Dor de mine

Nu sunt egoista deloc, insa am ajuns sa imi fie dor de mine, de energia debordanta, zambetul colorat si mai ales de ordinea in viata. Nu mai gasesc timpul necesar sa fac tot ceea ce imi doresc, sa ii multumesc pe cei din jurul meu si sa rup putine minute si pentru odihna. Totul a ajuns sa fie calculat la minut, deja stiu ce fac urmatoarele trei zile si simt ca nu mai pot sa ies din cercul asta obositor.
As vrea sa descopar lumina care ma duce spre atingerea dorintei mele secrete.

Imi lipseste Mister cu toate gafele lui, cu toata aroganta de care stie ca da dovada, cu zambetu lui imperfect...am ajuns sa ma intalnesc doar cu partea lui speciala si frumoasa, caci nu mai avem timp sa ne aratam toate defectele si sa ni le trecem cu vederea. Putinul timp pe care il avem impreuna este mereu plin de energie si intelegere. Nu spun ca este un lucru rau, insa in ritmul asta o sa uitam cine suntem noi cu adevarat, ce defecte avem si pierdem cheia intelegerii in situatii grele.
Apreciez libertatea pe care mi-o ofera, chiar daca eu nu stiu sa profit de ea - il ultimele luni timpul petrecut fara el inseamna ore de munca, program prelungit la serviciu si weekenduri rapite pentru schimbul de tura de care niciodata nu apuc sa ma bucur .