Timpul trece amintirile se sterg

Zilele trecute am vorbit cu o buna prietena din liceu. A fost una dintre persoanele pe care le-am lasat sa ma cunoasca si pentru care am suferit atunci cand drumurile ni s-au separat.
Cum s-au separat? Aici intervine partea tragico-amuzanta ... caci eu am vazut dintr-un unghi, insa acum dupa atatia ani sa imi spuna ca ea si-a impartit timpul intre mine si relatia ei, iar eu nu am vazut asta.
Serios? Eu imi amintesc ca si cum a fost ieri, probabil sunt si relatari scrise printre postari despre primul meu an de relatie, timp pe care l-am petrecut intre prieteni, mereu impreuna cu ea si cu Mister. Au fost nenumarate zile in care refuzam plimbarile in doi pentru ca stiam ca ea este singura acasa si nu ii placea sa treaca nici o zi fara sa iasa afara, asa ca facam totul colectiv.
In fine, anii au trecut si am ramas doar cu Mister si nu regret asta. El este totul pentru mine si nici o alta prietenie nu o sa schimbe asta pentru mine.
Amintirile cu si despre prieteni vor ramane vesnic in sufletul meu... poate ca intr-un viitor o sa gasesc si eu o persoana feminina de care sa ma atasez si pe care sa o numesc iar "prietena cea mai buna" ... pana atunci imi pastrez durerile si bucuriile pentru mine, caci asa stiu sigur ca nu vor ajunge subiect de perete.