Miercuri (9noiembrie a.c.) am devenit matusică cu acte în regula. Sunt in Culmea fericirii. Nu mi-am imaginat niciodată ca exista un sentiment atât de puternic cand vine vorba de iubirea unui omuleț mic ce nu a crescut în pântecele tale...( sau ale soției - cu iubirea de tata e o alta poveste).
Am făcut tot posibilul sa fug de la muncă sa vad îngerașul. Mi-l imaginasem în fel și chip...dar mereu era perfect.
Nu am crezut in vise...dar se pare ca ar trebui sa schimb acest aspect, căci l-am visat și arata exact ca în realitate. Știu pare ireal...dar tocmai din teama ca nu o sa fiu crezuta, atunci când am avut visul am povestit cu lux de amănunte ceea ce "am văzut".
Îmi doresc sa fiu si eu mama,dar asta după ce o sa fiu ceruta de soție și o sa fac nunta. Totul merge treptat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Un alt suflet isi da cu parerea: