Toamna vine cu pasi repezi. O ador de fiecare data mai mult. Imi place sa privesc coloristica naturii, sa ma plimb alaturi de iubitul meu admirand impreuna peisajele ireal de frumoase... sa fac fotografii pe care sa le inramez in amintirea sufletului.
Sentimentul de libertate si evadare ma cuprinde. As alerga pe frunzele ce incep sa se transforme in patura.
Mirosul de toamna este greu de descris in cuvinte, dar il simt acum...il aduce adierea blanta a vantului.
Am atatea in minte, vreau sa ma bucur de fiecare minut si sa realizez cat mai multe activitati. Stiu ca timpul preseaza, dar vreau sa imi gasesc si minute de care sa ma bucur de liniste si odihna, sa las agitatia in spatele usii.
Maine este ziua cea mare!
Gata cu fotosinteza, ma arunc in pat la odihna!
duminică, septembrie 20, 2015
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Durerea nu țipă mereu.
Au fost zile în care liniștea a avut cel mai greu sunet. Zile în care m-am simțit abandonată chiar și atunci când eram înconjurată de oame...
-
Iarna asta nu a venit tiptil. A venit hotărâtă, cu zăpadă până la genunchi și cu troiene care parcă voiau să ne pună la încercare răbdarea....
-
Au fost zile în care liniștea a avut cel mai greu sunet. Zile în care m-am simțit abandonată chiar și atunci când eram înconjurată de oame...
-
Afară plouă mărunt. E frig, iar vântul bate parcă în același ritm cu gândurile mele. Sunt zile în care simt că totul în jurul meu se clatin...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Un alt suflet isi da cu parerea: