Amintiri

Cand soarele apune durerile se intensifica, asa a fost mereu si nimic nu o sa schimbe singuratatea de care da dovada sufletul meu atunci cand se trezeste singur in dormitorul mic si alb.
Cand eram mica imi doream cu ardoare o camera doar a mea, sa imi las jurnalul pe birou si sa revin la el ori de cate ori simteam nevoia sa scrijelesc un mesaj pentru viitor, vroiam sa am siguranta ca nimeni nu putea sa ma citeasca asemeni unei carti deschise uitate pe nopriera.
Nu am avut parte de "camera mult visata", cu mobila alba, oglinda mare si accesorii colorate, insa atunci cand noaptea venea scoteam cu grija din "ascunzis" caietul cu patratele pe care il numeam jurnal de noapte, caci acolo imi scriam gandurile si sentimentele acumulate in decursul zilei; Daca ma intreaba cineva de ce scriam...nu as avea un raspuns laudabil, nici intamplari memorabile nu traiam dar imi placea ideea de a ma ascunde sub plapuma cu lanterna in mana sa scriu depre viata mea tumultoasa de adolescenta.
 Prima mea mare iubire a avut multe capitole, iar pe unele dintre ele mi le amintesc si acum cand ma intalnesc cu baiatul pe care il consideram perfect pentru mine...si care s-a dovedit ca nutrea sentimente pentru mine;
Fiorii au disparut izbitor de iute, aproape ca as putea sa asemen totul cu  repeziciunea cu care s-au ars foile despre el. Capitolele au ramas scrum, insa undeva in interiorul meu sunt fragmente ce ma rascolesc atunci cand noaptea vine si intunericul se lasa.

Amintirile se sterg cu timpul, lasand loc unor momente noi sa se intipareasca pentru o perioada mai scurta sau mai lunga, poate au noroc si trec de granita uitarii si vor ramane vesnice pe buzele povestitorului..
Viata este frumoasa in orice "prezent" traim.

 stop watching,
start living!