Despre trecut

Nu imi explic cum o simpla revedere cu o persoana a reusit sa imi dea lumea peste cap, sa ma faca o zi intreaga sa ma simt un nimeni intr-o lume mult prea superioara.
Mi-am reamintit cat de mult am fost sifonata si cat am luptat sa arat ca sunt bine. Nu stiu de ce am facut toate astea, probabil nici nu a observat cat m-am macinat si cat am suferit in urma a tot ceea ce s-a intamplat. Pe cand eu ma perpeleam ca un mic pe gratar, viata celorlalti mergea pe un fagas normal...poate chiar in ascensiune.
Nu stiu ce inseamna prezentul acum pentru altii, stiu ca pentru mine are culoare in clipe in care tastez aceste ganduri, insa in weekend recunosc ca am fost devastata.
Am simtit ca am nevoie de o gaura in care sa ma afund, nu ma simteam confortabil in pielea mea...simteam ca nu am acordat prea mult timp pentru mine in ultima perioada...nimic nu ma mai multumea. Insa acum, dupa o odihna inexplicabila am ajuns la concluzia ca viata mea este ordonata si linitita, nu imi trebuie nimic mai mult de atat.
Trebuie sa depasesc astfel de tracuri de moment, asa cum restul zilelor am invatat sa traiesc si sa ma acomodez fara anumiti oameni, asa trebuie sa fie si acum.....sa invat sa nu ma mai deranjeze prezentele oamenilor.
As vrea uneori sa fiu un spirit si sa vad daca cineva se mai gandeste la mine ... dar de teama ca nu este asa...prefer sa raman o simpla anonima ce se ascunde in spatele cuvintelor.