Povestea unui suflet

Plecam la Brasov pentru a sarbatori alaturi de prieteni dragi revelionul. Bagajul este facut si suntem gata de prima aventura cu burtica. Lasam in urma cel mai frumos an de pana acum... un an plin de realizari.  Asteptam cu drag anul urmator pentru a ne muta in casa noastra alaturi de bebelusul mult iubit. Anul 2018 a fost surprinzator pentru mine, am primit cererea in casatorie atunci cand nici nu ma asteptam, aproape ca imi luasem gandul ca se v-a mai intampla . Am inceput pregatirile inca de a doua zi, am mers la local platit arvuna pentru data ( 6oct 2018) desi trebuie sa recunosc ca ne-am fi dorit pe 20octombrie, caci aniversarea noastra de sase ani de relatie a fost pe 21, insa era ocupat si am ales data de 6 ca si simbol al anilor petrecuti impreuna pana acum. Nunta a fost perfecta, simpla si cu bun gust - pozele pot confirma asta - cel putin noi ne-am simtit bine si am avut parte de doua zile magice alaturi de cei dragi; Dansul a iesit mai frumos decat mi-as fi ima...

Sunt intr-o noua etapa, prajiturica ma invata sa pretuiesc mai mult momentele in care ma simt bine. Am avut atatea seri in care abia asteptam sa pun capul pe perna, sa imi inec starile in intunericul dormitorului...dar toate acestea m-au facut sa realizez ca nu sunt singura, Mister este alaturi de mine mereu . L-am trezit noaptea sa stea cu mine, sa imi faca limonada, sa ma linisteasca... acum primesc mesaje inopinante cu intrebari despre mine si prajiturica...imi dau seama cat de norocoasa sunt ca am ales omul potrivit. Prajiturica o sa iasa din cuptor de ziua mea, am termen 12-15august. Sunt nerabdatoare sa aflu daca este o briosa sau un cozonacel, stiu ca orice ar fi o sa iubesc enorm de mult si o sa ii ofer toata dragostea mea.

Astazi este ziua de nastere a iubitului meu sot, nu stiu daca puteam sa ii ofer un cadou mai frumos ca acesta. Am visat mult la momentul in care o sa ii spun, dar pana la urma totul a decurs spontan si frumos. Ceea ce zilele trecute doar banuiam acum s-a adeverit; Anul acesta a fost cel mai fericit pentru noi...am inceput sa concretizam proiectul "casa" , ne-am casatorit si acum am copt o briosa sau poate un cozonacel - vom vedea cand dospeste aluatul. Am emotii de nu imi incap in piele. De Craciun o sa ii anunt pe cei dragi si de atunci povestea incepe in adevaratul sens al cuvantului - analize, ecografii si cunoasterea prajituricii. Mi-am dorit cu ardoare sa se intample asta, am visat in fel si chip, am avut nopti in care simteam ca nu am cuptorul bun... iar acum cand totul s-a concretizat intr-o micuta prajiturica nu stiu daca sunt pregatita sa ii ofer tot ceea ce are nevoie. Am inteles ca sunt emotii si intrebari normale. Incepe o noua aventura a vietii noastre de f...

Stau si ma gandesc daca ceea ce simt este adevarat sau doar o imaginatie bogata. Am emotii dar parca totusi ceva ma opreste in loc sa nu ma entuziasmez...citesc mai mult ca pana acum, as vrea sa aflu daca sunt paranoia sau nu. Verific tot ce se petrece si incerc sa tin situatia sub control.. Mi-am propus sa fac o incercare saptamana aceasta, sa imi raspund mie la intrebare. Ar fi ireal de frumos sa fie adevarat, sa impart bucuria de Craciun cu cei dragi.  Las gadurile inca asscunse, dar daca se adeveresc revin cu mare drag.

Scriu de la etajul trei... Am o mie de gânduri si multe lacrimi in suflet. Nu ma regăsesc aici, mereu simt o dorința de control..nu ma simt in libertate. Îmi este greu sa explic ce simt. Sunt ca o deținută in libertate... Pe o parte simt înțelegere si sprijin, dar in acelasi timp am un junghi in spate... Ceva ce nu ma face sa ma desfășor . Îmi este dor de momentele mele cu blogul, de gandurile mele scrise în miez de noapte...insa ma rapunge oboseala interioara si nu mai apuc sa scriu des. Ma cert si mereu îmi promit ca o sa imi gasesc timp... Dar nu reușesc.

Vroiam sa imi spun mie ca sunt bine, sa imi scriu cuvinte pe  care sa le citesc in viitor. Am trecut peste un an plin de schimbari, insa asta nu este tot...astept cu nerabdare sa ridicam casa, sa ne mutam doar noi doi impreuna . Simt anumite schimbari interioare, imi imaginez in fel si chip...imi doresc atat de tare sa mi se adevereasca dorintele. Nu vreu sa fac din asta o presiune si sa imi ingreunez viitorul cu gandul asta, insa simt ca m-ar completa si m-a face sa ma simt implinita. Am o mie de ganduri si de dorite.

Am avut parte de cateva ore alaturi de nepoteii mei. Miros a lapte si a fericire. Sunt atat de bucuroasa si dornica sa imi petrec ore intregi alaturi de pitici. Astept cu nerabdare  sa am si eu un ingeras de copil, pe care sa il vad zi de zi.

Este târziu in noapte si nu pot sa dorm. Am avut un mic conflict si nu imi da pace...am o neliniște si plang in perna. Am crezut ca m-am maturizat, dar defapt sunt la fel de moale ca untul. As vrea sa prind aripi sa zbor din nou.. Insa ceva ma tine in loc, nu mai am elan sa imi i-au avant.

Ma simt uneori atat de trista si de singura... plang noptile si nu imi gasesc cuvintele sa exprim ce ma macina. Mister imi este alaturi, insa nu pot sa il transpun in pielea mea, sa simta la aceeasi intensitate ca si mine micile frustrari pe care le am. Incerc sa par puternica si indiferenta, insa atunci cand sunt doar eu cu mine, ma descarc de sentimente si de ranchiuna pe care o acumulez... plang des si incerc sa nu ingreunez nici un umar al celor de langa mine. Stiu ca mama ar fi trista sa ma stie asa, si nu este singura care si-ar face griji pentru mine. Traiesc cu speranta ca la anu o sa am coltul meu, al nostru de rai pe pamant. Visez atat de mult la dorinta asta incat a fi dispusa sa dorm pe jos, in frig...numai sa stiu ca sunt doar eu alaturi de Mister si ne vom incalzi impreuna. Stau adesea si ma gandesc cum e oare viata de familie...cum e sa fi cu adevarat o sotie, sa poti sa faci ce iti doresti fara ca sa ai retineri din cauza "colocatarilor"... ma simt intrusa...

Ninge liniștit... Stau in pat si privesc pe fereastra cum fulgii dansează in raza luminii.. E un joc alert, se termina brusc atunci cand aceștia ating asfaltul umed. Stau si ma gandesc ca eu as vrea sa fie zapada doar în ziua de Crăciun ...in rest nu vreau frig si covor alb. Simt o apăsare pe suflet...

Ma simt de parca nu am mai facut asta niciodata. Lunile astea m-am simtit atat de nemultumita de mine si de pozitia mea sociala si financiara... incat nu imi venea sa mai duc vorba despre asta. Astazi am radiat de fericire, m-am simtit ca in al 9-lea cer, parca am primit o noua sansa la fericire. Pe aceasta cale vreau sa ii multumesc celui de care nu ar fi fost posibila aceasta bucurie... nu vreau sa ii spun in fata, dar lui ii datoram redeschiderea activitatii. Drumul este destul de incarcat de obstacole, dar speram ca impreuna sa le depasim. Suntem o forta si pentru asta spunem cu mandrie #rezistam.

De luni incep munca. Astept ca un copil. Sunt  bucuroasa si fericita ca o sa am un venit sigur, un loc de unde sa plec dimineata si o sa imi receez gandurile. Eu sunt de parere ca cineva acolo sus are grija de mine.

Problemele nu se termina niciodata... inca stau intr-un stres inexplicabil, nu am curajul sa o i-au de la inceput in alta parte, inca astept o minune de la fostul loc de munca... insa m-am cam saturat de amanari si prelungiri de timp.  Sanatatea mi-o cam i-a razna, din cauza stresului si a frustrarii ca nu sunt independenta pe deplin, am inceput sa dezvolt o iritatie a pielii pe care am mai ai avut-o.  Nu ma regasesc si nu am curajul sa fac o schimbare. Promit, solemn, in scris dar si verbal ca mai astept pana pe 15 minunea, daca nu imi i-au bagajul, zambetul, curajul si ma indrept catre o alta usa.  Poate ca multi nu ma inteleg de ce tin cu dintii de locul asta, de mica afacerea de oras... insa pentru mine acolo reprezenta a doua casa, ma simteam in largul meu alaturi de clienti, de colegi..totul era ca o joaca pentru mine;  Nu vreau sa fiu o pacoste pentru nimeni, poate ca asta ma face sa fiu mai stresata...nu mi-a reprosat nimeni nimic, dar asta nu inseam...

Trec prin atatea stari incat nu ma mai recunosc. Imi este teama sa nu uit de ceea ce simt cu adevarat...ma afund in ganduri si frustrari incat uit cu desavarsire sa ma bucur de micile scantei colorate. Mi-am propus ca de maine azi acum sa ma gandesc mai mult la lucrurile ce imi aduc zambetul pe buze. Sa nu mai caut negrul sub unghia nimanui...sa nu ma mai tem ca ceilalti ma vor critica, sa nu mai traiesc cu frica esecului. Vreau sa fiu carismatica si energica., asa cum eram odinioara. Vreau sa imi redescopar pasiunile uitate intr-un cufar...vreau sa pun praf magic pe viata mea. Ma tem sa incerc lucruri noi, stau si imi rod unghiile ca nu lucrez inca...dar parca nici nu m-as avanta in necunoscut. Astept o minune, dar asta este ultima saptamana...daca magia nu o sa aibe loc, cu elan ma avant in alt domeniu. Suna rusinos pentru mine sa spun ca nu muncesc, trebuie sa recunosc ca am un venit destul de multumitor in prezent, insa vreau sa am siguranta zilei de maine. Stau singura in ...

Ireal dar adevarat, nu am avut timp sa mai povestesc cum imi petrec timpul in noua mea locuita. Inca nu ma regasesc in totalitate, desi am redecorat camera noastra, am pus amprenta familiei ce tocmai s-a unit intr-un viitor mai bun. Nu am apucat sa ma odihnesc, sunt tot timpul intr-o fuga bizara...vreau sa nu fiu criticata si sa nu stau in timp ce altii fac treaba pe aici. Am avut zile in care am plecat in interes de viitor, pentru casa noastra mult visata. Sunt acte de semnat, de dus...adus, o birocratie nebuna. Sufleteste sunt bine, Mister imi este alaturi si ma face sa ma simt mai iubita ca niciodata. Relatia noastra s-a schimbat in bine, nu pot sa zic ca ne-a fost rau inainte, insa acum suntem mult mai uniti si imi place ca ne sfatuim mai des...mai ales cand vine vorba despre decizii. Viata de familie inca nu am simtit-o pe deplin, inca mi se pare o joaca ceea ce traiesc, nu realizez ca mi-am schimbat numele si nu mai stau acasa la mama...

Sunt de o saptamana la Mister acasa...imi petrec foarte mult timp printre lucrurile lui si incerc sa ma familiarizez cu noile obiceiuri. Recunosc nu e asa cum mi-as fi imaginat...faptul ca eu inca nu am inceput munca, iar el trebuie sa fie acolo 8 ore ... ne face sa petrecem timpul diferit si pentru mine acele ore inseamna eternitate. Acum stau in patul lui nostru si ma gandesc la ceea ce simt si nu imi vine sa cred ca mi-am schimbat statutul, locuinta si obiceiurile.

Este ziua celui mai bun prieten al meu. Trebuia sa ii coc ceva special, m-am gandit si razgandit in privinta asta...dar pana la urma i-am copt un tort fara nici o gluma nesarata. Ma gandeam ca nu se asteapta la asta si pentru mine a fost mai amuzant sa il vad cum taie cu emotie torul crezand ca nu e ceea ce pare. Dupa atatia ani de prietenie nu concep sa nu ii fiu alaturi intr-o astfel de zi speciala ca el.

12 octombrie M-am trezit cu un gol in stomac.  Visul londonez o sa ia sfârșit. Ne întoarcem acasă in România, însă nu mă voi duce la mama, asa cum eram obișnuită... Ci la Mister... Acum încep sa realizez schimbările. Îmi doresc să încep job-ul cât mai repde să nu ma simt o capușă... Mi-a prins bine pauza asta de patru luni, am avut timp sa alerg după rochii, acte pt casă...să confecționez propsuri s.a.m.d. Acum este tipul să mă întorc la treabă. Îmi este dor de conexiunea cu clienții, de cafeaua mea cu mult lapte...de mirosul de mâncare.

11 octombrie Am ajuns la muzeul de ceară. Un vis devenit realitate. Am văzut si marele pod.

10 octombrie Am vizitat multe muzee si clădiri reprezentative. Ne-am simțit entuziasmați de frumusețea orașului. Am fost rupți de cotidian si asta ne-a ajutat la relaxarea noastră. Uneori e bine să nu uităm sa trăim si pentru noi, nu doar într-un ritm robotizat.

9 octombrie Ne aflam in aeroport, plecam in săptă-luna de miere. Londra este destinația noastră. Avem multe de vizitat si ne dorim sa ne bucuram unul de celalalt si sa ne împărtășim cum am simțit fiecare evenimentele ce tocmai s-au incheiat.

Timpul a trecut fulgerător de repede... Parca ieri era 2martie si mă bucuram de inelul mult visat. Ne-am gândit si răzgândit in ceea ce privește data cununiei civile, ziua in care urma sa fac prima mare schimbare din viața mea. Am ales ca evenimentul sa aibe loc in data de 29septembrie, cu o săptămână înainte de nuntă. Au zburat 7luni de pregătiri, cu emoții, stres, date limită si cel mai important multe reușite. Împreună cu mister si familia mea am realizat panoul pentru poze (2Mp de 🦋 așezați in formă de inimă). Candy bar-ul ce a întâmpinat cei peste 90de invitați ai evenimentului. Decorațiunile pentru prezidiu, desenarea si pictarea  manuală a paharelor pentru miri, nasi si părinți. Numerele de masa, opis-ul, place cardurile...si multe alte detalii. Am avut o echipa de spiriduși.

7 octombrie: mi-am schimbat domiciliu provizoriu. Imi este greu, nu pot sa neg asta...poate pentru ca intr-un fel sau altul mi-am impus ca nu o sa fie "ca acasă". Ador faptul ca voi sta alături de Mister, însă faptul ca nu vom fi fi noi doi ma face sa am temeri. Am început decorarea camerei lui... Incredibil sau nu, o sa fie alb cu albastru totul. Eu ma voi ocupa de tot... Vreau sa fac un spațiu in care sa ne regăsim amândoi si sa ne fie drag sa stam acolo.

6octombrie a fost o zi însorită și calduroasa. Noi am radiat de fericire, poate ca multi nu vor intelege, insa sclipirea acelei zile este de nedescris. Ne iubim mereu, ne admiram si de complimentam adesea, insa in ziua magica totul capătă o alta intensitate.

Am avut parte de o surpriza minunata din partea fetelor. Mi-au organizat o petrecere a burlacitelor. Eu urma sa ies in oras cu Mister sa ne intalnim cu I si R sa mancam, insa atunci cand am sosit in fata localului m-am trezit cu prietenele mele reunite intr-un grup frumos. Au sarit sa ma imbratiseze si am plans ca un copil de fericire. Nu ma asteptam...nu am banuit nimic. Mi-am dorit, insa imi luasem gandul de la o astfel de petrecere. Nu mi-am imaginat niciodata ca "cea mai buna prietena a mea" din fiecare etapa a vietii poate sa fie alaturi de mine la o singura masa... mereu am avut parte de iesiri cu ele in mod individual, insa astazi : cea mai buna prietena ]-din liceu, -dupa liceu, -din ultimii ani, -de la munca sau cea pe care mereu am consideta-o un exemplu pozitiv ... toate reunite pentru un singur scop. Le multumesc si imi promit mie ca o sa imi fac timp sa ies mai des cu ele si poate reusim sa ne facem una alteia zilele mai bune;

Timpul a zburat fara sa îmi dau seama cum. Tot stresul s-a spulberat in cateva zeci de minute. Inca stau si privesc pozele si nu imi vine sa cred ca am facut pasul si acum sunt măritată. Mă gândesc cât am batut eu piua in loc pe ideea asta, si uite-mă in șapte luni cu actele in mana. Am avut cea mai frumoasa rochie pictata manual de croitoreasa ce a făcut ca visul meu sa se transforme inte-o realitate ireala. Am un amalgam de flori multicolore Zeci de fotografii alaturi de oameni dragi... Oameni ce au reușit sa ma surprindă cu prezenta lor la marele eveniment. Sunte emoționantă si fericită De astazi sunt maritata

Intotdeauna mi-a placut toamna, mirosul ei, coloristica  frunzelor...cerul intens, insa anul acesta mai are un motiv in plus pentru care o ador; Numar zilele pana in ziua in care o sa spun cu toata inima mea DA si o sa fac schimbarea despre care am tot vorbit atatia ani de zile. Am lacrimi in ochi acum in timp ce scriu, sunt atat de fericita incat nu imi gasesc cuvintele. Astept cu nerabdare sa ne privim ochi in ochi in dimineata magica.  Ii voi fura numele, insa el mi-a furat inima pentru totdeauna!

Astazi am fost sa aduc acasa rochia de cununie civila. Este mai frumoasa in realitate, nici macar in imaginatia mea nu puteam sa o vad asa minunata cum a realizat-o zana magica. Ii voi ramane recunoscatoare ca a pus praf magic asupra rochitei mele si o sa ma faca sa ma simt ca o printesa. O sa revin cu poze de indata ce o sa ajung sambata la sedinta foto.

De dimineata am mers cu Mister la starea civila sa ne programam cununia... defapt sa ne anunte ora la care ne asteapta domnul primar, caci nu se poate alege ora pe care ne-o dorim noi. Sunt presata de timp...la ora 8:00 am programare la coafor, la ora 9:00 ma asteapta fata de la machiaj... as termina cu totul pe la 10:20... insa ei la ora asta vroiau sa fiu la starea civila deja de zece minute. Nu m-au inteles ca nu imi este confortabila ora si ca practic trebuie sa renunt la ceva pentru asta...cu cateva relatii am reusit sa aman cununia pana la 10:40 - tot sunt pe fuga dar macar sper sa ajung la timp. Emotiile cresc. Sunt asa entuziasmata si inca mi se pare ireal ca o sa ma marit.

Weekendul mataron s-a terminat. Am ajuns acasa de la eveniment la ora sapte ... somnul disparuse.  Imi petrecusem ultima ora afara "la tigara" cum spun colegii mei, pentru mine reprezinta "o gura de aer"- am stat si am vorbit despre trecut si dorinte de viitor; Somnul a fugit si el in neant. Acasa aveam chef de treaba dar am zis totusi sa incerc sa dorm putin. Chiar am dormit putin.. in doua ore eram cu bateriile incarcate si gata de o noua zi. Abia acum incep emotiile sa vina avalansa peste sufletul meu. Numar usor usor zilele cum trec si evenimentul se apropie.

Am ajuns de la nunta la ora sase dimineata, am pierdut vremea pe telefon in cautarea nimicului pierdut... am adormit o ora jumatate si m-am trezit sa fac curatenie. Chiauna m-am dus la bucutarie sa ornez torul pentru ziua mamei...dar surpriza bro a facut asta inaintea mea. Musafiri, mancare, petrecere...dar cu limita pentru ca la ora patru plec la eveniment.

Ieri am fost sunata sa mi se comunice faptul ca rochia mea de mireasa este gata. Chiar daca aseara am fost la eveniment si m-am intors dis de dimineata, am plecat in graba sa o aduc acasa. Am probat rochia, am simtit ca este cea mai potrivita alegere si ma face sa ma simt speciala. Cu ochii pe ceas, am pornit catre oras in cea mai mare graba, caci la ora zece aveam programata prima ora de dans. Cu emotie in suflet am pasit in restaurantul in care o sa aibe loc evenimentul.. aici urmeaza sa imi invat si dansul. Prima sedinta mi s-a parut grozava. Am reusit sa imi misc picioarele gratios si sa invat jumatate dintre miscari...chiar daca o fac putin stangaci, am timp sa ma perfectionez. Sunt multumita ca avem cateva elemente cheie de efect in dans.  Timpul zboara mult prea repede. am ajuns acasa cu intentia de a fura putin somn...dar m-am invartit prin casa fara rost si am realizat ca a venit ora sa ma pregatesc pentru a merge la nunta unor prieteni. Noapte - muzica- somn lipsa....

Scriu din ce in ce mai rar si imi pare rau.... inspiratia vine in timpul zilei cand am multe lucruri de facut si nu ajung sa imi astern gandurile pe hartie. Serile au devenit obositoare, ajung cu laptopul in brate doar cateva minute si apoi il sting si ma cuibaresc sub pilota pentru un somn pe care consider ca il merit cu varf si indesat; Sunt la capitopul decoratiuni florale si am petrecut cateva ore in cautarea modelului asemanator cu ceea ce imi imaginez eu, nu pare deloc o decizie usoara. Nunta m-a solicitat mai mult decat ma asteptam la inceput...cu toate ca ma mandream ca nu o sa am emotii, trebuie sa recunosc ca am inceput sa ma tem putin de ceea ce urmeaza. Vreau ca totul sa fie bine si sa nu uit nimic din ceea ce mi-am propus sa realizez pentru marele eveniment. Astazi am etichetat marturiile cu numele, data si simbolul nuntii . Ziua de maine se anunta promitatoare pentru cufarul de dar pe care l-am vopsit si urmeaza sa il introducem in tematica.

Ma simt bine cand aud ca oamenii vorbesc frumos despre mine si ma lauda pentru educatia cu care am fost crescuta. Ma amuz cand ma gandesc ca in urma cu o luna aveam emotii ca nu ma vor placea oamenii de aici si ca nu vor mai avea nevoie de mine dupa un eveniment... dar uite ca timpul a trecut si sunt omniprezeta. Se anunta o saptamana agitata pentru mine...evenimente, nunta, cursuri de dans, petrecerea de ziua mamei...nopti pierdute. Nu mai am elanul copilariei sa stau treaza noaptea, asta ma face sa realizez ca incep sa ma maturizez si sa imi doresc liniste;

De cateva zile ma tin sa aprind laptopul sa intru pe blog sa imi povestesc bucuriile; A fost cea mai buna saptamana din ultima perioada, practic toate mi-au mers bine atat petntru proiectul "casa" cat si pentru capitolul"nunta". Am fost la proba pentru rochia de cununie civila - m-am indragostit pe loc de ea, mi se pare cea mai frumoasa pe care am vazut-o vreodata... culoarea parca a prins viata si de indata ce am imbracat-o am simtit ca plutesc. Dupa multe probe si cautari pentru rochia de mireasa, am luat hotararea ca aceasta sa fie facuta pe comanda... undeva in doua-trei saptamani o sa intru in posesia ei. A fost o decizie grea, dar a meritat caci am avut multe probe nereusite... am vazut multe modele frumoase doar pe jumatate. Astept cu nerabdare sa stralucesc in ziua cea mare. Asa cum spuneam si mai devreme, ma ocup in concomitent de ambele proiecte importante din viata mea. Am reusit sa depun actele neceare la curent, apa, mediu si domeniu public...toa...

Am iesit sa ma plimb singura zilele astea...simteam nevoia sa plang si sa nu ma intrebe nimeni nimic. Sunt stresata ca nu gasesc rochia mult visata, nu inteleg de ce oamenii ma intreaba despre acest subiect in mod obsesiv, desi am specificat faptul ca inca nu am gasit aleasa. Parca nimeni nu imi vede si intelege durerea.

Viata mea se învârte intre activitățile casnice - evenimente - pregătiri nuntă.. Îmi doresc cu ardoare să vina ziua cea mare, să spun "DA" in fața oamenilor dragi...sa radiez de fericire și să incep o nouă etapă a vieții. Dar cum nici o bucurie nu vine niciodată singură...trebuie să recunosc că îmi este teamă de schimbări. Mă gândesc câte planuri am pentru viitorul apropiat și cu toate astea eu nu sunt stabil financiar perioada aceasta. Nu mă așteptam sa treacă atâta timp pentru o schimbare, dar se pare că lucrurile nu țin doar de mine. Este trecut de ora 1:00 și eu stau cu ochii pe tavan încercând să îmi dau seama unde se îndreaptă viața mea.

Acum incepe sa se astearna stresul peste sufletul meu...am fost la proba pentru rochia de mireasa si din cinci modele probate nu am plecat cu nici una; Sunt total in plop si plopul in aer, nu inteleg de ce este atat de greu sa gasesc rochia potrivita...de ce inca sunt nedumerita, nu inteleg ce asteptari am de la o rochie si nici macar de ce unele costa cat nu fac. Stau si ascult ticaitul ceasului si ma sperie, imi este teama ca am lasat pe ultima suta de metrii acest aspect si acum ma preseaza lipsa rochiei.

Aniversarea mea a trecut. Am primit multe cadouri superbe... anul acesta am simtit ca viata mea a luat o intorsatura, caci am primit cadouri de casa noua. Astept cu drag sa imi decorez casa...insa mai am de asteptat putin. Mister mi-a adus o masa de machiaj. Imi amintesc cate economii vroiam sa fac in liceu pentru o astfel de investitie, insa am abandonat planul inainte sa il incep. Acum, o sa am propiul meu coltisor de rai colorat.

Timpul petrecut in Timisoara a fost timp de calitate. Am simtit ca ma reindragostesc si ma redescopar pe mine. Am fost iar umana si copilaroasa...am lasat stresul acasa si m-am bucura de aceste zile minunate cu Mister. Am furat putin startul, am vazut cum o sa fie sa stam amandoi in viitoarea noastra casuta si pot sa declar cu emotie ca abia astept sa fie gata visul nostru. Viata in doi este un sentiment adorabil si unic.

Cine spune ca oamenii fara un job stabil au timp inseamna ca nu au idee cate lucruri poti si vrei sa faci când nu ai un ritual zilnic împământenit.. Timpul zboara si eu as vrea sa nu il las aa treacă fara sa fac ceva pentru mine si viitorul meu. Mai am putin până la marea schimbare... Emotii, teamă, gânduri, vise..

Ma gandesc cu emotie la schimbarile ce urmeaza in viata mea. Sunt emotionata si in acelasi timp imi vad chipul cum ingheata si ma tem de faptul ca noutatile ma fac sa pierd din bucuriile momentului; Astept cu nerabdare sa devin sotie, sa devin mama... sa locuim impreuna. Visez cu ochii deschisi la primul nostru Craciun, la evenimentele ce vor urma...sunt asa entuziasmata. Simt iubirea cum curge prin vene. Il privesc pe Mister si simt bataile inimii cum sunt puternice. Ador sa ma joc precum un copil cand sunt langa el.

Trebuie sa recunosc faptul ca am avut si zile mai gri in ultima perioada, stresul si micile probleme cotidiene ce dainuiesc in viata mea au pus presiune pe mine si m-au transformat intr-un arici greu de stapanit. Am incercat sa imi revin, sa gandesc pozitiv si pot sa spun ca acum sunt mult mai linistita; Simt ca o sa vina soarele si pe strada mea. Mereu am considerat ca ceea ce simti in interiorul tau se reflecta in viata de zi cu zi,  sentimentele sunt puternice si ies la suprafata. Astazi ma simt fericita si asta se vede cu ochiul liber; Am inceput un proiect cu hartia creponata (floristica), sunt incantata ca se vad rezultatele si viteaza de executie creste. Sunt cateva planuri pe care le am despre aceasta noua pasiune, insa timpul este cel care decide daca o sa pot sa realizez ceea ce mi-am propus.

Maine mergem sa vorbim cu arhitectul despre casa. Imi doresc cu ardoare sa realizam ceea ce ne propunem. Sunt atat de entuziasmata de ideea de a ne contrui cuibusorul nostru.  Stiu, este un risc si implica multe eforturi din partea noastra... dar rezultatele sunt in favoarea familiei ce ne-o construim cu iubire .

Am fost in vizita la cei doi nepotei dragi. Ador mirosul lor de lapte, mi se pare cel mai bun energizant de pozitivism. Ii privesc si simt inima cum mi-o i-a la goana, o bucurie imensa creste in sufletul meu si imi este greu sa o descriu in cuvinte. Astept cu drag momentul...

Fix 3 luni pana la marele eveniment; Emotiile incep sa apara... stau si ma gandesc ce mai am de facut, de cumparat...de pregatit; Sunt putin incorata, as vrea sa pot sa las totul sa curga de la sine, sa spun cu zambetul pe buze ca asa cum iese, e ceea ce ne-am dorit. Mi-am propus sa nu imi construiesc singura piedici in cale, sa las totul sa fie simplu si natural, insa sunt detalii la care trebuie sa umblu.

Astazi s-a nascut cel de al 2-lea nepot al meu. Sunt asa entuziasmata si fericta in acelasi timp.  Daca mi-ar fi spus cineva ca doi bebelusi pot semana atat de mult, nu as fi crezut, insa astazi am realizat ca bebe 1 si 2.0 sunt desenati la indigo - nici o diferenta.  Cred ca ese cel mai sublim sentiment sa vezi cum din iubirea a doi oameni se naste o faptura mica si adorabila. Astept cu nerabdare sa trec si eu prin aceasta minune cereasca; Astazi doar faptul ca am stat cu nepotelul meu m-a facut sa imi incarc sufletul cu bucurie. Mirosul lui de lapte si pielea catifelata sunt niste scantei de fericire. 

Este trecut de ora 2 noaptea  dimineata, stau cu mine de vorba si incerc sa ma incurajez ca totul o sa fie bine, insa nu mai pot sa continuui asa... vreau sa muncesc, sa imi gasesc si eu un rost. Am ajuns sa cred ca poate nu sunt priceputa la nimic. Stresul ma apasa pe suflet si imi provoaca stari de deprimare... sunt irascibila si plang usor ... simt ca nimeni nu inteleg cu adevarat durerea mea. Nu am mai fost fara job de mai bine de patru ani, m-am obisnuit ca portofelul sa fie mereu plin cu bani, acum ma uit cum se goleste. Sunt dezamagita de mine... am nevoie de o raza de speranta sa imi aduca zambetul. S-au adunat multe schimbari si inca ma simt prea mica pentru ele. Calculez prea in detaliu fiecare eveniment si imi tin sufletul in tensiune.

Astazi am fost contactata pentru un interviu... Nu imi explic de ce, dar am emotii. Nu am mai trecut prin asta de ani buni. Mi-am facut fel si fel de iluzii si sper sa nu fiu dezamagita. Sper sa fie totul ok si sa imi gasesc linistea.

Trec zilele fara sa le mai simt rostul. Ma simt neputincioasa, nu mai am incredere in fortele mele...imi este teama de interviuri. Ma transform intr-o persoana ursuza care isi cauta coltul de liniste incercand sa nu vorbeasca cu lumea. Cu siguranta oamenii nu ma ineleg, insa eu sunt dezamagita ca nu am un loc de munca in prezent. Realizez ca ma invart intr-un cerc ciudat in care toate joburile pe care le-am gasit au fost tot in domeniul in care am activat..insa eu mi-as dori ceva nou, un loc unde sa pot avansa, sa muncesc cu drag si sa mi se recunoasca eforturile. Am momente in care plang si nimic nu ma poate face sa ma simt mai bine... sunt intr-o perioada sensibila si as vrea sa imi revin cat mai repede....vreau o stabilitate.

In trei ani o sa avem casa noastra! Visul nostru o sa devina realitate. Anul acesta o sa turnam fundatia, urmand ca in urmatorii ani sa finalizam proiectul. Sunt multe de gandit, forta de munca, bani de cheltuit, stres de mancat...insa vom trece cu bine peste toate daca o sa fim impreuna. Ma gandesc cu entuziasm la toate aceste lucruri, chiar daca sunt foarte speriata de schimbarile din viata mea. Poate ca m-am apucat de multe lucruri intr-un timp scurt, insa am nevoie sa recuperez anii pierduti. Sunt fericita, insa chipul imi este inlemnit de teama, nu pot sa zambesc larg...am emotii si sunt putin stresata cand ma gandesc la cheltuielile ce urmeaza. Simt ca este ireal, dar am dosarul in fata mea pe masa din dormitor, il privesc si vad ca este adevarat... vom avea casa noastra. Mister este omul ce ma calmeaza si imi ofera speranta ca totul o sa fie bine. Il iubesc si sunt atat de fericita ca m-a ales sa ii fiu alaturi la bine si la greu, la bucurii si realizari.

Tare as vrea sa stiu cum zboara timpul... s-a facut deja weekend si nu am reusit sa fac mare lucru...

Sunt casnica dar obosita. Stau acasa de la inceputul saptamanii...insa practic nu am avut nici o zi libera. Am avut cateva probleme de familie, am pierdut-o pe ultima bunica pe care o mai aveam. Chiar daca nu mi-a fost alaturi asa cum sunt povestile din copilarie,undeva in sufletul meu am simtit un gol imens. Am muncit pentru tot ceea ce a insemnat pomana, am vrut sa fac tot ce imi statea in puteri; Chiar daca nu toti oamenii stiu sa aprecieze, eu stiu in sinea mea ca tot ce am facut a fost pentu tata...sa fie linistit si impacat. Mi-am propus sa stau acasa doua saptamani, sa caut de munca si sa imi rezolv proiectele... insa nu am reusit sa fac mare lucru pentru mine. Asa ca imi incarc bateriile in noaptea asta si de maine promit sa fiu mai activa.

Planuri sunt, energie gasim, resurse mai avem....dorinta maxima, treaba e ca si asezata. Am notat ceea ce mai avem de facut si ne-am propus ceea ce tine doar de noi sa le ducem la bun sfarsit saptamana aceasta,  Am emotii..sunt streseaza de plin

Am fost atat de ocupata incat au trecut cateva saptamani in care nu am mai reusit sa ajung in fata laptopului sa scriu. Daca stau sa ma gandesc, poate ca nici nu s-a intamplat mare lucru in viata mea... am petrecut foarte mult timp la munca si zilele mele libere au fost numarate si pline de liniste sufleteasca. Sunt intr-o poveste in care ma bucur pentru evenimentul ce urmeaza sa mi se intample in toamna - inca mai am detalii de pus la punct. Dar pe de-o alta parte sunt stresata ca raman fara locul de munca pe care il aveam de patru ani - chiar daca multi spuneau ca pot ceva mai bun, ei nu stau ca desi in spatele unui job adolescentin stateau bani frumosi pe care ii castigam lunar, exista o siguranta si o liniste. Acum sunt ca un vulcan, gata oricand sa explodeze de stres. Mister incearca sa ma linisteasca. Eu sunt incapatanata si imi creez o stare de neliniste. Astept cu nerabdare sa treaca perioada asta si sa incep un nou proiect... asa cum am mai spus, anul aceasta inseamna ...

Numar zilele pana cand o sa trebuiasca sa i-au viata iar in piept; Alte schimbari, decizii si emotii. Nu stiu cum sa privesc aceasta perioada....cu dezgust pentru ca ma doare situatia, sau sa o vad ca pe o treapta pe care trebuia sa o urc de ceva vreme si am ezitat . Sunt obosita, nu reusesc sa gasesc linistea...nu ma regasesc pe mine si asta ma face sa fiu destul de irascibila. Ma gandesc la munca, la nunta, la schimbari si mutari. Simt ca toate s-au strans pe umerii mei si nu gasesc ordinea potrivita a lucrurilor pe care trebuie sa  le rezolv.

Tic-Tac 132 zile pana la marele eveniment. Emotile cresc si eu incep sa pun pe hartie ultimele detalii. As vrea ca in curand sa ma apucde repetitii pentru dansul mirilor (astazi am stabilit si melodia noastra)... niciodata nu am simtit muzica in vene si nu am reusit sa imi misc gratios corpul. Imi este teama de cele trei minute in  care toti cei dragi vor sta cu ochii pe noi; Astept nerabdatoare sa sune telefonul si sa ne cheme la inscriptionarea vereghetelor, am reusit sa gasim textul perfect : "forever together". Coincidenta sau nu piesa pe care vom dansa se numeste "pentru totdeauna". Am avut o perioada de respiro, insa timpul ticaie mult prea alert si nu trebuie sa lasam nici o saptamana sa treaca fara ca noi sa facem ceva pentru acest eveniment. Mai avem de mesterit curaful, paharele, invitatiile si propsurile. Duminica mergem sa sedinta foto pentru Save The Date. Simt ca plutesc si inca mi se pare ireal ca o sa imi schimb buletinul, statutul si locuint...

Acest proiect inceput acum mai bine de trei ani , iar acum a luat sfarsit... Nu ma asteptam sa se termine, totul s-a intamplat brusc si nu am avut timp sa diger informatiile. Ma simt abandonata si debusolata. Nu stiu incotro sa o apuc; Anul acesta mi-am propus sa fie "anul meu", ma gandeam la schimbarea locuintei, la casatorie... nu imi trecea prin minte ca o sa imi schimb si locul de plecat dimineata de acasa. Plang necontenit si tremur de frica. Nu imi plac noile inceputuri, sunt prea slaba sa mai i-au in piept o provocare. Ma simt neindreptatita...

Am visat multi ani la momentul acesta, imi imaginam ca o sa fie in fel si chip... imi pusesem atatea sperante ca o sa fie magic, insa trebuie sa fiu sincera - fiecare pas pe care il urmam in ceea ce inseamna organizarea casatoriei inseamna decizii importante pe care trebuie sa le luam repede si inteligent. Astazi am mai rezolvat un punct important de pe lista. Am comandat vereghetele, a fost o alegere dificila, caci gusturile noastre nu coinci in materie de bijuterii... Ce mi s-a parut incredibil a fost faptul ca noi la prima incercare de a ne achizitiona vereghetele am pozat modelul in cauza, insa l-am lasat pe lista de gandire... astazi la o luna distanta am fost la un targ al mireselor, unde am probat nenumarate modele, insa ne-am oprit la acesta, l-am pozat in ideea in care a il comparam cu celalalt, insa mare ne-a fost uimirea sa constatam ca era modelul in cauza. Am considerat ca a fost un semn, de doua ori sa probam acelais model si mereu sa ne placa amandurora... clar cineva...

Este miezul noptii, stau si ma gandesc la schimbarile pe care urmeaza sa le fac... Inca ma simt surprinsa ca nu mai sunt doar "iubita", am devenit "logodnica" iar in cinci luni o sa fiu "sotia". Toate schimbarile mi-au furat timpul pe care il aveam liber, acum fiecare minut il concum cu informatii referitoare la evenimentul ce urmeaza sa se desfasoare in octombrie. Anul acesta nu am simtit parfumul teiului, nu am fost pe camp la rapita si maci... nu am iesit la pedalat prin oras... am devenit straina de oras.

Imi este teama ca o sa abandonez proiectul "blog"... nu mai am timp pentru nimic. Totul este lasat de astazi pe maine, nu reusesc sa mai aprind laptopul cu zilele...sunt in intarziere si cu alte teme. As vrea sa gasesc in fiecare zi motiv de zambete colorate si de povesti pastelate, insa totul e atat de rapid incat nu apuc sa mentionez ce ma face fericita. Bateriile energiei mele sunt goale, nu mai apuc sa stau pana dimineata pe net sa pierd vremea. Nu mai sunt adolescenta fara probleme de viata, acum am devenit domnisoara cu planuri de viitor si cu proiecte serioase;

Trec printr-o perioada in  care ma stresez cand ma gandesc la viitor. Am atatea lucruri de rezolvat si simt ca nu o mai scot la capat. Mister imi este alaturi in tot ceea ce inseamna viitorul, insa am tendinta sa gandesc singura si sa imi doresc sa fac cu mana mea totul pentru a stii ca o sa fie gata inainte de data limita; Stau si mai vin cu cate o idee...nu stiu cu ce sa incep. Nunta, casa, bebe...atatea evenimente...o singura inima ce suporta socurile.

Cand eram mici parintii ne-au dus la Gradina Zoologica ... nu imi amintesc prea mult ceea ce am vazut sau cu ce impresii am plecat catre casa. Astazi a venit ziua in care situatia s-a schimbat, copii si-au dus parintii la zoo. Am facut o mica excursie de familie, o relaxare pentru destresare. Mi-ar placea sa mentinem astfel de activitati mai des, sa ne bucuram de timpul liber impreuna si sa ne odihnim gandurile. As vrea ca parintii mei sa fie rasplatiti pentru  tot ceea ce au facut pentru noi . Sunt o norocoasa pentru viata pe care mi-au oferit-o si pentru bagajul de cunostinte pe care l-am acumulat alaturi de ei. Chiar daca au fost momente dificile si tensionate intre noi...i-am iubit mereu la fel de mult, caci fara ei nu as fi fost omul de astazi;

Astazi am fost anuntata ca sunt pe lista tinerilor ce primesc teren pentru prima casa. Sunt atat de fericita incat lacrimile imi curg necontenit pe obraji. Nu imi incap in piele de bucurie. Acum stiu pentru ce lupt, cat am de suportat schimbarile si mai ales stiu ca am alaturi de mine omul potrivit pentru a ridica o casa impreuna. Sunt multe de spus, multe de facut, dar in cativa ani termin si o sa scriu de ACASA. O sa pot avea intimitatea pe care am cautat-o de ani buni. Anul acesta este anul schimbarilor, anul meu!

Pe o parte castigi, insa pe alta pierzi. Am castigat un viitor sot de milioane, o familie de care sunt mandra, un salariu decent.... insa am pierdut oamenii ce mi-au fost prieteni. Nu stiu unde este cu adevarat problema, caci as fi remediat-o pana acum...cert este ca undeva la mijloc sunt pierderi care au dus la certurile din ziua de astazi. M-am pierdut si m-am regasit de atatea ori, dar unii oameni au pretentia sa ii astepti acolo unde te-au lasat, eu nu pot, am evoluat si m-am maturizat cu enspe mii de probleme pe umeri. 

Astazi am iesit din cotidian. M-am relaxat printr-o plimbare in paradisul florilor.  Lucrurile incep sa se linisteasca in viata mea... reusesc sa fiu mai organizata, sa fac lucruri ce imi aduc bucurie sufletului, gasesc timp pentru odihna si proiecte creative. Mi-am propus sa imi revin in fire, sa imi redescopar zambetul si energia. Daca eu nu fac nimic pentru mine... cu siguranta ceilalti nu ma pot ajuta.

Miros de liliac...parfum de fericire. Veneam ingandurata de la munca, era tarziu si ma simteam debusolata rau, insa o mireasma m-a adus la viata. Imi era dor sa simt ceva cunoscut/ M-am oprit in loc si am inspirat adanc... ma gandeam la copilarie, la liniste si dor. Nu stiu cand ne-am maturizat asa tare, cand am ajuns sa fugim dintr-un loc in altul fara sa ne bucuram de momentele dragute ale zilei. Primavara asta imi da fiori, o simt ca si cum e ultima.

Este trecut de miezul nopții... Stau întinsă in pat si mă gândesc la tot si totuși la nimic. Mi-ar placea sa fiu mereu relaxată...să nu las problemele sa puna stapanire pe relația noastră. Am facut cateva lucruri importante pentru relația noastră, totul împreună. Iubirea lui îmi da aripi dar mi le reteaza gândul ca nu putem sa ne trăim relația in intimitate.

Astăzi este sărbătoarea Paștelui. Mă simt ca un leu în cușcă.  Nu am stare sa termin nici un proiect ...sunt foarte chefless. Am încercat sa ma uit la un film, dar se pare ca nu am avut sanse... Energia mea este scăzută.

Sunt seri in care as vrea sa vin in fotoliul din dormitor, sa ma arunc in cel mai confortabil mod si sa imi i-au laptopul in brate, asa cum faceam odinioara, sa scriu cu sufletul. Imi lipsesc povestile mele puerile, intamplarile care faceau ziua sa fie colorata...m-am maturizat si am inceput sa simt responsabilitatile pe umeri. Grijile ma napadesc si uit sa mai vad lucrurile marunte ce ma inconjoara. Am ajuns sa fiu cu "agenda incarcata", sa planific fiecare zi de liber, sa nu imi permit o ora de iesit din tipar...nu gasesc timp necesar pentru a trai clipa asa cum simt "acum". Visez cu ochii deschisi ca dupa terminarea organizarii marelui eveniment, intr-un fel sau altul viata mea se v-a schimbat...sper ca in bine, imi este teama de ceea ce o sa urmeze insa imi doresc si ma rog cu tot sufletul meu sa reusim luxul de a ne realiza visul. Sunt atat de bulversata de tot ce se intampla incat simt ca nu mai gasesc o coerenta in scriere. Sar de la un subiect la altu s...

Dupa mult timp am simtit ca traiesc iar... desi inca imi simt inima sifonata de griji si probleme, am reusit sa gasesc energie sa imi incarc bateriile cu sentimente calde. Imi era dor sa ma rasfat si sa simt ca acolo imi este locul... am incercat in ultima perioada sa impac pe toata lumea si am uitat de mine. Simt ca undeva in lumea asta exista nedreptati... unii si-au trait viata lor, insa nu ii lasa si pe ceilalti sa traiasca impulsiv, ci vor sa ii ghideze la maxim... iar eu nu am stiut niciodata sa traiesc stiind ca pot supara pe cineva. Sunt ca o frunza dusa de vant... ma simt slabita si tremur ca o varguta. Ziua de astazi mi-a aratat ca pot sa zambesc, inca nu am uitat asta, cert este ca nu trebuie sa uit sa traiesc pentru mine si sentimentele mele. Visez mult ca momentul in care o sa am casa mea, abia atunci o sa simt ca fericirea exista in toate formele posibile.

Am probat pentru prima data rochii de mireasa. Am realizat cat de greu este sa o gasesti pe cea potrivita...si mai ales cat de usor este sa gasesti cusur la modele ce nu isi sunt intocmai pe plac. Mi-au povestit si prietenele mele ca nu este chiar ca in filme... nu e ca si cum o pui pe tine si simti ca ea este aleasa, ci intr-un fel sau altul te simti tu bine si confortabil intr-o rochie si alegi sa o cumperi caci nu stii daca o sa gasesti una mai potrivita. Mereu o sa gasesti modele care iti vor placea din X puncte de vedere, dar o sa le gasesti si defecte peste care nu poti sa treci... in cazul meu nu as putea sa trec peste un decolteu generos... Decizii peste decizii. 

Ganduri. Stres...

... asta mi-ar placea sa pot spune, insa undeva in interiorul meu se duc lupte grele. Organizez nunta, urmeaza schimbari in viata mea... urmeaza sa ma mut alaturi de Mister, ma bucura asta..insa ma demoralizez cand ma gandesc ca nu vom fi singuri, un an o sa stam alaturi de ai lui pana reusim sa ne construim o casa a noastra; Sper sa reusim cat mai repede sa punem la punct acest vis... imi este teama de reactiile mele, de vulcanul ce salajluieste in interiorul meu... nu imi doresc sa impart casa cu "oameni straini", nu sunt dispusa sa accept ca cineva sa imi dirijeze viata, atat mie cat si lui. Sunt o fire calma, insa cand vine vorba despre ceea ce este al meu fierb. Incerc sa ma linistesc, sa imi fac ordine in ganduri si sa ma gandesc ca in viitorul apropiat o sa fiu doar cu omul drag si o sa ne traim viata dupa bunul plac. Nu neg faptul ca am fost foarte rasfatata acasa la mama, sunt dependenta de familia mea si gandul ca as putea sa ii supar cu ceva ma face sa fiu foart...

Nunta incepe sa se concretizeze. Avem local, nasi, dj, invitatii, marturii, propsuri... si multe ideei de pus pe hartie. Timpul ne ajuta, mai avem 7 luni si suntem in grafic. Sunt putin nelinistita in ceea ce priveste dansul si melodia noastra, am emotii nu stiu daca o sa ma descurc. Nu mi-a placut niciodata sa dansez in public... iar ultimii ani si-au pus amprenta asupra dorintei mele de a invata lucruri impuse. Am cantarit multe decizii, am cautat mult anumite "artificii" si inca mai am cate ceva de pus la punct. Incep sa ma relaxez, nu vreau sa fac din nunta asta o povara. Sunt multe lucruri pe care trebuie sa le fac cu zambetul pe buze. Trebuie sa invat sa nu ma impacientez.

Ma consum foarte tare pentru toate lucrurile marunte, pentru oamenii de langa mine, pentru esecuri, pentru tot ceea ce implica acest eveniment. Am slabit patru kilograme fara sa fac sport...totul e pe baza de stres. Sunt dezamagita ca unii oameni nu reactioneaza intocmai cum ar fi corect, uita de bucuria mea si isi razbuna esecurile asupra mea. Ma simt stoarsa de puteri. As fi vrut sa gasesc mai mult timp liber pentru a scrie aumite detalii, insa ajung seara acasa si pic la datorie.

Am fost sambata sa vad un local, totul se incadreaza in bugetul si gusturile mele modeste. Urmeaza ca maine sa semnez contractul si sa aleg data. Am emotii si nu mai dorm noaptea. Viata mea urmeaza sa se schimbe. Sunt fericita dar in acelasi timp si emotionata. Am in minte ataea ganduri incat nu stiu pe care sa il ascult prima data si ce drum sa urmez. Sunt foarte obosita si nu imi gasesc cuvintele, nu sunt in stare sa leg doua fraze coerente. Ma duc la somn..revin cu detalii.

Astazi nici un sentiment nu anunta ceea ce urma sa se intample... era o zi ca toate celelalte, treburi gospodaresti, dulcegatit, sport... intalnirea de seara cu Mister, nimic neobisnuit. Am iesit sa ne plimbam cu masina, caci afara este un frig de crapa pietrele...o vreme numai buna de privit din spatele geamului si de cuibarit in sufletul celui drag; Discutiile curgeau, fara nici un sens anume...vorbeam despre diverse stari si brusc m-a rugat sa ii acord cinci minute... nimic nu ma facea sa ma gandesc la o posibila cerere  in casatorie. S-a scotocit prin geaca si a ingenuciat, mi-a pus intrebarea si eu am ramas fara cuvinte, lacrimile in siroiau pe fata si nu puteam sa cred ca tot ce vad este adevarat...asteptasem de atata timp momentul asta incat acum nu credeam ca este real. Intr-un final, printre lacrimi de fericire i-am spus DA! L-am intrebat daca este convins de aceste sentimente, daca este pregatit... tot nu imi venea sa cred, simteam ca plutesc intr-un vis. 2 marti...

Sunt ganduri pe care imi este teama sa le spun cuiva, nu fac asta din lipsa increderii, ci pentru ca sunt cuvinte mult prea taioase pentru mine, ganduri ce ma dor si nu imi dau pace. As vrea ca sa pot suporta insemnatatea lor, sa fiu puternica si sa nu imi pese... insa inca sunt un copil imatur ce sufera pentru tot ceea ce zic cei din jurul meu. Ma doare ca nu pot realiza ceea ce imi doresc,  dar la fel de mult ma dezamageste si presiunea oamenilor dragi care nu incearca sa se puna in pielea mea macar un minut, sa inteleaga cat de mult la ranesc preiunile lor. Mi-am propus mie sa nu mai vorbesc despre vise si frustrari..sa treaca cateva luni in care sa diger subiectele, dupa care sa i-au o decizie... fie astept cuminte, fie imi stabilesc un punct in spatiu si in functie de el ma ghidez pe viitor. Viata nu este usoara deloc.

Astazi era ziua ta... Priveam pe geam si lacrimile imi curgeau pe obraji, ninge cu fulgi mari de nea, pentru tine... stiu cat de mult iubeai iarna. Chiar si dupa atatea luni te mai caut cu privirea, inca te astept sa apari langa mine dimineata si sa ma incalzesti, dar tu nu o mai faci, nu mai esti fizic langa noi. Ne lipsesti dulceata noastra, ai fost ca o sora, un copil, un intreg amalgam de bucurie.

Incep sa cred ca nimic in lumea asta nu este cu adevarat frumos, in fiecare lucru exista si ceva ce ne face sa ne aruncam si a doua privire...ne face sa ne mai gandim daca este sau nu ceea ce cautam. Ma simt debusolata...ceea ce credeam ca este TOTUL meu se dovedeste a fi un miraj al imaginatiei mele. Simt ca bat pasul in loc, ca am pretentii exagerate si ca nu mai are rost sa stau daca nu imi gasesc locul. Sunt confuza, ma simt nefericita, un fel de a spune singur in doi... As vrea sa spun atat de multe lucruri, insa lacrimile curg necontenit...inca retraiesc discutiile si analizez ce este de facut.

Perioada asta imi amintesc din ce in ce mai des de faptul ca urma sa sarbatorim ziua ei, insa ea a plecat dintre noi... o sa fie primul 26 februarie din ultimii 16 ani in care nu mai sarbatorim, ci ne amintim cu dor despre ea. Durerea este apasatoare adesea. Vin acasa privesc in gradinita casei, ma asez la masa si ma uit pierduta caci nimeni nu mai ii ocupa locul... patul este mult prea mare si gol. Nimeni niciodata nu o sa ii ocupe locul. Te-am iubit, te iubesc si te voi iubi mereu. Dor de tine Lizu!

Sunt dezamagita, simt ca ceea ce imi doream eu a primit altcineva.... stiu ca ceea ce imi doresc nu are cantitate limitata, insa undeva in sufletul meu asteptam sa fiu prima care primste.

Niciodata nu am stiut diferenta intre raceala si gripa, am auzit nenumarate variante incat eu deja spun ca imi e rau - chiar nu mai conteaza ce nume are, cert e ca pe mine m-a pus la pat. Dupa mult timp astazi am dormit la pranz si am reusit sa ma incarc pozitiv, chiar daca fizic ma simt sifonata...undeva in interiorul meu stiu ca o sa fie bine curand. Nu imi place sentimentul asta cand cineva imi controleaza trupul si nu ma lasa sa imi desfasor activitatile dupa bunul meu plac. Ma simt o marioneta in fata acestei stari urate. In alta ordine de ideei, astazi am avut musafiri... m-am simtit aiurea ca nu am putut sa fiu o gazda buna si cel mai rau mi-a parut ca nu am putut sa ma joc cu nepotelul meu scump. Sper ca maine sa ma simt in parametrii normali, caci am o "ieseala" in oras cu o prietena - mergem sa mancam chinezeste, Imi e dor de o vorba buna, de o poveste, un gand orice spus din partea ei... nu ne-am mai vazut de jumatate de an....si atunci a fost ceva fulger. Tim...

Timpul liber il petrec intre pasiunea mea dulce si sport... stiu ca sunt doua lucruri diametral opuse. Incerc sa imbin lucrurile care imi plac si sa nu imi uit nici o pasiune, chiar daca timpul este hain. Prefer sa raman cu mine si sa fac ceea ce ma face pe mine fericita decat sa lupt cu caracterele oamenilor incercand sa le fac pe plac...consider ca este suficient cat lucrez la munca cu publicul, trebuie ca in timpul meu liber sa ma mai deconectez de aceste ritualuri;

Concert Holograf - Sala Palatului

Oamenii nu gandesc mereu ceea ce vorbesc  Uneori cuvintele le ies fara a fi optimizate. Ma doare ca nici macar cei apropiati nu încetează cu intrebari despre momentul in care o sa ma mărit... O sa fac un copil. Ma dor astfel de intrebari insistente. Nimeni nu m-a întrebat unde o stau după marele pas, daca am bani pentru eveniment sau daca am nevoie de ajutor. Uneori am impresia ca sunt un ghimpe in casa in care locuiesc.... simt ca am ajuns nefolositoare si respir aerul inutil.

A venit vremea sa discutam despre viitor, despre dorite, despre adevaruri si mai ales despre piedici; Simt ca ma plafonez, nu imi explic de ce nu sarim aceasta groapa ce ne tine in loc... ma macina intrebarea si tu eviti sa imi raspunzi. L.E. Am reusit sa vorbim despre ceea ce ne oprea in loc. Ai vrut sa imi explici ca  ceea ce mi demonstrezi zilnic este adevarat, ma iubesti la fel de mult pe cat te iubesc si eu. Iti este teama de ceea ce urmeaza, dar nu esti singur in povestea asta. Trebuie sa invatam sa traim cu convingerea ca o sa fie bine si sa ne indeplinim dorinta.

Ma simt singura si pierduta intr-o lume mult prea rea.

Cele mai mari dezamăgiri vin de la oamenii pe care ii iubesti. Ei te fac sa te simți un leu pe o stânca înaltă, dar pot intr-o secundă sa te facă sa te simți singur si abandonat. Nu înțeleg daca problema este la mine sau la ceilalti . Simt nevoia sa fiu alintata dar.. 

A trecut luna ianuarie, luna schimbarilor cum imi place sa cred. Mi-am propus sa fac mult sport , asta am si facut desi stiu ca puteam mai mult...dar macar inceputul suna promitator. Nu am slabit in kilograme mult, insa vizibil incep sa ma conturez; Sunt ca un copil entuziasmat de orice modificare.

Gandurile ma apasa ...ma tot gândesc cum sa reusesc sa strang  bani pentru  noua mea cucerire...o casa. Este visul meu cel mai de preț, doar ca mi se pare intangibil. Sufăr in interiorul meu si ma simt frustrata ca nu pot sa imi ating visul. Stau si ascult ploaia, ma gandeam la bebelusul meu si plang. Ma simt singura. Imi doresc cu ardoare casa si bebe... ma simt neimplinita... iar povestile oamenilor despre varsta de 30 de ani ma fac sa ma gandesc ca nu mai am mult de poposit pe aici...pier timp pretios.

Pasiunea vine cand nici nu te aștepți... Îmi doream de mult timp sa încerc realizarea unun buchet de flori, insa am amânat momentul... Mereu gaseam altceva de facut. Am lasat treburile si m-am pus pe creat. Am facut mai mulți trandafiri pe imi doresc sa integrez intre-un aranjament floral. Pasiunea nu te întreabă dacă ai timp . Mă relaxez cand vad rezultatul. Nu știu

Dimineață insorita... Sunt in mijlocul de transport în comun si mă îndrept spre comoara fericirii inocente. Mă incarca pozitiv zâmbetul lui, privirea inocentă și energia debordantă. Aș vrea ca momentele acestea sa nu se sfârșească niciodatăn însă stiu din proprie experiență că înaintare in varsta ne schimbă pe toti si ne face sa ne dorim alte lucruri si mai ales alti oameni lângă noi. Am fost si eu un pui de om, dar am vrut sa mă maturizez devreme... Visam sa schimb lumea si sa ma indepartez de oamenii ce ma stiau cat de sensibilă si timidă sunt.  Am sperat ca transformarea mea impusă o să mă facă mai puternica, era doar un vis. Acum sunt un copil mare cu sentimente ascunse. Traiesc prin bucuria celor din jurul meu.. Trăiesc pentru fericirea oamenilor dragi...si ma bucur pentru fiecare moment cu piticania asta mică si adorabilă.. Astăzi e doar un copil, mâine o sa fie un om nou cu responsabilitate si cu principii.... Poate o sa fuga si el de mine, asa ca profit de prezent. ...

Este ora unu dimineata, sunt inca treaza si ma plimb prin dormitor. Am o dispozitie greu de descris in cuvinte, ma simt atat de sifonata incat as punea sa cred ca a trecut un tren peste sentimntele mele si le-a spulberat intr-o secunda fara sa imi dea voie sa le mai pastrez pe cele ce imi faceau sufletul sa zambeasca. Gandindu-ma la rece consider ca nu am procedat corect lasand dorintele mele sa se duca pe apa sambetei fara ca macar sa lupt pentru ele, insa mereu am spus ca fericirea celor din jur este mai importanta ca sentimentele mele; Sufar in tacere si ma macina situatia. As vrea sa tip si sa imi spun durerea, insa m-am cam obisnuit sa tin cuvintele pentru mine si sa las lacrimile sa vorbeasca in numele meu. Viata ne inzestreaza pe toti cu defecte si calitati, insa pe mine m-a lasat mult prea sensibila. Am ajuns la capatul puterilor, astazi imi venea sa renunt la toti anii, sa spun ca ii bag picioarele si ma descatusesc din circuitul asta care nu duce nicaieri, insa mi-am pro...

Am reusit dupa multi ani sa imi schimb aspectul blogului. Sunt atat de incantata de "noua casa" incat nici nu imi mai vine sa dorm in noaptea asta, as sta sa mai migalesc un buton, un decor, un detaliu... orice. Simt ca am eliminat trecutul ce imi facea rau, acum sunt in aceeasi "locuinta" insa am schimbat "mobila'' si "electrocasnicele", sper ca toate acestea ma vor aduce inapoi sa scriu cu patos.

A fost o zi ca in povesti...a nins cu fulgi mari si jucausi. Am iesit sa dansez in zapada... chiar daca afirm cu tarie ca nu imi place iarna, defapt undeva in intr-un colt de ganduri o ador,  e anotimpul in care sufletul meu pereche a venit pe lume, e perioada in care familia se strange langa brad si sarbatoreste cele mai frumoase evenimente... iarna e momentul in care sufletul se cuibareste impreuna cu corpul. Am intrat in casa unde am dulcegatit si am baut o cana de cacao cu lapte... sunt un copil mare, niciodata nu o sa renunt la lapte. Ador mirosul de prajiturele in casa si am momente in care ma cert ca sunt propriul meu dusman in ceea ce priveste caloriile. Dar asa cum mi-am promis mie 2018 o sa fie bland cu mine si sa o rog grasimea sa dispara de pe corpul meu, asa ca am inceput sa ii arat cine e sefa aici... si de la inceputul anului fac sport in fiecare liber. Stiu ca pare ireal insa, chiar simt la haine schimbari, dar asta nu ma face sa renunt, vreau sa imi dovedesc mie ...

Mi-am petrecut timpul in familie. Vizita nepotului meu adorabil mi-a consumat energia, insa nu imi pare rau....imi plac momentele pe care mi le petrec cu el. Ma simt atat de fericita cand pot sa il fac sa rada, sa ii gasesc linistea, sa il surprind. E un copil de milioane si sunt madra ca sunt matusica lui. Astept cu nerabdare sa vina si cel de-l doilea bebelus in familie, chiar daca o sa vina tot pentru ei... ma bucur enorm pentru fericirea lor, chiaar daca undeva in sufletul meu simt un gol ce nu ii da pace. Visez la ziua in care sa devin mama si sotie...am ajuns sa fac din asta un tel in viata...simt ca asta m-ar face implinita . Cand bateriile mi s-au golit, am plecat in oras cu Mister si cu parintii la teatru. Mi-am propus sa ii scot mai des la un moment de relaxare. Urmatoarea tinta pentru mine este sa ii duc la film...sa vada si ei cum arata o sala de cinema.

Zilele trecute am vorbit cu o buna prietena din liceu. A fost una dintre persoanele pe care le-am lasat sa ma cunoasca si pentru care am suferit atunci cand drumurile ni s-au separat. Cum s-au separat? Aici intervine partea tragico-amuzanta ... caci eu am vazut dintr-un unghi, insa acum dupa atatia ani sa imi spuna ca ea si-a impartit timpul intre mine si relatia ei, iar eu nu am vazut asta. Serios? Eu imi amintesc ca si cum a fost ieri, probabil sunt si relatari scrise printre postari despre primul meu an de relatie, timp pe care l-am petrecut intre prieteni, mereu impreuna cu ea si cu Mister. Au fost nenumarate zile in care refuzam plimbarile in doi pentru ca stiam ca ea este singura acasa si nu ii placea sa treaca nici o zi fara sa iasa afara, asa ca facam totul colectiv. In fine, anii au trecut si am ramas doar cu Mister si nu regret asta. El este totul pentru mine si nici o alta prietenie nu o sa schimbe asta pentru mine. Amintirile cu si despre prieteni vor ramane vesnic ...

Nu mai am energie pe care o aveam la 20 de ani, acum trag de mine cu greu sa raman treaza pana la unu noaptea... nu mai am putere sa tin piept certurilor, nu mai am dorinta sa pierd timpul. Am ajuns in momentul in care timpul inseamna lucruri stabilite la minut. Intr-un fel imi lipsesc momentele in care totul venea de la sine fara sa ma gandesc la alternative si consecinte. Imi e dor de lucruri spontane. Acum cativa ani prietenia era mult mai simpla, totul se baza pe ochii care se vedeau si cuvintele care se rosteau fara nici un chin, in schimb acum viata m-a invatta sa fiu retinuta si sa nu mai pun cartile pe masa decat atunci cand sunt foarte sigura de persoana in cauza; Am ajuns sa fiu destul de inchisa in interiorul meu, nu am mai gasit pe nimeni care sa ma asculte si nu am reusit sa ma descid ca o floare pentru nimeni.. mi s-a luat de certuri si reprosuri. Mai bine fara prieteni decat sa cobor zilnic pe o ierarhie dureroasa.

Astazi am fost in vizita la micutul meu nepot. Imi e tare drag, imi vine sa il privesc necontenit si sa il complimetez. Ma joc cu el si as face orice sa il stiu fericita. Un gol in suflet ma loveste cand ma uit la copii. Imi doresc enorm de mult sa devin mama si sotie. Simt ca bat pasul in loc. Ma doare si incerc sa imi pastrez sentimentele pentru mine....

Tocmai s-a terminat un weekend minunat. Am avut parte de relaxare si activitati noi. Am fost pentru prima data la un stend-up comey - chiar daca mi se pare foarte vulgar, restul glumelor au fost amuzante, descretesc fruntile oamenilor si aduc impreuna suta de persoane doar pentru a rade. Duminica am fost in oras sa luam cina la "Lineea - closter to the moon" - un loc super dragut si intim. La ultimul etaj, in niste "casute" stil iglu, cu incalzire sub masa, cu manare sofisticata si preturi pe masura; Timpul petrecut acolo a fost de calitate. Chiar daca mi-am capatat renumele de zgarcita... in ultimele luni am facut si lucruri nechibzuite si nebunesti pentru mine. Mi-am permis cateva momente de rasfat si am incercat lucruri noi. Cu toate astea zgarcita de mine a iesit pe plus dupa sarbatorile de iarna.

Poate ca sunt mult prea egoista sau poate ca undeva am dreptatea mea...nici nu mai stiu daca sunt o persoana rea sau pur si simplu am momente in care consider ca "Totul" mi se cuvine.... si prin totul ma refer la aceea persoana care imi face zilele mai placute.... Poate ca suna aberant, insa suntem jumatate de an despartiti si as vrea sa profit la maxim de timpul pe care putem sa il petrecem impreuna. Sunt multe de povestit, insa frustrarea mea este prea rautacioasa acum si nu vreau sa spun cuvinte pe care sa le regret . Sper doar ca fiecare am invatta ceva din lectia de astazi.

Sunt prinsa intr-o perioada aglomerata - munca-lectura-casa-treaba-sport. Mai am cateva pagini de citit dintr-un roman de dragoste, ironia o face ca stiam cartea de cativa ani, insa nu ma asteptam sa descopar acest subiect palpitant, iar acum nu stiu cum sa ma ascund intr-un colt si sa mai fur cateva randuri. Sunt la ultimele pagini si povestea e tot mai captivanta. La munca situatia a fost putin mai complicata, caci una dinre colege s-a internat din cauza unor probleme cu sarcina...am fost demoralizata de cand am aflat despre starea ei de sanatate. Am plans ca un copil si imi tremura vocea ori de cte ori vorbesc despre asta. Sunt obosita...ma retrag la somn.