Povestea unui suflet

" This is the end, But I can’t move away from you" Oficial astazi s-a mai dus un an. Un an plin de amintiri, momente frumoase, regrete, dar si decizii. Nu stiu daca per ansamblu a fost mai bun ca preedentul, insa pot sa spun ca am facut lucruri la care nu ma asteptam. Am aratat ca sunt puternica si am luat viata de la capat. Chiar daca eu am crezut mult timp ca inima ranita nu se mai repara...adevarul este ca depinde mult de omul care o ingrijeste; Sunt fericita! Zambesc, radiez si ofer imbratisari. Anul asta am cunoscut oameni deosebiti carora vreau sa le multumesc pentru ca au fost alaturi de mine cand simteam ca Pamantul se desface in doua si eu nu eram capabila sa ma agat de o parte. Au stiut sa ma asculte, sa ma aline si sa imi ofere putere sa merg mai departe. Am suferit din motive diverse, dar asta nu mai conteaza ... fiecare moment m-a intarit si mi-a dat curaj sa lupt. Sunt bine si asa vreau sa raman. 

E inexplicabil cum dupa catva luni in care nu am simtit nimic, astazi prezentul mi s-a prabusit peste umeri. Amintirile imi bat la usa... incertitudinea ma incearca si eu ma tin tare. Sunt momente in care realitatea se amesteca cu un trecut dubios... nu inteleg unde este linia despartitoare. M-am cufundat in treburi plictisitoare doar pentru a uita de gandurile ce dansau. E inevitabil, totul este nou, dar imi aminteste de trecut...e greu, dar nu imposibil.

Am robotit prin casa, ultimele pregatiri...maine urmeaza sa imi petrec ziua in bucatarie. Insa imi este teama de raceala ce vrea sa puna stapanire pe mine. Ma simt obosita, iar cand ma simt asa sunt comica caci vorbesc aiurea si imi vine sa adorm ca un bebelus. Relaxarea de astazi a venit din joaca pe  care am avut-o cu amicul meu, am ras si ne-am distrat. Imi voi aminti cu drag de aceste momente. Am citit undeva un text dragut : "Nici mai mult, nici mai puţin de doi actori. Cei doi îndrăgostiţi. Restul e zgomot de fond. Actorii trăiesc, simt ceea ce joacă, replicile sunt sentimentele lor pure, îmbrăcate într-un strat luminos de cuvinte."

Poate ca este timpul sa trag linie si sa vad ce mi-a mers bine si ce nu anul acesta. Ce-am avut si ce-am pierdut. Ce mi-am dorit si ce am realizat. Tot ceea ce este specific sfarsitului de an ar trebui sa le pun in balanta, insa nu cred ca voi face asta, cel putin nu astazi. Simt ca trebuie sa traiesc prezentul fara sa ma gandesc la ce a fost...caci totul se intampla cu un scop. Daca trebuie sa suferim, o sa suferim...insa sa nu uitam de limite si de timpul necesar vindecarii. Nu trebuie sa facem din suferinta un trai de viata, o sa devenim penibili si vom pierde sanse si oameni dragi de langa noi. Cat despre mine... sunt bine. Astazi am mai bifat o dorinta, am mers la "beculete" in Otopeni - un loc care este plin de magie. Priveam si respiram adanc, aveam nevoie sa ma incarc cu sentimente calde, sa nu las lacrimile de bucurie sa curga si sa ma bucur de clipele acelea. Cateva sageti incercau sa ma raneasca, dar nu m-am lasat doborata. Poate ca este o perioada mai incarcat...

Ma simt obosita. Am inceput sa dorm din ce in ce mai putin si pe fuga. Visez ciudat si inca incerc sa ma tin departe de ispite...nu mai vad rostul sa cedez si sa fac o prostie pe care sa nu mi-o iert. Lucruri schimbate la mine incep sa se observe deja : am inceput sa ma uit la filme, sa fiu mai maleabila, intelegatoare, precauta...si nu in ultimul rand sa vad viata cu ochii copilariei, sentiment pe care imi era teama sa nu il uit. Pana in clipa de fata mi-am tinut promisiunea fata de mine si incerc sa nu ma dezamagesc singura... chiar daca lucrurile merg bine, trebuie sa nu uit de principii. Sunt bine, chiar ma simt ca o floare ce isi deschide bobocul in fiecare zi. Orice lucru pe care il fac vreau sa il simt ca si cum este unic si special...am grija sa nu hiperbolizez nimic, nu vreau sa fac greseli pe care le-am mai facut, insa nici nu imi doresc sa pun orgoliul inaintea sentimentelor. Traiesc inconjurata de caractere si tipologii de oameni care ma fac sa invat putin din toate. Vr...

Dorinta mea este un mic ordin pentru omul drag de langa mine! Ador sa fiu rasfatata...oare cui nu ii place asta? M-am plimbat, m-am bucurat de vremea frumoasa si am zambit intens. Sunt multe de spus, chiar incep sa simt schimbari. Incerc sa devin un om mai bun. Vreau sa nu mai supar pe nimeni si sa le arat ca pot sa fiu responsabila si matura. Astazi este ziua in care vreau sa pun capat rautatilor gratuite, sa ma bucur de ultimele zile din acest an si sa incep un nou capitol. Soarele m-a incalzit si sufletul mi s-a dezghetat.

Ziua aceasta mi-a impregnat cateva amintiri in suflet...unele pe care nu vreau sa le uit prea curand niciodata, imi sunt deja foarte dragi si ma fac sa zambesc. Am primit cateva vizite scurte de la oameni dragi. Mi-am petrecut o mare parte din zi cu familia si am jucat carti cu A&A- poate nu e ceva iesit din comun pentru ceilalti, insa eu nu am mai facut de ani buni acest lucru si m-a impresionat faptul ca inca mai suntem uniti, sper sa nu se destrame niciodata aceasta legatura. Chiar daca eu sunt uneori mai rece si indiferenta, in sufletul meu tin enorm la ei. Trebuie sa invat sa fiu mai maleabila si mai recunoscatoare. Imi pare rau ca seara nu s-a terminat tocmai asa cum imi doream. Am iesit in oras cu amicul meu si cativa prieteni si... asa cum este de asteptat, este cam greu sa ii multumesti pe toti. Personal sunt dezamagita ca nu mi-a fost apreciat gestul de a face ceva ce nu imi placea doar de dragul lor. Incerc sa nu ma mai las afectata...caci se amesteca in interioru...

Ultimele pregatiri au fost facute. Am impachetat cadourile cu zambetul pe buze, iar in sufletul meu rasarea dorinta ca atunci cand o sa fiu la casa mea sa pastrez traditia de Craciun. Mirosul de cozonac imi aminteste mereu de copilarie, de momentele in care plecam la colindat si nasul inghetat de frig se lega de orice urma de mireasma. Astazi am primit multe cadouri, nu voi uita de ele prea curand, sunt atat de frumoase si fiecare in parte a reusit sa ma incante. Le multumesc celor dragi pentru grija pe care mi-o poarta.

M-am simtit oaia neagra a familiei ... orice faceam nu era asa cum isi doreau ceilalti. Am incercat sa nu spun nimic, sa las tacerea sa vorbeasca in numele meu. Ma durea ceva in interior si nu stiam cum sa imi exprim frustrarea. Iar am simtit junghiul in inima. De ce de fiecare data disputa se termina cu "esti mica!" sau "ai uitat cine esti"? Aceste reprosuri imi amintesc ca nu am dreptul la nimic atat timp cat nu am un venit stabil si  considerabil. Nu mi-au spus niciodata in mod direct, insa numai la acest lucru ma gandesc cand ma cearta ... oare chiar cred ca eu nu imi doresc stabilitate? Nu fug de munca, aceasta este ultimul meu gand. Imi doresc prea tare sa am unde sa plec dimineata, sa imi imbogatesc experienta si sa am un salariu. Astazi tac, inghit, plang si ma doare. Imi pare rau ca nu este cineva langa mine sa imi asculte offul de pe suflet... ma simt singura impotriva morilor de vant. Mi-a disparut dispozitia de sarbatoare.

Sfarsitul anului se simte pretutindeni, magazinele sunt pline cu decoratiuni, jucarii si oameni in cautarea ultimelor cumparaturi . Lista mea de prioritati incepe sa fie plina de linii, am taiat ceea ce am cumparat si ma bucur sa descopar ca am reusit sa termin intr-un timp relativ scurt. De astazi am primit in casa si nelipsitul vasc. Nu sunt superstitioasa insa imi place sa il pun la fereastra an de an. Starea mea de spirit este destul de schimbatoare. Ma simt obosita si am remarcat ca anumite lucruri marunte reusesc sa ma deranjeze, insa incerc din rasputeri sa nu arat asta si sa ma comport cu dragalasenie. Vreau sa imi demonstrez mie ca pot sa intorc celalalt obraz pentru ca situatia sa fie buna. Poate ca fac o greseala, nu neg acest lucru. Astazi sunt pacifista. M-au dezamagit anumite lucruri, dar cine sunt eu sa condamn si sa judec?

Ma simt visatoare de cateva zile. Simt ca am ceva fluturasi care imi circula prin vene. Zambesc necontrolat si imi place situatia mea actuala. Fara sa vreau, am trecut la un prag in care ma simt in siguranta, am un confort sentimental si plutesc pe un nor pufos. Nu, nu ma arunc cu capul inainte, insa ma inveseleste gandul ca omul misterios incepe sa lase garda jos si sa isi arate adevaratul chip. Nu vreau nici o clipa sa fac diferente intre ceea ce a fost si ceea ce am acum, ar fi nedrept si imoral din partea mea..asa ca las prezentul sa ma loveasca si sa ma surprinda.  Astazi a fost un alt prag. Am trait momente frumoase si m-am surprins chiar si pe mine. Sunt puternica!

Iti scriu aceste randuri cu lacrimi in ochi si sufletul inclestat de amintiri. Imi este dor sa fiu iar copila fara griji si probleme, sa iti cer lucruri nesemnificative, dar care reuseau sa imi aduca zambetul pe buze in cateva clipe. Niciodata nu am fost pretentioasa si nici nu am uitat de oamenii dragi sufletului meu, pentru mine bucuria lor inseamna fericirea de care am nevoie pentru a fi puternica. Ei imi ofera impulsul de a merge mai departe cu capul sus chiar daca sunt momente in care as vrea sa ma ascund de "priviri ucigatoare".       Mosule, nu stiu daca iti mai amintesti de una dintre scrisorile mele in care iti scriam sa imi aduci putin praf magic. Poate ca eram mica si nu stiam ce vorbesc, insa acum iti cer acelasi lucru, caci am trecut prin cateva experiente care m-au marcat, insa nu vreau sa ma las prada impulsului de moment si nici sa generalizez... asa ca te rog mosule sa imi aduci copacul cu sentimente diversificate, de restul ma ocup eu, o sa i...

Astazi ma duc la premiera piesei de teatru - "Nimic nu-mi scapa" - L.E.: M-am intors cu bine. Drumul pana la Teatrul De Arta din Bucuresti a fost plin de peripetii. Am ras, am povestit si am zambit cu sufletul. Chiar daca am intarziat cateva minute, nu mai conteaza...piesa a fost foarte buna si a meritat. " Ce crezi? Nimic nu imi scapa! "

Astazi am fost la aniversarea amicului meu D. Inca de dimineata cheful meu disparuse, am incercat sa il regasesc si sa fiu entuziasmata...sa radiez de fericire pentru a nu ii strica petrecerea. Am facut eforturi omenesti, dar de care nu credeam ca sunt capabila. Am inchis ochii, m-am muscat de buza si am vrut sa le arat ca pot sa fiu si altfel...ca Ralu pe care o cunosteau ei nu mai exista, sau ma rog, exista dar nu pentru ei. Am ramas profund neplacut surprinsa cand am vazut ca oameni care se intituleaza "prieteni" stiu doar sa profite si sa iti vorbeasca frumos pe la fata, ca in rest te considera ultimul om. Eu sunt de parere ca toti suntem egali, toti trebuie sa facem cate ceva si nici unul nu este mai presus..chiar daca lui  X nu ii place sa spele vasele, poate sa adune paharele, sau daca lui y nu ii prieste frigul de afara, poate sa se ocupe in casa de cateva pregatiri... insa cand vezi ca nesimtirea este in floare si ei asteapta sa fie serviti la "bot", te a...

Vecinul de langa casa....un om necunoscut. In ultima perioada am reusit sa cunosc mai in amanunt oameni despre care nu stiam nimic...doar ii vedeam si imi imaginam cum sunt ei in spatele aparentei. Incercam sa decodific gesturile si mimica fetei pe care o vedeam cateva fractiuni ... insa niciodata nu am stiut daca parerea mea este adevarata sau doar imaginatie.  Datorita unor metode cunoscute, dar de care mi-a fost teama mult timp sa ma atasez...mai precis "lumea virtuala a comunicatiei", am reusit sa intru in contact cu oameni pe care nu as putea sa ii intalnesc in viata cotidiana. Cel mai "recent prototip" este un vecin despre care nu stiam nimic, dar absolut nimic,dar care a reusit sa imi atraga atentia, m-a contactat sa schimbam niste impresii...imi era putin teama sa nu ma fac de ras, nu stiam cum sa ma adresez - mereu am simtit ca exista o direfenta remarcabila de varsta si imi era greu sa ii vorbesc la pertu, nu stiam cum sa vorbesc sa nu fiu interpretata ...

Plimbare prin zapada. Mi-am dorit sa prid culoare in obraji si sa simt ca este iarna...dorinta mea a prins culoare in urma unui apel telefonic. Imi place cand iau initiativa si ceilalti sunt incantati de ideea mea. In ultimele zile sunt foarte aeriana, imi sclipesc ochii si zambesc des. Ma simt de parca sunt indragostita. Omul asta scoate o persoana buna din interiorul meu. Ii multumesc si incerc sa lupt pentru clipele ce ma fac fericita; Plimbarea la parcul brancovenesc a fost ca o mangaiere pentru sufletul meu, multe beculete colorate si o atmosfera de poveste.

Lacrimi au siroit din ochii mei. Eram suparata, imi era ciuda ca nu pot sa contraatac cu argumente solide, stiam ca sunt un biet om in fata lor...nu imi permiteam sa ripostez. Daca stau sa ma gandesc la motiv, mi se pare pueril si demn de gradinta, insa asa cum patesc adesea reusesc sa vad dincolo de cuvinte si sa ma loveasca in locul unde ma doare mai tare. Imi doresc sa am banul meu sa nu mai creada oamenii ca vreau sa ma ajute. Vreau independenta. Lasand aceste probleme pe un plan secund, marturisesc ca incep sa ma redescopar si sa uit definitiv lucrurile rele. Ador cand mi se spun lucruri pe care mi le doresc, dar nu indraznesc sa le rostesc...le aud si ma simt iar copil. Imi tresare inima cand simt buzele sarutandu-ma pe frunte si mana care ma mangaie tandru. Darren Hayes - So beautiful

Durere de spate insuportabila - nu neg posibilitatea sa fiu vinovata, ma musc de buza si merg mai departe fara sa ma plang, stiu ca asta nu m-ar ajuta cu nimic, nici macar un masaj nu o sa primesc. Durerea m-a apasat pe sentimentele interioare, m-a facut sa vad dincolo de aparenta. Am descoperit ca sunt o persoana indragita si oamenii apeleaza la mine fie sa ii ascult si sa le ofer un sfat, fie sa ii inveselesc cu entuziasmul meu ... voi ramane mereu prietena care are suflet mare, dar nu este niciodata descoperita asa cum trebuie. Nu este vorba ca ma victimizez, insa mi-ar fi placut sa fiu vazuta putin diferit, cel putin eu asa ma simt... Inca nu am depasit perioada in care ma vad inferioara prietenelor mele...dar nici nu ma zbat sa fiu placuta fizic. E greu de explicat ce simt eu astazi...au foat cateva nemultumiri si incerc sa zambesc.

Sometimes a simple "I miss you" changes everything. ♥ Dupa mult timp m-am intalnit cu D.D. Astazi a fost una dintre  zilele ce mi-au adus zambetul pe buze. Am povestit lucruri noi si am redescoperit-o, mult timp am crezut ca aceasta personalitate a ei nu mai exista, insa ma bucur ca m-am inselat. Ne-am promis ca o sa ne reintalnim, cat mai curand posibil. Mi-am incarcat bateriile si am reusit sa analizez comportamentele si schimbarile noastre. Timpul nu ne-a pierdut increderea de a spune ce ne doare, nu ne-am prefacut ca suntem perfecte, caci inevitabil n-am uitat de unde am plecat. Mi-am continuat ziua intalnirilor cu o persoana draga sufletului meu. A zburat timpul atat de repede. Ne-am spus multe si totusi nimic. Ne-am privit in ochi si am zambit copilareste. "Ralu esti asa...nu stiu cum sa ma exprim, dar ... :* " - n-a spus nimic concret, dar privirea, zambetul si sarutarea pe frunte mi-au spus enorm. Nu stiu daca sunt asa cum isi imagina, insa vreau sa ma...

iarna draga... te-am asteptam sa te faci comoda in gradina mea, sa imi decorezi curtea cu mii de fulgi sclipitori si sa invelesti florile cu patura de zapada. Te-am asteptat sa imi bucuri sufletul si ai venit foarte repede. Schimbarea aceasta imi face inima sa trasara . Ma simt copil iar, mai ales cand primesc o sarutare pe frunte si o imbratisare. Ador locul in care ma aflu, nu imi dau seama cand am trecut dintr-o stare in cealalta. Mi-am redescoperit roseata din obraji si sentimentul de inocenta ... e greu de explicat dar nu imi incap in piele de fericire. Imi doresc ca aceasta stare sa nu se risipeasca...sa pastrez ceea ce am o perioada mai indelungata. Am reusit sa ma descatusez din ritmul zilnic, sa imi gasesc timp pentru ceea ce ma face fericita si nu am uitat sa fiu acolo cand este nevoie de mine. Am avut o decizie grea de luat, am fost pusa intre ciocoan si nicovala si am ales ceea ce am considerat demn de o prietenie...ceea ce mi-ar fi placut sa mi se spuna si mie. Astazi ...

Am terminat de confectionat felicitari pentru asociatia de voluntariat. Mi-am lipit degetele, am umplut casa de hartie colorata si am scos din cele mai indepartate cutii tot felul de creioane colorate si panglicute. A meritit intreg efortul, toti cei ce au vazut felicitarile au fost incantati. Pauza mi-am petrecut-o la un bulgar de zapada, un zambet larg si o imbratisare calda.

Ma gandeam astazi la ce se rezuma viata mea, care sunt prioritatile si care sunt lucrurile care ma afecteaza cel mai adanc ... poate ca este greu de raspuns, totul variaza in functie de dispozitia sufleteasca si activitatile pe care le inteprind. Astazi am asteptat sa vina bro acasa, chiar daca nu am vrut sa recunosc nici macar de fata cu mine ca mi-a lipsit, acum este momentul sa spun ca este greu sa te trezesti intr-o casa fara una dintre persoanele care coloreaza incaperea si aduce energie in fiecare coltisor. Am incercat sa ma ascund in spatele unui zambet fals, sa motivez dorinta de a il vedea spunand ca astept sa vad cadourile din "tari straine". Ii multumesc ca este atent si grijuliu. Ma bucur ca a reusit sa isi duca la indeplinut un plan maret...anul ce urmeaza se anunta mult mai plin pentru el, si sper ca si eu sa reusesc sa ma leg la cap cu un loc de munca, sa simt oboseala trupeasca, dar si bucuria sufleteasca cand vine ziua de salariu . Poate ca sunt exagerata ...

Trecut de miezul noptii si gandurile imi sunt plecate pe meleaguri indepartate. Privesc in gol, ascult muzica si incerc sa gasesc o idee de care sa ma agat. Zambetul mi-a rasarit pe chip cand am primit un semn, am simtit ca inima imi bate alert si starea mi s-a schimbat in cateva fractiuni de secunda. Felul in care imi vorbea, ma intreba si astepta sa dansez cu propozitiile,  mi se parea ireal de frumos;  Gesturile acestea ma fac sa plutesc, sa visez si sa ma indragostesc rapid. Astazi am fost sa vedem capitala colorata de luminite multicolore, mare ne-a fost bucuria sa remarcam primii fulgi de zapada care si-au facut aparitia timid si au chemat in urma lor nenumarati fulgi mari care coborau impunator. Priveam si zambeam necontenit. Am lasat fulgii sa se aseze pe genele mele...iti cautam mana si vroiam sa dansez cu tine, mi-am dat seama ca e primul nostru sarut inconjurati de zapada. Un nou inceput promitator. Realizez pe zi ce trece ca in aceasta etapa a vietii pun mai ...

Play : Ed Sheeran - Give Me Love   Sambata aceasta a fost pe gustul meu. Am facut putin din toate, am trait sentimente diversificate, am cochetat si m-am intors acasa cu un dor de scris. Se intampla si lucruri care ma fac sa stramb din nas, insa aceasta este o parte din viata pe care nu vreau sa pun mare pret si sa nu ii ofer importanta. Incerc sa pun in balanta lucrurile frumoase ce mi se intampla, sa cantaresc daca primesc macar cat ofer ... sa nu dau de la mine prea mult, imi este teama de esec si dezamagiri. Am luat initiativa, am spus ce ma doare si asteptam rezultate si schimbari. “ It's a funny thing about coming home . Looks the same , smells the same , feels the same . You ' ll realize what's changed is you .”

Creatie si bucurie. Astazi am realizat aceste obiecte pe care urmeaza sa le finisez... mi-ar fi placut sa am mai mult timp la dispozitie si sa fac o vaza plina cu flori colorate, dar maine este o alta zi. Cat despre telefonul care inveseleste, pot sa spun ca acesta exista si este al meu. Un simplu apel telefonic m-a facut sa prind aripi. Chiar daca nu a fost vorba de ceva iesit din comun, doar faptul ca nu ma asteptam a hiperbolizat sentimentul. Imi place sa ma joc, sa zambesc si sa fiu rasfatata.

E dimineata lui Mos Nicolae...primul gand la trezire a fost sa ma duc la ghetute si sa gasesc o mica atentie...o mandarina era suficient, doar gestul ca cineva s-a gandit ca mai sunt un copil m-ar fi facut fericita. Nu stiu daca sunt dezamagita, trista sau doar melancolica la gandurile trecutului. Dupa ce m-am  schimbat din pijamaua colorata, am decis sa ma duc descurajata la cizme sa le verific...desi eram putin sceptica, caci anul acesta nu am fost la fel de cuminte ca si anul trecut. Mare mi-a fost surpriza sa descopar ca Mosul nu m-a uitat. Am primit ceea ce imi doream mai mult, obiectul care ma inveseleste oricat de trista as fi. O jucarie de plus, mai exact o vacuta - chiar daca intr-un fel sau altul este animalutul care imi aminteste de o anumita perioada din viata mea, nu vreau sa fug de obiecte pentru ca odata de mult au avut o corelatie semnificativa, trecutul e trecut. Viata merge inainte! Mi-am propus sa aduc zambete pe chipul celor de langa mine. Voila, astazi sunt...

Dimineata m-a surprins buimaca dar suficient de optimista. Imi porpusesem ca tot ceea ce fac sa fie plin de culoare, sentimente si zambete, asa ca nu puteam sa ma comport altfel... mi-am imbracat costumul de energie si l-am asortat cu un zambet larg. L-am privit pe bro in timp ce isi pregatea ultimele bagaje si imi spunea ceea ce trebuie sa fac in lipsa lui ... imi venea sa ii sar in brate sa il imbratisez, nu stiu de ce nu am facut-o. Relatia pe care o am cu el este destul de bizara, ne intelegem bine, ma cearta cand i se pare lui ca nu reactionez cum este normal, ma rasfata si ma incurajeaza cand ma vede cat de copila am ramas. Nu stiu daca sunt eu mai sensibila in aceasta perioada sau ceva ciudat se petrece ... plang iar foarte usor si simt ca am nevoie de o imbratisare pentru a ma pune pe picioare...devin dependenta de zambetul suspect, insa incerc sa ma tratez. Urmeaza cateva zile mai grele, dar gandul ca este doar o perioada ma mai alina. Trebuie sa invat sa fiu independent...

Ciripit de pasarele, raze pierdute printre ultimele frunze colorate, zambete fade, culori asortate si un singur om pe drum...asa m-am simtit astazi. Ma plimbam si ma simteam singura in aceasta lume agitata de decembrie. Mi s-au sfaramat planurile, visele...dorintele si am ramas cu un gust amar si multe lacrimi ce stau sa iasa din ochii cei albastrii. Nu stiu cum ar trebui sa reactionez...astept sa sune telefonul, insa ce voi spune? Accept ca un copil fara sa mai ascult intrebarea sau e mai bine sa ma comport putin rece ca sa nu creada ca sunt o carpa de sters pe jos pe care o gaseste ori de cate ori are nevoie... poate ca ar trebui sa imi ascult inima, dar ce stie ea?  L.E. Am spus "Da, ne vedem curand" si in secunda doi am sarit in picioare sa ma imbrac. Recunosc, am fost suparata si m-am manifestat ca atare...a fost prima data cand l-am vazut nedumerit pe acest om mereu cu raspunsurile in buzunar, nu stiu de ce, dar am impresia ca iar am exagerat. Mi-am propus ca main...

Play on Magic Fm! -  Muzica aceasta reuseste sa ma linisteasca si sa ma duca in sentimentul sarbatorilor. Ma gandesc deja la bradutul de Craciun, traditii si regasirea momentelor copilariei, caci undeva in interiorul nostru vom ramane mereu niste ingerasi cu dorinte puerile. Am privit un filmulet care m-a facut sa plang si m-am mustrat, sunt am fost o egoista - de astazi totul o sa se schimbe. Mi-am propus sa nu imi mai cumpar lucruri de care nu am nevoie, am suficient de multe, na ca am zis-o si pe asta! Trebuie sa invat sa gestionez mult mai bine banii, sa fiu mai chibzuita decat sunt acum ... poate as putea sa fiu zgarcita uneori; E greu sa explic in cuvinte, dar m-a miscat emotional foarte mult aceste imagini. Imi amintesc de copilaria mea in care ravneam sa vina Mosul sa imi aduca mandarine, era bucuria mea care persista chiar si atunci cand cojile se uscau pe soba si eram nevoita sa le arunc. Nu mai vreau lucruri materiale, nu mi-am dorit niciodata ceva iesit din comun...

Sfarsit de saptamana... m-am trezit devreme cu o durere reumatica. Imi venea sa ma cufund in romantismul patului cu pilota imbratisandu-ma si cu ursuletul pe post de perna si sa mai dorm pana cand bateria energiei se incarca la maxim, insa aveam treburi de facut si am renuntat la aceasta idee. Am petrecut dimineata pe afara, treburi peste treburi si mult frig. Pranzul m-a gasit alaturi de prieteni la concert. A fost ideea mea, desi regret putin ca nu am pus limite de persoane, nu vorbesc de nominal, ci de numerar. Atunci cand suntem prea multi este greu sa le oferi tuturor atentie si inevitabil cineva se simte neglijat. Am avut si eu problemele mele care m-au deranjat, insa ramane sa le discut si sa mi le rezolv...nu mai vreau sa las lucruri neterminate, insa nu fac scene in public, astept momentul potrivit si asta o sa se intample curand. Oricum, tin sa precizez ca mi se acorda atentia din partea lui...si asta ma inveseleste si ma ajuta enorm la psihic. Reusesc sa trec cu vedere...

In timp ce citeam postarea unei persoane dragi - am descoperit un sentiment de regasire, ceva ce simt si eu dar imi era greu sa spun in cuvinte. Nimeni nu o sa fie acolo daca eu tin poarta sufletului inchisa. I'm moving on! Deschid portiera si imi las sufletul sa zboare acolo unde se simte mai bine. Am cateva lucruri pe care le-am punctat si vreau sa le discut mai atent, cu calmitate si intelegere. Acest inceput ma debusoleaza. Ma simt ridicata pe o culme inalta si in secunda doi ma trezesc singura si confuza. Poate daca .... dar nu pot sa ma bazez pe aceasta supozitie si sa merg mai departe, fie e alba, fie e neagra. Merg mai departe catre bratele ce ma alina si sarutarea calda ce imi mangaie fruntea cand sunt suparata... sentimentul ce il cautam de mult timp, dar pe care l-am gasit atunci cand nu ma asteptam. Incerc sa fiu Eu langa El si sa las timpul sa decida daca sunt eu aceea care sa treaca bariera si sa merit un loc mai bun in sufletului lui... spun acest lucru deoarece...

Zambesc ca un copil naiv. Te-am privit in ochi si am uitat de ce eram suparata, ai un farmec care ma cuprinde pe zi ce trece mai mult. Vreau sa raman rationala si ferma pe pozitie, insa sunt momente in care imi este destul de greu... parca cineva imi vorbeste soptit la ureche si imi spune sa nu ma mai gandesc in detaliu. Sa traiesc viata asa cum imi este servita pe tava.  Mi-ai spus ca ti-ar placea sa lasam magia sa curga si sa ne bucuram impreuna de ceea ce ni se intampla, am zambit cu obrajii rosii si ma gandeam cat de mult ne-am schimbat, ne-am maturizat si luptam pentru noi... de data aceasta ne dorim sa fie bine si pasim intr-o alta lume, un teritoriu pe care nu il descoperisem pana acum alaturi de tine, dar care imi place. Inca folosesc arma si scutul, imi este teama sa ma indragostesc ... stiu ca nu es te o boala, dar n ici o haina de care sa te dezbraci usor.  Astazi inca incerc sa ascult : Milk Inc - Go To Hell sau Nickelback - Trying not to love you - d...

Am simtit egoismul cel din jur ... ma rog, al unor persoane de la care nu ma asteptam nu speram sa se comporte atat de nedrept. M-am simtit dezamagita. Am vrut sa pun mana pe telefon si sa le spun ceea ce gandeam in acele clipe, insa am preferat sa imi vad de viata si timpul meu. Consider ca am dreptul sa aleg ce vreau sa fac si cu cine sa imi petrec orele libere. Nu vreau sa supar pe nimeni, dar uneori am nevoie sa fiu singura sau in compania unui singur om ... sa rad, plang sau pur si simplu sa privesc stelele. Viata mea doar eu pot sa o controlez, poate ca e prea tarziu, dar vreau sa iau fraiele in mana si sa imi ordonez minutele. Vreau sa fiu pusa la zid atunci cand uit cu desavarsire de oamenii dragi sau cand ii contactez pentru ca "omul de baza" nu poate sa imi fie alaturi, insa atat timp cat sunt capabila sa impart cele doua planuri ale vietii mele, rog la randul meu sa nu mai existe egoism si sarcasm in ceea ce ma priveste... este nedrept sa ma simt fortata sa fac...

Ma simt confuza. E ca si cum as face un pas inainte si doi inapoi. Sunt lucruri care se bat cap in cap si nu stiu in ce directie sa ma indrept. Ador momentele in care zambetul imi naste pe chip si nu mai dispare, insa in spatele acestor fapte deosebite intervine un sentiment de vinovatie pentru bucuria de care eu dispun si pe care nu pot sa o impart tuturor celor dragi. Poate ca nu ar trebui sa imi pese atat de mult de ceea ce simt ceilalti, sa fiu egoista si sa fiu doar pentru mine, dar imi este destul de greu. In clipa de fata, imi doresc sa ma cufund in bratele cuiva, sa plang si sa imi mangaie parul in timp ce ma saruta pe frunte, sa stiu ca sunt protejata; Imi este dor sa fiu rasfatata si intrebata de "analiza zilei" - nu vreau sa spun mai mult de atat, sunt si multe lucruri care ma dor ca s-au intamplat, dar si nenumarate care ma bucura. Sunt confuza si ma doare.

Am plans ca un copil, desi speram ca am incetat cu smiorcaiala ... astazi am fost incarcata sufleteste si m-am descarcat fara sa imi doresc acest lucru, desi mi-a prins bine. Ma doare faptul ca o persoana ma loveste cu fraze pe care le considera adevarate, insa pentru mine sunt ireale... nu stiu, poate sunt eu oarba, poate persoana in cauza vede situatia diferit din prisma faptului ca nu stie toate detaliile povestii... nu stiu, cert este ca sunt confuza. Astazi am gatit un meniu integral fara ajutorul nimanui... si spre surprinderea mea chiar mi-a iesit sa il fac pe tata sa nu simta lipsa atingerii fermecate pe care o pune mama in mancare. Mult timp am evitat sa pregatesc ciorba, astazi am fost constransa de situatie si am facut-o si pe asta. Cat despre felul II - nimic complicat, dar laudabil, tinand cont ca eu ador doar sa prepar prajituri si pe asta ma axez ... am facut astazi niste biscuiti fragezi, cat sa fac un meniu intreg. M-am incarcat cu negativism din cauza celor din j...

Astazi mi-am propus sa fie diferit de ieri. Suna stupid, dar uneori uit in ce zi suntem, asa ca aveam nevoie de o diferentiere, iar ziua de luni imi doream sa fie norocoasa care sa imi aminteasca. Mi-am propus sa nu ies din casa, sa ma cufund in creatie si sa caut meniul potrivit pentru sarbatorile ce urmeaza. Telefonul a sunat si am cedat, m-am imbracat repede si am iesit sa imi ridic prietena de la pamant...vreau sa ii arat ca sunt acolo cand are nevoie de mine. Cat despre cealalta persoana draga din viata mea, pot sa spun ca ma bucur ca nu a rezistat sa stea departe de mine nici astazi si a reusit sa imi incarce bateriile cu zambetul larg. Vreau ca aceste clipe sa nu dispara cu trecerea timpului. Inca nu sunt reparata definitiv, insa sunt fericita ca nu am cazut de la ultimul etaj. Caderea mea a fost lina si ridicarea la fel. Sunt bine! Cel putin asa imi place sa cred. Scrisul pe blog a inceput sa isi revina treptat...imi era teama ca mi-am pierdut pasiunea aceasta si ca totul...

Ceva imi canta printre ganduri cand m-am pus la somn, iar aceasta senzatie nu a incetat sa dispara intreaga noapte. Simteam ca locul meu nu era acolo. Intreaga zi m-am simtit ca o pisicuta blanda, cu privire nevinovata si gherute scurte. Poate ca am gresit, insa asa cum am mai spus, uneori am nevoie de mai mult timp...de libertate, dar nu stiu cum sa imi castig aceste lucruri. Inima imi bate si zambetul imi creste pe chip. Imi pare bine pentru fiecare etapa prin care am trecut, caci datorita lor astazi sunt asa, cu bune si rele. Traiesc si invat! Ascult: Train - Drive By

Ma intrebam de curand daca sunt singura care ma invinovatesc pentru tristetea celor din jurul meu. Mereu mi-am dorit ca entuziasmul meu, compania si empatia sa fie folositoare ... sa nu se simta nimeni marginalizat sau deranjat de mine. Dar uneori se pare ca nu este suficient, unii oameni considera ca li se cuvinte totul...insa sunt momente in care acest tot unitar nu depinde doar de mine, iar daca depinde intr-o mica masura sa se intersecteze cu o alta dorinta si sa imi ingreuneze decizia. Nu vreau sa arat cu degetul, cum nu am facut-o niciodata ... dar incepe sa ma doara egoismul oamenilor. Nu uit niciodata de unde am plecat, tocmai de aceea imi este greu sa ma desprind din activitatile cotidiene, chiar daca uneori imi pericliteaza viata personala. Astazi a fost una dintre zilele in care am privit si am analizat mai mult pe cei in jurul meu. Nu am vrut sa pun etichete, dar inima ma indemna sa fiu atenta la tot ce era in jur si sa nu ma mai avant cu capul inainte. Am o teama de esec...

M-am trezit cu gandul la sarbatorile de iarna. Mirosea a mandarine, caldura ma imbratisa si pe fereastra vedeam un cer mohorat...parca astepta fulgii sa coboare lin. Am dansat prin casa in timp ce ascultam muzica. Energia mea era la cote ridicate intr-un mod inexplicabil. Insa trecerea timpului si ticaitul ceasului mi-au furat din entuziasm... Imi pare rau ca orice decizie pe care as lua-o face ca cineva sa se supere sau sa se simta inconfortabil. Vreau sa ma gandesc putin si la mine. Imi doream cateva zeci de minute in singuratatea intimitatii; Consider ca este firesc acest lucru si mi se pare absurd sa dau astfel de explicatii.  Acum cand ma gandesc la zambetul acela, imi vine sa inchid ochii si sa retraiesc momentele. Ador sa ascult vorbele ce curg ca o poveste fara sfarsit si sa prind din zbor trairi despre care nu stiam nimic. In fiecare zi descopar lucruri noi si asta ma face mai incantata si dragastoasa. Pe lista de "to do" trebuie sa imi revizuiesc "rufele...

Incerc sa nu mai fac lucruri impinsa de impuls. Poate ca pe moment simt ca trebuie sa fac anumite gesturi, insa analizand mai mult - realizez ca trebuie sa gandesc inainte, chiar daca viata-i scurta. Se spune ca dupa ce te frigi odata, suflii si in iaurt ... eh, nu trebuie sa exageram, insa  nici sa ne lasam calcati pe principii. Tin sa subliniez ca pentru mine principiile sunt undeva sub orgolii...adica omul orgolios nu este vindecabil, insa cel ce are principii poate sa le modeleze, este maleabil. Cat despre mine si felul in care ma caracterizez, e cam greu de spus, nu ma mai cunosc nici eu. Am ajuns sa ma las surprinsa in fiecare zi de o alta "Eu". Uneori spun ca sunt puternica, dar lacrimile ma contrazic. Astazi m-am uitat la "Dear John" si am plans. Imi aminteam ca din vara nu am mai varsat lacrimi cu atata durere. Coincidenta sau nu, acelasi om mi-a fost alaturi de la distanta si m-a facut sa cred ca este normal sa ma descarc. Nu inteleg cum pot sa las i...

Amalgam de sentimente, parca nu mai reusesc sa ma adun si sa scriu ceea ce simt. Ma feresc de ceva, cineva sau de toate. Chiar daca lumea mea este acum privata, imi este teama de ziua in care o sa ma expun iar...de ochii care vor lectura din scoarta in scoarta gandurile mele si imi vor pune eticheta sau ma vor pune la zid. Personal consider ca fiecare greseala sau dezamagire, m-a ajutat sa ajung astazi omul care sunt. Cu siguranta mai am de invatat, sunt inca o imatura si copilaroasa, dar nu mereu acestea sunt defecte. Imi este dor sa primesc comentarii si sa raspund la ele, poate ca sunt doar niste dorinte de moment sau o incercare de regasire a momentelor ce ma faceau fericita. M-am inchis in mine, iar ... adesea o faceam, dar in ultima perioada incepusem sa ma expun...sau macar sa imi scriu sentimentele aici codificat, doar pe intelesul meu. Astazi am avut un moment de bucurie, ceva ce m-a facut sa inteleg ca viata o ia de la capat si trebuie sa ma bucur de ea. Indicii existau...

De ce trebuie ca trecutul sa apara atunci cand consideram ca totul este atat de frumos? Am avut parte de cateva momente foarte speciale si de niste cuvinte simple dar cu un puternic impact emotional, acestea au reusit sa ma cutremure si sa ma inveseleasca. Sunt fericita, iar asta mi se citeste in privire. Imi pare rau pentru faptul ca inca mai simt nevoia de singuratate, poate sunt egoista...dar asta simt. Vreau cateva minute in care sa nu ii vad pe ceilalti, sa stau ghemuita in bratele unei persoane si sa nu ma gandesc la nimic din ceea ce ma macina. Trebuie sa las trecutul si rautatile sa nu afecteze. Am parte de un prezent colorat, uneori incert si intepator, dar cea mai mare parte a timpului sunt bine. Timpul a zburat in ultima luna. Recunosc ca acum sunt zile in care pur si simplu nu ma mai gandesc la trecut si nici nu mai am tendinta sa scormonesc unde nu imi este locul. Timpul vindeca ranile...dar cicatrizeaza sufletele. M-am surprins analizand in jurul meu si zambind. A...

Energie, discutii, parerei, dorinte, intrebari, raspunsuri si nelamuriri. Oameni multi in jurul meu, ei ma fac sa rad, sa uit de mine si sa ma gandesc ca in lumea asta existenta mea reuseste sa faca un bine unor persoane...nesuferita cum sunt eu, cineva are placerea de a isi petrece timpul alaturi de mine. E urat, dar uneori imi doresc sa fie liniste in jurul meu...sa fiu doar eu si o singura persoana, sa ne povestim intamplarile de peste zi si sa ma imbratiseze cand imi vine sa plang.  Nu stiu cum sa spun acest lucru fara sa fiu inteleasa gresit. Ah, si mai am o suparare... nu stiu cum sa ii explic unei persoane faptul ca anumite presupuneri nu trebuie sa se indeplineasca...devine stresant sa ti se aminteasca de zece ori "ati zis ca facem x lucru".

Mi-am inceput dimineata cu o oboseala pe care o resimt si acum. Am incercat sa trec cu vederea si sa imi gasesc energia si entuziasmul, insa micile dezamagiri s-au amplificat in interiorul meu si am cedat...am plans si am rascolit amintirile. Toate supararile mele mi se pareau intemeiate, insa am preferat sa dau vina pe mine si sa nu ma cert cu nimeni...desi simteam intr-un fel sau altul ca trebuie sa ma descarc verbal, sa vorbesc si sa ma asculte cineva, insa am plans si nimic mai mult. Imi pare rau pentru machiajul pe care l-am stricat, oricum nu ma duceam la agatat, dar nici nu as fi vrut sa arat ca nedormita cateva zile. M-au dezamagit oamenii astia, am vrut sa ma razbun pe fiecare in parte, dar am renuntat la idee... timpul o sa ma invete ce e mai bine sa fac si cum sa rastorn situatia cand o sa am nevoie. P.s. Zambetul m-a ridicat de la Pamant, dar nu mi-a furat ratiunea.

Ma simt uneori atat de fericita. Privesc in jur si ma gasesc intr-o multime de oameni care ma privesc asa cum nu credeam ca vor reusi sa o faca. Ador sa ma regasesc in multime, sa glasuiesc timid dar totusi ferm ... sa fiu persoana care stie cand sa puna punctul pe i si cand sa lase virgula sa isi spuna cuvantul. Astazi a fost una din zilele in care am zambit mult, m-am plimbat in parcul amintirilor si am fost surprinsa . Am primit o vizita din partea unor persoane dragi si am petrecut impreuna cateva ore minunate!

A fost una dintre zilele in care nu am facut mare lucru, dar cu toate acestea ma simt obosita. Am fost irascibila si agitata. As fi vrut sa ma plimb, sa iau o gura de aer rece - chiar daca sunt racita si vocea mea dabea se aude - aveam nevoie de culoare in obraji. Incep sa am nelamuriri in ceea ce priveste drumul pe care merg. dar asta este deja o alta poveste despre care o sa scriu cand sunt ferm convinsa de ce simt.

A fost o zi in care am fost "corupta" de doi prieteni sa ii facem o surpriza cele mai bune prietene... insa simteam ca nu este suficient, asa ca la randul meu le-am facut o surpriza baietilor. Am ras mult, am mancat, baut cola, povestit, dansat, amintit, ciufulit, imbratisat, gandit... un amalgam de sentimente. A fost o escapada din monotonia zilnica. Nu imi mai pasa de ce crede lumea sau ce vorbeste pe la colturi, am reusit sa ajung in punctul in care daca mie imi este bine si cei de langa mine sunt fericiti ... nu mai conteaza ce gandesc oamenii neimportanti. In viata este normal ca unii sa isi dea cu parerea si sa te critice orice ai face; Zambesc larg, sunt fericita. Ma simt bine, chiar daca raceala nu ma paraseste si vocea imi este schimbata, chiar imposibil de recunoscut.

Poate ca nu ar trebui sa ma entuziasmez pentru niste aprecieri virtuale...insa vreau sau nu, ma simt bine vazand ca oamenii ma plac si ma sustin . Am zambit larg, am reusit sa imi duc la bun sfarsit dorinta si sper ca i-am facut pe cei ce ma cunosc sa fie mandrii de mine. Am obosit. Sufleteste inca nu sunt reparata. Astazi am avut un moment de trac, mi s-a pus o intrebare si am ezitat sa raspund...nu am facut in mod voit, insa au fost cuvinte care mi-au iesit pe buze fara sa le gandesc. E greu de explicat. Mi-am cerut scuze, m-am explicat si sper sa nu fiu inteleasa gresit. A fost o zi buna per ansamblu. Am gatit pentru cateva vedete si i-am vazut incantati de ceea ce mancau - nu aveau nici un motiv sa manance cu atata bucurie daca nu le placea. In cateva minute farfuriile s-au golit si retetele mele erau pe buzele lor. Pentru mine aceasta experienta a insemnat mai mult decat un sac de bani pe care unii si l-ar fi dorit sa il primesc sau sa ii primeasca ei.

M-am trezit ca un mort intr-un loc nou, nu era nimeni in jurul meu. Camera era goala, frigul imi acaparase oasele si durerea ma strangea cu usa. Am cautat telefonul, de mult timp nu am mai simtit senzatia aceasta de singuratate care imi poate fi umpluta cu un apel. Te-am strigat sec, iar tu mi-ai raspuns... mi-ai inveselit ziua chiar daca eu aveam o voce greu de recunoscut si o respiratie sacadata. Pentru tine sunt tot eu! M-ai vizitat si mi-ai zambit, pentru mine a fost ca o pastila de recuperare. Noaptea cand a venit am simtit ca prind aripi.  Totul e diferit, e nou si placut. Poate ca m-am schimbat eu...sau ma simt mai libertina in prezenta aceasta, nu stiu ce se petrece cu mine ... cert este ca imi place sa rad si sa ma copilaresc. Sunt rationala e tot ce conteaza. P.s. : Am emotii pentru maine. Sunt racita cobza si imi este teama de cum imi vor iesi cuvintele pe gura, caci degetele sunt convinsa ca vor functiona bine la preparate.

Toamna in Herastrau. Peisaje frumoase. Oameni tacuti. Frunze uscate. Miros adormitor...si noi. Simt ca locul acela nu imi mai apartine, ma simt o straina in locurile unde pana de curand eram un intreg. Nu vreau sa ma leg de detalii .. insa inevitabil gandul ma duce acolo. Privesc in jur si imi dau seama ca am mers mai departe si nu e drept sa joc murdar. Ma scutur de ganduri, ma uit in oglinda, schimb privirea si nu ma mai uit spre trecut. P.s. Astazi m-au sunat de la o emisiune tv ... vor sa ma duc sa le gatesc doua feluri de mancare. Am acceptat insa am emotii. Ma gandesc ce o sa vorbesc, cum, cu ce ma imbrac, cum ajung...am atatea emotii. Vreau sa imi demonstrez in primul rand mie ca pot, iar undeva in subconstientul meu inca imi doresc sa le arat celorlati ca am o calitate pe care o gasesc cu greu la "mandrele" cu care se etaleza ei. Poate ca acum nu conteaza, dar pe viitor o sa insemne ceva... nu vreau sa par laudaroasa, dar vreau sa ma incurajez si sa ma motivez c...

Nimic nu ti se pare prea greu! Mi-am petrecut aceasta zi alaturi de prietenii mei... eh, am ajuns sa ii numesc prieteni chiar daca nu le marturisesc tot ceea ce simt sau prin ce traiesc. Timpul m-a invatat sa nu mai cataloghez oamenii cu etichete dure, caci spunand "amici" pun o bariera intre noi. S-au gatit multe clatite, am pastrat in par mirosul lor, in suflet am luat amintirile frumoase si la cosul de gunoi am aruncat rautatile unor oameni. Am incercat sa nu le pun la suflet atacurile. Viata e frumoasa pentru lucrurile dragute pe care le facem singuri.

Virusul ma imbratiseaza puternic, ma strange la piept si imi lasa semne pretutindeni... simt ca ma acapareaza si nu stiu cum sa ma descatusesc. Probabil gandurile si dorinta de a scapa din aceasta lupta m-au fortat sa visez urat neplacut, cel putin pentru prezent nu a fost un vis care sa ma inveseleasca. M-am trezit cu un gol, o gaura pe care am cautat sa o umplu cat mai repede, sa nu ma las prada sentimentelor de moment. M-am revigorat, am aruncat pe mine cele mai apropiate haine, am pregatit ceva de mancat si am fugit cu muzica in casti spre amica mea de la etajul 3. Mi-am dorit sa o surprind, sa imi iau micul-dejul alaturi de ea si sa schimb peisajul...trebuia sa fac ceva sa nu ma mai gandesc la vis. Am reusit sa ma detasez de tot. Sa ma las purtata pe un val cald si bland. Un nou inceput! :)

Am obosit sa suport ifose de copil rasfatat. Imi pare rau ca lucrurile bune nu sunt vazute niciodata ... insa cateva gesturi facute fara intentie de a rani, se amplifica si fac ca situatia sa se tensioneze. M-am saturat de fraze spuse cu rautate copilareasca. Ma doare! Este destul de greu sa impaci doua situatii, nu ma pot dedubla.

Astazi s-au sarbatorit Sfintii Mihail si Gavril - am crezut ca o sa am o zi de odihna si relaxare, insa mi-am dat seama acum cand sa trag linie ca sunt obosita si ca n-am avut parte de mai mult  de zece minute de stat pe scaun. Am fost in bucatarie, am preparat niste briose...nici nu mai stiu cate retete am mai incercat inainte, insa nu am descoperit nici pana acum briosele pufoase ca cele din comert. Nu ma las batuta. Ora pranzului m-a gasit cu prietena mea la o gura de vorba si multe zambete. Imi place sa o surprind si sa fiu alaturi de ea cand are nevoie de mine. Alaturi de ea timpul capata alte forte si zboara rapid. Seara am fost invitata la cealalta prietena acasa, unde a avut loc o cina si cum era de asteptat, alte barfe si rasete.Imi dau seama ca viata se intoarce fara sa ne dam seama pe moment. Facem greseli pe care nu ni le imaginam niciodata ca le-am putea face intentionat. Ne confesam cu zambetul pe buze si ne jucam cu focul cu fiecare pas pe care il facem spre v...

Soare, zambete, sentimente, ganduri, promisiuni, dorinte, arome si energie pozitiva. Sunt bine, chiar daca m-am pus in pat cu lacrimi pe obraz si cu sentimente triste, am incercat sa ma odihnesc si sa-mi revizuiesc viata. Trebuie sa ma pun pe picioare si sa incep sa vad trecutul doar ca pe niste amintiri si invataturi, sa nu gasesc regrete. O discutie pe care am avut-o aseara cu prietenii mei m-a facut sa imi dau seama ca am pierdut mult incercand sa fiu prezenta doar pe un singur drum ... m-am linistit putin gandindu-ma ca puteam sa fiu mai rau de atat ... am gresit, dar mi-am dat seama la momentul potrivit. Astazi am inceput schimbarea radicala. Nu regret nici o secunda. Zambesc de cateva ore fara sa imi dau seama ce are efectul asta asupra mea...sau poate stiu. Ideea este ca imi place mult de tot sa ma simt bine si nu vreau sa cercetez in amanunt.

Mi-am propus sa fiu o persoana mai buna, sociabila, vesela si organizata. Am zambit mult, mi-am revizuit comportamentul si la drept vorbind imi place mai mult sa fiu ca un titirez plin de energie si dragalesenie copilareasca. Vechiile obiceiuri nu se uita niciodata, asa ca m-am cufundat in creatia cu margele si mi-am realizat o pereche de cercei pe care nu am rezistat tentatiei sa ii port astazi alaturi de o bluza speciala tricotata de mama mea cea iscusita. Nu prea am vorbit de familia mea, insa astazi o sa fiu mai deschisa si o sa va povestesc de mama...persoana care imi e alaturi cand imi este rau, cand plang, cand sunt entuziasmata, emotionata sau pur si simplu confuza. Eh sunt si zile in care nu vrea sa ma inteleaga, dar are argumente pentru tot :D . Mama este o fire creativa, de la ea am invatat sa nu cumpar tot felul de obiecte, ci sa mi le realizez singura si sa improvizez. M-a invatat sa gatesc, este bucatareasa ideala din puntul meu de vedere. Ma chinui sa invat sa tricot...

Ma trezesc atat de obosita, dar ma uit in oglinda si zambesc ... nu este vorba ca imi place ceea ce vad, niciodata nu am gasit ceva atractiv la mine, insa zambetul vine din interior - gandindu-ma ca trebuie sa imi colorez ziua si sa radiez de entuziasm pentru a imi face viata mai usoara. Le multumesc oamenilor care imi sunt alaturi, familiei si prietenilor chiar daca unii ma sustin de la distanta - fara ei nu as fi stiut sa zambesc, ci mi-as fi deplans soarta. Toamna a fost mereu un anotimp dificil pentru mine. Melancolia nu m-a ocolit niciodata, ii placea sa stea la mine caci o hraneam cu lacrimi si sperante. Anul acesta am cazut intr-un neant, insa m-am ridicat, mi-am sters praful, mi-am uns ranile si invat sa merg iar. Poate ca sunt mai puternica, mai precauta si mai previzibila. Oricum, orice pas pe care il fac simt ca este primul...desi mintea ma intoarce in trecut, incerc sa scot guma de sters si sa imi fac spatiu pentru amintiri si sentimente noi. De memorat: astazi m-am ui...

Previzibil sau imprevizibil...aceasta-i intrebarea!? Am inceput sa nu ma mai gandesc din timp la ceea ce urmeaza sa fac sau sa mi se intample, caci lucrurile par sa fie diferite. Uneori ma bucura acest detaliu, caci reuseste sa ma surprinda ... insa sunt momente in care ma simt dezamagita. Parca alerg intr-un cerc, nu gasesc un loc de liniste interioara. Am vrut sa profit de soarele zambitor si muzicalitatea naturii, insa asa cum se intampla adesea, m-am trezit intr-o furtuna de singuratate.

Am facut lucruri de care nu pot sa spun ca sunt neaparat mandra...dar care ma vor ajuta sa depasesc o etapa, un prag si o durere interioara. Ma dor amintirile...ma supara ceea ce gandeste lumea si ma deranjeaza faptul ca acum isi arata coltii sau ma rog adevaratele pareri despre ceea ce a insemnat trecutul meu. Parca am trait o minciuna, nu stiu daca vroiam in mod expre sa aflu ce gandeau atunci, dar as fi preferat sa ramana in secret pentru vesnicie. E o vorba din popor, dupa ce te frigi, suflii si in iaurt ... asa imi vine mie acum sa pastrez totul pentru mine, sa nu mai spun detalii si sentimente nimanui, sa nu... ... ah ce soare frumos si eu stau sa imi deplang trecutul si viata. Gata, s-a zis cu mine, trebuie sa scot zambetul la inaintare.

Ma plimbam alaturi de gandurile mele, privind in cautarea unei lumini calauzitoare am descoperit ca ceata imi acapareaza intreaga intindere din dreapta mea. Ma simteam ca intr-un film de groaza cand tot ce se mai vede este o mica flacara ce palpaie spre stingere. Nu gaseam intrerupatorul sa aprind lumina si siguranta de care aveam nevoie, acel sentiment ce statea agatat de o panza de paianjen.. Am fost irascibila si am simtit ca totul mi se cuvine, am dreptul sa ma supar daca sentimentele imi sunt calcate in picioare si promisiunile nu sunt respectate ... nu stiu, simt ca incepe sa imi pese iar de oameni si de felul in care se comporta cu mine. Isi revin sentimentele mele intr-un fel sau altul. Vreau sa pun piciorul in prag, sa nu ma las calcata in picioare si luata de fraiera. Am gura sa vorbesc si asta nu o sa se schimbe, nu mai las de la mine...cel putin nu acum. Am nevoie de siguranta zilei de maine. P.s. I love my family! Ascult: \ BarlowGirl - Never Alone.

Picura marunt, cad ganduri si amintiri. Am alergat pana la locul in care am povestit multe despre viata mea, loc ce ma cunoaste cu bune si cu rele ... inca din copilarie ma duceam acolo sa ma relaxez si sa imi plag durerea. Astazi am privit in gol, am zambit amar si am lasat ochii sa se umezeasca, astfel imaginiile au prins o patura de ceata si suspine. Nimic nu e clar in viata mea... nici macar numele meu. Ma urmareste o confuzie de cativa ani si in ultima perioada ma deranjeaza aceasta asociere caci ma doare ceva in interior. Imi spunea cineva ca noi oamenii suntem niste clovni, veseli la exterior, dar tristi in interior. Purtam masti cu zambete pentru cei din jur...  Un pas inainte, doi inapoi. Am crezut ca ma vindec, dar astazi am plans iar, de dor, ura si tristete. Pierd culoarea din obraji, noroc ca frigul de afara reuseste sa ma coloreze fin. E greu, dar nu imposibil.

Soarele mi-a zambit de cand am deschis ochii. Am zambit si mi-am propus sa fie o zi in care entuziasmul si veselia sa imi fie cele mai bune prietene. Am gafat, ce-i drept am avut momente in care am luat-o pe aratura gandindu-ma prea mult la trecut si la detalii care nu vor schimba cu nimic prezentul. Imi este dor...nu neg asta, dar nu stiu daca acest lucru este cel mai bun... Vreau sa fiu puternica si energica ... dar pentru asta trebuie sa mananc. Spun acest detaliu, caci astazi iar am sarit peste masa, celor dragi le-am zis ca am uitat, ca m-am luat cu treaba si nu mi-am dat seama ... insa adevarul este ca inconstient am vrut sa port  doliu sufletesc si sa ma chinui putin . Suna penibil, insa suferintele mele in mare parte sunt strans legate cu lipsa poftei de mancare. Imi amintesc anul trecut cum am slabit intr-o saptamana cateva kilograme si lumea ma felicita...anul acesta m-am fortat cu sport, diete si cu toate astea nu am slabit de la ele...ci dintr-o alta suferinta. Am a...

Ma simt obosita. Stau cu laptopul in brate si simt cum Mos Ene imi face puternic cu mana si arunca praf de stele. Am dormit prost in ultimele zile, nu inteleg de ce iar ma apasa durerea din capul pieptului...poate ca ar trebui sa merg la medic, sa fac niste analize si sa ma linistesc. Ma cufund in lectura cartii "Noi inceputuri" de Fern Michaels - incerc sa ma regasesc. Cuvintele sunt luate de vantul ce sufla puternic afara. Vremea isi arata coltii si ma rascolesc din toate incheieturile. Lacrimile imi sunt inghetate pe chip si imi pierd puterile.

M-am trezit in miez de noapte ascultand ploaia. Un sentiment aparte m-a cuprins ... ma simteam singura, linistita si puternica. Visul pe care tocmai il terminasem a reusit sa ma intareasca. Erau lucruri existentiale ce meritau lacrimi si dureri. Problemele mele sunt mari pentru mine, dar nesemnificative pentru omenire. Viata mea e schimbatoare. Sunt melancolica ... astept sa ma ridic in capul oaselor si sa ma duc in ploaie sa dansez, cred ca este remediul cel mai bun pentru toamna depresiva. Imi place sa zambesc in orice zi...insa cu precadere lunea cand lumea e mohorata. Vreau sa epatez! Stau in dubiu daca sa fac sau nu un pas spre      ... ma gandesc ca intr-un fel sau altul imi este bine asa, dar uneori am nevoie de acest detaliu, insa imi este teama sa nu pasesc pe un teren minat si sa ma afund intr-o lume a regretelor. N-am mai trait niciodata ceva similar si imi este teama sa nu gresesc. Am inceput sa ma las surprinsa de ceea ce imi ofera oamenii din jurul ...

Activitatile mele de astazi au fost strans legate cu muzica. Incerc sa imi stabilesc bine faptul ca obiectele sunt doar obiecte si nu prind viata si suflet, muzica inseamna doar versuri si muzicalitate...nu amintiri. Sunt inca momente in care nu ma simt confortabil, in care caut trecutul si imi doresc o schimbare. E straniu cum poti sa imbini o multitudine de sentimente contradictorii. Timpul le rezolva pe toate. Trebuie sa fiu puternica si sa imi pastrez lacrimile...nu vreau sa arat ca sunt slaba, am facut asta mult timp si am fost etichetata. Acum vreau sa fiu vesela (cel putin in exterior), sa eman zambete si sa molipsesc cu entuziasmul meu. Fiecare hop ne schimba si ne face mai rai sau mai buni, eu vreau sa cred ca nu m-am interiorizat si nici nu am inchis usa sentimentelor. Fiecare persoana merita sansa sa fara sa fie limitat de trecutul personal al nimanui.

Mi s-a intamplat dupa mult timp sa visez ultimul lucru la care m-am gandit, sau mai bine spus ultima persoana. A fost putin ciudat, agitat si apasator visul. M-am trezit cu gandul de a face un pas mic, dar inca imi este teama. Retrag fiecare cuvant, litera sau semn pe care intentionam sa il fac. Incerc sa merg singura, sa ma sustin si sa fiu independenta. Invat sa rad iar...chiar daca uneori e putin fals, am momente in care sufletul imi radiaza si ma las purtata de un ras isteric si molipsitor. Stiu ca lumea inca ma priveste dubios, intrebator si nedumerita...dar asa e viata ... ne trezim peste noapte singuri pe strazi pline de oameni si trebuie sa ii infruntam cu realitatea. Prezentul e incert, viitorul vreau sa il colorez.

In viata unui om se perinda multe persoane care reusesc sa puna amprenta pe viata sa. Fie ca este vorba de un prieten, amic sau pur si simplu un om oarecare ... exista gesturi sau cuvinte care ne devin nelipsite si cu timpul vor face parte din noi, astfel amprenta unui om ne schimba. Fara sa vreau m-am indepartat, a fost ca un scut de apararea pentru cuvintele si reactiile pe care le-am vazut in jurul meu. Poate ca nu trebuia sa ma comport asa...poate ca am procedat gresit, imi pare rau, insa sper ca maine sa lamurim situatia. Am nevoie de oameni veseli langa mine, vreau sa imi pastrez prietenii si sa le arat ca le sunt alaturi. Astazi mi s-au deschis ochii... nu vreau sa ma indepartez, trebuie sa revin pe drumul meu. P.S. Astazi copilul din mine a avut parte de o plimbare prin parcuri Bucurestene, frunze uscate si leaganul copilariei. Inca imi este greu sa traiesc in prezent, dar trebuie sa ma bucur de fiecare lucru ca si cum il fac pentru prima data. Nu e vina nimanui pentru ese...

Ascult muzica si ma gandesc la lucrurile ce se intampla in viata mea, la ceea ce am avut, cum am fost si cum am ajuns. Schimbarile incep sa se vada, insa regrete vor exista, fie ca vreau sau nu sa le numesc asa...ceva tot exista si opreste o parte din mine in trecut.  Adesea mi-am spus ca fiecare dezamagire schimba suflete, dar pana nu traiesti cu adevarat nu iti dai seama cat de dureros este sau cat de incerte sunt sentimentele de dupa ... Vreau sa invat sa merg iar, sa nu privesc in trecut. Trebuie sa alerg spre viitor, sa fac schimbari de care sa nu imi para rau si sa nu ma intind mai mult decat imi este plapuma. Imi este dor sa vorbesc despre lucruri frumoase, duioase si tandre. Stiu, nu ma retine nimeni sa scriu despre alte pasiuni sau lucruri ce ma incanta, insa simt ca inima imi este in doliu. Caut drumul spre viitor. Daughtry - Learn My Lesson

Astazi nimic nu ma poate atinge. Sunt linistita si calma...nu am nici un motiv anume, nu am luat nici un medicament si nici raceala nu a plecat de la mine, insa de undeva din interior vine o calmitate greu de descris in cuvinte; M-am plimbat cu ghetutele albastre printre frunzele uscate, le-am fosnit copilareste si am simtit parfumul toamnei. Era un rece straniu, ce imi imbratisa picoarele si fata. Cerul zambea strengar, imi era complice la plimbare. Simt o stare de melancolie...e toamna albastra, simt asta cu toti porii si visez doar albastru. Nu stiu ce inseamna cu exactitate, dar ma cufund in lumea asta. PAULA SELING - Toamna-n Bucuresti

Miros de paine calda. plimbari. ganduri. sentimente. zambete. amintiri. dureri. Astazi m-am simtit diferit. Am vrut sa ma bucur de aceasta zi insorita si amortita, sa ma plimb in voie si sa uit de trecut macar pentru doua ore. Sunt multe de spus, insa nu ma simt pregatita.

Oamenii dragi ma intreaba cum ma simt, insa raspunsul meu este sec "sunt bine...". Ei isi dau seama ca nu este asa, insa nici mie nu imi este usor sa vorbesc despre sentimentele interioare, cel putin nu acum. M-am gandit la fel si fel de ipoteze, dar nici macar imaginar nu as putea sa iau o decizie. Independenta de care am parte, imi aminteste de dorinta unei foste colege ... acum as putea sa o contrazic, sa ii aduc argumente ca nu este atat de bine sa te intorci seara in casa, sa pui capul pe perna si sa nu primesti un semn, un mesaj de noapte buna. Sa ai nevoie de un sfat din exteriorul cercului de prieteni si sa nu ai la cine sa apelezi...sa nu gasesti umarul ce pana acum iti era ca un munte de intelegere. Sunt o faptura mica, ma simt inutila...dar trebuie sa ma gandesc ca undeva in lumea aceasta cineva are nevoie de mine si personalitatea mea pentru a ii face inima sa bata cu dragoste. Nu mi-am pierdut increderea ca exista dragoste, sentimente frumoase si chiar exista...

Mi-am concentrat timpul pe un site cu diverse lucruri necesare pentru creatia bijuteriilor handmade. Mi-am umplut un cos cu multe produse si o sa las o suma considerabila, insa merita fiecare banut ... caci in viitor o sa am niste bijuterii unice si frumoase. Imi era dor sa ma cufund in lumea mea, priveam zilele trecute cutiile cu margelute, tortite si charmuri si ma gandeam ca e timpul sa-i dau bice. Trebuie sa fac lucruri de care sa ma despart, insa imi e putin dificil pana imi gasesc o piata de distributie. Am nevoie de lucruri in care sa ma afund...de activitati din care sa castig incredere si independenta financiara. Resursele mele se cam termina si nu vreau sa stau pe uscat. Sunt multe de spus, insa ma simt obosita...a trecut si aceasta duminica.

Astazi am plans, mai mult ca in celelalte zile... imi pasa si ma doare. M-am apucat sa scriu aceste randuri de cateva zeci de minute, insa am scris si am sters tot fara sa privesc in urma. Durerile sentimentale trebuie sa nu imi acapareze viata. E dureros, dar nu imposibil de trecut peste ... spun aceste lucruri cu gandul la o persoana pe care o cunosc de la distanta, dar pe care o citesc indeaproape. A avut parte de un deces al unei persoane dragi inimii ei, lunile treceau, ea se punea pe picioare insa in suflet inca existau regrete si dureri... acum dupa doi ani situatia e mult mai buna, a invatat sa mearga iar si sa se bucure de micile intamplari cotidiene. Gandul ii e mult mai linistit... ... asta vroiam sa spun, ca un deces e ireversibil, insa o despartire fie poate sa aibe o impacare, fie a insemnat o lectie de viata pe care o depasesti mai usor intr-un fel sau altul. Nu am vrut niciodata sa ma gandesc ca o sa am parte de aceste zile intunecate sufleteste, incepusem sa vad de...

Despartire tacita ... niciodata nu m-as fi gandit ca o sa am parte de asemenea intamplare soarta   suferinta sfarsit de relatie.  Ultimele luni au fost confuze pentru mine. Am incercat sa imi raspund singura la intrabari pe care nu am avut curaj sa le rostesc. Priveam in jurul meu si ma simteam din ce in ce mai singura, nu mai simteam afectiunea de care aveam nevoie si nu intelegeam cum totul s-a naruit sub ochii mei. Nu vreau sa dau vina pe nimeni, am gresit si eu ... imi recunosc o parte din vina, insa consider ca am lasat de la mine atat cat am putut, am calcat peste principii si am vrut sa lupt pentru NOI ... dar am obosit. Cuvintele "relatie de rahat" si "tin la tine putin spre deloc" au fost cele care m-au facut sa renunt, sa imi las inima sa sufere o perioada si sa ofer libertate omului de langa mine sa gaseasca ceea ce isi doreste. Nu am fost ceea ce cauta, focul dragostei noastre s-a stins anul trecut, cel putin eu atunci am simtit primul hop. Am inch...

Am vazut o stea cazatoare si mi-am dat seama ca este un semn... raspunsul l-am aflat mai tarziu, desi il stiam totusi nu m-am simtit deloc bine. Tremuram din toate incheieturile, ma simteam singura si as fi vrut sa vorbesc...sa imi golesc mintea de sentimente. M-am uitat in jurul meu, eram singura ... am reusit pana la urma sa ma descarc fara sa plang. Chiar ma simt bine dupa o terapie, mai sunt regrete si dureri, insa stiu ca acum pot sa merg mai departe cu sufletul linistit. Am descoperit cu ocazia aceasta si cum gandesc oamenii si cum reactioneaza la durere. Imi pare rau ca am avut nevoie de o situatie de acest gen, nu ma gandeam niciodata ca asa o sa se intample. Sunt bine ... pe cat se poate spune. Nu vreau sa dramatizez, sunt lucruri mai grave in viata, dar si aceste momente sunt insuportabile.

  Acult: Awolnation - Sail  Am adormit la pranz - gest pe care il imbratisez foarte rar - am visat sau mai bine spus am adormit cu gandul la trecut. Intreg visul am alergat, fugeam de mine si incercam sa gasesc raspunsuri pentru intrebarile pe care nu am avut curaj sa le rostesc.  Nu stiu ce se petrece cu adevarat in jurul meu... m-am surprins rostind in linistea serii mai mult pentru sine : "La mine se gandeste cineva...ce simt?" Sunt o rasfatata, poate aceste este si motivul pentru care simt ca mi-ar fi trebuit intelegere din partea oamenilor din jur. Daca nu le arat cat sufar, asta nu inseamna ca nu ma simt la Pamant, ca nu plang de durere sau ca este usor sa treci peste aceasta indepartare. Am inteles in trecerea mea prin aceasta viata chinuitoare, dar uneori inexplicabil de placuta, ca nu ajuta cu nimic sa te plangi zi de zi si sa le strici dispozitia celorlalti. Viata personala trebuie sa ramana undeva acolo ... caci o relatie este in doi, nu in grup. P...

Nici nu stiu cum mai este viata mea. Am incercat sa imi improvizez activitati, sa nu las timpul sa ma gaseasca cu garda jos si sa ma loveasca in inima. Ma gandesc la focul ce s-a aprins din nimic, s-a mentinut cu sentimente, curiozitati, momente, zambete si iubire .... insa cand flacara s-a ridicat prea mult, n-am mai gasit "lemne" suficiente sa il pastram si ne-am trezit cu cenusa. Am incercat luni bune sa il readuc la viata, am asteptat sa reinvie si l-am privit minute bune, am vazut cum se ridica un varf de speranta...insa se pare ca a fost ultima vapaie. Cenusa ce a ramas, e defapt amintirea timpului scurs printre degete. Incerc sa imi dau seama ce inseamna iubirea, sa o descriu ... dar parca nu am simtit asta niciodata, acum ma simt goala de sentimente si straina de acesti termeni. Am vrut sa cred ca am iubit si am fost iubita, dar in prezent ma tem ca am descoperit cu adevarat ceea ce inseamna, am trait inca de la inceput in iluzia mea copilareasca ... imi pare rau...

Oare chiar sunt? Oricat de mult am incercat sa imi spun ca nu imi mai pasa, ca trebuie sa merg mai departe si ca miezul noptii a trecut, iar povestea este pe sfarsit ... am momente in care privesc in trecut, plang si imi este dor de momentele acelea. As vrea sa pot pasi mai departe pe drumul fericirii... dar m-am ratacit in padurea orgoliilor. As fi ipocrita sa spun ca nu au fost niste ani frumosi pe care poate nu o sa ii mai gasesc niciodata, am avut multe de invatat si de daruit ... insa ne-am impotmolit atunci cand credeam ca legaturile sunt mai stranse. Am plans, mi-am sters lacrimiile, am sperat si inca astept ... poate ca asteptarea mea nu are limite sau raspunsuri. Imi pare rau ca nu sunt atat de matura incat sa iau situatia in brate si sa discut ce ma doare, simt ca nu as fi inteleasa...cel putin nu virtual, as prefera ceva palpabil si concret. Dar nu vreau sa fac eu acest pas, poate ca am nevoie de o dovada din partea cealalta ... consider ca am trecut cu vederea peste mult...

Situatia mi-a pus capac. Ma simt stoarsa de puteri. Am vrut sa par puternica, insa inima imi cedeaza ... nici medicamentele nu ma mai ajuta. Imi pare rau pentru ceea ce s-a intamplat. Nu imi imaginam niciodata ca o sa ajung in punctul acesta. Socoteala de acasa nu se potriveste cu realitatea indepartata...sau ma rog, realitatea actuala. Nici cuvintele nu mai curg usor cum o faceau inainte. Trebuie sa imi gasesc un alt echilibru... mai devreme sau mai tarziu totul are un sfarsit.