Povestea unui suflet

Probabil a venit timpul sa trag linie si sa ma gandesc la ce a insemnat acest an pentru mine, insa imi este teama sa privesc inapoi....au fost atat de multe sentimente si momente memorabile incat imi este teama sa nu le retraiesc. Am avut multe de invatat si inca o sa mai invat din greseli.

Uneori imi e atat de dor de prietenia pe care am pierdut-o, as vrea sa ii scriu cateva randuri in care sa imi exprim regretul pentru leguna ce s-a produs intre noi, insa ma tem ca nu ar ajuta cu nimic... poate ca timpul ne-a schimbat si acum suntem doar niste straine. Imi lipeste mult, am incercat sa umpl golul insa nu am reusit...am o lipsa grava de incredere in a primii pe cineva in acel loc, a fost o durere mult prea mare. Exista si un lucru benefic din toata aceasta poveste, m-am intarit si am invatat ca si singura pot sa ma descurc...doar ca era mai frumos sa am un sfat de la cineva, asa cum imi placea sa ascult si sa ofer sfaturi. Timpul trece, ranile e cicatrizeaza..insa goluri exista. 

Sarbatorile aduc multe sentimente frumoase, dar si oboseala acumulata dupa atatea agitatie. Odihna se lasa asteptata, noptiile se scurteaza si devin din ce in ce mai pretioase orele in care Mos Ene vine pe la noi. Astazi am avut parte de un incident, m-am lovit destul de serios...s-a lasat cu pierderi de sange, insa de teama sa nu imi panichez familia am facut pe voinica si am incercat sa arat ca nimic nu s-a intamplat. Acum, fie vorba intre noi...ma cam doare si ma resimt, dar pot sa o duc pe picioare singura. Urmeaza sa ma duc la o intalnire cu ai mei colegi de munca, ma bucura acest lucru caci inainte sa ma integrez eu in aceata "familie" ei nu faceau astfel de iesiri... poate ca totusi am o influenta buna asupra oamenilor.

Anul acesta s-au schimbat multe in viata mea, am simtit cum oameni dragi se desprind din prezentul meu. M-am speriat si am cautat raspunsuri, dar timpul mi-a dat de inteles ca anumite lucruri se intampla cu un scop si daca nu mai sunt acum...inseamna ca nu eram potriviti pentru a merge impreuna pe acelasi drum. As fi ipocrita sa spun ca nu am suferit. Situatia a luat o intorsatura atat de dramatica, incat nu am putut sa mai schimb nimic...desi initial am spus ca nu este treaba mea sa cobor piciorele pe Pamant, caci ale mele nu au luat niciodata zborul de acolo, insa treptat am realizat ca as fi putut sa indrept pe altii spre drumul meu si sa le explic cat de mult inseamna pentru mine si cat ma doare schimbarea lor, dar nu am avut mintea de acum la momentrul potrivit. Orgoliile erau mai mari si lupta mea cu sine mai puternica. Mi-a fost dor de mine, dar m-am regasit si am incercat sa imi reiau si activitatile ce ma faceau fericita, sa nu ma plafonez si sa redescopar timpul pentru ceea...

Perioada sarbatorilor a fost tumultoasa...am avut cateva probleme cu adevarat serioase, in acele momente mi-am dat seama ce este important in viata si pentru ce trebuie sa imi fac griji. Nici nu stiu cum sa incep povestea aceasta care mi-a stor mii de lacrimi si m-a secat de energie... este vorba despre problemele de sanatate ale pufoseniei mele in varsta de 12 ani si 10 luni, practic e un membru al familiei. Situatia s-a agravat in cateva zile, a aparut ca din senin si se intensifica de la ora la ora. Am ajuns la facutatea de medicina veterinara, acolo unde am primit niste vesti cumplit de infricoatoare, a urmat o noapte de ganduri si teama. Oricat de teama imi era, am ales sa accept operatia pentru ea, caci era singura solutie sa o mentina in viata, riscurile erau mari, insa si reuita era atat de importanta. Am plans doua zile cu lacrimi de crocodil, m-am transformat in fantoma, fara culoare... am trecut prin mii de emotii, dar spre bucuria mea, operatia a avut succes si acum este...

Urmeaza o surpriza despre care nu stiu decat ca o sa existe. Trebuie sa povestesc ceea ce imi imaginez ca este... iar asta este un exercitiu deosebit de imaginatie. Imi trec atat de multe lucruri prin minte, insa unele pier de la radacina de cand incep sa rasara...stau si ma gandesc ce anume ar putea sa il caracterizeze si sa ii atraga atentia micutului "surprinzator", caci daca ar fi sa descriu ceea ce ma face pe mine sa zambesc si imi aduce fericirea in suflet, ar fi atat  de mult de scris, insa multe dintre aceste lucruri nu cred ca sunt in asentimentului lui. Poate ar fi cazul sa trec la subiect si sa scriu ce imi trece prin minte... asa ca o sa incep cu o "proiectie" in care sa se regaseasca imagini cu noi inca de cand ne-am cunoscut si terminandu-se cu o editare...iar prin asta ma refer la prezent, ca si cum poza finala ar fi facuta in clipa in care privesc "filmuletul" sau "colajul"(eu imbracata in noua mea rochita inflorata, iar tu cu o...

Impachetarea cadourilor a fost minunata, am simtit ca sunt un elf mic si muncitor; Fiecare cadou a reprezentat un zambet, asa ca am fost fericita astazi. Pe seara am avut parte de cateva momente tandre si de amintiri minunate. Imi era dor sa mai stau cu capul pe pieptul lui si sa ma simt odihnita, sa visez si sa ma simt umana. Am momentele mele de "glorie" in care nu ma recunosc nici eu, insa EL reuseste sa ma linisteasca si sa imi arate ca tine enorm de mult la mine...si orice s-ar intampla e alaturi de mine. Vreau sa imi revin definitiv, sa imi fac ordine in ganduri si sa imi programez timpul pentru tot ce ma face fercita...chiar si pentru sport.

Mi-am dat seama ca am pierdut contactul cu realitatea si este timpul sa imi revin. Am luat situatia in maini si mi-am programat iesiri cu oamenii dragi mie/. Trebuie sa nu ajung in situatia in care au ajuns oamenii care m-au dezamagit prin absenta lor din viata mea. Nu vreau sa ma inchid intr-un ritm sau intr-un ritual clasic. Poate ca am gresit pana acum, dar recunosc si incerc sa remediez pana nu este prea tarziu.

As avea atat de multe de spus, insa nu am timp si nici nu cred ca o sa gasesc cuvintele potrivite sa exprim ceea ce simt. E iar o lupta undeva.... un sentiment ce distruge linistea sarbatorilor. Vreau sa opesc acest vulcan, sa schimb ceva...insa nu totul sta in puterea mea umana, este nevoie de mai multe persoane pentru a aduce un plus de veselie. Job-ul meu este omniprezent, am inceput si un ritual cu a mea colega sa ne vedem in perioada salariului impreuna cu noul meu grup de prieteni, sa facem o activitatea care sa ne scoata din rutina. Desi trebuie sa recunosc, uneori imi este dor de ceea ce am avut. dar imi este teama sa mai caut in trecut. Fiecare am gresit in felul nostru si nu am stiut sa trecem peste...sau poate intr-o oarecare masura nu ne-am dorit. Sarbatorile ne fac mai buni, ne fac sa ne gandim la ce a fost, la ce am fost si ce am ajuns...e greu de pun intr-o balanta;

Simt ca plutesc. Zambesc din ce in ce mai larg si imi doresc sa prind aripi, sa ajung "acolo" sus unde exista doar bunatate si momente speciale. As avea atat de multe lucruri de spus, insa nu stiu de unde sa incep sau cum sa le formulez sa le pastrez la intensitatea cu care le simt eu. Inima mea bate cu putere si simte ca iubeste iar... iubeste intens si este in sincron cu ceea ce iubeste. Privesc in stanga mea si rasare un zambet urias si simt cum o mana ma strange cu putere si dragoste, ma mangaie si ma alinta. Dragostea e frumoasa, mai ales cand este la pachet cu toate dorintele pe care fiecare individ la are...astfel grijile nu mai inseamna nimic si tot ce conteaza e intelegerea si timpul petrecut impreuna.

Ma gandeam cat de mult m-am schimbat anul acesta si totusi sunt aceeasi. Ultima perioada m-a facut sa imi dau seama cine imi este prieten neconditionat. Chiar daca dezamagirea a fost mare, intr-un fel sau altul ma asteptam ca intr-o zi sa se intample aceasta despartire de tot ceea ce a insemat trecutul meu adolescentin; Nu imi doream, doar ma asteptam... o relatie de prietenie nu se hraneste doar cu sentimente si dorinte dintr-o parte, ci trebuie sa fie din cel putin doua parti. Am momente cand imi vine sa pun mana pe telefon si sa fac o schimbare, sa ajut destinul sa se schimbe putin, insa imi este teama ca pot sa ma ranesc singura. Nu mai vreau o dezamagire acum. Astept cu drag sarbatorile si linistea lor specifica, pentru asta trebuie sa stau cuminte in banca mea si sa renunt la ideei de moment. Este bine sa analizez fiecare miscare a mea, altfel pot sa fiu cel mai mare "dusman" al sentimentelor mele.

Oboseala m-a prins din urma, astazi am alergat prin magazine in cautarea cizmulitelor perfecte. Am probat nenumarate perechi, insa dezamagirea a fost pe masura. Insa, soarele rasare atunci cand nu mai ai nici o speranta, asa ca a fost ca o minune de care m-am bucurat inzecit; Cumparaturile casnice au durat o vesnicie, se simte venirea sarbatorilor de iarna si in magazine, unde produsele dispar in cateva minute si forfota oamenilor este usor sesizabila. Seara m-a prins intr-o atmosfera speciala cu prietenii. Am jucat remmi si carti, imi era dor de astfel de momente. Chiar daca s-a destramat gasca, asa pe bucatele cum o mai gasesc imi place sa ma bucur de fiecare ocazie in care pot sa ma strang alaturi de acesti oameni.

Am inceput dimineata cu exercitii de inviorare prin zapada. Iarna imi place cand este vorba sa ma joc, sa alerg ca un copil si sa imi simt obrajii rosii ca merele coapte. Am terminat de cumparat dulciuri pentru cizmute. Sper sa fie o surpriza pe masura. Ma gandesc ca intr-o zi  o sa vina randul sa fac asta in adevaratul sens al cuvantului, iar pentru asta am nevoie de antrenament. Am un amalgam de sentimente, ma lupt cu ele si incerc sa imi revin... uneori imi este teama de mine si de reactiile pe care le am... nu vreau sa fiu impulsiva si sa dau cu piciorul in balta, sa stric tot ceea ce am construit pana acum. Incerc sa fiu calculata si rationala. Viata e mai complicata decat mi-am imaginat, uneori nici timpul ni vindeca...

Miros de sarbatore. Simt deja aroma scortisoarei si a portocalelor. Inca de la primii fulgi de zapada am dat iama la cosul cu portocale sa imi inund dormitorul cu aceast parfum imbietor. A trecut repede aceasta jumatate de an; Am redescoperit fericirea si m-am manifestat copilareste ori de cate ori am avut ocazia sa ma joc. Imi era dor sa ma regasesc si sa fiu eu intr-o lume atat de mare si de crunta. Am cateva emotii in ceea ce priveste viitorul, insa incerc sa gasesc partea plina a paharului si sa ma incurajez atat pe cat pot ca totul o sa fie bine. Ma gandesc la Sarbatori, la cadouri....la anumite locuri pe care vreau sa le vizitez...sper ca timpul si banii sa imi permita sa fac tot ceea ce imi doresc; Astazi am fost la cumparaturi pentru Mos Nicolae, imi doresc sa le fac o surpriza fratiilor mei...sper sa ii surprind si sa se bucure asa cum as fi facut-o eu in locul lor. Imi lipseste copilaria, dar nu am cum sa dau timpul inapoi asa ca incerc sa rapesc cateva momente si sa ret...

Imi place sa imi programez timpul, sa stiu ceea ce am de facut, sa imi petrec zilele cu diverse evenimente, astfel incat sa nu pic in monotonie. Astazi am iesit in oras cu ai mei colegi de munca, am format o gasca frumoasa alaturi de cel mai bun prieten al meu, cativa colegi si jumatatile noastre; E un mod de a ne bucura de fiecare salariu, sa simtim ca muncim pentru a ne face o bucurie. Desi nu mai am  prietenii pe care ii aveam in urma cu un an...doi, incerc sa ma bucur din plin de fiecare moment si sa descopar punctele comune, caci nu se stie niciodata de unde apar noi prietenii. Am nevoie de o persoana cu care sa vorbesc si sa impartasesc anumite temeri si ofuri sufletesti, dar in acelasi timp vreau sa ascult povesti si sa ajut. Relatia cu iubitul meu decurge din ce in ce mai bine. Simt ca ma iubeste ca la inceput si ma rasfata cum stie el mai bine. Sclipirea exista din ambele parti si mi-as dori sa nu se stinga flacara iubirii. Am petrecut timp in bucatarie iar asta ma...

Trecut-au anii... Dupa mai bine de doi ani am ajuns sa ii cunosc pe parintii celui mai bun prieten al meu; Stiu ca este bizar, insa destinul ne-a tinut departe de aceasta intalnire. Eu am auzit destul de multe lucruri despre acesti oameni...iar ei la randul lor stiau despre mine cate ceva...dar impactul fizic si direct a fost astazi. Am avut emotii, mi-a fost teama ca nu cumva sa gafez si sa fac un gest necugetat care sa pericliteze prietenia mea. Ce-i drept a fost o zi relaxanta. Imi era dor de o astfel de zi plina de ras si joaca. Ma simt atat de bine in compania aceasta si ma bucur ca viata mea este atat de ordonata acum. Timpul ma  gaseste mai zabitoare si mai dornica sa evoluez din toate punctele de vedere.

Lucrurile se intampla cu un scop, cel putin eu am ajuns sa cred ca nimic nu este intamplator. De curand am avut o premonitie pe care am marturisit-o celor mai importanti oameni din viata mea... le-am povestit ce cred ca o sa se intample si in ce etape. Astazi a inceput marea dezvaluire, lucrurile incep sa se infaptuiasca usor, asa cum am preconizat . Nu stiu daca sa ma bucur ca am intuit bine "viitorul" devenit prezent acum ... sau sa fiu dezamagita de ceea ce se intampla. Incerc sa nu plec cu gandul ca oamenii nu merita atentiea si bunatatea mea, ci vreau sa ma gandesc ca oamenii merita a doua treia ... a enspea sansa. Poate o sa ma "frig" iar, insa vreau sa incerc c gandul ca poate totusi o sa fie bine. Timpul ma preseaza, insa in acelasi timp m-a facut sa inteleg cat de mult conteaza sa il gestionezi cu cap si sa ai grija de fiecare ora in parte.

Vreau sa ma plimb, sa aud fosnetul frunzelor sub talpile bocanceilor mei...sa alerg si sa las vantul sa imi ciufuleasca parul. Timpul trece fulgerator pe langa mine, insa am vrut ca fiecare zi sa aibe o insemnatate speciala. Am reusit sa imi indeplinesc prioritatile si sa depasesc putin lista. Ma lupt cu mine sa trec peste orgolii si principii; Au fost cateva intamplari care m-au facut sa imi dau seama cat de importanta este prietenia si cum oamenii cand simt ca raman singuri incearca sa dezgroape trecutul.

Am reusit sa racesc...ma simt ca o leguma. Toate simptomele posibile au existat, de la nas infundat, la durere de oase si par...nimic nu m-a ocolit. Cu siguranta mi-ar fi prins bine o zi de recuperare si de odihna sub pilota, insa am avut treburi de rezolvat si m-am smtit nevoita sa ies afara. Ploaia nu se mai opreste...imi este dor de o toamna linistita, de un soare calduros si de plimbarile romantice prin parc. Mi-am pregatit deja o lista cu locurile pe care imi doresc sa le vizitez cat mai repede.

Sunt in cautare de noi proiecte de facut. Creativitatea mea a cam avut de suferit in ultima perioada...timpul mi-a dat de furca, insa nu ma las invinsa. Sarbatorile se apropie cu pasi repezi...trebuie sa pragatesc din timp cadourile si salle personalizez. Am inceput sa ma gandesc la mici atentii si sa imi fac o lista de cadouri. Incerc sa fiu chibzuita, chiar trebuie sa am grija de fiecare hartie pe care o castig. Am invatat ca banii aduc o bunstare, iar lipsa lor ne deprima.

Ganduri... Uneori stau si ma gandesc cat de diferiti sunt oamenii si cu toate astea ei se potrivesc. Ma gandesc intens ca am trecut printr-o perioada proasta,acum sunt pe linia de plutire si incerc din rasputeri sa ma ancorez de un viitor mai bun, sa ma tin strans cand ajung acolo si sa nu scap nici o oportunitate in care pot sa arat ca sunt asa cum sunt. Mi-am redescoperit zambetul si il arat adeseori. Vreau sa ademenesc optimismul sa ramana la mine.... insa mici dezamagiri imi inunda chipul.

Intalnire cu oameni speciali. Vorba buna. Mancare cu personalitate. Aroma de toamna.

Ma simt atat de linistita si fericita! Chiar daca nu mai scriu atat de des pe cat o faceam in urma cu ceva vreme, nu ma plang. Noua mea viata imi place. Incerc sa fac putin din toate lucrurile pe care le faceam si inainte, sa nu imi neglijez pasiunile si nici treburile gospodaresti pe care le am in datorie.

Am sperat ca acest weekend o sa fie luminat de soare, o sa ma las imbratisata de caldura razelor si o sa alerg printre frunzele multicolore. Vremea nu a tinut cu mine, nu am reusit sa fac mare lucru din ceea ce mi-am propus...dar nu imi pierd speranta. Sunt putin confuza deoarece imi apar in minte amintiri vechi ce ma rascolesc si nu imi dau pace. As vrea sa trec peste ele si sa ma comport ca si cum nimic nu a existat, insa vreau sau nu, sunt momente cand ma lovesc si ma pun la pamant. Vreau sa fi puternica, sa primesc loviturile si sa ma ridic pentru a merge mai departe... dar astazi nu pot, sunt prea senzibila sa trec peste cu zambetul larg.

Timpul devine hain...nu imi mai permite sa fac tot ceea ce imi doresc, mereu sunt pe fuga si cu jumatati de masura in zilele mele libere. As vrea sa pot sa lungesc ziua libera pana cand simt ca tot ce aveam de facut este pus a punct. Nu vreau sa ma robotizez, poate de aceea incerc sa ies din monotonie ori de cate ori simt ca situatia merge pe linie dreapta. Vreau sa simt ca traiesc si din fiecare zi sa raman cu o amintire. Ultima perioada a insemnat o schimbare in viata mea, incep sa imi redecopar bunul prieten, sa muncesc la o alta intensitate si sa cunosc oameni diferiti.

Sunt bine! Chiar daca am o viata din ce in ce mai aglomerata nu ma vait, mi-am dorit sa am locul meu unde sa plec dimineata si sa alerg pentru a umple portofelul cu banuti...caci oricat de chibzuita si calculata sunt, uneori este nevoie de mai mult. Mi-am depasit limitele de oboseala, am avut cateva zile lucrate la intensitate mare si la program prelungit...am reusit sa tin locul unei "mohicane" si asta ma bucura enorm; Viata mea e atat de speciala, de implinita pe toate planurile si devine colorata in pastel. Iubesc sa stiu ca pot sa am putin din toate si in acelasi timp sa ii am pe cei dragi alaturi de mine. E tot ce mi-am dorit mai mult. Uneori este bine sa arati si partea necunoscuta si diferita a fiintei tale, sa ii lasi pe ceilalti sa te cucereasca si sa iti arate asta .

Astazi a fost aniversarea parintilor mei, au facut 27 de ani de la casatorie. Imi pare rau ca tata nu si-a amintit de aceasta zi si nu a surprins-o pe mama cu un cadou. E mult de spus...dar cert este ca nu mi-ar placea sa ajung intr-o zi intr-o situatie similara. P.s. in aceasta seara am o invitatie "la lautari"...este ziua aniversara a unei prietene. Imi este teama de zgomotul ce urmeaza si de muzica pe care o sa o aud.

Astazi am facut un lucru pe care mi-l doream, dar de care mi-a fost teama. Ma bucur enorm ca "planul" meu a decurs asa cum mi-am imaginat si am reusit sa am o zi minunata si speciala. Zambesc larg cand ma gandesc ca am facut o nebunie si in acelasi timp un lucru nevinovat de dulce. Iubesc momentele dulci!

Iubesc si sunt iubita. Simt si ofer. Gandesc si primesc. Totul in jurul meu este pastelat si frumos conturat. Am ajuns acolo unde visam acum ceva vreme; Nu stiu daca insistentele mele rugaciuni au facut aceasta minune sau poate optimismul pe care l-am redescoperit dupa multe lacrimi varsate. Cert este ca sunt bine si situatia se imbunatateste. Inima mea este fericita si simt ca iubesc mai mult ca oricand. Am un loc de munca si timp pentru mine si pasiunile mele... nu puteam sa imi doresc nimic mai mult de atat. Zi de zi ii multumesc Celui de Sus pentru tot binele pe care mi-l face.

"Cand ai prieteni nimic nu ti se pare prea greu". Vreau sa recunosc faptul ca am ajuns la minunata concluzie ca un prieten alaturi inseamna enorm . Datorita unui om cu suflet mare si cu o rabdare de fier, astazi sunt fericita si implinita in luna octombrie. Au fost multe momente in care am clacat, insa acest om m-a ridicat si m-a scuturat...iar acum uite-ma cu zambetul la pachet si cu inima sclipind de bucurie. As vrea sa nu pier dprietenia asta niciodata si sa pot sa il rasplatesc intr-un fel sau altul.

S-a terminat si acest minunat liber, insa nu am reusit deloc sa ma odihnesc...poate chiar sunt mai obosita ca dupa doua zile intregi de munca.  As vrea sa pun capul pe perna si sa adorm pana cand intreg corpul imi este relaxat.  Zilele acestea au trecut fara sa imi dau seama. Am avut o aniversare pentru care am fost la cumparaturi si am alergat dupa cadoul potrivit. Seara a continuat la petrecere pana cand zorii zilei crapau de ziua noua, asa ca am sarit repede in pat, m-am invelit cu pilota sperand ca o sa am un somn lung si calduroas, insa dimineata a venit atat de repede, incat am fost nevoita sa ma ridic din pat. Am dulcegatit printre picaturi,dupa care am avut intalnirea magica pe care o asteptam. Am o viata dezorganizata ar putea multi sa spuna, insa pentru mine este destul de ordonata...vreau ca timpul sa il impart cu toata lumea si sa nu neglijez pe nimeni.

Astazi a fost o zi speciala, am asteptat-o de mult timp...am calculat zilele pe calendar astfel incat sa ma asigur ca nu sunt la munca; Am vrut sa fie ceva special...doar ca nu stiam exact ce. Chiar daca nu am facut nimic iesit din comun, faptul ca am  fost alturi de omul potrivit a insemnat enorm. Timpul a trecut repede, atat astazi cat si in acest ani... inca ma gandesc la tot ce am simtit si la ce gandeam despre acest pas. Au fost multe piedici, exact ca intr-o telenovela, as putea cu lejeritate sa imi continuui cartea vietii cu povestea mea de iubire, fara sa improvizez nimic. Totul a fost asa de conturat incat fiecare piatra in drum acum inseamna o mica poveste, iar momentele frumoase sunt ca aripile unor ingeri. Iti multumesc pentru tot!

Am avut parte de o plimbare prin locuri romantice si frumoase, aproape de casa...insa nu intr-un loc accesibil de oricine. Am preferat sa ma indepartez putin de cotidian, sa ma ascund intr-o lume insorita si colorata. Toamna aceasta a fost deosebita si asa vreau sa o simt pana la sfarsit. Imi pare rau ca nu am imortalizat peisajele pe care le-am vazut, insa imi propun sa ma intorc acolo cat mai curand. Prin toata starea mea euforica, am reusit sa ajung acasa la masa...sa fiu alaturi de familie, stiu ca le lipseste prezenta mea acolo, asa ca incerc sa le fac pe plac. Pentru mine nu masa in sine conteaza, ci pun pret pe timpul petrecut cu ei....chiar daca este vorba de doua zeci de minute sau mai putin. Pe seara am profitat de ultima zi de liber a celui mai bun prieten al meu si am iesit sa ne plimbam; Acum as putea sa il intitulez "colegul meu de munca", insa e o chestiune mai secreta...despre care nu am spus multor oameni. Chiar astazi ne-am intersectat cu fosta "c...

Etajul 3. Ce dor imi este sa vin la etajul trei si sa imi scutur sufletul de sentimente... sa povestesc ceea ce am facut pe parcursul zilei si mai ales sa spicuiesc intamplari din viata. Timpul a ajuns foarte pretios si ma limiteaza sa scriu concis ceea ce simt... insa o sa incerc sa trag de el , astfel incat sa pot sa scriu mai des si mai poetic. Astazi am rasfoit mesaje vechi din telefon....imi aminteam de momente petrecute alaturi de anumiti oameni la care au ramas bucati din trecutul meu. Viata-i dura si o traiesc ca atare!

Chiar daca ieri am fost suparata si am varsat cateva lacrimi, ziua de astazi s-a aratat foarte deosebita. Incerc sa remediez probleme din trecut si sa aduc un plus de condiment vietii mele. Vreau sa fac tot ceea ce imi place si sa imi petrec timpul cu oamenii dragi, chiar daca nu mai am mult timp...incerc sa il impart asa cum se cuvine. Sper ca totul sa se indrepte spre o perioada indelungata si minunata.

Ma simt odihnita. Astazi m-am plimbat si am colindat prin magazine, mi-am incarcat bateriile si m-am pregatit pentru o noua perioada aglomerata. Zambesc larg si ma gandesc la Mister, sunt atat de fericita cand il privesc si il vad mandru ca este al meu. Simt ca plutesc pe un nor pufos si prind aripi. Cu siguranta nu sunt cea mai speciala persoana de pe Pamant, insa EL asa ma face sa ma simt. De cand ma lasa acasa, simt un gol si as vrea ca timpul petrecut langa el sa fie mai lung, mai mult...dar  la fel de intens.

Sunt fericita. Am reusit sa fac ceea ce mi-am propus si chiar am depasit "norma". Astazi a venit Mister din Viena. Zambetul mi-a fost prezent pe chip intreaga zi. Am radiat de fericire si am avut un sentiment ca ma reindragostesc iar si iar de acelasi baiat.

Tortul facut de mine pentru o comanda speciala. Chiar daca unii oameni imi dovedesc e zi ce trece ca ei nu merita sa fiu atenta si draguta cu ei, vreau sa consider ca tot ceea ce fac reprezinta o bunatate ce mi se intoarce inapoi. Timpul este pretios si as vrea ca sa il folosesc in favoarea oamenilor ce merita cu adevarat. Acum atat spun "un sut in fund, un pas inainte" - nu vreau sa ma cert cu nimeni pentru impertinenta si indiferenta cu care au tratat acest moment, insa stiu ca data viitoare sa nu mai fiu disponibila pentru ei. Bunatatea este tratata ca o prostie...

Chiar daca nu am mai scris de cateva zile, pot sa spun ca totul imi merge bine. Munca in acest colectiv este mai frumoasa decat ma asteptam. Nu stiu daca m-am facut placuta pentru toti, insa majoritatea se comporta frumos si ma fac sa ma simt dorita. Energia mea debordeaza si ma face sa imi doresc mai mult sa slabesc....sa imi demonstrez si pe acel plan ca pot.

Am fost la doctor cu Lizu, pana acum situatia este sub control...insa urmeaza tratamentul inca o luna.

Sensibilitatea mea este destul de mare in ultimele zile, cred ca am nevoie de mai multa odihna. Astazi am avut o stare de tristete interioara, nimic nu imi intra in gratie si lacrimile stateau sa curga din orice vorba nesemnificativa. Am incercat sa ma abtin si sa imi gasesc un echilibru. Seara am petrecut-o in compania unor "prieteni" care se dovedesc a fi doar niste masti pentru moment.

Cand sunt obosita parca ma transform. Nu mai pot sa trec cu vederea peste ceea ce ma supara si plang din tot sufletul meu. Totul se hiperbolizeaza si ma raneste mai tare. Astazi am avut zi libera si imi imaginam ca o sa se desfasoare altfel, insa rezultatul a fost dezastros.

Prima zi de munca.... prima lacrima varsata. Oboseala si-a spus cuvantul si nu am reusit sa trec peste niste cuvinte reci si dure. Am avut alaturi de mine oameni dragi si m-au imbratisat, iar lacrimile au disparut. In rest, a fost o zi buna...s-a terminat cu renumeratie multumitoare.

Sunt foarte vesela. Ma gandesc la momentele frumoase, la clipele alaturi de cei dragi si la peisajul tomnatic pe care il vad pe fereastra; Ma simt romantica si energica. As vrea ca timpul sa se opreasca in loc si sa simt aceste sentimente pentru vesnicie. Imi amintesc ceea ce am simtit in urma cu o luna, imi doream sa treaca luna septembrie, desi nu aveam nici un tel de viitor, defapt planuri aveam...dar nimic nu parea realizabil; Octombrie a venit cu vesti bune pentru mine. Sper sa fie inceputul pe care l-am cautat cu ardoare. Vestile curg lin si vreau sa le traiesc la intensitate maxima. Acum pot sa simt comparatia sentimentelor din ultima jumatate de an...abia acum realizez cat de mult m-am schimbat si prin cate am trecut. Simt ca traiesc!

Astazi am fost la un interviu pentru un job, am trecut cu brio...chiar am stat jumatate de zi. Maine am liber, insa vineri si sambata am tura lunga. Sper sa fiu multumita de decizia pe care am luat-o. Chiar aseara ma gandeam insistent la faptul ca portofelul meu cam fluiera de singuratate...vreau sa il umplu si sa imi pastrez banii pentru zile negre; Ganduri multe am, sper sa le indeplinesc.

Sunt fericita! Comenzile apar de unde nu ma astept. Astazi am fost contactata de trei persoane pentru a face cateva accesorii si un tort. Nici nu stiu pentru care sa ma bucur mai mult.  Am reusit sa duc la bun sfarsit inca din seara aceasta, imi place sa fiu prompta. Zambesc larg si imi doresc sa fie un inceput, iar viitorul sa fie si mai aglomerat din acest punct de vedere.

S-a organizat o reiuniune cu fosta "Gasca". Rezultatul a fost confuz. Am ajuns la concliza ca este atat de bine sa nu depinzi de nimeni si sa nu ai "obligatia" sa spui ce planuri ai;

Shopping matinal. Am gasit o comoara, dupa o saptamana de cautari mi-am gasit ultimul instrument de care aveam nevoie pentru confectionarea florilor. E o isterie de moment...dar cei dragi ma incurajeaza. Relaxarea a fost alaturi e omul drag. Ne-am plimbat si am vizitat locuri vechi pentru mine....dar totusi noi in acest context. E ciudat de explicat sentimentul.

Vreme mohorata. O ciocolata calda, o activitate creativa si caldura familiei.

"Copii spun lucruri trasnite" - chiar asa fac! De ceva vreme sunt "consilier in probleme sentimentale" pentru un pusti, boboc de facultate; A avut parte de cateva deceptii si acum se comporta destul de rezervat in fiecare miscare pe care o face in acest "domeniu" sentimental. Nu o sa intru in detalii, vroiam sa ajung la ideea ca anumite intrebari pe care mi le pune, sunt atat de copilaresti si de traznite, incat imi place sa intru in jocul de a ma intreba pe sine ce am simtit, cum as reactiona, cum mi s-ar parea ... Discutia de astazi a fost despre "ciorba reincalzita", relatia reluata si despre sentimentele care dispar cu timpul... Eh, eu i-as spune ca stiu bine despre ce imi vorbeste, insa fiecare o simte in felul lui... chiar ma gandeam ca anul acesta grafic vorbind, am fost pe linii de plutire, pe culmi foarte inalte si uneori chiar in punctul e a sfarama inima. Stateam si imi analizam sentimentele mai devreme si vreau sa cred ca am reus...

Nu imi plac zilele in care ma simt intr-un fel sau altul ignorata de oameni dragi, nu vreau sa cred ca sunt o fata exagerata, insa simt nevoia ca atunci cand nu ne vedem sa primesc o atentie suplimentara, verbala si afectiva. Nu fac din asta o criza si o cearta inexplicabila, tac si inghit...astfel de discutii nu se fac, nu la distanta in primul rand si nici fata in fata nu cred ca este o idee buna, caci risc sa cand in extrema de exagerare in ochii celorlalti. Astazi sunt cuminte, dezamagita dar resemnata... Nu sunt foarte comunicativa cu blog-ul meu,as avea catva ganduri ce ma framanta, dar o las pe zilele viitoare.

Feeling good. Creatia merge. Zambetul rasare. Entuziasmul creste si totul este minunat acum. Ma simt wow.

Ploua marunt... Am facut o mica amanare de planuri si am ascultat inima - imi dicta sa plec, sa nu privesc inapoi. Priveam prin parbriz oameni zgribuliti, frunze ce zburau din cauza vantului puternic, picaturi de ploaie ce se loveau de geam, la radio erau cantece motivationale ...iar in stanga mea era omul drag sufletului meu. Era ca o lumina intr-un intuneric crunt; Am parcat masina langa parcul Cismigiu, ploaia s-a intetit...nu aveam nici sa ma acopar, poate ca si daca aveam nu as fi facut asta. Am lasat picaturile sa imi zglibuleasca pielea. L-am strans de mana si m-am oprit in loc sa il privesc. Ador cand facem ceva romantic si suntem amandoi pe aceeasi lungime de unda fara sa ne vorbim....ci doar privirile ni se intersecteaza si totul este perfect sincronizat. Datorita acestei plimbari am reusit sa imi satisfac o pofta "culinara" - chiar daca a fost un moment ce imi rascolea trecutul, placerea a fost mereu a mea si nu mi-o poate lua nimeni. Energia mea a fost la c...

O zi plina de activitati. Mintea mi-a fost pusa la contributie si am vrut sa realizez ceea ce mi-am propus. Vreau sa am parte de schimbari si pentru asta trebuie sa fac eu primul pas. Lucrurile merg bine, cel putin au stagnat iar linia este dreapta si lina.Mereu este loc de mai bine, insa nu totul depinde de noi...asa ca ne resemnam. Zambesc si merg mai departe. Am multe de povestit, insa nu stiu cum o incep..astept sa se calmeze sufletul meu si sa asez totul intr-un context linistit.

O plimbare nepravazuta in parcul sufletului meu. Am fosnit ca un copil printre frunzele uscate. Mana mi-a fost incalzita de iubirea lui mister...povestile au curs necontenit si seara a fost de vis.

Reusita pe toate planurile. Aste' doua maini dibace fac minuni. Am investit ceva banuti in noua mea pasiune, sper sa reusesc sa o duc pe culmi inalte si poate sa si castig cat sa imi scot banii pe materia prima. Revin cu poze indata ce imi recuperez aparatul foto ce este plecat cu micutul bro in Buxelles.

Astazi am avut o zi speciala. Am fost anuntata ca sunt fericita castigatoare a unui premiu la radio 21. Plimbarea de seara a fost speciala. Intre timp am mai facut cateva bratari colorate din elastice. Seara am facut friganele cu mister.

Am avut parte de o iesire cu doi micuti simpatici. Am zambit larg si m-am simtit iar mica... Seara s-a lasat cu iz de clatite.

Am castigat pariul. Gustul castigului are aroma de vanilie;

Toamna a sosit... imi era dor de peisaje multicolore, de vantul ce strange sufletul si il face sa se cuibareasca necontenit, de norii pufosi ce se joaca inca de dimineata... imi era dor de tot ceea ce inseamna acest anotimp. Am alergat ca un copil in cautarea nucilor verzi, chiar daca niciodata nu m-am murdarit pe maini, nu a existat an in care sa nu mananc cu pofta...fie ca mi-au fost curatate, fie ca am avut atentie. Pentru mine nucile sunt un mic insemn al toamnei. Asemeni lor, florile multicolore ma inveselesc in fiecare dimineata, caci ador sa imi pun la fereastra un ghiveci sau o vaza cu flori; Sunt o albinuta in perioada aceasta, as vrea sa fac de toate...si mai ales mi-ar placea sa am motivatia despre care vorbesc mereu, dar sper sa se iveasca o ocazie cat mai repede, pana atunci raman cu muraturile si lucrurile gospodaresti ce imi ofera o altfel de satisfactie. Astazi am dulce-gatit...am vrut sa ma afund putin in bucatarie sa uit de anumite lucruri ce ma inteapa putin in ...

Oamenii sunt oameni si reactioneaza dupa cum isi doresc... nu pot sa ii trag la raspundere si nici sa ma supar pe reactiile lor. Accept situatia si merg mai departe. Sunt dezamagita de mine, caci uneori se aduna multe probleme si am impresia ca undeva sunt vinovata...dar nu gasesc solutia.

Sunt multe de povestit, insa acum la cald nu vreau sa o fac. Prefer sa pastrez tacere in cazul supararii si dezamagirii personale... Vreau sa mentionez doar lucrurile frumoase pe care l-am facut astazi, precum iesirea la cursa de masini organizata de RedBull....sau plimbarea alaturi de Mister - tot ce are legatura cu el, imi place.

Am fugit alaturi de mister si cativa prieteni la munte. Am urmat un traseu de patru ore jumatate (teoretic) caci noi am avut de parcurs 6 ore printre stanci si munti, insa a meritat tot efortul. Jepii mici ne-au primit frumos, cu peisaje minunate, temperatura frumoasa si apa rece de izvor. Pur si simplu am uitat cu desavarsire de mine cat am fost acolo...totul era asa frumos, inca nu puteam sa ma gandesc la nimic urat. Chiar daca nu am facut nimic "nou"...m-am bucurat ca ceilalti au reusit sa culeaga amintiri si experiente noi in care ma vor regasii si pe mine. Pozele ne-au ramas marturie vie pentru tot ce am vazut, insa in suflet si in minte sunt mult mai multe lucruri.

Te-am asteptat. A fost o zi cu multe imbratisari si cuvinte frumoase. Am asteptat aceasta zi, insa ma temeam ca nu o sa fie realizabila. M-am simtit ca o adolescenta indragostita pentru prima data. Ador acest sentiment si as vrea sa nu se mai termine niciodata...sa se opreasca timpul in loc si sa raman asa fericita. Fiorul acesta imi ofera un optimism nebanuit.

Play: Chris Daughtry - September In fiecare an luna septembrie imi aduce aminte de un capitol din viata mea, imi deschide usa cate un colt pe care in restul anului reusesc sa il ascund. Acum...muzica de sentiment isi face loc, pozele cu peisaje sunt din ce in ce mai prezente si energia mea incepe sa se amestece cu un amalgam de ganduri; Am pus stop pentru cateva zile, am vrut sa imi las inima sa nu mai bata cu un motiv, insa nu m-a ascultat si parca vrea sa faca din ambitie sa fie mai puternica si mai vulcanica. Simt vibratia ei pana in coarda vocala, totul are o legatura, o muzicalitate pe care doar sufletul o aude. Sunt indragostita toamna...imi place sa alerg printre frunze si sa ma joc asemeni unui copil. Chiar daca nu pot mereu sa fac ceea ce imi discteaza inima, sunt constienta ca in viata facem compromisuri si primim sanse pe care nu mereu le vedem la momentul potrivit. Nu stiu ce imi rezerva ziua de maine, insa orice s-ar intampla eu ma intorc seara pe blog si incerc sa...

Imi lipseste jumatatea mea... chiar daca au mai trecut zile in care am fost la distanta, acum situatia este diferita pentru ca job-ul il face sa nu poata sa tina legatura cu mine asa cum o faceam in alte situatii. Astazi a fost o zi grea. Initial am vrut sa ies cu cel mai bun prieten, dupa care am ajuns sa alipesc doua tabere...si totul a fost tensionat.

Ma gandeam cine sunt eu si ce stiu sa fac ? Mereu mi-am dorit sa spun ca am o functie nu neaparat impunatoare si importanta, insa sa fiu mandra de ceea ce fac . Mi-ar placea sa zambesc larg si sa spun ca sunt o bucatareasa sau ca ocup functia de cofetar-junior intr-o bucatarie profi. Ar fi visul meu implinit, insa am mult de urcat si de strabatut pana sa imi permit sa excaladez prima treapta. Sunt in punctul in care ma caut pe mine si vreau sa fac ceva cu viitorul meu; E timpul sa imi dau seama cine sunt si ce vreau. Imi vine ca "de maine" sa fac o revolutie, sa fac imposibilul sa fie posibil. Imi este teama de esec, de usi inchise si de limite greu de depasit... Eu sunt inca o copila, as vrea sa primesc o mana de ajutor, o usa deschisa de unde sa pornesc spre cer...

Cand dulce-gatesc am o energie greu de spus in cuvinte. Astazi mi-am petrecut ziua in bucatarie, am facut cateva prajituri, mancarea cea de toate zilele si un tort, caci maine este ziua mamei. Ma simt obosita, dar sunt fericita...caci pe seara am fugit putin prin parc alaturi de omul drag, am primit multe cadouri si m-am simtit speciala. Nu stiu daca viata mea intra pe un fagas normal sau e doar o perioada... insa am momente cand as vrea sa stea in loc si sa ma lase sa ma bucur de toate placerile. Mi-am redescoperit dorinta de a imortaliza imagini si mai ales norii.

Energie, soare, zambete, culori si iubire. A fost o zi speciala, am asteptat-o inca de la inceputul saptamanii. Am visat intr-un fel sau altul aceasta reintalnire si am actionat cum mi-a dictat inima in clipa in care mi-am revazut iubitul. Am alergat si i-am sarit in brate. Reactia lui a fost surprinzatoare - o declaratie de dragoste. Cuvinte frumoase si sentimente ce i se citeau in privire;  Ma privea si nu putea sa isi mai ia ochii de la mine. In aer plutea un sentiment de iubire noua. M-am rasfatat ca un copil. Imi lipseau aceste momente. Iubesc si sunt iubita.

Am reactionat vulcanic, nu am vrut sa ma aprind asa repede... insa cand vine vorba despre acuzatii nefondate, tresar si ma aprind. Am tinut mult in mine, am vrut sa fiu pacifista dar totul are un sfarsit. Astazi a acut loc o confruntare intre mine si "cea mai buna prietena"   . Cum spune si profesorul meu, "Cand situatia se schimba, eu imi schimb parerea!" - ceva similar am simtit si eu, nu mai avea rost sa ma ascund dupa deget si sa ma mint ca mai exista prietenie, cand trec saptamani fara ca eu sa dau sau sa primesc un semn de viata. Vorbesc mai mult cu oameni oarecare din viata mea. Nu am aruncat cu rautati gratuite si nici cu apelative, am pus doar intrebari prin care sa inteleaga ce am simtit si ce m-a deranjat. Nu am primit raspunsuri insa am vrut doar sa inteleaga ca in aceasta lupta fiecare am avut de suferit.

Timpul a trecut si eu nu am mai aprins laptopul sa imi dezvaluiesc activitatile si trairile. Imi era dor sa tastez si sa imi storc sufletul de impulsuri si sentimente. Am incercat sa imi regasesc personalitatea si intr-un fel sau altul sa ma regasesc pe mine. Am simtit cum lunile ce au trecut m-am transformat intr-un alt om, unul mai rece, mai trist si mai gol de sentimente frumoase. Acum... dupa numai cateva saptamani de regasire sunt iar zambitoare si energica. Sper sa fie o stare permanenta, sa reusesc sa imi rezolv toate problemele de pe ordinea de zi, mai ales un job care sa ma multumeasca sufleteste si financiar - lucru ce a inceput sa mi se pare o provocare uriasa. Toata situatia si tot tumultul m-au invatat sa fiu foarte rezervata cu privire la oamenii din jurul meu, sa folosesc sita cu care sa imi cern prietenii si sa ii pastrez doar pe cei mai puternici. Am fost lovita din toate partile, am aratat ca sunt la Pamant si am cerut ajutor in felul meu, insa am fost ocolita...d...

Viata mea personala incepe sa renasca. Ma simt ca la prima iubire. Totul pluteste cand este in jurul meu, radiez de fericire si pot sa recunosc ca imi era foarte dor de aceste sentimente. Nu imi vine sa cred cat de mult m-am schimbat intr-un interval scurt de timp.  Acum cateva luni nu as fi conceput o zi fara sa aprind laptopul si sa verific situatia si pulsul, insa in ultima perioada trec si zile in care uit cu desavarsire de tehnologie. Stiu ca unii oameni vor crede ca sunt bolnava sau ca ma ascund de ceva/cineva ... insa mie imi este bine acum; Noile mele obiceiuri sunt mult mai calculate. Activitatile ma tin "in priza", iar asta ma face fericita ca nu am timp sa ma gandesc la tot felul de lucruri triste.

Am avut parte de o zi linistita. De dimineata am fost sa ma linistesc sufleteste si sa ascult o povata de viata... mereu cand sunt acolo simt ca nimic rau nu se poate intampla. Acasa am dulcegatit. Seara am iesit cu prietenii la o vorba buna si o portie de ras. As putea sa spun ca a fost ca pe vremuri, insa cateva lucruri s-au mai schimbat...sau poate as putea sa spun cateva persoane. Uneori in viata trebuie sa cernem cu sita si sa ne limitam la cercul cu adevarat strans. Imi pare rau intr-un fel ca "ea" nu mai este cum era...insa singura a ales ce isi doreste pentru viitor, iar daca eu/noi nu am facut parte, cu forta nu se poate. Acum poate isi da putin seama sau era doar o iesire din monotonia in care s-au cufundat, doar ca nu le-a iesit pasenta si totul s-a sfarsit ciudat. Desi uneori vreau sa fiu rea...ma doare situatia si mi-ar fi placut sa nu se termine asa.

Cu manutele astea doua m-am apucat sa imi fac si "candy wrapper bag" . Imi doream de foarte mult timp sa realizez o astfel de geanta, am mai avut o tentativa, insa am cedat dupa numai o zi de munca. Acum situatia a evoluat si gentuta prinde contur, ceea ce ma face extrem de fericita. Vreau sa o termin si sa o port cu zambetul pe buze. In sinea mea mi-am propus sa fac o schimbare in bine, sa imi regasesc locul si zambetul. Partea proasta este ca ceva in aceasta ecuatie imi strica mereu dorinta interioara. As vrea sa pot sa folosesc un burete magic si sa sterg momentele in care cineva isi baga coada in dispozitia mea. Imi este dor de clipele in care creatia si culoarea erau predominante in viata mea. In ultima perioada am facut multe lucruri casnice, insa nu am mai confectionat nimic din ceea ce ma facea fericita candva... chiar si de "dulcegatit" nu am mai avut timp.

Am plans mult, iar si iar... simt ca nu mai am putere. Nu inteleg ce se petrece in jurul meu, as vrea sa primesc niste explicatii si sa ofer raspunsurile asa cum le vad si le simt eu. Poate suna straniu, insa ma simt filata...sunt locuri in care adesea simt ca este cineva in urma mea si ma urmareste. Inchipuirea imi joaca feste sau este purul adevar, nu stiu ce sa mai cred. Am momente in care simt ca traiesc intr-un film prost regizat, in care actrita principala sunt eu. Imi este teama de propria-mi reactie. Sunt un pericol pentru mine insami...si intr-un fel pt cei care tin la mine. Simt ca am dubla personalitate...si ma tem de manipularea ce se petrece din ce in ce mai agresiv.

Treburile se aduna, energia scade...insa dorinta de a pune totul la punct a ramas. Trag din rasputeri sa fac cat de mult pot.

Unii oameni au simtit nevoia de o schimbare....si vor sa ma schimbe pe mine, sa ma faca sa uit cine sunt eu. Nu mi se pare drept. Imi plang durerea si imi ling ranile singura. Ma simt pierduta.

Renovarile par ca nu se mai termina. Incep munca de dimineata si ajung sa ma asez doar cat sunt la masa...si seara la culcare. Nu imi pare rau, caci mereu mi-a placut sa imi pun amprenta in casa. Astazi priveam si analizam ca in fiecare camera am facut cate o piesa de mobila cu manutele astea doua... asa ca am de ce sa ma mandresc "o fata are tata" si il ajut cand vine vorba despre creatie. Am in minte cateva ideei pe care vreau sa le pun in aplicare pentru dormitorul meu; Nu stiu daca am apucat sa mentionez ca cele mai bine de 300 de plusuri ce dainuiau in camera, pe dulap, pereti, perdea si in restul camerei...nu vor mai exista. Am hotarat mai mult impinsa de la spate sa renunt la ele... imagina o sa fie total schimbata fata de ceea ce am avut din anii copilariei. Nu m-am hotarat inca daca o sa pun un evantai urias sau o sa imi pun un colaj de imagini cu peisaje pozate de mine. Imaginatia imi zburda, astept sa vad cum totul prinde contur. Sunt incantata de ideea ca o s...

Am primit o propunere greu de refuzat.  O plimbare pe strada Xenopol din capitala si implicit in parcul Carol. Am aceptat, dupa mult timp am ras si m-am simtit libera... doar ca libertatea nu a tinut mult...caci m-am intors in aceeleasi conditii; Gandurile ma apasa. Sunt dezamagita si lacrimile mi-au inghetat.

7:00 - Trezirea! Defapt este timpul sa ma ridic din pat. 9:00 - Dormitorul meu este gol, totul a disparut ca si cum nu a fost niciodata acolo 12:00 - Camera este la rosu 18:00 - Prafurile magice au fost suflate si se asteapta uscarea lor 21:00 - Sunt in camera mea provizorie, cu o carte in mana si incerc sa lecturez povestea, insa literele fug de privirea mea. 21:30 - Aprind laptopul si incec sa spun ceva inteligent, insa ma simt mult prea obosita. 22:00 - Imi fac in minte planuri pentru ziua de maine. 22:26 - Noapte buna!

Seara s-a terminat cu un esec total. M-am simtit mica si nedorita. Inca stau si ma gandesc daca merita sa merg pe drumul acesta sau este mai bine sa ma ascund in groapa mea de visare. Sunt dezamagita si in clipa de fata am in minte un gand. Nu inteleg de ce ma cam bantuieste aceasta intrebare "oare chiar merita?" Vreau sa ma bucur de ultima zi in patul copilariei mele. De maine intru in renovare si remodelare a dormitorului meu. Trebuie sa renunt la plusuri..si asta ma sperie.

Astazi am avut o energie minunata, o stare de bine. Parca m-am regasit pe mine dupa lungi cautari. Imi doream ca totul sa se mentina pe termen lung, sa ma bucur de fiecare secunda. Sclipeam ca o stea. Oamenii dragi au vazut starea mea si m-au felicitat pentru energia pe care o debordam. Seara m-a prins in fata laptopului cu internetul deschis si cu multe conversatii pe teme diverse. Am ajuns sa vorbesc cu oameni la care nu ma gandeam niciodata ca ar putea sa imi fie alaturi. In urma cu un an doi....as fi spus ca situatia nu are cum sa se schimbe si ca eu vad doar in directia mea, in schimb acum simt ca nu are rost sa bat pasul in loc. Am incercat si nu e rost sa mai indur rautati gratuite; Viata merge inainte cu schimbarile aferente. Sper ca tuturor oamenilor pe care i-am considerat dragi intr-un moment al vietii sa le mearga bine si sa fie fericiti...acolo unde sunt, departe de mine.

Situatia inca nu este roz.. uneori ma gandesc ca ar putea sa fie, insa eu ma incapatanez sa raman pe loc...doar ca in secunda doi imi dau seama ca mai vreau sa copilaresc putin si nu sunt pregatita pentru decizii importante. Dar oare , cand este timpul unor decizii serioase? Sunt rascolita din toate punctele de vedere. Simt ca o i-au de la inceput...si iar incep sa ma gandesc la tot. As putea sau nu ? Ma simt obosita, saptamana aceasta a fost plina de stres si alergatura. Am vrut sa fac situatia sa fie bine pentru toata lumea...chiar si pentru mine. Am ore de somn pierdute si ganduri de cantarit. Ma retrag in glorie!

Casa de piatra D.D! Cea mai buna prietena a mea din liceu a avut cununia astazi. Am fost invitata si m-am bucurat sa ii fiu alaturi!

Astazi am avut parte de o zi linistita. Ceea ce simt eu se vede si pe "noul meu  detector de stare" - ma refer la exema ce mi-a aparut si se inroseste cand sunt stresata. Ma uit in jurul meu si descopar oameni vechi ce vor sa reapara in peisaj, insa sunt total schimbati si nu ii recunosc... ii simt ca pe niste straini. Aroganta si "superioritatea" de care vor sa dea dovada le ofera un aer de nesuportat. Incerc sa inchid ochii si sa nu vad ce se petrece. Este viata lor si trebuie sa se bucure si sa si-o traiasca cum isi doresc...asa ca, ii las sa se comporte ca atare. In ultima perioada am fost destul de retinuta in afirmatii, cu siguranta imi bat gura degeaba. Vreau fapte nu vorbe.

Astazi mi-a fost rau. Starile de ameteala si lesin iar au aparut. Trebuie sa ma duc neaparat la un control medical...nu este de joaca...insa am de asteptat "primul salariu".  Vreau sa imi reiau viata independenta. Cu riscul de a dezamagii vreau sa imi i-au viata in brate. Am devenit o persoana introvertita si aricioasa. Nu impart cu nimeni ceea ce se ascunde in spatele privirii mele triste si nici nu arat ce trsit e zambetul . Sufletul imi este rascolit si incerc sa fiu puternica.

Mi-am propus inca de aseara ceea ce trebuia sa indeplinesc in aceasta zi. Totul era calculat la minut si mi-am dorit sa imi respect planul. Per ansamblu am avut o zi frumoasa si linistita. Sunt momente in care simt ca viata mi se intoarce la 180 de grade si nu stiu daca este un lucru bun. Vreau sa ma gandesc serios si sa pun in balanta tot. Trebuie sa ma linistesc, caci o mica problema de sanatate este activata de aceasta situatie.

A fost ziua mea de nastere. Inceputul a fost promitator... insa pe parcursc lucrurile s-au complicat. Cadourile apareau si nu stiam cum sa reactionez. Mereu am fost de parere ca gesturile mici sunt cele mai frumoase... insa exista oameni care vor sa te lase fara cuvinte si sa etapeze....iar pe mine gesturile astea ma fac sa tremur de nervi...mai ales cand gestul are un scop ascuns; Referitor la celelalte cadouri, am fost foarte incantata. Oamenii dragi s-au gandit la mine si m-au sunat sa imi ureze numai ganduri bune. Sanatatea mea e din ce in ce mai subreda.

Am nevoie de timpul meu...sa fiu doar eu cu mine! Nu am chef de explicatii si discutii interminabile.

Prietenii sunt acolo unde nu iti imaginezi. In momente grele iti dai seama cine iti este cu adevarat alaturi si cine fuge la prima ploaie.

Sunt entuziasmata, astazi am fost la cumparaturi de materiale pentru dormitorul meu. Ma simt de parca in sfarsit viata mea o sa arate altfel... o sa o conturez cu borduri frumoase si o sa ii ofer un pastel de culori. Nu stiu daca o sa imi fac de cap in adevaratul sens al cuvantului, insa aceasta schimbare o asteptam de mult timp. Ma gandesc serios sa renunt la jucariile de plus ce stau in prezent pe peretii camerei mele. Stiu ca sunt un accesoriu ce ma reprezinta si ofera o particularitate camerei, insa poate trebuie sa schimb asta...sa las loc noilor decoruri in viata mea.  M-am oprit din scris si am privit camera, totul are o amintire, o particica din trecutul meu..si undeva intr-un colt gasesc viitorul meu. Stiu ca sunt puternica si ca o sa fac in asa fel incat sa ma fac pe mine fericita si asta o sa fie esential. Puterea mea de munca vine din interior. Ascult: Daughtry

Tensiunea se aseaza in interiorul oamenilor si nu vrea sa ii paraseasca prea repede. Le ofera o stare de neliniste, de nervozitate si ii face mai urati. As vrea sa am punguta cu praf magic, sa am puterea de a face oamenii mai veseli si mai linistiti. Sa fiu ca o zana buna din poveste. Imi lipsesc zilele in care ne erau chipurile inundate de zambete. Imi amintesc de momentele in care veneam "aici" cu inima larg deschisa, stiam ca urmeaza o seara linistita si o poveste frumoasa. Era tot ce imi doream mai mult... visam ca asa o sa fie si peste "enspe" ani... si o sa imprumut si in viata mea aceastastare de beatitudine. Timpul a facut sa dispara din legatura si din momente, insa sper sa renasca. Ultima perioada a fost ciudata...sper sa se indrepte situatia.

Sunt momente in care imi vine sa cedez (iar)...insa acum cand mi-am redescoperit fercirea si linistea interioara pentru cateva ore, ma tin cu dintii de ceea ce imi doresc. Orice as face cineva o sa fie nemultumit...asa ca prefer sa fiu eu multumita de alegerea mea. Nimeni nu imi traieste viata, asa ca nu pot sa le cer sa ma inteleaga. Ei si-au trait viata si acum e randul meu. Sper doar ca intepaturile astea se vor termina curand...altfel incep sa ma inchid si mai mult in mine. Acum imi vine sa plang, tocmai am primit o intepatura si puterile imi sunt scazute. Ma retrag la somn.

După faptă și răsplată! Asta era deviza  după care mergeam.. Însa se pare ca nu toți gândesc așa...astfel uite-ma astăzi iar pusa asupra faptului împlinit.

Ganduri vechi revin in actualitate. Imi lipsesc momentele in care imediat ce aveam ceva de spus, puneam mana pe telefon si la capatul celalalt era o voce feminina care ma asculta si imi vorbea mult. Ultimul an a fost total schimbator... vocea si-a schimbat numarul, dar si atitudinea. Astazi, din vorba in vorba cu noul umar de sprijin al "vocii feminine", am aflat lucruri pe care as fi vrut sa mi le spuna ea, asa cum era pe vremuri. Mi se pare straniu ca un alt om sa imi fie informator despre o persoana care imi era foarte apropiata si imi spunea toate nimicurile de pe pamant. Si eu m-am schimbat , insa de indata ce primesc atentie ma deschid ca o floare si infloresc ca in trecut. Adesea am fost considerata o imatura si o visatoare, poate ca asa am ramas...doar ca nu inteleg de ce sa pun pret pe lucruri  care nu conteaza in esenta. Recunosc, iert dar nu uit - iar asta ma face sa fiu destul de retinuta vis-a-vis de oameni. Stiu ca in jurul tuturor este un cerc vicios, iar ...

Sufletul imi este linistit. Matrezesc dimineata cu o stare interioara pe care nu am mai avut-o de mult timp. Am reinceput dimineata sa ma rasfat in pilota si sa trag de timp cateva minute pana ma dezmeticesc, vreau ca fiecare zi sa fie speciala...sa nu mai fie nimic mecanic. Mi-a ajuns rolul pe care l-am jucat atata timp, imi pare rau ca m-am inscris intr-un film in care nu ma regasesam...iar tot ce faceam speram sa ajute realizarea filmului, insa nu s-a finalizat bine pentru nimeni. Privesc acum pe fereastra si in acelasi timp tastez, simt ca povetea curge mai usor, iar cuvintele se tasteaza singure. Aveam nevoie de eliberarea aceasta! Imi era dor sa scriu pe blog mai mult, mai vesel si mai codificat, asa cum faceam pe vremuri.

De astazi viata mea e iar asa cum mi-o doream. Sper ca nimeni si nimic sa nu mi-o "ciufuleasca" si sa ma faca sa ma simt incorsetata. Chiar daca nu am facut lucruri iesite din comun, numai faptul ca am salvat sufletul meu din aceata inchisoare ma face mai fericita. Totusi inca am o mica ezitare in ceea ce priveste o persoana din viata mea, insa sper ca timpul o sa fie de partea mea. Tin sa preizez ca in ultimele zile m-am odihnit la ore mai normale si asta ma face sa ma simt un alt om.

Dupa lungi dureri se inima si strangeri de sentimente, m-am hotarat sa fac un pas urias in viata mea... nu stiam daca spre o lume mai buna sau una in care o sa imi fie mai rau. Am deci sa fac asta pentru ceilalti, nu pentru mine, am crezut ca pot sa inchid ochii si sa indur durerea o perioada... insa nu a fost asa. Lacrimile mele, suspinele si intepaturile inimii au tinut doar cateva ore, de la momentul in care am scos vrabia pe gura, pana in clipa in care am constatat ca am facut o greseala imensa, asa ca am alergat repede spre repararea situatiei. Seara s-a terminat cu bine din punctul acesta de vedere, desi sunt multe dedesbturi care or sa ma loveasca in timp...dar asa cum spune si bro "pentru anumite lucruri in viata induri".

Dupa mult timp astazi m-am bucurat de lucruri cu adevarat inopinante si marunte, imi era dor sa uit de ratiune si sa ma bucur de moment. Imi este teama ca sentimentul acesta o sa se piarda intr-o zi, iar eu nu o sa mai fiu asa cum imi place... suna bizar, caci teoretic eu sunt stapana pe proprile mele decizii  si doar eu pot sa ma schimb, doar ca povestea este mai complicata si capitolele se intind pe foi multe. Pe scurt as putea sa spun "fericirea mea, nefericirea altora"... sau "pentru o clipa de placere, ore de durere." Ma simt demoralizata si neputincioasa sa schimb ceva. M-am lasat purtata de vant si nu imi place unde m-a adus, as vrea sa ma ridic si sa fug...insa este prea tarziu.

Astazi a fost o zi cu plansete cu gandiri, decizii si amanari.

Pariul referitor la pierderea de kilograme nu a inceput deloc bine. Astazi mi s-a facut rau si am picat din picioare. Ce-i drept s-au acumulat multe stari si nu mai pot sa am singura grija de mine. Am fugit repede la mama in brate, stiam ca ea poate sa ma  linisteasca sa imi ofere o imbratisare si o vorba pozitiva. Gandurile mele au fost atat de intense incat eram convinsa ca o sa i-au o hotarare curand, dar acum pe seara realizez ca sunt doar suparata...nu mai stiu ce sa fac. Urasc sa fiu neglijata si sa vorbesc singura...daca spun un lucru, vreau sa fiu inteleasa de vorba buna. Sunt la pamant!

Aceasta seara a fost ciudata... am plans intens, m-am cuibarit la mama in brate si nu am putut sa spun nimic . As fi vrut sa ii spun cat de mult ma doare si cat de mult am nevoie de un sfat...doar ca ea e.. ea si asta spune multe. M-am retras in carapacea mea. Ma simteam singura... cand. brusc, ma cauta o amica. Vorbim, discutam si imi spune lucruri despre familia mea si despre mine, lucruri cat se poate de plauzibie. insa dubioase caci nu le-am spus nimanui. Nu vreau sa cred ca e "clarvazatoare", insa am apreciat faptul ca m-a citit. Mi-a vorbit despre lucruri pe care eu nu le-am spus si nu ma asteptam .

down! Nu m-am simtit bine din cauza unor probleme de sanatate. Totul se acumuleaza si incep sa rabufnesc. Uneori ma trezesc in bratele alor mei cum plang, as vrea sa le spun ce am pe suflet si ei sa ma inteleaga...dar imi este teama. Am amanat momentul acesta si stiu ca sfarsitul este aproape.

A fost o zi grea. Aveam nevoie de o vorba buna, insa am primit ceva mai dur ca o stanca... m-a lovit fix in inima. As vrea ca totul sa se termine; Am ajuns la punctul in care ma gandesc la tot ce este mai rau... orice as face si orice as alege stiu ca nu o sa ii multumesc. Imi este dor de liniste, de fericire si zambet adevarat.

Somnul m-a parasit in ultima perioada...ma simt din ce in ce mai straina de mine. Am momente in care parca situatia e atat de evidenta si rasunsul era chiar sub ochii mei, insa cand sa pasesc spre viitor apar enspe mii de intrebari si de intepaturi. Energia mea astazi a fost la cote mici, insa am incercat sa o indrept spre lucruri marete. Am facut cateva lucruri casnice, atat sa imi omor timpul cat si sa imi ocup mintea. Sunt intr-o balanta ce inclina in functie de cum bate vantul. P.s. Am relat pariul cu mine sa slabesc 5 kg.

Astazi am recitit postari de pe blog...am retrait momente si mi-am rascopit sufletul. Doamne cat timp a trecut de la prima mea insemnare in jurnal, cat de mult m-am schimbat si mai ales cat am evoluat ca si mentalitate. Oricat ma plang eu ca sunt un copil mare, am observat ca in momente de singuratate reusesc sa ma adun si sa aranjez cufarul cu sentimente. In aceasta seara am avut o reala surpriza, bro mi-a oferit un sfat pe care sa il urmez si din clipa respectiva parca sunt alt om. Am simtit ca cineva ma intelege si imi este alaturi chiar daca nu mi-a spus pana acum in cuvinte si nici nu m-a imbratisat mereu cand m-a vazut demoralizata. Imi vine sa lacrimez de bucurie. El a fost mereu omul pentru care as fi facut orice sa il fac fericit, chiar il ultimele luni ne-am petrecut cateva weekenduri impreuna si am inceput sa descopar o latura a lui pe care nu mi-o imaginam. E persoana langa care locuiesc de cand m-am nascut, insa mereu a vrut sa para puternic si luptator...dar sufletul l...

Am avut parte de o zi calma. Am dulce-gatit o prajitura cu jeleu de coca-cola. Mi-am ocupat timpul cu activitati ce imi fac placere si am simtit o energie stranie ce imi placea, as fi vrut ca momentele acelea sa nu se mai termine. As  vrea sa opresc timpul in loc si sa ma bucur inca de copilaria mea...chiar daca in curand este ziua si o sa implinesc o varsta rotunda. In clipele acestea am nevoie de mama, sa ma imbratiseze si sa imi spuna ce drum vede mai potrivit pentru mine. Am temerile mele si as vrea ca cineva sa ma asculte, sa imi spuna o parere din exterior. In aceste  clipe imi amintesc iar de dorinta de a avea o sora...multi ani am regretat asta, si o mai simt si in prezent.

Knock knock, who's there? Ceasul indica miezul noptii, stau cu laptopul in brate si ascult muzica rock... las timpul sa treaca pe langa mine si sa ma linisteasca. Gandurile imi erau plecate pe taramuri colorate, brusc aud o bataie in fereastra. Inima mi-a tresarit de teama si ochii mi s-au atintit catre geam. Priveam speriata si in secundele acelea am simtit o lovitura ce m-a adus la realitate. Mi-am dat seama ca oricat de dura si de puternica vreau sa par, in interiorul meu sunt o copila sperioasa care are nevoie de imbratisare, afectiune si atentie speciala. Nu imi pasa ca oamenii imi spun adesea ca "am o varsta"...pentru mine cei 25 de ani pe care o sa ii implinesc curand, nu inseamna o viata de om. Este diferit fara de ceea ce imi doream sau visam... insa ma gandesc ca se putea si mai rau de atat. Astazi am avut o liniste interioara. Am incercat sa ma bucur de mici lucruri si sa nu bag in seama altele...vreau sa fiu "chill" si sa reusesc sa fac ordine i...

Am reusit sa ies cu al meu prieten si coleg din liceu. Imi face bine sa schimb impresii cu el. A fost una dintre zilele relaxante in care am zambit si m-am jucat copilareste. In preajma lui problemele par mai mici si parca au rezolvarea pe care mi-o doresc. Imi pare nespus de rau ca nu pot sa fiu mai des asa energica si zburdalnica. Imi lipsesc zilele in care faceam ceea ce simteam fara sa ma gandesc la alte lucruri. Imi doresc sa imi revin si sa readuc la viata aceasta parte din mine.

Cand am activitate gandurile imi sunt linistite. Zambetul nu rasare asa cum facea in urma cu ani, insa apare uneori si imi da nastere unei gropite pe care mereu mi-am dorit-o. Am incercat sa imi umplu timpul cu lucruri noi, cu persoane ce ma tin ocupata si imi povestesc lucruri interesante...am vrut sa fac orice numai sa las timpul sa treaca inteligent. Am fost la karting. Suna putin scos din contextul povestirilor mele clasice, insa astazi a fost o zi aparte. Nimic din ce ma gandeam ca o sa fac nu am reusit sa duc la indeplinit. Viata ma stoarce ca pe o carpa. Sunt mototolita acum.

Astazi mi-am petrecut ziua impreuna cu bro. Am fost la micuta Ilinca-Maria. In acele momente am uitat efectiv de probleme si gandurile cenusii ce ma lovesc in restul zilei. Ma gandeam doar cat de bine si frumos este sa fii "gandacel" mic si sa nu ai grija zilei de maine. Dar lucrurile frumoase se termina de indata ce usa se deschide. Am pasit in cenusiul orasului si zambetul mi s-a ofilit. Dupa pranz am iesit la o plimbare pe campuri romanesti, am pozat floarea soarelui si am incercat sa imortalizez cateva momente magice. Sa gasesc zambetul printre buruieni. Cert este ca seara m-a gasit in patul meu, cu servetelele langa mine si cu lacrimile siroind pe chip. "Zoe fi barbata"... dura vorba cand vine vorba de sentimentele interioare.

Astazi a fost o zi grea. Prima plimbarea a catelusei mele cu masina, desi o am de 13 ani, nu am avut pana acum ocazia sa o plimb si sa o supun mersului "claustrofob" cu masina. Din nefericire, de cateva zile este bolnava, asa ca am hotarat sa o duc la cabinet pentru un control. Raspunsul doctorului a fost dur... daca nu raspunde la tratament, trebuie sa o opereze... insa varsta inaintata inseamna o problema pentru anestezie. Catelusa aceasta este parte din sufletul meu. Tin la ea mai mult ca la orice altceva in lumea asta. Dupa pranz,am fost tot in lumea medicala, insa de  aceasta data pacienta era mama mea. Am fost sa i se citeasca niste rezultate de la o analiza facuta in urma cu doua saptamani, dupa care avea programare la alte teste...dar inca are de facut ecografii. Nu stiu ce sa spun despre rezultatele acestea; Sunt cu nervii la pamant. Ma simt singura si problemele ma apasa. As vrea sa fug in lume...insa simt ca imi lipseste ceva

Lacrimi au curs pe obrajii mei. Chipul imi e inundat de tristete. Ma ofilesc vaznd cu ochii. Doamne ce complicata-i viata. Nu stiu cum sa fac sa scap din aceasta situatie incurcata. As vrea sa dau timpul inapoi, sa nu mai intru in aceasta hora....sa indrept situatia. Stiu, nu se poate sa fac asa cum imi doresc eu, trebuie sa ma lupt cu prezentul si sa imi construiesc un viitor stabil.

A fost o zi deloc productiva. Nu am facut mare lucru. M-am inchis in casa si am facut ordine si disciplina . As vrea sa fie asa de simplu si curatenia in sufletul si in viata mea. Am castigat invitatie la teatru pentru maine.

Gandurile ma apasa. Sunt confuza. In acelasi timp imi dau seama ca as vrea sa ma bucur de clipele prezente, insa ceva in interiorul meu se gandeste ca viitorul este atat de greu si trebuie sa fac ceva in privinta asta. Imi este foarte greu. Plang, ma gandesc si regret ca am ajuns in situatia asta. Mereu ma gandesc cum ar fi fost daca nu ma implicam si nu ascultam ce imi spuneau oamenii dragi... cum ar fi fost de la inceput sa fug de situatie si sa ma gandesc doar la prezentul meu. Nu stiu ce sa fac. Am ajuns la momentul in care trebuie sa urmez o decizie, insa nu stiu care este aceasta. Viata nu este o joaca, o simt pe pielea mea acum. Este dura si incurcata. P.s. invat sa alerg corect! Se pare ca nimic nu este asa cum stiam eu...iar simplitatea este o vorba pe care nu o inteleg acum. 

Nici iarba nu creste. Nu am randament. Sunt obosita si ingandurata.

Ziua cea mare! Multe de spus....dar nu astazi, am petrecut pana dimineata.

Astazi am fost sa ajut viitoarea mireasa la ultimele pregatiri. Nu imi vine sa cred ca se marita. Totul e asa ireal. Sunt multe lucruri ce trebuiesc puse la punct, mici dar cu insemnatate mare. Priveam rochia de mireasa si imi imaginam cat de dragut trebuie sa fie momentul cand cei doi miri se vor vedea imbracati frumos, parintii vor fi alaturi...lumea o sa ii priveasca admirativ si totul o sa fie pe placul lor. Poate intr-o zi o sa am si eu parte de ceea ce acum pare doar vis. Ziua a fost obositoare, iar noaprea a sosit mai repede decat ma asteptam. Trebuie sa ma bag la somn, si as mai vrea sa scriu cateva ganduri.

Tic-tac... Ascult muzica random, m-am oprit la " Ultima secunda " - aceasta melodie ma face sa plang, ma gandesc la multe lucruri, ma simt singura si dezorientata. As vrea sa opresc timpul in loc. Sa ma bucur la infinit de anumite momente si sa dau play atunci cand o sa fiu cu adevarat hotarata. Mi-am dorit sa treaca timpul si sa "termin cu circul", insa acum imi dau seama ce nu e chiar aa rau pe cat credeam...ci din contra, e aproape ce cautam, doar ca imi e teama de schimbari, caci au existat adesea; Pot mai mult, mai bine... dar oare se potriveste cu stilul meu? Sunt eu asa? Deja imi e dor de anul trecut. A fost un an bun in felul lui...am avut parte de momente bune, dar si multe rele si dezamagitoare, insa eu am vrut sa raman cu cele frumoase. Lucrurile s-au complicat si inca sunt inodate. Eu am cheia... dar chiar o am?

Astazi m-am simtit bine. Am intrat in bucatarie sa gatesc pentru familia mea, iar asta m-a fact foarte fericita...imi place sa pun suflet in ceea ce fac.  Pentru cateva clipe m-am oprit cu gandul in loc si ma priveam din exterior.... ma vedeam cum incercam sa fac lucrurile tipicar; Vroiam sa fac totul ca la carte pentru oamenii dragi. In acelasi timp, simteam cu sufletul mi se inunta de tristete cand ma gandeam la sacrificiul pe care il fac eu referitor la viitorul meu, la decizia despre care am tot vorbit...si de care imi este din ce in ce mai teama. As vrea sa opresc timpul in loc. Am fugit de acasa, am iesit sa i-au o gura de aer si sa respir adanc. Simt ca puterile mi se diminueaza...si ceea ce fac nu este corect. Dar daca renunt la "plan"... ai mei or sa fie dezamagiti si povestea incepe de la capat.

Cu manutele astea doua, astazi m-am jucat cu materialele. Mi-am mai facut o floare de par. Acum astept cu drag sa o port si sa ma simt ca o primavara. Am reusit sa gasesc panglica verde sa imi fac un cordon pentru rochie, insa nu m-am abtinut doar la asta, asa ca am facut si o minunata funda. Vreau sa las totul la punct zilele acestea, caci urmeaza o perioada agitata si nu stiu cum o sa ma descurc. Ma gandeam mai devreme cata presiune este pe umerii mei si cat de incapabila ma simt. Doamne as vrea sa intru in pamant si sa fug de perioada asta...sa scot capul atunci cand totul este limpede. Pe zi ce trece nu mai sunt convinsa de ceea ce trebuie sa fac...sau ce vrea inima mea sa faca. Trebuie sa imi fac curaj si sa vorbesc cu mandra mea sfatuitoare...desi stiu ce gandeste ea si cam ce poate sa imi spuna... dar vreau sa inteleaga ca nici mie nu imi e usor...desi incerc sa le arat ca sunt bine. Orice decizie o sa i-au...o sa o regret pe cealalta.

Dupa multe luni revin la ideea ca apreciez ceea ce am. Vorbesc de lucruri materiale. Cand eram o copila aveam impresia mereu ca nu am suficiente haine, probabil acesta a fost declicul meu ce m-a facut ca acum in adolescenta sa investesc in lucruri pe care sa le pastrez mult timp. Imi pare nespus de bine acum cand am oricand apare un eveniment neprevazut cu ce sa ma imbrac corespunzator. Imi amintesc cand eu puneam banut peste banut sa imi cumpar rochii si fustite, iar alte fete de varsta mea fumau banii si isi cumparat sucuri. Mereu le indemnam sa nu mai arda banii inutil, caci tigarile aduceau placerea lor pe moment, dar le strica sanatatea si nu le ramanea nimic bun. Acum, priveam cu dezamagire cum unii oameni dau din colt in colt sa caute o haina in fundul sifonierului, o haina pe care nu au fost capabil sa si-o cumpere, caci tigarile au fost mai importante... si cu toate astea tot ei sunt mohorati ca nu au ceea ce le trebuie. Eu am spus, si ma repet... "fa-ti sanie vara si...

Am trecut pe antibiotic. Nu este punctul meu forte, dar nu se mai poate altfel. Trebuie sa ma pun pe picioare. Teama ma apasa si imi provoaca stari proaste. Totul se aduna si ma strange de picior. Vreau sa fug de mine.

Intreaga zi am avut o stare de "nestare".  Stiam ca urmeaza o zi in care stau acasa, nu ar fi nici prima si cu siguranta nici ultima... insa undeva in interiorul meu ma gandeam ca este abia inceputul dintr-un sir lung. Cred ca asta o sa ma puna la pamant cel mai tare. Deja incep sa imi dau seama cat de "saraca" sunt in prieteni. Nu am la cine sa apelez cand vreau sa ies la alergat, rasfoiesc agenda telefonului si nu indraznesc sa apelez pe nimeni...caci nu ii simt apropiati de mine, incat sa imi permit sa le cer imporibilul. Fiecare are viata lui si nu cred ca ar fi dispusi sa isi perturbe programul lor pentru mine. Am alergat cu lacrimi pe obraz... m-am oprit si am plans iar. Simt cum ma ofilesc ca o floare arsa de soare si de trecerea timpului. Probabil imi merit soarta. Dar inca vreau sa cred ca e o oportunitate sa devin puternica. Am revenit acasa si mi-am pus muzica in casti si asa am adormit.

Nici nu stiu daca sunt dezamagita sau furioasa. Am ajuns sa obosesc sa repet aceleasi lucruri si rezultatul sa nu se arate. Imi este teama de ceea ce o sa urmeze...a venit perioada cea mai grea. Stau si numar zilele, insa nu stiu cum o sa fac acest lucru. Imi este greu...teama si ma simt deja rau. Nu am vrut niciodata sa fiu eu pusa in situatia de a intoarce spatele si sa plec. Motive exista, insa mereu am stiut sa trec peste ele... insa de data aceasta este vorba despre familia mea. Mereu am vrut sa ii fac mandrii de mine si consider ca aceasta este ocazia. In prezent simt ca nefericirea mea ii face pe ei mai linistiti, poate ca nu inteleg de ce nu ma inteleg, insa vreau sa le arat ca am incredere in ei si le urmez sfatul. Oricat ar spune ei ca decizia imi apartine...stiu ca acum sau mai tarziu tot as fi fost pusa asupra faptului implinit Lacrimile imi siroiesc pe chip numai cand ma gandesc la cuvintele acestea taioase...dar spuse de o inima ranita. E greu de inteles...nici nu st...

Sunt fericita! Am alergat prin ploaie, am simtit parfumul de iarba proaspat taiata, mirosul de praf umed, vantul cum imi mangaia ceafa dezgolita... De acasa am plecat cand soarele ardea pe cer si lumina pternic, insa in nici jumatate de ora s-au revoltat norii si au pus piciorul in prag. Am imortalizat cateva cadre ce surprind cu exactitate norii ce se napusteau asupra noastra. Privind lacoma asupra peisajelor de poveste, am decis sa totusi situatia se inrautateste si este cazul sa ma duc catre casa.... insa la jumatatea drumului picaturile incepusera sa se inteteasca si sa le simt raceala. Am alergat razand. M-am oprit brusc si am privit in urma mea...decorul era gri si asupra strazii se lasa un fum dubios, oferea o senzatie ca si cum urma sa vina sfarsitl lumii. Nu am mai fost de mult timp prinsa nepregatita de furtuna verii. Mi-a placut, insa imi doresc ca raceala mea sa nu se intoarca la mine...

  Am facut ordine in dulapul magic. Dulciurile din imagine imi apartin...nu va faceti griji, nu sunt cat casa poporului si nici nu am de gand sa ajung. Sunt genul de persoana cumpatata. Nu am mancat niciodata o ciocolata intreaga si nici nu dau iama de fieare data cand as manca ceva dulce. Am invatat sa fiu limitata. Sa ma abtin, pentru a ma bucura cu intensitate de momentul cand primesc ceva bun. Sa simt savoarea si sa inteleg gusturile. Toata aceasta "dulceata" langa care am stat astazi, a reusit sa imi confere o zi mai calma. 

Am fost la MedLife impreuna cu cea mai draga persoana feminina din viata mea. Astept rezultatele timp de doua saptamani, pana atunci imi rod unghiile, imi stresez gandurile si sper la un raspuns bun. Astazi sunt intr-o dispozitie gri. Nu am energie si nici perspective pentru ziua de maine. Ma simt purtata de vand intr-o viata ce nu imi apartine. As vrea sa fug de mine, sa pot sa zambesc iar si sa ma simt vesela. Nu stiu daca situatia nu imi mai da voie, sau chiar nu mai sunt fericita deloc...

Nu vreau sa cred in ruptul capului expresia din popor conform careia "un ghinion nu vine niciodata singur". Lupt cu mine sa cred ca sunt doar intamplari ce ne sunt croite pentru ca noi sa tivim un drum puternic. Cu siguranta s-au petrecut si lucruri frumoase, si nu putine, insa in prezent sunt umbrite de gandurile si intamplarile urate. Este greu sa vezi cum unii se implica, iar altii se afunda in propriul lor viciu. Mi-ar fi placut ca acest rau ireversibil, sa fie trecut mai usor, sa existe uniunea pe care am visat-o mereu si sa ne dam putere unul altuia. Familia a fost mereu locul unde orice problema se rezolva sau capata o culoare mai pastelata, caci asa este in viata "probelemele se diminueaza cand sunt privite din mai multe perspective".  Simt ca ma apasa gandurile din ce in ce mai rau. Se aduna mai multe...si oricat ar crede unii ca nu sunt obligata sa pun la suflet, nu pot sa fiu indiferenta pentru oamenii mei dragi. Chiar daca ingrijorarea si stresul meu...

A trecut mult prea repede timpul acesta...si inca fuge ca nebunul. Sper sa am puterea sa merg pe drumul pe care mi l-am propus. Sunt inca sceptica cu privire la puterea mea... dorinta o stiu, insa mereu voi pune pe altii inaintea mea.

Bucurestiul noaptea mi-a placut mereu. Astazi l-am vizitat si m-am bucurat de muzicalitatea sa aparte. Am avut parte de o iesire neprogramata, care a reusit sa ma ridice din starea mea de moleseala. Ce s-a intamplat dupa? E doar tacere!

Amalgam de sentimente s-au strans in sufletul meu. Uneori plang de teama la ceea ce o sa se intample, alteori imi dau seama ca nu ma simt tocmai confortabil in situatia din prezent....si consider ca tot ceea ce o sa fac, merit cu adevarat. M-am simtit foarte singura astazi. Am avut o zi in  care nu am reusit sa fac mare lucru, boala m-a impins spre pat sa ma odihnesc. Ce-i drept nu a fost un somn odihnitor, am stat mai mult cu gandurile sa le pun in ordine. Pe aceasta cale vreau sa declar public ca nu ii inteleg pe oamenii care "lenevesc" o zi intreaga in pat. Eu cu febra mare, dureri de oase si muschi, plus alte stari ale racelii ... nu am putut sa stau linistita in pat. Am inceput sa fac curatenie, cu viteza melcului ce-i drept, dar intr-un final am terminat o camera de aranjat. Apoi m-am mutat la bucatarie sa fac o prajitura. A fost un chin aici, caci febra mea in combinatie cu aragazul ce transmitea multa caldura ma faceau sa ma asez pe scaun si sa am randament scazut....

Am fost lovita de raceala. Nu vreau sa zac, dar nici puternica nu pot sa spun ca sunt. In seara aceasta m-a lovit un text scris de bro. Am ramas cu lacrimi in ochi si imi venea sa il imbratisez puternic si sa ii arat ca sunt aici, in spatele lui....chiar daca nu imi fac mereu simtitta prezenta. Omul acesta puternic are un suflet de milioane pe care nu multi oameni stiu sa il aprecieze.

In aceasta seara ma duc la concert " Bob Dylan " la Sala Palatului...spre marea mea bucurie o sa fiu in sectorul Vip. Ma bucur de fiecare data cand am prilejul sa ma duc la un eveniment, fie el concert sau iesire in oras. Imi place sa fac lucruri noi si sa descopar ceva ce poate o sa mi se impregneze pe viitor. P.s. un pui de raceala se instaleaza in interiorul meu. Ma simt la pamant, insa lupt cu mine sa imi revin si sa evit niste medicamente pe care le urasc.