Ganduri nespuse

Ma simt straina de tot ce ma inconjoara. 
Am obosit! Am nevoie de o zi mai lunga sa imi pun la punct toate planurile. Nu mai fac fata programului de munca-acasa si povestea se repeta cu perfecta continuitate.
Imi este dor de o plimbare departe, de o seara pe o perna straina...as vrea sa fac o excapada, insa nu imi permit sa fac asta din cauza comoditatii si imaturitatii. M-am saturat sa vorbesc despre timpul ce ne preseaza, despre nevoia acuta de a avea banul de buzunar muncit cu sudoarea fruntii, despre dorinta de a sta la casa mea...de gandul intens de a pune ban peste ban pentru a avea ceva al nostru. Simt ca lupt singura pentru un viitor pe care il vad frumos dar greu de atins.
M-am convins a nu stiu cata oara ca sunt o proasta pentru ca vreau sa lupt pentru anii astia pe care i-am petrecut aici, pentru amintirile pe care le-am indosariat in cutia sufletului, pentru sentimentele ce bat la usa adesea, pentru ceea ce mi-am construit in imaginatia puerila, pentru omul pe care il ador in clipe nebanuite.
Ma sperie gandul ca tic-tac-ul asta nebun ma maturizeaza, ma imbatraneste si ma duce departe de visul meu de a fi o mama tanara.
Poate ca exagez, poate ca ceea ce se intampla in jurul meu ma face sa am o temere ca eu nu sunt capabila sa trec la urmatorul pas al vietii... nu stiu ce sa mai cred, cert este ca incep sama demoralizez si sa simt lacrimile cum imi curg pe fata din ce in ce mai rapide.