Sunt casnica dar obosita. Stau acasa de la inceputul saptamanii...insa practic nu am avut nici o zi libera.
Am avut cateva probleme de familie, am pierdut-o pe ultima bunica pe care o mai aveam. Chiar daca nu mi-a fost alaturi asa cum sunt povestile din copilarie,undeva in sufletul meu am simtit un gol imens.
Am muncit pentru tot ceea ce a insemnat pomana, am vrut sa fac tot ce imi statea in puteri; Chiar daca nu toti oamenii stiu sa aprecieze, eu stiu in sinea mea ca tot ce am facut a fost pentu tata...sa fie linistit si impacat.
Mi-am propus sa stau acasa doua saptamani, sa caut de munca si sa imi rezolv proiectele... insa nu am reusit sa fac mare lucru pentru mine.
Asa ca imi incarc bateriile in noaptea asta si de maine promit sa fiu mai activa.
vineri, iunie 22, 2018
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Durerea nu țipă mereu.
Au fost zile în care liniștea a avut cel mai greu sunet. Zile în care m-am simțit abandonată chiar și atunci când eram înconjurată de oame...
-
Iarna asta nu a venit tiptil. A venit hotărâtă, cu zăpadă până la genunchi și cu troiene care parcă voiau să ne pună la încercare răbdarea....
-
Au fost zile în care liniștea a avut cel mai greu sunet. Zile în care m-am simțit abandonată chiar și atunci când eram înconjurată de oame...
-
Afară plouă mărunt. E frig, iar vântul bate parcă în același ritm cu gândurile mele. Sunt zile în care simt că totul în jurul meu se clatin...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Un alt suflet isi da cu parerea: