Povestea unui suflet

Nu stiu de ce dar cand vine vorba sa fac ceva pentru mine sau sa imi cumpar, brusc ma transform intr-o persoana rea. Nu imi place sa fac nimic pentru mine, mereu conider ca mai am timp de asteptat si ca e loc de mai bine si mai bun. Asa ca mereu am amanat micile placeri ale vietii. Imi doream foarte mult sa fac o schimbare in viata mea, tanjeam ca un copil la vitrina dar niciodata nu indrazneam sa intru si sa pun mana pe obiectul mult visat. Ultima luna a fost grea, dorinta crestea si oamenii ma dezamageau, insa astazi am indraznit sa pasesc in magazin, sa palpez si sa ma indragostesc. Vazut, placut, adjudecat. Nu imi vine sa cred, am facut un gest special pentru mine. Sunt atat de fericita. Ma simt ca un copil ce si-a atins visul.

Soarele straluceste cu putere parca ar fi primavara. Simt cum energia imi bate la usa si ma indeamna sa ies la plimbare. Am lasat treburile pentru mai tarziu si am sarit in ghetute sa ma bucur de atmosfera primavaratica. Am inchis ochii si m-am rasucit ca un copil in loc, lasandu-mi buclele sa daneze in aer si sa pluteasca intr-un ritm necontrolat, simteam energia solara cum imi incarca bateriile. Aveam chef de vorbit si de planificat viitorul. De visat la "casuta mea". Visul e din ce in ce mai indepartat, banii sunt principala problema. As vrea sa pot sa fac ceva in privinta asta, sa muncesc inzecit pentru a castiga pe masura. Ma gandeam cum zboara timpul si eu nu am realizat nimic palpabil pentru viata mea. Ma simt de parca imbatranesc inutil. Realizez ca din jurul meu sunt mutati impreuna, vorbesc de nunta, copil, viitor comun, planuri de viitor.... in schimb eu, doar imi doresc. Nu stiu cu ce am gresit sau daca cineva acolo sus ma vede mai puternica sa primesc toate...

Sarbatoarea magica m-a gasit acasa alaturi de familie. Am desfacut cadourile, am zambit, am trait emotii puternice, mi-am folosit imaginatia, am mirosit a scortisoara, am primit lucruri deosebite, am jucat jocuri de societate, am baut cola, am visat, am ras...a fost o zi speciala.  Craciunul mereu a insemnat unitate si amintiri. Am incercat sa pastram tradiriile si sa ne bucuram de timpul petrecut impreuna. Astazi mi-am gasit cateva minute pentru mine..am facut ordine in ganduri si prioritati. Imi doresc ca fiecare zi sa fie linistita ca astazi si timpul sa nu ne schimbe traditiile. Imi dau seama ca am crescut si ne-am maturizat, dar undeva in interiorul nostru am ramas copii si ne dorim mereu imbratisarea mamei. Astazi sunt un copil rasfatat. Imi iubesc familia!

Ma gandeam cand am ajuns in ajunul Craciunului. Imi amintesc franturi din anul acesta, si toate au legatura cu 1 martie...ziua in care am simtit o avalansa ce se napustea asupra casei noastre. Sunt obosita de agitatia ce ma inconjoara.Am facut atatea treburi de parca zilele intra in sac si trebuie sa fie totul luna...poate chiar mai mult decat "totul"

A trecut un an de cand am operat-o pe micuta mea. A fost un an cu multe interventii si vizite la medic, amsperat ca situatia este sub control...insa astazi, la fix un an de atunci am ajuns iar la consultatii de urgenta. Diagnostic temator, este nevoie de o operatie la inceputul anului viitor. Inima mea este stransa ca un purice, nu stiu cat de grea este interventia si nici daca sansele de recuperare sunt maxime...am un gol in stomac atunci cand ma gandesc la situatie; Iubesc mai mult ca orice pe lumea asta si nu mi-as vedea viata schimbata pentru astfel de situatii. 

Nici nu stiu ce mai simt, sunt confuza. nesigura...nu imi gasesc locul in acest prezent. Imi vine sa pun punct si sa ma retrag din jocul asta. Nu inteleg cum pana acum visul era gratis si acum a devenit o dorinta imposibila. Ma doare tot ce se intampla. Plang si nu inteleg.

Maturitatea aduce de la sine multe schimbari, nu mereu ele sunt pozitive. Am inceput sa obosesc incercand sa fac totul sa fie bine. Energia imi scade vazand cu ochii...incerc sa las de la mine mai mult decat as vrea, doar ca totul sa fie bine. Ma doare ca oricat de maleabila sunt, se gaseste cineva care sa imi atace buna intentie si sa ma faca sa regret ca sunt atat de draguta. As vrea sa fiu stana de piatra, sa nu ma las induplecata de nimic...dar sunt om si ma doare. Am plans astazi, lacrimi mari mi-au curs pe obraji si am lasat ca totul sa se intample, nu am vrut sa ma mai prefac un om puternic, deja  numai pe cine sa pacalesc ca sunt dura.

Nu sunt egoista deloc, insa am ajuns sa imi fie dor de mine, de energia debordanta, zambetul colorat si mai ales de ordinea in viata. Nu mai gasesc timpul necesar sa fac tot ceea ce imi doresc, sa ii multumesc pe cei din jurul meu si sa rup putine minute si pentru odihna. Totul a ajuns sa fie calculat la minut, deja stiu ce fac urmatoarele trei zile si simt ca nu mai pot sa ies din cercul asta obositor. As vrea sa descopar lumina care ma duce spre atingerea dorintei mele secrete. Imi lipseste Mister cu toate gafele lui, cu toata aroganta de care stie ca da dovada, cu zambetu lui imperfect...am ajuns sa ma intalnesc doar cu partea lui speciala si frumoasa, caci nu mai avem timp sa ne aratam toate defectele si sa ni le trecem cu vederea. Putinul timp pe care il avem impreuna este mereu plin de energie si intelegere. Nu spun ca este un lucru rau, insa in ritmul asta o sa uitam cine suntem noi cu adevarat, ce defecte avem si pierdem cheia intelegerii in situatii grele. Apreciez liberta...

Astazi am impachetat cadourile pentru Craciun. Am ascultat muzica de suflet si m-am lasat purtata de spiritul magic. Parfumul mandarinelor dainuia in dormitorul calduros. Totul era magic, imi venea sa sar in pat si sa ma cuibaresc in pilota prietenoasa, sa ma rasfat cu zambetul pe buze si cu miscari copilaresti.  Imaginatia imi zboara departe cand vine vorba despre cadourile ce urmeaza sa le primesc de la cei dragi, insa nu indraznec sa le spun ce aveam nevoie cu adevarat. Sunt sigura ca orice o sa primesc o sa fie pe gustul meu si o sa ma bucure enorm. Am fost si incerc sa raman o persoana usor de multumit. Seara m-a surprins cu o stare de singuratate...

Zambesc cand ma gandesc la ziua de astazi... am reusit sa imi duc la indeplinit planurile, dar asta nu este tot...am avut parte de timp magic. Cand ma gandesc la minutele in care am zambit larg parca incep obrajii sa ma doara si ochii sa imi sclipeasca. Am vorbit mult, am povestit si am depanat amintiri. A fost o zi alaturi de cel mai bun prieten al meu, o zi la care visam de mult timp dar pe care nu indrazneam sa o conturez in cuvinte. Stiu ca pare robotizat, insa recunosc ca am ajuns sa fiu mereu contra timp si sa stau cu ochii pe ceas si pe agenda cu programari. Ma simt de parca cineva este in spatele meu si ma preseaza sa fac totul in termen scurt. In ultima perioada nu prea am avut cum sa imi ies din ritualul zilnic de activitati programate, asa ca ziua de astazi a fost ca o raza rupta din rai...ceva neasteptat, nou si special. Am bateriile incarcate si imi pare rau ca astfel de momente sunt putine. Sufletul meu se deschide larg cand se simte in siguranta si il las sa povest...

Nu am timp de mine, de blog, de sifonier...sunt pe fuga :(

Ma simt straina de tot ce ma inconjoara.  Am obosit! Am nevoie de o zi mai lunga sa imi pun la punct toate planurile. Nu mai fac fata programului de munca-acasa si povestea se repeta cu perfecta continuitate. Imi este dor de o plimbare departe, de o seara pe o perna straina...as vrea sa fac o excapada, insa nu imi permit sa fac asta din cauza comoditatii si imaturitatii. M-am saturat sa vorbesc despre timpul ce ne preseaza, despre nevoia acuta de a avea banul de buzunar muncit cu sudoarea fruntii, despre dorinta de a sta la casa mea...de gandul intens de a pune ban peste ban pentru a avea ceva al nostru. Simt ca lupt singura pentru un viitor pe care il vad frumos dar greu de atins. M-am convins a nu stiu cata oara ca sunt o proasta pentru ca vreau sa lupt pentru anii astia pe care i-am petrecut aici, pentru amintirile pe care le-am indosariat in cutia sufletului, pentru sentimentele ce bat la usa adesea, pentru ceea ce mi-am construit in imaginatia puerila, pentru omul pe care i...

Baterii descarcate. Am incercat sa fac pe super eroina, sa lupt cu oboseala si sa nu ii arat ca ma afecteaza somnu pe fuga si ritmul de viata alert. Am picat in ultima saptamana...raceala m-a pus la respect. Incerc sa fiu bine, sa ma descurc si sa pastrez energia cat mai mult...insa sunt momente in care clachez. Simt nevoia de afectiune mai mult ca oricand, vreau sa fiu inteleasa si sa mi se acorde cinci minute de atentie. As vrea ca anul ce vine sa imi aduca schimbari din partea oamenilor dragi...sa ii gasesc fericiti si impliniti, sa nu ma ofilesc cu gandul la probleme. Am plans mult serile trecute, am vrut sa ma descarc si sa o i-au de la capat...mai am nevoie de odihna si de maine promit ca totul sa fie bine.

Am vrut sa par o persoana tare, sa nu arat ca am momente in care sufletul imi plange si striga de durere...mi-am lasat mereu zambetul a fie stapan pe chipul meu, dar am simtit ca nu mai rezist singura in aceasta poveste asa ca am plans si am vorbit cu cel mai bun prieten despre ceea ce ma nelinisteste. Stiu ca discutia mea este in siguranta, ma simt de parca am vorbit cu mine...sunt usurata si linistita ca am reusit sa scot gandurile ce ma macinau pe interior. Am plans cu lacrimi reci...mi-am spus oful i am luat-o de la capat. Joc ultima carte!

Simt ca pierd sentimente. Ma simt singura si as vrea sa ma traga cineva de mana si sa imi arate ca ma insel... nici nu mai stiu daca exagerez, daca doar eu vad situatia asa...sau  oare chiar sunt o umbra pe acest pamant. Am incercat sa iti spun cat de mult ma doare faptul ca ne privim si nu avem curaj sa facem un pas inainte, suntem atat de caposi si in acelasi timp atat de diferiti. As vrea sa intelegi cat de important este pentru mine sa ma simt in siguranta langa tine, sa nu am grija zilei de maine in ceea ce ne priveste pe noi...insa imi dai momente de incertitudine si de nesiguranta. Ma intrebi de ce simt asta? Pur si simplu nu gasesc un entuziasm in glasul tau, nu observ mesaje in lipsa mea...nu ma simt asa cum ma simteam candva. Apreciez ceea ce faci pentru mine, dar am nevoie sa vad ca sunt mai mult decat o prietena pentru tine... stiu ca ai suflet bun si ca sari in ajutorul oricui iti cere asta...tocmai de aceasta imi doresc sa imi arati ca sunt mai speciala pentru tin...

Am alergat din magazin in magazin in cautarea cadourilor perfecte pentru cei dragi. Imi imaginasem deja o lista cu mici atentii care ar fi fost potrivite pentru fiecare in parte,insa socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ; Am plecat dezamagita catre casa... Ma simt neputincioasa!  Nu stiu de ce, dar am ajuns iar intr-o perioada in care ma las afectata de lucruri marunte, de parerea celorlalti despre mine, de impactul pe care il am asupra lor... ma gandesc la cum trebuie sa ma comport ca sa nu ii dezamagesc, insa cu toate eforturile mele, simt ca nu sunt ceea ce vor ei . Cineva imi spunea sa nu ma mai gandesc la ceilalti, pentru ca uit de mine si oricat m-as zbate sa le fiu lor pe plac, la finalul povestii tot eu sunt vinovata de toate lucrurile nepotrivite ce s-au intamplat. Trebuie sa ma comport natural, sa fiu indiferenta daca felul meu de a fi...deranjeaza sau nu . Am facut cateva lucruri de care sunt dezamagita, am vorbit cand trebuia sa tac...m-am lasat purta...

A venit ziua in care am luat pauza de la ritualul nebunesc in care am fost prinsa in ultimele zile. Mi-ar fi placut sa ma odihnesc, sa ma rasfat in pat pana la ore neobisnuite pentru mine, sa ma cufund in linistea dormitorului mic si sa uit cu desavarsire de tic-tac-ul ceasului din perete. Nu stiu cum am ajuns la sfarsitul anului, ultima luna...ultimele pregatiri pentru sarbatori...totul a trecut atat de repede si s-au intamplat multe schimbari. Daca stau sa ma gandesc o prima schimbare este statutul fratelui meu, care a devenit insurat si asta ma uimeste inca si acum. Totul a fost pe repede inainte si nu am apucat sa ma acomodez cu nimic din ce ar fi trebuit a fie o banalitate intrata in rutina din secunda doi; Anul acesta am trait momente intense, pierderi temporare dar de durata mai indelungata decat ma asteptam, dar cu toate acestea am reusit sa nu pierd nici o clipa speranta ca intr-o zi totul o sa fie bine; Luna octombie mi-a deschis drumul catre dorinta pe care mi-am pus-o a...

Afara ploua cu picaturi reci. Vantul vate cu putere... picioarele mi-au inghetat inca dupa cinci minute de mers printre cantecul picaturilor...am valsat urat, dar am simtit ca traiesc si a aparut un zambet intr-un colt de gura. M-am gandit intens la caldura bucatariei, vroiam a gatesc ceva...primul gand m-a dus catre briose. Am facut o obisnuinta din a face micile dulciuri, imi doresc sa gasesc reteta perfecta. Astazi am bifat si lista cumparaturilor pentru Mos Nicolae. Sunt atat de incantata, astept cu nerabdare sa le pun in ghetute. In perioada aceasta imi doresc cu ardoare sa fiu iar mica...sa ma bucur de primii fulgi de nea, de cadourile din ghetute, de caldurea doritorului si de povestile mamei.

Imi amintesc cum imi doream sa am "locul unde sa plec dimineata, si de unde sa ma intorc acasa" ... nu pot spune ca situatia s-a schimbat, insa am ajuns intr-un moment de saturatie. Imi este dor de normalitate, am ajuns sa imi petrec mai mult timp acolo decat acasa cu familia. Nu credeam ca o sa o spun, dar...imi lipsesc duminicile in care gateam si ma aruncam in pat... odihna aia simpla care reusea sa ma energizeze intr-o clipa; Am obosit sa ii planific zilele pe ceas. Stiu deja ce voi face saptamana viitoare, am totul pe hartie de parca sunt un robot programat sa duca la indeplinit multe sarcini.

Am ajuns in Jumbo, un magazin plin de jucarii si decoratiuni de sezon. Am pus mana pe cateva obiecte, le-am studiat, mi-au placut...erau cadouri la care visam in copilarie, altele mi-au atras atentia acum...dar cu toate acestea undeva in interiorul meu imi propusesem sa fiu cumpatata. Vin sarbatorile de iarna, imi doresc sa reusesc a suprinde pe toti cei dragi mie. Am cateva ideei, dar timpul ma preseaza. Sunt o persoana destul de fixista, si pana nu este situatia asa cum imi planific in minte, nu ma las. Am achizitionat materialele necesare pentru confectionarea ultimelor detalii pentru Craciun. Nici nu pot sa exprim cat de dor imi era sa imi pun manutele la contributie. Liberul viitor vreau sa stau in bucatarie cateva ore, imi doresc sa gatesc si sa dulcegatesc mai ales. Mi-ar placea sa tina o zi 100 de ore cand am activitati ce imi fac inima sa bata de fericire. Sa oprec timpul in loc si sa raman cu zambetul pentru eternitate.

Simt ca am fost plecata in ultimele zile, ma simt de parca am fost rupta de realitate si am parasit meleagurile natale. Nu am avut parte de multe intamplari iesite din comun, insa nici nu am mers pe o linie dreapta. E bizar cum mereu cand spun: "acum totul e bine", reusesc sa ma pierd pe mine si sa incep cautarea mea reusind de cele mai multe ori sa ma ravasesc. Stau cu laptopul in brate si nu stiu ce sa scriu. Inima mi-e plina de intrebari si as vrea sa le decopar raspunsul. Mi-am propus ca in seara aceasta sa primesc un bine-meritat somn lung si sa reflectez maine dimineata asupra a tot ceea ce ma inconjoraa. Deja a devenit un ritual sa stau pana tarziu si sa pierd vremea fara folos. Am incercat sa imi redescopar pasiunile, sa scriu iar, imi lipseste piesa de puzzle care imi arata intregul fericirii.

Zborul intarziat m-a facut sa ratez oprtunitatea sa ma intalnesc cu bro... nu stiu cum, de ce sau pentru cat timp, cert este ca simt un dor imens. Lucrurile s-au schimbat in ultimul an, dar asta nu ma face sa ma simt straina de el. Sunt momente cand nu il mai recunosc, insa undeva in sufletul meu sper ca or sa vina si zile mai bune.  Maturitatea a adus schimbari...imi lipseste copilaria, as vrea sa mai traiesc o zi in care sa fac tot ce mi-a lipsit in perioada aceasta. Nu vreau sa vorbesc mult, lacrimile imi isroiesc pe obraz de necaz ca timpul nu tine cu mine... imi facusem atatea vise si sperante. Inima mi-e goala.

Astazi am simtit cum ma prabusesc de stanca asezata pe varful cel mai inalt, de pe muntele cu inaltimea cea mai mare...cazand in abisul intunecat. Lovitura a fost pe masura. Durerea a atins inima provacandu-mi lacrimi amare. Dupa mult timp am tacut minute indelungate, priveam pe geam si plangeam ca un copil...as fi vrut sa iti raspund, sa iti explic de ce ma simt asa apatica. Imi pare rau ca te-am facut sa te simti vinovat de tot ceea ce simteam. Frustrarea mea a pornit de la dorinta puternica pe care o am sa reusesc in viitorul apropiat sa am propria-mi casa alaturi de Mister, sa nu depind de nimeni...sa fiu mandra de serviciul pe care il am si sa imi permit o mobila alba pentru bucatarie si dormitor. Nu am stat niciodata sa imi conturez filmul vietii in detaliu, aveam cateva repere si mergeam linistita pe drumul ce mi-a fost presarat de destin. Nu stiu ce s-a intamplat concret, insa astazi am cazut intr-o teama greu de descris. Simt ca nu reusesc sa imi indeplinesc visul. Nu vreau...

Noiembrie a sosit cu pasi repezi si vrea sa fuga in acelasi ritm. Mi-am propus sa imi gasesc timp pentru mine si pasiunile mele...insa cea mai mare pasiunea a mea este Mister, as vrea sa ii ofer cat mai mult timp liber doar lui. Recunosc, nu imi doresc sa uit de mine, din aceasta cauza imi gasesc clipe pentru activitatile mele preferate si pentru mine daca pot sa spun asa. Nu vreau sa fiu legata in permanenta de el, desi imi e atat de drag si am momente (destul de multe) in care l-as manca sa il tin cat mai aproape de sufletul meu. Astazi am scos de la naftalina quilling-ul - aveam de incercat cateva modele, asa ca mi-am pus mainile la dans printre culori si lipici. Rezultatul a fost special, cat despre apatitul "DIY"  nu am cuvinte; Imi vine sa pierd noaptea incercand toate ideeile ramase restante. Bucataria ma asteapta si ea sa coc prajiturele si sa las in casa un parfum imbietor de arome si esente. Gestionarea timpului este foarte importanta. Trebuie sa reusesc, timpul...

O zi de milioane. Am facut ceea ce mi-a placut si as vrea sa nu se mai termine niciodata aceasta perioada. Am zambit des si larg. Am imortalizat clipe si le voi pastra in cufarul cu amintiri secrete.

Mi-am dorit cu ardoare sa vina luna noiembrie; Visam cu ochii deschisi la o perioada de calmitate, de odihna si liniste. Ajung sa cred ca viata mea este facuta din momente de stres si ore de tensiune. Desi minunata perioada la care speram ca o sa vina si o sa imi incarce bateriile a venit cu planuri marete, nu ajung sa le duc la indeplinit...ma plafonez si ma opresc in loc. Am plans cu lacrimi de crocodil, am plans si am inchis ochii imaginandu-mi ca omul ce simt ca l-ai pierdut e in fata mea... imi lipseste bro si asta ma demoralizeaza cumplit. Niciodata nu i-am spus, insa e gol fara el.  Ma gandesc cu sufletul sfasaiat de durere ca niciodata nu o sa mai fie la fel, ca timpul nu o sa imi aduca inapoi ceea ce mi-a luat. Nu fac nici o drama, insa imi vine adesea sa il sun si sa ii spun sa se intoarca acasa. Inca ma duc la magazin si cumpar ciocolata si pentru el, ma uit la raionul de bezele si pun in cos si pentru el.... inca imi vine sa cred ca am ramas aceeasi oameni sub acope...

Prima zi din lungul sir de evenimente. Mi-am propus de multa vreme sa ies in parc si sa fotografiez natura, sa ma bucur de liniste si sama relaxez. Astazi am gasit ziua perfeta. Mintea mi se liniteste si incep, imi clarific prioritatiile si sa analizez unde anume vreau sa ajung; Totul merge pe repede inainte, chiar si problemele au zburat la fel de fulgeratr pe cum au aparut.  Simt ca ma ofilesc daca nu i-au initiativa si nu schimb ceva in viata mea Poate ca am fost schimbata si am ranit pe cei de langa mine, dar ii rog din suflet sa ma ierte si sa imi acorte inca o sansa...sa le arat unde alergam, spre ce schimbare eram concentrata. Zambetul mi-a aparut larg si este omniprezent. Simt ca usor dar sigur ma regasesc si ma bucur sa ma intorc la realitate. Nu am idee cat dreaza lupta, dar stiu ca pot sa inving.

Evenimentul despre care am tot mentionat tocmai a trecut. A fost plin de emotii de toate felurile si am reusit cu greu sa imi stapanesc lacrimile. Ma gandeam la multe lucruri printre care imi reveneau in minte franturi din trecutul nostru ca si copii la mama acasa. Imi este dor de momentele in care stiam ca serile inseamna vorba si sfaturi. Ne-am maturizat, am inceput sa zburam de langa cuib si sa ne construim propriul cuib. Este greu sa reusesti sa multumesti pe cei din jurul tau, inca gandeste-te ca cei mai multi apreziaza si gestul mic oe care poti sa il faci cu drag. imt nevoia sa ma linistesc dupa careo sa revin cu o potare mai detaliata pe blog/

A fost cununia fratelui meu. M-au cuprins nenumarate stari: am zambit, am plans, am fost puternica, suparata....schimbatoare ca vremea . Recunosc, nu ma asteptam sa trec anul acesta prin aceasta etapa. Totul m-a luat prin surprindere. Am incercat sa ma acomodez cu aceasta veste, insa nu am reusit. Au trecut multe povesti pe langa mine, dar nu am gasit niciodata momentul potrivit sa vorbesc despre ele... mereu am considerat ca totul este trecator si nu o sa fie cazul sa pastrez amintirile negative. Timpul le rezolva pe toate.

play  Am descoperit aceasta piesa si o ascult iar si iar...imi transmite o stare de bine. Sunt fericita,, ma gandesc la timpul pe care o sa il petrec alaturi de Mister. Abia astept sa il imbratisez strans, sa ii soptesc cat de drag imi este de el si cat de mult il ador. E atat de placut sa simt inima cum bate alert. Ochii mei sclipsesc iar de iubire. Ma simt ca o adolescenta indragostita prima data, stiu ca au trecut trei ani de la primul sarut, insa inca mai am fiori cand ne atingem buzele. Imi vine sa fug de acasa, sa las toata munca balta si sa alerg in bratele lui. Am inceput sa viez din ce in ce mai mult la diminetile in care as putea sa ma trezesc in dreapta lui, sa il privesc lacoma si sa il rasfat cu micul dejun. Timpul nu imi spune cat mai dureaza pana la aceste clipe magice, insa sunt rabdatoare si astept cuminte sa vina momentul potrivit.

Am fost foarte stresata zilele acestea, m-am comportat asa cum nu trebuia. Imi pare nespus de rau. Vreau sa indrept lucrurile. Stau cu laptopul in brate, ascult muzica si inchid ochii...imi imaginez ca nu sunt aici, gandul ma duce la un loc relaxant, fara griji si probleme. Imi este dor de copilarie, de momentele in care imi faceam griji doar daca ma lasa sa ies afara... Acum simt ca "oamenii sunt mari, problemele sunt mari.". Uneori imi este teama sa nu imi pierd zambetul, nu vreau sa ma transform intr-un om trist si fara culoare... lupt cu mine de fiecare data cand pic intr-o "pasa proasta", incerc sa imi redescopar linistea. Ma opresc in loc si privesc ceea ce imi place, am o fericire interioara, doar ca nu reusesc sa o scot la iveala...sa arat ca sufletul imi e plin de bunatate. Am atatea motive sa radiez. Sunt inconjurata de oameni dragi care ma rasfata, am locul unde sa plec dimineata...locul despre care anul trecut doar visam... sunt iubita si iubesc. ...

Play Gandurile ma apasa pe suflet, astazi am o starea stranie...ma simt straina de tot ceea ce am trait atatia ani, nu mai recunosc oamenii din jurul meu si ma gandesc daca problema este la ei sau la mine?  As vrea sa restabilesc linistea, sa ii impac si sa linistesc apele tulburi in care se scalda...chiar daca simt ca nu este treaba mea, totul ma afecteaza. I-am spus cu toata puterea din inima ca daca situatia de fata degenereaza si se ajunge la lucruri urate, nu o sa iert niciodata asta. Numai gandindu-ma mi-a lasat un gand amar. Nu este normal nimic din ceea ce se petrece, orgoliile sunt mai presus de linistea sufleteasca. Anul acesta a fost destul de bizar, am vrut sa nu repet istoria anului precedent....am crezut ca am reusit, insa am ajuns iar in luna octombrie cu sufletul sifonat de ganduri si probleme. Sunt puternica, dar nu reusesc mereu sa arat asta. Mi s-au uscat lacrimile pe obraji de atatea griji... as vrea sa vorbesc mult mai deschis, insa este o problema prea d...

Trag aer in piept, incerc sa imi planific timpul in detaliu...sa fiu atenta la dorintele mele si la oamenii din jurul meu; As vrea sa fie mai usor cand vine vorba despre organizare, insa de cele mai multe ori se pare ca nu sunt deloc buna la asta... mai ales cand nu depinde doar de mine. Ma simt ca o frunza batuta in vant cand incerc sa multumesc pe cei din jurul meu si din cauze greu de explicat, o dau in bara si dezamagesc. Mi-am creat o agenda in care imi notez fiecare promisiune, programare si dorinta ce as vrea sa o duc la bun sfarsit. Stiu ca doar asa pot sa imi conturez un viitor diversificat. Astazi am atins toate punctele pe care le aveam pe ordinea de zi. 

Inima imi bate  cu putere ori de cate ori ma gandesc la Noi. Sunt fericita ca am intalnit un asemenea om ce ma face sa ma indragostesc de nenumarate ori si imi transmite fiorii dragostei. Zambesc cand il privec, stiu ca povestea noastra este speciala si noi o sa ii construim un final fericit, dar pentru asta este nevoie de ani buni in care sa ne traim zi de zi prezentul. Mi-am dorit cu ardoare sa fie o zi speciala, si asa a fost. Ne-am plimbat ca doi copii la primele intalniri, usor emotionati, cu inima zburdand de fericire cu ochii sclipind de bucurie. Il iubesc si il ador!

Tic-tac am ajuns pe ultima suta de metrii si simt cum presiunea ultimei clipe imi sufla in par. Am emotii, nu stiu daca am pregatit tot ceea ce am nevoie pentru acest eveniment. Am ajuns sa pun capul e perna foarte obosita, sa adorm cu gandul la planurile pe care am sa de duc la indeplinit...visez ca timpul magic a sosit... insa nu este momentul in care eu sa fiu in prim-plan. Acum sunt o domnisoara de onoare...cu emotii pe masura. Toti isi doresc sa ii ajut,sa finalizam marele proiect, insa eu nu pot sa ma multiplic. Trag aer in piept si o i-au de la capat. Povestea aceasta se sfarseste la inceputul lunii...acolo incepe o noua etapa. Mi-am facut deja planuri pentru inceputul lunii. Ii scot pe ai mei la teatru. Am rezervat bilete si astept cu drag sa ii anunt. Sper ca in curand sa imi reorganizez viata, sa am timp liber pentru a face ceea ce imi doresc, fara sa fiu presata de ceas. Visez a o sedinta foto in plina toamna, la umbrela colorata...la zambete, la carti de citit.

Confuza. As vrea sa imi gasesc o ora in care sa fac doar ceea ce imi doresc pentru mine, sa nu ma gandesc la ceilalti, ci pur si implu sa fiu egoista. Simt ca ma pierd pe mine, ma deprind de aceasta realitate si ma robotizez.

Sunt incantata ca am reusit sa ajng anul acesta la concertul mult dorit. Am dansat mult, am cantat fiecare melodie si am facut batai in palma de aplaudat; Totul a meritat. Ma gandeam acum ce urmeaza... teatru, concert, nunta sau cadouri de craciun?

Picaturi de ploaie cad pe pervazul geamului, aud vag aceasta muzicalitate si incerc sa ma cufund in pilota in cautarea somnului dupa care tanjesc in ultimele luni. Nu m-am simtit bine zilele acestea, am incercat sa nu arat asta...insa atunci cand ajungeam acasa ma dezbracam de zambetul larg si de chipul vesel si ma cufundam in hainele potrivite pentru a imi unge durerile interioare. Imi era prea dor de persoana vesela si entuziasmata pe care crezusem ca am pierdut-o, dar pe care am scos-o la iveala de curand. Imi place cand ma privesc in oglinda si imi vad pometii mereu incordati de un zambet stralucitor. Eh, nu e totul chiar roz...mai apar si pete rosii, dar le accept cu greu, am nevoie de timp pentru asta...dar mai bine mai tarziu decat niciodata. Mi-am canalizat energia pentru a duce la indeplinit operatiunea "cadoul secret". Aceasta tema ma entuziasmeaza si ma face sa uit de alte probeme si nemultumiri, Mai sunt trei zile pana la ziua celui mai bun prieten, patru zil...

            Fiecare poveste de iubire este speciala si unica in felul ei, totul depinde de intensitatea cu care traim aceste sentimente. Toate povestile incep cu “a fost odata…” asa a fost si la mine, eram in ultimul an de liceu, ma pregateam de balul de sfarsit.   Eram foarte axata pe invatatura si pe drumul spre facultate, imi doream cu ardoare sa fie totul bine si pentru asta luptam cu toate fortele sa nu ma dezamagesc pe sine, astfel pe primul plan era invatatura… nu aveam nici cea mai mica dorinta sa ma implic intr-o relatie. Si cum niciodata nu este bine sa spui “niciodata”, in drumul meu a aparut un baiat care imi atragea atentia si ma facea sa simt fiori, imi era teama si vroiam sa cred ca este vorba doar despre o stare de moment, o scapare din monotonia pe care o aveam cu scoala.                 Timpul m-a impins din ce in ce mai des...

Orice fac oboseala este mai puternica decat mine. Am incercat sa "fur" jumatate de ora de somn, sa incarc treptat bateriile...insa undeva gresesc. Am multe lucruri de facut, de terminat si de planificat. Am intrat in luna de foc, urmeaza nunta "anului" in familia mea si trebuie ca totul sa fie pus la punct. Ajut cat de mult pot sa duc la realizare acest plan... sa terminam cu brio acest eveniment si sa fie cateva zile de neuitat. Intr-un fel sau altul ma gandesc putin si la mine...cum ar fi fost sa fiu mireasa eu, sa ma duc la altar si sa spun "DA"... e drum lung pana acolo si deja imi pierd din entuziasm. Oboseala ma face sa nu ma incumet la aceasta "hora". Inima imi e incarcata de sentimente, dar ma retrag acum...

Ma gandesc la ce mi-a asternut viata in cale si simt ca sunt o norocoasa. Am primit mici semnale divine si am invatat sa multumec pentru tot ce mi se ofera, stiu ca fiecare moment trait inseamna o amintire unica. Am avut momente in care pur si simplu rabufneam ca un  vulcan, din motive puerile...simteam ca cerul se neruie si problemele sunt uriase, insa datorita oamenilor de langa mine am reusit sa ma agat de raza solara ce imi confera siguranta si liniste. Invat sa gestionez viata mult mai intens, sa am grija la ceea ce promit, la prioritatile mele, la odihna si mai ales la spatiul meu cu mine. Imi doresc sa imi redescopar timpul personal, sa fac ceea ce imi facea placere si sa  nu mai fiu presata de tic-tacul ceasului. Momentan ma multumesc cu franturi din povesti deosebite, dar imi doresc sa am parte de capitole intregi...sa ajung la apogeu si sa nu ma satur de aceste clipe. Visez, sper si lupt.

Am reusit. Octombrie a inceput in alt mod pentru mine. Viata mea s-a schimbat si eu mi-am recapatat zambetul. Sunt fericita. O noua etapa tocmai a inceput!

Matinala trezirea, dar placuta - am avut parte de o zi speciala, demna de povestit. Poate ca nu o sa folosesc cele mai potrivite cuvinte, insa in sufletul meu simt cu intensitate aceasta zi. Uneori expreia "tot raul spre bine" este atat de adevarata incat nu iti ramane decat sa te bucuri de dominoul provocat dupa un moment de neatentie;  Datorita conjuncturii am mers cu transportul in comun dupa mult timp. A fost ca o intoarcere in timp pentru mine, mi-am amintit de perioada facultatii. Priveam lacoma in jurul meu si in minte mi e derulau povesti adolescentine; Am zambit mult, am ras, m-am copilarit, am construit amintiri, am imortalizat momente, am insemnat inca o vizita pe harta....

Octombrie  este o luna ce aduce multe inceputuri... am visat mult si se pare ca visele devin realitate. Mult a fost, putin mai este ... acum totul pare mai greu de stapanit, parca nu mai am rabdare sa aud tic-tacul cum se sfarseste. Vreau sa ma trezesc dimineata si sa stiu ca undeva, nu foarte departe timpul se dilata si zboara plin de culoare.  Astazi ma simt asemeni unui copil ce il asteapta pe mos Craciun sa soseasca cu sacul plin de cadouri, poate ca sunt un copil mai intelegator, nu i-am cerut mult mosului si nici nu vreau sa imi ofere ceva ce nu merit. Stiu ca am fost o luptatoare si am acceptat situatia mai mult decat imi putea uneori sufletul sa suporte, dar mereu am avut in inima o dorinta si asta m-a facut sa devin cine sunt acum. Chiar daca m-am simtit intr-o jungla plina de hiene, totul s-a terminat...acum pot sa zambesc cu sufletul si sa ma gandesc intens la zilele tomnatice ce imi bat la fereastra. Sa imi pun in constructie fotografiile la care am visat...sa ...

Septembrie - luni . Melancolia de toamna ma cuprinde. Incerc sa nu arat cat de mult as vrea sa imi strig sentimentele si sa le pun pe hartie...sa le pastrez ca pe o poveste ce n-a fost citita.

Am avut parte de o dimineata speciala, nici nu imi amintesc cand am avut ultima data parte de o despartire atat de tarzie de pilota primitoare, patul moale si plusul nelipsit folosit drept perna in diminetile lenese. Priveam pe geam cum razele soarelui s-au "imbracat" in haine de toamna si nu mai bat cu caldura, ci doar mangaie suav trupul meu amortit. Este timpul sa ma intind, sa imi dezmortesc trupul si sa ma apuc de treaba. Ma simt energica si vesela. Am aprins laptopul si am dat play melodiilor din playlist. Dansez cu aspiratorul, carpa de praf este pe ritmul muzicii... iar eu zambesc larg. Sunt fericita. Simt ca viata mea este intr-un ritm alert, insa undeva in sufletul meu ma simt linistita si pot sa imi ascult inima cum bate cu putere. Chiar daca mi se intampla tot mai des sa imi amintesc de trecut, de ceea ce m-a ranit sau pur si simplu mi-a bulversat viata...nu ma las doborata si nici prada gandurilor. Am depasit lupte grele, am indurat despartiri la care nu ma ...

Se apropie cu pasi repezi nunta. Am trect prin atatea stari, de la entuziasm, la indiferenta, la stres, la nepasare si acum sunt in pragul confuz. Trebuia sa ma hotarasc daca a fac o investitie in rochia ce mi-a furat ratinea. Era asa speciala. black  dress... cu aplicatii fluture, totul era magic. Acum sunt in stagiul de gandire si analizare a situatiei.... Cand vine vorba despre mine ssunt o zgarcita. As fi in stare sa pun si doua lacate pe venit. Nu spun ca eu cheltuiesc pe mizilicuri, insa banii i-am aruncat in dreapta si stanga pentru realizarea uneor dorinte ce aduc zambete de moment celor de langa mine. Sunt confuza, as vrea sa ma duc la magazin acum..sa probez si a imi achizitionez daca imi ia privirea si imi transmite emotie...dar in acelasi timp ma gandesc ca este doar o nunta pt are mi-am luat deja tinuta si nu trebuie sa etapez/

In ultima perioada nu am mai privit spre trecut... am incercat sa imi plasez puncte in viitor pe care sa le urmez. Am vrut sa imi mentin un program, sa am o viata activa si sa nu ma las prada trecutului. Nu sunt perfecta si nici nu am tot ce imi doresc, insa lupt sa imi construiesc ceea ce visez si imi lipseste. Pasi mici, siguri si colorati... purced spre ziua de maine, spre viitor; Am momente in care as pune stop agitatiei si as lua un loc in mijlocul intersectiei sa privesc in detaliu ce se intampla cu cei din jurul meu, cu oamenii care au insemnat mult in viata mea si pe care i-am pierdut sau poate ca i-am indepartat din diverse motive. As vrea uneori sa ii am langa mine, sa le vorbesc si sa le explic cat de mult au insemnat pentru mine si sa le multumesc pentru timpul ce mi l-au acordat... dar viata nu este ca in filme. Ce-i pierdut, se pote recastiga, dar niciodata plasturele nu o sa refaca rana... asa ca imi acord timpul pe are il am oamenilor deosebiti pe care ii am acum al...

Toamna vine cu pasi repezi. O ador de fiecare data mai mult. Imi place sa privesc coloristica naturii, sa ma plimb alaturi de iubitul meu admirand impreuna peisajele ireal de frumoase... sa fac fotografii pe care sa le inramez in amintirea sufletului. Sentimentul de libertate si evadare ma cuprinde. As alerga pe frunzele ce incep sa se transforme in patura. Mirosul de toamna este greu de descris in cuvinte, dar il simt acum...il aduce adierea blanta a vantului. Am atatea in minte, vreau sa ma bucur de fiecare minut si sa realizez cat mai multe activitati. Stiu ca timpul preseaza, dar vreau sa imi gasesc si minute de care sa ma bucur de liniste si odihna, sa las agitatia in spatele usii. Maine este ziua cea mare! Gata cu fotosinteza, ma arunc in pat la odihna!

Ma simt obosita, am incercat sa imi intind limitele la maxim...sa fac tot ce mi-am propus si peste asta. Nu am avut mult timp pentru mine, insa putinele minute pe care le-am furat, mi-am dorit sa fie magice. Descopar pe zi ce trece ca omul de langa mine este foarte special si inca reuseste sa ma surprinda cu bunatatea, daruirea si minutiozitatea lui. Il ador! Este omul pentru care am luptat sa raman aici, si nu regret nimic din tot ceea ce am facut. A trecut un an de la perioada in care imi era teama ca il pierd... acum sunt mai sigura ca niciodata ca o sa il imbratisez pana la adanci batraneti. Ne-am propus sa ne serbam aniversarea putin mai devreme... asa ca mintea mea zboara catre el si mica surpriza pe care vreau sa o pregatesc.

Timpul le rezolva pe toate. I-am acordat "timpului timp" si se pare ca a reusit sa ma ajute. Deja numar zilele pana la data in care o a ajung acolo de unde am plecat. Nu stiu daca este cea mai inteleapta mutare, insa este schimbarea pe care o cautam dintr-un punct de vedere - cel mai bun prieten al meu. Am fost dezamagita de reactia oameniilor la aflarea vestii, s-au comportat ca si cum dezertam. Am incercat sa nu le arat ca ma ranesc, dar zambetul imi disparea cum minutele treceau. Sunt fericita ca timpul meu liber o sa fie iar conturat ca pe vremuri. Nu mi-am dorit sa fac altceva, visam doar la trecutul meu linistit. Sper ca acum sa reusesc sa fac anumite excapade si sa ma bucur de timpul insorit ce imi bate la fereastra,

Sunt fericita, radiez si eman o stare de entuziasm. Nu stiu cu certitudine care sunt motivele, insa sunt convinsa ca toate bucatelele ce mi-au adus zambet pe chip, acum se transforma intr-un bloc de fericire si eu nu las sa treaca asta neobservat. Imi era dor sa ma uit in oglinda si sa regasesc chipul cald si zambitor. Ma simt de parca nu as fi eu in corpul meu...o straina locuieste acum aici si as vrea sa nu mai plece. Chiar daca este tarziu si ma asteapta multe zile de munca, nu imi este teama...am invatat ca pot sa ma descurc si ca "totul o a fie bine". Ma acomodez pentru ceea ce urmeaza. Pe zi ce trece am convingerea ca o sa reusesc si o sa ma intorc acolo unde imi era locul, acolo de unde am plecat la drum in urma cu un an. Nu stiu ce anume este in comportamentul meu, insa tot mai de observ ca intr-un colectiv tiu sa ma fac apreciata si placuta... nu ma laud, doar ca uneori astfel de comportament nu este tocmai prielnic...poate a tina in loc o avanare sau o nedrepta...

Am dormt groaznic. Visele nu imi dau pace, gandurile ma rascolesc si dezamagirea ma apasa. Simt ca pierd lupta cu realitatea si nu inteleg de ce trebuie sa trec prin toata aceasta furtuna.  As vrea ca totul sa fie mai simplu de acum, sa sting umbrela si sa rasara soarele . Stiu ca nu multa lume a inteles de ce ma zbat ca un peste pe uscat pentru aceasta schimbare, insa cel mai important este sa stiu eu ca asta imi doresc cu ardoare, si mai ales sa realizez aceasta dorinta;

Zilele acestea am trecut prin nenumarate stari. Am simtit ca prind aripi, dar totusi am ramas pe pamant... dupa care un soi de teama s-a instalat in coprul meu, am prelungit momentul pana cand simteam ca explodez de emotii. Speram ca oamenii sa inteleaga cat de mult imi doresc sa fac aceasta schimbare, dar am ajuns la concluzia ca rautatea lor e mai presus de toate. \Am trecut de usi inchise, de bariere puternice si acum ma opresc la un lacat.   Lupt atat timp cat forta si energia imi mai permit. Nu vreau sa cedez, a fost atat de frumos visul cu ochii deschisi pe care mi l-am conturat intr-o fractiune de secunda, am sperat intr-un colt de suflet ca o sa reusesc.  

Uneori lucrurile merg din prost in mai prost. Incerc sa fac in asa fel incat sa depaesc starea, dar parca mai rau ma adancesc.  Am avut o zi proasta, am plans mult si inca sunt nelinistita. As vrea sa gasesc o explicatie dar nu reusesc.  Imi doresc din tot sufletul meu sa ma inteleg, dar o avalansa de intrebari ma inunda si nu le gasesc raspunsul.  Nu inteleg de ce simt un gol desi am tot ce imi doresc, de ce sunt nemltumita desi mi se face pe plac...de ce...si iar de ce .  

Dorm din ce in ce mai putin, simt ca nu mai reusesc sa ma odihnesc. Oamenii in jurul meu "trag de mine" si ma implica in toate activitatile. .....eu simt nevoia macar de o zi in care sa fiu singura acasa in pijama, sa nu ma dau jos din pat...doar sa acult muzica. Nu stiu cum reusesc, dar cu toata agitatia sunt energica si vesela.  Ceva ma tine in miscare si imi da putere... nu as vrea a profit de aceste momente divine, stiu ca trebuie sa imi reiau un program de odihna, dar mereu mi-am propus ca "de luni" totul o sa fie altfel.

Trag aer in piept si spun "STOP". Concediul s-a sfarsit!

Nu obisnuiesc sa "imi bag nasul acolo unde nu imi fierbe oala", insa uneori inevitabil ma trezesc in fata faptului implinit si nu stiu cum sa reactionez. Astazi ...cautam un mesaj oarecare ce ar fi putut sa imi aminteasca de o farama din trecut, dar in cautarea mea nebuna am dat peste o conversatie ce ma avea ca "pion" principal... initial am zis ca nu trebuie sa citesc, dar curiozitatea a fost mai mare si lacoma rasfoiam si ma intristam. Recunosc partea mea de vina ca am citit ceva ce nu imi era adresat (direct)... erau cuvinte despre mine, dar cu siguranta nu trebuia sa imi ajunga la urechi. Este atat de simplu pentru unii oameni sa fie fatarnici, sa iti zambeasca in fata, sa se foloseasca de tine si de tot ajutorul de care dispui... insa in spatele tau, cuvintele sunt dure si ironice nevoie mare. Acum dupa ce m-am linistit putin, nu stiu cum sa reactionez. As vrea sa ma prefac ca nu am vazut nimic, sa fiu indiferenta... dar parca mereu imi revine in minte cee...

Sunt dezamagita de acest sfarsit de saptamana. Stau in fata laptopului si plang cu lacrimi de copil. M-ar placea sa fi  aici si sa imi stergi lacrimile... nu inteleg  nimic din ce s-a intamplat, dar ma simt neputincioasa... un trecator prin viata.

Nu m-am gandit niciodata ca un simplu cuvant venit din partea unei persoane nesemnificative poate sa ma darame si sa imi stoarca lacrimile pana in strafundul sufletului. A durut, am retrait cuvintele de nenumarate ori in cateva clipe...m-am ridicat de pe scaun, simteam ca nu mai pot sa imi stapanesc lacrimile...ma durea amintirea ce se derula in mintea mea iar si iar. Dar, asa cum un cuvant face prapad in suflet, asa usor un zambet de la o persoana speciala poate sa aduca curcubeul in ochii mei lacrimanzi. Am tras aer in piept, am strans gandurile si mi-am lasat sufletul sa vorbeasca. Aveam nevoie sa imi golesc veninul ce il primisem intr-o secunda, era atat de mult incat nu il suportam...nu puteam sa plang, stiam ca aveam nevoie de timp sa imi recapat zambetul de odinioara, asa ca m-am consolat exprimand durerea. Povestea s-a dus ca un fir de praf. Uitasem cat de sensibila sunt in contact cu oamenii ce nu se comporta asa cum le-ar impune eticheta. Poate ca am avut nevoie de aces...