Visatoare sau realista?

A mai trecut un an si eu sunt tot aici, poate va intrebati un an de la ce... raspunsul este foarte simplu, de la prima schimbare pe care copilul din mine a simtit-o, de la bucata de suflet care a parasit puzzel-ul amintirilor. Acum viata mea este segmentata pe capitole si momente. As vrea sa fiu capabila sa ma dezvolt ca adult, sa i-au intreaga viata in piept si sa ma avant in lumea larga.
Imi doresc cu ardoare sa ma pregatesc de momente magice, sa ma vad implinita sufleteste si sa reusesc sa imi duc toate planurile la bun sfarsit.
Poate ca inca sunt un copil visator, iar visele mele sunt marete... dar vreau sa lupt pentru ele, sunt convinsa ca intr-un fel sau altul trebuie sa reusesc.
Nu stiu daca am picat intr-o stare melancolica sau putin depresiva, stiu doar ca din ce in ce mai des ma surprind gandindu-ma la viitor. Daca ar fi fulgerari de moment, nu m-as panica, insa incep sa prinda contur si imi este teama de faptul ca nu totul depinde de mine.

Deschid portofelul si dau mereu peste buletin, varsta ma intristeaza. Simt ca nu am facut la varsta potrivita ceea ce puteam sa fac, iar acum refuz sa ma indepartez de cocon. 
 Ma gandesc prea mult si simt ochii cum mi se umezesc, este timpul sa ma arunc in pat si sa ma odihnesc, sau ma car sa incerc asta.
Noapte buna!