Astazi am fost la aniversarea amicului meu D. Inca de dimineata cheful meu disparuse, am incercat sa il regasesc si sa fiu entuziasmata...sa radiez de fericire pentru a nu ii strica petrecerea. Am facut eforturi omenesti, dar de care nu credeam ca sunt capabila.
Am inchis ochii, m-am muscat de buza si am vrut sa le arat ca pot sa fiu si altfel...ca Ralu pe care o cunosteau ei nu mai exista, sau ma rog, exista dar nu pentru ei. Am ramas profund neplacut surprinsa cand am vazut ca oameni care se intituleaza "prieteni" stiu doar sa profite si sa iti vorbeasca frumos pe la fata, ca in rest te considera ultimul om.
Eu sunt de parere ca toti suntem egali, toti trebuie sa facem cate ceva si nici unul nu este mai presus..chiar daca lui X nu ii place sa spele vasele, poate sa adune paharele, sau daca lui y nu ii prieste frigul de afara, poate sa se ocupe in casa de cateva pregatiri... insa cand vezi ca nesimtirea este in floare si ei asteapta sa fie serviti la "bot", te apuca toti dracii...da, da... dracii aia mari si iti vine sa le arunci cu o farfurie in cap.
Multumesc amicului meu ca m-a ajutat sa depasesc situatia!
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Durerea nu țipă mereu.
Au fost zile în care liniștea a avut cel mai greu sunet. Zile în care m-am simțit abandonată chiar și atunci când eram înconjurată de oame...
-
Iarna asta nu a venit tiptil. A venit hotărâtă, cu zăpadă până la genunchi și cu troiene care parcă voiau să ne pună la încercare răbdarea....
-
Au fost zile în care liniștea a avut cel mai greu sunet. Zile în care m-am simțit abandonată chiar și atunci când eram înconjurată de oame...
-
Afară plouă mărunt. E frig, iar vântul bate parcă în același ritm cu gândurile mele. Sunt zile în care simt că totul în jurul meu se clatin...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Un alt suflet isi da cu parerea: