Lacrimi

Este ora unu dimineata, sunt inca treaza si ma plimb prin dormitor. Am o dispozitie greu de descris in cuvinte, ma simt atat de sifonata incat as punea sa cred ca a trecut un tren peste sentimntele mele si le-a spulberat intr-o secunda fara sa imi dea voie sa le mai pastrez pe cele ce imi faceau sufletul sa zambeasca.
Gandindu-ma la rece consider ca nu am procedat corect lasand dorintele mele sa se duca pe apa sambetei fara ca macar sa lupt pentru ele, insa mereu am spus ca fericirea celor din jur este mai importanta ca sentimentele mele; Sufar in tacere si ma macina situatia.
As vrea sa tip si sa imi spun durerea, insa m-am cam obisnuit sa tin cuvintele pentru mine si sa las lacrimile sa vorbeasca in numele meu.

Viata ne inzestreaza pe toti cu defecte si calitati, insa pe mine m-a lasat mult prea sensibila.
Am ajuns la capatul puterilor, astazi imi venea sa renunt la toti anii, sa spun ca ii bag picioarele si ma descatusesc din circuitul asta care nu duce nicaieri, insa mi-am promis mie ca o ultima sansa mai dau, dupa care prefer sa ma indepartez... Timpul trece si eu nu ma aleg decat cu iuluzii.