si cu rele este a mea si m-au facut sa fiu omul de astazi. Stiu ca nu au putut sa imi ofere luna si stelele, dar au dat tot ce aveau mai bun ca sa imi fie mie si fratilor mei cat mai bine. I-am respectat si ii voi respecta si de acum inainte, chiar daca sunt momente in care realizez ca ma maturizez si nu mai sunt un copil, ci devin un adolescent responsabil si plin de datorii morale. Undeva intr-un colt de suflet sunt suparata...nu pe ei, ci pe situatie si destin. Mi-as fi dorit ca viata sa fie ca in filme... sa ne putem permite sa ii ajutam pe cei dragi sa isi indeplineasca visul. Visul meu este sa am o casa. Stau si ma gandesc cum as putea ajunge ...

Mereu mi-am facut planuri si nu mereu am reusit sa le duc la indeplinit. Insa de data aceasta telul meu e mai important decat scuzele pe care as putea sa le aduc. Cu toate ca ma simt obosita si din ce in ce mai des pe fuga, vreau sa imi gasesc zilnic timp pentru mine si dorintele mele. Vreau sa fac sport si sa ma ocup de pasiuni. Nu sunt cea mai organizata persoana, insa as putea sa fiu anul ce urmeaza. Sper ca in fiecare zi sa primesc un semn care sa imi arate ca lupta mea nu e in zadar.

Pentru mine Craciunul a insemnat mereu Familie si miros de brad.  In fiecare an ne strangeam dimineata in jurul bradului si ne cautam cadourile, dupa care le desfaceam incercand sa ne dam seama cine a fost elful mosului pentru fiecare cadou in parte. Era o joaca frumoasa. Anul acesta in ajun am fost la munca, simteam ca nu mai termin treaba sa ajung acasa...imi doream sa il astept pe mos Craciun in pijamale asa cum am facut-o mereu. Bro isi dorea sa ne duceam la el... de cand e tata nu mai vine pe la noi des, am ajuns sa ii simt lipsa atat fizic cat si in ceea ce priveste comporamentu lui...uneori acid si taios... acum linistea si absenta lui din casa mi se par dureroase. Sufletul imi era indoit de faptul ca nu imi doream sa plec de acasa..vroiam sa lenevesc si sa stau in intimitatea dormitorlui meu... dar la insistentele alor mei am plecat la apartament. Atipic. A venit timpul sa ne intoarcem catre casa...in cazul meu catre locul unde inima mea se simte cel mai bine, alaturi ...

Am plans ca un copil cu capul ascuns in perna. Imi doream sa imi strig durerea si sa fiu inteleasa... chiar daca pare ireal nu pot sa ii spun lui Mister ceea ce ma doare, caci este legat de familia lui si de gandul ca exista posilbilitatea ca eu sa fiu nevoita sa impart cu familia lui casa. Intr-o oarecare masura imi doresc sa fiu ceruta si sa fac pasul, insa sunt constienta ca nu ne permitem ... nu stiu daca vreodata o sa pot sa fug in lume asa cum acum doar visez. Apreciez anumite lucruri, chiar daca nu sunt foarte deschisa in comunicare, ceva ma inhiba si ma face sa ma inchid in mine. Astazi plang si imi ung ranile. Casa noastra este atat de departe fizic, dar totusi caramizile pentru fundatie sut gata....

Astazi este despre tine, despre omul pe care il port in inima in orice clipa. Esti ultimul meu gand inainte sa adorm, iar dimineata ne gaseste impreuna zambind si trimitandu-ne mesaje siropoase. Esti totul pentru mine. Am vrut sa te surprind, sa iti cumpar un cadou la care nu te asteptai...am profitat de timpul disponibil pe care l-am avut si am impachetat cadoul intr-un mod ce stiu ca o sa te puna in dificultate sa il desfaci. Chiar daca nu am reusit sa fugim impreuna in aceasta zi, promit ca atunci cand o sa fiu sotia ta, aniversarile vor fi doar pentru noi... un prilej sa ne petrecem timpul impreuna si sa ne recucerim.

Simt cum sufletul imi este inundat de regrete . Am gresit fata de mine si nu pot da timpul inapoi. M-am trezit la realitate de multe ori dar nu am putut sa fug departe...mereu am cazut in capcana timpului. Acum ma ascund de mine si gandurile mele. Imi doresc ca anul ce vine sa ma gaseasca linistita si sa imi aranjez gandurile. Visez la un viitor mult mai colorat si mai fericit.

Sunt frumoasa pentru ca sunt iubita.  Clipele in care ma priveste cu ochii sclipitori si cu zambetul larg, momentele in care nu ne spunem nimic dar totusi am gandit la fel, zilele in care o imbratisare este mai mult decat o mie de cuvinte ... toate acestea ma fac sa plutesc si sa ma simt o persoana implinita.  Cand sufletul imi este fericit parca toate lucrurile merg bine. Reusesc sa fac tot ceea ce mi-am propus, timpul pentru mine este ai lung, activitatie creative sunt cu final fericit...culorile sunt mai evidente si zambetul mai intens.  

All i want for Christmas is you! Ma simt atat de fericita langa tine. Stau si ma gandesc cum au fost zilele mele inainte sa te cunosc si nu imi vine sa cred ca am fost atat de naiva sa te las odata sa imi scapi printre degete.  Eram o copila ca isi cauta un viitor imaginar, am crezut ca nu poti sa fi tu alesul... pareai mult prea cu picioarele pe pamant, iar eu nu imi doream asta atunci.  Am avut nevoie de atatia ani sa realizez cat de mult ma cpmpletai si ma faceai sa ma simt eu in preajma ta.  Acum, dupa atatia ani ma simt atat de iubita si realizata pe toate planurile. Esti totul pentru mine si pot sa iti declar cu mana pe inimioara ca te vreau alaturi de mine in fiecare dimineata chiar daca esti moracanos cand intalnesti primele raze ale soarelui...te doresc a masa in fie ce pranz sau cina, te astept langa mine la orice pas.  Iubiea noastra creste pe zi ce trece si am inceput sa ne configuram un viitor al amandurora...deja nu mai exista eu sau tu separat...

Vestile nu se opresc sa apara. Am fost premiata cu medalia de argint pentru preparatele mele... ceea ce inseamna o faima in plus si un premiu consistent. Sufletul mi-a venit la loc atunci cand am terminat de organizat cadourile si am realizat ca planul merge mai bine decat mi-am imaginat.

Emotiile au fost uriase. Inima imi batea cu putere si parca urca in gat... simteam cum aerul se imputina si nu reuseam sa ma mai concetrez.  Am ajuns in fata cladirii, am sunat si mi-am luat inima in dinti. Ma gandeam ca nu am nimic de pierdut, ba chiar am de castigat o experienta. Ce sa mai... prajiturile au fost degustate si apreciate.  In timp ce priveam juratii cum degusta, cuvintele parca se intorceau la mine si reuseam sa leg propozitii fluente si elaborate. Cu fiecare minut care trecea ma simteam mai sigura pe mine si respiratia se intorcea in suflet.  Sunt fericita, aceasta experienta a fost inedita si mi-a placut enorm de mult...am ajuns sa vizitez un atelier de creatii...poate ca seamana izbitor cu ceea ce imi imaginam eu in copilarie, am vorbit cu zana cea buna si am primit pantoful cenuseresei.  Toate detaliile m-au facut sa plutesc de fericire. Un nou inceput, un nou zambet....o noua apreciere. 

Astazi am de prezentat un candy bar... am emotii mai mari ca la examenul de bacalaureat. Nu stiu in ce m-am bagat, cert este ca pot sa ma aleg cu un loc de munca sau poate cu o usadeschisa pe viitor. Am realizat o multitudine de preparate, inca nu le-am fotografiat...insa sunt convinsa ca nu vor ramane doar pe masa...ci vor avea parte de o sesiune foto. De pierdut nu am nimic, chiar daca nu o sa trec proba m-am ales cu experienta si cu o zi petrecuta la bucatarie. As vrea sa imi las entuziasmul sa iasa la iveala, insa momentan sunt atat de speriata de ceea ce urmeaza incat nici nu imi vine sa ma bag la somn.

Ma preseaza. Am atatea actvitati de facut si parca nu mai reusesc sa le duc la indeplinit. Telefonul suna si planurile imi sunt date peste cap...simt ca nu am scapare zilele ce vin...trebuie sa termin cu termenele limita.

Play Te priveam si zambeam larg. Am ajuns sa te iubesc mai mult decat mi-as fi imaginat ca pot sa o fac. Ma gandesc cum au trecut patru ani si cu toate acestea eu simt ca totul este fresh si intens. Iubirea ta ma face fericita. Ador felul in care ma privesti, imi oferi un confort interior si ma faci sa ma simt cea mai speciala fata de pe pamant. Chiar daca astept cu nerabdare clipa in care o sa-mi ceri sa fiu sotia ta, stiu ca acel moment o a fie deosebit si memorabil pentru noi doi...simtim ca suntem pregatiti insa sunt mici impedimente ce ne stau in cale...dar promit ca o sa sarim peste ele cat de curand . Te iubesc pe zi ce trece mai mult. Astazi ai facut un copil fericit. Ne-am plimbat ca doi copii sub lumina colorata a instalatilor de brad, am privit cerul plin de culoare si am ras nebuneste la glume intelese doar de noi . Inchid ochii si imi imaginez cum ar fi viata noastra fara ticaitului ceasului.

Anul acesta am avut parte de multe pierderi si regasiri personale. Timpul m-a presat mai mult ca niciodata...am simtit ca nu mai am aer sa respir si nici timp sa mor - o expresie dura dar foarte reala pentru sentimentele mele. Au existat perioade in care am simtit ca nu mai reusesc sa pun la punct toate problemele... nu gaseam cateva minute pentru mine si mi-as fi dorit atat de mult sa ies din cotidian, dar ma multumeam daca ajungeam seara tarziu la somn si puteam sa spun ca am realizat macar jumatate din ceea ce imi propusesem. Timpul a fost hain...nu mi-a dat voie sa scriu gandurile, imi era atat de greu noaptea sa stau cu telefonul in mana sa povestesc durerile si frustrarile. Nu totul a fost atat de gri, insa bucuria si momentele frumoase trec atat de repede si lasa amprente vizibile in suflet incat stiu ca daca nu o sa povestesc astazi despre asta, cu siguranta zilele viitoare pot sa ma intorc cu istorisiri bogate si colorate. Imaginatia mea a inceput sa contribuie intens pentr...

Comanda mea este in desfășurare. Cel mai probabil săptămâna viitoare o sa îmi reiau drepturile de bloggerita... Pana atunci îmi încarc bateriile și gândurile mi le pun în ordine.  Aștept ca un copil... Sunt super fericita ca am reușit sa îmi achiziționez cadoul mult visat. Lucrurile merg bine. Am avut parte de schimbări dar le-am făcut fata cu brio. Revin cu detalii de pe viitorul meu coleg de camera.

Miercuri (9noiembrie a.c.) am devenit matusică cu acte în regula. Sunt in Culmea fericirii.  Nu mi-am imaginat niciodată ca exista un sentiment atât de puternic cand vine vorba de iubirea unui omuleț mic ce nu a crescut în pântecele tale...( sau ale soției - cu iubirea de tata e o alta poveste).  Am făcut tot posibilul sa fug de la muncă sa vad îngerașul. Mi-l imaginasem în fel și chip...dar mereu era perfect. Nu am crezut in vise...dar se pare ca ar trebui sa schimb acest aspect, căci l-am visat și arata exact ca în realitate.  Știu pare ireal...dar tocmai din teama ca nu o sa fiu crezuta, atunci când am avut visul  am povestit cu lux de amănunte ceea ce  "am văzut". Îmi doresc sa fiu si eu mama,dar asta după ce o sa fiu ceruta de soție și o sa fac nunta.  Totul merge treptat.

Trecut-au zilele fara sa reusesc sa imi scriu gandurile. Am simtit multa dezamagire si furie interioara. Am plans mult si am incercat sa ma ascund de privirea mamei, nu vroiam sa stie cat de mult sufar. Bucuria pe care am simtit-o in urma cu o saptamana se transforma in teama... nu pot sa ma manifest de la distanta, si nici nu mi se permite sa fiu deschisa si entuziasta asa cum as fi vrut sa fiu. Incerc sa ma resemnez si sa ii dau timpului timp. Vreau sa imi pun ordine in viata. Am schitat planul pentru viitor si vreau sa ma tin de aceasta schita. Imi doresc atat de mult sa gasesc zilnic timp pentru sport, sa ma intorc la pasiunea mea culinara, sa imi gasesc timp pentru ingrijirea personala si cel mai important sa cumpar cadouri pentru sarbatori. schit

Am revenit seara acasa, a fost o zi agitata si plina de activitati. Sunt fericita, am intrat in posestia cd-ul de la Voltaj cu autografe. Nu mi-am imaginat niciodata ca o sa indragesc formatia aceasta incat sa ma duc la concertele lor si invat versurile urmanad sa le fredonez cand lumea imi pare incolora. Sunt intr-o perioafda "yo-yo" ... ma simt bine, dar in clipa urmatoare pic intr-o stare de melancolie, imi amintesc neajunsurile personale si dorintele pentru care lupt. Sunt obosita si sensibila.

Uneori oamenii au reactii pe care nici ei nu pot sa le explice macar pentru sine. Sunt gesturi pe care le fac si nu au  un raspuns pentru motivul reactiei spontane. As vrea sa ii inteleg, sa ascult si sa gasim impreuna un raspuns pentru aceste dileme ce ma framanta de multa vreme. Orgoliile sunt mai presus decat momentele frumoase. Gesturile si cuvintele rele sunt mai usor de oferit fata de o vorba buna sau un apel telefonic. Azi nu sunt aici!

Timpul m-a învățat sa iubesc, să am răbdare și să lupt pentru atingerea dorințelor mele.  În prezent trăiesc o frumoasa poveste de iubire alături de prima mea dragoste. Deși am avut câțiva ani ce i-am petrecut separat...pe un alt drum, alături de alți oameni, descoperind sentimente noi...cu toate acestea fără sa ne planificam,  defapt fără sa ne imaginam nici măcar o clipa...am ajuns iar împreună - descoperind comportamente diferite,  gândiri pe care nu le cunoșteam,  gesturi ce ne apropiau fără sa ne dam seama cum... priviri ce păreau că se întâlnesc pentru prima dată,  iar buzele parcă tanjeau să se apropie într-un sărut plin de emoții. Recunosc,  m-am simțit de parca era primul sărut din viata mea. Totul a fost la o intensitate greu de descris. Poate ca primul an a fost puțin mai nesigur,  nu am acordat suficienta importanta zilei de mâine... Însă după ani și ani simt ca viitorul înseamnă NOI . Am trecut împreună prin încercări dure....

Mi-am propus sa ma reapuc de pasiuni abandonate...timpul este scurt dar foarte pretios. Trebuie sa imi duc la bun sfarsit restantele din viata cotidiana, am inceput prin a imi da interesul in ceea ce priveste cardul meu de sanatate...proiect pe care l-am abandonat din clipa in care a inceput aceasta poveste; Sifonierul plange de dorul meu. Maine ma duc la concert Voltaj si vreau sa ma imbrac mai excentric, dar pentru asta trebuie sa imi intorc lucrurile de iarna in prim plan. Nu inteleg de ce dar de cateva seri stau cu laptopul in brate si ochii mi se inchid. As vrea sa scriu iar zilnic, sa imi notez gandurile...sunt atatea momente in care mintea imi dicteaza ce sa scriu si nu sunt aproape de taste sa notez franturile...acum este tarziu si ochii mi se inchid precum doua jaluzele.

Saptamana aceasta este plina de activitati, insa toate ma fac fericita mai ales pentru ca sunt strans legate de Mister. Maine mergem la film, poimine la concert Voltaj, raspoimine este aniversarea relatiei noastre... urmeaza sa gatesc ceva surpriza pentru EL. Cu siguranta mai sunt lucruri pe care urmeaza sa le infaptuiesc cu zambetul pe buze, insa nu o sa le enumerez acum, caci vreau sa scriu despre ceea ce imi face ziua mai frumoasa ori de cate ori simt mangaierea calda a zambetului sau ; Oricat de suparata as fii, atunci cand apare Mister in perimetrul meu, reuseste sa ma linisteasca si sa imi aduca liniste sufleteasca - asa a fost mereu si sper sa nu se schimbe asta pana la adanci batraneti. Il priveam astazi cu toata inima, ma privea cu ochi copilaresti si in colt ii rasarea un zambet strengaresc. Iubirea i se emana prin piele, fiecare por respira iubire. Ma gandesc la pasul ce urmeaza, multi dintre cunoscutii nostrii au facut deja asta, noi asteptam ca EL sa se simta pregatit ...

Santierul dentar este la jumatate, portofelul meu a suferit o gaura imensa. Totu-i scump cand vine vorba de tehnica dentara; Am venit acasa cu lacrimile siroind pe obraji...simteam o frustrare, nu intelegeam cum banii pe cateva saptamani de munca s-au dus pe apa sambetei. Am facut marea comparatie - ce as fi putut face cu banii acestia - visam sa schimb patul din dormitor, dar aman proiectul. Mereu am fost zgarcita cand a venit vorba despre mine, cu siguranta daca era vorba de ajutat pe altcineva cu suma aceasta de bani nici nu stateam pe ganduri si ii ofeream.

Este ziua celui mai bun prieten al meu. Cadoul este gata impachetat...desi mi-ar fi placut  sa reusesc a organiza petrecerea surpriza la care am visat de cateva luni. Este greu sa urnesti muntii din loc, mai ales cand muntii sunt putini si fara ei peisajul ramane gol si pustiu. Planificasem meniul, loatia, muzica...totul era pus la punct, insa nu s-a infaptuit. Mi-am propus ca anul ce urmeaza sa fie mai special...pana atunci ma imbrac si ma duc la petrecerea lui.

A inceput ploaia...am inchis ochii si m-am lasat purtata de imaginatie. Visez la un viitor colorat, desi imi este dor de trecut, de oameni si intamplari...simt ca am nevoie de schimbari, Nici nu stiu cu ce sa incep...viata mea devine din ce in ce alerta si ordonata. Nu mai am nevoie de agenda, lucrurile vin de la sine si leaga singure. Asa cum spuneam de curand am inceput sala si acum se vad rezultate de care sunt mandra. Hey, nu va imaginati ca eu cred in minuni peste noapte...sunt surprinsa - imi doresc o schimbare mai evidenta de care sper sa am parte pana in primavara. Lupt si ma modelez. Locul de munca incepe sa nu ma mai multumeasca, deja am cateva oferte si astept sa fac pasul de schimbare...imi este teama de iarna, nu vad anotimpul bun pentru noi inceputuri. Sanatatea scartaie putin, o durere de masea si o raceala in pragul usii.

Timpul zboară și ma lasă cu amintiri de tot felul.  Sunt fericita când ma gândesc la ceea ce am in prezenta.. La ce am realizat și mai ales la ce am reușit sa renunț...fara sa regret nici măcar o clipa. Sunt fericita și as vrea sa îmi strig fericirea în gura mare. Iubirea nu înseamnă totul,  ci este totul.  Atunci când simți ca inima îți este împlinită... Tot corpul radiază și ochii îți sclipesc.  E un tot unitar ce se conturează frumos. 

Iubesc cadourile, ador sa le ofer si mereu ma gandesc cu drag la ceea ce ar putea sa il surprinda pe aniversat. In fiecare an vreau sa imi pun amprenta asupra lor... ma pun in pielea omului si imi imaginez cum ar vedea el impachetarea sau dimensiunea cutiei, orice detaliu nu scapa neanalizat. In prezent ma ocup de aniversarea celui mai bun prieten. Intr-o saptamana trebuie sa organizez o petrecere surpriza, sa invit oamenii si sa le ofer responsabilitati clare pentu ca surpriza sa capete contur. Momentan exista un mic impediment, absenta aniversatului... intorc problema pe toate partile si nu stiu cum sa il conving sa nu plece de acasa in ziua respectiva. In ceea ce priveste cadoul palpabil sunt in grafic, am dat comanda si astept sa soseasca cat mai curand.... insa asta nu este tot, vreau sa confectionez o imbracaminte in miniatura de bucatar. Timpul imi este cel mai mare dusman... as vrea sa pot face cat mai multe lucruri, dar sunt putin presata de ticaitul acesta.

Ieri am început iar sala... De data aceasta mi-am propus sa nu renunț oricât de ocupata o sa fiu.  După patru ore de antrenament intens ma simt foarte dornica de schimbarea fizica pe care o visez de ani buni.  Motivația mea este mare.. As vrea ca schimbările sa vina pe toate planurile.  Am un targhet în cm,nu mai lupt cu kg...pentru ca totul este relativ. Febra mea musculara vorbeste pentru mine... Îmi tremura anumite zone... Însă nu ma las bătută. Un pas mic către o dorința mare.

Curand o sa implinim patru ani de relatie. Inima imi tresare de bucurie si simt ca e omul langa care imi doresc sa imi petrec tot restul zilelor. Iubirea pentru el e nemarginita si sentimentul este reciproc. Ma gandesc cum sa aniversam aceasta data importanta, defapt cum sa celebram minunatele zile petrecute impreuna cu bune si dragastoase momente. Un gand imi zburase la o iesire montana, insa weekendul aceasta s-a ivit sa ajungem la Sinaia si ne-am bucurat intr-un mod relaxant de aceasta zi; Reconfigurez "traseul" pentru aniversarea noastra... mintea imi zboara la multe lucruri, insa nu pot sa ma opresc la ceva stabil. Am citit Marc Levy "EL si EA" iar mintea mea a fost plecata la roman, in pielea personajelor...faceau lucruri nebunesti pentru prietenia unor oameni ce ajung sa se iubeasca... Cam asa am fost si noi, am ajuns sa ne iubim ca doi nebuni indragostiti unul de celalalt iremediabil.

Sunt posesoarea unui acvariu cu pestisori. Nu mi-am imaginat niciodata ca o sa am grija de animalutele acestea... vedeam pestii doar ca pe o hrana sanatoasa, insa acum invat sa ii ingrijesc. "Uite, si pestii au casa lor!" - asta mi-am zis in sinea mea.  Ma gandesc adesea la posibilitatea de a avea casa noastra...a mea si a lui Mister. Imi doresc cu ardoare sa locuim impreuna doar noi. Consider ca viata noastra ar fi diferita si sentimentele se vor intensifica. Mintea imi este plina cu ganduri, dorinte si frustrari... simt ca nu pot sa indeplinesc visul acesta. As vrea sa pot da timpul inapoi si sa schimb totul de la prima zi de scoala....sa fiu mai ambitioasa, sa urmez o alta facultate...sa am alte teluri in ceea ce priveste lovul de munca si sa fiu ambitioasa cand vine vorba de dorintele mele.

Oameni mari, probleme mari. Astazi am fost putin tensionata in ceea ce priveste dilema salariului pe concediu. Nu am plecat in aceasta aventura cu o suma concreta si acum am ajuns sa ne certam intre noi fara sa intelegem ceva. Sunt hotarata sa imi depun denisia daca consider ca nu mi se ofera cat mi se cuvine; Nu ma credeam capabila sa fac asta in urma cu cateva luni... insa acum am ajuns sa imi doresc dreptate si nu vreau sa ma complac intr-o situatie... daca  nu consider ca imi este favorabila sau macar egala cu dreptul meu, vreau sa renunt. Schimbarea sta in noi!  Nu mai sunt asa sensibila si tacuta precum eram in urma cu doi ani...ceea ce gandesc, incerc sa spun in cuvinte cat mai cizelate si pertinente. Nu vreau sa las de mine atunci cand nu este cazul...caci o bunatate facuta unui om care nu o apreciaza inseamna o luare peste picior si o piedica pentru un viitor linistit.

Ieri am fost la nungta uneia dintre verisoare...Mister nu a putut sa fie alaturi de mine, caci avea nunta unul dintre prietenii lui. A fost o situatie destul de delicata si am stabilit sa ne impartim. Pe moment mi s-a parut ca este cea mai inteleapta idee,insa ieri mi-am dat seama cat de greu este fara EL. Dansurile au fost atipice si momentele cheie nu mai aveau aceeasi intensitate pentru mine. Recunosc, iar m-am pus in pielea miresei si mi-am imaginat cum ar fi fost sa port eu rochia alba... nu stiu cat mai am de asteptat sau daca o sa am parte vreodata de un astfel de moment... dar stiu ca imi doresc si nu doar atat, ci visez la o familie a mea...o casa alaturi de sot si copii. Sunt mandra de Mister, il privesc admirativ prin cuvintele celorlalti despre EL. Simt ca am facut alegerea cea potrivita si fericirea mea alaturi de el confirma asta;  Il iubesc!

Saptamana aceasta totul se rezuma la concediu... am profitat de ultimele zile pentru a pleca la munte. Transalpina a fost destinatia. Am vizitat si Sarmisegetuza si alte localitati mai mici, insa oricare ar fi fost destinatia bucuria mea ar fi fost la fel de mare caci am reusit sa fug o zi din rutina mea. Timpul a trecut fulgerator, nu stiu cum a trecut august si deja ne aflam in septembrie. Mintea imi zboara la tot ce am facut si ce mai puteam sa fac. Astazi am facut putin exercitiu de colorat... urmeaza "nunta anului" si mi-am pus amprenta la cateva detalii. Recunosc, oricat de puternica incerc sa par... undeva in colt de suflet mi-as fi dorit sa imi organizez si eu nunta. Incerc sa ma rabdare, insa ma uit cu groaza la faptul ca niciodata nu vom putea avea casa noastra... iar cei din jurul nostru nu vor sa ne inteleaga ca este greu. Cel de sus nu a fost suficient de darnic cu noi, nu a vrut sa ne ajute cu un acoperis deasupra... trebuie sa muncim si sa ne facem credit, ...

Imi place sa imi planific din timp toate lucrurile. Nu am stat niciodata pe ultima suta de metrii cand venea vorba despre un cadou aniversar sau o discutie importanta. In prezent mintea imi este plina de ideei... vine ziua mamei de nastere si a celui mai bun prieten al meu. Ma gandesc cum as putea sa ii surprind si sa le ofer clipe magice. Ma organizez saptamana aceasta si vreau sa pun la punct toate detaliile. Pana una alta imi pregatesc bagajul pentru excursia la munte.

Am avut parte de cele mai frumoase zile de concediu. Soare, iubire, distractie, plimbari, rasarit, desert, bronz ... toate m-au facut sa ma simt fericita. Am trait intens fiecare clipa si am acumulat amintiri frumoase. Sufletul imi este fericit. Mister imi este alaturi in cele mai speciale clipe si nu ma lasa nici macar atunci cand sunt pe punctul de a exploda de nervi din te miri ce motive. Il iubesc si il ador. Ieri mi-a salvat viata si ii sunt recunoscatoare ca dintr-o intamplare ce putea sa fie tragica... eu am reusit sa raman in suflet doar cu ideea ca EL ar face orice ca eu sa fiu bine, chiar daca asta ar insemna sa isi puna viata lui pe locul doi. Simt ca am trait intens aceste zile, au fost mai lungi ca orice alte zile... mai vesele si mai remarcabile. A fost prima vacanta impreuna cu nepotul meu, chiar daca nu am putut sa il strang in brate...stiu ca o sa auda mereu povesti despre prima lui experienta cu marea;

Maine ma duc la o seara de burlacite. Mi-ar placea sa pot organiza o petrecere surpriza pentru cineva...insa toate fetele pe care le-am insotit in drumul acesta al casniciei nu si-au dorit o astfel de petrecere; Cat despre a putea fi surprinsa eu peste multi ani, momentan este un vis indelungat caci nu am domnisoare de onoare. In minte mi se deruleaza un film frumos colorat... nici nu stiu daca are rost sa scriu, caci ideiile vin si pleaca asemeni oamenilor ce perinda prin viata noastra.

Timpul meu a devenit din ce in ce mai diversificat. Am reusit sa intru in posesia unei carti pe care m-am apucat sa o lecturez pe nerasuflate. "Ea si EL" de Marc Levy mi-a  captat atentia si a reusit sa ma scoata din starea mea de letargie. Sufletul imi este fericit, in cateva zile plec impreuna cu Mister in concediul mult visat. Nu stiu daca locatia ma entuziasmeaza nici macar pe jumatate pe cat ma incanta ideea de a il avea langa mine cateva zile fara sa existe nici un motiv sa dispara ca un super-erou. A inceput sa picure marunt, asa a inceput si aceasta dimineata...devine un circuit ce nu imi displace deloc. Simt ca timpul se opreste in loc si zilele frumoase se multiplica fara ca nisipul din clepsidra sa se clinteasca. Sunt multe dorinte pe care ne dorim sa le punem in practica si sa le faceam realitate vizuala, insa nu depind doar de noi si... sunt factori ce ne opresc in loc. Uneori imi este teama sa fiu om mare... sunt probleme pe care nu stiu cum sa le depasesc. ...

S-a stricat laptopul...nu mi-am imaginat pana acum cat poate sa fie de complicat sa imi fac activitatea zilnic fara el... nu inteleg tehnologia totala pentru telefon, consider ca sunt lucruri pentru care ai nevoie de taste palpabile si un ecran mai generos pentru a iti face treburile corespunzator. Am scos de la naftalina note-book-ul. Poate ca as fi renuntat la cautarile zilnice si lla alte mizilicuri pe care le faceam zilnic, insa la blog nu pot sa renunt. Este ora sapte si eu sunt ca un leu in cusca... incep sa scot ghearele si sa zgarii. Consider ca nu sunt exagerata si nici nu cer imposibilul... insa oamenii au impresia ca daca nu spui nimic, totul iti convine. Oare ei nu se pun niciodata in pielea ta? Ei nu isi doresc timp pentru ei? Imi  vine sa plang de ciuda si sa fug in lume fara sa ma mai uit inapoi. Nu stiu de ce imi fac mereu vise si sunt dezamagita. Am incercat sa las viata sa ma surprinda si sa nu mai am asteptari...insa nu reusesc sa renunt la planificarile me...

M-am trezit de dimineață cu gândul la invitațiile pe care urma sa le termin pana la prânz. Aveam puține emoții...tumpul ne presa și nu aveam toate materialele necesare.  Totul este bine când se termina cu bine... Am terminat și mâine urmează sa fie livrate. As mai face asta încă odată dacă as avea ocazia.  Îmi era dor sa îmi pun mânuțele la treabă. Într-un fel ma gândesc și la viitorul meu... As vrea sa se concretizeze curând... Sa știu pentru ce lupt.  Am momente în care îmi vine sa fug și sa renunț la tot... Simt ca bat pasul în loc.  Ma uit în jurul meu... Și ma simt pregătita sa i-au viata în piept. Dar nu pot sa fac asta singura.. Aștept dar nu știu ce aștept.

Am purtat fusta cea noua - un rosu aprins, un mac in miscare si o lejeritate ce ma facea sa radiez si sa ma simt speciala. Parul a fost prins in doua cosite si unghiile strauceau ca o scanteie. Ma simteam deosebita, asta inainte sa ma intalnesc cu Mister, omul ce mi-a schimbat sentimentul in unul mai profund...am simtit ca sunt iubita la putere infinita si iubitul meu este atent la orice detaliu sorbindu-ma din priviri. Am fugit ca doi copii la "film"... defapt a fost un desen animat, am ras copios, am privit lacoma pe omul drag de langa mine - e asa adorabil cu barba moale si frumos conturata-. Dscutiile despre NOI si VIITOR unt din ce in ce mai frecvente... nu stiu in totalitate ce gandeste sau ce asteapta, cert este ca incepe sa imi dea de inteles ca are situatia sub control si toate vor veni la timpul lor.

Ce ciudat mi se pare ca deși frate-miu a plecat de acasă de mai bine de un an.... Încă are lucrurile lui puse la locurile cunoscute. Se șterge praful și ele sunt puse în același loc.  Parca sunt lucruri sfinte Ma gândesc dacă ar fi sa plec și eu... Oare ce as lua de aici? Sunt colturi de camera ce vor rămâne goale....

Sunt fericita...anul acesta o sa am parte de un concediu mult visat, chiar daca o sa fie la mare si sunt putin complexata de felul in care arat. Nu vreau sa isi imagineze nimeni ca am sapat kg de sub control, insa 2-3 kg pentru mine inseamna mult, recunosc faptul ca oboseala si ritmul de viata pe care l-am avut in ultimul an si-au spus cuvantul in privinta energiei mele. De cand am intrat in concediu m-am apucat de sport, iar si iar ... fizic se simt schimbari, insa nu stiu ce spune domnul cantar. Ma gandesc uneori ce stres ar trebui sa mi se aseze pe umeri incat sa apara in viata mea o schimbare radicala...sa ma transform intr-o persoana silfida. Nu imi doresc nici un necaz, nu sunt nebuna, ma gandeam la o organizare de petrecere, ceva ce necesita atentie maxima si grija pentru detalii . Fac ce fac si gandul imi zboara la o nunta, as vrea sa fie nunta mea...sa ma vad mireasa si sa dansez ca o printesa. In cercul meu de cunoscuti am din ce in ce mai multi ce se pregatesc sa faca ace...

Ma simt straina de tot ceea ce se petrece in jurul meu. Ma gandesc cum oamenii ranesc fara sa se gandeasca la consecinta glumelor pe care le efectueaza. Sunt dezamagita si nu indraznesc sa fac morala nimanui. Ma ascund in camera mea si plang in perna...sunt o copila ce nu are putere sa se infrunte cu oamenii . Ma gandesc iar si iar la acest moment si imi apar lacrimi in ochi, simt ca cineva imi rasuceste cutitul in rana... insa eu chiar daca sunt la pamant, ma gandesc cat de greu ar fi pentru mine sa ii multumesc pe toti, dar in acelasi timp si pe mine. Am o viata ce se scurge mult prea repede si nu vreau sa o pierd fara sa imi dus la indeplinit dorintele.

A fost cea mai frumoasa aniversare. Am primit multe cadouri si flori multiolore. Am multe de spus, dar ma simt franta,. A fost o zi lunga si agitata.

Am dormit pana la noua jumatate, nu stiu ce este cu mine insa perna imi este cea mai buna prietena si ma ademeneste catre ea. Ma simt obosita si imi vine sa dorm din ce in ce mai mult. Mi-am propus sa termin saptamana aceasta treburile, insa starea de somnolenta si moleseala ma tin din treaba. Nu am reusit sa fac mare lucru, mai am de vopsit cateva ornamente de gradina, insa nu am descoperit energia necesara pentru creatie. Numar orele pana la aniversarea mea si vad ca mai am multe lucruri de pus la punct. Pun pauza si ma intorc la treburi.

Nu sunt o prietena buna. Nu am fost si probabil nici nu o sa fiu. Simt ca am dezamagit oamenii si nu i-am rasplatit pentru tot ceea ce au facut pentru mine. Saptamana aceasta am cazut din lac in fantana. Am facut multe gafe si am scos doar perle... incerc sa repar ceea ce am gresit, insa nu am pretentia ca toata lumea sa ma ierte, stiu ca nu sunt cea mai inocenta si draguta persoana, asa ca nu merit sa fiu iertata pe deplin. Lupt cu mine, ma cert si ma pedepsesc singura; Vreau sa fiu un om mai bun. Imi doresc sa imi regasesc zambetul si optimismul. Astazi este prima zi in care am inceput tratamentul de impacare cu sine. Medicamentele sunt bazate pe sport, zambete si dieta la dulciuri.

Urmeaza concediul la care visez de cateva luni. Mi-am propus sa plec la mare cu Mister... nu stiu daca ideea de apa, soare si nisip ma incanta atat de mult precum imi surade ideea de a imi petrece impreuna cu el cateva zile fara sa fiu nevoita sa ii multumesc pe ceilalti. Pana la perioada mult visata, o sa vina ziua mea de nastere...mereu in vacanta. Atunci cand eram mica imi doream sa servesc bomboane si sa ma simt speciala....insa mereu era o joaca de copii alaturi de putinii mei vecini de pe strada. De cand am inceput munca, niciodata nu am avut parte de o aniversare in adevaratul sens al cuvantului...mereu a fost o chestie pe fuga, cu tort dar fara lumanari si fara cantec. Maine urmeaza un alt tort, si o alta poveste...

De mine si de noi. In ultima saptamana am dat-o in bata de nenumarate ori. Am gafat si regret. Am plans si am cautat sa gasesc un colt de intelegere, insa toti sunt de parere ca o cota parte din vina imi apartine, atunci nu pot sa gasesc aici ceea ce am nevoie. Ma simt singura impotriva tuturor. Imi pare rau ca am incercat sa fac o schimbare, am vrut sa imi demonstrez mie ca parerea mea conteaza si ca nu sunt doar un pion pe tabla de sah. Sunt constienta ca intreg comportamentul meu o sa sufere repercursiuni si o sa fiu pusa la zid. Imi asum tot, imi pare rau si regret ca nu pot sa dau timpul inapoi. As fi vrut sa primesc mai multa intelegere, sa imi arate ca o farama din gandurile mele erau adevarate.

  Telefonul a sunat si vocea ademenitoare mi-a adus zambetul pe buze. Sunt fericita si indragostita. Inca reuseste a ma surprinda atunci cand am cea mai mare nevoie. Il iubesc si astept cu nerabdare zilele in care o sa ma trezesc la pieptul lui dimineata si o sa il sarut apasat... iar trupurile noastre amortite vor prinde energie impreuna. Inima imi dicteaza ca EL este alesul. Il iubesc si este ceea ce am eu mai dulce.

Imi este teama dar in acelasi timp imi doresc.

Zilele auzburat fara sa scriu nimic, desi am avut multe intamplari despre care am vrut sa povestesc. Au fost temeri si emotii pe care nu am putut sa le impartasesc cu nimeni. Am ajuns sa ma inchid in mine...nu inteleg de ce nu mai pot sa fiu sociabila. Ma simt mereu incatusata de oamenii din jurul meu. Nu stiu cum sa las povestile sa curga, sa vorbesc dechis si sa ma bucur de timpul petrecut cu cei dragi.  Nu am multi prieteni, defapt degetele de la o singura mana imi sunt suficiente pentru a imi numara prietenii de mai multe ori. Ma simt singura adesea. Am simtit ca nu stiu sa fiu o prietena buna, mi-a fost teama de clipele acestea, insa se pare ca le traiesc intens. Cuvintele nu vor sa iasa...m-am obisnuit sa vorbesc doar cu mine si acum imi este greu sa spun ce ma deranjeaza.  Simt ca am lasat de la mine si am uitat sa traiesc. M-am plafonat si am batut pasul in loc. A venit timpul sa ma scutur si sa o i-au de la capat.

Trecut-au anii...parca mai ieri eram fata timida ce nu stia sa se integreze in grupuri noi de oameni si nu dorea sa se afirme nici macar atunci cand mingea ajungea in careul ei. Tacerea ma caracteriza, chiar daca oamenii asociau asta cu o forma de fitosenie. Nu stiu cum, nu stiu detalii.,. cert este ca au trecut zilele si am cel mai bun prieten, un om ce mi-a fost alaturi chiar si atunci cand ceilalti ai fugit. Nu stiu ce am sa ii ofer, dar dupa patru ani e inca aici. S-au intamplat multe in acesti ani, bune si rele, ganduri si reprosuri au trecut peste noi si cu toate acestea timpul ne-a regasit impreuna. El este omul ce poate sa imi faca rau cu cele mai dure arme, ale mele...stie totul despre mine/

Ganduri si amintiri... Este ora doua - as putea sa spun noaptea, insa pentru mine e dimineata - privesc spre fereastra si o stea imi zambeste larg. Ma simt singura, din ce in ce mai goala de sperante. Am ascultat o melodie in mod obsesiv, as tinde sa copiez link-ul, dar nu vreau sa o retraiesc atunci cand o sa citesc randurile acestea peste ani. O sa ma opresc in loc cateva secunde incercand a imi amintesc despre ce piesa vorbeam, poate o sa uit si sentimentele vor ramane ingropate in spatele acestor cuvinte. As vrea sa schimb cateva aspecte in viata mea. Sa conturez viitorul astfel incat sa nu mai am temeri, imi este frica sa nu ma ascund iar de oameni... am obosit sa le ofer oamenilor sanse si am tendinta sa fug acum. Sunt dezamagita... am oferit intelegere si am primit diametral opus. Am simtit cum este sentimentul de singuratate, de intepaturi in inima si de liniste . Probabil bunatatea cu care am fost invatata sa tratez semenii este inteleasa gresit, iar rasplata pentru compo...

Incerc sa imi pun la punct anumite dorinte, sa fac putin din toate si sa imi incarc sufletul cu bucurii. Astazi am facut cake-popsuri; Trebuie sa recunosc faptul ca intreaga zi m-am gandit la cum mi-as imagina eu nunta mea. Sunt sigura de un aspect, imi doresc sa imi fac candy bar-ul. Am cateva ideei si pana la momentul nuntii pot sa treaca ani de zile, timp suficient sa mai exersez.

Am ajuns sa alerg mereu, sa nu mai am timp pentru mine si pasiunile mele . Imi este dor de zilele in care nu aveam planuri si lasam ca totul sa curga de la sine... acum am ajuns o persoana cu agenda mereu in mana, cautand sa rezolv probleme si sa imi organizez viata ca la carte. Nu am timp sa fiu imprevizibila, imi calculez miscarile si iesirile. Imi pare rau ca sunt momente in care uit sa fiu copil. Mi-am propus sa imi revin, sa uit de calcule si promisiuni, vreau ca sa zambesc si sa ma las surprinsa de ziua ce urmeaza...nu mai vreau sa bifez o alta zi dusa la capat conform planificarilor. Visez la concediul din august de parca e prima vacanta din viata mea. Sunt indragostita si imi doresc sa plutesc de iubire alaturi de Mister fara sa ma gandesc ca trebuie sa ma intorc pe perna de acasa. Am nevoie sa imi incarc bateriile. Am visat mult si m-am lasat cuprinsa de vise, poate ca e timpul sa ma intorc cu picioarele pe pamant si sa muncesc intens pentru realizarea dorintelor mele.

Am fost la o nunta, nu imi explic de ce dar am stat cu sufletul la gura pana la sfarsit. Visasem intens faptul ca eu o sa fiu urmatoarea, insa destinul ma lasa sa astept inca o vreme. Sunt nerabdatoare. Planurile mele incep sa se destrame incet, lasand loc altor ideei.

Ma gandesc la energia pe care o eman, la tenul luminos si la ochii veseli cu care privesc fiecare situatie... sunt tanara chiar daca buletinul meu refuza sa creada asta. Fac tot ceea ce imi sta in puteri sa gasesc doar optimismul intr-o lume nebuna. Stiu ca nu pot sa raman vescnic neschimbata, asa ca fac pas i mici dar siguri spre maturitate...

"Tot un copil esti orice ai face!" Ma gandesc la multe si totusi la nimic. Stau cu ochii larg deschisi privind stelele de pe cer si incerc sa imi fac ordine in minte. Vine ziua mea, mereu am emotii si teama in acelasi timp. Imi este greu sa ma gandesc ca implinesc 27... nu stiu cum au trecut anii, poate ca nu am facut nimic realizabil si nici nu am lasat in urma ceva de care sa ma mandresc, dar promit pentru viitorul meu ca o sa fiu mai atenta si o sa lupt mai mult. Nu vreau sa ma uit in oglinda si sa ma simt batrana sau matura, imi place copilaria mea, ador sa aud oamenii cum imi gresesc varsta si ma fac pustoaica, vreau sa par inocenta si cu toate astea sa fiu priceputa la toate. Astazi am auzit cea mai frumoasa urare, doamna de la supermarket mi-a dorit ca sa am parte de atatea dorinte am cati ani voi implinii. As putea sa imi dramuiesc dorintele pe zile si sa am parte de o luna plina de visare. Cat despre cadouri, am cateva dorinte... nu stiu daca cineva o sa le ni...

A fost o zi aparte, mi-am propus sa ma relaxez si sa fac ceea ce imi incarca bateriile cel mai mult, adica am dulcegatit. Sunt fericita. Simt ca iubesc din ce in ce mai mult, iar clipele alaturi de Mister devin mereu o magie ce nu as vrea sa se mai termine niciodata.  Astazi am aprins lampioane, a fost o dorinta copilareasca a mea si ma bucur enorm ca a inteles cat de mult inseamna pentru mine sa ne jucam. Recunosc faptul ca in ultima perioada vreau sa fie mai copilaros cu mine, imi doresc sa ma regasesc pe mine...si pentru asta am nevoie de el. Primii pasi au fost facuti, acum invat sa merg iar.

Nu am uitat de blog si nici nu mi-am pierdut interesul pentru scris, doar ca am o perioada foarte incarcata si timpul liber s-a diminuat vazand cu ochii. Nu stiu daca la sfarsitul acestei perioade o sa am un beneficiu sau o sa simt o schimbare, cert este ca o declar o experienta si vreau sa imi demonstrez ca pot sa depasesc momentele acestea. Am trecut prin diverse stari, mi-a fost teama sa nu clachez, ma simteam pierduta si singura desi Mister era mereu langa mine, nu reuseam sa imi revin...imi transmiteam singura o stare apatica. Acum ma simt mai bine, incerc sa imi pastrez zambetul pe buze oricat de greu mi-ar fi uneori. Vreau sa imi regasesc entuziasmul si copilaria sufleteasca. Nu le-am pierdut de mult timp si nici nu par a fi greu de regasit.

Am clacat...in ultimele zile am plans de cateva ori cu lacrimi de crocodil, sughituri si respiratie sacadata. Nu ma mai recunosc....m-am gandit cu o foame nebuna la ideea de a face o nebunie trecatoare, ceva ce ar putea sa ma coste mult pe viitor. M-am oprit la timp, insa daca ma duceam la magazin si apucam sa imi pun planul la atac...oare acum mai eram aici sa scriu despre aceasta zi nereusita? Imi este rusine de starile mele. Nu ma inteleg, nu vreau ca cineva sa ma inteleaga...ci doar am nevoie de atentie. Vreau o imbratisare fara nici un cuvant. S-au adunat probleme de munca, kilograme, haine si oameni. Sunt o copila ce nu se simte capabila sa ia fraiele in mana si sa zboare . Vreau sa ma ascund in carapacea mea si sa imi ascult gandurile. Astazi Mister mi-a promis ca o sa ma inteleaga si o sa ma sustina, dar ma intreb oare eu as fi fost la fel de rationala ? Il ador pentru linitea ce mi-o transmite, imi ia o piatra de pe inima... insa in acelasi timp raman cu un bolovan pe sufl...

Ganduri despre "nunta mea de vis" am din ce in ce mai frecvent. Ma gandesc la detalii si imi imaginez cum as vrea sa fie petrecerea brlacitelor, cine ar putea sa imi fie alaturi...cum s-ar desfasura zilele dn clipa in care ma cere. Sunt multe lucruri ce mi se invart prin minte, dar cu toate astea nu vreau sa presez situatia...sunt calma si rabdatoare. Astazi m-am gandit si la ziua mea de nastere, nu stiu de ce dar iar imi vine sa ma ascund in casa si sa nu fac nimic deosebit. Sunt introvertita atunci cand vine vorma despre timpul meu. Am ajuns sa pretuiesc momentele personale si sa nu mai pot sa fiu foarte destinsa cand vine vorba de a impartii timpul nostru... ma gandesc la binele pe care l-am facut eu si cum mi s-a intors inaoi deloc. Nu vreau sa fiu o persoana rea si razbunatoare, insa uneori e bine sa nu arati ca mereu usa e dechisa cand au nevoie.

Mereu mi-am dorit sa fiu sustinuta in ceea ce imi doresc sa fac, mai ales cand dorinta mea era legata de sport. In ultima perioada orele mele de sport s-au petrecut alaturi de Mister. Am ajuns sa facem gimnastica in doi. exercitii de cardio si tonifiere. Ador sa il vad langa mine grijuliu cu tot ceea ce fac, sa nu ma ranesc, sa execut corect si mai ales la final de zi sa ma declar multumita. Ne-am apromiat din ce in ce mai mult, nu mi-as fi imaginat niciodata ca impreuna sa facem atat de multe lucruri i pasiunile mele sa fie intelese asa cum si eu ii inteleg nevoia de timp pentru fotbal. Iubirea noastra este magica. Cineva, undeva, cu siguranta ne scrie un destin de poveste...acum mi-a ramas rabdarea sa astept momentul in care visele mele vor deveni realitate.

M-am trezit cu o stare de panica. Am avut impresia ca lupta mea cu mine e in zadar...am sarit in picioare si m-am dus la sifonier, am luat pantalonii de test, am probat si am mers mai departe. Proba cantarului...pierdut 2 kg intr-o luna . Cert este ca de maine incep si mancarea echilibrata si ore fixe de masa. Visez sa fiu o mamica asa cum a fost mama mea...si pentru asta am de luptat. Mereu m-am gandit cine este modelul meu in viata, adesea nu gasesc o persoana care sa intruneasca tot ceea ce imi doresc eu, insa mama este cea mai aproape de perfectiune.

Azi nu... Am o dispozitie nu prea colorata. Am ajuns la picatura ce umple paharul. Simt ca lucrurile bune pe care le fac eu nu sunt vazute si nici apreciate. Nu imi doresc o statuie de bronz, dar nici sa fiu rasplatita cu intepaturi.

Snt multe de facut, timpul este mult prea scurt. M-am mobilizat si m-am apucat de renovare. In minte imi zboara atatea povesti si imagini incat abia astept sa termin treburile. Gradina a inceput sa prinda contur. Mi-am achizitionat hortensii. petunii, panselute, trandafiri si multe alte floricele colorate pe care mi le doresc inflorite vesnic. As vrea sa transform gradina casei intr-un colt de rai. Recunosc, am inceput sa ma gandesc in perspectiva...poate nu pentru anul acesta, poate pentru la anu' sau peste doi ani... niciodata nu se stie cand o sa fie marele eveniment si as vrea sa am parte de momente speciale intr-un decor magic. Sunt fericita, am prins aripi de fluture in ultimele zile. Mi-am REdescoperit energia. M-am tinut de programul la sala...ma simt schimbata mai ales in interior, sunt mult mai optimista si mai linistita sufleteste. Nu as fi crezut niciodata ca doua ore pe zi pot sa schimbe un psihic obsedat de kg.

Zambesc larg, il privesc pe Mister si simt cum inima imi danseaza pe o muzica doar de suflet auzita. Sunt fericita, eman o iubire greu de descris in cuvinte. Oamenii spun despre noi ca suntem impreuna din prima clipa in care ne-am vazut, de atunci cand noi nici nu ne imaginam  ca o sa ne tinem de mana, ce sa mai spunem de iubit cu patos. Destinul a fost colorat cu toate nuantele posibile, chiar si cu cele mai putin placute, insa amandoi - separat dar si impreuna - am realizat ca cel mai bine ne este impreuna. Discutii despre viitor au fost multe, insa niciodata acestea nu au primit un timp concret in viitorul apropiat. Pentru prima data l-am auzit cum si-a lasat gandurile sa ii scape si sa imi marturiseasca faptul ca s-a gandit intens la tot ceea ce inseamna relatia noastra si gandurile au inceput sa capete contur. Sunt foarte fericita. L-am sarutat de nenumarate ori si nu m-as mai fi oprit. Iubirea inseamna EL.

Mi-am dorit sa raman singura la parinti macar pentru o zi, insa acum dupa doua saptamani urasc linistea asta stranie. Imi este dor de bro si toate glumele sale.

Am inceput sa imi construiesc un vis in minte, o frumoasa poveste ce are un balon cu aer cald. Mi-ar placea sa primesc o plimbare deasupra norilor...deja imi faceam un calcul cati leuti pe zi inseamna pana la ziua mea. Conturul balonului poate sa fie mai amplu, poate chiar la nunta mea. Este scump, dar niciodata nu se stie ce dorinta imi propun sa realizez;

Imi doresc foarte mult sa realizez o sedinta foto alaturi de Mister. Am un panou de ideei pe care le pastrez in cel mai secret mod... incep sa imi conturez in minte "save the date" si alte momente speciale pentru viata noastra de cuplu. Am vorbit foarte mult despre cum ne dorim, incat ma simt ca si cum ne pregatim sa facem acest pas. Ma gandeam la dorintele mele adolescentine, la varsta la care ma vedeam mireasa....si la prezentul ce m-a gasit inca sub aripa mamei cu nici un gand de infaptuire in viitorul apropiat. Am incercat sa imi imaginez cum o sa ma ceara, cand sau unde ... insa nu am nici o idee, stiu doar ca o sa ma surprinda si asta ma face fericita. Cu toate defectele pe care le vad undeori la el, stiu ca poate sa ma lase fara cuvinte intr-un mod placut si sunt convinsa ca cererea o sa fie unul din momentele acelea in care oricat de vorbareata sunt eu, nu o sa reusesc sa leg doua fraze.  Astazi ne-am organizat viitorul, ne-am planuit evenimentele unde urmeaza sa...

Sufletul imi e plin de sentimente si dorinte. Ma simt ca o fetita indragostita prima data. Inima imi bate cu putere atunci cand simt ca se apropie timpul sa il imbratisez cu dor; As face tot ce imi sta in putere sa il aduc mai repede langa inimioara mea ce se simte singura fara el. Nu mi-as fi imaginat niciodata ca pot sa ajung in situatia in care nu imi concep viata fara el...a ajuns sa ma ajute in toate problemele. Il ador cand vad ca se implica in tot ceea ce face.

Tic - tac timpul trece si energia mea creste. Mi-am propus sa profit de fieare moment si sa fac la potential maxim tot ceea ce imi doresc ... nu vreau sa ma las prada oboselii. Vara a venit si rochitele ma asteapta frumos aranjate pe umerase, acum trebuie ca eu sa le scot la plimbare si sa imi regasesc feminitatea pe care iarna o pierd. Energia ma indeamna sa ma duc in bucatarie si sa experimentez... dar cum fratele meu este plecat si sunt iar "singura la parinti" nu imi vine sa gatesc bunataturi fara ca el sa poate sa manance. Mereu am spus ca imi doresc sa fiu singurul copil si sa fiu rasfatata.... insa acum de cand bro este in delegatie imi dau seama cat de singura ma simt si ce goala este casa fara prezenta lui. App de gol, sufletul imi e gol de cand nu am mai citit o lectura buna, insa incerc in viitorul apropiat sa rasfoiesc o carte, sa astup dorul.

Zambesc larg, te privesc si simt cum prind aripi. Te iubesc enorm si simt ca dragostea a inceput cu primul tau sarut. Fiecare clipa alaturi de tine inseamna pentru mine fericire. Esti langa mine la fiecare pas, chiar si atunci cand privesc la calendar intamplator imi dau seama ca fiecare zi este legata de tine. Visez cu ochii dechisi la viitorul nostru impreuna, la casuta mult dorita...la rasete de copii si la linistea serilor de vara. Astazi in timp ce imi faceam exercitiile trageam cu ochiul in cautarea ta, te-am surprins cum ma priveai in oglinda si mi-ai zambit larg. Copil drag, esti adorabil cand iti arati sentimentele dragastoase, brusc te transformi din Mister in cel mai dulce om. Au trecut mai bine de trei ani jumatate de cand ne-am luat de mana si amhotarat sa mergem impreuna pe acelasi drum...sunt convinsa ca niciunul dintre noi nu ne-am gandit ca o sa mergem atatia ani alaturi si ca sentimentele noastre vor fi mereu intense. Nu regret nici o clipa... nici macar anii in ...

Am inceput programul de sport la sala - este prima zi si am avut multe emotii, insa treaba a mers mult mai bine decat ma asteptam. Visul meu incepe sa prinda contur, primul pas este facut...acum urmeaza sa pasec timid pana la reusita.  Aveam nevoie de o schimbare, si cand era cel mai bine sa intervina o noua traiectorie daca nu de "acum"? Nu stiu daca ceilalti au incredere ca o sa reusesc, insa eu lupt cu desrinul sa ii arat ca sunt puternica si ca nu ma las pagubasa usor. Schimbarea vine din interior dar o sa se vada pana la exterior.

Stau și privesc minutele cum trec.  Am impresia ca timpul este cel mai mare dușman al meu.  Ma simt singura...imi este teama ca pierd teren.  Îmi vine sa plâng...gândurile ma înțeapă și nu imi dau pace. 

Am muncit mult saptamana aceasta, au existat schimbari in decorul colectiv. Ma simt obosita, nu stiu daca munca a facut asta din mine sau impactul de cunoastere. Mi-a fost teama ca am gafat, inima mi s-a strans ca un servetel mototolit, vroiam sa dau timpul inapoi, dar stiu ca toate cuvintele rostite nu mai pot fi retrase... |O sa fie bine| - asta am repetat in mod constant. Am trecut pste toate gandurile ce ma apasau...acum traiesc intr-o zi noua plina de sperante. Am visat ca o sa imi redescopar entuziasmul si zambetul ce imi aduce gropite in obraji, am lasat totul a curga de la sine si acum pot sa spun ca am luat decizia intelepta.

"Daca as stii ca asta ar fi ultima oara cand te voi vedea dormind, te-as imbratisa foarte strans si l-as ruga pe Dumnezeu sa fiu pazitorul sufletului tau. Daca as stii ca asta ar fi ultima oara cand te voi vedea iesind pe usa, ti-as da o imbratisare, un sarut si te-as chema inapoi sa-ti dau mai multe. Daca as stii ca asta ar fi ultima oara cand voi auzi vocea ta, as inregistra fiecare dintre cuvintele tale pentru a le putea asculta o data si inca o data pana la infinit. Daca as stii ca acestea ar fi ultimele minute in care te-as vedea, as spune "te iubesc"si nu mi-as asuma, in mod prostesc, gandul ca deja stii." Gabriel Garcia Marquez

Nu exista "de maine" - totul incepe ACUM!

Mi-am petrecut sfarsitul de saptamana in intimitatea casei. Ador clipele in care iubitul meu ma ajuta sa gatesc si ne jucam in bucatarie... imi imaginez ca aceste momente nu se vor termina niciodata si asa de indragostiti o sa fim pana la adanci batraneti. Cand ma gandesc ca in prima clipa cand l-am cunoscut imi era antipatic, acum rad si ii spun ca il iubesc invers proportional fata de inceput. Ne-am schimbat mult de atunci, atat individual cat si ca relatie.  Priveam de curand prima poza a noastra, pe atunci eram doar amici...dar ca sa fiu putin sincera cu mine, ma atragea putin misterul pe care il afisa...ce-i drept in poza eram cu capul pe pieptul lui si zambeam larg - totul s-a intamplat intr-o fractiune de secunda si momentul s-a imortalizat. Poza a supravietuit timpului si acum este parte din albumul nostru de cuplu. Am intampinat obstacole impreuna, dar acolo unde mana destinului a presarat praf de magie si a suflat cu iubire, nimic nu poate sa desparta sufletele ce se...

Sport si ploaie  - e tot ce conteaza.

Uneori ma intreb de ce nu am curaj sa fug in lume. Puteam sa imi construiesc viata departe de familie, insa nu am avut curaj sa fac acest lucru... nu regret nici o clipa decizia pe care am luat-o. Consider ca am ramas langa oamenii ce imi sunt necontenit alaturi si pe care pot sa ma sprijin oricat de mare ar fi ajutorul pe care il cer. Chiar daca nu imi permit financiar o casa a mea, o chirie sau un loc unde sa fiu doar eu si sa ma regasesc atunci cand noptile sunt prea intunecate, chiar daca ceasul ticaie foarte repede si am multe lucruri de rezolvat, chiar daca drumurile sunt limitate eu tot nu as pleca. Momentan trec printr-o perioada de ragasire si analiza minutioasa. As avea nevoie de spatiul meu, sa imi analizez viitorul... ma las pe mana noptii sa imi fie alaturi.

Uneori caut sa ma regasesc.. am impresia ca desi sunt aici, ceva din mine lipseste. Inca sunt o adolescenta entuziasmata de tot ceea ce este nou, am energia necesara sa topai ca o copila dupa fulgi de papadie, ochii mari sunt sclipitori la vederea curcubeului, parul imi zboara in vant si ma amuza coafura pe care mi-o ofera.  Aparent sunt o copila, insa zambetul reuseste sa ma paraseasca in miez de noapte atunci cand raman doar eu in camera mea alba si tacuta. Sunt pasaje din trecutul meu ce revin, momente pe care le retraiesc pentru fractiuni de secunda si pe care nu imi vine sa cred ca le-am pierdut.  Nu stiu daca destinul a jucat cea mai buna carte, uneori simt ca mai sunt eu fara anumiti oameni, simt ca am depins mult de ei si au luat o particica din mine... Inchid ochii si ma gandesc cum ar fi fost viata mea alaturi de ei, insa nu reusesc sa conturez o imagine prea lizibila... vreau sa ma bucur de ceea ce am fara sa ma gandesc "cum ar fi fost daca...?". Trebuie sa i...

Inainte de toate sunt  om. Mereu am mers pe principiul acesta...indiferent despre ce a fost vorba eu am incercat sa fiu de folos oricui mi-a cerut ajutorul. Uneori era nevoie doar sa vad ca cineva este in impas, iar eu eram deja acolo sa ajut. Niciodata nu am stat sa ma gandesc daca am ceva de castigat sau daca o sa fiu rasplatita prin cuvinte pentru ceea ce fac; Primul indemn a fost mereu sfant pentru mine. Nu fac nimic pentru lauda oamenilor... vreau doar sa las loc de "buna-ziua".

Daca in ultimele zile mi-am pus capul pe perna si gandurile dezordonate in sertarul inimii, astazi am profitat de libertatea si intimitatea sufleteasca pentru a discuta anumite probleme ce ma framantau cumplit. Am ajuns la un consens, am lamurit ganduri ce nu imi dadeau pace, am ascultat povesti si declaratii.... m-am simtit iar un copil ce se teme de ziua de maine, dar pana la urma am plecat cu inima linistita ca rugamintea mea a fost ascultata, iar gandurile au reusit sa prinda contur si sa se transforme in fraze concise. Nu stiu daca era musai necesar sa se ajunga acum in acest punct, insa trebuia ca intr-o zi sa avem parte si de astfel de discutii... Viata nu este mereu atat de colorata pe cat as vrea, dar totul este bine cand se termina cu bine. Orice problema are o rezolvare, tot ce avem nevoie este de timp pentru a analiza putin inainte de a lasa vulcanul din noi sa erupa, caci uneori la nervi spunem cuvinte pe care le regretam si pe care nici un fluviu nu o sa reuseasca sa l...

Caut putere sa ma adun si sa ma linistesc. Vreau ca problemele sa nu se impregneze pe chipul meu. Simt ca ma doare din ce in ce mai tare si nu inteleg cum m-am prabusit intr-o clipa, am cazut de undeva de unde nici nu imi dadeam seama ca sunt...banuiam ca ma aflu pe o treapta inalta, insa abia acum dupa ce am simtit durerea am realizat cat de sus eram. Simt ca debusolarea mea capata proportii pe zi ce trece... as vrea sa primesc un semn ce ar putea sa ma linisteasca sufleteste, cred ca as inflorii intr-o clipa. .. am nevoie de timpul meu. Ma retrag in coltul meu sa ma gandesc la tot.

Nu ma simt bine... dupa mult timp ma bag la somn inainte de miezul noptii si  nici nu vorbesc despre ziua ce tocmai s-a incheiat.

Trecut-au anii... si noi tot impreuna. Ador sentimentul acesta. Ma simt fericita la gandul ca Mister a ajuns cel mai cel om din viata mea. El imi aduce zambetul pe chip dimineata si sclipirea din privire atunci cand il intalnesc. Astept cu sufletul la gura sa gasesc o perioada mai linistita sa reusesc sa duc la indeplinit tot ceea ce in prezent se afla doar pe lista de dorinte.  Pe zi ce trece simt ca inima imi bate mai tare si dorinta referitoare la viitor se contureaza.

Niciodata nu as fi crezut ca pot sa fiu atat de fericita. Pe zi ce trece simt ca omul de langa mine face atatea lucruri pentru noi. Micile gesturi reusesc sa ma ridice pe un nor pufos si sa ma faca sa zambesc larg, sa tresar cand aud telefonul sunand, sa simt inima cum imi bate alert si nebuneste. Simt fiorii primei iubiri .  Cateodata citesc primul meu blog si gandurile pe care le aveam atunci... nimic nu se mai potriveste cu frumoasa mea poveste de iubire, simt ca am gasit omul langa care vreau sa imi petrec tot restul vietii. Omul ce ma intelege chiar si atunci cand nu vorbesc. Persoana care ma imbratiseaza chiar daca ii spun ca vreau sa fiu singura doua minute sa imi ascult gandurile. Mister care zambeste si la glumele mele nu tocmai stralucite... Il iubesc si ii multumesc pentru ceea ce a facut pentru mine si vreau sa stie ca apreciez pana la luna si inapoi schimbarile pe care le-a trait pentru ca relatia noastra sa fie astazi in acest punct .

Masa de duminica a devenit din ce in ce mai colorata de caractere multiple. Cred ca este genul de pranz pe care il vedeam in filme cand eram mica ... intreaga familie plus jumatatiile sufletelor , toti adunati la masa degustand bucatale atent selectionate de gospodina desavarsita a familiei. Sunt fericita cand ma gandesc la aceasta situatie si pun in antiteza ceea ce traiam in urma cu cativa ani. Parca nu am trait eu acele amintiri.... Prezentul este total diferit, niciodata nu mi-as fi imaginat ca poate a fie asa frumos. Iubesc cu intreaga mea inima si  sunt inconjurata de oameni dragi. Chiar daca sunt lucruri ce nu pot sa le realizez... in prezent sunt multumita de ceea ce am si de modul in care am reusit sa pun la punct anumite lucruri ca un om mare.

M-am trezit cu sunetul puternic al vantului ce imi batea in geam foarte puternic. Am imbratisat pilota si cu greu m-am dat jos din pat, era o senzatie de amorteala foarte placuta...am descoperit senzatia de "lenevit" si profit pe cat posibil in diminetiile in care timpul imi permite. Viata mea este foarte bine pusa la punct, totul se desfasoara dupa un program bine stabilit si cu greu imi permit sa introduc in program alte activitati, insa atunci cand o fac bucuria este enorma; Astazi am fost in parc sa alerg. Imi doresc sa nu las nici o zi libera fara sa fac sport. Visul meu de cativa ani buni este acela de a da jos cateva kilograme considerabile si a ma mentine supla... imi este greu, sunt o persoana ce acumuleaza si caloriile de la o singura bomboana. Nu pot sa ma vait ca sunt foarte pufoasa, insa mereu este loc de mai bine. Stiu ca pot si vreau sa imi demonstrez mie ca pana la vara imi recapat tonifierea. Sunt fericita ca am oameni ce imi sunt alaturi in ...

Chiar daca am avut o perioada agitata si am simtit ca sunt singura impotriva vantului puternic, am reusit sa depasesc situatia...sa ma regasesc si sa ma intorc pe drumul cel bun. Pe aceasta cale vreau sa le multumesc celor ce mi-au fost alaturi in cele mai negre momente si nu m-au parasit atunci cand aveam nevoie de liniste si singuratate...sunt sigura ca prezenta lor m-a ajutat sa pasesc pe drumul cel bun. Oamenii sunt diferiti dar cu toate astea se inteleg si se completeaza...asta-i cel mai fain intr-o prietenie . Nu am multi oameni speciali, nu pot sa ma mandresc cu o gasca de poveste...am cativa oameni pe care pot sa ma bazez necontenit si pe care ii sun la orice ora din zi sau noapte. Putini dar buni. Recunosc, am avut momente in care m-am gandit daca doar eu simt asta...sau sentimentul este reciproc... Imi doresc ca peste zece ani sa ii am tot pe ei langa mine, sunt sigura ca nu o sa ne plictisim niciodata!

Mi-am propus sa imi modific gradinita casei, sa o transform intr-un spatiu viu colorat si plin de flori. Nu stiu daca o sa reusesc anul acesta schimbari majore, insa am inceput cu mici pasi pentru modificarea finala ce urmeaza sa vina in viitor. Un pas mic pentru omenire, unul uriasi pentru mine.

Am fost la maternitate, ieri a nascut o buna prietena si fosta colega de liceu. Nu este prima dintre colegele mele ce a devenit mama, insa pentru ea simt o bucurie aparte . Recunosc, vand-o pe cea mica m-au cuprins emotii nebanuite. Ma uitam lacoma la ea si imi imaginam cum o sa fiu eu peste cativa ani cand o sa stau pe marginea patului privind spre propriul meu copil. Nu vreau sa ma grabesc, dar parca asa dulce este momentul cand o mama isi priveste minunea.

Am descoperit o postare ce mi-a atras atentia inca din primele randuri... nu stiu daca celorlalti ar putea sa li se para ceva interesant, insa pentru mine a fost ca un moment de refresh - ca si cum m-am oprit in loc, am citit pe nerasuflate si dupa ultimul semn de punctuatie am reluat viata cu un gand mai pozitiv. Si daca tot am inceput prin a scrie despre o idee motivationaa, vreau sa mai memorez un link interesant , numai bun pentru viitor, caci citind ma regaseam in poveste. De multe ori una am gandit si altceva am spus prin cuvinte. Mi se parea nedrept sa daram o bucurie a celui de langa mine... preferam sa ma inchid in mine si sa astept revenirea. In viata am invatat ca pe primul plan este cel de langa tine, dupa care propria persoana. Fiecare stie in sinea lui ca durerea personala poate sa o indure, mai ales cand in "joc" se afla bucuria unor persoane speciale. Stiu ca nu trebuie sa facem mereu compromiuri, insa cate-odata este atat de frumos sa surprinzi pe cine...

Simt ca intru in depresie. Am avut mai mult timp liber de care am profitat intr-un mod ciudat... Am privit oglinda si nu mi-a placut ce am vazut, am fost dezgustata si nu imi explic cum de m-a lovit astazi aceasta viziune. Simt ca atatea luni nu am trait eu in propriul corp. Nu vreau sa dramatizez, insa vreau o schimbare in viata mea. Lupt acum pentru a avea parte de ceea ce imi propun. Poate o sa devin atipica, dar vreau sa pun ca prioritate aceasta dorinta. Maine este ziua de inceput, am atatea ganduri si emotii...dar in acelasi timp pun baza in ziua ce urmeaza.

Ora unu bate la fereastra, stau cu laptopul in brate...deja a devenit cliseu, nu reusesc sa imi adun gandurile si sa le astern pe hartia virtuala. Ma gandesc la trecerea necontenita a timpului. Privesc in urma mea si simt ca nu las nimic vizibil. As vrea sa regasesc puterea de a lasa amintiri si bucurii oamenilor. Sunt intr-o perioada de tranzitie, simt ca am multe de facut si timpul ma preseaza de la spate. Am inceput sa visez la momente colorate, poate ca ma pripesc, dar nu poate nimeni sa imi interzica sa visez. Mereu am fost o persoana ce pluteste pe nori imaginari. de multe ori am cazut, dar stiu ca intr-o zi o sa ma urc la cer pe treptele fericirii. Astept inca transformarea mea, dar parca nu mai apare. Imi doresc cu ardoare sa ii fac pe oameni mandri de mine, sa le las mici zambete permanente pe chip - imi lipsesc gropitele mamei din obraji) .   play

Mi-am reluat activitatile zilnice. Sper sa reusesc sa pun la punct toate lucrurile restante. Ma simt obosita, dar mi-am propus ca maine sa fac marea si sarea intr-un timp relativ scurt. Am simtit ca a trecut o eternitate de cand nu am mai stat pe acasa, de cand nu am mai scris...ce-i drept am o saptamana de cand nu m-am mai atins de laptop. Imi e dor sa dulce-gatesc in bucataria mea mica dar plina de ustensile diversificate - p.s. nicaieri nu e mai bine ca acasa.

Luni 28 martie un apel telefonic a schimbat cursul vietii. Bunicul nu mai este...suferinta i-a fost curmata dupa ani de suferinta. Am crezut ca o sa fiu tare si puternica, insa am fost ca o prajitura fondanta.... am varsat lacrimi de crocodil pentru omul ce mi-a fost ruda doar prin titulatura, nu prin prezenta in viata mea.

Cand eram copila oamenii ma intrebau cum este la scoala si ce vreau sa ma fac atunci cand o sa cresc... in adolescenta intrebarea frecventa era ce facultate o sa urmez. Timpul a trecut iar intrebarile nu au incetat sa apara, cursul vietii a mers inainte spre intrebarea referitoare la job. Cand toate credeam ca s-au pus la punct si toate intrebarile au fost spuse, oamenii au devenit interesati de viata mea sentimentala, de viitorul meu si povestea mea de iubire..    Ma gandesc cat de simplu este sa intrebi, dar oare raspunsurile sunt la fel de usor de spus? Ma rascolesc astfel de intrebari, caci de cele mai multe ori sunt ganduri la care nici in singuratatea mea nu gasesc un raspuns... sau nu toate raspunsurile depind doar de mine. Trebuie sa gasesc un cliseu pe care sa il folosesc atunci cand sunt pusa in situatii stanjenitoare... Nu inteleg de ce viata altora este atat de interesanta si de ce sunt curiosi pana in maduva oaselor, dar asta pana sa  le pui si lor in ca...

Nu stiu daca am mai fost in situatia de acum. Ma simt straina de mine, dar in acelasi timp ma regasesc destul de frecvent; Am impresia ca incerc sa ma reinventez, sa renasc la viata precum natura. Sunt din ce in ce mai energica si mai motivata pentru indeplinirea proiectelor de viitor... si totusi sunt nemultumita de mine, de ceea ce fac si gandesc. Sunt zile in care ma simt singura si ma intorc in trecut, retraiesc zilele in care aveam o gasca si ma intreb unde sunt acele momente?!? Am ramas o singuratica desi in jurul meu sunt nenumarati oameni cu care ma inteleg bine, cert este ca nu mai am incredere sa o i-au de la capat, poate nici putere nu mai am. Ma simt nostalgica. Ma uit la "pacientii" de la munca, le zambesc larg fara sa le dau de inteles cat de mult ii stimez pentru faptul ca au reusit dupa atatia ani sa isi tina alaturi  oameni de elita, pieteni de catarama si suflete calde. Nu vreau sa intelegeti ca am ramas precum o frunza batuta de vant, insa nici nu pot fa...

Am avut parte de o zi energica si plina de activitati petrecute in razele soarelui si adierea vantului. Mi-am propus sa schimb infatisarea gradinitei cu flori si am inceput prin sadirea semintelor de plante multicolore... am readus la lumina piticii de gradina, am plantat panselute, am vopsit... totul incepe sa prinda contur .  Dupa mult timp am iesit la plimbare fara sa mai fiu preata de vre-o problema nerezolvata. Am mancat inghetata si am vorbit mult. Imi era dor de o astfel de iesire. Momente ca acestea au fost multe si dese in trecut, insa acum au devenit niste raritati de care tin cu dintii si pe care le apreciez inzecit.  Mereu am spus ca nu este bine a fi "om mare" caci problemele si propritatiile sunt mai multe si umerii sunt presati de greutati. Vreau ca sa imi ordonez viata si sa am parte de zile pentru mine in care sa ie cu oamenii dragi mie, sa ma ocup mai mult  de acrivitatile ce imi fac placere, sa citesc mai mult, sa gatesc... off ce dor imi ete de zi...

Telefonul a sunat necontenit, vestile veneau din diverse parti si sufletul meu nu stia cum a reactioneze. Nu sunt de piatra, nu puteam sa raman insensibila... insa nici sa vars lacrimi de crocodil verde. Situatia este destul de critica, timpul preseaza si oamenii se apropie. Viata ne ciupeste atunci cand nu ne asteptam, ne face sa ne intoarcem cu picioarele pe Pamant si sa ne amintim cat de multe lucruri untem capabil sa le facem faca ne unim fortele. Ma simt  obosita si plina de ganduri. As vrea sa am puterea de a trece cu vederea fandoselile pe care oamenii le fac, sa  inchid ochii si sa nu vad momentele in care privirile taioase lovesc ... sa nu simt cand ma doare.

Nu am povestit niciodata despre durerea ce ma apasa, despre o persoana ce ma dezgusta din adancul sufletului... dar, daca nu am facut asta pana acum, nu o sa o fac nici astazi...  Simt ca am facut un lucru nedemn de educatia pe care mi-au oferit-o parintii mei, imi pare rau intr-o oarecare masura...dar totusi consider ca am procedat corect, desi stiu ca puteam mai mult si mai apasat. Atunci cand simt ca familia mea este incoltita de astfel de caractere imi scot ghearele si coltii de leu si atac - pentru familia mea uit de bune maniere.  Dupa ce am avut parte de un contact vizual cu "omul negru" si un schimb de replici acide, simteam cum pielea imi arde si lacrimile inunda ochii, fierbeam ca o oala pusa pe foc si uitata acolo. Am iesit la aer, am privit spre cer si am tras aer in piept. Trebuia sa imi revin..nu vreau sa ii mai impovarez pe ai mei cu astfel de intamplari, acum a venit vremea sa i-au viata in piept si sa ma descurc singura cu astfel de probleme. Poate ca nu a...

Ne maturizam si ne pierdem sufletul de copil Imi este dor de zilele in care ma trezeam si mergeam in camera de alaturi si ii gaseam pe fratiorii mei  astepandu-si surioara somnoroasa sa faca ochi si sa mearga impreuna la bucatarie sa manance micul dejun.  Intotdeauna sfaritul de saptamana insemna pranzul in familie. Poate ca atunci nu stiam sa apreciez asta, insa acum resimt golul pe care il lasa schimbarile acestea; Sunt zile in care privesc lung spre usa si astept cu nerabdare sa vina frati-miu si sa il imbratisez, sa ii povestesc ce am mai facut. sa il ascult sau pur si simplu sa ii ofer o prajitura facuta cu gandul la el. Acum stau si plang desi nu imi explic de ce imi este dor de o intregire, practic nimic nu s-a schimbat de curand...totu-i vechi, insa inima mea simte ca are nevoie de cateva clipe "ca pe vremuri". Imi este teama ca micile intamplari din prezent pot provoca o avalansa in viitor. Stateam serile trecute si priveam in gol, as fi vrut sa vad un zambet in...

 

Picura cu stropi reci , vremea nu este prielnica pentru primbari si sport in aer liber. M-am cufundat in patul cald si am inchis ochii...am lasat imaginatia sa imi fie alaturi. Am intrat in bucatarie , aici ma simt cel mai bine...fie ca sunt suparata sau vesela, cand gatesc ma detasez de orice si ma transpun intr-o lume de vis. Sunt vesela si entuziasmata. Incep sa imi conturez planuri pentru viitorul apropiat. Imi doresc sa am parte de un an special si poate chiar memorabil. Astazi am facut un plan de lupta pentru luna august, un nou "membru" este asteptat sa imi fie alaturi .. dar momentan este doar pe lista de "to do". Lupt si incerc din rasputeri sa imi ating visul. Nu vreau ca viata mea sa mearga doar pe reguli si programari, ci imi doresc sa am puncte de reper si teluri pe care sa le indeplinesc. Vreau sa fiu mandra la finalul anului de realizari. Privind in trecut deja ma simt un alt om si nu este neaparat cel mai bun lucru, dar poate schimbarile ma sper...

Primavara a sosit si odata cu ea sufletul meu a iesit din hibernare. Ma simt ca un fluturas ce a invatat sa zboare si isi doreste sa profite la maxim de muzica linistitoare a naturii si de florile colorate ce incanta privirea. Vreau sa imi recapat energia si entuziasmul pe care le aveam candva, nu demult. Imi este teama de sindromul imbatranirii precoce. Nu vreau sa ma aricesc din motive minore, nu vreau sa fiu ursuza... trebuie sa imi revin si sa impart zambete. Recunosc, poate nu am avut cele mai grozave zile in ultimele luni,dar ma straduiesc sa revin pe drumul cel bun, sper sa fiu inteleasa si sa nu ma intoarca nimeni din drum. Sunt destul de instabila emotional...plang usor si ma las lovita de cuvinte. Trebuie sa  regasesc usa catre vechia personalitate a mea - imi placea mai mult.

Sunt indragostita! Iubesc si ma simt ca un copil mare. De la o vreme sunt atat de fericita incat nu imi dispare zambetul de pe chip atunci cand omul drag este in apropierea mea.

Mai este mult pana la ziua mea, dar ca niciodata stiu ce imi doresc. :) Mi-ar placea ca cineva sa ma surprinda cu un video in care cei dragi sa imi ureze cateva mesaje, sa imi zambeasca, sa ma certe sau pur si simplu sa imi faca cu mana. As vrea un astfel de moment sa il pot revedea ori de cate ori simt ca sunt singura. Stiu ca nu am multi prieteni, dar asta nu cred ca ar ingreuna dorinta mea... oamenii pe care ii am in jurul meu sunt calitativi si imi ofera sentimente mai mult decat o mie de oameni ce au fost calatori prin viata mea. Pentru cateva momente am inchis ochii si mi-am imaginat cateva pasaje. Ce frumos se contureaza in mintea mea acest cadou.

Eram la munca, privesc telefonul cum suna...raspund energica nu apuc sa spun doua fraze ca aud o veste ce m-a lasat fara cuvinte :"vei fi matusica". Nu am stiut cum sa reactionez, desi intr-un fel sau altul ma asteptam la acest pas. Totul este bazat pe reguli si nimic nu este impotriva standardelor "europene". O parte din mine se bucura, fratele meu o sa fie tata si asta ma face fericita. E o bucurie pe care cuvintele nu pot sa o descrie...e ca o intregire de etape. Ceea ce nu ma lasa sa fiu fericita in totalitate este distanta pe care o am intre mine si ei, nu e asa cum visam in copilarie...stiu ca usa este mereu deschisa, dar preferam sa pot aparea cand mi se face dor si sa fug asemeni. Viata nu e asa cum ne dormim noi, trebuie sa invat sa supravietuiesc si sa ma multumesc cu ce mi se ofera.

Au trecut 14 ani de cand catelusa mea a pasit cu pasi mici in familia noastra. Ma gandesc acum la nenumarate intamplari pe care le-am trait impreuna.  A fost omniprezenta la aniversarile noastre, a mancat friptura de la toate gratarele simbolice pe care le-am facut de-a lungul anilor, a primit saptamanal un set de poze pe care acum le rasfoiesc cu drag... ne-a bucurat dimineata cu joaca ei energica, ne-a fot alaturi atunci cand nu ne simteam bine si acum pot spune ca intr-adevar cainele este cel mai bun prieten al omului. Am plans cu durere in suflet la fiecare operatie pe care a suferit-o in ultimii ani...am stat cu teama ca pot sa o pierd si asta inseamna sa nu ma mai simt intreaga niciodata...ea face parte din puzzel-ul fericirii mele, din intregul meu sentimental. Poate ca nu i-am aratat mereu cat de mult inseamna pentru mine, insa eu am stiut ca o ador si ca as fi dispusa sa ii ofer perna mea sa doarma si eu sa stau pe un colt de canapea. Eu sunt om si ma descurc singu...

Maine este ziua cea mare... las problemele personale pe planul doi si ma ocup in detaliu de petrecerea pentru sufletul meu! Ma simt pierduta intr-o lume mult prea mare, insa imi doresc sa nu ma las doborata de tristete si sa stric evenimentul la care am visat de atata timp. Imi promit ca o sa revin cu ganduri mai linistite si mai pozitive...

Controlul medical pe care il visam ca fiind doar de linistire sufleteasca, s-a dovedit a fi necesar pentru viitorul meu. De saptamana aceasta o sa fiu o persoana cu patru ochi cum spuneau copii in copilarie, sau cum imi place mie sa cred...o persoana ce vede mai limpede situatia. Nu stiu daca imi este teama de schimbare, cert este ca nu o asteptam...

A mai trecut un an si eu sunt tot aici, poate va intrebati un an de la ce... raspunsul este foarte simplu, de la prima schimbare pe care copilul din mine a simtit-o, de la bucata de suflet care a parasit puzzel-ul amintirilor. Acum viata mea este segmentata pe capitole si momente. As vrea sa fiu capabila sa ma dezvolt ca adult, sa i-au intreaga viata in piept si sa ma avant in lumea larga. Imi doresc cu ardoare sa ma pregatesc de momente magice, sa ma vad implinita sufleteste si sa reusesc sa imi duc toate planurile la bun sfarsit. Poate ca inca sunt un copil visator, iar visele mele sunt marete... dar vreau sa lupt pentru ele, sunt convinsa ca intr-un fel sau altul trebuie sa reusesc. Nu stiu daca am picat intr-o stare melancolica sau putin depresiva, stiu doar ca din ce in ce mai des ma surprind gandindu-ma la viitor. Daca ar fi fulgerari de moment, nu m-as panica, insa incep sa prinda contur si imi este teama de faptul ca nu totul depinde de mine. Deschid portofelul si dau mere...