Dorinte si frustrari

Initial vroiam sa povestesc despre dorintele mele de la aul ce urmeaza, insa un eveniment mi-a schimbat gandurile si mi-a adus lacrimi pe chip. Sunt inca suparata chiar daca au trecut cateva ore bune de atunci... fierb ca un ibric pus pe foc si astept cu nerabdare sa se faca dimineata sa pot purta o discutie.
Imi iubesc familia, cu bune si cu rele este a mea si m-au facut sa fiu omul de astazi. Stiu ca nu au putut sa imi ofere luna si stelele, dar au dat tot ce aveau mai bun ca sa imi fie mie si fratilor mei cat mai bine. I-am respectat si ii voi respecta si de acum inainte, chiar daca sunt momente in care realizez ca ma maturizez si nu mai sunt un copil, ci devin un adolescent responsabil si plin de datorii morale.
Undeva intr-un colt de suflet sunt suparata...nu pe ei, ci pe situatie si destin. Mi-as fi dorit ca viata sa fie ca in filme... sa ne putem permite sa ii ajutam pe cei dragi sa isi indeplineasca visul.

Visul meu este sa am o casa. Stau si ma gandesc cum as putea ajunge in ritmul acesta, fara nici un sprijin sa imi duc dorinta la indeplinit.
Stau serile si plang, ma framant si caut ideei... insa ma simt singura in aceasta lupta cu banii.