Ma simt straina de tot ceea ce se petrece in jurul meu. Ma gandesc cum oamenii ranesc fara sa se gandeasca la consecinta glumelor pe care le efectueaza.
Sunt dezamagita si nu indraznesc sa fac morala nimanui. Ma ascund in camera mea si plang in perna...sunt o copila ce nu are putere sa se infrunte cu oamenii .
Ma gandesc iar si iar la acest moment si imi apar lacrimi in ochi, simt ca cineva imi rasuceste cutitul in rana... insa eu chiar daca sunt la pamant, ma gandesc cat de greu ar fi pentru mine sa ii multumesc pe toti, dar in acelasi timp si pe mine.
Am o viata ce se scurge mult prea repede si nu vreau sa o pierd fara sa imi dus la indeplinit dorintele.
luni, august 15, 2016
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Durerea nu țipă mereu.
Au fost zile în care liniștea a avut cel mai greu sunet. Zile în care m-am simțit abandonată chiar și atunci când eram înconjurată de oame...
-
Iarna asta nu a venit tiptil. A venit hotărâtă, cu zăpadă până la genunchi și cu troiene care parcă voiau să ne pună la încercare răbdarea....
-
Au fost zile în care liniștea a avut cel mai greu sunet. Zile în care m-am simțit abandonată chiar și atunci când eram înconjurată de oame...
-
Afară plouă mărunt. E frig, iar vântul bate parcă în același ritm cu gândurile mele. Sunt zile în care simt că totul în jurul meu se clatin...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Un alt suflet isi da cu parerea: